Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 219/2014 AI generated

Civil appeal nullity for failure to specify statutory grounds for cassation under restrictive appellate review

Case Number Decizia nr. 219/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving the lower appellate decision dismissing the initial claim in force, and ordered the payment of 200 RON to the court-appointed defense attorney. The dispute originated from a civil action filed by a prisoner against correctional facility staff and individuals, where the appellant challenged the lower courts' rejection of his claims and the validity of an activity report used in his disciplinary proceedings. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally invalid because the appellant's arguments, which consisted of general complaints about equality before the law and alleged misconduct by prison staff, failed to identify specific grounds for modification or cassation as strictly required by the procedural code. Consequently, the court applied the doctrine that appeals must be confined to the statutory grounds for review, resulting in the nullification of the appeal under the relevant articles of the Civil Procedure Code due to the absence of valid legal arguments for judicial control.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ; Civil appeal nullity for failure to specify statutory grounds for cassation under restrictive appellate review: Criticile invocate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity judicial review Civil Procedure Code action by staff ground for review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1562 din 7 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.S., în contradictoriu cu pârâții N.E., C.L., M.D. și M.N.

Prin decizia nr. 71 A din 18 martie 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În criticile formulate, reclamantul a arătat că este nemulțumit de hotărârile pronunțate de Tribunalul București și de Curtea de Apel București, deoarece „îi sprijină și îi susțin pe pârâți”. S-a mai arătat, că pe nedrept Penitenciarul Rahova l-a pedepsit pe reclamant, pârâții semnând un raport de activitate. Nici Tribunalul București, nici Curtea de Apel București nu au avut în vedere hotărârea pronunțată de Judecătoria sector 5 în Dosarul nr. 5113/302/2010 și nici restul probatoriului de la dosar. Cadrele Penitenciarului Rahova „își permit să facă ce vor”, cu toate că „în fața legii toată lumea este egală, iar cei vinovați trebuie să plătească”.

La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2014, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, dat fiind că susținerile recurentului din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare, pentru următoarele considerente:

În cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Criticile invocate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

Cum recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. și cum criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, urmează a se constata nulitatea recursului, conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere că Baroul București a desemnat pe avocat S.L.R. ca apărător din oficiu pentru a-l asista pe recurent, se va stabili onorariul de avocat la suma de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul I.S. împotriva deciziei nr. 71A din 18 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Stabilește onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 RON.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2014.