Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4147/2012 AI generated

Inadmissibility of appeal against final decision due to violation of the principle of legality of appeals

Case Number Decizia nr. 4147/2012
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellant against the Bucharest Court of Appeal’s decision to reject, as inadmissible due to a missed deadline, her complaint for annulment regarding a prior penal judgment, thereby upholding the lower court’s dismissal and leaving the original penalty in force; the appellant was further ordered to pay 300 RON in judicial costs to the state. The dispute centered on the procedural admissibility of a final appeal against a decision concerning a time-barred annulment petition, where the appellant argued against the rejection of her earlier challenge to a 2011 appellate decision. The High Court ruled that under Article 3851 of the Code of Criminal Procedure, only specific non-final judicial decisions are subject to appeal, and since the contested decision was final, the appeal lacked legal basis; consequently, recognizing an appeal in a situation not provided for by law violated the principle of legality of appeals, leading to its dismissal under Article 38515(1)(a) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 391 C. proc. pen, art. 3851 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen, art 192 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision due to violation of the principle of legality of appeals: Potrivit art. 3851 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii, sentințele pronunțate de tribunalele militare, sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel, precum și sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Keywords

AI generated
principle of legality code of criminal procedure judicial law procedural deadline action for annulment appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 391 C. proc. pen
10201/303/2011 întrucât, analizând cererea de contestație în anulare de față în raport de prevederile art. 391 C. proc. pen., curtea a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, prin, aceea că depășește termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
art. 3851 C. proc. pen
În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatoare este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatoare este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
art 192 alin. (2) C. proc. pen
Văzând și dispozițiile art 192 alin. (2) C. proc. pen.,
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1046 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea C.G. împotrivă deciziei penale nr. 149 din 24 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I -a penală, în Dosarul nr. 10201/303/2011 întrucât, analizând cererea de contestație în anulare de față în raport de prevederile art. 391 C. proc. pen., curtea a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, prin, aceea că depășește termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Astfel, contestația în.anulare a fost depusă la data de 13 aprilie 2012, prin poștă, iar decizia contestată a fost pronunțată la data de 24 ianuarie 2012.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea C.G.

Înalta Curte constată că recursul promovat este inadmisibil, pentru cele ce succed.

Potrivit art. 3851 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii, sentințele pronunțate de tribunalele militare, sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel, sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel, precum și sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.

Astfel, rezultă că, potrivit dispozițiilor acestui din urmă text legal, sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, contestatoarea C.G. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu întrunește cerințele dispoziției legale menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatoare este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins, ca atare.

Văzând și dispozițiile art 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea C.G. împotriva deciziei penale nr. 1046 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2012.