Venue transfer denied; case remains with Dolj Tribunal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed the petitioner’s application to transfer venue (strămutare) of a civil case pending before the Dolj Tribunal (Case No. 10074/63/2013), with no appeal available; the dismissal leaves the original case with the Dolj Tribunal. The petitioner, appearing in person, sought the transfer for reasons argued orally, while the public prosecutor opposed the request. The court, after examining the application in chambers, found no legal basis under the relevant provisions governing case transfer and rejected it.
Legislator headnote
AI generatedVenue transfer denied; case remains with Dolj Tribunal: Petentul R.V.A., având cuvântul, solicită admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată, potrivit concluziilor susținute oral, în ședința camerei de consiliu.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul R.V.A.
La apelul nominal se prezintă petentul R.V.A., personal, lipsind intimata SC R.B. SA.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare, are termen de judecată la data de 9 decembrie 2013.
Petentul R.V.A., având cuvântul, solicită admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată, potrivit concluziilor susținute oral, în ședința camerei de consiliu.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petentul R.V.A. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 10074/63/2013 al Tribunalul Dolj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013.
Procesat de GGC - LM