Annulment appeal admitted; childcare-leave allowance overpayment recovery order reinstated.

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie 2001 sub nr. 3801 pe rolul Tribunalului Brașov contestatoarea D.L. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiției a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2552/C emis de Ministerul Justiției la data de 2 noiembrie 2001, prin care i s-a imputat suma de 34.685.001 lei, suspendarea ordinului până la soluționarea contestației, iar în subsidiar anularea parțială a ordinului pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.

În motivarea cererii contestatoarea arată că este angajată în funcția de judecător la Judecătoria Făgăraș din anul 1995 și începând din luna mai a anului 2000, a întrerupt activitatea beneficiind inițial de concediu de maternitate prevăzut de codul muncii, iar din luna septembrie 2000 a beneficiat de concediu pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani prevăzut de Legea nr. 120/1997 și, implicit, de indemnizația stabilită de acest act normativ.

Ulterior prin O.G. nr. 83/2000 s-au stabilit alte criterii de calcul a cuantumului indemnizației și, în consecință, arată contestatoarea, indemnizația pe care a primit-o a fost mai mare, diferența de 34.685.001 lei fiindu-i imputată prin ordinul a cărui anulare o cere, considerându-se că a fost încasată necuvenit.

Contestatoarea susține că ordinul emis de către contestatoare încalcă prevederile Legii nr. 120/1997, a Legii nr. 19/2000 și O.G. nr. 83/2000.

Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației întrucât pentru calcularea indemnizației pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, se ia în considerare salariul de bază din luna în care s-a acordat concediul.

Prin încheierea nr. 1073 din 13 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Prahova.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 193 din 2 mai 2002, a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, indemnizația pentru îngrijirea copilului până la doi ani se calculează în funcție de veniturile din ultima lună în care s-a plătit contribuția de asiguri sociale.

S-a mai reținut că acest concediu pentru îngrijirea copilului este un caz de suspendare a contractului de muncă, o încetare cu caracter temporar a principalelor efecte ale contractului de muncă, prestarea muncii și remunerarea acesteia.

Instanța de fond a constatat că O.G. nr. 83/2000, referindu-se la majorarea salariilor unor categorii de salariați din autoritățile judecătorești, nu cuprinde dispoziții cu privire la majorarea bazei de calcul a indemnizației de asigurări sociale și a drepturilor de asigurări sociale, care se vor naște ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

A reținut, de asemenea, că petenta nu a contribuit suplimentar la plata contribuției de asigurări sociale și nu poate beneficia de o mărire a indemnizației; deci ordinul prin care i s-a imputat plata sumei de 34.685.001 lei a fost emis cu respectarea dispozițiunilor legale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2002, a admis recursul, a modificat în tot sentința atacată în sensul că a admis contestația și a anulat ordinul nr. 2552/C din 2 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției.

Instanța de recurs a reținut că indemnizația de 85% se calculează conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, în raport de două elemente; respectiv salariul de bază și celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale.

În același sens se mai reține că legiuitorul nu a limitat cuantumul indemnizației față de salariul de bază și celelalte venituri salariale, de la data depunerii cererii pentru concediu pentru îngrijirea copilului, deci indemnizația trebuie recalculată în cazul majorării salariului.

În consecință, se arată, Ordinul emis de Ministerul Justiției, de imputare, nu este legal.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestei din urmă hotărâri, respectiv decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, considerând-o că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține, în esență, că posibilitatea recalculării cuantumului indemnizației se aplică numai când este vorba de o indexare a salariului de bază, prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare, așa cum este cazul creșterilor salariale, în urma aplicării O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.

Pe de altă parte, se susține că în perioada acestui concediu efectele raportului de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului, de a încasa indemnizația concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, decurge din raportul juridic de asigurare, născut în temeiul legii.

Se concluzionează că atât prima cât și indemnizația de asigurare sunt stabilite în funcție de salariul de bază și celelalte venituri pe care salariatul la realizează până la producerea riscului asigurat, iar asiguratorul este obligat să plătească în principiu, indemnizația primelor deja achitate.

Desigur se specifică că, în cadrul asigurărilor sociale de stat, prin lege se poate prevedea posibilitatea recalculării indemnizației, însă această ipoteză în materia concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-a prevăzut.

Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii criticate și, în consecință, respingerea recursului formulat de către contestatori și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond.

Recursul în anulare este fondat.

Astfel este de reținut în primul rând că începând cu luna septembrie 2000 contestatoarea în baza art. 2 din Legea nr. 120/1997, la cererea sa, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie, a intrat în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani.

În conformitate cu prevederile art. 3 din aceeași lege, pe perioada acestui concediu, ea a beneficiat de o indemnizație reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale pe baza cărora se stabilește contribuția la asigurări sociale.

Este de reținut, în al doilea rând, că inițial cuantumul indemnizației a fost calculat având în vedere veniturile din ultima lună în care s-a plătit contribuția la asigurări sociale.

Ca urmare a apariției O.G. nr. 83/2000 de la data de 1 noiembrie 2000 indemnizația contestatoarei a fost majorată ca urmare a majorării salariului magistraților.

Diferența dintre cuantumul indemnizației inițial stabilită după criteriul mai înainte arătat și cuantumul indemnizației stabilite în funcție de majorarea salariului în baza O.G. nr. 83/2000, în sumă totală de 34.685.001 lei, a fost imputată contestatoarei prin ordinul 2352/C din 2 noiembrie 2001 emis de Ministerul Justiției.

În ceea ce privește legalitatea acestui ordin, urmează a reține că acest concediu acordat în baza art. 2 din Legea nr. 120/1997 se poate acorda opțional oricărui părinte, la cerere, pe toată perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, pentru îngrijirea acestuia, chiar dacă este sănătos, spre deosebire de reglementările anterioare care condiționau acordarea acestui concediu de îmbolnăvirea copilului, atestată de certificat medical.

Urmează a reține, de asemenea, că pe perioada acestui concediu raporturile de muncă și-au încetat temporar principalele efecte ale sale respectiv, prestarea muncii și remunerarea acesteia.

În acest sens urmează a mai reține că pentru perioada acestui concediu contestatoarea a beneficiat de o indemnizație care se suportă integral din bugetul asigurărilor de stat.

Cuantumul indemnizației reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri – astfel cum s-a considerat în mod legal și temeinic de către instanța de fond, având în vedere ultimul salariu din care s-a reținut contribuția la asigurări sociale.

Posibilitatea recalculării indemnizației în funcție de majorarea salariilor, în urma aplicării O.G. nr. 83/2000, nu este posibilă pentru că această reglementare a reprezentat o modificare a sistemului de salarizare, fiind diferită de majorarea salariilor pe baza indexării periodice prin hotărâre de guvern în raport cu indicele de creștere a prețurilor, care s-au aplicat altor categorii de salariați, nu magistraților.

Dacă legiuitorul dorea reactualizarea indemnizațiilor acordate în diferite situații în cadrul asigurărilor de stat, ar fi stipulat-o în mod expres, cum a procedat prin H.G. nr. 471/1997, dar O.G. nr. 83/2000 nu prevede acest lucru.

Distinct de cele mai înainte arătate urmează a reține că în ipoteza acestui concediu, raportul de muncă este suspendat, iar dreptul de încasare a indemnizației decurge din raportul juridic de asigurare, născut de lege și, în consecință, urmează a se aplica principiile din materie de asigurare în lipsa unor reglementări speciale.

Astfel fiind, indemnizația trebuie stabilită în funcție de salariul de bază și celelalte venituri pe care contestatoarea le realiza până la momentul începerii acestui nou raport juridic, corespunzător primelor de asigurare deja achitate.

În consecință față de toate considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa decizia criticată și a respinge ca nefondat recursul declarat de către contestatoare împotriva sentinței civile nr. 193 din 2 mai 2002 a Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2646 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează.

Respinge recursul declarat de D.L. împotriva sentinței civile nr. 193 din 2 mai 2002 a Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.