Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1525/2004 AI generated

Suspension of succession partition proceedings due to prejudicial land registry rectification suit over scope of transferred property

Case Number Decizia nr. 1525/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as unfounded, upholding the appellate court's suspension of the main proceedings until the resolution of a separate land registry rectification case, thereby confirming that the lower court's decision to stay the trial remained in force. The dispute concerned a succession and property partition case where the plaintiff claimed ownership of a specific share of an immovable (including land and construction) based on a lifetime sale, while a co-heir initiated a parallel proceeding to rectify the land registry by asserting that the original deed only transferred the land and not the building. The decisive legal basis was Article 244(1)(1) of the Code of Civil Procedure, which allows a judge to suspend proceedings when the outcome depends on the existence or non-existence of a right subject to another lawsuit; the court found that determining the scope of the transferred property (land vs. construction) in the rectification suit was a prejudicial issue that necessarily influenced the disposition of the property in the current inheritance and partition litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ; Suspension of succession partition proceedings due to prejudicial land registry rectification suit over scope of transferred property: Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Keywords

AI generated
property ownership civil dispute rights of heirs estate partition action stay of proceedings rectification of judgment

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11801 din 9 decembrie 2002 Judecătoria Cluj Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanta P.O. împotriva pârâților C.M., C.F. și V.D.M.L. și a constatat masa succesorală și moștenitorii ce au rămas de pe urma defunctei M.C., decedată la data de 7 octombrie 1991.

Au fost obligați pârâții C.M. și C.F. să încheie cu reclamanta contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la cota de 600/6140 parte din imobilul situat în Cluj Napoca, și s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funduară, cu titlu de cumpărare, ca bun propriu.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF 2694 Cluj Napoca, nr.top. 8793 conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, prin formarea a două loturi (parcele) atribuite părților cu obligarea la plata unei sulte.

Apelul declarat împotriva sentinței de pârâta V.D.M.L., decedată în cursul procesului și continuat de P.M.V. în calitate de moștenitor al acesteia, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 386/A din 4 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul P.M.V.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin încheierea din 25 iunie 2003 a admis cererea recurentului-pârât și a dispus suspendarea soluționării recursului conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2469/2003 al Judecătoriei Cluj Napoca cu motivarea că de rezultatul acelei pricini depinde soluționarea prezentei cauze, având în vedere că se solicită rectificarea cărții în care este înscris imobilul.

Reclamanta nu s-a opus cererii de suspendare.

La data de 17 iulie 2003 reclamanta P.O. a adresat Curții de Apel Cluj o cerere de repunere a cauzei pe rol cu motivarea că inițial a fost de acord cu suspendarea soluționării recursului, dar ulterior, studiind dosarul, a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării.

Prin încheierea din 29 octombrie 2003 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a menținut măsura suspendării luată prin încheierea din 25 iunie 2003.

Împotriva măsurii luată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs reclamanta P.O. care a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile suspendării, că dosarul nr. 2469/2003 pendinte la Judecătoria Cluj are ca obiect rectificare de carte funciară și are ca părți doar pe pârâții din acest dosar, reclamanta neavând calitate procesuală, iar hotărârea ce se va da nu-i va fi opozabilă. Mai afirmă recurenta că prin acel proces pârâții urmăresc fraudarea drepturilor reclamantei deoarece succesorii defunctei M.C. susțin că dintr-o eroare s-a transmis și dreptul asupra construcției, eroare care a apărut în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de defuncta lor bunică.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Suspendarea legală facultativă este acea formă a suspendării care permite judecătorului ca, în anumite împrejurări determinate de lege, să aprecieze asupra oportunității sistării temporare a judecății. Textul citat reglementează unul dintre cazurile suspendării legale facultative și se referă la chestiunile prejudiciale de a căror soluționare ar putea depinde și decizia ce urmează a fi pronunțată în speța de față.

Astfel, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 2469/2003 al Judecătoriei Cluj Napoca recurentul-pârât P.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu ceilalți moștenitori ai defunctei M.C., rectificarea înscrierii de sub B 3 din CF 2694 Cluj în sensul că din neglijența redactorului actului, precum și din neatenția părților, s-a omis a se menționa în act că defuncta M.C., în calitate de cumpărătoare, a dobândit o cotă de 600/6140 parte numai din teren, iar nu și din casa existentă pe acesta.

Cum în litigiul de față reclamanta P.O. a cerut să se constate că defuncta M.C. i-a vândut în timpul vieții cota de 600/6140 parte din imobilul înscris în CF nr. 2694 Cluj ce cuprinde în fapt teren și construcția existentă pe acesta, este evident că procesul pendinte la Judecătoria Cluj constituie o chestiune prejudicială pentru cauza de față, dezlegarea ei atârnând în parte de existența sau neexistența dreptului ce face obiectul acțiunii în rectificare de carte funciară.

Față de cele ce preced, constatând că instanța de recurs a apreciat corect oportunitatea sistării temporare a judecății, recursul promovat de reclamantă împotriva acestei măsuri se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.O. împotriva Încheierii din 25 iunie 2003 (dosar nr. 3443/2003) a Curții de Apel Cluj, secția civilă, menținută prin Încheierea din 29 octombrie 2003.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2004.