Special statutory jurisdiction of the Tribunal over civil actions arising from non-application of Law No. 10/2001 property restitution procedures.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 februarie 2002 B.F. prin mandatar, S.A. a chemat în judecată Primăria Municipiului Sighetu Marmației solicitând obligarea acesteia să procedeze la soluționarea cererii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și obligarea la repararea pagubei în valoare de 200.000.000 lei, constând în chiria lunară cuvenită din închirierea imobilului.

În motivarea contestației s-a arătat că la 16 mai 2002 reclamantul a solicitat restituirea imobilului situat în Sighetu Marmației cerere ce nu a fost soluționată, încălcându-se astfel prevederile art. 23 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.

Primăria Sighetu Marmației a arătat în întâmpinare că cel în cauză nu a depus acte în dovedirea cererii, precum și că pentru același imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr.112/1995 numiților B.E., R.M. și B.F., contestator în cauza de față.

Prin sentința nr. 510 din 29 mai 2002 a Tribunalului Maramureș, secția civilă, a fost respinsă cererea de față, avându-se în vedere că în adevăr potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau depunerii actelor doveditoare. Or, potrivit art. 22 din lege actele pot fi depuse în termen de 18 luni, termen ce a fost prelungit, astfel că cererea este prematur formulată.

Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 132 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, prin care s-a dispus anularea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Sighetu Marmației.

S-a reținut că numai calificând juridic greșit acțiunea exercitată de reclamant, tribunalul a rezolvat-o în primă instanță, cu încălcarea normelor de competență absolută, deși în speță acțiunea în stabilirea obligației de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și art. 1075 și urm. C. civ. este de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât Primăria Municipiului Sighetu Marmației cât și S.A., împuternicit al contestatorului B.F. și de această dată R.M.

Prin recursul Primăriei Sighetu Marmației întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se solicită casarea deciziei dată în apel și menținerea sentinței, întrucât competența de a soluționa pricina în primă instanță nu aparține instanței de drept comun, ci tribunalului, conform prevederilor din Legea nr. 10/2001.

Contestatorul critică hotărârea recurată pentru neacordarea cheltuielilor de judecată și pentru stabilirea greșită a competenței în favoarea judecătoriei, deși litigiul este întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise în raport de cele ce urmează:

Din expunerea rezumativă a lucrărilor de asemenea rezultă cu evidență că obiectul pricinii, astfel cum a fost înregistrată la tribunal vizează neaplicarea corectă și în termenul legal a prevederilor Legii nr. 10/2001.

De altfel și în motivele deciziei din apel se arată expres că litigiul a fost generat de refuzul unei autorități administrative de a răspunde cererii cu soluționarea căreia a fost învestită, notificarea fiind realizată în condițiile și în temeiul unei legi speciale, cu caracter reparator, ce conferă prin dispoziții exprese litigiilor născute în aplicarea lor, caracter civil.

Prin urmare, se conchide că este corect a se considera că toate cererile legate de realizarea procedurii administrative – jurisdicționale au tot caracter civil.

Și dacă instanța, a hotărât corect în sensul arătat, soluția finală este greșită, pentru că deși se recunoaște incidența prevederilor Legii nr. 10/2001 în toate litigiile derivând din aplicarea ei și în speță, se omite a se avea în vedere dispoziția cuprinsă în art. 24 pct. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare.

Iată că legea instituie o competență specială în favoarea tribunalului în litigiile care derivă din aplicarea procedurii necontencioase, când astfel de proceduri se finalizează pe cale amiabilă, în condițiile stabilite de lege și când părțile se pot adresa instanțelor de judecată, ce au competențe strict reglementate, de la care nu se poate face derogare. Prin urmare, în astfel de litigii, este prevăzută competența tribunalului ca primă instanță, prin derogare de la dreptul comun, astfel că este nelegală decizia recurată prin care a fost anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la judecătorie.

În aceste condiții, recursurile de față, vor fi admise, în sensul casării deciziei date în apel, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Cu această ocazie, se va examina și legalitatea învestirii instanțelor în condițiile art. 67 și urm. C. proc. civ., fiind de observat că apelul este declarat de mandatar și în numele altei persoane, ce nu a învestit instanța de fond, unde nu s-a făcut dovada împuternicirii celui ce semnează acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.F.V. și R.M., precum și recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Sighetu Marmației împotriva deciziei nr. 132 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2004.