Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 743/2013 AI generated

Subject-matter jurisdiction of first-instance courts in disputes against private universities with public utility status for issuance of academic diplomas

Case Number Decizia nr. 743/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal on procedural grounds, quashed the prior appellate judgment, and remanded the case to the Bucharest Court of First Instance (Tribunal) for competent resolution, rendering the substantive dispute unresolved at this stage. The litigation involved a student seeking a court order compelling a private university with public utility status to issue her undergraduate diploma and supplement after the institution refused on the basis that her specific study form and specialization were not authorized by the Ministry of Education. The initial lower court had rejected the claim on the merits, finding that the university lacked the legal authorization to grant degrees in that specific modality, but the High Court determined it did not need to address the merits because the lower court lacked subject-matter jurisdiction. Applying Article 10 of Law No. 554/2004, the High Court classified the university as a local public authority rather than a central one, since it exercised delegated competencies rather than autonomous public power, thereby establishing that disputes against such institutions fall under the jurisdiction of the first-instance court (Tribunal), not the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 137 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 312 alin. (6) C. proc. civ, art. 116 din Constituție; Subject-matter jurisdiction of first-instance courts in disputes against private universities with public utility status for issuance of academic diplomas: Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Keywords

AI generated
public-law institution grounds of jurisdiction powers of the institutions administrative authority legal status public utility

Cited Legislation

AI generated
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
Refuzul nejustificat constituie un act administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru contestarea căruia nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile conform art.
art. 137 C. proc. civ
Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art.
art. 312 alin. (6) C. proc. civ
civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.
art. 116 din Constituție
În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin.
art. 304 pct. 3 din C. proc. civ
Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ..
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.C.A. (B.), în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență, a suplimentelor la diplomă, ca urmare a absolvirii Universității „S.H.” Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Brașov, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a daunelor cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere până la eliberarea actelor de studii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Științe Juridice și Administrative din Brașov din cadrul Universității „S.H.”, promoția 2009, fiindu-i eliberată în acest sens adeverința nr. A1. din 08 iulie 2009, care-i atestă titlul de licențiat în științe administrative.

Din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, și-a îndeplinit toate obligațiile care i-au revenit în baza contractului de studiu încheiat cu pârâta, respectiv achitarea taxelor de studii și promovarea tuturor examenelor, inclusiv pe cel de licență, consideră reclamanta că este îndreptățită la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

Prin întâmpinare, pârâta Universitatea S.H. a susținut că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite Adeverința de studiu pentru reclamantă și a făcut demersuri către M.E.C.T.S., în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la societatea de tipărire SC R. SA aceste formulare, în scopul livrării lor.

A mai arătat că prin adresele cu nr. 769 din 25 august 2009, nr. 960 din 08 octombrie 2009 și nr. 986 din 26 octombrie 2009 s-a solicitat să fie aprobată tipărirea formularele tipizate la SC R. SA, fiind îndreptățiți să primească oficial un răspuns în scris din partea autorității administrative, însă aceste adrese au fost urmate în parte de un răspuns pozitiv.

Având în vedere poziția M.E.C.T.S., pârâta Universitatea S.H. a formulat împotriva acestuia cerere de chemare în garanție solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligat sa aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licența pentru reclamantă.

Prin întâmpinare, chematul în garanție M.E.C.T.S. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 32 din 7 februarie 2012, Curtea de apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile și lipsei calității procesuale pasive ridicate de chematul în garanție M.E.C.T.S.

A respins acțiunea formulată de reclamanta C.C.A. (B.) în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.” în contradictoriu cu M.E.C.T.S.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepțiile invocate de către pârâtul Ministerul Educației, curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

Astfel, referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, prima instanță a observat că cererea reclamantei se întemeiază pe refuzul pretins nejustificat al universității pârâte de a-i elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta, urmare a absolvirii studiilor contractate cu această instituție de învățământ superior, iar în mod subsecvent și cauzal, pe refuzul pretins nejustificat al M.E.C.T.S. de a aviza eliberarea tipizatelor de diplome în ce o privește de către SC R. SA S.A. pentru a-i fi completate și eliberate diploma și suplimentul acesteia de către universitatea pârâtă.

Refuzul nejustificat constituie un act administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru contestarea căruia nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile conform art. 7 alin. (5) din același act normativ.

Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, curtea a reținut că, atâta timp cât pentru tipărirea și eliberarea actelor susmenționate este nevoie de avizul M.E.C.T.S., iar în cauză, avizul de la această autoritate nu s-a dovedit că s-a dat cu privire la cererea reclamantei, refuzul pretins nejustificat al M.E.C.T.S. de a aviza eliberarea tipizatelor pentru diplome și suplimente universității pârâte îi conferă legitimare procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M.E.C.T.S., „Actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.

Actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.

Dispozițiile art. 5 alin. (1) din Regulament prevăd că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”.

M.E.C.T.S. are obligația aprobării eliberării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile de învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, ceea ce în cauză s-a întâmplat.

Corespunzător, Universitatea S.H. are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.

Universitatea S.H. era autorizată a funcționa provizoriu potrivit anexelor H.G. nr. 940/2004 și H.G. nr. 676/2007 cu Facultatea de Drept și Administrație Publică, specialitatea Administrație Publică, numai la forma de învățământ de ZI cu un număr de credite de 180, astfel că nu era îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru forma de învățământ I.D., la specializarea Administrație Publică, cum e cazul reclamantei.

În concluzie, reclamanta care a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care nu a fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii, nu este îndreptățită a obține diploma de licență și suplimentele la diplomă. O practică administrativă defectuoasă determinată de neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea M.E.C.T.S., care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ și a permis în anii anteriori absolvirii reclamantului la eliberarea de diplome și pentru absolvenții unor astfel de forme de învățământ, nu duce la înlăturarea concluziei susmenționate și nașterea în patrimoniul reclamantului a dreptului la obținerea diplomei pentru studiile absolvite. Această concluzie nu este înlăturată nici de existența raporturilor contractuale între reclamantă și universitatea pârâtă, de executarea obligațiilor contractuale din partea reclamantei sau de pretinsa inducere în eroare a acesteia cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite, aceste aspecte putând însă a fi valorificate pe temeiul răspunderii contractuale ori a altei forme de răspundere juridice.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C.C.A. (B.), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea recursului, recurenta - reclamantă a arătat că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației a emis Ordinul nr. 3404/2006, în cuprinsul căruia se stabilește că admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie, precum și că formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Recurenta a susținut că din nicio probă administrată în dosar nu rezultă că a urmat o specializare sau formă de învățământ care să nu aibă autorizare sau acreditare provizorie.

A mai arătat că adeverința de licență se bucură de prezumția de legalitate, astfel încât trebuie să i se recunoască calitatea de licențiată în specializarea urmată.

Procedura în fața instanței de recurs.

Intimata - pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii, în sensul de a se admite în parte acțiunea, cât și cererea de chemare în garanție.

Prin întâmpinare, intimatul - chemat în garanție a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă C.C.A. (B.), ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamantei, absolventă a Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

M.E.C.T.S. este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu M.E.C.T.S., neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.”- competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ..

În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Alba, secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.C.A. (B.) împotriva Hotărârii nr. 32 din 7 februarie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Alba.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2013.