Territorial competence for union-initiated labor claims: jurisdiction lies with the court at the union's headquarters, not the members' domicile or workplace.

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul S.C.T.F. Brașov, cu sediul municipiul Brașov, str. G., județul Brașov, în numele și pentru membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul în localități aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA și S.C.R.E.Î.R. Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor material aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru anul 2009 și salariu suplimentar pentru anul 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la data plății efective a acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) din C. muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Prin Sentința civilă nr. 952/M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau de locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice, membrii de sindicat, și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin încheierea din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de S.C.T.F. Brașov și formarea de dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă nr. 547 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin Sentința civilă nr. 915 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe salariatul O.A. în favoarea Tribunalului Brașov.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale, categorie în care se include și reclamantul S.C.T.F. Brașov, au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum S.C.T.F. Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța a statuat că revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului dedus judecății.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322/10 mai 2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Pornind de la această constatare, statuată și prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție [dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social], și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia conflictelor de muncă.

Anume, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. 2] din C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceiași Decizie în interesul legii, nr. 1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.".

Raportului juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceasta, întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de muncă.

În speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul S.C.T.F. Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin Decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS