Judicial Council's refusal to initiate disciplinary proceedings for judicial conduct: inadmissible challenge to substantive rulings via disciplinary route

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalul București și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 2573 din 21 iunie 2011, reclamantul S.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a declanșa acțiunea disciplinară împotriva unor judecători și procurori de la Judecătoria Slatina, Judecătoria Craiova, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și obligarea acestuia să declanșeze acțiunea disciplinară, solicitând sancționarea magistraților vinovați.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că magistrații în cauză au instrumentat mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor, respectiv al parchetului, în care au săvârșit mai multe abateri disciplinare, iar prin cererea din 19 august 2010 a cerut pârâtului să aplice sancțiuni corespunzătoare, la care nu a primit o soluționare favorabilă.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că s-au formulat răspunsuri la toate petițiile reclamantului, ca urmare a verificărilor efectuate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 6983 din 22 noiembrie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamantul s-a adresat pârâtului cu mai multe petiții, prin care a solicitat cercetarea și sancționarea disciplinară mai multor magistrați, care au soluționat cauze civile și penale în care reclamantul a avut calitatea de parte, susținând că nu a primit o soluționare favorabilă.

Prin apărările formulate, pârâta a arătat că a răspuns sesizării reclamantului, potrivit adreselor din 11 august 2010, și 20 septembrie 2010, susținând că din verificările efectuate nu s-a confirmat existența unor fapte de competența C.S.M., astfel încât nu se impune formularea unei acțiuni disciplinare.

Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2011, reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la judecată față de domnul magistrat T.H., depunând și răspuns la întâmpinare.

Pârâtul a arătat că prin adresele de răspuns din datele de 05 ianuarie 2009, 11 martie 2011 și 30 martie 2011, a răspuns acelorași solicitări ale reclamantului.

Așa fiind, judecătorul fondului a apreciat că în cauză nu se poate reține un refuz nejustificat de a formula acțiune disciplinară împotriva unor judecători, având în vedere că aspectele semnalate de petent se referă la chestiuni ce vizează probele administrate și soluția pronunțată, aspecte ce pot fi cenzurate doar în căile de atac.

Potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, verificările efectuate de C.S.M. trebuie să respecte principiile independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, precum și autoritatea de lucru judecat, aplicarea legii la situația de fapt reținută, interpretarea dispozițiilor legale incidente, motivarea soluției adoptate ținând exclusiv de actul de judecată.

1. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 6983 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul, susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În cererea de recurs, recurentul a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Acesta a reiterat susținerile expuse și în cererea de chemare în judecată, criticând soluțiile adoptate de magistrații vizați în cauzele pe care le-au instrumentat.

A susținut, în esență, că nu au fost analizate motivele invocate prin acțiunea formulată, fapt care impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimatul-pârât C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că motivele de recurs invocate nu au fost dezvoltate și nici nu pot fi reținut ca fiind incidente în cauză, soluția recurată fiind temeinică și legală.

2. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul formulat reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată, prin cererea de recurs recurentul a indicat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia „instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, acesta nu poate fi reținut în cauză.

Pe de o parte, acesta a fost doar indicat, fără a fi dezvoltat, astfel cum impun imperativ dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar pe de altă parte, ipoteza prevăzută de acest motiv nu-și găsește aplicarea în situația în care cererea reclamantului a fost respinsă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, se apreciază, de asemenea, că nu poate fi reținut, întrucât acesta a fost doar indicat, fără a fi expuse argumentele în susținerea lui, astfel cum prevăd imperativ dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității cererii de recurs întemeiată pe acest motiv.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se reține că acesta nu este fondat, hotărârea recurată respectând cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind menționate în cuprinsul acesteia motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței care au condus în mod logic și convingător către soluția din dispozitiv.

De asemenea, nu se constată în cuprinsul sentinței recurate motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 3041 C. proc. civ., se reține că acesta nu este fondat.

Hotărârea pronunțată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

După cum se constată, aspectele la care face referire recurentul vizează admiterea și administrarea probatoriului, soluțiile pronunțate de magistrații menționați de acesta, în cauzele instrumentate.

În mod corect instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dreptul de sesizare a C.S.M. nu poate pune în discuție chestiuni de judecată, soluții pronunțate, care sunt supuse căilor legale de atac exercitate potrivit dispozițiilor legale incidente acestora.

Or, în raport de aceste dispoziții, sunt lipsite de suport legal toate aserțiunile recurentului legate de atitudinea autorității pârâte cu privire la aspectele învederate, referitoare la activitatea de judecată și de urmărire penală și soluțiile pronunțate de magistrați în cauzele indicate atât la fond cât și în recurs, cât timp nu au fost constatate de Inspecția Judiciară fapte de natură a atrage sancțiunea disciplinară a magistraților menționați de acesta.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.D. împotriva sentinței nr. 6983 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2014.