Expropriation claim dismissed for lack of passive procedural standing; cassation appeal declared null for failure to specify valid grounds for legal review

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava și înregistrată sub nr. 7908/314/2012 din data de 2 octombrie 2012, reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâții Cabinet de avocat „T." - prin reprezentant av. T.V. - și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, a solicitat să se dispună obligarea pârâților la emiterea Hotărârii de expropriere a dosarelor nr. 62 și 77 din tabelul nominal cu titularii expropriați, cât și emiterea cecului cu privire la sumele despăgubirilor conform raportului de evaluare; obligarea acestora la plata daunelor interese în sumă de 500.000 RON, motivat de viciile de procedură și abuzul săvârșit de instituțiile statului.

Prin Sentința civilă nr. 5236 din 14 noiembrie 2012, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reținând că, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1996 soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, iar potrivit art. 2 pct 2 lit. f1) C. proc. civ. tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă sub nr. 7908/314/2012.

Prin Sentința nr. 208 din 29 ianuarie 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane care nu justifică calitate juridică procesuală pasivă în cauză; a luat act că pârâtul Cabinetul de avocatură "T." nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F.M., solicitând casarea hotărârii.

În motivare, a arătat, în esență, că s-au aplicat greșit normele de drept material și dispozițiile de procedură ce vizează competența.

Apreciază că, în cauză competența revine instanței de contencios administrativ.

La termenul din 25 aprilie 2013 instanța a calificat calea de atac ca fiind apel, și nu recurs.

Prin Decizia civilă nr. 15 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția l civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelanta a invocat necompetența materială a primei instanțe în soluționarea cauzei, apreciind că, în speță, competența revine instanței de contencios administrativ.

Această excepție a fost invocată pentru prima oară în cauză prin motivele de apel.

Conform art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Având în vedere că apelanta nu a invocat în condițiile legii (în fața primei instanțe, nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului) excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, nu mai poate invoca această excepție direct în apel, motiv pentru care Curtea a înlăturat această critică.

În mod corect cauza a fost soluționată cu participarea procurorului, având în vedere dispozițiile speciale de procedură din materia exproprierii (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, care arată că „Soluționarea cererii de expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului"), cât și dispozițiile generale în materia procesului civil (art. 45 alin. (3) C. proc. civ., care arată că „procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor").

Deși a invocat încălcarea mai multor principii ce reglementează procesul civil, Curtea a reținut, din analiza dosarului, că apelanta a beneficiat în fața primei instanțe de toate garanțiile puse la dispoziție de legislație, procesul fiind soluționat de către un judecător independent și imparțial, în condiții de contradictorialitate (apelanta a fost legal citată inițial - după care a primit termen în cunoștință conform art. 153 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., având în vedere că a primit personal citația).

Apelanta nu a arătat în ce fel apreciază că procesul desfășurat în fața primei instanțe nu a fost unul echitabil ori nu s-a desfășurat într-un termen rezonabil, ci a făcut apărări sub acest aspect cu privire la procedura de expropriere derulată. Obiectul judecății în apel nu este reprezentat de procedura de expropriere, ci de stabilirea situației de fapt și de aplicarea legii de către prima instanță.

În ce privește judecata în fața primei instanțe, Curtea a reținut că de la data sesizării Judecătoriei Suceava până la data pronunțării sentinței apelate au trecut mai puțin de 4 luni, astfel încât s-a respectat termenul rezonabil de soluționare.

Prin soluția pronunțată prima instanță a stabilit că pârâții-intimați nu au calitate procesuală pasivă în cauză, așadar nu a încălcat dreptul de proprietate al apelantei.

Pentru falsurile și abuzurile comise de alte persoane/instituții, apelanta are posibilitatea de a sesiza organele de urmărire penală competentă, prima instanță neavând obligații de autosesizare în acest sens, fiind corect reținut în acest sens art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Apelanta face confuzie între calitatea de reprezentant al expropriatorului a intimaților și calitatea procesuală pasivă în prezentul litigiu având obiectul „expropriere".

Față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 255/2010 și de clauzele contractului de asistență juridică nr. 86 din 8 mai 2008, în mod corect prima instanță a stabilit care sunt atribuțiile intimaților și împrejurarea că aceștia nu au calitate procesuală pasivă, neputând fi obligați să emită hotărâri de expropriere/cec pentru despăgubiri ori să plătească daune interese pentru neregulile din procedura de expropriere.

Doar Statul Român are calitate procesuală pasivă în cauză (însă acesta nu a fost chemat în judecată) întrucât expropriatorul emite hotărârea de expropriere și tot în contradictoriu cu expropriatorul trebuie soluționată și problema despăgubirilor, care derivă din emiterea hotărârii.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Recursul nu a fost motivat în drept.

În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură aplicabile începând cu data de 15 februarie 2013, conținute în Noul Cod de procedură civilă, că întrucât exproprierea este de utilitate publică, competența de soluționare a pricinii revine instanței de contencios administrativ și că, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu participarea procurorului, complicitatea cu intimații a fost totală, iar instanța nu s-a autosesizat cu privire la abuzul avocatului T. care nu respectă legea, deși aceasta este unitară și egală pentru toți.

Analizând recursul declarat de reclamanta F.M. din perspectiva dispozițiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nulitatea acestuia, pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor.

Art. 306 alin. (3) prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contraria, imposibilitatea încadrării motivelor invocate de parte în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității recursului.

În speță, criticile dezvoltate de recurenta-reclamantă nu pot fi încadrate, din oficiu, în vreunul din cazurile de modificare sau de casare prevăzute de lege, cuprinzând considerații generice, fără vreo referire punctuală la decizia atacată.

Succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic și nu poate fi, în nici un caz, apreciată drept motiv de nelegalitate al deciziei pronunțate în apel, astfel încât nu poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în urma cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva Deciziei civile nr. 15 din 25 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM