Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3157/2013 AI generated

Extraordinary appeal inadmissible where challenge to territorial competence and evidence assessment lacks material error.

Case Number Decizia nr. 3157/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal filed by the defendant, thereby upholding the lower court decisions that awarded the plaintiff compensation equivalent to 34,000 euros and legal costs, leaving the initial judgment in force. The dispute concerned a civil claim where the defendant challenged the territorial competence of the tribunal and alleged misinterpretation of general assembly resolutions, previously raising grounds of illegality under the Code of Civil Procedure regarding public order competence, distortion of conventions, and lack of legal basis. The court ruled that the appeal for annulment based on "material error" was inadmissible because the defendant’s arguments merely re-argued factual assessments and procedural errors regarding the distinction between material and territorial competence, which do not constitute procedural errors of such gravity to trigger the special ground for annulment under Article 318(1) of the Code of Civil Procedure, as this avenue does not allow for the review of evidentiary evaluation or legal interpretation.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 6 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Extraordinary appeal inadmissible where challenge to territorial competence and evidence assessment lacks material error: The dispute concerned a civil claim where the defendant challenged the territorial competence of the tribunal and alleged misinterpretation of general assembly resolutions, previously raising grounds of illegality under the Code of Civil Procedure regarding public order competence, distortion of conventions, and lack of legal basis. The court ruled that the appeal for annulment based on "material error" was inadmissible because the defendant’s arguments merely re-argued factual assessments and procedural errors regarding the distinction between material and territorial competence, which do not constitute procedural errors of such gravity to trigger the special ground for annulment under Article 318(1) of the Code of Civil Procedure, as this avenue does not allow for the review of evidentiary evaluation or legal interpretation.

Keywords

AI generated
review of evidence assessment evidentiary grounds material error interpretation of a judgment civil annulment article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the extraordinary appeal in annulment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2939/COM/2011 Tribunalul lași, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului lași; a respins excepția lipsei calității procesuale active; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M.Z. în contradictoriu cu pârâtul C.A.C.; a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea în lei la data plății a sumei de 34.000 euro și suma de 4.217 lei cheltuieli de judecată și a respins petitul privind obligarea pârâtului la plata contravalorii în lei a sumei de 2.500 euro și a diferenței de 529 lei cheltuieli de judecată, taxa de timbru.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel pârâtul C.A.C. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 103/2012 din 27 iunie 2012, Curtea de Apel lași, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de C.A.C. împotriva sentinței civile nr. 2939/ COM din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul lași, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a menținut-o.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C.A.C., indicând în memoriul depus motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, astfel cum a fost formulată, în principal cu casarea hotărârii nr. 2939/COM/2011 pronunțată de Tribunalul lași și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente teritorial, respectiv Tribunalului Timiș, iar în subsidiar, cu modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței civile nr. 2939/COM/2011, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamant ca neîntemeiată și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 1646 din 16 aprilie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II- a civilă, a respins recursul.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, se constată că excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât în temeiul dispozițiilor art. 6 C. proc. civ., potrivit cărora a susținut că acțiunea trebuia soluționată în primă instanță de Tribunalul Timiș, ca și consecință a faptului că atât reclamantul, cât și pârâtul își au domiciliul stabil în străinătate, iar sediul social al SC C.M. SRL se află în județul Timiș, nu este o excepție de ordine publică, având în vedere că textul legal indicat reglementează competența teritorială alternativă. Astfel, în mod corect cauza a fost soluționată din punct de vedere al competenței teritoriale de către Tribunalul lași, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. proc. civ.

Totodată, având în vedere că prin regulatorul de competență reprezentat de sentința nr. 4 din 2 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel lași a dispus în mod irevocabil asupra acestei chestiuni, instanțele erau ținute de dezlegarea dată problemei de drept de către instanța superioară în grad, care este obligatorie pentru instanța de trimitere, sub aspectul competenței.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că susținerile pârâtului referitoare la interpretarea Hotărârii Adunării Generale nr. 1 din 03 august 2010 nu se circumscriu dispozițiilor legale menționate, care sancționează denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții, sub acest aspect soluția instanței de apel fiind dată cu respectarea cadrului și limitelor procesuale.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii, instanța de recurs a reținut că niciuna dintre cele două ipoteze nu a fost argumentată de către pârât, acesta neindicând nicio normă legală care să fi fost greșit aplicată.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare pârâtul C.A.C. arătând că decizia contestată este rezultatul unei erori materiale, în speță fiind incidente prevederile art. 318 teza I C. proc. civ.

În argumentarea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul a arătat că din considerentele deciziei contestate rezultă că instanța de recurs nu a avut în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei și că aceasta excelează prin superficialitate, având o motivare formală.

Astfel, contestatorul învederează că instanța de recurs a făcut de asemenea confuzie între excepția de necompetență materială și excepția de necompetență teritorială, nepronunțându-se în nici un fel cu privire la excepția invocată de acesta.

Totodată, contestatorul a reiterat motivele pentru care decizia recurată este lipsită de temei legal, susținând că în mod greșit prima instanță și instanța de apel au analizat înscrisurile depuse de acesta în susținerea cereii sale.

Analizând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Motivele contestației în anulare speciale, prevăzute de art. 318 C. proc. civ., sunt în număr de două, și anume: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Prin „greșeală materială” în sensul primei teze a articolului mai sus evocat se înțelege o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Prin urmare, este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu se pot remedia greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, legea neurmărind să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat situația de fapt.

În speță, contestatorul invocă cu titlu de „greșeală materială” faptul că instanța de recurs nu a avut în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei și a făcut confuzie între excepția de necompetență materială și excepția de necompetență teritorială, nepronunțându-se în nici un fel cu privire la excepția invocată de acesta.

Prin urmare contestatorul invocă aspecte ce țin de aprecierea probelor și de modul în care a fost soluționat recursul, drept pentru care nu se încadrează în motivul de contestație în anulare specială prevăzut de teza I a art. 318 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.A.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.A.C. împotriva deciziei civile nr. 1646 din 16 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.