Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 7245/2013 AI generated

Service pension reduction under O.U.G. 59/2011: Inadmissibility of damages claim following Constitutional Court’s rejection of unconstitutionality exception

Case Number Decizia nr. 7245/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of one appellant as unfounded and declared the appeal of a co-appellant null, thereby upholding the appellate court’s decision to dismiss the original action as inadmissible. The case involved a group of civil servants challenging Emergency Government Ordinance 59/2011, which revised their service pensions, seeking compensation for the financial prejudice caused by the reduction in benefits compared to the amounts established under prior legislation. The court held that because the Constitutional Court had previously rejected the unconstitutionality exception raised against the ordinance as unfounded, Article 9(3) of Law No. 554/2004 mandated that the administrative court reject the action as inadmissible; consequently, the lower court’s application of this rule was correct, and the appeal lacked valid grounds for cassation under the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2003, art. 304 C. proc. civ, art. 304 din C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; Service pension reduction under O.U.G. 59/2011: Inadmissibility of damages claim following Constitutional Court’s rejection of unconstitutionality exception: În cauză, recurenta nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021 și art. 304 din C. proc. civ., întrucât în declarația de recurs, nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
reduction of pension emergency government ordinance actions for damages article of civil procedure objection of unconstitutionality grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 9 din Legea nr. 554/2004
1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate ca și temeiuri juridice ale cererii de chemare în judecată.
art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2003
Având în vedere petitele acțiunii introductive, precum și temeiul de drept invocat, raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2003, instanța a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G.
art. 304 C. proc. civ
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
art. 304 din C. proc. civ
3021 și art. 304 din C. proc. civ., întrucât în declarația de recurs, nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art.
art. 3041 C. proc. civ
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant P.O.C., precum și în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004
1 și art. 9 din Legea nr.
art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
În temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă excepția va fi respinsă, instanța de contencios administrativ va fi obligată să respingă acțiunea ca inadmisibilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 septembrie 2011, reclamanții A.V., B.V., B.E., C.M., C.A.V., D.L., D.C., D.A., F.A., H.D.L., K.G., K.E.E., E.K., L.M., M.L., L.I., M.M., M.L.S., I.M., M.M.M., M.L.L., M.O.M., M.U.L., N.L.G., P.O.C., R.A.A., R.U.I., R.U.M., S.M.M., S.E.L., S.U.C., T.L., T.O.M., T.U.M., V.E.F., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2011, egale cu diferența dintre pensia de serviciu acordată în baza Legii nr. 567/2004 și pensia actuală revizuită în baza O.U.G. nr. 59/2011, de la data sistării pensiei de serviciu, la zi, precum și în continuare, până la restabilirea dreptului la pensia de serviciu.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că O.U.G. nr. 59/2011 le vatămă drepturile și interesele legitime, în considerarea dispozițiilor art. 1 și art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocate ca și temeiuri juridice ale cererii de chemare în judecată.

Având în vedere petitele acțiunii introductive, precum și temeiul de drept invocat, raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2003, instanța a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011.

Prin decizia nr. 214 din 13 martie 2012, pronunțată în Dosarele nr. 1285D/2011, 1336D/2011, 1402D/2011 și nr. 1584D/2011 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Prin sentința nr. 421 din 8 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții A.V., B.V., B.E., C.M., C.A.V., D.L., D.C., D.A., F.A., H.D.L., K.G., K.E.E., E.K., L.M., M.L., L.I., M.M., M.L.S., I.M., M.M.M., M.L.L., M.O.M., M.U.L., N.L.G., P.O.C., R.A.A., R.U.I., R.U.M., S.M.M., S.E.L., S.U.C., T.L., T.O.M., T.U.M., V.E.F., reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței nr. 421 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs V.M. și P.O.C.

În ceea ce privește cererea de recurs formulată de V.M., s-a constatat că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, astfel că la termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În cauză, recurenta nu s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021 și art. 304 din C. proc. civ., întrucât în declarația de recurs, nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant P.O.C., precum și în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Motivele de recurs prezentate de recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critici ale sentinței atacate, întrucât reia argumentele pentru care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat instanței, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 59/2011, egale cu diferența dintre pensia de serviciu acordată în baza Legii nr. 567/2004 și pensia actuală revizuită în baza O.U.G. nr. 59/2011, de la data sistării pensiei de serviciu, la zi, precum și în continuare, până la restabilirea dreptului la pensia de serviciu.

Cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit dispozițiilor legale menționate, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate.

Astfel, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate solicita instanței de contencios administrativ sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate împotriva ordonanței și doar în condițiile în care a sesizat instanța cu o cerere având unul dintre obiectivele enunțate la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 28 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1170/33/2011, Curtea de Apel Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Prin decizia nr. 214 din 13 martie 2012, pronunțată în Dosarele nr. 1285D/2011, 1336D/2011, 1402D/2011 și nr. 1584D/2011 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Astfel, soluția ce se va da cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, indiferent de obiectul acesteia, depinde în mod indisolubil de soluția dată asupra excepției de neconstituționalitate.

În temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, dacă excepția va fi respinsă, instanța de contencios administrativ va fi obligată să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

Prin urmare, instanța de fond, în mod corect a respins acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă.

Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (1) și (2) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de P.O.C. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de V.M. împotriva sentinței nr. 421 din 8 iunie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de P.O.C. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2013.