Second appeal against irrevocable appellate judgment: inadmissibility under principle of uniqueness of legal remedy

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 31 ianuarie 2012, așa cum a fost precizată, reclamantul S.C. a chemat în judecată pârâta Casa națională de pensii publice Hunedoara, solicitând pârâtei să-i achite renta lunară care i se cuvine în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 44/1994 republicată, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 12/2004, în sensul de a i se calcula începând cu luna martie 2004 renta lunară în procent de 50% din solda de grad și solda de funcție, la minim ale unui sublocotenent din Ministerul Apărării Naționale și nu numai în procent de 50% din solda de grad cum i s-a achitat până la data introducerii acțiunii.

Prin sentința nr. 2604/LM din 25 octombrie 2012, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Casa națională de pensii publice și, ca urmare, acțiunea reclamantului împotriva acestei pârâte a fost respinsă pe excepție, iar pe fondul cauzei s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa județeană de pensii Hunedoara.

Prin decizia nr. 808 din 29 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs reclamantul S.C., solicitând admiterea acțiunii și obligarea pârâtei Casa județeană de pensii Hunedoara să-i calculeze renta lunară, în conformitate cu actele normative incidente.

Recurentul a arătat că mențiunea „irevocabilă” din hotărârea Curții de Apel Alba-Iulia este ilegală, deoarece îi încalcă dreptul de a se adresa până la instanța supremă din stat, conform art. 21 din Constituția României și a cerințelor C.E.D.O., care prevăd că orice cetățean membru al U.E. se poate adresa la C.E.D.O. numai după ce a epuizat toate mijloacele care sunt în drept să hotărască în cazul veteranilor de război: tribunalele județene, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului. Această excepție se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate investi cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs. Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

În speță, prin decizia nr. 808 din 29 aprilie 2013, irevocabilă, Curtea de Apel Alba-lulia a soluționat recursul declarat de reclamantul S.C. împotriva sentinței nr. 2604/LM din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Alba-lulia, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul S.C. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul S.C. împotriva deciziei nr. 808 din data de 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Alba-lulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.