Judicial competence transfer: refusal to relocate civil case between tribunals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petition for the transfer of jurisdiction filed by a limited liability company, resulting in the retention of the case by the Tribunal of Timiș and no appeal being available. The dispute concerned a procedural request to relocate Case No. 7458/30/2013 from the Tribunal of Timiș, involving the company and various counter-parties including a national bank, a judicial executor, the Chamber of Judicial Executors, the local court, the tribunal, and the National Union of Judicial Executors. The court applied general procedural standards regarding the admissibility and merits of jurisdictional transfer requests, finding no grounds to displace the competence of the original forum, thereby upholding the existing judicial assignment.
Legislator headnote
AI generatedJudicial competence transfer: refusal to relocate civil case between tribunals: Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată astăzi, 31 octombrie 2013, și că intimata Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România a depus la dosar întâmpinare.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta SC S.TA.C. SRL prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 7458/30/2013 al Tribunalului Timiș.
La apelul nominal au lipsit părțile, petenta SC S.TA.C. SRL și intimații BCR SA, BEJ G.L., Executor Judecătoresc G.L., Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Judecătoria Timișoara prin Colegiul de Conducere de Tribunalul Timiș, Tribunalul Timiș prin Colegiul de Conducere și Uniunea Executorilor Judecătorești din România.
Ministrul Public este reprezentat de procurorul de ședință Ș.S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată astăzi, 31 octombrie 2013, și că intimata Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenta SC S.TA.C. SRL privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 7458/30/2013 al Tribunalului Timiș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM