Bank fraud via fictitious employment contracts: organized criminal group conviction established, fraud and forgery offenses consolidated into continued offenses, and civil liability for state tax debts affirmed.

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 291/P din 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei I.M.C., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în forma continuata la o pedeapsa de 3 ani 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în forma continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 lună închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsa de 1 luna închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsa de 1 luna închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b) și art. 35 lit. a) C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceleași inculpate sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei N.I.V., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată la o pedeapsă de 3 ani 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată la o pedeapsa de 1 luna închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate la o pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b) și art. 35 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus și aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatei D.C., sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată la o pedeapsa de 3 ani 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.

În baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceleași inculpate pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la o pedeapsă de 1 luna închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 lit. b) și art. 35 lit. a) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus și aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., texte în baza cărora s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsa de 1 luna închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 2 ani 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen., iar în baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția acestuia asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. au fost obligați în solidar inculpații I.M.C., N.I.V. și D.C. la plata sumelor de 47.686,9 RON și 8.000,87 euro în echivalent RON în favoarea părții civile Banca C.R. și respinge restul pretențiilor civile formulate.

În baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 C. civ. a fost obligată inculpata N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român, Ministerul Finanțelor prin A.N.A.F. și s-au respins restul pretențiilor.

În baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni privind pedepsele complementare aplicate inculpatelor I.M.C. și N.I.V. la registrul comerțului.

Au fost anulate ca fiind false următoarele contracte de munca: nr. X1 din 8 august 2007, nr. X2 din 25 mai 2007, nr. X3 din 19 aprilie 2007, nr. X4 din 9 mai 2007, nr. X5 din 1 octombrie 2007, nr. X6 din 6 septembrie 2007, nr. X7 din 21 martie 2007, nr. X8 din 21 mai 2007, nr. X9 din 7 mai 2007, nr. X10 din 19 aprilie 2007, nr. X11 din 2 mai 2007, nr. X12 din 19 aprilie 2007, nr. X13 din 30 octombrie 2007, nr. X14 din 2 mai 2007, nr. X15 din 16 mai 2007, nr. X16 din 8 octombrie 2007, nr. X17 din 8 octombrie 2007, nr. X18 din 5 iunie 2007, depuse în fotocopie la dosarul de urmărire penală, precum și următoarele adeverințe de salariu: nr. Y1 din 13 aprilie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y2 din 21 septembrie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y3 din 11 iunie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y4 din 24 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y5 din 16 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y6 din 8 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y7 din 1 noiembrie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y8 din 5 aprilie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y9 din 30 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y7 din 15 iunie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y10 din 21 mai 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y11 din 4 iunie 2007 eliberată de SC T. SRL, nr. Y12 din 11 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y13 din 1 octombrie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y14 din 1 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y13 din 21 martie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y15 din 12 martie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y16 din 28 iunie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y17 din 2 iulie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y18 din 20 decembrie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y19 din 1 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y12 din 19 mai 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y18 din 1 martie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y20 din 23 aprilie 2007 eliberată de SC T.I. SRL, nr. Y21 din 7 noiembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y22 din 8 octombrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y23 din 3 septembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y2 din 7 noiembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y24 din 7 noiembrie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y16 din 7 iunie 2007 eliberată de SC R.I. SRL, nr. Y19 din 27 august 2007 eliberată de SC R.I. SRL.

Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bihor suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat C.M. potrivit delegației din 11 august 2009.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele I.M.C., N.I.V. și D.C. la plata sumei de 3.000 RON fiecare, iar pe inculpatul L.N. la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. au fost scutiți avocații I.D. și C.E. de plata amenzii judiciare aplicată prin încheierea din data de 25 mai 2011.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea au fost trimiși în judecata inculpații I.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; N.I.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; L.N. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut ca inculpata I.M.C., constând flexibilitatea procedurilor bancare de acordare a creditelor pentru persoanele angajate, a inițiat constituirea unei asocieri infracționale în scopul racolării de persoane, majoritatea sărace și cu o slabă pregătire școlară, pe care să le folosească sub promisiunea angajării lor, pentru a ridica credite bancare în folosul membrilor acestei grupări, grupare din care au mai făcut parte N.I.V., D.C. și L.N. Astfel, pe parcursul unui an, implicând firmele SC T.I. SRL, SC R.I. SRL și SC T. SRL, inculpații au întocmit contracte de munca și adeverințe false cu salarii foarte mari, au stabilit legături cu funcționari bancari și ai I.T.M. Bihor și au transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor, cauzând un prejudiciu de 311.300 RON și 17.200 euro. De asemenea, inculpații au mai comis infracțiuni de înșelăciune și în afara grupării infracționale cauzând următoarele prejudicii: 264.700 RON și 32.500 euro (inculpata l.M.C.), 186.200 RON și 6.000 euro (inculpata N.I.V.) și 64.600 RON inculpatul L.N.

În sarcina inculpatei I.M.C. s-a mai reținut ca, în calitatea sa de administrator al SC R.I. SRL nu a vărsat la scadenta suma de 2.671 RON reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursa, iar în sarcina inculpatei N.I.V. ca, în calitatea sa de administrator al SC T. SRL nu a evidențiat în contabilitate facturile fiscale emise și veniturile realizate în scopul sustragerii de la plata TVA în suma de 9.139 RON și a impozitului pe venit în suma de 962 RON.

Inculpata I.M.C., audiata în cursul urmăririi penale, nu a recunoscut comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa arătând ca, exceptându-l pe T.F.I. căruia i-a cerut intr-adevăr ajutorul pentru a scoate un credit de la Banca U.T., cu privire la ceilalți debitori ai Băncii C.R. nu a avut cunoștință că ar fi contractat credite de la aceasta din urmă bancă.

Inculpata N.I.V. nu a recunoscut comiterea infracțiunilor circumstanțiind împrejurările în care a semnat statele de plată ale angajaților și a negat primirea oricăror sume de bani de la cei care au contractat credite de la Banca C.R. în fața instanței, inculpata a reiterat poziția sa de recunoaștere parțială a acuzațiilor aduse prin rechizitoriu și a arătat că rolul sau în cadrul firmei SC T. SRL a fost doar acela de a semna actele necesare fără a le citi.

Inculpata D.C. a negat și ea comiterea infracțiunilor de care este acuzată susținând că nu a avut nicio legătura cu contractarea creditelor de la Banca C.R. de către F.C., L.L., L.C.

Inculpatul L.N. nu a fost audiat în cursul urmăririi penale și nici al judecații.

Partea vătămată Banca C.R. a arătat că se constituie parte civilă în cauza împotriva inculpaților cu suma de 47.686,9 RON și 8.0001,87 euro, reprezentând prejudiciul rezultat din derularea creditelor acordate împrumutatei N.R.I., la care se adaugă dobânzi viitoare până la recuperarea integrala.

Statul Roman prin A.N.A.F. a arătat ca se constituie parte civilă în cauză cu suma de 10.101 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpata I.M.C., asociat și administrator la SC R.I. SRL, suma la care se adaugă majorări de întârziere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpata I.M.C. a avut calitatea de administrator la SC R.I. SRL, însă potrivit comunicării Registrului Comerțului, această societate nu a depus bilanțul anual aferent anilor 2004-2007, iar situația sa în data de 5 noiembrie 2008 era de „dizolvare judiciară conform art. 237 din Legea nr. 31/1990”. De asemenea, această inculpată a mai avut calitatea de asociat în cadrul SC T.I. SRL, alături de soțul sau I.T., însă funcția de administrator a fost exercitată în fapt tot de către inculpată. Nici în cazul acestei din urma societăți nu s-a depus bilanțul aferent anilor 2004-2007.

În cursul lunii decembrie 2006, martorul L.G. a fost contactat de către martorul I.D.A., un consătean, care i-a cerut să îl ajute la procurarea unor bani de care avea nevoie pentru o intervenție chirurgicală pentru copilul sau prin contractarea unui credit a cărui rambursare urma să o asigure el. Martorul L.G. a fost de acord sens în care a fost condus la inculpata I.M.C. căreia i-a predat fotocopii de pe actul de identitate și cartea sa de munca. Ulterior, I.D.A. i-a spus martorului L.G. că a doua zi vor putea merge la bancă pentru a ridica banii. A doua zi, martorul L.G., I.D.A. și soția acestuia din urmă au fost transportați de către inculpata l.M.C. la Agenția D. Oradea a Băncii C.R. unde martorul L.G. a prezentat funcționarului bancar o adeverința salarială și o copie a contractului de muncă de la SC R.I. SRL pe care le primise de la inculpată, încheind contractul de credit din 6 decembrie 2006. În același fel, martorul a operat și la Banca R.D. Agenția R., Banca P. Agenția I. și Banca A., iar în decurs de câteva zile a ridicat de la ghișeele acestor bănci următoarele sume de bani: 5.200 euro (Banca C.R.), 5.000 euro (Banca R.D.), 6.000 euro (Banca P.) și 11.000 euro (Banca A.), bani pe care i-a înmânat martorului I.D.A., iar acesta a predat mai departe inculpatei l.M.C. o parte din aceștia fără ca martorul L.G. să fie în măsură să relateze cuantumul sumei primite de către inculpată. Martorul L.G. a mai arătat că nici înainte de contractarea creditelor și nici ulterior nu a fost „chemat la lucru” de către inculpată și nici nu a mai reușit să își recupereze cartea de munca, iar de rambursarea acestor credite s-a ocupat o vreme martorul I.D.A., după care acesta a încetat să mai facă plăți, iar băncile „au început să îi facă probleme”.

Într-o modalitate asemănătoare a acționat inculpata și în cazul altor persoane. Astfel, martorei L.A., în cursul lunii ianuarie 2007, i-a pus la dispoziție înscrisurile necesare contractării unui credit bancar, respectiv adeverința de salariu și contract de munca, deși în realitate nu a angajat-o niciodată la firma sa. Suma de bani primită de la bancă cu titlu de credit în cuantum de 24.000 RON a fost împărțită între inculpată și martoră în modul următor: martora a păstrat 5.000 RON, iar inculpata a preluat restul de 19.000 RON pe care i-a promis martorei că îi va restitui în termen de trei săptămâni, fapt ce nu s-a mai întâmplat însă.

O altă persoană depistată de către organele de cercetare penală că ar fi contractat în mod fraudulos un credit bancar în acest fel a fost martorul G.S.I., care a arătat că nu a fost angajat cu contract de muncă la SC R.I. SRL Aleșd, aspect confirmat prin procesul-verbal de constatare din 25 septembrie 2008 din care rezultă că, contractul de muncă nr. X19 din 16 octombrie 2007 aparține numitului H.S. Totodată, acesta a mai arătat că din suma de 47.400 RON pe care a ridicat-o în data de 8 noiembrie 2007 de la Banca C.R. Agenția V., a predat inculpatei I.M.C. suma de 45.600 RON.

Martorul V.S. a arătat că nu a fost angajat cu contract de muncă la SC R.I. SRL Aleșd și că a ridicat în toamna anului 2007 două credite bancare în cuantum de 30.000 RON și 7.700 euro, bani pe care i-a predat în totalitate învinuitei I.M.C.

Inculpata D.C., la data de 9 aprilie 2007, a ridicat în nume propriu, de la Banca C.R. Agenția D. un credit în cuantum de 5.000 euro. Din adresa din 6 februarie 2009 a Agenției Județene pentru Prestații Sociale Bihor rezultă că începând cu data de 1 noiembrie 2006 și până la 18 septembrie 2008, inculpata a beneficiat de o indemnizație pentru creșterea copilului și că în această perioadă nu putea să cumuleze indemnizația cu salariul ca angajat al SC R.I. SRL Aleșd. Rezultă că inculpata D.C., contrar susținerilor sale, nu a avut calitatea de angajat la SC R.I. SRL Aleșd, că a semnat și folosit înscrisurile falsificate de inculpata I.M.C. pentru a induce în eroare unitatea bancară în scopul de a beneficia de suma de 5.000 euro.

De asemenea, martorii I.A., T.D., V.C., H.G., M.D.L. și T.A., au declarat că au fost angajați la SC R.I. SRL Aleșd (deși această firmă și-a încetat activitatea în anul 2005 și nu a avut raporturi comerciale de prestări servicii-curățenie cu SC D.C.I. SRL Oradea) și că creditele ridicate au fost folosite în întregime în interesul lor și al familiilor acestora.

Astfel, martorul I.A. a contractat suma de 15.400 euro, martorul T.D. suma de 9.000 euro, martorul V.C. suma de 10.000 euro, H.G. suma de 7.500 euro, martorul M.D.L. suma de 23.500 RON, martorul T.A. suma de 32.000 RON.

Din adresa din 13 iulie 2008 a Gărzii Financiare Bihor, rezultă că societatea a desfășurat activitate până în anul 2005 și că nu a prezentat documente justificative privind angajarea de personal pe anul 2007. Aceeași concluzie cu privire la angajarea fictivă a celor 11 persoane pe seama SC R.I. SRL Aleșd se desprinde și din adresa din 16 februarie 2009 a Casei Județene de Pensii Bihor.

Față de cele de mai sus, instanța de fond a reținut ca angajarea fictivă a martorilor I.A., V.S., T.D., V.C., H.G., M.D.L., L.G. și T.A. și eliberarea de înscrisuri, contracte de munca și adeverințe de salariu false, sunt acțiuni de natură a induce în eroare unitățile bancare cu privire la calitatea lor de angajați la SC R.I. SRL Aleșd și la cuantumul salariului de care au beneficiat.

În două cazuri, respectiv al martorilor G.S.I. și T.A. s-a constatat că nu sunt înregistrate la I.T.M. Bihor contactele de muncă, ceea ce arată că martora F.A.L., care avea calitatea de referent la I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleșd a aplicat ștampila pe înscrisurile depuse la bancă fără să le înregistreze. Fictivitatea contractului de muncă aparținând martorului T.A. rezultă și din împrejurarea că acesta nu are carnet de conducere și nu putea să îndeplinească funcția de șofer la SC R.I. SRL Aleșd.

Inculpata I.M.C. a fost confruntată cu persoanele interpuse arătate mai sus și a recunoscut că a primit în total doar suma de 17.500 RON de la unii dintre aceștia și ca s-a ocupat de transportul acestora la sediul băncii.

În ce privește societatea comerciala SC T.I. SRL, administrata formal de I.T. și în fapt de aceeași inculpata I.M.C., instanța reține ca șapte persoane interpuse (T.F.I., T.P., L.L., C.M.A., G.A., C.T. și V.A.) au contactat credite în sumă totală de 217.300 RON și 24.450 euro, în aceeași modalitate ca și în cazul SC R.I. SRL. însă, în cazul SC T.I. SRL, au existat și două persoane, L.C. și L.F., care au relatat despre implicarea în contractarea creditelor și a celorlalte două inculpate, N.I.V. și D.C.

Astfel, potrivit declarației martorului T.F.I., în perioada 21 martie 2007-8 august 2007 a contractat trei credite bancare de la Banca C.R. Agenția C.D., Banca P. și Banca U.T., în valoare totală de 47.100 RON și 4.400 euro, din care 21.000 RON i-a predat inculpatei N.I.V., iar diferența a predat-o inculpatei I.M.C. Acesta a mai depus la dosar declarația autentificată a inculpatei I.M.C. prin care aceasta s-a obligat să achite ratele creditului în cuantum de 4.400 euro ridicat de la U.T., iar din extrasul de cont de la Banca C.R. rezultă că la data de 21 martie 2007 a transferat în contul inculpatei N.I.V. suma de 940 RON. Prin adresa din 3 noiembrie 2008, I.T.M. Bihor a comunicat că nu există în baza de date contractul de muncă nr. X20 din 4 ianuarie 2006 privind pe martorul T.F.I., iar din adresa din 24 noiembrie 2008 SC B.I.C. SRL București a comunicat că în perioada aprilie-iunie 2007 a fost angajatul acestei firme. Martorul a recunoscut că nu a fost angajat la SC T.I. SRL Aleșd și că nu a fost retribuit de această firmă. În fapt, inculpatele N.I.V. și I.M.C., împreună cu martorul T.F.I. au ridicat suma totală de 44.100 RON și 4.400 euro. Din declarația lui T.P. rezultă că în perioada 12 martie 2007-29 iunie 2007 a ridicat două credite bancare de la Banca C.R. Agenția C.D. și D., în valoare totală de 23.000 RON și 7.000 euro. Primul credit a fost ridicat pentru inculpata N.I.V., cu care a intrat în sediul băncii, iar cel de-al doilea credit a fost ridicat pentru ambele inculpate.

Martorul L.L. (6 clase primare și cu dizabilitate) a arătat că la data de 16 mai 2007 a ridicat de la Banca C.R. Agenția D. un credit de 10.000 RON pe care l-a predat inculpatelor I.M.C. și D.C. Acesta a arătat că nu a fost angajat la SC T.I. SRL Aleșd, că a fost racolat de către inculpata D.C. cu care a și intrat în sediul Băncii C.R. Agenția D. și că a fost transportat până la bancă de către inculpata I.M.C. În aceleași împrejurări, martorul L.L. a ridicat alte două credite, respectiv 17.000 RON la data de 10 iulie 2007 de la Banca C.R. Agenția D. și 5.000 euro la data de 12 septembrie 2007 de la Banca C.R. Agenția D., bani pe care i-a predat în totalitate inculpatelor I.M.C. și D.C. Însă, potrivit probelor administrate în cauza rezulta ca L.L. a deschis la Banca C.E.C. Oradea Agenția A. un cont, pe care l-a alimentat cu suma de 8.000 RON, în condițiile în care în data de 16 mai 2007 a ridicat de la Banca C.R. Agenția D. creditul de 10.000 RON. Inculpata I.M.C. a recunoscut că a primit o sumă de bani de la L.L. însă cuantumul acesteia a fost de doar 3.000 RON, acordată cu titlu de împrumut ce nu a mai fost restituit, iar declarația sa se coroborează cu extrasul de cont al martorului L.L., precum și cu operațiunea de retragere din 22 iunie 2007. Totodată, martorul L.L. a achiziționat la data de 12 iulie 2007, cu suma de 18.000 RON, casa situată în comuna A.A., județul Bihor, în condițiile în care în data de 10 iulie 2007 a ridicat de la Banca C.R. Agenția D. un credit de 17.000 RON. Ca atare, afirmațiile lui L.L. nu au putut fi reținute în totalitate, fiind în contradicție ce ansamblul probator evidențiat. Ca atare, instanța de fond a reținut ca inculpatele l.M.C. și N.I.V. nu au ridicat prin intermediul lui L.L. decât suma de 5.000 euro, restul fiind însușit de către martor.

Același mod de operare reliefat în toate situațiile de mai sus a fost utilizat și în cazul martorilor C.M.A., G.A., C.T. și V.A. care în perioada martie-noiembrie 2007 au contractat 10 credite bancare, în cuantum total de 145.200 RON și 15.050 euro pentru inculpata I.M.C. Aceste persoane au prezentat înscrisuri autentificate prin care inculpata I.M.C. se obligă să achite ratele bancare pentru creditele ridicate în favoarea sa. Prin adresele din 3 noiembrie 2008 și din 26 ianuarie 2009, I.T.M. Bihor a comunicat că nu sunt înregistrate la aceasta instituție contractele de muncă ale martorilor T.F.I., T.P., G.G. și C.T. Caracterul fictiv al contractelor de muncă întocmite în cazul martorilor T.P. și C.T., rezultă de altfel și din faptul că aceștia nu posedă permis de conducere deși ar fi fost angajați în calitate de șoferi.

Din centralizator, a rezultat că inculpata N.I.V. a beneficiat de suma de 44.000 RON și inculpata I.M.C. a beneficiat de suma de 13.600 euro și 153.300 RON. Inculpata I.M.C. a fost confruntată cu persoanele interpuse și a recunoscut că a primit următoarele sume de bani: 58.000 RON și 4.200 euro de la C.M.A., 10.700 RON de Ia G.A., 4.400 euro și 3.000 RON de la T.F.I., 7.000 euro de Ia T.P., 33.000 RON de la V.A., 5.000 euro de Ia L.F. și 28.500 RON de la C.T., în total suma de 133.200 RON și 20.600 euro. Inculpata N.I.V. a recunoscut participația sa la ridicarea creditelor de către L.C., T.F. și T.P. și a recunoscut că a primit de la fiecare sume de bani, fără a le putea preciza cuantumul.

La începutul lunii mai 2007, L.C. (5 clase primare) și L.F. (fără studii și cu dizabilitate) au fost racolați de inculpata D.C. și convinși să ridice credite bancare pentru ea și pentru inculpatele I.M.C. și N.I.V. Astfel, Ia data de 3 mai 2007, L.C. și L.F. au fost transportați, în două autoturisme, la Banca C.R. Agenția D. din Oradea pentru a ridica credite în sumă de 21.000 RON, respectiv 28.000 RON, pe care le-au predat în totalitate inculpatelor I.M.C., N.I.V. și D.C. La data de 18 iulie 2007, L.F. a ridicat de Ia Banca C.R. Agenția D. cel de al doilea credit în cuantum de 5.000 euro și în care scop a fost preluată de la locuința inculpatei D.C. de către inculpatele I.M.C. și N.I.V. Aceasta a afirmat că a fost transportată cu autoturismul condus de către inculpata I.M.C. și că întreaga sumă ridicată de la bancă a predat-o acesteia. L.C., în aceleași împrejurări ca și L.F., a mai ridicat alte 2 credite în cuantum total de 5.000 euro și 10.000 RON.

Potrivit comunicării Registrului Comerțului, SC T. SRL a avut ca asociat unic pe inculpata N.I.V., aceeași inculpata fiind și administrator începând cu data de 11 aprilie 2007. În declarația dată în cursul urmăririi penale, inculpata N.I.V. a susținut ca a preluat această firmă la inițiativa inculpatei I.M.C., fără însă a desfășura vreo activitate și fără a-și exercita vreun moment atribuțiile de administrator. De asemenea, inculpata a mai susținut ca nu a fost implicată în eliberarea de înscrisuri, adeverințe de salariu și contracte de muncă cu SC T. SRL, pentru diverse persoane interesate să contracteze credințe bancare de la Banca C.R. Declarația sa se coroborează într-o anumită măsură cu declarația martorei Tunduc Mihaela, soția fostului asociat al SC T. SRL, care a arătat că inculpata I.M.C. a fost cea care a contactat familia T. inițial în vederea preluării părților sociale, iar apoi inculpata N.I.V. a fost cea care s-a prezentat la notar în vederea întocmirii înscrisurilor necesare.

Cu toate acestea, ansamblul probator administrat în cauză nu a fost în măsură să susțină afirmațiile sale în totalitate. Astfel, martorul S.C.V. a arătat ca în contractarea creditului au fost implicați atât inculpații L.N. și I.M.C. cât și inculpata N.I.V., iar declarația sa se coroborează pe deplin cu declarația martorei S.M. Martora L.V. a arătat de asemenea că inculpata N.I.V., ce era însoțită de către inculpata I.M.C., i-a propus să o angajeze la firma sa cu o „norma de 4 ore”, după care aceeași inculpata i-a propus și să ia un credit, a transportat-o la sediul unei bănci de unde a ridicat suma de 30.000 RON din care a păstrat 5.000 RON restul revenindu-i inculpatei N.I.V.

Astfel, instanța de fond a reținut că inculpata N.I.V., împreună cu inculpatele I.M.C. și D.C., împreună, au contractat prin intermediul mai multor persoane credite bancare furnizând acestora contracte de muncă fictive sau antedatate și adeverințe de salarii nereale în scopul aprobării creditelor, le-au transportat pe acestea la sediul instituțiilor bancare și și-au însușit o parte din sumele acordate cu acest titlu.

De asemenea, inculpatul L.N. a avut o participație la inducerea în eroare a băncilor prin acțiunile sale de racolare, transport și intermediere între martori și inculpatele I.M.C. și N.I.V. care au furnizat înscrisurile falsificate. Din materialul probator administrat în cauză însă, rezultă că participația sa s-a limitat la martorii S.C.V., L.D. și G.I.

În perioada aprilie 2007-ianuarie 2008, L.C.A., S.V., S.C.M., L.D., L.V., F.C., G.I. (persoana cu tulburări de personalitate) și N.R.I. au ridicat credite bancare pentru nevoi personale, în valoare totală de 242.300 RON și 7.200 euro de la Banca C.R. Oradea Agențiile D. și V. Cinci contracte de muncă au fost antedatate (pentru S.C.M., L.D., L.V., F.C. (analfabet) și N.R.I., sora inculpatei N.I.V., de către martora F.A.L., care avea calitatea de referent la I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleșd. Din verificările efectuate la I.T.M. Bihor s-a constatat că S.C.M., L.D., L.V., F.C., N.R.I. au contracte de muncă care prezintă o altă dată de înregistrare decât cele depuse Ia unitățile bancare, acestea din urmă fiind antedatate. Aceștia au declarat că nu au cunoscut să fi fost angajați la SC T. SRL Aleșd, iar contractul de muncă privindu-l pe G.I. a fost semnat de inculpata N.I.V., deși nu era administratorul acestei firme Ia data de 21 martie 2007. De altfel, caracterul fictiv al contractelor de muncă întocmite în cazul martorilor S.C.M. și F.C., rezultă și din faptul că aceștia nu posedă permis de conducere pentru a putea fi angajați în calitate de șoferi.

Inculpata I.M.C. a recunoscut că a primit suma de 6.200 euro de la L.V. și L.F. că a facilitat contactul inculpatei N.I.V. cu martora B.M., director Banca C.R. Agenția D. pentru acordarea creditelor persoanelor interpuse pe seama SC T. SRL Aleșd și că a emis adeverințele de salariu și contractele de muncă pentru persoanele interpuse.

Inculpata N.I.V. a pretins că a emis adeverințele de salariu și contractele de muncă pentru persoanele interpuse în numele SC T. SRL Aleșd la solicitarea inculpatei I.M.C., și că a însoțit șase din cele nouă persoane interpuse la depunerea dosarelor pentru ridicarea creditelor. A recunoscut că a primit 17.000 RON de la L.D., S.V., L.C. și F.C.

Inculpata D.C. a recunoscut că a însoțit la agențiile bancare cele 6 persoane interpuse și racolate de către ea, precum și faptul că a încasat suma de 27.000 RON de la martora L.C.A.

Inculpatul L.N. nu s-a prezentat nici în fața organelor de urmărire penală și nici în fața instanței, însă declarațiile martorilor S.C.V., L.D. și G.I. sunt de natură să dovedească și participația sa în acțiunile de inducere în eroare a băncilor. Astfel, martorul G.I. a arătat ca „la mijlocul lunii mai 2007 a venit în apropierea casei numitul L.N. pe care nu l-am cunoscut până atunci și care m-a întrebat daca vreau să lucrez la Oradea la o firmă de spălat geamuri (...) mi-a spus că o să mă caute în scurt timp (...) după aproximativ o săptămână am fost căutat acasă de L.N. care a venit singur și mi-a cerut cartea de identitate și o factură de curent (...) întrucât are nevoie pentru angajarea mea (...) m-a întrebat daca nu vreau să scot un credit de 10.000 euro de la banca (...) am fost dus de L.N. la Banca C.R. în cartierul D. cu care am intrat în incinta băncii și mi-a spus să iau loc pe un scaun. L.N. s-a apropiat de o masă la care era o doamnă blonda M. și am văzut ca i-a dat ceva acte.”. Martorul L.D. a arătat ca „la mijlocul lunii mai 2007 am fost abordat de L.N. care m-a întrebat dacă sunt angajat undeva (...), m-a urcat în mașina lui și m-a dus în Aleșd Ia o femeie. Ulterior am aflat ca o cheamă I.M.C. (...) mi-a cerut cartea de identitate. A două zi L.N. a venit al mine acasă și mi-a cerut factura de curent (...) în ziua următoare m-a căutat din nou acasă de L.N., iar pe drum mi-a spus ca mă duce la Oradea pentru a semna un contract de munca (...) am observat ca mă duce la o banca”. În acest fel, martorul a contractat un credit de 10.000 euro, suma pe care i-a înmânat-o inculpatului L.N. din care acesta din urma i-a restituit martorului 10.000 RON, pretinzând că restul trebuie „să ducă banii la patroană”.

Instanța de fond a constatat că în sarcina celor patru inculpați s-a reținut în primul rând comiterea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. În acest sens, s-a arătat că planul infracțional a fost conceput de către inculpata I.M.C. și a prevăzut achiziționarea unei societăți comerciale pentru inculpata N.I.V., pentru ca pe această firmă să se întocmească contracte de muncă și adeverințe de salariu fictive privind persoanele care urmau a fi interpuse la ridicarea creditelor bancare.

Totodată, inculpata I.M.C. urma să apeleze la sprijinul martorei F.A.L., referent Ia I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleșd, pentru ca aceasta să antedateze sau să înregistreze fictiv contractele de muncă ale persoanelor interpuse (a cărei faptă a fost apreciată ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracțiuni), precum și la sprijinul numitei B.M., director Ia Banca C.R. Oradea Agenția D. (dar față de care s-a apreciat nu se impune începerea urmăririi penale). S-a mai arătat că membrii acestei grupări au avut următoarele sarcini prestabilite: inculpata I.M.C. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T.I.

SRL AIeșd, a realizat legătura „nemijlocită cu martora F.A.L. pentru a le înregistra fictiv sau pentru a le antedata, a eliberat adeverințe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu numita B.M. și alți funcționari bancari, cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata N.I.V. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T. SRL Aleșd, a eliberat adeverințe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu funcționarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C.

și cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata D.C. a racolat (sub promisiunea angajării lor) și a interpus un număr de 6 persoane (L.C.A., S.V., L.F., L.L., L.C. și F.C., care au lucrat ocazional la domiciliul său) să ridice credite bancare în interesul ei și al inculpatelor I.M.C. și N.I.V., a realizat legătura cu funcționarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. și s-a deplasat împreună cu persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpatul L.N. a racolat (sub promisiunea angajării lor) și a interpus un număr de 3 persoane (S.C.M., L.D.

și G.I.) să ridice credite bancare în interesul său și al inculpatelor I.M.C. și N.I.V., a realizat legătura cu funcționarii bancari, prin intermediul inculaptei N.I.V. și a transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor.

Din ansamblu probator administrat în cauză a rezultat că într-adevăr între inculpați s-au stabilit legături, a existat o comunicare activă privind comiterea acestor infracțiuni însă aceste elemente de fapt nu sunt suficiente pentru a caracteriza acțiunile respective ca fiind o asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Nu au fost administrate probe din care să rezulte că a existat un plan prealabil amănunțit, un consens neechivoc sau o unitate de acțiune. Inculpații nu au avut un rol prestabilit în cadrul acestei pretinse asocieri, nici un program de activitate sau o repartizare a atribuțiilor care să fie în măsură să reliefeze structura organizatorică. De altfel, lipsa unei discipline caracteristică unei asemenea asocieri rezidă și în împrejurarea că, chiar în actul de sesizare se arată că acte materiale de aceeași natură au fost săvârșite fie în cadrul asocierii, fie în afara acesteia.

În acest sens, instanța de fond a reținut că chiar dacă inițierea activității infracționale de către inculpata I.M.C. a avut loc la sfârșitul anului 2006 prin intermediul celor doi martori L.G. și L.A. și a durat pe parcursul întregului an 2007, deși vizau aceeași activitate infracțională, nu toate actele materiale de inducere în eroare au fost comise împreună de către cei patru inculpați. Astfel, reținem că participația inculpatului L.N. s-a limitat la trei acțiuni cu privire la trei dintre martori, deși așa zisul plan infracțional a vizat 28 de persoane și 36 de contracte de credit.

De asemenea, s-a arătat faptul că, chiar în actul de sesizare se subliniază că inculpatele I.M.C., N.I.V. și D.C. ar fi săvârșit actele materiale atât împreună în cadrul asocierii, cât și în afara acesteia, în mod individual sau câte două, ceea ce este în măsură să sublinieze însă lipsa unei asocieri între inculpați ca și conținut al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, reținându-se însă săvârșirea acestor infracțiuni împreună de trei sau mai multe persoane ca agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

În fapt, instanța de fond a reținut ca inculpații au sesizat carențele procedurii de acordare a creditelor bancare din acea perioadă (carențe subliniate de altfel frecvent de către mass media) și au înțeles să exploateze aceste probleme în propriul beneficiu implicând în activitatea lor infracțională diverse persoane mai mult sau mai puțin capabile să înțeleagă demersul și mai ales consecințele contractării acestor credite (așa cum am arătat mai sus, multe dintre persoanele implicate sunt analfabete sau cu o pregătire școlară extrem de sumară sau prezintă diverse dizabilități). Totodată, în afara acestor persoane, instanța de fond a constatat că o altă parte a acestor persoane au fost implicate de bună voie și chiar cu un scop vădit oneros, câtă vreme „au împărțit sumele obținute de la bănci, cheltuind în folos propriu sumele respective. Practic, în cazul acestor persoane, sumele predate inculpaților au reprezentat contravaloarea înscrisurilor falsificate procurate de către inculpați (a se vedea declarație martor V.C., T.D.).

În aceste condiții, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 sub aspectul laturii obiective, urmând a pronunța o soluție de achitare în ce privește această infracțiune.

Sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, instanța de fond a reținut însă că faptele inculpatelor N.I.V., I.M.C. și D.C. de a induce în eroare unitățile bancare să acorde următoarelor persoane interpuse, L.C.A., S.V., S.C.V., L.D., L.V., F.C., G.I., N.R.I., L.C. și L.F., credite în cuantum total de 311.300 RON și 17.200 euro, prin falsificarea și depunerea contractelor de muncă și adeverințelor de salariu ce atestau, în mod nereal, calitatea acestora de angajați la SC T. SRL Aleșd sau SC T.I. SRL Aleșd, în scopul de a obține pentru ei foloase materiale injuste (271.800 RON și 11.200 euro), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța de fond a reținut că forma continuată este reliefată de timpul relativ scurt dintre actele materiale, de modalitatea identică de a acționa a inculpaților, precum și de împrejurarea că persoanele interpuse, martorii mai sus indicați, au sesizat implicarea fiecăreia dintre cele trei inculpate într-unul sau altul din momentele premergătoare acordării creditului, dar și relațiile apropiate în care se aflau cele trei, acțiunile lor fiind complementare.

În ce-l privește însă pe inculpatul L.N., instanța de fond a reținut nu există nicio probă din care să reiese că acesta a avut reprezentarea întregii activități infracționale desfășurate de către inculpate, iar pe de altă parte fiecare dintre cele trei persoane interpuse au relatat că doar inculpatul i-a însoțit la bancă, doar acestuia i-au predat banii sau o parte din banii ridicați cu titlu de credit de la bancă. Or, în aceste condiții, instanța de fond a constatat că în conținutul infracțiunii de înșelăciune reținute în sarcina inculpatului L.N. nu pot intra toate actele materiale ce i-a vizat pe toate cele 10 persoane interpuse, astfel încât raportat la cuantumul prejudiciului cauzat în mod efectiv, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a acestei infracțiuni din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. în art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. De asemenea, fapta aceluiași inculpat de a fi falsificat contractele de muncă și adeverințele de salarii pe care le-au prezentat martorii la bancă în vederea aprobării creditelor respective întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut și că actele materiale săvârșite de către inculpatele I.M.C., N.I.V. și D.C. de a induce în eroare unitățile bancare să acorde martorilor T.F.I., T.P. și L.L., persoane interpuse, credite în cuantum total de 97.100 RON și 16.400 euro, prin falsificarea și depunerea contractelor de muncă și adeverințelor de salariu ce atestau în mod nereal, calitatea acestora de angajați la SC T.I. SRL Aleșd, în scopul de a obține foloase materiale injuste, constituie infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă agravantă și continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatei I.M.C., de a induce în eroare unitățile bancare să acorde martorilor C.M.A., G.A., C.T. și V.A., persoane interpuse, credite în cuantum total de 145.200 RON și 15.050 euro, prin falsificarea și depunerea contractelor de muncă și adeverințelor de salariu ce atestau, în mod nereal, calitatea acestora de angajați la SC T.I. SRL Aleșd, în scopul de a obține foloase materiale injuste, constituie infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatei I.M.C. de a induce în eroare unitățile bancare să acorde martorilor G.S.I., L.A., I.A., V.S., D.C., T.D., V.C., H.G., M.D.L., L.G. și T.A., persoane interpuse, credite în cuantum total de 156.900 RON și 59.800 euro, prin falsificarea și depunerea contractelor de muncă și adeverințelor de salariu ce atestau, în mod nereal, calitatea acestora de angajați la SC R.I. SRL Aleșd, în scopul de a obține pentru sine (94.600 RON și 7.700 euro) și pentru ceilalți foloase materiale injuste, constituie infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, comise în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatei D.C. de a semna contractul de muncă știind că nu este angajată la SC R.I. SRL Aleșd și de-al folosi pentru a ridica un credit bancar de 5.000 euro prin inducerea în eroare a agenției bancare, constituie infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și art. 290 C. pen.

Sub aspectul comiterii de către inculpata I.M.C. a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că în calitate de administrator al SC R.I. SRL Aleșd nu a vărsat la scadență suma de 2.671 RON reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, instanța de fond a reținut că aceste impozite și contribuții vizează tocmai contractele de muncă al căror caracter fictiv a fost invocat în actul de sesizare ca element al acțiunii de inducere în eroare și dovedit prin ansamblul probator administrat în cauză. Or, câtă vreme aceste raporturi de muncă nu au existat în realitate, câtă vreme contractele de muncă au avut un caracter fals, instanța constată că în sarcina inculpatei nu se poate reține nici obligația de a vira la bugetul de stat asigurările sociale, de sănătate, șomaj, etc, situație în care fapta de evaziune reținută în sarcina inculpatei I.M.C. nu există.

Pe de alta parte, în ce o privește pe inculpata N.I.V., instanța de fond a reținut că acuzația adusă prin actul de sesizare privind comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în omisiunea de evidențiere în contabilitate a facturilor fiscale emise de către SC N.C. SRL Aștileu și veniturile realizate în scopul sustragerii de la plata TVA-ului în cuantum de 9.139 RON și a impozitului pe venit în sumă de 962 RON este dovedită prin nota de constatare a Gărzii Financiare, necontestată de către inculpată, nota în care s-a evidențiat împrejurarea că la SC T. SRL Aleșd nu s-a ținut nici un fel de evidență contabilă, nu s-a depus nicio declarație obligatorie la finanțe, nu s-a evidențiat și nu s-a virat la buget obligațiile cu privire la impozit pe venit, TVA sau cele prin stopaj la sursă deși în perioada mai 2007-septembrie 2007 societatea a emis facturi fiscale pentru livrare marfă și chitanțe numerar pentru operațiuni comerciale.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaților, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., începând cu limitele de pedeapsă specificate în cazul fiecărei infracțiuni, de gradul de pericol social al acestora, de persoana inculpaților, precum și de împrejurările de natură a atenua sau agrava răspunderea penală.

În ce privește gradul de pericol social al faptelor, și aici s-a făcut referire în primul rând la infracțiunile de înșelăciune reținute, instanța de fond a ținut seama de caracterul complex al acțiunilor ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor, de numărul actelor materiale, de scopul urmărit și de împrejurările în care faptele au fost comise.

Instanța de fond a considerat că este relevant pentru stabilirea gradului de pericol social al infracțiunilor analiza soluției date la urmărire penală martorei F.A.L., referent la I.T.M. Bihor care a antedatat sau a înregistrat fictiv unele din contractele de muncă prezentate la bancă în vederea aprobării creditelor solicitate. Astfel, instanța de fond a reținut ca fiind imperios necesar ca participanților la aceeași faptă să li se aplice un regim juridic relativ proporțional, or scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. a acestei învinuite cu motivarea ca acțiunile sale nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, este de natură să influențeze și aprecierea gradului de pericol social al celorlalți participanți la aceeași faptă, cu atât mai mult cu cât învinuita F.A.L. a comis fapta având calitatea de funcționar public în exercitarea atribuțiilor de serviciu (împrejurare ce este de natură să confere chiar un grad de pericol mai ridicat faptei).

De asemenea, instanța de fond a reținut că toate persoanele interpuse, au beneficiat de aprecieri similare în ce privește gradul de pericol social al faptelor lor, deși unii dintre ei, în fapt, au încheiat o înțelegere cu inculpatele urmărind în mod evident fraudarea băncilor și împarțind beneficiile acestei acțiuni infracționale. Practic, unele din contractele de credit au fost încheiate nu la inițiativa inculpatelor, ci tocmai a martorilor, persoane interpuse, care intrând în posesia unor informații despre activitățile desfășurate de către inculpate, au apelat la serviciile acestora.

De asemenea, instanța de fond nu a omis în aprecierea gradului de pericol social al infracțiunilor nici culpa grava a părții civile Banca C.R. care, prin reprezentanta sa B.M., a încheiat majoritatea contractelor de credit, deși martorii audiați în cauză au arătat în mod repetat că între aceasta și inculpate a existat o înțelegere în acest sens dat fiind că toate persoanele interpuse erau îndrumate la acest funcționar bancar. În condițiile în care același funcționar bancar a fost implicat în pregătirea și aprobarea contractelor de credite, omisiunea sesizării unor inadvertențe grave între salariile indicate de adeverințe și gradul de școlarizare al solicitanților (analfabeți sau persoane cu dizabilități) angajați ai acelorași 2-3 societăți comerciale, dar și a altor elemente relevante, ar fi trebuit să fie de natură să ridice semne de întrebare asupra veridicității acestor înscrisuri, fapt care însă nu s-a întâmplat.

În continuarea aceluiași raționament, instanța de fond nu a omis nici poziția părții civile Banca C.R. care nu a solicitat obligarea inculpaților decât la plata unei sume infime în raport cu întregul prejudiciu reținut în cauză.

Ca atare, instanța de fond a considerat ca gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în cauză este unul care impune orientarea pedepselor spre minimul prevăzut de lege.

Pe de alta parte, conduita inculpaților anterior comiterii acestor fapte a fost una lipsita de incidența legii penale, aceștia neavând antecedente, astfel că reținerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în cauză este justificată. Este justificată și reținerea agravantei prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în condițiile în care nu s-a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că Banca C.R. a precizat în scris că se constituie parte civilă împotriva următoarelor persoane: T.A., L.L., G.A., I.M., L.G., V.A., L.A., G.G., V.C. și T.D., menționând totodată că a cesionat creanțele împotriva altor 31 de persoane către SC E.K.R. SRL și SC C.F.S. SRL. Ulterior, în data de 19 ianuarie 2010, Banca C.R. a revenit cu o noua precizare și a arătat ca „în calitate de parte vătămată în cauza penală ce face obiectul dosarului susmenționat (...) ne constituim parte civilă față de inculpații în cauză pentru suma totala de 47.686,90 RON și 8.000,87 euro, sume la care se vor adaugă dobânzile viitoare până la recuperarea integrală a creditelor” sume reprezentând prejudiciul rezultat din derularea creditelor acordate împrumutatei N.R.I.

S-a menționat că pe parcursul procesului, s-a solicitat cesionarilor creanțelor Băncii C.R. să își precizeze poziția în cauză, însă aceștia nu s-au conformat.

În condițiile în care constituirea de parte civilă vizează și persoane ce nu au fost trimise în judecată, evident că aceste pretenții au fost respinse. În ce privește constituirea de parte civilă împotriva inculpaților însă, instanța de fond a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și pretențiile sunt întemeiate, însă doar împotriva inculpatelor I.M.C., N.I.V. și D.C., inculpatul L.N. neavând nicio participație în contractarea creditului martorei N.R.I.

În situația în care instanța de fond a reținut existența unui prejudiciu considerabil, iar obligația de plată vizează doar o parte din acest prejudiciu, s-a pus problema incidenței art. 118 lit. e) C. pen. Potrivit textului legal amintit sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. În speță, sumele de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de înșelăciune nu sunt restituite părții civile decât într-un cuantum infim în raport de cuantumul total reținut, însă această împrejurare nu se datorează decât opțiunii părții civile care a înțeles să se îndrepte pentru restul sumelor împotriva unor persoane care nu sunt judecate în prezentul dosar.

Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că acest text de lege nu este aplicabil în cauză pentru două motive:

În primul rând, obligația de plată a debitorilor din contractele de credit subzistă în continuare (de altfel, unele dintre aceste persoane interpuse au continuat să achite o parte a ratelor), iar în ipoteza în care plățile ar fi până la urmă efectuate, ne-am regăsi în situația în care prejudiciul ar fi reparat dar echivalentul acestuia ar fi și confiscat, caz în care măsura confiscării ar fi în mod evident nelegală.

Pe de altă parte, așa după cum reiese din actele de la dosar, unele din persoanele interpuse au încheiat cu inculpatele acte juridice autentice prin care cele din urmă își asumă obligația achitării ratelor creditelor, iar în cazul în care s-ar dispune confiscarea punerea în executare și a acestor obligații asumate ar conferi la fel un caracter nelegal confiscării. Ca atare, instanța consideră că se impune a se omite confiscarea acestor sume, chiar daca din punct de vedere formal textul art. 118 lit. e) C. pen. este incident în cauză.

În ce privește pretențiile Statului Român, Ministerul Finanțelor prin A.N.A.F. instanța de fond a reținut ca în constituirea de parte civilă s-a solicitat obligarea inculpatei I.M.C. la plata sumei de 10.101 RON la care se vor adauga majorări de întârziere până la data plății, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat. Date fiind contradicțiile dintre conținutul actului de sesizare al instanței și materialul de urmărire penală, pe de o parte și conținutul constituirii de parte civilă depusă la dosarul cauzei de către Statul Român, Ministerul Finanțelor prin A.N.A.F. pe de alta, s-a solicitat, în mod repetat, formularea unor precizări, singurul răspuns ce a parvenit instanței până la închiderea dezbaterilor a fost cel din data de 1 septembrie 2011 în care partea civilă a menționat că constituirea de parte civilă o vizează atât pe inculpata I.M.C. cât și pe inculpata N.I.V.

Ca atare, instanța de fond a reținut că în raport de nota de constatare din 17 iulie 2008 a Gărzii Financiare Bihor, nota explicativă din data de 8 iulie 2008, precum și chitanțele și facturile fiscale de la dosarul de urmărire penală, pretențiile părții civile formulate împotriva inculpatei N.I.V. privind suma de 10.101 RON (reprezentând impozit pe venit și TVA) sunt întemeiate.

Pe de altă parte, în ce privește pretențiile civile formulate împotriva inculpatei I.M.C., în condițiile în care soluția pe latură penală sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune va fi achitarea pe considerentul că fapta nu există, nu s-a putut reține întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, astfel încât acestea vor fi respinse ca neîntemeiate.

Împotriva hotărârii penale mai sus arătate au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, partea civilă D.G.F.P. Oradea, inculpatele I.M.C., N.I.V. și D.C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii apelate și condamnarea inculpaților I.M.C., N.I.V., D.C. și L.N. pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen., precum și înlăturarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând a fi aplicate inculpaților pedepse îndreptate spre maximul special prevăzut de lege.

În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 323 C. pen., în cazul de speță având de a face cu o grupare infracțională formată din cei 4 inculpați, inițiatorul acestei grupări fiind inculpata I.M.C. Inculpatele I.M.C. și N.I.V. au întocmit contracte fictive de muncă pentru persoane sărace, fără pregătire școlară, racolate personal sau prin intermediul coinculpaților D.C. și L.N., în vederea ridicării de credite bancare în folosul membrilor grupării.

Activitatea infracțională s-a desfășurat pe parcursul a doi ani de zile, de la sfârșitul anului 2006 până la sfârșitul anului 2007 și a avut o amploare semnificativă fiind racolate 28 de persoane și încheiate 36 de contracte fictive, creându-se un prejudiciu în sumă de 47.686 RON și 80.001 euro.

Inculpata I.M.C. a avut rolul de a racola persoanele și de a le întocmi contracte fictive pe seama celor două societăți, SC R.I. SRL și SC T.I. SRL pe care în fapt le-a administrat, după care stabilea legături între acele persoane și funcționarii bancari și ai I.T.M. Bihor, le transporta la sediul băncilor pentru ridicarea banilor pe care apoi și-i însușea în bună parte sau îi împărțea cu ceilalți membri ai grupării. Inculpata N.I.V. avea rolul de a racola persoane pe care le trimitea pentru întocmirea contractelor false la inculpata I.M.C., aceasta întocmind totodată, personal, contracte fictive pentru persoane pe seama SC T. SRL a cărei asociat și administrator era de asemenea inculpata N.I.V. a condus la sediul agențiilor bancare acele persoane ridicând creditele însușite de membrii grupării infracționale.

Inculpații D.C. și L.N. aveau rolul de a racola persoane pe care le trimiteau inculpatelor I.M.C. și N.I.V. pentru a le întocmi contractele și adeverințele false, însoțeau persoanele respective la agențiile bancare de unde se ridicau creditele însușindu-și o parte din banii acordați cu titlu de credit.

De altfel, instanța a reținut că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că, într-adevăr între inculpați s-au stabilit legături și a existat o comunicare activă privind comiterea acestor infracțiuni, însă cu toate acestea a constatat că nu au fost administrate probe din care să rezulte că a existat un plan prealabil amănunțit, cu un consens neechivoc sau o unitate de acțiune.

Parchetul a arătat că instanța a reținut în mod neîntemeiat că, chiar dacă inițierea activității infracționale de către inculpata I.M.C. a avut loc la sfârșitul anului 2006 și a durat pe întreg anul 2007, nu toate actele materiale de inducere în eroare au fost comise de către cei 4 inculpați.

S-a considerat de asemenea că în mod greșit instanța de fond a reținut în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., acestea fiind facultative, iar simpla lipsă a antecedentelor penale nu impune reținerea acestora raportat la gravitatea faptelor comise de inculpați, la modalitatea de săvârșire a faptelor și la valoarea mare a prejudiciului creat; S-a arătat că, deși instanța a reținut în sarcina inculpaților și circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., nu a dat nicio eficiență acesteia ci doar circumstanțelor atenuante, reducând la minim pedepsele aplicate.

Partea civilă D.G.F.P. Oradea a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F reprezentând obligații față de bugetul de stat plus majorări de întârziere aferente acestor obligații, arătând în motivare că în mod netemeinic și nelegal instanța nu s-a pronunțat asupra cererilor de constituire de parte civilă formulate și nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 119 coroborat cu art. 1201 C. proc. fisc., neacordând și majorările de întârziere aferente.

Inculpata apelantă I.M.C. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și a se dispune, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare de încadrare juridică și nici nu a dat citire actului de sesizare al instanței.

În subsidiar, a solicitat a se dispune achitarea inculpatei pentru infracțiunea de fals arătând că inculpata nu avea nicio calitate în SC T. SRL și nu s-a dovedit contrafacerea actelor, falsificarea semnăturilor respectiv a adeverințelor de salarii, iar în cazul SC T.I. SRL nu a falsificat vreun act și nici nu a avut vreo calitate.

Pentru infracțiunea de înșelăciune s-a solicitat a se dispune achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., arătând că nu se putea face o disociere între activitatea inculpatei și a învinuiților scoși de sub urmărire penală și transformați în martori ori în cazul în care această disociere s-a produs prin rechizitoriu trebuia să se lămurească care este prejudiciul realizat de inculpate și care este prejudiciul realizat de învinuiți și că nu se poate afirma cu certitudine care este beneficiul obținut de inculpate, care este cel obținut de învinuiți și care este prejudiciul cauzat de către inculpate și care este cel cauzat de învinuiții-martori. S-a mai arătat că din nicio probă de la dosar nu rezultă că inculpata ar fi intervenit pe lângă funcționarii băncii, că nu toate creditele sunt neperformante.

În cu totul subsidiar, s-a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Inculpata apelantă N.I.V. a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și a se dispune, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece aceasta nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare de încadrare juridică. În subsidiar, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiuni prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., întrucât în mod greșit s-a reținut această agravantă având în vedere că nu sunt întrunite elementele pentru reținerea acesteia. S-a solicitat achitarea inculpatei pentru această infracțiune în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece aceasta nu a participat cu ceilalți inculpați la comiterea de infracțiuni și că prejudiciul nu a fost pe deplin dovedit. Cu privire la infracțiunea de evaziune fiscală s-a arătat că inculpata nu a avut intenția de a înșela părțile și nu a beneficiat de anumite sume de bani, acele sume fiind însușite de către acei martori, fără a fi obligați de către inculpată. În subsidiar, s-a solicitat a i se aplica o pedeapsă minimă cu suspendarea condiționată a executării acesteia, arătându-se că inculpata este văduvă și are doi copii.

Inculpata apelantă D.C. a formulat apel în cauză fără a-l motiva în fapt sau în drept; în data de 5 martie 2012 aceasta a decedat motiv pentru care soțul acesteia D.N. a depus la dosarul cauzei declarația notarială autentificată din 19 decembrie 2012 la Biroul Notarial Public M.S.T., în care a arătat că nu mai susține apelul declarat de soția sa, inculpata D.C.

Examinând hotărârea apelată, din oficiu și prin prisma motivelor invocate, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a stabilit starea de fapt dedusă judecății.

Referitor la critica parchetului vizând greșita achitare a inculpaților pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., Curtea a apreciat-o ca nefondață, constatând că în mod corect instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză au dovedit că între inculpați s-au stabilit legături și a existat o comunicare activă privind comiterea acestor infracțiuni, însă aceste legături nu sunt suficiente pentru a caracteriza acțiunile respective ca fiind elemente specifice ale infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., presupune constituire, prin consensul mai multor persoane a unei pluralități constituite de făptuitori, organizate în scopul de a ființa în timp și de a pregăti, organiza și aduce la îndeplinire săvârșirea uneia sau a mai multor infracțiuni. Caracterul de asociație îl conferă existența unei discipline interne, a unor reguli de comportare, ierarhie etc.

Pentru existența acestei infracțiuni nu este necesar ca asocierea să aibă o anumită durată de timp sau ca obiectivele ei să se realizeze, fiind suficient, dar în același timp necesar ca între subiecți să fi intervenit un consens neechivoc privind constituirea asocierii, consens care să privească atât constituirea cât și scopul acesteia, adică săvârșirea de infracțiuni.

În acest sens s-a constatat că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte existența unui plan prealabil amănunțit, un consens neechivoc sau o unitate de acțiune, inculpații neavând un rol prestabilit în cadrul pretinsei asocieri și nici o repartizare a atribuțiilor care să fie în măsură să dovedească structura organizatorică.

În mod corect a reținut instanța de fond că, chiar în actul de sesizare se arată că actele materiale de aceeași natură au fost săvârșite fie în cadrul asocierii fie în afara acesteia, împrejurare ce dovedește lipsa unei discipline caracteristică linei asemenea asocieri. Această împrejurare a fost reținută în mod corect de instanța de fond ca și circumstanță agravantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în sarcina inculpatelor I.M.C., N.I.V. și D.C.

Curtea a considerat că inculpații, care au sesizat lipsurile procedurii de acordare a creditelor bancare din acea perioadă, au înțeles să exploateze aceste lipsuri în beneficiul propriu, implicând în activitatea lor infracțională diverse persoane mai mult sau mai puțin capabile să înțeleagă consecințele acțiunilor lor, reținând totodată că înafara acestor persoane, o altă parte au fost implicate de bunăvoie și chiar cu un scop vădit oneros, câtă vreme sumele obținute de la bănci au fost împărțite între inculpați.

Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiate și cererile inculpatelor I.M.C. și N.I.V. de achitare, din probele administrate în cauză rezultând cu certitudine că cele două au indus în eroare unitățile bancare prin falsificarea și depunerea contractelor de muncă și salarii ce atestau în mod nereal calitatea de angajați ai SC T. SRL Aleșd, SC R.I. SRL sau SC T.I. SRL Aleșd următoarelor persoane interpuse, L.C.A., S.V., S.C.M., L.D., L.V., F.C., G.I., N.R.I., L.C., L.F., T.F.I., T.P., L.L., C.M.A., G.A., C.T., V.A., G.S.I., L.A., I.A., V.S., D.C., T.D., V.C., H.G., M.D.L., L.G. și T.A., în scopul de a obține foloase materiale injuste.

De altfel, inculpatele I.M.C. și N.I.V. au recunoscut că au emis adeverințele de salarii și contractele de muncă pentru persoanele interpuse în numele societăților pe care le administrau și că au primit de la aceștia diferite sume de bani pentru facilitarea încheierii contractelor de credit.

S-a apreciat ca fiind neîntemeiată și cererea inculpatelor de trimitere a cauzei spre rejudecare întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra schimbării încadrării juridice a faptei, Curtea reținând că, într-adevăr sentința apelată nu conține o dispoziție expresă cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice formulate, însă menținerea de către instanța de fond a încadrării juridice din rechizitoriu și condamnarea inculpatelor în baza textelor legale privind infracțiunile pentru care acestea au fost trimise în judecată echivalează cu o respingere a acestei cereri, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a arătat pe larg în considerentele sentinței care au fost motivele și probele pe care le-a avut în vedere atunci când a constatat că cele două inculpate se fac vinovate de infracțiunile pentru care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.

Nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei pentru că instanța nu ar fi dat citire actului de sesizare câtă vreme motivul invocat de inculpate nu se regăsește printre motivele care atrag nulitatea absolută prevăzute expres și limitativ de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, inculpatele au fost audiate de instanță, ocazie cu care li s-a adus la cunoștință, conform art. 322 C. proc. pen., conținutul actului de sesizare al instanței, acestea fiind lăsate să arate tot ce știe cu privire la faptele pentru care au fost trimise în judecată.

În condițiile în care s-ar aprecia că necitirea actului de sesizare este sancționată cu nulitatea relativă, Curtea a constatat că, pentru a atrage nulitatea hotărârii aceasta trebuia invocată în cursul efectuării actului sau la primul termen de judecată cu procedura completă dacă partea a lipsit de la efectuarea actului, în speță de la neefectuarea actului, conform art. 197 alin. (4) C. proc. pen., inculpatele fiind obligate să arate și vătămarea care li s-a pricinuit prin omiterea citirii actului de sesizare.

Raportat la cele mai sus arătate, Curtea a constatat că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt dedusă judecății, vinovăția inculpaților, iar pedepsele aplicate au fost individualizate conform criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., neimpunându-se reducerea sau majorarea pedepselor aplicate și nici schimbarea modalității de executare a acestora.

Prima instanță a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor săvârșite, modalitatea și împrejurările în care au fost comise faptele dar și persoana inculpaților, aceștia fiind la primul contact cu legea penală. Nu se impune achitarea inculpatelor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., câtă vreme prin faptele comise acestea au adus atingere valorilor sociale ocrotite de lege, acestea nefiind lipsite de importanță și prezentând gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se va avea în vedere caracterul complex al acțiunilor ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor comise, numărul actelor materiale, numărul persoanelor angrenate în activitatea infracțională, scopul urmărit, precum și valoarea prejudiciilor cauzate părților civile, aspecte care denotă că faptele comise au gradul de pericol social necesar pentru a fi reținute ca și infracțiuni.

În ceea ce privește apelul formulat de partea civilă D.G.F.P Bihor, Curtea a apreciat că acesta este nefondat, în mod corect prima instanță reținând că partea civilă a solicitat la dosarul de fond obligarea inculpatei I.M.C. la plata sumei de 10.101 RON la care se vor adăuga majorări de întârziere până la data plății, în timp ce în raport de nota de constatare din 2008 a Gărzii Financiare Bihor pretențiile părții civile au fost formulate împotriva inculpatei N.I.V. pentru suma de 10.101 RON (reprezentând impozit pe venit și TVA).

Cu privire la apelul formulat de inculpata D.C., Curtea a reținut că la data de 5 martie 2012 aceasta a decedat conform certificatului de deces din 6 martie 2012 emis de Consiliul Local al Municipiului Oradea.

Din adresa din 3 aprilie 2012 emisă de Primăria A.A. a rezultat că inculpata decedată a fost căsătorită cu numitul D.N., din căsătoria acestora rezultând trei copii minori, D.R.N., D.M.R. și D.V.A., minorii fiind reprezentați în proces de către numita B.N., desemnată curator special prin sentința civilă din 11 septembrie 2012 a Judecătoriei Aleșd.

În ședința publică din data de 24 ianuarie 2013, s-a depus la dosarul cauzei declarația autentificată din 19 decembrie 2012 la Birloul Notarial Public M.S.T. din conținutul căreia a rezultat că soțul inculpatei decedate nu mai susține apelul declarat de inculpata D.C.; curatorul minorilor nu s-a opus a se lua act de retragerea apelului declarat în cauză.

Cu privire la dispoziția privind obligarea în solidar a inculpatei decedate D.C. la plata despăgubirilor civile stabilite de prima instanță, Curtea a reținut că potrivit art. 21 C. proc. pen., soțul supraviețuitor al inculpatei și cei trei copii minori au fost introduși în cauză în calitate de succesori ai inculpatei decedate.

Referitor la calitatea de succesori a persoanelor mai sus arătate, Curtea a reținut că potrivit art. 1100 din noul C. civ. (aplicabil în cauză întrucât decesul inculpatei a intervenit după intrarea în vigoare a acestuia) cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea; art. 2 al textului mai sus arătat prevede că prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.

Potrivit art. 1108 din noul C. civ. acceptarea moștenirii poate fi expresă sau tacită, această acceptare fiind tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moștenitor.

Raportat la textele legale mai sus arătate, Curtea a apreciat că declarația de retragere a apelului formulată de soțul inculpatei decedate, numitul D.N., este un act de acceptare tacită a succesiunii în condițiile în care prin sentința apelată inculpata a fost obligată la plata unor despăgubiri civile, obligație care are ca efect micșorarea patrimoniului inculpatei defuncte, retragerea apelului constituind implicit o asumare a obligațiilor de plată stabilite prin sentința penală.

Potrivit art. 1114 alin. (2) din noul C. civ. moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal, răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia, instituindu-se astfel pentru toți moștenitorii legali ai inculpatei D.C. prezumția acceptării sub beneficiu de inventar a succesiunii. În aceste condiții, Curtea a apreciat că stabilirea cotelor de participare a acestora la plata despăgubirilor la care a fost obligată inculpata decedată este o împrejurare ce ține de punerea în executare a hotărârii judecătorești, cauza putând fi soluționată chiar în lipsa întocmirii în forma înscrisului autentic a declarației de acceptare a succesiunii de către moștenitorii inculpatei.

Pentru aceste motive, prin decizia penală nr. 14/A/2013 din data de 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Oradea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Serviciul Teritorial Oradea, împotriva sentinței penale nr. 291 din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a desființaț-o în sensul că:

A înlăturat dispoziția privind condamnarea inculpatei D.C. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la ar. 10 lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. toate cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 41.

A menținut dispoziția privind obligarea în solidar a inculpatei D.C. cu ceilalți inculpați la plata despăgubirilor civile, urmând ca moștenitorii inculpatei D.N., D.M.R., D.R.N. și D.V.A. să fie obligați la plata despăgubirilor civile conform art. 1114 C. civ.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile penale formulate de partea civilă D.G.F.P. Bihor și inculpații N.I.V. și I.M.C.

În baza art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului inculpatei D.C. formulat de moștenitorul D.N.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Au fost obligați apelanții inculpați și moștenitorii inculpatei D.C. să plătească în favoarea statului suma de câte 300 RON fiecare, cheltuieli judiciare în apel, urmând ca suma de 300 RON, pentru apărătorul din oficiu N.A., conform delegației din 9 martie 2012, emisă de Baroul Bihor, să fie avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatele I.M.C. și N.I.V. și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor.

Parchetul a criticat hotărârile pentru greșita achitare a inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și pentru greșita individualizare a pedepselor aplicate acestora.

Recursul a fost întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen. Cu ocazia dezbaterilor, cu privire la ultimul caz de casare, acesta a fost modificat prin invocarea dispozițiilor art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Recurenta inculpată I.M.C. a solicitat, în principal, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, criticând omisiunea instanței de fond de a se pronunța pe cererea de schimbare de încadrare juridică, încadrarea juridică dată infracțiunii de înșelăciune prin reținerea agravantei prevăzută la alin. (5) al art. 215 C. pen., greșita condamnare pentru infracțiunile de înșelăciune și fals, respectiv greșita individualizare a pedpesei sub aspectul modalității de executare.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 10, 14, 17 și 18 C. proc. pen.

Recurenta inculpată N.I.V. a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și, în subsidiar, redozarea pedepselor.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859 pct. 14 și 18 C. proc. pen.

Partea civilă A.N.A.F. a criticat hotărârile pentru omisiunea obligării inculpatei N.I.V. la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale.

Din oficiu, Înalta Curte a pus în discuție încadrarea juridică a faptelor comise de către recurentele inculpate din perspectiva existenței unicității rezoluției infracționale.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.

Având în vedere motivele de recurs ale inculpatelor prin care se contestă participația acestora la comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals, dar și legătură inerentă, condiționată dintre aceste infracțiuni și infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, a cărei soluție de achitare este criticată de către parchet, Înalta Curte va analiza, în primul rând, criticile inculpatelor, urmând a face o analiză ulterioară și a criticilor aduse de către parchet.

Referitor Ia recursul declarat de inculpata I.M.C.

Inculpata a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanța nu a fost sesizată legal, din cuprinsul rechizitoriului lipsind mențiunile privind încadrarea juridică a faptei, descrierea sau denumirea infracțiunii pentru care s-a făcut propunerea de trimitere în judecată precum și a probelor pe care se întemeiază învinuirea, dispozitivul rechizitoriului limitându-se la a descrie lapidar, în opinia recurentei, „o stare de fapt și a enumera câteva articole de lege”. Totodată, nu sunt descrise numărul actelor materiale săvârșite în cadrul aceleiași rezoluții și nu s-a făcut o precizare clară asupra prejudiciului cauzat de fiecare dintre învinuiți.

Înalta Curte apreciază criticile recurentei ca fiind neîntemeiate rechizitoriul cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de lege în art. 263 C. proc. pen.

Totdată, recurenta a mai contestat, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., încadrarea juridică a infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, în sensul că raportat la constituirea de parte civilă a Băncii C.R. nu putea fi reținută agravanta prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen.

În acest sens, Înalta Curte constată că și acest motiv este neîntemeiat, încadrarea juridică a faptelor comise raportându-se la prejudiciul produs prin comiterea faptelor penale și nu la constituirea de parte civilă a unității bancare. Mai mult, din relațiile comunicate instanței de fond, rezultă că Banca C.R. s-a constituit parte civilă cu privire la creditele acordate martorilor: T.A., T.D., L.L., G.A., I.M., L.G., V.A., L.A., G.G. și V.C., pentru celelalte persoane care au luat credite, au fost cesioante creanțele societăților de asigurare, ceea ce nu echivalează cu lipsa prejudiciului, prejudiciu care se regăsește în patrimoniul societăților cărora li s-au vândut creditele neperformante.

Având în vedere faptul că Banca C.R. a cesionat o mare parte din credite către mai multe societăți de recuperare, pentru acestea nu s-a mai constituit parte civilă în cauză. Ori, în condițiile în care constituirea de parte civilă a Băncii C.R. privește doar o parte a actelor materiale ce au constituit activitatea infracțională ce face obiectul prezentei cauze, constituirea de parte civilă a Băncii C.R. nu poate conduce la stabilirea încadrării juridice a infracțiunii de prejudiciu.

Totodată recurenta a mai criticat decizia penală cu privire la soluționarea laturii civile cu privire la moștenitorii, inculpatei decedate D.C., cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

Cu privire la acest motiv, Înalta Curte apreciază că este nefondat în raport de dispozițiile art. 385 alin. (1) C. proc. pen. care definește efectul devolutiv al recursului și limitele sale, statuând faptul că instanța de recurs judecă recursul cu privire la persoana care l-a declarat și la persoana la care se referă declarația de recurs și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.

Raportat la dispozițiile legale menționate, criticile recurentei pe aspectul invocat nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs.

În ceea ce privește criticile pe fondul recursului, inculpata I.M.C., referindu-se la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., a arătat că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T. SRL sau vreo implicare în SC T.I. SRL, nu a semnat sau completat vreun act de muncă, nu a avut contact direct cu banca sau cu martorii, nu a urmărit obținerea vreunui folos material, iar numiții L.C. și L.F. i-au oferit sumele de bani cu titlu de împrumut, urmând să le restituie în perioada următoare, fapt pentru care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen.

De asemenea, a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut nicio calitate în cadrul acestor societăți.

Înalta Curte constată că împrejurările relatate de către recurentă sunt în contradicție cu declarațiile martorilor L.C. și L.F., care au arătat că au contractat creditele bancare la solicitarea și pentru inculpata I.M.C., din sumele de bani ce au constituit creditele acordate pe numele lor revenindu-le o mică parte din bani sau banii fiind în totalitate luați de către inculpate. Martorii au mai arătat că nu au fost angajați în cadrul SC T.I. SRL, nu au semnat contractele de muncă întocmite pe numele lor și au prestat activități fie pentru o perioadă scurtă de timp, cum este cazul martorului L.C., fie au prestat activități la domiciliul inculpatei I.M.C., în cazul martorei L.F.

În ceea ce privește calitatea inculpatei I.M.C. în cadrul societăților comerciale implicate în cauză, din relațiile comunicate de către Oficiul Registrului Comerțului a rezultat că inculpata I.M.C. avea calitatea de asociat în cadrul SC T.I. SRL împreună cu I.T., acesta din urmă fiind și administratorul firmei și calitatea de administrator și asociat unic în cadrul SC R.I. SRL, iar inculpata N.I.V. avea calitatea de administrator și asociat unic în cadrul SC T. SRL.

În nota explicativă dată organelor de control financiare, inculpata N.I.V. a arătat că nu a luat decizii esențiale fără acordul inculpatei I.M.C., care deși nu avea nicio calitate oficială în cadrul firmei SC T.I. SRL, aceasta din urmă a intermediat cumpărarea societății, actele fiind semnate sub îndrumarea inculpatei I.M.C.

Aceeași poziție procesuală o are inculpata N.I.V. și cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale. În acest sens, a declarat că a cumpărat această firmă la solicitarea inculpatei I.M.C., a semnat mai multe documente, tot la solicitarea coinculpatei, însă nu s-a ocupat de activitatea firmei și nici nu a făcut vreo plată în numele societății, fiind un „administrator fictiv”. La data cumpărării, firma nu funcționa și nici nu are cunoștință de desfășurarea vreunor activități productive ulterior.

Deși recurenta I.M.C. a contestat calitatea sa în cadrul SC T.I. SRL, în declarația dată la urmărire penală a arătat că era administrator în cadrul societății. Recurenta a făcut precizări suplimentare și în declarațiile ulterioare date în cursul urmăririi penale în care a arătat că era administratorul de fapt al societății, deși în actele societății figura ca administrator fostul soț, I.T., în realitate ea a condus societatea și își asumă responsabilitățile cu privire la problemele de natură fiscală. Însuși martorul I.T. a arătat că doar formal avea calitatea de administrator, „adevăratul administrator” fiind inculpata I.M.C., întreaga activitate fiind coordonată de aceasta.

Recurenta a mai contestat și infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., arătând că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T.I. SRL, iar suma de 4.500 euro (nu 7.000 euro, valoarea creditului contractat de numitul T.F.I.) a constituit un împrumut pe care l-a luat de la martor. Recurenta a recunoscut, în cadrul motivelor scrise, că i-a solicitat inculpatei N.I.V. să-i elibereze martorului T.F.I. adeverința de venit, dar acesta cunoștea toate detaliile împrumutului. Referitor la numitul L.L., acesta a fost angajatul societății și, la solicitarea acestuia, i-a trecut în adeverința de venit o sumă mai mare decât venitul net pe care-l realiza în realitate, dar ea nu a avut nici un avantaj material urmare a creditării băncii pe seama acestuia. Cu privire la creditele angajate de numitele C.M.A. și G.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, astfel că trimiterea sa în judecată pentru aceeași faptă nu se justifică, soluția rămânând definitivă prin neatacare cu plângere. În ceea ce privește creditele achiziționate de V.A., C.T., T.P. și L.F., aceștia au fost angajați ai SC T.I. SRL, au beneficiat de avantaje materiale de pe urma creditelor, așa încât faptele comise nu au conotație penală, fiecare dintre aceștia fiind de acord să-i împrumute sume de bani din creditele acordate.

Cu același argument, faptul că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T.I. SRL, că activitatea de falsificare presupune o activitate de contrafacere a scrierii ori a subscrierii și că acesta nu s-a realizat, că martorii și-au semnat contractele de muncă și au prestat activități pentru societate, că au folosit în fața unităților bancare datele trecute în contract și au atestat că sunt reale, recurenta a solicitat și achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt infirmate de declarațiile martorilor audiați în cauză.

Astfel, martorul T.F.I. a arătat că cele trei credite bancare în valoare de 24.000 RON, 23.100 RON și 4.400 euro au fost efectuate la solicitarea și pentru inculpata I.M.C., din sumele ridicate el beneficiind doar de suma de 3.000 RON, nu a fost angajat la firmele inculpatei SC T.I. SRL sau SC R.I. SRL, dar a prestat activități sporadice pentru inculpată, fiind plătit cu ziua. Martorul a mai arătat că actele au fost pregătite de către inculpata I.M.C., iar la două dintre credite a fost însoțit de către acesta, el nu a făcut nicun demers la bancă, ci doar a semnat contractele de creditare.

Martorul L.L. a arătat că cele trei credite bancare au fost făcute de inculpata I.M.C. pe numele său, la primul mergând la bancă cu inculpata D.C., aceasta fiind direcționată telefonic de către inculpata I.M.C., iar la celelalte două credite deplasându-se însoțit de inculpata I.M.C., aceasta din urmă fiind și cea care a luat de fiecare dată banii ridicați de la bancă, lui revenindu-i suma totală de 100 RON pe care i-a dat-o inculpata I.M.C. Martorul a negat că ar fi fost angajat la SC T.I. SRL și a fost de câteva ori, la indicațiile inculpatei I.M.C., să spele geamuri la o firmă din Oradea, activități pentru care era remunerat cu suma de 30 RON pe zi.

Martora V.A. a declarat că a contractat creditul la solicitarea și pentru inculpata I.M.C., cu care a mers la bancă pentru a efectua formalitățile necesare și pentru a depune înscrisurile pe care i le predase inculpata, iar banii ridicați i-a predat în totalitate inculpatei I.M.C., aceasta din urmă dându-i suma de 1.000 RON. Martora a contestat că era salariata SC T.I. SRL și semnătura de pe contractul de muncă, ea fiind pensionată, recunoscând că a prestat activități de curățenie pentru inculpata I.M.C. la firma acesteia din Oradea, pentru care primea lunar, în jur de 600 RON.

Și martorul C.T. a arătat că a contractat cele două credite pentru inculpata I.M.C., nu a fost angajat la SC T.I. SRL, mai ales că nu avea permis de conducere, nu a efectuat nicio formalitate pentru acordarea creditelor, el semnând doar contractele de creditare, iar banii i-a predat în totalitate inculpatei I.M.C.

În procesul-verbal de confruntare dintre inculpata I.M.C. și martorul C.T., confruntare efectuată în prezența apărătorului ales al inculpatei I.M.C., aceasta recunoaște că martorul, la rugămintea ei, „a ridicat un credit”, ea fiind cea care a depus documentele la bancă, respectiv adeverința de salariu și contractul de muncă, deși martorul nu era angajat la SC T.I. SRL.

Martorul T.P. a arătat că a contractat creditele bancare la solicitarea inculpatei I.M.C., știa că era angajat la societatea acesteia pe post de șofer, deși nu avea permis de conducere, iar din banii ridicați nu a beneficiat de nici o sumă de bani, fiind luați de către inculpatele N.I.V. și I.M.C.

Și martora L.F. a infirmat apărările recurentei inculpate I.M.C., contestând semnăturile sale de pe contractul de muncă și de pe contractele de creditare, arătând că nu a fost angajată la SC T.I. SRL, ci a prestat activități ziliere pentru inculpata I.M.C. și a beneficiat de o sumă modică din credite, respectiv 100 RON.

Martorul D.N., referitor la creditul acordat la data de 19 martie 2007 de către Banca C.R. a arătat că a cerut ajutorul inculpatei I.M.C., aceasta ajutându-l cu înscrisurile necesare, căreia i-a și dat o parte din bani. A mai arătat martorul că nu a fost angajat la SC T.I. SRL.

Martora C.M.A. a arătat că a ridicat mai multe credite bancare la solicitarea inculpatei I.M.C., iar toți banii i-a predat acesteia, inculpata obligându-se să achite ratele. Martora nu a depus niciun înscris la bancă ci s-a prezentat doar pentru a semna contractul de creditare și a ridica banii. Deși era angajată la SC T.I. SRL, sumele trecute în adeverințe respectiv 1.700 RON și 2.200 RON nu sunt reale, ea fiind plătită cu salariul minim.

De altfel, inculpata I.M.C. a dat o declarație notarială prin care s-a obligat să achite ratele creditelor contractate de martoră și a recunoscut că sumele de bani au fost folosite pentru uzul său personal.

Martora G.A. a arătat că dintre cele trei credite acordate, creditul ridicat la data de 20 noiembrie 2007 de la Banca C.R. Agenția V. l-a contractat doar la solicitarea inculpatei I.M.C. căreia i-a dat întreaga sumă ridicată de la bancă. A fost remunerată de inculpată dar pentru activități de baby-sitting și nu a fost angajată la SC T.I. SRL, semnătura de pe contractul de muncă nu-i aparține și nici nu a încasat de la inculpată sumele menționate pe adeverințele de venit prezentate la bancă.

Și în acest caz, inculpata a dat o declarație notarială prin care s-a obligat să achite ratele creditului contractat de martoră la data de 20 noiembrie 2007 și a recunoscut că sumele de bani au fost folosite pentru uzul său personal.

Împrejurarea că s-a dispus anterior a soluție de netrimitere în judecată a recurentei inculpate cu privire la creditele acordate martorelor G.A. nu justifică înlăturarea respectivelor acte materiale, în condițiile în care soluția procurorului nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) C. pen., recurenta a arătat că mare parte din aceste fapte reprezintă credite performante, au fost luate de persoane angajate în cadrul SC R.I. SRL, în baza unor adeverințe de venit care cuprindeau date reale, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați, iar aceasta nu a obținut nici un beneficiu în urma contractării acelor credite, cu excepția situațiilor privindu-i pe G.S.I., L.A. și V.S., care i-au acordat banii cu caracter de împrumut, urmând ca aceștia să presteze activități remuneratorii pentru inculpată.

Raportat la declarațiile martorilor, care au prestat diverse munci fiind angajați ai SC R.I. SRL, au semnat contractele de muncă și au beneficiat de adeverințele de venit care cuprindeau date reale, recurenta a apreciat că fapta de falsificare nu mai subzistă.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei sunt infirmate de declarațiile martorilor G.S.I., V.S. și L.G., din care rezultă implicarea directă a recurentei în activitatea de acordare a creditelor.

Din declarațiile martorului G.S.I. a rezultat că inculpata I.M.C. i-a propus „să scoată” un credit pentru aceasta pentru a-și renova casa, în sensul ca martorul să o gireze la bancă. Martorul a arătat că nu a depus niciun înscris la bancă, el doar s-a deplasat cu inculpata I.M.C. la momentul semnării contractului, crezând că semnează în calitate de girant, iar banii ridicați i-a înmânat inculpatei, de la care a primit 1.800 RON. Nu a lucrat la SC R.I. SRL, iar actele pentru bancă le-a semnat în mașină, fiindu-i înmânate de către inculpata I.M.C. Din adeverința aflată la dosar rezulta că martorul era angajat în calitate de distribuitor cu un salariu, la nivelul anului 2007, de 2.100 RON.

Și martorul V.S. a declarat că inculpata I.M.C. i-a solicitat să ia două credite pentru ea. Martorul nu a depus niciun înscris la bancă, în schimb s-a deplasat la bancă cu inculpata de unde a ridicat banii, i-a predat acesteia în totalitate, lui revenindu-i suma de 100 RON, plus suma de 1.000 euro dați de către inculpată cu împrumut. Martorul a mai precizat, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, că nu-și mai menține declarația de la urmărire penală, fiind influențat de inculpată, arătând, totodată că nu a fost angajat la SC R.I. SRL. Din adeverințele de venit rezultă că martorul era angajat ca mecanic cu salarii la nivelul anului 2007 de 847 RON, 1.580 RON, 1.895 RON și 1.995 RON.

Martorul L.G. a arătat că a fost de acord cu propunerea lui I.D.A. de a a-l ajuta pe acesta să scoată niște bani de la bancă și întrucât nu avea loc de muncă, acesta i-a făcut cunoștință cu inculpata I.M.C., care i-a promis că îl va angaja. În baza promisiunii făcute de către inculpată, martorul a semnat un contract de muncă și a contractat mai multe credite bancare, din care nu a beneficiat de nicio sumă de bani, întrucât banii îi dădea lui I.D.A., care la rândul să îi împărțea cu inculpata I.M.C. Deși inculpata I.M.C. i-a promis că îl angajează, după contractarea creditelor, aceasta nu l-a mai chemat la muncă. Din adeverința aflată la dosar rezultă că martorul era angajat în calitate de electrician cu un salariu de 1.830 RON.

Totodată, implicarea recurentei rezultă și din declarațiile martorilor T.D., V.C., M.D.L., L.A. și T.A., toți acești martori arătând că semnăturile de pe contractele de muncă nu le aparțin și nu au fost angajați la SC R.I. SRL, dar fiind într-o situație financiară grea au apelat la inculpata I.M.C., care le-a întocmit înscrisurile necesare pentru bancă, putând astfel să contracteze credite bancare. Deși din declarațiile martorilor menționați, nu rezultă implicarea directă a recurentei I.M.C. în calitate de autor a infracțiunii de înșelăciune, activitatea efectivă a inculpatei subsumându-se formei de participație a complicității, această împrejurare nu are relevanță cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii ce va fi reținută în sarcina inculpatei, dat fiind că actele de complicitate sunt absorbite în infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, după cum se va arăta în continuare.

Din adeverințele de salariat depuse la dosarul de urmărire penală rezulta că martorul T.D. era angajt ca șofer cu un salariu de 1.240 RON, martora V.C. ca gestionar, cu o vechime de 10 ani și un salariu de 1.485 RON, martora M.D.L. ca merceolog cu o vechime de 18 ani și salariu de la 870 RON la 1.699 RON, deși martora era pensionară, conform talonului de pensie, martora L.A. ca merceolog cu o vechime de 15 ani și salariu de 1.385 RON, iar martorul T.A. ca șofer, cu un salariu inițial de 430 RON, ajungând la 1.723 RON.

Deși martorii I.A. și H.G. par a confirma apărarea inculpatei I.M.C., în sensul că fiind angajați la SC R.I. SRL au contactat personal credite bancare, inculpatei nerevenindu-i nicio sumă de bani din acestea, totuși instanța apreciază că declarațiile celor doi martori nu sunt sincere, fiind în contradicție cu celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, persoanele care figurează la rubrica „director economic” pe adeverințele de salariu folosite la bancă pentru acordarea creditelor eliberate de SC T. SRL, SC T.I. SRL și SC R.I. SRL, respectiv martorii T.I.A., G.L.E., P.F., P.F.R. au contestat atât calitatea deținută în cadrul firmelor, dar și faptul că au semnat respectivele adeverințe.

În nota explicativă dată organelor de control financiare la data de 9 iunie 2008, inculpata I.M.C. a arătat că SC R.I. SRL nu are momentan activitate, dar până în anul 2005 a desfășurat activități de curățenie pentru diferite firme.

În declarațiile date la urmărire penală, inculpata I.M.C. a recunoscut că a întocmit în fals adeverințe de salariu, persoanele respective nefiind angajate în cadrul SC R.I. SRL (G.S.I., D.C.) sau a trecut în adeverințe sume mai mari decât cele care le plătea efectiv angajaților, cum este cazul martorului V.S. (deși, așa cum s-a arătat anterior, fiind audiat martorul a arătat că nu a fost angajat la SC R.I. SRL). Situația este similară și în ceea ce privește SC T.I. SRL, inculpata recunoscând că a întocmit adeverințe cu caracter fictiv pentru martorii C.M.A., L.C., T.F.I., T.P., G.A., L.L., V.A.

Din adresa A.N.A.F., Garda Financiară, secția Bihor a rezultat că, în urma documentelor prezentate de inculpata I.M.C., SC T.I. SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli cu salariații în lunile mai, octombrie și decembrie 2007, dar nu putut prezenta state de plată și nu a putut preciza numele angajaților și numărul acestora. Totodată, s-a menționat că pentru SC T.I. SRL toate deciziile au fost luate de către inculpata I.M.C. În ceea ce privește SC R.I. SRL, inculpata I.M.C. nu a prezentat statele de plată pentru perioada ianuarie-decembrie 2007 și nici cheltuielile aferente angajaților, în aceste condiții neputându-se stabili o evidență nominală a angajaților pe anul 2007.

Din relațiile furnizate de I.T.M. al județului Bihor rezultă că în evidențele instituției nu există contractul individual de muncă nr. X20 din 4 ianuarie 2006 pentru domnul T.F.I.

Instituția Prefectului județului Bihor, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a comunicat faptul că martorii S.C.M., T.P. și C.T. nu figurează în evidența auto din Bihor ca fiind posesori de permis de conducere.

Pentru SC R.I. SRL, Casa Județeană de Pensii Bihor a comunicat organelor de urmărire penală că la SC R.I. SRL persoanele respective nu apar înscrise ca având contract de muncă la această societate, ceea ce denotă caracterul fictiv al contractelor de muncă aflate la dosar întocmite doar în scopul folosirii pentru contractarea creditelor bancare.

Mai mult, din adeverința de salariu emisă pe numele martorului I.A. rezultă că acesta era angajat ca mecanic, primind un salariu de 1.580 RON, respectiv 1.775 RON. Însă, din actele de la dosar rezultă că martorul în perioada de referință era elev la liceu, fiind născut la data de ... 1989.

Referitor la martorul H.G. rezultă că acesta era angajat ca responsabil departament resurse umane cu un salariu de 2.265 RON, martorul declarând că a lucrat la SC R.I. SRL o perioadă de 1 an de zile ca responsabil resurse umane și avea ca atribuțiuni să caute clienți pentru firmă și deși nu a găsit nicium client, totuși era plătit cu sume cuprinse între 1.500-2.000 RON lunar.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte apreciază că sunt probe în cauză cu privire la activitatea contractelor de muncă pretins încheiate de cei doi martori, înscrisuri falsificate folosite pentru contractarea creditelor de către cei doi, implicarea inculpatei I.M.C. putând și reținută în calitate de complice.

De asemenea, din probele prezentate anterior, rezultă activitatea și a celorlalte înscrisuri folosite pentru contractarea creditelor bancare ce au făcut obiectul prezentei cauze.

În concluzie, recurenta inculpată I.M.C. a mai arătat că nu a efectuat nicio acțiune de amăgire sau inducere sau menținere în eroare a subiectului pasiv al infracțiunii, aceste activități fiind săvârșite de către învinuiții-martori. Din declarațiile funcționarilor bancari a rezultat că doar s-a interesat despre condițiile în care o parte dintre angajați pot accesa credite de consum, dar nu a avut nicio implicare în acordarea acestor credite, respectiv nu a depus dosare, nu a influențat decizii, nu a participat la semnare de documente sau ridicare de bani, nu a intervenit pentru vreunul dintre semnatari, nu a confirmat sau infirmat vreo situație legată de aceștia ori vreo altă activitate care să fi avut legătură cu acele credite. Mai mult, partea civilă Banca C.R. nu s-a constituit parte civilă împotriva ei, așa încât nu există un raport de cauzalitate între fapte și prejudiciu.

În ceea ce privește infracțiunile da fals, nu se poate reține forma continuată a infracțiunii, neacționând în cadrul unei rezoluții unice. Recurenta a reiterat, în finalul motivelor scrise, aspectele menționate anterior că nu a avut nicio calitate în cadrul SC T. SRL și nu a semnat vreun act referitor la această societate, situație similară și în cazul societății SC T.I. SRL, iar în cazul SC R.I. SRL persoanele care au semnat actele au prestat activități pentru ea. De asemenea, nu există nicio probă că contrafăcut scrierea sau subscrierea, că a falsificat semnături, astfel încât să existe condițiile prevăzute în art. 290 C pen.

În consecință, a solicitat, în principal, achitarea pentru faptele reținute în sarcina sa și, în subsidiar, aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, avându-se în vedere criteriile de individualizare a pedepsei, cât și practica C.E.D.O. în materia persoanelor aflate la primul conflict cu legea.

Așa cum a arătat și anterior, Înalta Curte constată că susținerile recurentei inculpate I.M.C. nu au corespondent în actele dosarului, fiind combătute de declarațiile martorilor menționate anterior în considerentele prezentei decizii.

Mai mult, Înalta Curte are în vedere și următoarele aspecte cu privire la participația directă a inculpatei la comiterea infracțiunii de înșelăciune.

Declarațiile martorei B.M. confirmă împrejurarea că cele trei inculpate, I.M.C., N.I.V. și D.C. au trimis clienți la agenția unde martora lucra în calitate de director la Banca C.R. Agenția D.

Declarațiile martorei P.M., director la Banca C.R. Agenția V., confirmă de asemenea, implicarea directă a inculpatelor I.M.C. și N.I.V. în procedura de acordare a creditelor ce fac obiectul prezentei cauze, în sensul că persoanele solicitante erau însoțite de acestea la bancă, iar atunci când s-au solicitat date suplimentare, documentele au fost aduse de către inculpate.

Inclusiv, recurenta incupată I.M.C. a recunoscut că a însoțit pe unii dintre martori la bancă, fie pentru a depune documentele, fie pentru a ridica sumele de bani, este cazul martorilor L.A., L.C., T.F.I., L.F., fie aceste persoane au contractat credite pentru inculpată, L.A., C.M.A., T.F.I., G.A., V.A., deși cu privire la unele dintre persoanele enumerate, inculpata a afirmat că acești bani i-au fost dați cu titlu de împrumut.

Totodată, martora G.F.I. a arătat că inculpata I.M.C. își căuta clienți pentru a-i „ademeni și convinge să scoată credite bancare”, iar aceasta percepea un comision de la aceștia. Martora a mai arătat că inculpata I.M.C. se ocupa de înscrisurile necesare pentru obținerea creditelor și se deplasa împreună cu persoanele solicitante la unitatea bancară.

Martora F.A.L. a arătat că solicitarea inculpatei I.M.C., în calitate de referent la I.T.M. Bihor, a aplicat ștampila instituției pe mai multe contracte de muncă prezentate de aceasta și le-a antedatat, contracte de muncă încheiate cu SC R.I. SRL, respectiv SC T.I. SRL.

Fiind audiate și alte persoane care lucrau în cadrul Băncii C.R., acestea au confirmat aspectele reținute mai sus. Astfel, martora C.L. a declarat că după ce dosarele de credit erau aprobate, s-a întâmplat ca inculpata I.M.C. să-i însoțească pe clienți la ea atât înainte cât și pentru semnarea contractului. Și martora F.S.F. a confirmat faptul că inculpata I.M.C. însoțea pe unii dintre clienți la bancă.

Din declarațiile date de coinculpata D.C. (decedată în prezent) a rezultat că rolul său, în cadrul activității infracționale era de a racola diferite persoane pentru a fi folosite ca persoane interpuse în vederea ridicării de credite pentru coinculpatele I.M.C. și N.I.V. și, implicit, pentru ea, descriind, pe larg, modul de derulare al operațiunilor, declarații care confirmă situația de fapt reținută în prezenta cauză.

Referitor la susținerile recurentei privind neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., Înalta Curte apreciază că prin ticluirea de înscrisuri cu caracter nereal, cum este cazul în speță, este realizată latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Referitor Ia recursul declarat de inculpata N.I.V.

Recurenta inculpată a solicitat achitarea, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, susținere în contradicție cu probele administrate în cauză, după cum se va arăta în continuare.

Din declarația martorei L.C.A. a rezultat că martora a contractat creditul la solicitarea inculpatei D.C., a fost transportată la bancă de către inculpata N.I.V., în autoturism aflându-se și inculpata I.M.C. În interiorul băncii a intrat împreună cu inculpata N.I.V., care a predat dosarul, iar după ce a primit banii i-a dat inculpatei D.C., care i-a împărțit cu celelalte inculpate. Martora a mai precizat că nu a fost angajată la SC T. SRL. Din adeverința de salariat aflată la dosarul de urmărire penală rezultă că era angajată ca merceolog la departamentul vânzări, deși martora a afirmat că are 3 clase și nu știe să scrie și să citească.

Nici martora S.V. nu a fost angajată la SC T. SRL, nu a semnat contractul de muncă, iar inculpata N.I.V. i-a solicitat să contracteze creditul, aceasta fiind însoțită și de inculpatele I.M.C. și D.C. Martora a mai arătat că inculpata N.I.V. s-a ocupat de toate actele, iar din banii ridicați i-a predat acesteia suma de 20.000 RON.

În aceeași situație a fost și martorul S.C.M. care a declarat că nu a fost angajat la SC T. SRL, nu a semnat contractul de muncă, acesta lucrând pentru inculpata I.M.C., prestând activități de curățenie pentru care era plătit de aceasta din urmă cu cca. 150-200 RON săptămânal. Creditul l-a contractat la solicitarea inculpatului L.N., iar mare parte din bani i-a dat acestuia, el rămânând cu suma de 8.500 RON, din 30.000 RON. S-a mai întâlnit ulterior cu inculpatele I.M.C. și N.I.V. care i-au promis că îi vor restitui banii luați de inculpatul L.N., lucru care nu s-a întâmplat.

Din declarația martorului rezultă nu numai implicarea coinculpatelor N.I.V. și I.M.C., dar și faptul că toți inculpații acționau în mod coordonat și nu disperat, în realizarea unui scop comun, obținerea de venituri ilicite, prin inducerea în eroare a unităților bancare, creditele fiind acordate, de fapt, în folosul inculpaților, prin folosirea de persoane interpuse.

Martorul L.D. a declarat că nu a fost angajat la SC T. SRL, creditul l-a contractat la solicitarea inculpatului L.N., iar mare parte din bani i-a dat acestuia, el rămânând cu suma de 2.000 RON, din 30.000 RON. Înscrisurile necesare formalităților bancare au fost întocmite de incupata I.M.C., martorul mergând împreună cu incupatul L.N. la domiciliul acesteia, lăsându-i prin intermediul inculpatului L.N., cartea de identitate și factura de energie electrică. Martorul a arătat că el nu a depus niciun înscris la bancă, iar în timp ce aștepta, inculpata I.M.C. a venit la bancă și a vorbit cu funcționara, apoi cu inculpatul L.N.

Nici martora L.V. nu a fost angajată angajată la SC T. SRL, a făcut câteva zile curățenie la domiciliul inculpatei N.I.V., iar creditul din data de 9 mai 2007 l-a luat la solicitarea inculpatelor N.I.V. și I.M.C., nu a depus niciun document la bancă și nu a întreprins niciun demers pentru acordarea creditului, s-a prezentat la bancă doar cu ocazia ridicării banilor.

Fictivitatea adeverinței de salariat depusă la unitatea bancară și a contractului de muncă încheiat cu martora V.M. este confirmată de aceasta, martora nefiind angajată la SC T. SRL, ci prestând activități de curățenie acasă la inculpata N.I.V.

Din declarațiile martorului F.C. a rezultat că acesta a luat creditul la solicitarea inculpatei N.I.V., care s-a ocupat de formalități, el doar a semnat niște hârtii, a mers la bancă însoțit de inculpata N.I.V., acesta a vorbit cu funcționara de la bancă și au mers împreună să ridice banii, lui revenindu-i suma de 100 RON. Deși din adeverința aflată la dosar rezulta că martorul era angajat ca șofer, în fapt acesta a lucrat acasă la inculpata N.I.V. pe o perioadă de o lună și jumătate, aceasta renovându-și casa. Martorul a mai arătat că nu are școală, nu știe să scrie și să citească și după ce a ridicat creditul, inculpata i-a spus că nu mai are nevoie de el, așa că nu a mai primit de lucru.

Fictivitatea înscrisurilor depuse la bancă rezultă și din declarația martorei T.G.M. care a arătat că nu a semnat contractul de muncă al martorului F.C.

Deși din declarația martorului G.I. a rezultat implicarea directă la comiterea infracțiunii a inculpatului L.N., acesta din urmă fiind cel care i-a propus să contracteze creditul, sub promisiunea unei angajări, l-a transportat la bancă, unde a semnat mai multe hârtii pe care i le-a dat funcționara de la bancă și a primit 8.500 RON din cei 30.000 RON, rezultă implicit și contribuția recurentei inculpate N.I.V., care i-a furnizat înscrisurile necesare accesării creditului. Martorul a declarat că nu a fost angajat la SC T. SRL, dar a lucrat 2 zile acasă la inculpata N.I.V.

Contrar mențiunilor din adeverința aflată la dosarul de urmărire penală, martora N.R.I. a declarat că nu a fost angajată la SC T. SRL, era elevă în acea perioadă, a semnat la bancă mai multe înscrisuri, la solicitarea sorei vitrege, inculpata N.I.V., crezând că va primi banii ce i se cuveneau de la tutorele ei și nu a știut că a semnat un contract de credit.

În ceea ce privește creditele contractate la Banca C.R. pentru care s-au folosit înscrisuri eliberate pretinșilor salariați ai SC T.I. SRL, participația recurentei inculpate N.I.V. rezultă din declarațiile martorilor L.C., T.F.I., T.P. și L.F., declarații expuse pe larg anterior în considerentele prezentei decizii.

În plus, martorul L.C. a arătat că recurenta inculpată N.I.V. l-a anunțat, în ceea ce privește al doilea credit contractat, că urmează a merge la bancă pentru a ridica un credit. Recurenta inculpată s-a deplasat la unitatea bancară cu martorul T.F.I., a depus actele necesare și tot ea a ridicat banii. De asemenea, recurenta i-a mai transportat la unitatea bancară și pe martorii L.F. și T.P., în cazul acestuia din urmă, pe care l-a și convins să contracteze creditul la data de 13 martie 2007 pentru ea cu promisiunea că-i va achita ratele, a depus actele necesare și a ridicat banii.

Deși inculpata N.I.V. a încercat să-și minimalizeze contribuția la comiterea infracțiunii de înșelăciune, declarațiile martorilor contractanți ai creditelor infirmă apărarea sa, inculpata având la rândul său o contribuție directă la comiterea faptelor, prin racolarea persoanelor prin confecționarea înscrisurilor necesare pentru contractarea creditelor, însoțirea acestora la instituțiile bancare, depunerea înscrisurilor necesare și însușirea sumelor de bani ridicate de la bancă.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că solicitările recurentelor inculpate I.M.C. și N.I.V. de achitare sunt neîntemeiate situația de fapt fiind stabilită de instanțele de fond și de apel în concordanță cu probele administrate în cauză. Ori, pentru a se reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. este necesar ca situația de fapt așa cum a fost constatată prin hotărâre să fie contrară, în mod evident, actelor și probelor din dosar. Această neconcordanță între ceea ce a constatat instanța și ceea ce rezultă în mod obiectiv din cuprinsul dosarului trebuie să se impună cu puterea evidenței și să fi influențat esențial soluția cauzei. Însă, din probele administrate în cauză și analizate anterior în considerentele prezentei decizii rezultă că situația de fapt a fost stabilită în mod corect de către tribunal și curtea de apel, așa încât pronunțarea unei soluții de achitare în ceea ce le privește pe cele două recurente nu se justifică.

Din ansamblul probator a rezultat că inculpații au acționat coordonat, după un plan bine stabilit constând în racolarea unor persoane cu situație materială precară, fără pregătire, cu un nivel de cunoștințe redus și care, sub promisiunea unui loc de muncă sau a unor câștiguri materiale, au fost de acord să contracteze credite în numele lor, dar pentru beneficiul inculpaților. Planul infracțional a fost conceput de către inculpata I.M.C. și a prevăzut achiziționarea unei societăți comerciale pentru inculpata N.I.V., pentru ca pe această firmă să se întocmească contracte de muncă și adeverințe de salariu fictive privind persoanele care urmau a fi interpuse la ridicarea creditelor bancare.

Totodată, inculpata I.M.C. a apelat la sprijinul martorei F.A.L., referent la I.T.M. Bihor, Punct de lucru Aleșd, pentru ca aceasta să antedateze sau să înregistreze fictiv contractele de muncă ale persoanelor interpuse, precum și la sprijinul numitei B.M., director la Banca C.R. Oradea Agenția D. În cadrul grupării fiecare inculpat a avut sarcini prestabilite: inculpata I.M.C. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T.I. SRL Aleșd și SC R.I. SRL Aleșd, a realizat legătura nemijlocită cu martora F.A.L. pentru a le înregistra fictiv sau pentru a le antedata, a eliberat adeverințe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu numita B.M.

și alți funcționari bancari, cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata N.I.V. a întocmit contractele de muncă pe seama SC T. SRL Aleșd, a eliberat adeverințe false cu salarii foarte mari, a realizat legătura cu funcționarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. și cărora le-a predat dosarele de creditare, a transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpata D.C. a racolat (sub promisiunea angajării lor) și a interpus un număr de șase persoane (L.C.A., S.V., L.F., L.L., L.C.

și F.C., care au lucrat ocazional la domiciliul său) să ridice credite bancare în interesul ei și al inculpatelor I.M.C. și N.I.V., a realizat legătura cu funcționarii bancari, prin intermediul inculpatei I.M.C. și s-a deplasat împreună cu persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor; inculpatul L.N. a racolat (sub promisiunea angajării lor) și a interpus un număr de trei persoane (S.C.M., L.D. și G.I.) să ridice credite bancare în interesul său și al inculpatelor I.M.C. și N.I.V., a realizat legătura cu funcționarii bancari, prin intermediul inculpatei N.I.V.

și a transportat persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor.

Ori, situația de fapt prezentată anterior și reținută și de instanțele de fond și de apel, a fost scindată, în mod artificial, în fapte comise în cadrul asocierii și fapte comise în afara asocierii. Astfel, în sarcina inculpatei I.M.C. s-a reținut comiterea a patru infracțiuni de înșelăciune, fiecare în formă continuată, respectiv patru infracțiuni de fals, fiecare dintre acestea, în formă continuată, pentru ca în sarcina inculpatei N.I.V. să se rețină, în concurs, două infracțiuni de înșelăciune, respectiv două infracțiuni de fals, fiecare dintre acestea, în formă continuată. Însă, intervalul de timp în care s-au derulat actele materiale, ritmicitatea acestora, modalitatea de comitere a acestora prin folosirea acelorași metode infracționale conduc la concluzia existenței unei singure rezoluții infracționale, nefiind demonstrată existența a patru rezoluții infracționale în cazul inculpatei I.M.C., respectiv două, în cazul inculpatei N.I.V. Faptul că unele din actele materiale au fost săvârșite în cadrul membrilor grupului, urmate de acte materiale săvârșite de inculpații singuri și apoi iarăși în grup, fiecare dintre inculpați având o contribuție mai mare sau mai redusă în cadrul activității infracționale nu prezintă relevanță la stabilirea încadrării juridice, întrucât a existat o unică rezoluție infracțională, iar contribuția concretă a fiecăruia, raportat la numărul de acte materiale comis de fiecare dintre inculpați, prezentând relevanță doar în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate, sub aspectul cuantumului și al mo dalității de executare.

În consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. privind existența unicității de rezoluție infracțională în privința celor două recurente inculpate.

Pentru aceste motive, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei I.M.C. din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C pen.

În același sens, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei N.I.V. din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere că prin schimbarea încadrării juridice s-a creat o situație favorabilă celor două recurente prin reținerea în sarcina acestora a unei singure infracțiuni de înșelăciune, respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatele I.M.C. și N.I.V. cu privire la acest aspect.

Raportat la situația de fapt reținută în cauză și expusă anterior, Înalta Curte apreciază că soluția de achitare a inculpaților I.M.C., N.I.V. și L.N. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. nu este justificată, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența unei grupări infracționale în ceea ce privește numărul membrilor, rolul fiecăruia în cadrul grupării, un program prestabilit cu o repartizare a atribuțiilor care să fie de natură a reliefa structura organizatorică a acesteia și scopul activității infracționale al grupării, acesta fiind atins prin obținerea de avantaje financiare membrilor acesteia. Împrejurarea că unii dintre membrii grupului nu au acționat întotdeauna coordonat, pentru săvârșirea infracțiunilor sau că le-au săvârșit în afara grupului infracțional, este lipsită de relevanță, în raport de criteriile menționate anterior.

Analiza pe care o fac instanțele de fond și de apel este una specifică infracțiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Ori, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 3 9/2003 este necesară întrunirea condițiilor prevăzute de art. 323 C. pen., condiții care sunt îndeplinite în cauză, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, analizate anterior în cuprinsul prezentei decizii.

Deși soluția de achitare a fost criticată prin motivele scrise de recurs ale parchetului prin prisma dispozițiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în condițiile în care la pronunțarea hotărârii de achitare, instanțele nu au avut în vedere o altă situație de fapt decât cea expusă în actul de sesizare, ci neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003, în mod corect s-a solicitat prin concluziile orale ale reprezentantului Ministerului Public cenzurarea soluției de achitare prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.

În concluzie, se constată că activitatea infracțională s-a derulat pe parcursul a 15 luni, respectiv octombrie 2006-decembrie 2007, a avut o amploare deosebită, fiind racolate 28 de persoane și încheiate 36 contracte de creditare, planul infracțional fiind conceput de inculpata I.M.C., care a cooptat în cadrul grupării și pe inculpații N.I.V., D.C. și L.N., fiecare dintre aceștia având un rol prestabilit, o repartizare a atribuțiilor, astfel încât nu se poate susține lipsa unei grupări specifice art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. Intervalul de timp în care s-a derulat activitatea infracțională și modalitatea concretă de comitere descrisă anterior exclud caracterul ocazional și spontan specific circumstanței agravante prevăzute în art. 75 lit. a) C. pen. în prezenta cauză se relevă nu numai participarea la comiterea actelor materiale a mai multor persoane, element suficient pentru reținerea circumstanței agravante, dar și al altor elemente specifice asocierii în vederea comiterii de infracțiuni, concretizate într-un plan infracțional inițiat de inculpata I.M.C., care sesizând flexibilitatea și carențele procedurilor bancare de acordare a creditelor bancare cu ocazia creditelor acordate prin intermedierea societății comerciale SC R.I. SRL, a constituit o grupare infracțională în care i-a atras și pe ceilalți coinculpați, implicând și firmele SC T.I. SRL și SC T. SRL, recurentele inculpate întocmind contracte de muncă și adeverințe false cu salarii foarte mari, toți inculpații stabilind legături cu funcționari bancari și ai I.T.M. Bihor și transportând persoanele interpuse la sediul agențiilor bancare pentru ridicarea banilor.

Față de cele arătate, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiat primul motiv de recurs al parchetului și va dispune condamnarea inculpaților I.M.C., N.I.V. și L.N. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen.

Referitor la soluția de condamnare a inculpatului L.N. pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Înalta Curte constată că nu este justificată. Din nicio probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi falsificat vreo adeverință de salariu sau vreun contract de muncă al persoanelor solicitante de credite, aceste activități fiind realizate de către inculpatele I.M.C. și N.I.V. În acest context, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei soluții greșite de condamnare.

În consecință, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte va extinde efectele recursului asupra inculpatului L.N. și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpaților (cu excepția inculpatei D.C. care a decedat), Înalta Curte urmează a menține circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere conduita anterioară a inculpaților înainte de comiterea faptelor din prezenta cauză, aspect solicitat, de altfel, și de reprezentantul parchetului. Mai mult, durata procedurilor din prezenta cauză și timpul scurs de la data comiterii infracțiunilor justifică aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai redus, rezonanța socială a faptelor comise fiind diminuată odată cu trecerea timpului. În acest context, Înalta Curte apreciază ca nefondat motivul de recurs al parchetului vizând majorarea pedepselor aplicate în cauză inculpaților (cu excepția inculpatei I.M.C.) și schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului L.N.

Raportat la participația concretă a inculpaților și rolul fiecăruia deținut în cadrul grupului infracțional constituit, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea unor pedepse diferențiate ca și cuantum, respectiv ca modalitate de executare. În acest sens, având în vedere rolul deținut de inculpata I.M.C. și contribuția sa la comiterea infracțiunilor, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea pedepselor aplicate acesteia peste limitele stabilite de instanța de fond, respectiv de apel. Nu poate fi primită, însă, solicitarea recurentei inculpate I.M.C. de schimbare a modalității de executare a pedepsei rezultante, cuantumul acesteia nepermițând aplicarea suspendării condiționate sau sub supraveghere a pedepsei aplicate acesteia.

Referitor la recursul declarat de partea civilă

Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor a arătat că atât instanța de apel, cât și instanța de fond nu s-au pronunțat asupra celor solicitate de partea civilă, respectiv a majorărilor de întârziere aferente obligațiilor față de bugetul de stat cu privire la inculpata N.I.V.

Înalta Curte constată că prin cererea de apel partea civilă a solicitat obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON plus majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale, calculate de la data stingerii sumei datorate, conform C. proc. fisc., cu privire la acestea din urmă instanța de apel omițând a se pronunța, fiind astfel incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Deși cazul de casare menționat presupune, la nivel teoretic, trimiterea cauzei spre rejudecare, în concret, raportat și la conținutul motivului de recurs, ce vizează solicitarea de acordare a unor majorări de întârziere prevăzute expres de legislația fiscală în materie, Înalta Curte apreciază că nu se impune rejudecarea de către instanța de apel, solicitarea recurentei, părți civile urmând a fi analizată de către instanța de recurs.

Astfel, potrivit art. 119 coroborat cu art. 1201 C. proc. fisc. pentru neachitarea la scadență a obligațiilor de plată la bugetul de stat se datorează după acest termen majorări de întârziere care se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și pană la data stingerii sumei datorate.

Ori, în acest context, se impune admiterea recursului declarat de partea civilă și obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F. cu titlu de obligații față de bugetul de stat, plus majorările de întârziere aferente acestor obligații, calculate la stingerea sumei datorate, conform dispozițiilor C. proc. fisc.

Pentru argumentele expuse anterior, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatele I.M.C. și N.I.V. și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor.

Va extinde efectele recursului și asupra inculpatului L.N.

Va casa în parte hotărârile recurate și rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatelor I.M.C. și N.I.V. prin reținerea unei singure infracțiuni de înșelăciune, respectiv de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată, cu privire la fiecare dintre inculpate.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., va dispune condamnarea inculpatei I.M.C. la 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeași inculpată la 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) și 35 lit. a) C. pen., va contopi pedepsele de mai sus și va aplica inculpatei I.M.C. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., va condamna pe inculpata N.I.V. la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeași inculpată la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., va condamna pe aceeași inculpată la 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 lit. a) C. pen., va contopi pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpata N.I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicareea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., va condamna pe inculpatul L.N. la 6 luni închisoare.

Va înlătura prevederile art. 75 lit. a) C. pen., urmare a condamnării dispuse pentru infracțiunea menționată anterior.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., îl va achita pe inculpat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Va menține modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită de instanța de fond, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen., nefiind justificată aplicarea suspendării sub supraveghere.

Pe latură civilă, va dispune obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F., cu titlu de obligații față de bugetul de stat, plus majorările de întârziere aferente acestor obligații, calculate la data stingerii sumei datorate, conform dispozițiilor C. proc. fisc.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Oradea, inculpatele I.M.C. și N.I.V. și partea civilă A.N.A.F., D.G.F.P. Bihor.

Extinde efectele recursului și asupra inculpatului L.N.

Casează în parte decizia penală nr. 14 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Oradea și sentința penală nr. 291 din 21 decembrie 2011 a Tribunalului Bihor și rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei I.M.C. din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei N.I.V.din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen. în art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

I. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpata I.M.C. la 2 ani închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeași inculpată la 4 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 lit. a) C. pen., contopește pedepsele de mai sus și aplică inculpatei I.M.C. pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durata de 5 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

II. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpata N.I.V. la 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeași inculpată la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c), C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., art. 80 C. pen., condamnă pe aceeași inculpată la 1 lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 lit. a) C. pen., contopește pedepsele de mai sus cu pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu reținerea art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpata N.I.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei principale cu titlu de pedeapsa complementară.

III. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul L.N. la 6 luni închisoare.

Înlătură prevederile art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită inculpatul pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de instanța de fond pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Menține modalitatea de executare, a pedepsei, rezultante, stabilită de instanța de fond, respectiv suspendarea condiționata a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen.

Dispune obligarea inculpatei N.I.V. la plata sumei de 10.101 RON în favoarea Statului Român prin A.N.A.F., cu titlu de obligații față de bugetul de stat, plus majorările de întârziere aferente acestor obligații, calculate la data stingerii sumei datorate, conform dispozițiilor C. proc. fisc.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor din oficiu în cuantum de câte 300 RON pentru recurenta inculpată N.I.V. și intimatul inculpat L.N. se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru recurenta inculpată I.M.C. în cuantum de 100 RON se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.