Extraordinary appeal against final restitution ruling fails as alleged oversight not material error.

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată la data de 21 iunie 2009, în Dosarul nr. 5654/1/2009, contestatoarea N.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații M.I.R.A., T.V., T.L., Consiliul Județean Mehedinți, Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți, Inspectoratul al Poliției Mehedinți, M.A.I. - Jandarmeria Română U.M. X, Ministerul Economiei și Finanțelor și D.P.C.J.E.P. Mehedinți, anularea Deciziei nr. 8255 din 17 decembrie 2008 pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea contestației, s-a arătat că instanța supremă a respins recursul contestatoarei, în considerarea faptului că aceasta, ce avea calitatea de intervenientă în interes propriu în cauză, nu a formulat vreo notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele în litigiu, fără să țină seama că, la dosar, s-a depus adresa din 4 decembrie 2008 emisă de Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin prin care se confirmă faptul că au fost depuse notificări pentru ambele imobile în litigiu.

Acest înscris a fost depus chiar înainte de data ultimului termen de judecată, respectiv la 8 decembrie 2008, motiv pentru care nu a fost luat în considerare în analiza de recurs.

Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a Ii-a C. proc. civ.

Au fost atașate Dosarele, cu nr. unic 2456/101/2006, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Tribunalului Mehedinți și Curtea de Apel Craiova.

La termenul din 25 iunie 2010, contestatoarea a formulat o cerere de completare a temeiului juridic al contestației, în sensul că, pe lângă dispozițiile arătate în cererea introductivă, sunt incidente în cauză și dispozițiile tezei I-a a aceluiași art. 318 C. proc. civ., în condițiile în care neobservarea de către instanța de recurs a adresei depuse la dosarul cauzei, chiar înainte de data închiderii dezbaterilor, este rezultatul unei greșeli materiale, care a condus la pronunțarea unei hotărâri greșite.

Intimații au solicitat respingerea completării contestației ca fiind tardiv formulată, iar Înalta Curte a pus în discuția părților, odată cu fondul cererii, excepțiile tardivității și inadmisibilității contestației în anulare.

În ceea ce privește cererea depusă la termenul din 25 iunie 2010, Înalta Curte reține că vizează completarea temeiului juridic al contestației inițiale, în sensul invocării și primei teze din art. 318 C. proc. civ., ceea ce exclude cercetarea sa din perspectiva termenului procedural de modificare sau completare a cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., respectiv până la prima zi de înfățișare.

Întregirea sau modificarea cererii vizează obiectul acesteia și părțile în proces, nu și temeiul juridic al pretențiilor deduse judecății, care reprezintă încadrarea în drept a motivelor de fapt arătate în cererea de chemare în judecată și care poate fi determinat chiar de către instanță, prin operațiunea de calificare juridică a pretențiilor, cu atât mai mult de către partea însăși, oricând în cursul judecății în primă instanță.

Pe de altă parte, același motiv de fapt nu este susceptibil de încadrare în două temeiuri de drept diferite, acestea excluzându-se reciproc.

Drept urmare, completarea temeiului juridic în cursul judecății în considerarea aceluiași motiv de fapt, echivalând cu o dublă încadrare din punct de vedere juridic a aceleiași împrejurări de fapt pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, necesită calificarea corectă în drept, de către instanță, a pretențiilor formulate, după cum se va arăta în prezentele considerente.

În ceea ce privește excepția tardivității contestației în anulare, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Conform art. 319 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., în cazul hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silita, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

În cauză, prin Decizia nr. 8255 din 17 decembrie 2008, supusă prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte a respins ambele recursuri cu a căror soluționare a fost învestită, hotărârea astfel pronunțată întrunind cerința - premisă de aplicare a normei anterior menționate.

Întrucât nu sunt suficiente indicii pe baza cărora să se verifice termenul legal subiectiv de formulare a contestației, respectiv momentul și împrejurările în care contestatoarea a luat cunoștință de decizia instanței supreme, urmează a se cerceta dacă termenul obiectiv, înlăuntrul căruia trebuia efectuat demersul judiciar, este sau nu împlinit.

Se constată că acest termen a fost respectat în cauză, în condițiile în care decizia atacată a fost pronunțată la data de 17 decembrie 2008, iar contestația în anulare a fost introdusă la data de 29 iunie 2009, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca nefondată excepția tardivității contestației în anulare.

În ceea ce privește admisibilitatea căii extraordinare de atac, se apreciază că verificarea întrunirii cerințelor prevăzute de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestației echivalează cu cercetarea a înseși temeiniciei cererii, inadmisibilitatea reprezentând, în acest caz, o apărare de fond, și nu o excepție procesuală, necesar a fi soluționată distinct și prioritar față de analiza temeiniciei contestației înseși.

Analizând contestația formulată în cauza, în raport de susținerile contestatoarei și actele dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contcstatoarea a invocat în speță ambele ipoteze ale normei menționate, ca fiind incidente în raport de aceeași împrejurare, respectiv aceea a ignorării, prin decizia supusă prezentei căi extraordinare de atac, a unui înscris depus în dosarul de recurs chiar înainte de închiderea dezbaterilor.

Se constată ca împrejurarea relevată este susceptibilă de evaluare din perspectiva primei ipoteze prevăzute de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea unei contestații în anulare, în condițiile în care nu a făcut obiectul unui motiv de recurs conceput ca atare și care sa fi fost ignorat de către instanța care a respins, ca nefondat, recursul contestatoarei din prezenta cauză.

Astfel, se reține că prin motivele de recurs înregistrate în Dosarul nr. 2456/1/1/2006, contcstatoarea din prezenta cauză - ce a avut calitatea de intervenient în interes propriu în dosarul de fond - a susținut încălcarea de către instanțele de fond din acel dosar, al rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că, deși la dosar existau indicii privind formularea unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, instanțele de fond nu au făcut verificări pe acest aspect, cu toate că puteau ordona administrarea oricăror probe pe care le-ar fi considerat necesare, inclusiv aducerea înscrisurilor aflate în posesia unei autorități publice.

Ca atare, recurenta nu s-a prevalat, prin însăși cererea de recurs, de existența notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, arătând, prin contestație, că dovada existenței lor a fost realizată abia în cursul judecării recursului.

De altfel, analizând recursul astfel formulat, Înalta Curte, prin Decizia nr. 8255 din 17 decembrie 2008, a răspuns întocmai criticilor regăsite în cererea de recurs, constatând că pe baza probatoriului administrat s-a stabilit că intervenienta nu a formulat nicio notificare pentru restituirea imobilelor în litigiu.

Se constată, în aceste condiții, că este exclusă ipoteza legală a omisiunii de cercetare a vreunui motiv de modificare ori de casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel cum prevede art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În ceea ce privește prima teză a aceleiași norme, noțiunea de "greșeală materială" vizează exclusiv erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ținând de legala învestire a instanței de judecată, aspecte pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea dovezilor administrate.

Prinaceastăcale extraordinară de atac de retractare nu se pot valorifica greșeli de judecată, precum evaluarea probelor, interpretarea faptelor ori a unor dispoziții legale sau rezolvarea unui incident procedural.

Or, eventuala neobservare a notificărilor formulate de autoarea contestatoarei - interveniente în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu are legătură cu un aspect formal al judecății, deoarece ar fi de natură a conduce la reexaminarea fondului cauzei, context în care se apreciază că petenta tinde la valorificarea, prin promovarea acestei căi extraordinare de atac, a unei posibile greșeli de judecată, ceea ce excede motivelor pentru care contestația poate fi primită.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația în anulare formulată de N.G.M. împotriva Deciziei nr. 8255 din 17 decembrie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2010.