Revision appeal dismissed as time-barred; drug conviction stands.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, a constatat inadmisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent D.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial București din 11 iulie 2011, s-a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuirea formulată de petentul D.N. împotriva sentinței penale nr. 1154/F din 24 decembrie 2009 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 32682/3/2009, definitivă prin decizia nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea referatului, parchetul a arătat că solicitarea petentului revizuent D.N. ține de fondul cauzei, care a fost deja avut în vedere de către instanțele de judecată care au procedat la soluționarea acesteia, și, întrucât nu au fost invocate fapte sau împrejurări noi, cererea de revizuire nu poate fi încadrată în cazul de revizuire prevăzut de-dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire în raport de ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 1154/F din 24 decembrie 2009 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 32682/3/2009 s-a dispus condamnarea inculpatului D.N. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 74 alin. ultim C. pen., art. 76 lit. a) și art. 80 C. pen. iar în temeiul dispozițiilor art. 861 și art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 6 ani ce reprezintă termen de încercare.

În fapt, s-a reținut că: „în noaptea de 2 din 3 iunie 2009, inculpații I.R.M. și D.N. au organizat, condus și coordonat preluarea de către inculpații N.C.L. și C.E. a cantității de aproximativ 3 kg de substanță despre care cunoșteau că este heroină, de la colaboratorul având nume de cod „P.G.” și de la investigatorul sub acoperire cu nume de cod „P.S.”.

În privința inculpatului N.C.L. s-a mai reținut că în noaptea de 2 din 3 iunie 2009, a condus pe drumurile publice autoturismul marca X, fără a poseda permis de conducere.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3037 din 7 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-au dispus următoarele:

„Înlătură cu privire la inculpatul D.N. aplicarea art. 74 alin. ultim, art. 76 lit. a) și art. 80 C. pen.

În temeiul art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.”.

Tribunalul a avut în vedere la aprecierea admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac faptul că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale; având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Prin cererea de față, formulată în data de 18 mai 2012, condamnatul D.N. invocă necesitatea reaprecierii materialului probator aflat la dosarul cauzei și expertizarea înregistrărilor întrucât alături de acesta au mai participat la săvârșirea infracțiunii și alte persoane, cererea de revizuire astfel formulată nefiind întemeiată în drept de către petentul revizuent.

Tribunalul a reținut că pentru a se dispune revizuirea unei hotărâri penale definitive în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei, care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe, la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute. Nu se poate ajunge, astfel, pe cale revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probațiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele ce au judecat cauza.

Tribunalul a constatat că motivele de fapt invocate de petent nu se încadrează nici în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici în vreun alt caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel, revizuientul-condamnat D.N., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie ale încheierii.

Prin decizia penală nr. 102 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de revizuientul-condamnat D.N.

Revizuientul-condamnat a fost obligat la plata sumei de 400 RON cu tiulu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON onorariul apărătorului din oficiu s-a dispus a fi avansetă din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar, la termenul de judecată din 19 aprilie 2013, din oficiu, a invocat excepția tardivității căii de atac.

Analizând încheierea apelată din perspectiva momentului declarării căii de atac, Curtea de Apel a constatat că încheierea a fost pronunțată la data de 14 august 2012 și comunicată revizuientului la aceeași dată.

Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de declarare al apelului este de 10 zile de la comunicare, astfel că cererea de apel datată 27 martie 2013 a fost tardiv formulată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, condamnatul revizuient a declarat recursul de față.

Examinând recursul declarat în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnatul D.N. este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012, Tribunalul, secția a II-a penală, a constatat inadmisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de petentul revizuent D.N., dată la care acestuia i-a și fost comunicată minuta încheierii.

La 29 ianuarie 2013, condamnatul a formulat o cerere către Tribunalul București prin care a solicitat eliberarea unei copii de pe încheierea din Camera de Consiliu din 14 august 2012, copie care i-a fost comunicată la 4 februarie 2013.

La 27 martie 2013 (data poștei) condamnatul a formulat cerere apel împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 14 august 2012, arătând în declarația olografă că „am primit Ia camera de detenție minuta prin care mi s-a respins cererea de revizuire și mi s-a spus că este definitivă, iar în urma cererii din 29 ianuarie 2013 când am primit încheiere în integralitate, am observat că acesta nu este definitivă”.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că în mod legal apelul condamnatului a fost respins ca tardiv, întrucât acesta a exercitat calea de atac cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 363 C. proc. pen., ultima zi în care acesta ar fi putut declara apel fiind 27 august 2012.

Față de considerentele ce precedă, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat D.N. împotriva deciziei penale nr. 102 din 19 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2013.