Police Officer Convicted of Influence Trafficking for Alleged Intervention in Alcohol Recalculation and Re-Employment Despite Lacking Direct Authority

Deliberând, asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 111 din 10 aprilie 2012, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu art. 33 lit. a) C. pen., Tribunalul Dâmbovița a condamnat pe inculpatul A.C.D., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare (fapta din cursul lunii iulie 2009).

În baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu art. 33 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A.C.D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare (fapta din cursul lunii august 2010).

În baza disp. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

În baza disp. art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei sub supraveghere.

În baza disp. art. 862 C. pen. s-a stabilit termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.C.D. să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, odată pe lună, la data fixată, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

În baza art. 863 alin. (2) Cod pen., s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a-II-a și lit. b) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. rap. la art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de la 16 decembrie 2010 la 17 decembrie 2010.

În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.M., a sumei de 4.500 euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR, din data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 1324/P/2010 din 21 februarie 2011, înregistrat la instanță la 1 martie 2011 sub nr. 1361/120/2011 a fost trimis în judecată inculpatul A.C.D., agent în cadrul I.P.J. Dâmbovița, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a apreciat de către parchet că fapta inculpatului de a pretinde în cursul lunii iulie 2009 suma de 3.000 de euro denunțătorului P.M., de la care a primit suma de 2.500 de euro, angajându-se că în schimbul banilor va interveni pe lângă un funcționar din cadrul I.N.M.L. București, asupra căruia a afirmat că are influență pentru a-l determina să recalculeze alcoolemia numitului P.S., fiul denunțătorului, cercetat într-un dosar penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, astfel încât aceasta să se situeze sub limita pentru care este atrasă răspunderea penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului de a pretinde și primi în cursul lunii august 2010 de la denunțătorul P.M. suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un funcționar din cadrul A.N.P. București în vederea reangajării fiului său P.S. în cadrul aceleiași instituții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

Procurorul a mai arătat că împotriva inculpatului a mai fost formulat un denunț în cursul lunii octombrie 2010 de către numitul I.V., care a arătat că în cursul lunii septembrie 2007 inculpatul i-a pretins și a primit suma de 2.000 de euro, în schimbul căreia a promis că va interveni pe lângă un funcționar din cadrul I.N.M.L. "M.M." București, față de care a susținut că are influență pentru a-l determina să recalculeze alcoolemia reținută în sarcina sa într-un dosar penal, astfel încât aceasta să se situeze sub limita pentru care este atrasă răspunderea penală.

Întrucât din materialul de urmărire penală nu a rezultat în mod cert oferirea banilor în scopul precizat de către denunțător, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze susținerea acestuia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului.

De asemenea, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penală față de denunțătorii P.M. și P.S. care au denunțat autorității faptele mai înainte ca organele de urmărire penală să fie sesizate, potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Situația de fapt a fost probată prin denunțurile și declarațiile denunțătorilor, CD-urile conținând interceptările convorbirilor purtate în cauză între denunțători și inculpat și procesele-verbale de redare a acestor discuții.

S-a reținut de către procuror că inculpatul și-a rezervat dreptul la tăcere.

După înregistrarea dosarului la instanță la data de 21 octombrie 2011 inculpatul a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, arătând că judecătorul a dispus în cauză autorizarea interceptării și înregistrării convorbirilor și comunicărilor telefonice purtate de către el, emițând autorizațiile nr. 60, 61 și 62, astfel încât nu mai este imparțial, invocând în drept dispozițiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen., dar și art. 9 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor și art. 6 din C.E.D.O., cerere respinsă prin Încheierea din 8 noiembrie 2011.

Instanța a adus la cunoștință inculpatului posibilitatea de a solicita ca judecata să se desfășoare conform procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., inculpatul refuzând însă să beneficieze de prevederile menționate, iar după citirea actului de sesizare și aducerea la cunoștință a prevederilor art. 322 și art. 70 alin. (2) C. proc. pen., a arătat că înțelege să-și rezerve dreptul la tăcere.

S-a procedat la ascultarea denunțătorilor P.M. și P.S., ale căror declarații au fost atașate la dosarul cauzei.

Denunțătorul P.M. a arătat că îl cunoaște pe inculpat de circa 5 - 6 ani, astfel încât, atunci când fiului său i-a fost reținut permisul de conducere - în luna iunie 2009, întrucât a fost depistat că a condus autovehiculul după ce a consumat băuturi alcoolice, l-a contactat și l-a întrebat despre formalitățile necesare formulării unei contestații în vederea obținerii permisului de conducere.

Cu acea ocazie, inculpatul i-a solicitat suma de 3.000 euro, spunându-i că are relații la Institutul "M.M.", unde va rezolva cu recalcularea alcoolemiei. După circa două zile, când a reușit să facă rost de suma de 2.500 euro l-a sunat, s-au întâlnit în parcarea de la Poliția Moreni și i-a înmânat banii, primind asigurări de la inculpat că va rezolva lucrurile.

La circa o săptămână, A. i-a solicitat, cu împrumut suma de 1.000 de euro și i-a spus că dacă va fi de acord i-o va restitui în scurt timp, și nu-i va cere diferența de 500 de euro până la suma de 3.000 de euro, pe care o solicitase inițial pentru recalcularea alcoolemiei. Această din urmă precizare l-a determinat să-i împrumute banii solicitați.

În schimbul celor 2.500 euro, inculpatul i-a promis fiului său P.S. că îl va însoți la București cu ocazia efectuării expertizei pentru recalcularea alcoolemiei, lucru pe care însă nu l-a făcut, dar l-a învățat ce să declare, respectiv ceea ce a mâncat și ce cantitate de alcool a consumat.

Cu toate acestea valorile probelor rezultate în urma expertizei au fost mai mari decât cele obținute la Laboratorul din Târgoviște, astfel încât fiul său a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendarea, fiind evident că inculpatul nu a intervenit pentru modificarea probelor.

Ulterior condamnării, inculpatul i-a spus că va face tot posibilul să obțină restituirea banilor pe care i-a dat pentru recalcularea alcoolemiei, însă nu a făcut acest lucru.

După condamnare, fiul său a demisionat din cadrul A.N.P. și povestind inculpatului necazul pe care îl avea, acesta i-a spus că l-ar putea ajuta pe băiat să se reangajeze la A.N.P., mai exact la Penitenciarul Rahova, însă pentru aceasta trebuie să îi dea suma de 2.000 de euro, urmând să vorbească cu un anume domn "U.", care ar avea funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției. Atunci când i-a replicat că fiul său avea deja o condamnare, i-a spus că nu există nicio legătură între condamnare și angajare, condamnarea urmând a i se comunica fiului său acasă și nu la instituția unde acesta lucra.

În scopul reangajării, inculpatul i-a propus fiului său să meargă la Crevedia, la o persoană cu numele "A.", care avea legătură directă cu numitul U. și i-a cerut chiar să-și ia cu el uniforma de penitenciar.

Ajunși la Crevedia, inculpatul s-a întâlnit cu o persoană, iar la întoarcerea în mașină i-a spus fiului său că problema este rezolvată și i-a arătat o vilă în apropiere, spunându-i că acolo locuiește U.

Denunțătorul a mai arătat că inculpatul i-a solicitat fiului său să se supună unei testări psihologice, dar și că deși l-a contactat pe inculpat să-i restituie banii, acesta nu i-a înapoiat decât 500 de euro prin intermediul fiului său și 1.000 de euro la data de 8 decembrie 2010.

A mai precizat că a dat inculpatului bani și în 2010, deși nu-i fuseseră restituiți cei dați în 2009, întrucât a crezut că acesta îi poate ajuta, mai ales că inculpatul îi explica de fiecare dată că o să rezolve treaba și îi spunea că "dacă nu-ți dau banii înapoi, îți dau voie să mă și bați".

P.S. a arătat în declarația dată că în cursul lunii iulie 2009 a fost depistat conducând un autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și urmare acestui incident tatăl său a luat legătura cu inculpatul, pe care îl cunoștea anterior, ocazie cu care acesta i-a spus că îl poate ajuta pentru a nu fi trimis în judecată, respectiv ca alcoolemia să fie sub limita legală. Inculpatul i-a solicitat tatălui său, pentru acest serviciu, suma de 3.000 de euro, spunându-i că știe pe cineva la Institutul "M.M.", fără a indica însă numele vreunei persoane. A doua zi tatăl său i-a dat polițistului doar suma de 2.500 euro, întrucât numai pe aceasta a reușit să o procure și a primit asigurări că problema se va rezolva.

Denunțătorul a mai arătat că la circa o săptămână, inculpatul a venit la tatăl său și i-a cerut cu împrumut suma de 1.000 euro, spunându-i că, dacă îl va ajuta, nu-i va mai solicita cei 500 de euro pe care tatăl său trebuia să-i mai dea din cei 3.000 de euro solicitați inițial.

Deși tatăl său a dat și această din urmă sumă, de asemenea, fără să se încheie niciun înscris, inculpatul nu l-a ajutat cu nimic, ci l-a sfătuit să ceară numai recalcularea valorilor în vederea stabilirii alcoolemiei, însă după sosirea rezultatelor a constatat că probele au avut valori mai mari decât cele inițiale, astfel încât a fost trimis în judecată și condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, sentința rămânând definitivă în octombrie 2010.

Denunțătorul a mai arătat că ulterior înmânării banilor către inculpat a aflat că acesta a cerut bani și altor persoane care avuseseră un accident, fără să le ajute, precum și că din banii dați, inculpatul i-a restituit 500 de euro și i-a promis că îi va înapoia și restul banilor.

Cu ocazia unei vizite a inculpatului la domiciliul lor, aflând că și-a dat demisia de la locul de muncă în luna iunie 2010, acesta i-a comunicat că are o cunoștință în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, pe nume U., care deține o funcție mare, și că-l poate ajuta să se reangajeze. Pentru aceasta a cerut suma de 2.000 de euro, care i-a fost dată imediat, astfel încât i-a spus că va merge chiar în acea zi la București pentru a face demersurile necesare angajării. I-a cerut pentru aceasta diploma de bacalaureat, buletinul, diploma de absolvire a școlii de agenți din Craiova, necesare pentru a face copii pentru întocmirea unui dosar de angajare. De asemenea, i-a cerut să meargă la Crevedia, la un prieten pe nume A., care l-ar putea ajuta, spunându-i să-și ia și uniforma de serviciu, fiind posibil să rămână la București.

A mers, prin urmare, împreună cu inculpatul la Crevedia, acesta intrând într-o curte, iar la întoarcere, de față cu el a sunat de pe telefonul mobil o persoană, căreia i s-a adresat cu numele "U.", după care, la finalul convorbirii, i-a comunicat că nu vor mai merge în aceeași zi să se întâlnească cu respectivul și va trebui să meargă singur să se întâlnească cu bărbatul, fără însă să-i comunice o dată. De asemenea, i-a solicitat o caracterizare, dar și să completeze o fișă de cazier judiciar, iar când au discutat despre condamnarea avută i-a spus că se va descurca el.

Denunțătorul a arătat și că a mers la biroul inculpatului de la Poliția Moreni, iar pe drum a fost întrebat dacă dorește să-și recupereze și permisul de conducere, pentru aceasta urmând să-i scadă din banii pe care îi datora suma de 500 de euro. I-a cerut și să se supună unei testări psihologice, pe care a și efectuat-o la Târgoviște, rezultatul înmânându-i-l inculpatului.

A precizat că din banii dați, i-au fost restituiți 500 de euro în luna septembrie 2010, iar tatălui său i-a fost dată suma de 1.000 de euro și că nerezolvându-se nici problema cu angajarea și-a dat seama că inculpatul l-a păcălit, motiv pentru care a formulat plângere, discuțiile avute cu inculpatul fiind interceptate de poliție, la momentul la care a mers la biroul din Moreni, având asupra sa aparatură de înregistrare.

P.S. a precizat și faptul că l-a auzit pe inculpat spunând că U. ar avea gradul de comisar șef în cadrul A.N.P. și că odată i-a zis ceva și despre o persoană pe nume V.T., menționând că a crezut întotdeauna că inculpatul vorbește serios, convingerea fiindu-i întărită de solicitările acestuia de a-i da diferite acte, dar și de convorbirea avută în prezența sa cu persoana căruia îi spunea U.

La solicitarea parchetului și a inculpatului au fost încuviințate probe, respectiv audierea martorilor din acte și a doi martori în circumstanțierea persoanei inculpatului, precum și proba cu înscrisuri.

Martorul P.V., soția denunțătorului P.M. și mama denunțătorului P.S. a arătat că soțul său îl cunoștea pe inculpat, că auziseră că acesta ar fi ajutat o persoană din comună, implicată într-un accident de mașină, și ca urmare a surprinderii fiului lor la volanul unui autoturism, după ce consumase băuturi alcoolice, soțul său a cerut ajutorul inculpatului, care i-a spus că îl poate ajuta să se stabilească o alcoolemie sub limita care să nu atragă răspunderea penală, contra sumei de 3.000 de euro. Întrucât nu a reușit să facă rost decât de 2.500 de euro de la niște rude, soțul său a înmânat inculpatului, în parcarea de la Poliția Moreni, numai acești bani și i-a comunicat că urmează să se facă verificarea probelor de sânge la București, problema urmând să se rezolve.

După circa o săptămână, inculpatul a cerut cu împrumut suma de 1.000 de euro, fără a preciza când îi va restitui, și a menționat că dacă îi va primi, nu va mai cere diferența de 500 de euro din cei 3.000 euro ceruți inițial pentru alcoolemie. Ulterior, soțul său s-a dus în fiecare săptămână la locuința inculpatului, însă problema nu s-a rezolvat, fiul său fiind trimis în judecată.

Martora a mai arătat că din banii dați, inculpatul a restituit suma cerută cu împrumut, dar și suma de 500 de euro.

Totodată, a precizat că după ce băiatul lor a rămas fără serviciu, soțul său s-a plâns inculpatului, căruia i se adresa cu apelativul "N.", iar acesta i-a promis că îl va ajuta pe băiat să se angajeze la Penitenciarul Rahova, urmând să primească pentru aceasta 2.000 de euro. Soțul său a cerut acești bani fiicei lor, P.N. și de atunci inculpatul i-a spus fiului ei că trebuie să meargă la București, la un domn U., căruia să-i ducă pastramă și brânză, dar și că i-a cerut să-l însoțească la o altă persoană și chiar să-și pregătească uniforma, motiv pentru care băiatul a și dat hainele surorii sale care locuia în București, pentru a i le ține.

P.N., fiica și respectiv sora denunțătorilor a arătat, sub prestare de jurământ, că a aflat din familie că, în mai multe rânduri, inculpatul a promis că îi va ajuta fratele, inițial pentru că fusese prins sub influența băuturilor alcoolice și apoi pentru a se angaja la Penitenciarul Rahova. Pentru aceasta tatăl său a dat inculpatului, mai întâi, suma de 2.500 de euro, fără a-l ajuta pe fratele său, după care în vara anului 2010 tatăl său i-a solicitat să-i facă rost în câteva ore de suma de 2.000 de euro, spunându-i că o va da inculpatului pentru a-l ajuta pe fratele ei să se angajeze la A.N.P.

A aflat de la tatăl său că inculpatul urma să vorbească cu cineva de la București, iar fratele ei i-a cerut să îi țină uniforma pentru a-i fi mai ușor la momentul angajării.

La solicitarea inculpatului, instanța a admis cererea privind ascultarea suportului digital tip CD-R, care conține înregistrările convorbirilor dintre inculpat și denunțători, dispunând atașarea la dosarul cauzei, de la Camera de corpuri delicte a instanței, a suportului în cauză.

În ședința publică din data de 9 ianuarie 2012, apărătorul inculpatului a solicitat audierea suporturilor digitale originale și nu a copiei acestora, solicitare respinsă de către instanță, având în vedere faptul că înregistrarea convorbirilor solicitate a fi ascultate a fost realizată pe suport tip CD, care reprezintă un suport de înregistrare în sistem digital, ale căror eventuale copii sunt identice cu originalul.

În prezența părților s-a procedat la desigilarea plicului conținând cele 5 CD-uri și la ascultarea și urmărirea CD-ului inscripționat cu datele 29 octombrie 2010, 1 noiembrie 2010 și 3 noiembrie 2010 și verificarea simultană a proceselor-verbale de redare a discuțiilor înregistrate.

Cu ocazia ascultării și vizionării suportului, denunțătorii au arătat că îl recunosc în înregistrare pe inculpatul A. și l-au indicat, menționând că înregistrările ascultate se referă la conversațiile dintre inculpat și P.S., redate în procesele-verbale aflate în dosarul de urmărire penală - vol. II, dar și la cele identificate de instanță ca fiind redate în actul de sesizare, fiind vizualizate și un număr de 5 fotografii, stocate în cel de-al treilea folder de pe CD, inculpatul precizând însă că nu se recunoaște nici sub aspectul fizionomiei și nici al vocii.

Apărătorul inculpatului a solicitat să se constate că în toate procesele-verbale de înregistrare se regăsește deseori sintagma "neinteligibil", care apare în momente importante, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească atât autenticitatea înregistrărilor, dacă acestea au fost realizate simultan cu evenimentele acustice conținute pe ele și dacă nu reprezintă o copie, dacă se evidențiază intervenții, ștersături, inserări, intercalări de cuvinte, fraze sau alte elemente de contrafacere și dacă înregistrările au fost realizate cu echipamentul tehnic al organelor de urmărire penală, menționând, totodată, că pe parcursul urmăririi penale nu a solicitat ascultarea CD-urilor și nici nu a dorit să-i fie puse la dispoziție procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate, opunându-se, de altfel, ascultării CD-urilor.

În urma ascultării suportului aflat la dosarul cauzei, în prezența părților, instanța a constatat că CD-ul conține atât înregistrări audio, cât și video, că s-au putut corobora imaginile înregistrate cu dialogul, și ca urmare a comparării proceselor-verbale de redare cu cele ascultate nu s-au constatat lacune esențiale ale transcrierilor înregistrărilor, nici neconcordanțe de conținut ale discuțiilor purtate de participanții la dialog, nu s-a constatat că s-ar fi schimbat zgomotele de fond fără o explicație care să decurgă din natura împrejurărilor în care s-au purtat discuțiile și nici că vocea părților ar fi suferit modificări inexplicabile în cursul conversațiilor, ori cuvinte sau discuții scoase din context pe parcursul CD-ului ascultat.

Totodată, instanța nu a constatat în urma ascultării înregistrărilor că acestea ar conține intervenții, ștersături, inserări sau intercalări ale frazelor, iar în legătură cu folosirea sintagmei "neinteligibil" s-a constatat că la momentele la care se făceau în procesele-verbale astfel de mențiuni, nu se auzeau cuvinte inteligibile care să nu fi fost redate în transcriere, ci datorită condițiilor în care s-au efectuat înregistrările unele cuvinte nu se înțeleg, restul dialogului fiind redat fidel.

Urmare celor constatate și față de obiectivele solicitate pentru efectuarea expertizei tehnice, tribunalul a respins ca nefiind utilă și concludentă această probă și nu a mai procedat la ascultarea celorlalte CD-uri, față de precizarea apărătorului inculpatului că nu dorește audierea lor.

Întrebat fiind cu privire la cele ascultate și vizionate în ședință publică, inculpatul a arătat că nu dorește să declare nimic.

Denunțătorii au depus la dosarul cauzei note de ședință la data de 6 februarie 2012, arătând că potrivit disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000 coroborate cu art. 61 alin. (2) și (4) din aceeași lege, modificată prin Legea nr. 161/2003, denunțătorul care denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea faptă, are statutul juridic de persoană vătămată și dreptul să solicite restituirea banilor pe care i-a dat traficantului de influență.

Totodată, au precizat că atât la urmărirea penală, cât și în instanță s-au constituit parte civilă pentru restituirea sumelor de bani date inculpatului.

În circumstanțierea persoanei inculpatului au fost audiați martorii D.S.G., care a arătat că îl cunoaște de circa 10 ani, fiind buni prieteni, astfel încât știe că este un om muncitor, respectuos și cu o familie organizată, ocupându-se de cei doi copii minori și de gospodărie, având o atitudine bună în societate și T.V.S. care a menționat că a copilărit cu inculpatul și a fost coleg de clasă la liceu cu acesta, știindu-l, prin urmare, ca un om respectat în comunitate, care ajută oamenii săraci, cu familie organizată și care se ocupă de cei doi copii.

Au fost de asemenea, depuse înscrisuri, respectiv caracterizare emisă de Primăria Filipeștii de Târg și I.P.J. Dâmbovița, dar și Parohia Brătășanca.

În ședința publică din 27 martie 2012 a fost depusă o cerere de noi probe pentru inculpat, solicitându-se luarea unui supliment de declarație denunțătorului P.S. pentru a clarifica dacă acesta dorea să fie reîncadrat în structura A.N.P., emiterea unei adrese către A.N.P. pentru a comunica dacă în structura acestei instituții s-au aflat persoane cu numele de V.T. și U., indicându-se eventualele competențe ale acestora în selecția, evaluarea sau examinarea candidaților, dar și dacă au existat derogări de la aplicarea criteriilor de selecție a persoanelor care doreau să fie încadrate la A.N.P., această instituție urmând a comunica și rezultatul cercetărilor privind pe denunțătorul P.S., raportat la îndeplinirea sarcinilor de serviciu, anterior ieșirii sale din sistem.

Totodată, s-a solicitat ca față de procesele-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor discuțiilor purtate între denunțătorul P.S. cu inculpatul să fie luată opinia unui expert/specialist în informatică care să menționeze dacă se poate preciza data și ora la care au fost făcute înregistrările, caz în care să menționeze dacă stabilirea datei și orei discuțiilor putea fi influențată de setarea prealabilă a datei și orei indicate de aparatul cu care se efectuează înregistrarea, precum și să menționeze dacă se poate identifica numai cu ajutorul suportului, pe care sunt stocate informațiile, aparatura cu care au fost efectuate înregistrările.

De asemenea, în cererea de probatorii s-a solicitat depunerea la dosarul cauzei a transcrierii convorbirii telefonice dintre inculpatul A.C. și persoana numită U. și, în subsidiar, audierea completă a convorbirilor telefonice din data de 1 noiembrie 2010 în intervalul orar 950 - 957 și ținându-se seama de presupusa traficare de influență pentru "reangajarea" în cadrul A.N.P. care s-a pretins că a început în luna august 2010, după ce eșuase așa-zisa intervenție a inculpatului pentru rezolvarea problemei alcoolemiei, s-a considerat necesară clarificarea momentului la care denunțătorul P.S. a luat cunoștință de rezultatul calculului retroactiv al alcoolemiei, sens în care s-a solicitat a fi obținută o copie a procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din dosarul în care denunțătorul a fost condamnat pentru conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

În ședința publică din 27 martie 2012, instanța a respins ca nefiind concludente și utile probele solicitate vizând luarea unui supliment de declarație denunțătorului P.S., solicitarea de relații de la A.N.P. (pct. I) și a procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din dosarul în care denunțătorul P.S. a fost condamnat pentru conducerea pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice (pct. IV).

În ceea ce privește solicitarea de probatorii privind obținerea opiniei unui specialist în informatică cu privire la conținutul unor înregistrări (pct. II) instanța a respins-o, de asemenea, în baza disp. art. 64 C. proc. pen., reținând că s-a pronunțat deja, în ședința publică din 09 ianuarie 2012, respingând ca nefiind utilă și concludentă cererea privind efectuarea unei expertize care să analizeze conținutul înregistrărilor înaintate la dosarul cauzei de către procuror odată cu dosarul de urmărire penală, și ținând seama de faptul că au fost ascultate și vizionate, dar și verificate simultan procesele-verbale de redare a discuțiilor interceptate în cauză, restul CD-urilor nefiind ascultate ca urmare a solicitării inculpatului, prin apărător, că nu insistă în verificarea conținutului acestora în ședință publică.

Mai mult, s-a reținut de către instanță că la momentul prezentării materialului de urmărire penală se aflau redate la dosarul cauzei toate procesele-verbale cuprinzând convorbirile interceptate, iar în apărare, nu s-a solicitat conform prevederilor art. 913 alin. (4) C. proc. pen. ascultarea suporților pe care au fost fixate, iar din niciun act al dosarului nu rezultă că ar exista și alte convorbiri telefonice care să nu fi fost redate în procese-verbale.

S-a apreciat, prin urmare, raportat la disp. art. 64 și art. 916 alin. (2) C. proc. pen., referitor la mijloacele de probă în procesul-penal și la utilizarea convorbirilor efectuate de către părți, că nu este utilă și concludentă niciuna dintre solicitările pentru administrarea de probe, formulate prin cererea depusă, în scris, la dosarul cauzei.

Inculpatul a formulat concluzii scrise, solicitând a se avea în vedere că o parte dintre înregistrări au fost puse la dispoziția organului de cercetare penală de către P.M., fără a se cunoaște data și ora acestor convorbiri și mijlocul cu care au fost înregistrate și, implicit, dacă sunt autentice, situație în care ar trebui înlăturate dintre mijloacele de probă; că martorii audiați în cauză sunt rude apropiate ale denunțătorilor, depozițiile lor trebuind deci privite cu circumspecție; că denunțurile, deși se referă la fapte petrecute în anii 2007, 2009 și 2010, sunt formulate în aceeași zi, fără ca între primul și ceilalți doi denunțători să existe vreo legătură.

Au fost detaliate aspecte referitoare la denunțul formulat de I.V., pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, dar și ale celorlalte două denunțuri, în legătură cu care s-a apreciat că nu pot conduce la reținerea săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, de vreme ce nu s-ar mai fi putut dispune reangajarea denunțătorului P.S. - față de condamnarea penală definitivă a acestuia și lipsa formulării unei cereri pentru participarea la un concurs, ori față de datele evidente că este vorba despre o răzbunare din partea celui care nu a putut păcăli sistemul, deși a încercat.

S-a arătat și faptul că materialul probator nu a relevat că inculpatul ar fi exercitat vreo influență asupra vreunui funcționar din cadrul I.N.M.L. "M.M." sau A.N.P. și că la dosarul cauzei nu apar discuțiile purtate de inculpat cu numiții U. sau V.T., cu care Ministerul Public a afirmat că inculpatul ar fi ținut legătura.

În privința laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență privind pretinderea de la P.M. a sumei de 3.000 euro și a primirii sumei de 2.500 euro în schimbul angajamentului că va interveni pe lângă un funcționar din cadrul I.N.M.L pentru recalcularea alcoolemiei reținută în sarcina lui P.S., s-a menționat că probatoriul administrat nu relevă că inculpatul ar fi promis o intervenție directă asupra unui funcționar, ci inculpatul a pretins, conform unui proces-verbal de redare a înregistrărilor ambientale, că ar cunoaște un domn, care, la rândul său, cunoaște o doamnă - funcționar la I.N.M.L. și că ar fi promis să acționeze prin acesta.

De asemenea, în privința laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență privind pretinderea și primirea de către inculpat în cursul lunii august 2010 a sumei de 2.000 de euro de la denunțătorul P.M. cu scopul de a interveni pe lângă un funcționar din cadrul A.N.P. București în vederea reangajării lui în această structură, s-a arătat că raportat la condiția celui din urmă modalitatea permisă de lege era încadrarea în urma unui concurs, că nu se poate regăsi în organigrama A.N.P. niciun funcționar care să aibă în competența sa funcțională reangajarea, iar pentru a fi în prezența infracțiunii menționate era necesar ca suma de bani pretinsă/primită să fie însușită de către traficant, iar cumpărătorul de influență să cunoască/înțeleagă și să accepte acest lucru, ori din materialul probator rezultă că banii ar fi fost folosiți pentru o eventuală influențare a unei terțe persoane și nu în folosul inculpatului, situație în care nu ar fi întrunite elementele acestei infracțiuni, deoarece prețul "vânzării de influență" nu există, terțul cumpărând serviciul făcut de funcționar.

S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 219/2004 nu există instituția "reangajării", singura modalitate de acces în structură fiind concursul, pentru care denunțătorul nu a fost formulat nicio cerere.

Cu privire la latura subiectivă s-a solicitat a se avea în vedere că nu este întrunită și nici probată condiția scopului care desăvârșește intenția în forma cerută de lege.

S-a solicitat, în concluzie, achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptelor reținute în sarcina acestuia lipsindu-le fie un element constitutiv (prima faptă), fie intenția directă calificată prin scop (în ceea ce privește fapta de a trafica influența asupra unui funcționar de la A.N.P).

În subsidiar, s-a solicitat a fi avute în vedere probele în circumstanțiere administrate, faptul că prejudiciul creat a fost minim, că inculpatul nu are antecedente penale și s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală și a instanței ori de câte ori a fost chemat, iar împrejurarea că a înțeles să nu dea nicio declarație nu trebuie să împieteze asupra aplicării circumstanțelor atenuante incidente în cauză, urmând ca în cazul condamnării acestuia instanța să se orienteze la o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat, și să dispună o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sau cu suspendarea condiționată sub supraveghere, fiind atașată practică judiciară în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 25 octombrie 2010 la Direcția Generală Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au fost înregistrate denunțurile formulate de către numiții P.M. și P.S. împotriva agentului de poliție A.C.D., în care semnalau că în luna iulie 2009 acesta ar fi pretins suma de 3.000 euro de la P.M. pentru a obține recalcularea retroactivă a alcoolemiei lui P.S. într-un dosar penal, din suma solicitată polițistul primind 2.500 euro.

În denunțuri s-a arătat și că, la scurt timp, după primirea banilor, A.C.D. a solicitat cu împrumut suma de 1.000 euro, precizând că dacă va fi ajutat nu va mai solicita diferența de 500 euro până la cei 3.000 euro ceruți inițial, dar și că din banii împrumutați, polițistul a restituit 500 euro.

De asemenea, denunțătorii au menționat că în luna august 2010, aceeași persoană a pretins și primit suma de 2.000 euro în schimbul promisiunii că va interveni în vederea reangajării lui P.S. în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În urma solicitării parchetului, tribunalul a autorizat la data de 28 octombrie 2010 în dosarul nr. 5396/120/2010 interceptarea și înregistrarea imaginilor audio și video în mediu ambiental și a discuțiilor purtate între denunțătorul P.S. și inculpat.

Procesul-verbal de redare a înregistrărilor efectuate în mediu ambiental la data de 1 noiembrie 2010 între cei doi confirmă denunțurile formulate, din conținutul discuțiilor purtate cu acea ocazie, rezultând că, într-adevăr, inculpatul a primit în mai multe rânduri sume de bani de la denunțători, că o parte din acestea erau primite în scopul intermedierii reangajării lui P.S. în cadrul A.N.P., dar și că altă sumă era primită cu titlu de împrumut, așa cum au arătat, de altfel denunțătorii în plângerile formulate.

Astfel, la momentul întâlnirii, inculpatul discută cu denunțătorul P.S. în legătură cu o eventuală întâlnire cu o persoană numită "U." și-l întreabă dacă se poate duce singur "la domnu U.", iar la întrebarea bărbatului dacă "e treabă serioasă, ai dat banii?" inculpatul îi răspunde "eu te trimit așa aiurea într-un tramvai sau cum?".

Pentru a întări convingerea denunțătorului că este o treabă serioasă, inculpatul simulează o conversație telefonică, în cursul căreia se adresează cu apelativul "domnu U.", iar la sfârșitul ei îi explică denunțătorului că urmează să se întâlnească amândoi cu persoana cu care a avut convorbirea: "miercuri la ora 5 jumătate ... ne vedem la Buftea cu el".

Cu ocazia aceleiași întâlniri, inculpatul îi explică lui P.S. că: "am făcut o descoperire, i-am spus lu ăla bătrânu ... îți dau 2.000 acum ..." "... și mai rămâne 1.000" ... " că 500 vi i-am dat" ... " până îmi iau și eu de la ăla și mai rămâne 1000, mai rămâne o perioadă de timp".

Discuția continuă pe tema banilor, inculpatul accentuând: "și mia aia care mi-a dat-o practic mie mai mă lăsați un pic cu ea".

Cele discutate la data de 1 noiembrie 2010 sunt întărite cu ocazia întâlnirii dintre inculpat și același denunțător la data de 3 noiembrie 2011, când inculpatul îi explică lui P.S. că o să-l sune cineva "V.T. se numește ...", ... "din cadrul la A.N.P" cu privire la care îi comunică faptul că este comisar șef "este la personal", "la A.N.P.", comunicându-i și un număr de telefon "numărul de centrală" sfătuindu-l să îl treacă în agenda telefonică "trece-l dracu și tu A.N.P:"

Inculpatul îl conduce pe denunțător la Poliția Moreni, în biroul său, pentru a-i face o caracterizare, motiv pentru care îi solicită bărbatului datele de naștere ale părinților și alte amănunte legate de eventuale condamnări ale acestora, dictându-i și conținutul unei declarații, în care denunțătorul trebuia să specifice faptul că a absolvit cursurile unei școli de subofițer de penitenciar la Craiova și că a lucrat ca agent în cadrul Penitenciarului Mărgineni, indicând și două persoane care să poată da relații cu privire la comportamentul său în societate.

Demersurile efectuate de către condamnat au venit să întărească convingerea denunțătorului că îl sprijină să se reangajeze în cadrul A.N.P.-ului, atât declarația pe care inculpatul a dictat-o denunțătorului, cât și eventuala caracterizare pe care urma să i-o întocmească, fiind și ele de natură să creeze aparența unor demersuri efectuate la autorități competente să-l sprijine pe denunțător în dorința sa de a reveni în cadrul instituției de unde își dăduse demisia în vara aceluiași an.

Referirea expresă a inculpatului la două persoane cu funcții în cadrul A.N.P.-ului, conform propriilor susțineri, respectiv numitul U. și V.T., acesta din urmă " fiind comisar șef", "la personal" "la A.N.P." este și ea de natură a arăta denunțătorului că a vorbit cu persoane care îl pot sprijini să se reangajeze și că acestora le-ar fi dat și sumele de bani primite de la denunțători, spunându-i lui P.S. că este sigur pe cea din urmă persoană, respectiv că acesta l-ar putea ajuta.

Faptul că inculpatul a comunicat denunțătorului că a înmânat banii altor persoane pentru a obține sprijinul acestora pentru reangajare, rezultă și din conversația avută de cei doi la 1 noiembrie 2010: "mergem miercuri după-amiază, ne întâlnim cu el la Buftea: - Băi fratele meu ce poți să faci? și la revedere! - Uite-l! Omu e de față, l-am adus! Ca să nu ne plimbăm pe stradă și să ne frecăm prin telefoane" ..., explicându-i că în situația în care problema nu se va rezolva: "Fratele meu dă-mi și mie ce ți-am dat și la revedere."

Din conținutul discuțiilor avute de cei doi la data de 3 noiembrie 2010 rezultă că inculpatul a primit și în alt scop banii de la denunțători, respectiv pentru a-l ajuta pe P.S. în legătură "cu permisu".

Astfel, inculpatul explică la solicitarea celui din urmă, că în cazul banilor dați pentru a rezolva problema legată pentru reangajare, "să nu fie bre ca aia cu I.M.L.-ul", că de această dată "eu zic că e o treabă serioasă", care se va rezolva și că în situația "cu permisu", "eu i-am dat banii când mi i-ai dat tu", din suma primită, partea lui fiind de "500 de euro, nu mă feresc de tine", precizându-i că a discutat cu o persoană "el la, rândul lui, el se duce la una acolo" ... "eu p-aia n-o cunosc. Decât pă el. Prin el am ținut legătura, prin el am ...", arătând că acea persană nu era la I.M.L., dar specificând "că dacă lu ălaltu ... deci am avut pe unu care ... deci a venit tot, a dat, a mai făcut a doua oară și i-a venit bine ... deci a doua oară".

De altfel, inculpatul i-a precizat denunțătorului că "este ultima și cu asta am terminat ... am zis că mai fac și eu o treabă. Așa e, fiecare se mai uită ... bani".

Din conținutul acestor discuții se confirmă, prin urmare, denunțurile formulate de P.M. și P.S., potrivit cărora au dat inculpatului suma de 2.500 de euro pentru ca acesta să-i ajute intervenind pe lângă o persoană din cadrul I.M.L. în legătură cu un permis de conducere, aceste discuții coroborându-se cu conținutul procesului-verbal încheiat la data de 15 decembrie 2010 de către organele de poliție și cu conținutul fișei de cazier judiciar a denunțătorului P.S., conform căreia acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Într-adevăr, din discuția purtată pe tema permisului de conducere nu rezultă și numele unei persoane cu care inculpatul să fi discutat pentru a-l ajuta pe denunțătorul P.S., dar reiese cu certitudine recunoașterea inculpatului că i-a promis că va interveni pe lângă o persoană, care chiar dacă nu lucra efectiv în cadrul I.M.L. cunoștea pe altcineva la acea instituție, care ar fi avut posibilitatea să-l ajute în demersul său pe denunțător și căruia, a recunoscut cu ocazia discuțiilor avute de ei, că i-ar fi dat o parte din cei 2.500 de euro primiți în acest scop.

De altfel, se observă că inculpatul a recunoscut primirea unei sume mari de bani de la denunțători, inițial 3.500, atunci când a precizat că "îți dau 2.000 acum" ... " și mai rămâne 1.000" ..."că 500 vi i-am dat", dar și alți 2.000, în legătură cu care precizează: "ăia rămâne cu treaba cu care am discutat-o", iar din discuția avută la data de 3 noiembrie 2010 rezultă că suma de 2.500, despre care P.S. a afirmat că a fost dată prima oară, a fost înmânată pentru a rezolva problema permisului, aspect recunoscut și de inculpat care atunci când discutau despre această problemă i-a propus denunțătorului "hai mă dracu poate ... n-am putut să te ajut cu problema. Hai să te ajut să-ți iei permisu" și i-a solicitat pentru aceasta "dacă ți-l iau îți scad 300 de euro din ăia", confirmând astfel că banii primiți erau în euro.

Cu acea ocazie, se face din nou o precizare cu privire la banii primiți și se recunoaște de către inculpat că 2.500 au fost pentru recalculare, 1.000 dați cu împrumut, că acesta a restituit 500, rămânând de înapoiat 3.000.

Din toate aceste discuții redate în formă scrisă în procesele-verbale menționate a rezultat că, într-adevăr, între inculpat și denunțătorul P.S., dar și denunțătorul P.M., tatăl celui dintâi, căruia inculpatul i se adresează cu apelativul "bătrânu": "i-am spus lu ăla bătrânu", au intervenit înțelegeri, ca în schimbul unor sume de bani, inculpatul să le promită ajutorul de a interveni pe lângă persoane pe lângă care a lăsat să se creadă că are influență din cadrul I.M.L sau din cadrul A.N.P. pentru a-i determina să sprijine pe P.S., fie să obțină calcularea unei alcoolemii în cote care să fie sub limitele prevăzute de lege pentru existența unei infracțiuni, fie să revină în cadrul A.N.P.-ului, de unde demisionase nu demult.

Faptul că inculpatul a primit banii de la denunțători rezultă, deci, cu certitudine din cuprinsul proceselor-verbale de redare în formă scrisă a discuțiilor purtate la datele de 1 și 3 noiembrie 2010, când inculpatul recunoaște personal primirea unor sume de bani, în euro, dar și motivul, respectiv, fie pentru a-i înainta unui funcționar din cadrul A.N.P - când la întrebarea lui P.S.: "ai dat banii?", inculpatul răspunde "te trimit așa: Bă du-te până la București că ... vreau eu", sau altuia din cadrul I.M.L - "eu i-am dat banii când mi i-ai dat tu".

Este evident că inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra unor funcționari, pe lângă care s-a angajat că va interveni în interesul denunțătorului P.S., atunci când i-a spus acestuia că urmează să se întâlnească cu numitul "U." - căruia i-a dat și banii și pe care l-a contactat în prezența lui, simulând o convorbire, care în realitate nu a existat, de vreme ce la dosarul cauzei nu a fost atașat de către organele de urmărire penală un proces-verbal de redare a conținutului acesteia, în condițiile în care Tribunalul Dâmbovița emisese o autorizație de interceptare a convorbirilor telefonice purtate de către inculpat, dar și asupra numitului V.T., care ar funcționa în cadrul A.N.P-ului, la Serviciul personal, și ar avea gradul de comisar șef, ca, de altfel, și asupra unei persoane de sex masculin, care cunoștea o femeie din cadrul I.M.L.

Prin simularea convorbirii telefonice cu funcționarul U., dar și prin indicarea unui număr de centrală unde denunțătorul ar putea solicita o convorbire cu funcționarul V.T., i-a fost întărită convingerea celui în folosul căruia se intervenea, că a făcut demersurile necesare pentru a-i asigura reușita, respectiv reangajarea în cadrul structurilor A.N.P.

S-a apreciat ca fiind lipsit de importanță, raportat la atitudinea avută de inculpat, coroborată cu celelalte demersuri întreprinse, de a-i dicta o declarație denunțătorului și de a-i promite că-i va întocmi o caracterizare, dacă, într-adevăr, persoanele indicate de către el existau sau nu în realitate, și nici dacă acestea ar fi avut sau nu posibilitatea sprijinirii denunțătorului, în condițiile în care a lăsat să creadă pe denunțător că aceste persoane există și îl pot ajuta.

S-a constatat că instanța a avut în vedere la reținerea situației de fapt numai conținutul proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice, înregistrate în baza autorizației nr. 62 din 28 octombrie 2010, emisă de către Tribunalul Dâmbovița, cu privire la acestea existând dovada înregistrărilor efectuate în baza solicitării formulate de către procuror, cu tehnică care permite verificarea autenticității înregistrărilor și care nu poate fi reținută în ceea ce privește înregistrările puse la dispoziție de către P.M., înregistrări contestate, de altfel, de către inculpat.

Instanța de fond a constatat din conținutul proceselor-verbale de redare a acestor din urmă înregistrări, că nu este menționată data la care au avut loc discuțiile purtate și nici intervalul orar, după cum nu reiese nici mijlocul tehnic cu care au fost efectuate, existând numai o referire în referatul conținând propunerea de arestare preventivă, că s-au realizat cu ajutorul telefonului mobil.

Prin urmare, existând posibilitatea ca perioada în care au avut loc înregistrările respective să se suprapună cu cea în care se solicitase și se emisese deja autorizație de interceptare în cauză, deci după formularea denunțului de către P.M., care avea posibilitatea să solicite autorizarea interceptării convorbirilor pe care le purta cu diferite persoane, și, în speță, cu inculpatul și ținându-se seama de opoziția formulată de către inculpat privind imposibilitatea stabilirii autenticității acestor înregistrări, tribunalul le-a înlăturat dintre mijloacele de probă.

Din cele anterior menționate, s-a apreciat că în cauză s-a făcut dovada vinovăției inculpatului privind comiterea infracțiunii de trafic de influență, atât în ceea ce privește fapta comisă în anul 2009, legată de recalcularea alcoolemiei pentru denunțătorul P.S., dar și în ceea ce privește fapta din anul 2010 privind angajarea aceluiași denunțător în cadrul A.N.P.

Este adevărat că în ceea ce privește prima faptă, inculpatul nu a pretins o intervenție directă asupra unui funcționar, ci a arătat că ar cunoaște un domn care, la rândul său, ar ști o femeie, funcționar la IML și, de asemenea, este posibil ca în organigrama ANP să nu se găsească niciun funcționar care să aibă în competența sa funcțională reangajarea, așa cum s-a arătat în apărare, însă în literatura juridică și în practica judiciară s-a reținut în mod constant că pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca funcționarul să arate că are influență (reală) sau să lase să se creadă că are influență (presupusă) asupra unui funcționar pe lângă care urmează a interveni.

Pentru existența infracțiunii menționate, nu este necesar ca făptuitorul să indice nominal funcționarul pe lângă care are sau pretinde că are influență, fiind suficient să se refere la un funcționar determinat în mod generic, prin calitatea sau competența sa.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar, prin urmare, între altele, ca influența de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcționar ale cărui atribuții sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a intereselor celui care îi solicită intervenția, cerința legii fiind îndeplinită și în situația în care făptuitorul nu îl cunoaște pe funcționar, a menționat un nume fictiv sau a făcut numai referire la calitatea acestuia.

Ori, în cauză, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra unei persoane pe care nu a numit-o, dar în legătură cu care a arătat că are "trecere" la o persoană care lucrează în cadrul IML, instituție care îi putea asigura denunțătorului P.S. recalcularea alcoolemiei, într-o limită care să nu atragă răspunderea penală, iar ulterior a lăsat să se creadă că are influență asupra unui funcționar în cadrul ANP, care ar lucra la Serviciul Personal, serviciu care, de regulă, are în atribuții dosarele angajaților, persoană care l-ar putea ajuta pentru o nouă angajare.

În schimbul promisiunilor că va interveni în vederea recalculării alcoolemiei și, respectiv, a reangajării, inculpatul a pretins, și a primit sume mari de bani.

S-a constatat că inculpatul a săvârșit fapta cu intenția directă de a trafica influența, nefiind relevant dacă intervențiile la care s-a angajat au avut sau nu loc, însă denunțătorii au avut convingerea că inculpatul îi poate ajuta, convingere întărită, așa cum au arătat chiar ei, de argumentele constante aduse de către acesta, că treaba se va rezolva, în caz contrar putând chiar să-l bată.

În consecință, tribunalul a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, având în vedere calitatea inculpatului de lucrător de poliție, în cadrul structurilor poliției judiciare, atât în ceea ce privește fapta din 2009, cât și cea din anul 2010, faptele fiind săvârșite în concurs real, motiv pentru care s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a ținut seama de disp. art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, considerat ca fiind ridicat, de împrejurările comiterii ei, dar și de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine bună în societate, fiind preocupat de pregătirea sa profesională, și fiind cunoscut ca o persoană responsabilă, care și-a îndeplinit cu corectitudine sarcinile de serviciu și a manifestat înțelegere și sprijin față de persoane aflate în nevoie, cu o familie bine închegată și cu doi copii minori în întreținere, potrivit actelor depuse în circumstanțiere, dar și declarațiilor martorilor D.S.G. și T.V.S..

Totodată, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere și locul de muncă în care își desfășura activitatea inculpatul la data săvârșirii faptei, respectiv într-o instituție de stat, dar și de calitatea acestuia de lucrător de poliție, care și-a îndeplinit corect atribuțiile de serviciu, dând dovadă de seriozitate și devotament și a obținut în ultimii 4 ani numai calificative profesionale de "bine" și "foarte bine".

În raport de aceste aspecte, s-a apreciat că scopul educativ și sancționator al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse către minimul special prevăzut de textul de lege incriminator, instanța având în vedere și faptul că inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, ca urmare a săvârșirii acestor fapte, că resocializarea să se poate realiza și prin aplicarea unor pedepse stabilite într-un cuantum proporțional cu gravitatea faptelor săvârșite, iar scopul pedepsei de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, putând fi atins prin aplicarea unei astfel de pedepse.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 861 C. pen., pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, neimpunându-se ca executarea să se realizeze cu privare de libertate, în condițiile în care prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, iar din comportamentul inculpatului, anterior săvârșirii faptei, rezultă că prin această formă de executare a pedepsei va fi realizată nu numai constrângerea, dar și reeducarea inculpatului.

S-a apreciat că din circumstanțele sale personale se poate reține că reintegrarea sa în societate se poate realiza și în acest mod, inculpatul înțelegând gravitatea faptei săvârșite și putând fi îndreptat și resocializat și prin această modalitate de individualizare a executării pedepsei.

Instanța de fond a mai considerat că pronunțarea condamnării inculpatului constituie un avertisment și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni, iar conduita sa anterioară și lipsa antecedentelor penale atestă că săvârșirea acestei infracțiuni este accidentală în viața sa.

În aceste condiții, după stabilirea cuantumului pedepsei, instanța a stabilit un termen de încercare, potrivit disp. art. 862 C. pen., compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat un interval de timp considerat suficient pentru a se verifica comportamentul său în societate.

Pe latură civilă, instanța a reținut că s-a făcut dovada primirii de către inculpat a unei sume de bani de la denunțători, chiar inculpatul recunoscând, cu ocazia discuțiilor avute cu P.S., interceptate cu autorizarea tribunalului, că a primit suma de 2.500 euro pentru "recalculare", că 1.000 euro au fost dați cu împrumut, pe care i-a restituit, în două tranșe, conform susținerilor denunțătorilor, dar și 2.000 euro pentru angajarea la ANP, astfel încât inculpatul mai are de restituit celui de la care i-a primit, respectiv lui P.M., suma de 4.500 euro.

În consecință, având în vedere disp. art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă P.M. a sumei de 4.500 euro sau echivalentul în lei, la cursul BNR, din data plății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.C.D., susținând în esență că, în dosar nu există probe din care să rezulte că ar fi comis cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat, iar starea de dubiu trebuie să îi profite. Această stare de dubiu rezultă și din considerentele sentinței atacate, pe motiv că instanța de fond a înlăturat o serie de probe.

Inculpatul a mai arătat că, în ceea ce privește acuzația adusă, în sensul că i-ar fi promis lui P.S. că îl angajează în structura ANP București, a susținut că această situație nu este una reală, câtă vreme P.S. fusese angajat în cadrul structurii ANP București și cunoștea condițiile în care o persoană poate să se angajeze în această structură, iar el, având cazier judiciar, nu putea să se angajeze, fiind una din condițiile eliminatorii. De asemenea, s-a solicitat să se constate că, din redarea convorbirilor telefonice nu rezultă că i-ar fi promis părții vătămate că-l va reangaja pe fiul său în structura ANP București.

Astfel, a apreciat că toate declarațiile părții vătămate sunt contradictorii și conduc la ideea că situația de fapt este cu totul alta decât cea reținută în actul de sesizare al instanței, iar din punctul său de vedere denunțul părții vătămate are natura unei " răfuieli" și nu a existenței unei fapte de natură penală.

A mai susținut inculpatul apelant că, instanța de fond a înlăturat unele probe administrate în cursul urmăririi penale, cu toate că trebuiau înlăturate toate probele administrate în această fază a urmăririi penale, pe motiv că au fost obținute în mod ilegal.

În ceea ce privește fapta din anul 2009, a susținut de asemenea că nu există probe care să ducă la concluzia că s-ar face vinovat de comiterea vreunei infracțiuni, iar în situația în care totuși, legea penală prevede o cauză penală pentru făptaș, nu aceeași situație se aplică și în cazul instigatorului.

Același inculpat a mai susținut, prin apărător că, din punctul său de vedere, prezenta situație este o " NOVAȚIE" prevăzută de dreptul civil, însă de dragul realizării unui dosar penal s-a reținut că există o infracțiune de trafic de influență.

Din toate actele dosarului nu rezultă că inculpatul ar fi primit vreo sumă de bani, iar în ceea ce privește fapta din anul 2009 nu rezultă scopul pentru care s-ar fi comis această infracțiune.

Ca atare, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că faptei îi lipsește scopul pentru care se pretinde că s-a săvârșit infracțiunea.

În latură civilă, s-a solicitat respingerea acțiunii civile, aceasta deoarece nu s-a dovedit pentru ce s-au dat banii inculpatului.

În subsidiar, admiterea apelului, desființarea sentinței, iar pe fond redozarea pedepsei până la 2 ani, cu aplic. art. 81 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de către inculpatul A.C.D., împotriva Sentinței penale nr. 111 din 10 aprilie 2012 pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în favoarea acestuia.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată, în favoarea părții vătămate P.M.

Examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății la prima instanță, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și în limitele impuse de art. 372 și art. 373 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului este nefondat.

În primul rând s-a menționat faptul că, inculpatul apelant A.C.D. a refuzat să dea declarație și în fața instanței de apel, uzând de dreptul la tăcere ca și în celelalte faze procesuale.

Apelantul inculpat a susținut, în principal că, în cauză nu există probe care să ateste existența infracțiunilor de trafic de influență reținute în sarcina sa și că dosarul penal de față este o înscenare a denunțătorilor, care vor să se războiască cu el dintr-un motiv pe care însă nu îl indică.

Curtea a considerat însă că această apărare nu poate fi primită și că soluția de condamnare dispusă de prima instanță atât pentru fapta din cursul lunii iulie 2009, cât și cea din cursul lunii august 2010, are acoperire în probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe.

Aceste probe constau în declarațiile celor doi denunțători - P.M. și P.S., date atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe, prin care cei doi au arătat că în cursul anului 2009, inculpatul le-a pretins mai întâi suma de 3.000 euro, din care a primit 2.500 euro, angajându-se că va interveni pe lângă o persoană din cadrul Institutului de Medicină Legală M.M. București în vederea întocmirii unui raport de recalculare al alcoolemiei favorabil denunțătorului P.S. (cercetat într-un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice) și apoi în cursul anului 2010, în luna august a pretins și primit suma de 2.000 euro cu promisiunea că va interveni în vederea reangajării aceluiași P.S. în cadrul ANP, sens în care va uza de sprijinul unor angajați ai ANP cu funcții mari, de comisar șef sau de la serviciul personal, denumiți de inculpat U. și V.T.

Declarațiile acestor denunțători formulate pentru prima dată la 22 octombrie 2010, cele din 27 octombrie 2010, 8 noiembrie 2010 și 23 decembrie 2010 au fost menținute de către cei doi și în fața primei instanțe și sunt confirmate integral de conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat și denunțătorul P.S., convorbiri înregistrate legal în baza autorizației nr. 62 din 28 octombrie 2010 emise de Tribunalul Dâmbovița.

Așa cum a arătat și prima instanță în analiza pe larg a tuturor probelor administrate în cauză, conținutul acestor convorbiri este edificator pentru întărirea declarațiilor date de P.M. și P.S.

Astfel, atât în cuprinsul convorbirii purtate între cei doi la data de 01 noiembrie 2010, cât și în cuprinsul celei purtate la 03 noiembrie 2010 inculpatul A.C.D. îi dă asigurări denunțătorului P.S. atât asupra faptului că a dat mai departe funcționarului din ANP suma de 2.000 euro, mimând chiar o convorbire telefonică cu această persoană pe nume U., sau că va fi sunat de o persoană pe nume V.T. în cadrul ANP care îi va rezolva situația, fiind comisar șef la serviciul personal din ANP.

În cuprinsul acelorași discuții, cei doi fac referire și la situația anterioară cu INML M.M. București, când promisiunile inculpatului nu s-au confirmat, deși primise pentru rezolvarea recalculării alcoolemiei suma de 2.500 euro, din care inculpatul a spus textual că partea sa a fost de 500 euro.

Instanța de prim control judiciar a reținut că acestea exclud ipotezei avansată de apărătorul inculpatului a existenței unor împrumuturi, novații între cei doi denunțători și inculpat și a alegerii de către părțile vătămate a căii acțiunii penale în locul celei civile ca mod de rezolvare a neexecutării acestor presupuse obligații contractuale.

Ca atare, întrucât conținutul pasajelor relevante din aceste convorbiri au fost redate cu lux de amănunte de prima instanță în cuprinsul hotărârii atacate, curtea de apel a considerat că nu mai este necesar să le reia; concluzia ce poate fi desprinsă din coroborarea celor două mijloace de probă: declarațiile părților vătămate P.M. și P.S. cu conținutul acestor înregistrări, fiind aceea că situația expusă de cei doi denunțători este reală și confirmă existența infracțiunilor de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen. și vinovăția inculpatului A.C.D. în săvârșirea acestora.

Curtea nu a primit nici apărarea inculpatului, potrivit căreia faptei din 2010 îi lipsește un element constitutiv și anume scopul urmărit, pe motiv că denunțătorul P.S. ca fost angajat al ANP ar fi trebuit să știe condițiile legale pe care trebuia să le îndeplinească pentru a fi reangajat, odată ce din probatoriul administrat, enunțat mai sus, rezultând cu certitudine că inculpatul a făcut demersuri serioase pentru a-i crea convingerea denunțătorului că, persoanele la care intervine, contra sumei de 2.000, au funcții mari în ANP și pot rezolva situația, iar în caz contrar îi vor restitui banii primiți.

Ca atare, pentru argumentele expuse pe larg mai sus, curtea a apreciat că soluția de condamnare a inculpatului pentru cele două infracțiuni de trafic de influență este corectă și nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea inculpatului în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen., așa cum s-a solicitat.

În opinia curții, nici motivul subsidiar de apel nu a fost apreciat ca fiind fondat, în condițiile în care prima instanță a dispus aplicarea unor pedepse situate în apropierea limitei minime prevăzute de textul incriminator pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, iar ca modalitate de individualizare a ales suspendarea sub supraveghere și nu privarea de libertate a inculpatului.

S-a arătat că prima instanță a realizat un judicios echilibru între circumstanțele defavorabile inculpatului, privitoare la calitatea sa de lucrător de poliție judiciară, deci de persoană învestită cu aplicarea și respectarea legii și cele favorabile acestuia, referitoare la comportarea bună în societate și la locul de muncă anterioară anului 2009 și la faptul că are o familie închegată, cu 2 copii minori în întreținere.

Așa fiind, curtea a considerat că nu se impune reformarea hotărârii primei instanțe nici sub aspectul individualizării pedepsei rezultante aplicate, sancțiunea penală fiind proporțională cu gravitatea faptelor comise iar ca modalitate de executare, adecvată persoanei inculpatului.

În concluzie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.C.D., iar ca urmare a respingerii apelului acesta a fost obligat la cheltuieli judiciare atât către stat, în baza disp. art. 192 C. proc. pen., cât și către părțile vătămate, în conformitate cu disp. art. 193 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.C.D. care a invocat în susținerea motivelor de recurs următoarele cazuri de casare:

Oral, apărătorul inculpatului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen. punctele 12, în principal și 172, în subsidiar iar în temeiul primului caz de casare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză - interceptările convorbirilor telefonice, inculpatul a fost provocat în săvârșirea infracțiunilor de cei doi denunțători în mod deliberat iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) rap. la art. 76 C. pen. iar ca modalitate de executare a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. referitoare la suspendarea condiționată a pedepsei.

Totodată a solicitat ca instanța să aibă în vedere și motivele scrise de recurs formulate de apărătorul ales al inculpatului în cuprinsul memoriul depus la dosar.

Prin motivele scrise depuse la dosar formulate de apărătorul ales al inculpatului, hotărârile pronunțate în cauză de instanțele de fond și apel au fost criticate pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a arătat că hotărârile pronunțate în cauză sunt nemotivate prin raportare la actele și lucrările dosarului, că instanța de fond a copiat în integralitate constatările procurorului de caz din cuprinsul actului de sesizare, iar la rândul său instanța de apel a preluat prin metoda "copy-paste" aproape în totalitate aspectele reținute în considerentele sentinței și fără a analiza motivele de apel și apărările inculpatului a menținut ca legală și temeinică soluția pronunțată de prima instanță. S-a apreciat că ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 343 - 360 C. proc. pen. precum și art. 6 din CEDO. În raport de conținutul celor două hotărâri s-a solicitat admiterea recursului, casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

A dezvoltat de asemenea în cadrul motivelor scrise depuse la dosarul cauzei și motivele în baza cărora a solicitat achitarea.

Referindu-se la aspectele de fond ale cauzei, cu privire la fapta din iulie 2009 s-a arătat că instanța nu a luat în considerare împrejurarea că din procesele-verbale redate nu reiese că s-ar fi promis vreodată că se va interveni, contra unei sume de bani, fie ea în lei sau în euro, la un funcționar din cadrul IML pentru recalcularea alcoolemiei.

Din nicio convorbire telefonică sau înregistrare ambientală nu reiese că inculpatul ar fi pretins vreo influență directă asupra vreunui funcționar ori ar fi pretins în acest scop vreo sumă de bani.

Jurisprudența este constantă în a sublinia că dacă cei de la care se cumpără influența nu au și nu lasă să se creadă că au influență directă asupra funcționarului, nu suntem în prezența infracțiunii de trafic de influentă iar eliminarea mijloacelor de probă pretins a fi fost produse de denunțători, face ca această primă faptă să nu mai fie dovedită cu niciun mijloc de probă.

S-a arătat că interceptările conjuncturale nu sunt de natură a demonstra, dincolo de orice umbră de îndoială că s-a pretins și primit o sumă de bani în scopul influențării unui funcționar cu atribuții specifice pentru obținerea unui rezultat favorabil la recalcularea alcoolemiei.

Cu privire la fapta din anul 2010 s-a arătat că singurele probe cu privire la săvârșirea acesteia, sunt declarațiile celor doi denunțători și procesul-verbal de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental. Din denunțurile formulate coroborate cu interceptările în mediul ambiental rezultă că denunțătorii sunt cei care au solicitat inculpatului "ajutorul" instigându-l și provocându-l în mod deliberat și constant.

S-a considerat că relevant pentru starea de provocare este faptul că denunțătorii au încercat să-și preconstituie probe (înregistrările telefonice), denunțurile fiind depuse la un termen destul de îndelungat după comiterea presupuselor infracțiuni. S-a mai arătat că ambii denunțători sunt persoane de o probitate morală îndoielnică care încercând să scape de rigorile legii penale au făcut denunțurile din prezenta cauză.

Înalta Curte analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Raportat la data pronunțării hotărârii, 30 ianuarie 2013, Înalta Curte va analiza prezentul recurs prin prisma dispozițiilor cazurilor de casare anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013 și va face analiza acestor cazuri în ordinea în care au fost invocate.

Analiza primului caz de casare, respectiv art. 3859 C. proc. pen. punctul 12 în baza căruia a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. a) în principal și art. 10 lit. d) C. proc. pen. în subsidiar întrucât, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză - interceptările convorbirilor telefonice, inculpatul a fost provocat în săvârșirea infracțiunilor de cei doi denunțători în mod deliberat și și-au preconstituit probe și că nu rezultă dincolo de orice umbră de îndoială că s-a pretins și primit o sumă de bani în scop infracțional reprezintă în opinia Înaltei Curți o simplă apărare ce nu-și găsește suport în actele dosarului.

Criticile apărărilor inculpatului A.C.D. sunt simple supoziții care nu au corespondent în actele dosarului și nu sunt de natură a înlătura sau a crea îndoială asupra vinovăției inculpatului raportat la cele două infracțiuni de trafic de influență pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Verificarea pe etape infracționale, distinct și pentru fiecare faptă relevă fără putință de tăgadă că activitățile desfășurate de acesta se circumscriu sferei infracționalului și atrag răspunderea penală a inculpatului A.C.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență după cum urmează:

Astfel raportat la prima faptă, potrivit căreia în luna iulie 2009 acesta a pretins suma de 3.000 euro de la P.M. pentru a obține recalcularea retroactivă a alcoolemiei lui P.S. într-un dosar penal, din suma solicitată polițistul primind 2.500 euro, Înalta Curte apreciază în consens cu ambele instanțe că latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență este întrunită în esența sa, întrucât prin modul în care inculpatul a prezentat situația denunțătorului în sensul că i-a confirmat și întărit convingerea acestuia că ar cunoaște un domn care la rândul său, ar ști o femeie funcționar la IML, pentru calculul retroactiv al alcoolemiei, a lăsat indubitabil impresia că are influență asupra unui funcționar pe lângă care urmează a interveni.

Prin modul în care inculpatul a abordat situația factuală a cauzei, deși nu a nominalizat funcționarul pe lângă care a pretins că are influență, situație pe care acesta a invocat-o în apărare ca și motiv de achitare, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este o condiție de bază pentru înlăturarea răspunderii penale, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar ca influența de care se prevalează făptuitorul să se refere la un funcționar ale cărui atribuții sunt de natură să permită rezolvarea favorabilă a intereselor celui care îi solicită intervenția, cerința legii fiind îndeplinită și în situația în care făptuitorul nu îl cunoaște pe funcționar, a menționat un nume fictiv sau a făcut numai referire la calitatea acestuia cum este și cazul inculpatului din prezenta speță.

Ori toate aceste împrejurări, dublate incontestabil și de primirea unei sume consistente de bani nu fac altceva decât să confirme implicarea infracțională a inculpatului și vinovăția sa sub forma intenției directe ca și forma de vinovăție.

De asemenea analiza activității infracționale legată de pretinderea și primirea de către inculpat în cursul lunii august 2010 a sumei de 2.000 de euro de la denunțătorul P.M. cu scopul de a interveni pe lângă un funcționar din cadrul A.N.P. București în vederea reangajării acestuia în această structură, relevă neechivoc din modul în care a fost concepută și modul în care s-a derulat că inculpatul a comis fapta de trafic de influență iar argumentele sale în sprijinul întăririi rezoluției infracționale, respectiv convingerea denunțătorilor că le poate rezolva favorabil situația oferă un argument în plus în susținerea vinovăției sale la primul act material pentru care acesta a fost trimis în judecată și condamnat.

Demersurile efectuate de către recurent pe durata derulării activității infracționale au fost de natură să întărească convingerea denunțătorului că îl sprijină să se reangajeze în cadrul A.N.P-ului, atât declarația pe care inculpatul a dictat-o denunțătorului, cât și eventuala caracterizare pe care urma să i-o întocmească, precum și pretinsa convorbire telefonică au fost de natură să creeze aparența unor demersuri efectuate la autorități competente să-l sprijine pe denunțător în dorința sa de a reveni în cadrul instituției de unde își dăduse demisia în vara aceluiași an.

Toate acțiunile disimulatorii ale inculpatului care i-au aparținut exclusiv și în întregime și nu au fost provocate sau determinate în niciun mod de denunțători relevă și confirmă conștientizarea pe deplin a atitudinii sale infracționale, precum și faptul că a urmărit și a reușit să creeze convingerea denunțătorilor cu privire la posibilitățile sale de a le rezolva problema legată de serviciu.

Susținerile acestuia în sensul că interceptările conjuncturale aflate la dosarul cauzei nu sunt de natură a demonstra, dincolo de orice umbră de îndoială că s-a pretins și primit o sumă de bani în scopul influențării unui funcționar cu atribuții specifice, reprezintă în opinia Înaltei Curți, aprecieri pur formale neînlăturate de niciun argument sau o altă contra-dovadă, din materialul probator rezultă clar că banii ar fi fost folosiți pentru o eventuală influențare a unei terțe persoane și nu în folosul său personal astfel cum a încercat să avanseze ideea, așa încât nu există niciun dubiu în sensul arătat de recurentul inculpat A.D.C.

Mai mult decât atât, deși pe toată durata judecării recursului, inculpatul a formulat numeroase cereri de amânare și a încercat să tergiverseze soluționarea cauzei, solicitând în scris sau prin apărător termene în vederea prezentării în instanță, inițial, pentru achitarea prejudiciului iar ulterior a revenit asupra poziției sale și a solicitat termen pentru a se prezenta în instanța și a da declarație; acesta nu s-a mai prezentat fără nicio justificare întemeiată ceea ce denotă în opinia Înaltei Curți o poziție în totală contradicție cu atitudinea sa prin care a încercat să releve faptul că a fost nedreptățit și că nu i-a fost respectat dreptul la apărare.

Însăși nota de probatorii depusă la dosarul cauzei relevă în opinia Înaltei Curți o abordare superficială și lipsită de conținut, solicitarea de efectuare a unei probe cu expertiză cu privire la înregistrările audio și video prin obiectivele solicitate nu sunt de natură să susțină concludența și utilitatea acestei probe, pentru că dispozițiile art. 916 C. proc. pen. reglementează expertiza mijlocului de probă și nu a mijlocului prin care s-a obținut proba.

Necesitatea efectuării unei noi expertize de genul celei solicitate de inculpat s-ar impune în condițiile în care aceasta ar viza verificarea înregistrărilor doar în vederea stabilirii eventualelor cazuri de alterare, fiind admise nu doar înregistrările originale ci și duplicatele (copiile fidele ale acestora), în cazul înregistrărilor de tip digital.

În esență standardele AES27-1996 și AES 43-2000, elaborate strict pentru înregistrările audio analogice, definesc autenticitatea sau mai exact noțiunea de autentic ca fiind simultaneitatea înregistrării cu desfășurarea evenimentelor audio-video înregistrate, simultaneitate care apare doar în cazul casetelor cu benzi.

În cazul înregistrărilor de tip digital, simultaneitatea nu există și nu este relevantă, întrucât fișierul audio-video se descarcă ulterior din memoria aparatului pe suport optic de tip CD-DVD, fișierul fiind identic cu cel înregistrat în memoria aparatului.

Raportat la toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că proba solicitată nu este utilă cauzei, pentru că în materie digitală termenele de original și copie au un sens pur literal, întrucât din punct de vedere al fișierelor astfel create nu există nicio diferență, iar expertiza echipamentului care a înregistrat în format digital nu se justifică.

De asemenea probele testimoniale și cu înscrisuri solicitate de inculpat reprezintă în opinia Înaltei Curți, teze probatorii ce au fost deja administrate și interpretate, o readministrare a acestora raportat la motivele invocate de recurent nu se justifică.

Analiza probelor solicitate de inculpat a fi admise și administrate în recurs astfel cum au fost motivate, relevă în opinia Înaltei Curți doar o încercare de a tergiversa soluționarea cauzei pentru că instanțele au administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei reținându-se o situație concordantă cu toate probele dosarului, astfel că solicitarea de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) în principal și, în subsidiar, raportat la disp.art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu își găsește aplicabilitatea.

Au fost examinate efectiv probele esențiale supuse aprecierii, cu consecințe în ceea ce privește stabilirea vinovăției în comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului, printr-o evaluare a contribuțiilor cauzale și a denunțătorilor părți vătămate astfel cum au fost invocate de inculpatul A.C.D., atât din punct de vedere obiectiv cât și subiectiv și o apreciere temeinică a tuturor împrejurărilor anterioare concomitente și posterioare ce au ocazionat sau au determinat comiterea faptelor analizându-se elementele de fapt și drept pe care s-a întemeiat soluția de condamnare astfel că nu poate fi primită susținerea potrivit căreia ne aflăm în prezența unei hotărâri nemotivate.

Înalta Curte constată că în cauză a fost administrat un probatoriu complet corect interpretat și coroborat, avându-se în vedere toate datele ce converg spre o reală stabilire a situației de fapt, situația de fapt fiind însușită și de instanța de apel, precum și argumentele primei instanțe aduse în susținerea vinovăției inculpatului A.C.D., aceasta și raportat la faptul că inculpatul prin apărătorul său ales cu multă consecvență a reiterat de fiecare dată aceleași critici astfel că nu poate fi primită critica ce vizează nemotivarea unei hotărâri pe principul copy-paste.

Nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată recurentului inculpat nu este întemeiată, reaprecierea circumstanțelor reale și personale raportat la întreg contextul faptic care a determinat condamnarea inculpatului nu poate atrage în opinia Înaltei Curți aplicarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-au respectat prevederile art. 72 C. pen., printr-o raportare efectivă la condițiile concrete ale cauzei, ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, potrivit circumstanțelor reale, a calității inculpatului, a cuantumului sumelor pretinse, a rezonanței faptelor sale, precum și de circumstanțele personale ale acestuia.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pedepsele principale la care a fost condamnat inculpatul pentru fiecare din faptele comise, ale căror cuantumuri sunt la minimul legal, reflectă în mod plural atât circumstanțele reale, cât și cele personale, acestora din urmă neputându-li-se conferi o preeminență distinctă, în condițiile art. 74 C. pen., ci au fost evaluate în stabilirea cuantumului minim, apreciat ca fiind suficient.

Totodată, modalitatea de executare a pedepsei în regim neprivativ de libertate este în măsură să contribuie la atingerea scopurilor acesteia, fiind necesar ca funcția de exemplaritate a pedepsei proporțional stabilită să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului A.C.D., aplicarea instituției prevăzută de art. 81 C. pen. astfel cum a solicitat recurentul inculpat, ar înfrânge echilibrul creat în mod corect de ambele instanțe.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză nu-și găsesc incidența niciunul din cazurile de casare invocate de recurent, decizia pronunțată în cauză este legală și temeinică sens în care va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM