Mootness of jurisdiction transfer request following final resolution of underlying civil case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for the transfer of jurisdiction, leaving the case resolved by the lower court, as no appellate avenue was available against this decision. The dispute involved a procedural request by two petitioners to have the subject matter of a civil case originally filed with the Court of Suceava transferred to a different jurisdiction. The decisive legal basis for the dismissal was that the petition became moot (remained without object) because the underlying case had already been finally resolved by a decision rendered on October 22, 2013, rendering the transfer request procedurally unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedMootness of jurisdiction transfer request following final resolution of underlying civil case: Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 1960/237/2011 al Tribunalului Suceava, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat prin Decizia 2324 la 22 octombrie 2013.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții M.V., M.G.
La apelul nominal se constată lipsa petenților și a intimaților S.Gh. (zis P.), F.O., C.M., C.P.
Din partea Ministerului Public participă procurorul de ședință D.L.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost timbrată corespunzător.
Magistratul asistent face raportul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 1960/237/2011 al Tribunalului Suceava, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat prin Decizia 2324 la 22 octombrie 2013.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenții M.V., M.G. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1960/237/2011 al Tribunalului Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - LM