Computer-fraud acquittals upheld after FBI evidence deemed inadmissible; convictions and confiscation affirmed on card-related charges.

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 107 din 13 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 6773/101/2009, s-a dispus:

Schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.G.C., din infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul B.G.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. în baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului B.G.C., pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.G.C., la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.G.C., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului B.G.C., prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova.

A repus în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul B.G.C. prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova, de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și de 1 an și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentință este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova și dispune contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, iar inculpatul B.G.C. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 37 lit. a) C. pen. și art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu pedeapsa de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată prin prezenta sentință, pentru infracțiunea prev. de art. 25 alin. (1), stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 37 lit. a) C. pen. și art. 39 alin. (1) C. pen. a contopit pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., aplicată prin prezenta sentință, pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse de 3 ani închisoare, stabilind ca inculpatul B.G.C. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului B.G.C., pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 2 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 02 iunie 2008 și de la data de 13 iunie 2008, până la data de 24 iulie 2008.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpat 5 CD-uri ce se afla ambalate într-un plic tip MAI ce este sigilat cu sigiliul tip MI cu nr. 35711 și 3 carduri cu bandă magnetică ambalate într-un plic tip MAI ce este sigilat cu sigiliul tip MI cu nr. 35711, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 001138.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul B.G.C. a televizorului marca P.V. - model T. cu seria X, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001138.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului B.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

A schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.D.I., din infracțiunile prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/200 a condamnat pe inculpatul P.D.I., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului P.D.I., pe o durată de 2 ani, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul P.D.I., la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a dispus contopirea celor două pedepse de 1 an și 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul P.D.I., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a stabilit că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la organele desemnate cu supravegherea sa;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului său de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

e) să nu intre în legătură cu ceilalți inculpați sau alte persoane cu care ar putea transmite (comunica) date de natura celor care fac obiectul prezentului dosar.

A desemnat ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, căruia i se comunică datele de la lit. a) - e).

În baza art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere și emiterea unei comunicări scrise în acest sens.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 23 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.

În baza art. 118 lit. f) C. pen., a confiscat de la inculpat cele 7 carduri falsificate, 2 baterii N. la care sunt conectate fire de alimentare, 1 circuit electronic, 1 dispozitiv realizat manual asemănător părții componente a unui bancomat destinate citirii instrumentelor de plata electronică, fire electrice din cupru de diferite culori și grosimi, 1 cablu format din mai multe fire lipite artizanal și care prezintă la un capăt o mufă serială de tip DB9, o mufă mamă de tip DB9, 1 stick L. cu seria Y, 1 stick S.C. cu seria Y1, 7 carduri blank cu bandă magnetică, 1 cablu cu o mufa USB tată la un capăt și cu o mufa USB la celălalt capăt, 1 cablu special de interconectare a unui dispozitiv cu ieșire specială de tip "firewire" la un alt dispozitiv care are ca intrare un port de tip USB sau mufe de tip audio-video, o bucată de tablă prelucrată artizanal cu dimensiunile L = 48 cm și l = 17 cm, având o secțiune dreptunghiulară, pe interior având aplicată spumă presată, 2 tuburi cu "P." ce este sigilată cu ștampila "Institutul pentru tehnologii avansate - București", depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001144.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.D.I., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul P.C.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 4 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la organele desemnate cu supravegherea sa;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului său de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

e) să nu intre în legătură cu ceilalți inculpați sau alte persoane cu care ar putea transmite (comunica) date de natura celor care fac obiectul prezentului dosar.

Desemnează ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți, căruia i se comunică datele de la lit. a) - e).

În baza art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 864 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere și emiterea unei comunicări scrise în acest sens.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.C.A., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul S.D, cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicate inculpatului S.D., prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din data de 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova.

A repus în individualitatea lor pedepsele la care a fost condamnat inculpatul S.D., prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova, de 1 an și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 23 pct. 1, lit. c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 27 pct. 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a constatat că infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentință este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova și a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, iar inculpatul S.D. va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.N., cerere formulată de apărătorul ales, av. S.D.

A schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.N., din infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., în infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul N.N., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicate inculpatului N.N., prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., constată că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentință este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7108/2005, al Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia nr. 30 din 10 mai 2007, a Curții de Apel Craiova și a dispus contopirea pedepselor cu închisoare aplicate, stabilind ca inculpatul N.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) și 2 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 29 mai 2008, până la data de 24 iulie 2008.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.N., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul N.N., a laptop-ului marca A. model A. cu seria X, în care se găsește un hard-disk marca H. cu seria X1, împreună cu un CD marca C. numerotat 1 și un CD marca C. numerotat 2, ambalate într-un sac din plastic de culoare neagră, ce este sigilat cu sigiliul MI nr. 35711, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001139.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul N.N., a LCD - tip plasma de culoare neagra cu diagonala de 81 cm, cu seria X, împreuna cu o telecomanda marca L., marca P.V. - model T. cu seria X1, depus la Camera de corpuri, delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001139.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D.T.S., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

A schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.A.V., din infracțiunile prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile prev. și ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul C.A.V. fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în baza art. 357 alin. (2) lit. e C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul C.A.V., a hard disk-ului marca M cu seria X, ce este ambalat într-un plic tip MAI și sigilat cu sigiliul MI nr. 22899, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001141.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului M.M.A., cetățean român, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen. și urm. C. pen.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul M.M.A., a hard disk-ului marca M, cu seria X, ambalat într-o cutie de carton de culoare albă, sigilată cu ștampila Institutul Pentru Tehnologii Avansate București, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001143.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat inculpatul T.H.D., cetățean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul T.H.D., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul T.H.D., a laptop-ului marca A., seria X, în care se află hard-disk-ul marca F. cu seria X1, împreună cu CD marca M., ce sunt introduse într-un sac de culoare albastră ce este sigilat cu sigiliul MI nr. 35711, depus la Camera de corpuri delicte a I.P.J. Mehedinți, conform dovezii seria AB nr. 0001140.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul D.C.M., cetățean român, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C., cetățean român, fără antecedente penale, la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 71 alin. (1), (2), (3)C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de doi ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.M.R., cetățenie română, studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen.

A respins acțiunile civile formulate de părțile civile N.K., I.R., H.E.S., B., I.N.C., R.M., B.L., J.P., L.P., J.B., C.F.D., A.F.C.U., T.Y., N.C.S.E.C.U., B.A. - M.B., C.C.C.U., T.I.B., T.I.B.B. și E.F.F.C.U.

A obligat inculpații B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D. și T.C. la plata a câte 2.500 RON cheltuieli judiciare statului.

În privința cheltuielilor judiciare efectuate pentru ceilalți inculpați s-a dispus rămânerea în sarcina statului.

Pentru a decide astfel prima instanță a reținut că, inițial, prin rechizitoriul din data de 14 iulie 2008, din dosarul nr. 20/D/P/2007, întocmit de Biroul Teritorial Mehedinți, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților B.G.C., pentru inf. prev și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.; P.C.A. pentru infr. prev. și ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen; P.D.I. pentru infr. prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.; art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; S.D. pentru infr. prev. și ped. de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. și N.N. pentru infr. prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 din C. pen.

Prin același rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților D.T.S. pentru inf. prev. și ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.; C.A.V. pentru inf. prev. și ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., T.C. pentru săv. inf. prev. și ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; T.H.D. pentru săv. infr. prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., D.C.M. pentru săv. inf. art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen. și M.M.A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. 5393/101/2008 iar prin Sentința penală nr. 367 din 02 octombrie 2008, din dosarul nr. 5303/101/2008, al Tribunalului Mehedinți, s-a admis excepția neregularității actului de sesizare a instanței formulată de apărătorii inculpaților, s-a constatat că instanța nu a fost legal sesizată și, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus restituirea cauzei privind pe inculpații B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.D., N.N., D.T.S., C.A.V., T.C., T.H.D., D.C.M. și M.M.A., D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, în vederea refacerii actului de sesizare a instanței.+++

Instanța a reținut că între expozitivul rechizitoriului și dispozitivul acestuia, există contradicții constând în aceea că, deși pentru o parte din infracțiunile pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, deopotrivă, pentru aceleași fapte s-a dispus și scoaterea de sub urmărire penală a acestora, așa încât nu se poate înțelege ce s-a dorit de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți a se dispune prin actul de sesizare, mai ales că în partea expozitivă a rechizitoriului nu au fost descrise în concret, pentru fiecare inculpat, faptele pentru care se dispune scoaterea de sub urmărire penală.

În atare situație, constatând neregularitatea actului de sesizare a instanței, a dispus trimiterea în judecată a acelorași inculpați.

După refacerea actului de sesizare, la data de 31 august 2009, s-a înregistrat la Tribunalul Mehedinți, sub numărul 6773/101/2009, rechizitoriul din data de 27 august 2009 emis în dosarul nr. 20/D/P/2007 al Biroului Teritorial Mehedinți din cadrul D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B.G.C., P.C.I., P.D.I., S.D., N.N., D.T.S., C.A.V., T.C., T.H.D., D.C.M. și M.M.A. pentru aceleași infracțiuni reținute inițial la sesizarea instanței.

Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 620 din 28 noiembrie 2006, a Tribunalului Mehedinți, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 mai 2007, inculpații B.G.C., N.N., S.D., M.M.A. și alții, au fost condamnați la pedepse cuprinse între 6 luni și respectiv, 1 an și 6 luni, în condițiile art. 81 din C. pen., reținându-se că, în perioada 2004 - 2005 au intrat fraudulos în posesia unor date de cărți de credit pe care le-au transmis unui tânăr din Bistrița.

La 23 februarie 2007, la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți a fost înregistrat un nou dosar penal, privind pe inculpații B.G.C., B.M.R., N.N., S.D., P.D.I., P.C.A., C.V.A., D.T.S., D.M. și alții, urmare unui material primit de la F.B.I. prin Ambasada Statelor Unite ale Americii de la București, cercetările efectuate au făcut obiectul prezentului dosar, pentru care a fost sesizată instanța de judecată.

La data de 25 februarie 2010, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, sub nr. 1247/101/2010, rechizitoriul din data de 25 februarie 2010, din dosarul nr. 50/D/P/2008, întocmit de Biroul Teritorial Mehedinți, din cadrul D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, a inculpatului B.M.R., pentru săvârșirea infracțiunilor prev: de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 27 alin. (1) și 3 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen.

În actul de sesizare, s-a reținut în esență, că inculpatul B.M.R. a utilizat nickname - X, Y, Z și, împreună cu B.G.C., adresele de e-mail: A, B, C, D și împreună au accesat fără drept un sistem informatic (computer) în scopul obținerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, au lansat în rețea diverse oferte, fie prin metoda "phishing" fie prin metoda "skimming", iar receptorii de bună credință și uneori naivi, fiind de acord cu oferta, și-au trimis datele lor despre cărțile de credit către pagina web aparent reală, care în fapt îi direcționa în căsuța de e-mail a inculpaților, au modificat date informatice ale unor titulari de conturi, transferând fraudulos sume de bani din conturile acestora pe cărți de credit emise de B.I, Italia, au transmis neautorizat aceste date unor persoane dintre acestea fiind "săgețile" lor (D.T.S.), care le-a utilizat prin "trageri" (retrageri din bancomate) sau prin achiziționarea de bunuri.

Prin Încheierea din data de 22 martie 2010, dosarul nr. 1247/101/2010 (privind pe inculpatul B.M.R.) a fost înaintat, în vederea conexării cu dosar nr. 6773/101/2009, cauzele fiind apoi conexate la termenul din data de 30 martie 2010.

Prima instanță a constatat, raportat la cererile formulate de inculpații B.G.C., T.C., T.H.D., P.D.I., P.C.A. și B.M.R., că acestea vizează aspecte de nelegalitate, sub aspect procedural, susținute și în cererile formulate anterior și care au fost respinse, astfel încât nu se mai impune ca instanța să se mai pronunțe asupra acestora în ceea ce privește informațiile transmise autorităților române, în baza actelor efectuate din anul 2003, de către Divizia C. a F.B.I., prin Ambasada Statelor Unite ale Americii de la București - vol. II d.u.p., s-a reținut că acestea nu constituie o bază legală, pentru dovedirea vinovăției inculpaților trimiși în judecată și condamnarea acestora, în condițiile în care nu au fost respectate convențiile internaționale încheiate între România și Statele Unite ale Americii, în ceea ce privește asistența judiciară în materie penală.

Astfel, la dosarul de urmărire penală nu există niciun act din care să rezulte împrejurările concrete în care aceste acte de cercetare și investigații efectuate de F.B.I. au fost transmise autorităților române, iar ulterior înaintate D.I.I.C.O.O.T. - Biroului Teritorial Mehedinți, unde au fost atașate la dosarul de urmărire penală nr. 20/D/P/2007.

S-a menționat că acest dosar de urmărire penală a fost înregistrat la data de 23 februarie 2007, la D.I.I.C.O.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, în urma procesului-verbal de sesizare din oficiu, privind pe numiții B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.S.A., K.L.R. și K.C., pentru comiterea de infracțiuni informatice și a referatului de declinare a competenței, întocmit de Biroul de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.

În ceea ce privește conținutul actelor efectuate de F.B.I., s-a reținut că, începând cu anul 2003, Divizia C. a cercetat persoana numitului F., identificat ca fiind B.G.C., pentru infracțiuni privind pătrunderea în calculatoare străine, frauda pe internet, frauda de cărți de credit, până la furt de identitate și spălare de bani. În cadrul acestor investigații, F.B.I. s-a folosit de înregistrări de convorbiri telefonice, mandate de percheziție și citații ale Tribunalului General Federal.

În cele 150 conversații electronice, B.G.C. a dat informații despre sine și despre alții pătrunzând neautorizat în sisteme computerizate din mai multe țări.

Instanța a constatat că, începând cu data de 02 mai 2006, pe parcursul cercetărilor efectuate, F.B.I. a formulat mai multe cereri pentru obținerea și schimbarea de informații și s-a solicitat aprobarea și sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, în realizarea unei misiuni sub acoperire.

Aceste cererii, cât și rezultatul cercetărilor efectuate au fost transmise conducerii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, de atașatul judiciar F.B.I., din cadrul Ambasadei S.U.A. Se reține că la sfârșitul fiecărei dintre aceste cererii, conform traducerilor efectuate de traducătorul autorizat, se menționează următoarele: "Acest document nu conține recomandări și concluzii ale F.B.I. -ului. Este proprietatea F.B.I. și este împrumutat agenției dumneavoastră, iar conținutul acestuia nu trebuie distribuit în afara agenției".

S-a constatat că, la data sesizării organului de urmărire penală, fusese ratificat Tratatul dintre România și Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999, prin Ordonanța nr. 93 din 30 august 1999 ori, în cauza de față nu au fost respectate prevederile acestui tratat, în condițiile în care la dosarul de urmărire penală nu există nicio cerere de asistență judiciară adresată ministrului justiției, desemnat ca fiind autoritate centrală pentru România. Mai mult, prima instanță a arătat că va avea în vedere mențiunile de pe aceste cereri pentru obținere de informații, conform cărora aceste documente nu conțin recomandări și concluzii ale F.B.I. - ului, iar conținutul acestora nu trebuie făcut public.

De aceea, având în vedere și prevederile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, prima instanță a apreciat că nu există niciun temei legal, pentru a reține că toate aceste informații transmise de F.B.I. reprezintă probe legal administrate și, pe baza acestora, să se poată concluziona cu privire la comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

În ceea ce privește faptele reținute în sarcina inculpaților, instanța de fond a reținut că:

Inculpatul B.G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002; art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., constând în aceea că, în perioada 16 noiembrie 2006 - 04 iunie 2007, la locuința sa, din Drobeta Turnu Severin, prin intermediul adresei de mail: X, a intrat în posesia a numeroase date de cărți de credit pe care le-a transmis neautorizat altor persoane, în vederea efectuării operațiunilor de retragere de numerar.

La data de 20 mai 2008, în urma perchezițiilor efectuate la locuințele inculpatului și tatălui său, B.G., au fost identificate 1 CD marca "P." - 19; 1 CD marca "C." nr. 48; 1 CD marca "P." nr. 47; DVD marca "B." nr. 21; 1 CD "C." - poze; 8 carduri cu bandă magnetică - vol. VIII d.u.p.

Prin procesul-verbal de efectuare a percheziției în sistem informatic, autorizată prin Încheierea nr. 13 din 28 mai 2008, a Tribunalului Mehedinți s-a constatat că pe CD "P. nr. 1" s-au descoperit 11 fișiere tip Arhivă, ce conțin pachetul de instalare pentru aplicații informatice ("C." "M.", "A.", "T.", "F." și 144 fișiere tip Document, ce conțin date de identificare a unor mijloace de plată electronice (cărți de credit), coduri BIN (bank identification number), listă cu adrese de poștă electronică, 217 directoare și fișiere, componente ale unor pagini WEB, în care se fac referiri în limba engleză la instituții financiare și 4 fișiere tip "bază de date".

S-a arătat că aplicația C. este destinată identificării "instituției emitentă de cărți de credit, în funcția de numărul cărții de credit".

Pe CD-ul C. - 48 a fost identificat un fișier de tip "Arhivă" ce conține pachetul de instalare pentru aplicația "în sistem informatic "M.S.E.630T"; pe CD-ul P. 47 au fost identificate: un fișier tip Arhivă, ce conține pachetul de instalare pentru aplicația MSE700 și pachetul de instalare pentru aplicația M.S.R. 206, care potrivit destinației date de producător poate fi folosit la citirea și înregistrarea de date pe bandă magnetică a cardurilor.

DVD-ul marca "B.-21" conține: 25 fișiere HTML, pagini WEB, în care se fac referiri în limba engleză la instituții financiare; 155 fișiere tip Document, conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, coduri BIN, liste cu adrese poștă electronică.

Prin același proces verbal de efectuare a percheziției informatice, în urma verificării celor 8 carduri bancare, s-a stabilit că 3 dintre acestea conțin pe pistele aferente Track-ului 1 și Track-lui 2 informații care nu corespund datelor inscripționate pe card, corespondență care există la cardurile autentice, iar două din ele sunt pe numele lui B.G., tatăl inculpatului emise de R.B. și B.R.D., pe unul dintre acestea identificându-se la track, numele "O.M.".

A reținut că faptele descrise au fost comise de inculpatul B.G.C., astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, prin declarația dată la 10 iulie 2008, inculpatul a recunoscut că, în perioada 2004 - 2006, a deținut un aparat M. și a falsificat 3 carduri care încă nu au fost identificate de organele de anchetă, cu ocazia infracțiunilor pentru care a fost condamnat anterior.

Astfel, s-a constatat că inculpatul a falsificat cele 3 carduri, dar nu a fost reținută apărarea acestuia că această faptă a fost comisă în perioada 2004 - 2006 și intră în conținutul infracțiunilor comise anterior.

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinți, s-a dispus condamnarea inculpatului B.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 din Legea nr. 365/2002, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de 3 ani și 6 luni.

În fapt, în acea sentință s-a reținut că, în perioada mai - noiembrie 2004, B.G.C. a transmis neautorizat numitului R.C. din Bistrița Năsăud, cu care a intrat în conexiune pe internet, date de identificare ale cărților de credit aparținând unor cetățeni străini, date în posesia cărora au intrat în mod ilegal.

Totodată, în luna august 2005, în timp ce intenționa să părăsească România, prin P.C.T.F. Borș, jud. Bihor, la controlul efectuat de poliția de frontieră, în posesia inculpatului B.G.C. a fost găsită o cutie de carton lipită cu bandă adezivă, în care se afla o boxă de casetofon de culoare neagră, în interiorul căreia se aflau un aparat M., 17 carduri ascunse într-un pachet de țigări și 38 carduri inscripționate F. - Cartelă de Fidelitate.

Ca atare, apărarea inculpatului nu poate fi reținută, în condițiile în care, în cauza anterioară, în cursul urmăririi penale, la data de 15 martie 2005, la locuința inculpatului a fost efectuată percheziție domiciliară, iar la locuința acestuia nu au fost identificate cele 3 carduri, pentru falsificarea cărora a fost trimis în judecată în prezenta cauză.

Mai mult, s-a reținut că în dosarul nr. 7108/2005 al Tribunalului Mehedinți, inculpatul B.G.C. nu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 24 din Legea nr. 365/2002.

În aceste condiții, în lipsa unor probe certe, cu privire la momentul comiterii infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, s-a reținut, în favoarea inculpatului, că falsificarea celor 3 carduri s-a realizat, între data de 15 martie 2005, când a fost efectuată percheziția domiciliară și momentul rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinți - data de 14 martie 2007 când a fost retras apelul declarat împotriva acestei hotărâri.

Totodată, s-a menționat că nu se poate reține forma continuată a acestei infracțiunii, în condițiile în care nu este dovedit că acțiunile de falsificare a celor 3 carduri de către inculpat s-au realizat la diferite intervale de timp, iar acestea nu s-au succedat într-o unitate strictă de loc și timp. Existând dubiu cu privire la acest aspect, dubiu care profită inculpatului, în baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în privința infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, prin înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, constând în deținerea de către inculpat a programului de instalare pentru aplicația M. și care, potrivit destinației date de producător, poate fi folosit la citirea și înregistrarea de date de pe banda magnetica a cardurilor -, s-a reținut că fapta a fost comisă la data când a avut loc percheziția domiciliară (20 mai 2008). Totodată infracțiunea prev. de art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că, de la locuința sa din Drobeta Turnu Severin, prin intermediul adresei de mail: A, inculpatul B.G.C. a intrat în posesia a numeroase date de cărți de credit pe care le-a transmis neautorizat altor persoane, în vederea efectuării operațiunilor de retragere de numerar, s-a reținut ca fiind comisă în perioada 16 noiembrie 2006 - 04 iunie 2007, astfel că, pentru cele două infracțiuni s-a constatat incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., starea de recidivă postcondamnatorie.

În cazul celei din urmă infracțiuni s-a avut în vedere momentul epuizării - 04 iunie 2007, când a încetat activitatea infracțională, ulterior rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinți.

În privința celorlalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, prima instanță a dispus, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., achitarea inculpatului B.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că nu se poate reține că inculpatul B.G.C. a accesat fără drept sisteme informatice, în scopul obținerii de date informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, faptă prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care pentru această infracțiune s-a dispus trimiterea în judecată, exclusiv, pe baza informațiilor transmise de autoritățile străine, informații care, potrivit celor arătate mai sus, nu au valoare probatorie în prezenta cauză.

De asemenea, s-a arătat că nu se poate reține că același inculpat a modificat date informatice fără drept și le-a transmis neautorizat, iar prin modificarea acestor date a cauzat prejudicii patrimoniale altor persoane, în scopul obținerii unui beneficiu material pentru sine, fapte prev de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., numai prin simplu fapt că, în urma percheziției informatice, s-a constatat că pe DVD-ului marca B.-21, ridicat de la locuința inculpatului, se află 22 fișiere HTML ce conțin pagini web în care se fac referiri în limba engleză la instituții financiare iar părțile vătămate au depus plângeri, prin care au reclamat că li s-au cauzat un prejudiciu total de 11.034 dolari S.U.A..

Nefiind probe certe, prin care să se facă împrejurările concrete în care inculpatul a intrat în posesia acestor date informatice, date de cărți de credit, pe care le-a transmis ulterior, în scopul retragerii de numerar, Instanța a apreciat că în sarcina acestuia nu se pot reține infracțiunile prev. de Legea nr. 161/2003.

Faptele reținute în actul de sesizare, în sensul că inculpatul a colectat adrese de email și a obținut ulterior date despre cărți de credit și conturi prin metoda "phishing", fiind simple supoziții, nu pot fi reținute de instanță, fiind lipsite de suport probator.

S-a menționat că, nefiind dovedit că sumele de bani primite de inculpat, provin din transmiterea neautorizată a unor date de cărți de credit, în cauză nu se poate dispune confiscarea acestora.

Cu privire la inculpatul P.D.I., a reținut că, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., art 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În urma percheziției efectuate la data de 20 mai 2008, în autoturismul inculpatului P.D.I., în posesia acestuia au fost găsite 7 cărți de credit care, potrivit raportului de efectuare a percheziției în sistem informatic, sunt contrafăcute și conțin informații care sunt specifice unor carduri bancare autentice (f. 44 - 46, vol. VIII, f. 24 - 34, vol. XIV, d.u.p.).

Totodată, în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 20 mai 2008 (f. 41 - 43, vol. VIII), la locuința inculpaților P.D.I. și P.C.A., s-au descoperit mai multe obiecte și circuite electronice: 2 baterii N. la care sunt conectate fire de alimentare, un circuit electronic, un dispozitiv realizat manual asemănător părții componente a unui bancomat destinat citirii instrumentelor de plată electronică, fire electrice din cupru de diferite culori și grosimi, cablu format din mai multe fire lipite artizanal și care prezintă la un capăt o mufă serială de tip DB9, o mufă mamă de tip DB9, 1 stick L. cu seria X2, cablu cu o mufa USB tată la un capăt și cu o mufă USB la celălalt capăt, cablu special de interconectare a unui dispozitiv cu ieșire specială de tip "firewire" la un alt dispozitiv care are ca intrare un port de tip USB sau mufe de tip audio-video, o bucată de tablă prelucrată artizanal cu dimensiunile L = 48 cm și 1 = 17 cm, având o secțiune dreptunghiulară, pe interior având aplicata spumă presată.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică, întocmit de Institutul de Tehnologii Avansate București, s-a concluzionat că dispozitivele analizate pot fi utilizate la fraudarea cardurilor bancare și pot constitui părți componente ale unui proces de fraudare bancară.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul P.D.I. a recunoscut că a falsificat 7 carduri găsite în autoturismul său, iar cu privire la celelalte obiecte și circuite electronice, identificate la percheziția domiciliară, a relatat că le-a achiziționat, cu suma de 1.000 euro, de la persoane necunoscute, din București.

Prin urmare, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului P.D.I. de a falsifica cele 7 carduri, găsite în autoturismul său, în urma percheziției efectuate la data 20 mai 2008, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

Instanța de fond a constatat că nu se poate reține forma continuată a acestei infracțiunii în condițiile în care nu este dovedit că acțiunile de falsificare a celor 7 carduri de către inculpat s-au realizat la diferite intervale de timp, iar acestea nu s-au succedat într-o unitate strictă de loc și timp, motiv pentru care, în baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în privința infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, prin înlăturarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a reținut că fapta inculpatului P.D.I. de a deține obiecte și circuite electronice care fac parte dintr-un sistem destinat fraudării cardurilor bancare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

În privința celorlalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în conformitate cu art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului P.D.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în condițiile în care pentru aceste fapte penale s-a dispus trimiterea în judecată, exclusiv, pe baza informațiilor transmise de autoritățile străine care, s-a considerat că nu au valoare probatorie în prezenta cauză.

În aceste condiții, s-a arătat că nu se poate reține că prin faptele comise de inculpat au fost prejudiciate părțile vătămate care s-au constituit părți civile în cauză, iar sumele de bani primite prin W.U., ar fi fost obținute de acest inculpat, prin transmiterea neautorizată de date informatice.

Inculpatul P.C.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, la data de 28 aprilie 2006, inculpatul P.C.A. a intrat în posesia unui aparat de scris și citit carduri cu bandă magnetică - M., un CD de instalare a programului și 26 carduri blank, cu bandă magnetică.

În acest sens, la solicitarea inculpatului, prietena sa, S.S. a ridicat în ziua de 28 aprilie 2006, coletul respectiv, expediat din S.U.A., printr-o firmă de curierat rapid, F., din Drobeta Turnu Severin.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a primit coletul respectiv, dar acesta avea un alt conținut, un laptop și un USB - f. 57, vol. XII.

Prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului, în raport de declarația prietenei sale - f. 66, vol. XII, d.u.p., procesul-verbal din data de 28 aprilie 2008, din care rezultă că numita S.S. a ridicat coletul respectiv - f. 5, vol. I d.u.p. și procesul-verbal întocmit la data de 10 mai 2008, prin care a fost verificat conținutul acestuia - f. 6, vol. I d.u.p.

În urma percheziției domiciliare la locuința inculpaților P.D.I. și P.C.A., din 20 mai 2008, s-au descoperit și ridicat: un laptop marca "T."; un hard disk "M"; un CD "V. 19"; un CD "D. 14"; un CD "P. 10": un CD "P. 11" ; un memory stick "V";

Potrivit procesului-verbal de percheziție în sistem informatic, s-au evidențiat că: laptopul conține 83 fișiere tip Arhivă cu pagini WEB, asemănătoare ale Companiei "P.P.C.", specializat în efectuare de plăți electronice, coduri BIN, 144 fișiere tip imagini, între care imagini reprezentând partea frontală (tastatură, ecran, etc.) ATM (bancomat), respectiv, imagini reprezentând autoturismul X aparținând inculpatului P.D.; 1.342 fișiere tip Document, conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, carduri BIN, mesaje al căror conținut sugerează că sunt trimise din partea unei companii financiare; 1.143 fișiere și directoare - componente de pagini WEB, în care se fac referiri la companii financiare, aplicația "P.EXE", care potrivit destinației date de producător poate fi utilizată pentru accesarea la distanță a unor sisteme informatice; aplicația C. - pachete de instalare pentru aplicația M., care potrivit destinației dată de producător poate fi folosit la citirea și înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor; 12 fragmente de fișier în fișierul "P.S." conțin date de identificare a unor mijloace de plată electronică.

Hard-disk-ul percheziționat conține 56 fișiere tip Arhivă, pagini WEB, carduri BIN, aplicația C. - pachete de instalare pentru aplicația M., care potrivit destinației dată de producător poate fi folosit la citirea și înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor; CD V. 19: un fișier tip Document, ce conține date de identificare a unor mijloace de plată electronică; CD-ul D.14 conține aplicația M.; 1.155 fișiere tip Document, conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, adrese de poștă electronică, coduri BIN și mesaje al cărui conținut sugerează că sunt trimise din partea unor companii financiare; CD-ul P. 10, conține 8 fișiere tip Imagini cu fotografii digitale ale unor bancomate; CD-ul P.11 - conține: 38 fișiere director, referitoare la companii financiare și 17 fișiere tip Document, cu date de cărți de credit, memory stick V. conține un fișier tip Document și date de identificare a unor cărți de credit; unele dintre acestea fiind "săgețile" lor (D.T.S.), care le-a utilizat prin "trageri" (retrageri din bancomate) sau prin achiziționarea de bunuri; instalare pentru aplicația M., care potrivit destinației dată de producător poate fi folosit la citirea și înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor.

Astfel, s-a constatat, contrar apărării formulate, că inculpatul a intrat în posesia conținutului coletului respectiv, în condițiile în care în calculatorul personal a fost identificată aplicația M., care potrivit destinației dată de producător poate fi folosit la citirea și înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor.

Totodată prima instanță a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a transmis neautorizat date informatice către alte persoane, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

În acest sens s-a arătat că, deși din interceptările traficului informațional rezultă că de la calculatorul familiei P. au fost transmise date cu privire la 13 cărți de credit, acest lucru nu conduce la concluzia că această faptă a fost comisă de inculpat, în condițiile în care calculatorul respectiv putea fi utilizat și de fratele acestuia.

Inculpatul S.D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, la data de 14 martie 2005, inculpatul S.D. prin intermediul adresei de email X, a transmis date de identificare a cardurilor bancare lucrătorilor F.B.I.

În acest sens s-a avut în vedere că acest inculpat, în aceeași perioadă, era cercetat pentru fapte similare, iar prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006, a Tribunalului Mehedinți, s-a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 23 pct. 1, lit. c) din Legea nr. 656/2002, la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

Totodată prima instanță a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a accesat fără drept sisteme informatice, a modificat date informatice pe care le-a transmis neautorizat către alte persoane, motiv pentru care, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen., s-a dispus achitarea acestuia, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În acest sens s-a arătat că, în raport de comunicările chat, purtate cu B.G.C., la datele de 05 iunie 2007, 08 iunie 2007 și 08 iunie 2007, din conținutul acestora nu rezultă că, în mod efectiv, inculpatul S.D., prin accesarea fără drept de sisteme informatice, a obținut date informatice pe care le-a modificat și transmis neautorizat.

Cu privire la inculpatul N.N. a reținut că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.

În fapt, în urma percheziției domiciliare efectuate la data de 20 mai 2008, la locuința bunicii inculpatului N.N., unde acesta locuia efectiv, au fost identificate: un laptop marca "A."; un CD marca "C." numerotat 1; un CD marca "C" numerotat 2 și alte bunuri - fr. 150,151, vol. XIII d.u.p.

În urma efectuării percheziției în sistem informatic asupra laptopului, marca A. au fost descoperite: 5 fișiere tip Arhivă, acestea cuprinzând mai multe fișiere reprezentând: pagini de WEB al căror conținut este asemănător cu cele ale companiei "P" - specializat în efectuarea de plăți electronice; coduri BIN, respectiv date de identificare a instituțiilor emitente de mijloace de plată electronică în funcție de numărul atribuit acestuia din urmă și un număr de 2 fișiere de tip imagine, conținând copia unei cărți de identitate și copia scanată a unui document; un număr de 144 fișiere de tip Document, conținând: date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN - (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit, în funcție de numerele atribuite acestora) și un mesaj în limba engleză, al căror conținut sugerează că este trimis din partea societății "C.O.B."; un număr de 5 fișiere cu extensia "PHP"; un număr de 3 fișiere tip HTML, în care se fac referiri la societățile "C.O.B.", "U.C.B.R." și "P."; un număr de 66 fișiere cu extensia "LNK", ce reprezintă înregistrări privind ultimele fișiere pe sistemul percheziționat; un număr de 209 fișiere rezultate în urma rulării aplicației "Y.M." pe sistemul informatic percheziționat, dintre care 127 având extensia "DAT", conțin înregistrări ale unor schimburi de mesaje purtate prin intermediul acestei aplicații, prin Internet; un număr de 12 fragmente de fișiere identificate în fișierul "P.", conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică. Pe CD-ul C. numerotat 1, au fost identificate: un număr de 148 fișiere de tip imagine, conținând fotocopii ale unor documente; un fișier de tip Document, cu extensia "TXT", conținând referiri la IP-uri din clasa 192.168... folosită în rețea locală. Pe CD-ul C. numerotat 2, au fost identificate: un număr de 37 fișiere și directoare, componente ale unor pagini WEB, în care se fac referiri la site-ul www.n.org și un număr de 125 fișiere aflate în folder-ul "WORK", conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit în funcție de numerele atribuite acestora).

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, constituie infracțiune fapta de a transmite neautorizat către o altă persoană oricare date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din aceeași lege precum și efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din aceeași lege, prin, utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea unor date de identificare fictive.

Prima instanța a constatat că, în urma percheziției în sistem informatic, asupra laptopului marca A. și cele două CD-uri ridicate de la inculpat, au fost identificate: un număr de 144 fișiere de tip Document, conținând: date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit, în funcție de numerele atribuite acestora, un număr de 12 fragmente de fișiere identificate în fișierul "P.", conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, iar pe CD-ul C. numerotat 1, au fost identificate un număr de 125 fișiere aflate în folderului "WORK", conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit în funcție de numerele atribuite acestora).

Inculpatul N.N. a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.

S-a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că inculpatul a transmis neautorizat datele de identificate către alte persoane sau ar fi folosit efectiv datele de identificare obținute, prin efectuarea unor tranzacții, astfel că fapta acestuia constituie infracțiunea prev. de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, iar aceasta a rămas în stadiul de tentativă, pedepsibilă, conform alin. (5) al art. 27 din aceeași lege.

În aceste condiții, în baza art. 334 C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, prev. art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

S-a arătat că, în lipsa unor probe certe, cu privire la momentul în care inculpatul a intrat în posesia datelor informatice se va reține, în favoarea inculpatului, că această faptă a fost comisă până în momentul rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinți - data de 14 martie 2007, când a fost retras apelul declarat împotriva acestei hotărâri.

În ceea ce privește solicitarea apărătorului ales al inculpatului, avocat S.D., de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, în infracțiunea prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 265/2002, a constatat că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, deoarece rezultă că inculpatul a deținut doar date informatice nu și instrumente de plată electronică falsificate, în vederea punerii în circulație. în privința celorlalte fapte pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului N.N., pentru săvârșirea, infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

Astfel s-a reținut că, în raport de conținutul interceptărilor telefonice și comunicărilor Chat, purtate de inculpat, la datele de 26 aprilie 2007, 11 aprilie 207 și 08 iunie 2007, nu rezultă că inculpatul a accesat fără drept sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, a obținut date informatice pe care le-a modificat și transmis neautorizat, iar prin aceste fapte ar fi cauzat prejudicii altor persoane.

Nefiind dovedit că sumele de bani primite de inculpat, în perioada 12 aprilie 2006 - 27 septembrie 2006, provin din modificarea și transmiterea neautorizată de date informatice, în cauză nu se poate dispune confiscarea acestora.

Inculpatul D.T.S. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.

S-a reținut că, potrivit actului de sesizare, faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.T.S., au fost reținute exclusiv, pe baza interceptărilor telefonice, a convorbirilor efectuate de inculpatul B.G.C.

În raport de conținutul acestor discuții telefonice, din datele de 01 mai 2007, 12 mai 2007 și 13 mai 2007, nu a rezultat, în mod cert, că inculpatul B.G.C. i-a transmis lui D.T.S. date de cărți de credit. Simplu fapt că B.G.C. a primit diferite sume de bani, de la inculpat, nu conduce la concluzia că acestea reprezintă contravaloarea datelor informatice presupus transmise, în condițiile în care nu a fost înlăturată apărarea formulată, cu privire la înstrăinarea unor ceasuri.

De asemenea, s-a constatat că nu există nicio probă că inculpatul D.T.S. a falsificat instrumente de plată electronice și le-a utilizat pentru efectuarea de operații de retragere de numerar.

Față de cele de mai sus, neexistând probe de vinovăție, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.T.S., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul C.A.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., reținându-se că, în perioada 2005 - 2007, a intrat în mod fraudulos în posesia mai multor date despre cărți de credit pe care, ulterior, le-a transmis neautorizat în S.U.A.

Prima instanță a reținut, în primul rând, că încadrarea juridică constând în reținerea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, este greșită, deoarece această infracțiune este o infracțiune continuă, al cărui element material constă în transmiterea neautorizată a oricăror date de identificare, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată s-a arătat că, în condițiile în care pentru aceste fapte penale s-a dispus trimiterea în judecată, exclusiv, pe baza informațiilor transmise de autoritățile străine care, potrivit celor arătate mai sus, nu au valoare probatorie în prezenta cauză, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că, în urma percheziției în sistem informatic, asupra hard-disk-ului, ridicat de la locuința inculpatului nu au fost identificate date care să conducă la concluzia comiterii de către acesta a infracțiunilor informatice, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

S-a menționat că nu se poate reține că acest inculpat a prejudiciat părțile vătămate care s-au constituit părți civile în cauză.

Inculpatul M.M.A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., reținându-se că la datele de 05 mai 2006, 07 mai 2006, 20 decembrie 2006 și 28 decembrie 2006, a transmis date despre cărți de credit agentului sub acoperire F.B.I.

Deoarece trimiterea în judecată s-a întemeiat doar pe baza informațiilor transmise de autoritățile străine care, potrivit celor arătate mai sus, au fost considerate de prima instanță că nu au valoare probatorie în prezenta cauză, în baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni.

S-a menționat că, prin procesul-verbal de percheziție în sistem informatic, asupra hard-disk-ului, ridicat de la locuința inculpatului, s-a constatat că aceasta nu poate fi efectuată, deoarece acesta este criptat cu aplicația PGP, ce necesită cunoașterea unei parole de acces și care nu a fost identificată.

Inculpatul T.H.D. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., în esență, reținându-se că, la data de 08 iunie 2007, ora 17:53:04, inculpatul folosind ID-ul "T." a transmis inculpatului B.G.C., ce utiliza ID-ul "P.", datele unei cărți de credit, cu nr. X.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului, au fost ridicate un laptop și un CD marca "M.", asupra cărora în urma percheziției în sistem informatic au fost descoperite: pe laptop s-au găsit 7 fragmente de fișiere identificate în spațiu nealocat, conținând referiri la utilizatorul Yahoo Messenger cu ID-ul "T."; pe CD-ul marca M. au fost identificate: un număr de 8 fișiere de tip arhivă, ce includ alte fișiere și directoare componente de pagini, web, în care se fac referiri la companii financiare; un fișier de tip imagini, conținând o captură de ecran; un număr de 38 fișiere de tip document, conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit în funcție de numerele atribuite acestora), mesaje al căror conținut sugerează că sunt trimise din partea unor companii financiare și un număr de 285 fișiere și directoare componente de pagini web, în care se fac referiri la companii financiare.

Față de cele de mai sus prima instanță a reținut vinovăția inculpatului, cu privire la comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.

În baza art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 art. a C. proc. pen. a achitat inculpatul T.H.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 44 alin. (1) și 2 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât în raport de probatoriul administrat în cauză, s-a constatat că, din simpla deținere de către inculpat a datelor informatice, stabilite prin procesul-verbal de percheziție în sistem informatic, nu rezultă că acesta a accesat fără drept sisteme informatice, prin încălcarea măsurilor de securitate, iar apoi, le-a modificat și transmis neautorizat.

Inculpatul D.C.M. a fost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 - art. 34 C. pen.

În actul de sesizare a instanței aceste infracțiuni au fost reținute pe baza interceptărilor traficului informațional și concluziilor procesului-verbal de efectuare a percheziției în sistem informativ, potrivit cărora, în urma verificării unității de calculator ridicate de la inculpat, au fost identificare următoarele date: un număr de 2 fișiere rezultate în urma rulării aplicației "Y.M.", care conțin înregistrări ale unor schimburi de mesaje purtate de utilizatorii "b.", "d.m., respectiv "g.", prin intermediul acestei aplicații pe Internet și un număr de 212 fișiere de tip imagine/poze, reprezentând diverși tineri între care și D.C.M.

Totodată, s-a arătat că inculpatul, cu ocazia comiterii faptelor, a utilizat ID-ul "b." și adresa de email X deși, cu ocazia audierii, a negat comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, susținând că adresa de email și ID-ul de Messenger i-au fost compromise.

Prima instanță a arătat că, în condițiile în care, pe baza probelor administrate în cauză, nu se poate reține, fără nici un dubiu, că ID-ul de Messenger "b." și adresa de email E au fost folosite exclusiv de către inculpat, în sarcina acestuia nu se poate reține comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată motiv pentru care s-a dispus achitarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. pen.

Cu privire la inculpatul T.C. a reținut că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în luna iunie - iulie 2007, prin utilizarea ID.-ul "c." și adresei de email F, a transmis date de cărți de credit inculpatului B.C. care utiliza ID-ul "P.".

În acest sens, au fost avute în vedere interceptările traficului informațional de la locuința inculpatului B.G.C) și declarația inculpatului T.C., din care rezultă că a folosit ID-ul "C.", iar "P." este ID-ul lui B.G.C. și i-a transmis acestuia date de cărți de credit.

Inculpatul B.M.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen., art. 49 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen. și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea disp. art. 42 alin. (2) C. pen.

Prima instanță a constatat că aceste infracțiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, au fost reținute exclusiv, pe baza interceptărilor telefonice și interceptărilor traficului informațional de la locuința inculpatului B.G.C.

Deși, în actul de sesizare, s-a arătat că faptele reținute în sarcina acestui inculpat sunt dovedite cu perchezițiile domiciliare, percheziții în sistem informatic, declarațiile inculpaților date în dosarul anterior și ale martorilor audiați în cauză, s-a constatat că aceste "probe" nu au fost indicate concret în cuprinsul rechizitoriului.

Fiind audiat, inculpatul B.M.R. a negat comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și a arătat că nu a utilizat ID-urile menționate în rechizitoriu, pentru a comunica cu inculpatul B.G.C. Totodată, inculpatul a arătat că în anul 2004, fiind administratorul unui site de poker, a primit diferite sume de bani de la diverse persoane pentru a le crea cont, iar acestea să poată juca poker.

Instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, nu rezultă în mod cert că inculpatul B.M.R. a utilizat nickname-ul N., A., G. și, împreună cu B.G.C., adresele de e-mail: A, B, C, D astfel încât, în sarcina acestuia nu se poate reține comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată motiv pentru care s-a dispus achitarea acestui inculpat, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În acest sens, s-a constatat că, potrivit convorbirii telefonice purtată între cei doi la 23 mai 2007, ora 01:53, B.M.R. îi spune lui B.G.C. că nu a accesat adresa respectivă de email. De asemenea, simplu fapt că, în perioada 2006 - 2007, acest inculpat a primit sume de bani din străinătate nu face dovada că acestea provin din transmiterea de date informatice către alte persoane, în vederea efectuării operațiunilor prev. de art. 1 pct. 10 din Legea nr. 365/2002, astfel încât nu se poate dispune confiscarea acestora și nu poate reține că părților vătămate li s-au produs prejudicii materiale.

S-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, persoanele respective nu au fost identificate și audiate, pentru a putea fi înlăturată apărarea inculpatului cu privire la proveniența acestora.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în raport de cele de mai sus, s-a reținut că nu s-a făcut dovada producerii de către inculpații trimiși în judecată a prejudiciilor reclamate de părțile civile N.K., I.R., H.E.S., B., INC., R.M., B.L., J.P., L.P., J.B., C.F.D., A.F.C.U., T.Y., N.C.S.E.C.U., B.A.-M.B., C.C.C.U., T.I.B., T.I.B.B., E.F.F.C.U., motiv pentru care au fost respinse acțiunile civile.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți și inculpații B.G.C., P.C.A., P.D.I., S.D., N.N., T.C. și T.H.D.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând, în esență, greșita achitare a inculpaților în condițiile existenței unui probatoriu care dovedește vinovăția acestora, greșita reținere în cazul inculpatului B.G.C. a stării de recidivă postcondamnatorie, greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților N.N. și S.D. și omisiune instanței de fond de a face aplicare dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen. și să confiște sumele de bani obținute de inculpații B., P.D., N. și C.

Referitor la primul motiv de apel a arătat că au fost ignorate disp. art. 63 C. pen. privind luarea în considerare a întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale și s-a dat o greșită interpretare disp. art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) și (2), art. 49 din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2003.

Astfel, latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 43 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 161/2003 se realizează prin acțiunea de a accesa fără drept un sistem informatic.

În speță, fapta a fost comisă de inculpații B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D. și D.C.M. prin lansarea unor pagini web donate, în numele unor instituții financiare, pagini prin care se solicitau părților vătămate datele cărților de credit, numerele de conturi și parole.

Ca probe se face trimitere în acest sens la interceptările telefonice și ale traficului informațional.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 a menționat că obiectul material al acestei infracțiuni îl constituie datele informatice asupra cărora se exercită o influență neautorizată iar elementul material se poate realiza prin acțiuni de modificare a acestor date, prin restricționarea accesului sau prin transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic.

Față de cele menționate, a apreciat că în mod netemeinic s-a dispus achitarea inculpaților B., P.D., S., N., T., D. și B. pentru această infracțiune deoarece, din expertiza în sistem informatic asupra DVD-ului matca B.-21 ridicat din locuința lui B., a rezultat că pe acest DVD erau stocate un nr. de 22 de fișiere HTML ce conțin pagini web în care se fac referiri în limba engleză la instituții financiare.

S-a susținut și faptul că inculpații B., P.D., N., C. și B. se fac vinovați și de comiterea infracțiunii prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 întrucât au împiedicat funcționarea sistemelor informatice ale unor instituții financiare (bănci) cu scopul de a obține beneficii financiare.

Astfel, după ce conturile bancare ale părților vătămate erau atacate, o parte din banii din aceste conturi erau transferați pe cărțile de credit ale inculpaților P.C., P.D., D., C., D., M., B. precum și ale altor persoane. În acest sens s-a făcut referire la mandatele W.U., la relații comunicate de B.C.R. și B.A., la conținutul discuțiilor interceptate, la procesele-verbale de percheziție domiciliară.

S-a menționat că la domiciliul lui P.D.I. au fost identificate dispozitive electronice ce serveau la fraudarea cardurilor bancare și la prelucrarea neautorizată a datelor bancare precum și 2 stick-uri ce conțineau date referitoare la conturi bancare.

De asemenea, din cuprinsul interceptărilor aflate în vol. III, IV, V, VI, IX și X rezultă că inculpații schimbau parolele unor site-uri, intrau în baza de date a acestora, obțineau codurile de identificare, a mai multor cărți de credit ce erau transmise între inculpați pentru a fi utilizate apoi în mod neautorizat în scopul retragerii de numerar.

S-a menționat că în calculatoarele lui P.D. și P.C. au fost identificate o serie de date ale cărților de credite ce aparțineau părților vătămate iar din adresa B.C.R. aliată în vol. XV a rezultat că în perioada 2006 - 2007 au fost efectuate mai multe tranzacții M.G. de către inculpații D., N., T. iar inculpatul N. a primit mai multe sume de bani de la diferite persoane din S.U.A.

S-a subliniat că, în computerul inculpatului B. au fost identificate un număr de 140 de fișiere ce conțineau date de identificare a unor mijloace de plată electronice, coduri PIN, o aplicație informatică destinată identificării instituției emitente de cărți de credit, un pachet de instalare pentru aplicația M. folosită la citirea și înregistrarea pe bandă magnetică a cardurilor. Totodată aplicații asemănătoare au fost găsite și în computerul inculpatului P.D.I. iar în computerele inculpaților N.N. și T.H. au fost identificate mai multe fișiere care conțineau date de identificare a mijloacelor de plată electronice.

În susținerea celui de-al doilea motiv de apel a precizat că în mod nelegal a fost reținută starea de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. față de inculpatul B., în condițiile în care activitatea infracțională a acestui inculpat s-a desfășurat în perioada 2005 - 2007, începând astfel înainte de rămânerea definitivă a sentinței de condamnare anterioare (Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin d.p. nr. 30 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Craiova) și ca atare, se impunea aplicarea prevederilor art. 85 C. pen. (invocând Decizia ICCJ nr. 42/2008 pronunțată în recurs în interesul legii).

A mai arăta că prin aplicarea față de inculpații N.N. și S.D. a unor pedepse cu suspendarea condiționată a executării nu se atinge scopul preventiv educativ al pedepselor.

Din fișele de cazier ale acestora rezultă că au mai fost condamnați pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, la pedepse cu suspendarea condiționată a executării, prin Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți, suspendare ce le-a fost anulată în prezenta cauză dar alegerea aceleiași modalități de executare - tot cu suspendare - nu corespunde scopului educativ prevăzut de legiuitor, motiv pentru care se propune dispunerea unei alte modalități respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.

A mai susținut că în mod nelegal prima instanță a omis să facă aplicarea disp. art. 118 lit. e) C. pen. și să confiște sumele de bani obținute de inculpații B., P.D., N. și C.

Inculpatul P.C.A. a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit a fost condamnat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002. A arătat că nu se poate stabili cu certitudine că echipamentele interzise au fost deținute de inculpatul P.C.A. Acesta recunoaște că a solicitat trimiterea acelor bunuri menționate de rechizitoriu, a recunoscut că a primit coletul prin intermediul prietenei sale S.S., însă conținutul său nu este cel încriminator. Nu există nicio dovadă că există identitate între coletul primit de inculpat și bunurile reținute de organele de cercetare penală iar declarația numitei S.S. nu poate constitui o probă de vinovăție întrucât această persoană nu are cunoștințe informatice.

Datele informatice descoperite în urma percheziției efectuate asupra unităților informatice aparțin inculpatului P.D.I., fratele său, aspect recunoscut și de acesta.

A menționat că nu s-a efectuat o expertiză care să stabilească dacă programul de instalare al aplicației M. este echivalent cu echipamentul deținut în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice precum și dacă este restricționat accesul la site-ul producătorului M., în ceea ce privește descărcarea kit-ului de instalare a soft-ului.

Totodată, a arătat că nu există niciun indiciu că inculpatul P.C.A. ar fi deținut date sau bunuri informatice cu scopul cerut de lege iar prima instanță a reținut în scop probator pentru faptele acestui inculpat probele folosite pentru încriminarea celuilalt inculpat.

În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Într-o teză subsidiară, a arătat că pedeapsa aplicată acestui inculpat este prea mare - raportat la ale celorlalți inculpați cu fapte similare - motiv pentru care s-a cerut reducerea iar ca modalitate de executare aplicarea disp. art. 81 C. pen.

Inculpatul S.D. a criticat sentința "pentru netemeinicie invocând, în esență, faptul că dispozițiile Legii nr. 161/2003 și ale Legii 365/2002 trebuiau corelate cu cele ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

A arătat că singurele "probe" din dosar cu privire la S. sunt niște rapoarte de interceptare a corespondenței pe internet, realizate de către FBI - Divizia C. În realitate S. nu a purtat niciodată acele conversații cu agentul sub acoperire, cu B.C. sau cu alți inculpați din acest dosar.

Adresa G fusese de mult abandonată de inculpat întrucât persoane străine i-au spart parola și practic nu mai avea controlul corespondenței. De fapt, inculpatul S. nici nu a utilizat nickname-ul "T.", adresa sa de email fiind G1 iar dintr-o convorbire interceptată între alte persoane ar rezulta că acest inculpat este de fapt "T".

A mai susținut că organele de urmărire penală nu au reușit să dovedească legătura de conexitate dintre inculpatul S. și o anumită adresă de e-mail iar pentru acest lucru era necesar ca pentru adresa de corespondență respectivă să existe semnătură electronică.

În lipsa unei semnături electronice întreaga corespondență de pe internet nu poate fi luată în considerare ca probă, aspect ce ar atrage nulitatea urmăririi penale, după cum, pe numele acestui inculpat nu există vreun transfer de bani, nicio convorbire interceptată, nicio declarație de martori sau dată de alți inculpați, iar inculpatul S. nici nu a avut computer.

A arătat că s-a făcut dovada faptului că, în lunile mai - iunie 2008 - când inculpatul se afla în stare de arest - alte persoane au folosit adresa de email G, ceea ce dovedește că parola fusese spartă iar inculpatul nu mai avea controlul acestei adrese.

În fine, a susținut că inculpatul S. a fost condamnat doar pe baza rapoartelor FBI deși, în cazul altor inculpați s-a dispus achitarea cu motivarea că aceste rapoarte nu au valoare probatorie în prezenta cauză, prin urmare, se impunea și achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul N.N. a criticat sentința și a invocat faptul că nu se face vinovat pentru vreo infracțiuni, în documentele transmise de FBI nu se face nicio referire la persoana sa și nici D.I.I.C.O.T. - Biroul teritorial Mehedinți când a format dosarul nr. 20/D/P/2007 nu l-a menționat printre cei față de care s-a realizat sesizarea din oficiu.

Probele împotriva sa se rezumă la frânturi de convorbiri telefonice, dar acestea nu-i aparțin. De exemplu, organul de urmărire penală a arătat că, la data de 26 aprilie 2007, ora 10:00 între inculpatul N. și o persoană cu numele "V." a avut loc o convorbire telefonică de pe telefonul lui P.C., dar nu au indicat cum anume au stabilit că el este cel care a purtat convorbirea respectivă.

S-a arătat că este adevărat că în perioada 12 aprilie 2006 - 27 septembrie 2006 a primit bani prin W.U. și M.G., aceștia fiind expediați din S.U.A. și din Emiratele Arabe dar că organele de urmărire penală nu au arătat data concretă când a primit fiecare sumă, cuantumul și persoanele care le-au expediat pentru a se vedea dacă provin de la vreuna din persoanele de pe lista transmisă de FBI.

Inculpatul a precizat că, de fapt, a primit acei bani întrucât, în anul 2006, a primit comenzi pentru crearea de diferite pagini WEB și programe în C++ și Pascal de la diferite firme.

În ceea ce privește rezultatul percheziției informatice a arătat că și-l însușește dar că sunt aceleași date care au fost avute în vedere și la condamnarea sa anterioară.

Inculpații B.G.C. și T.H. în cadrul motivelor comune de apel au invocat greșita respingere de către instanța de fond a cererii de restituire a cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, motivat de faptul că organul de urmărire penală nu a fost sesizat prin vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen.; nelegala sesizare a instanței fiind încălcate prevederile art. 237 alin. (2) C. proc. pen., deoarece nu s-a procedat la audierea în calitate de inculpați a învinuiților în sensul că nu i-a chemat pentru a le da explicații cu privire la drepturile și obligațiile ce le aveau iar după restituire procurorul nu a prezentat din nou materialul de urmărire penală; organul de urmărire penală nu s-a conformat dispozițiilor Sentinței penale nr. 367/2008 deoarece nici în rechizitoriul întocmit la data de 27 august 2008 nu s-a făcut o departajare clară a faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată față de faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ceea ce face ca între expozitivul și dispozitivul rechizitoriului să existe contradicții; nu există ordonanță dată de procuror în condițiile art. 224 C. proc. pen., prin care să fie autorizată folosirea investigatorilor sub acoperire fapt ce atrage sancțiunea nulității absolute a actelor de urmărire efectuate.

Pe fondul cauzei, au criticat hotărârea sub aspectul greșitei condamnări a inculpaților B.G.C. pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare a instrumentelor de plată electronice prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 și T.H. pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din aceeași lege.

Cu privire la inculpatul B. s-a arătat că deși prima instanță a reținut că există un dubiu cu privire la data la care s-au falsificat cardurile și că acestea puteau să provină din perioada 15 martie 2005 (data efectuării perchezițiilor anterioare) și data de 14 iulie 2007 (data rămânerii definitive a sentinței de condamnare anterioare) nu s-a cercetat în continuare și nu s-a verificat dacă aceste carduri sunt falsificate sau chiar aparțin numitului K.M. (persoană ale cărei date apar pe banda a doua a cardului și care a trimis din S.U.A. diferite sume de bani pe numele lui S.P.).

Totodată, nu s-a stabilit dacă atât cele 3 carduri cât și celelalte carduri care se presupune că au fost identificate în adresa de mail a inculpatului B. sunt sau nu operaționale, respectiv dacă se pot efectua retrageri de numerar.

În legătură cu infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind folosirea și deținerea de echipamente cu scopul de a falsifica instrumente de plată electronice, a arătat că nu s-a stabilit dacă programul M. este echivalent cu "echipament deținut în vederea falsificării" și nu s-a verificat dacă este restricționat accesul la site-ul producătorului M. precum și descărcarea kit-ului de instalare a soft-ului.

Inculpatul B. a susținut că nu a recunoscut deținerea unui aparat M. ci doar kit-ul de instalare, faptă ce a făcut obiectul cercetărilor anterioare finalizate cu Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți.

În mod greșit prima instanță a reținut în sarcina acestui inculpat și infracțiunea prev. de art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că în perioada 16 noiembrie 2006 - 04 iunie 2007 ar fi intrat în mod neautorizat în posesia a numeroase date de cărți de credit pe care le-ar fi transmis neautorizat altor persoane, în vederea efectuării de retrageri în numerar.

Singurele probe pe care se bazează acuzația constau în interceptări de convorbiri telefonice și existența unor mandate W.U. primite pe numele inculpatului și al martorei P.S., probe care nu se coroborează cu declarația lui P.S., audiată în fața instanței și nici cu cea a inculpatului D.T.S. - persoană menționată ca fiind cel care utiliza datele transmise de inculpat și care i-a transmis după aceea diferite sume de bani - acesta din urmă fiind chiar achitat întrucât s-a constatat că nu există probe că ar fi săvârșit vreo infracțiune.

Prin urmare, nefiind probe care să dovedească comiterea acestei infracțiuni de către inculpatul B., a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce-l privește pe T.H. s-a arătat că deși a fost condamnat doar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, starea de fapt menționată de rechizitoriu nu este susținută de materialul probator deoarece simplul fapt că, cu ocazia percheziției informatice, au fost identificate 38 de fișiere cu datele de identificare a unor mijloace de plată electronice, adrese de poștă electronică și coduri BIN, nu duce automat la concluzia că inculpatul a și comis infracțiunea în discuție.

Singurele probe în acest sens ar fi doar unele convorbiri telefonice dintre B. și D. care sunt însă irelevante.

Referitor la "cele 7 fragmente de fișiere alocate cu ID "T." s-a arătat că nu este vorba de o adresă de mail cu acest nume (deoarece nu avem și adăugirea @. yahoo.com) iar mențiunea T., identificată la percheziția informatică, nu este altceva decât numele utilizatorului computerului.

S-a concluzionat că nu sunt probe care să dovedească comiterea acestei infracțiuni de către inculpatul T. și s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În mod nelegal instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului B.G.C. starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a) C. pen. și a aplicat astfel greșit disp. art. 39 alin. (1) C. pen., având în vedere că activitatea infracțională imputată inculpatului privește perioada 2005 - 2007, faptele fiind concurente cu cele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Craiova.

A mai susținut că pedeapsa stabilită de prima instanță este individualizată greșit în raport cu disp. art. 72 C. pen., astfel că, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B. este exagerată și vădit disproporționată față de gradul concret de periculozitate al faptelor și persoana inculpatului iar ca modalitate de executare a apreciat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării.

Inculpatul P.D.I. a solicitat achitarea și pentru infracțiunea prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 reținută în sarcina sa, deoarece nu s-a demonstrat scopul deținerii acelor elemente - de a falsifica carduri sau altceva.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a arătat că inculpatul a recunoscut falsificarea a 7 carduri, găsite în autoturismul său și raportat la poziția sa procesuală sinceră se impune reținerea dispozițiilor art. 81 C. pen. în loc de 861 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei.

Inculpatul T.C. a solicitat, în primul rând, achitarea inculpatului ca urmare a aplicării principiului "in dubio pro reo", acest inculpat având o situație similară cu cea a inculpatului D.C. iar, în subsidiar, a solicitat să se țină cont de lipsa de antecedente penale și de recunoașterea parțială a faptelor, să se dea eficiență circumstanțelor atenuante și să se aplice o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege.

Prin Decizia penală nr. 208 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins apelurile inculpaților B.G.C., T.H.D., S.D., N.N., P.C.A., P.D.I. și T.C. declarate împotriva Sentinței penale nr. 107 din 13 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 6773/101/2009.

A fost admis apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Mehedinți declarat împotriva aceleiași sentințe, desființată, în parte, sentința numai cu privire la inculpatul P.D.I.

A descontopit pedepsele aplicate acestui inculpat și a înlăturat dispoziția de achitare dispusă pentru infracțiunea prevăzută de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.D.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

A recontopit pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauza în pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare.

A menținut aplicarea dispoz. art. 861 - 864, privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. a dispus confiscarea de la acest inculpat a sumei de 500 dolari S.U.A., în RON la cursul valutar de la data punerii în executare a măsurii.

A menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat pe fiecare din inculpații B.G.C., T.H.D., S.D., N.N., P.D.I. la plata sumei de câte 300 RON fiecare cheltuieli judiciare statului, pe fiecare din inculpații P.C.A. și T.C. la plata sumei de câte 700 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului din care câte 400 RON pentru fiecare reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare privind onorariul avocaților desemnați din oficiu pentru inculpații D.T, C.A.V., M.M.A., B.M.R., au rămas în sarcina statului.

A constatat încetată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, impusă inculpaților N.N., S.D., P.C.A., B.G.C. și P.D.I. prin Decizia penală nr. 76 din 24 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1338/54/2008.

Instanța de prim control judiciar, analizând apelurile formulate în raport cu actele și lucrările dosarului a apreciat că se impune a fi clarificată data sesizării organului de urmărire penală și modul în care a fost sesizat.

Astfel, conform înscrisurilor existente în vol. I d.u.p., BCCO Craiova - SCCO Mehedinți deținea, încă din anul 2006, unele informații privind desfășurarea de infracțiuni în legătură cu cardurile de credit, motiv pentru care s-au efectuat unele acte premergătoare.

Astfel, conform procesului-verbal din data de 28 aprilie 2006 s-a constatat că numita S.S.A. a ridicat în ziua respectivă, de la sediul F. din Drobeta-Turnu Severin un colet pe care l-a dus la domiciliul său.

În urma relațiilor furnizate de Biroul Trident "H.C." al Aeroportului "H.C." (conform procesului-verbal din 10 mai 2006), s-a stabilit că acel colet a fost trimis lui S.S. de o firmă din S.U.A. și conținea un aparat de citit și scris carduri tip M., un număr de 25 de carduri blank cu bandă magnetică, CD-ul de instalare a softului aplicației M., o sursă de alimentare și cabluri pentru computer.

Ulterior, abia la data de 23 februarie 2007 are loc o sesizare din oficiu a SCCO Mehedinți cu privire la faptul că numiții S.S., P.C.A., P.D.I., B.G.C. dar și K.L.R. și K.C. s-ar fi organizat într-un grup infracțional ce are în preocupări infracțiuni cu carduri bancare.

La aceiași dată de 23 februarie 2007, SCCO Mehedinți și-a declinat competența în favoarea D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți iar dosarul a dobândit numărul 20/D/P/2007 și a continuat efectuarea de acte premergătoare în vederea verificării autosesizării.

Este adevărat că la nivelul I.G.P.R. se primise încă din data de 2 mai 2006 un material de la FBI, prin intermediul Ambasadei S.U.A., material referitor la sesizarea comiterii unor infracțiuni informatice de către "grupul F." - identificat ca fiind B.G.C. și cei din anturajul său - și că în acest material se vorbea despre lansarea unei eventuale operații sub acoperire pentru anihilarea acestui grup.

Totodată, în cursul anului 2006 autoritățile judiciare americane au mai comunicat persoanei de legătură din cadrul IGPR o serie de acte reprezentând plângerile unor persoane din S.U.A. ale căror conturi au fost fraudate precum și rezultatul unor verificări și al unor operații sub acoperire (discuțiile agentului "M." cu diferite persoane din România.

Instanța de apel a constatat însă că nu aceste documente au stat la baza deschiderii acestui dosar, cum greșit se menționează în rechizitoriu, procurorul intrând în posesia lor abia la data de 08 noiembrie 2007.

A reținut în acest sens și faptul că la data de 13 octombrie 2006 "M." a primit de la "J." un email cu 15 numere de cârti de credit și PIN-urile aferente, emailul fiind semnat "F.". Imediat după săvârșirea acestor fapte, la data de 01 noiembrie 2006, Ambasada S.U.A. a solicitat autorităților romane începerea urmăririi penale, deoarece "pe teritoriul României a fost comisă o infracțiune".

La fel ca și instanța de fond, instanța de prim control judiciar a considerat că aceste documente nu reprezintă și nu pot reprezenta probe certe care să conducă, prin ele însele, la stabilirea vinovăției inculpaților deoarece nu au fost obținute strict în conformitate cu legislația aplicabilă în relațiile dintre cele două state, în vigoare la data respectivă și anume Tratatul de asistență judiciară în materie penală dintre România și Statele Unite, semnat la Washington la 26 mai 1999 și ratificat de România prin O.G. nr. 93/1999 aprobată prin Legea 53/2000.

Este real că acest Tratat a fost amendat prin Protocolul din 10 septembrie 2007 ratificat prin Legea nr. 118/2008, care a intrat în vigoare în data de 1 februarie 2010 (odată cu intrarea în vigoare a Acordului de asistență judiciară dintre S.U.A. și Uniunea Europeană) dar, raportat la data transmiterii informațiilor de către autoritățile americane în prezenta cauză și data efectuării urmăririi penale, este evident că aceste ultime dispoziții nu erau aplicabile.

Mai exact, instanța de apel a constatat că acele documente nu sunt rezultatul unor echipe comune de anchetă sau al unor comisii rogatorii și că nici nu au fost transmise prin canalele oficiale instituite de Tratatul din 1999. A apreciat că acele documente au fost transmise în virtutea unor "bune practici" existente între autorități polițienești - FBI și IGPR - în vederea încercării stopării unui fenomen infracțional transfrontalier.

De aceea era necesar, în opinia instanței de apel, ca transmiterea "informală" a acestor date să fie urmată de o solicitare oficială de preluare eventual a procedurilor penale, sau cel puțin de o solicitare de "furnizare de documente, dosare și alte obiecte" în sensul art. 1 alin. (2) din Tratat, din partea organelor de urmărire penală, situație în care se putea prelua tot materialul probator deținut de autoritățile judiciare americane.

Cu toate acestea, spre deosebire de prima instanță, instanța de apel nu a considerat că acele documente transmise de autoritățile americane nu au nicio valoare în cauză, ca și cum nu ar exista ci ele trebuie considerate cel puțin ca simple sesizări legate de o posibilă activitate infracțională și trebuie analizat dacă și în ce măsură se coroborează cu probele administrate pe parcursul urmăririi penale și al judecății.

Totodată, prealabil analizării criticilor inculpaților a analizat și încadrarea juridică dată faptelor, reținând că organul de urmărire penală a încadrat unul și același act material atât în dispozițiile art. 24 - art. 27 din Legea nr. 365/2002 cât și în cele ale art. 42 - art. 50 ale Legii nr. 161/2003, deși acest lucru nu este întotdeauna posibil.

În opinia instanței de apel distincția între cele două categorii de infracțiuni trebuie făcută în raport de valoarea socială ocrotită. Astfel, infracțiunile din Legea nr. 365/2002 sancționează comportamentul ilicit în legătură cu emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronice și ale datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare în timp ce infracțiunile din Legea nr. 161/2003 vizează comportamentul ilicit în raport de confidențialitatea și integritatea datelor și sistemelor informatice.

Mai exact, în opinia instanței, infracțiunile prev. de Legea nr. 161/2003 sancționează hacking-ul propriu-zis în timp ce infracțiunile din Legea nr. 365/2003 sancționează falsificarea instrumentelor de plată electronice prin folosirea unor date care au putut fi obținute prin hacking dar și în alt fel - skimming, phishing.

Or, prin "hacking" se înțelege spargerea de rețele și sisteme informatice pe bază de date și informați secrete, prin "skimming" se înțelege obținerea datelor de identificare ale titularului unui cont și ale contului prin plasarea unei aparaturi specifice înaintea introducerii cardului în ATM, iar prin "phishing." se înțelege "pescuirea" de naivi pe Internet, în vederea obținerii unor date confidențiale, cum ar fi date de acces pentru aplicații de tip bancar, aplicații de comerț electronic (ca E. sau P.P.) sau informații referitoare la carduri de credit.

Skimming-ul sau phishing-ul sunt activități ce nu presupun interferarea cu sistemul informatic al ATM-ul bancar, iar în opinia instanței folosirea unui card contrafăcut cu date obținute prin skimming sau phishing nu realizează și conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, respectiv acces fără drept la un sistem informatic.

Accesul se realizează "cu drept" din punctul de vedere al sistemului informatic, care "recunoaște" contul, PIN-ul și celelalte date ale cardului, chiar dacă acestea nu sunt utilizate de titularul "de drept" al cardului și acela nu este cardul original.

Accesul fără drept la un sistem informatic presupune, în opinia instanței de apel folosirea unor programe, aplicații sau viruși menite să "spargă" baza de date a sistemului informatic și să "fure" să șteargă, să deterioreze ori să restricționeze accesul la datele respective.

Față de argumentele anterioare a reținut că activitatea de "clonare" a unei pagini web - adică de creare a unei pagini de internet asemănătoare cele originale, în vederea inducerii în eroare a unor persoane și a obținerii astfel a datelor lor personale privind cardurile pe care le dețin, nu se încadrează în dispozițiile art. 44 sau art. 45 din Legea nr. 161/2003 ci fac parte din așa numita activitate de "phishing" neîncriminată de legea română.

Ca atare, instanța de apel consideră că legea română nu încriminează "phishing-ul" în sine ci numai utilizarea rezultatelor acestuia.

Infracțiunile prev. de art. 44 și art. 45 din Legea nr. 161/2003 nu pot fi reținute decât atunci când se constată că inculpatul a intervenit pe pagina reală de internet a unei persoane și a modificat, șters sau deteriorat informații, a restricționat accesul la acestea ori le-a redirecționat către o pagină fictivă, ceea ce nu s-a constatat însă în prezenta speță.

În legătură cu poziția instanței față de probele administrate în cauză și de rolul pe care trebuie să îl aibă în desfășurarea procesului penal a reținut că, strângerea probelor necesare cu privire la existența sau inexistența infracțiunilor este atributul exclusiv al urmăririi penale iar judecătorul, deși în virtutea rolului activ are îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului, trebuie să păstreze totuși acel "echilibru" specific instanței între acuzare și apărare.

Raportat la prezumția de nevinovăție înscrisă în Constituție și în art. 66 alin. (1) C. proc. pen. instanța a apreciat că nu ar fi putut efectua acele verificări pe care Parchetul ar fi trebuit să le facă și care ar fi demonstrat poate vinovăția inculpaților (asupra acestui aspect instanța va mai reveni).

Cu alte cuvinte, în condițiile în care, după o restituire a cauzei în vederea refacerii urmăririi penale și după achitările dispuse de instanța de fond, organul de urmărire penală nu solicită completarea probatoriilor insistând în judecarea cauzei doar pe baza probelor deja aflate la dosar, instanța nu se va transforma în acuzator și va interpreta toate acele situații îndoielnice în favoarea inculpaților, dând prioritate prezumției de nevinovăție și principiului general al dreptului român "in dubio pro reo".

Referitor la chestiunilor procedurale invocate de apelantul inculpat B.G.C. a "reținut" că sesizarea organului de urmărire penală se face, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., nu doar prin plângere sau denunț așa cum susține apărarea ci și prin autosesizare dacă organul de urmărire penală ia la cunoștință, în orice mod, de comiterea unei infracțiuni. Se exceptează situația infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, dar nu ne aflăm în această situație în prezenta cauză.

Instanța de apel a reținut că în prezenta cauză este vorba de o autosesizare.

În ceea ce privește nelegala sesizare a instanței, a reținut că este real că, prin Sentința penală nr. 367 din 02 octombrie 2008, din dosarul nr. 5303/101/2008 al Tribunalului Mehedinți s-a dispus restituirea la organul de urmărire penală, dar acest lucru s-a făcut nu pentru refacerea urmăririi penale, în sensul art. 332 C. proc. pen., ci pentru refacerea actului de sesizare conform art. 300 C. proc. pen., deoarece s-au constatat contradicții între conținutul și dispozitivul acestuia precum și neclarități și nediferențieri cu privire la faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și pentru care au fost scoși de sub urmărire penală.

Fiind vorba doar de o refacere a actului de sesizare - fără efectuarea altor acte de urmărire penală - nu mai era necesară reaudierea celor trimiși în judecată, în calitate de inculpați, și o nouă prezentare a materialului de urmărire penală. Oricum și acest lucru ar fi atras o nulitate relativă (în același sens fiind și Decizia penală nr. 2431/2007 a ICCJ) deoarece nu ne putem încadra strict în disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd nulitatea absolută doar în cazul lipsei de asistență juridică (atunci când este obligatorie) nu și în situațiile în care se presupune doar că nu și-ar fi putut face o apărare efectivă fată de acuzațiile care li se aduc.

În plus, inculpații au luat la cunoștință de conținutul rechizitoriului și de acuzațiile ce li se aduc și au putut da declarații în fața primei instanțe, făcându-și apărările de rigoare.

Critica privind neconformarea organului de urmărire penală dispozitivului Sentinței penale nr. 367/2008 a Tribunalului Mehedinți în sensul că și după refacerea actului de sesizare nu există o delimitare clară între faptele pentru care au fost trimiși în judecată și cele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sau o delimitare față de faptele pentru care inculpatul B. a fost condamnat anterior, a fost apreciată de instanța de apel ca nefondată.

Astfel, a constatat că în rechizitoriul refăcut organul de urmărire penală a indicat care sunt faptele ce se impută fiecăruia dintre inculpați în parte iar în cazul în care mai există contradicții ori neconcordanțe, acestea vor fi interpretate în favoarea inculpaților.

În ceea ce privește condamnarea anterioară a reținut că prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, pentru inculpații B., S. și N. (dar și alte persoane care nu sunt inculpate și în prezenta cauză), inculpatul B.G.C. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 25 din Legea nr. 365/2002; S.D. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 23 alin. (1) lit. c din Legea nr. 365/2002 ambele cu aplic. art. 99 și urm. C. pen., iar N.N. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., în esență, reținându-se faptul că în perioada 2004 - 2005 au intrat fraudulos în posesia unor date privind cărți de credit ale unor cetățeni americani și le-au transmis numitului R.C. care le-a folosit pentru falsificare de carduri și a retras numerar, plătind o parte din bani și celor 3.

În plus. B., S. și o altă persoană pe nume A., au fost depistați în luna august 2005 în Vama având asupra lor un aparat M. de inscripționat carduri, 17 carduri ascunse într-un pachet de țigări și 35 de carduri inscripționate F. - cartelă de fidelitate.

Așadar, faptele pentru care inculpații B., S. și N. au fost condamnați prin sentința anterioară, deși asemănătoare cu cele din prezenta cauză, sunt diferite. În plus, parțial, este vorba "de fapte" comise într-o altă perioadă (cu excepțiile asupra cărora se va reveni).

Nici critica privind inexistența ordonanței de autorizare, în condițiile art. 224 C. proc. pen., a investigatorului sub acoperire și cea privind lipsa calității de organ de poliție judiciară a polițiștilor care au efectuat acte de urmărire penală (cu delegarea procurorului) în prezenta cauză, nu a fost primită, având în vedere că organele de urmărire penală nu au folosit investigatori sub acoperire și, prin urmare, nu avea de ce să existe și o autorizare a lor (investigatori sub acoperire au folosit organele de poliție americane - FBI-ul).

În aceste condiții, nefiind vorba de probe obținute în cursul unor proceduri comune de anchetă, nu sunt și nu au cum să fie aplicabile nici disp. art. 224 C. proc. pen., organele de urmărire penală române neavând niciun contact cu investigatorii sub acoperire americani.

Referitor la calitatea de organ de poliție judiciară a celor care, la delegarea procurorului, au efectuat acte de urmărire penală în cauză, a reținut că potrivit adresei nr. 368/D/II/1/2010 emisă de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți (și nu de Inspectoratul Poliției de Frontieră cum se susține în motivele de apel), se atestă că toți lucrătorii de poliție ce au efectuat acte de urmărire penală în prezenta cauză au calitatea de organ de poliție judiciară, fiind desemnați nominal și avizați conform art. 27 din Legea nr. 508/2004.

Instanța nu avea și nu are obligația de a cere copii de pe ordinele de numire decât dacă ar avea suspiciuni în ceea ce privește realitatea celor comunicate de organul de urmărire penală.

Cum din ordonanțele de delegare aflate în principal în vol. XV d.u.p. rezultă că cei delegați sunt cadre ale SCCO Mehedinți, instanța de apel a considerat că nu există niciun motiv pentru a pune la îndoială realitatea celor comunicate prin adresa de mai sus iar critica apelanților inculpați este nefondată.

Referitor la persoanele fizice și juridice ale căror conturi au fost fraudate - respectiv N.K., I.R., H.E.S., B.INC., R.M., B.L., J.E., L.P., J.B., C.F.D., A.F.C.U., T.Y., N.C.S.E.C.U., B.A.M.B., C.C.C.U., T.I.B.B. și E.F.F.C.U. - a reținut că plângerile formulate de acestea însoțite de unele dovezi ale fraudelor se află în vol. II d.u.p., dar organul de urmărire penală nu a făcut nimic în vederea verificării aspectelor sesizate, mulțumindu-se să constate doar faptul că datele unora din cardurile aparținând acestor persoane au fost la un moment dat în posesia unuia sau altuia dintre inculpați.

Acest lucru nu este însă suficient pentru a atrage condamnarea lor pentru retrageri frauduloase cu respectivele carduri, deoarece nu se face dovada indubitabilă că ei sunt cei care au retras banii sau au fraudat conturile și nici măcar că erau singuri posesori ai acelor date. O astfel de dovadă se putea face relativ ușor dacă se urmărea firul tranzacțiilor frauduloase cu acele carduri, cu referire la plângerile formulate de A.F.C.U., N.C.S.E.C.U. și B.A. - M.B., sesizări cu privire la care organul de urmărire penală nu a făcut însă nicio verificare.

Instanța de apel a reținut însă că, indiscutabil, din interceptările de convorbiri telefonice și messenger (a se vedea vol. IX, X, XI d.u.p) aflate la dosar, rezultă că inculpații se cunosc între ei și au certe preocupări ilicite legate de intrarea în posesie a unor date privind carduri ale diferitelor persoane, în vederea folosirii ilicite a acestora.

Revenind la analiza faptelor a constatat că B.G.C. a folosit nick-name-ul "F", fapt stabilit prin Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30/2007 a Curții de Apel Craiova.

Faptul că B. a folosit și folosește și alte nick-uri și adrese de e-mail rezultă din coroborarea tuturor datelor existente în cauză, astfel, în convorbirea cu agentul american "M." de pe ID-ul "J." interlocutorul se identifică pe sine ca fiind "F." ceea ce coroborat cu cele arătate mai sus și cu faptul că în computerul lui B. s-a identificat, la percheziția informatică, existența unui cont de yahoo pe numele "A" conduce la concluzia logică că B.G.C. este cel care folosea nick-name-ul "J.".

Este de notorietate faptul că în aplicația Yahoo Messenger ID-ul este identic cu cel din adresa de e-mail și nu este posibil ca adresa de e-mail să aparțină unei persoane iar ID-ul de messenger unei alte persoane, decât în situațiile în care titularul a comunicat altcuiva parola.

Faptul că adresa A îi aparține lui B. rezultă indubitabil și din convorbirea telefonică pe care acesta o are cu inculpatul B., convorbire în care primul afirmă explicit că adresa J. este a lui.

Totodată există o convorbire din care rezultă faptul că persoana ce utilizează nickname-ul "J." este aceiași cu cea care utilizează și nickname-ul "P.".

Odată lămurit acest aspect, instanța de apel a constatat că cele reținute de prima instanță referitor la inculpatul B. sunt corecte și rezultă din probele administrate. În legătură cu infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 a reținut că cele 3 cărți de credit falsificate aflate la domiciliul inculpatului B. rezultă și din simpla împrejurare că pe banda magnetică se aflau datele de identificare ale unui așa-numit K.M. din S.U.A. și că, în mod normal, inculpatul B. nu justifică acest lucru.

Nu prezintă importanță dacă aceste carduri sunt sau nu operaționale și nici dacă persoana respectivă există sau nu în realitate, reținând că K.M. apare ca transmițător a mai multor sume de bani, din S.U.A. către inculpat sau către P.P.S., prietena inculpatului și este posibil ca acest nume să constituie doar un pseudonim al unei "săgeți" din S.U.A.

În ceea ce privește. infracțiunea prev. de art. 25 din legea specială a constatat că a fost reținută în sarcina acestui inculpat în raport de faptul că, la percheziția informatică efectuată în computerul său și pe mai multe CD-uri (a se vedea în acest sens rechizitoriul) au fost identificate mai multe aplicații informatice folosite în citirea și scrierea cardurilor și colectarea adreselor de e-mail.

Acest lucru, coroborat cu faptul că s-au mai găsit "clone" ale unor pagini web dar și multe alte fișiere conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, carduri BIN, liste cu adrese poștă electronică etc, precum și cu faptul că inculpatul era o persoană cunoscută cu "preocupări" în domeniul falsificării cardurilor (dovadă fiind condamnarea din 2007) conduce în mod logic la concluzia că deținerea acestor aplicații software era făcută în scopul falsificării instrumentelor de plată electronice sau al obținerii pe nedrept a datelor de identificare ale titularilor în vederea falsificării ulterioare.

Din motivele arătate de prima instanță și însușite de către instanța de apel, a apreciat că nu poate fi reținută apărarea inculpatului în sensul că acele CD-uri au "scăpat" percheziției domiciliare făcute în dosarul anterior.

Totodată, nu prezintă nicio importanță faptul că accesul la site-ul producătorului cititorului de carduri de tip M. nu este restricționat și că aplicația de instalare a programului de inscripționat carduri poate fi downloadată liber, din moment ce inculpatul nu are nicio justificare legală în deținerea acestei aplicații și, mai mult, este cunoscut cu antecedente în domeniul falsificării cardurilor.

A mai precizat că art. 25 încriminează și deținerea de software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, astfel că, solicitarea apărării de a se stabili dacă aplicația M. constituie "echipament în vederea falsificării" în sensul textului de lege este total nejustificată.

Cu privire la infracțiunea prev. de art. 27 din Legea nr. 365/2002 a constatat că trebuie lămurită problema încadrării juridice avute în vedere de prima instanță. În acest sens, a reținut că în rechizitoriu deși s-a făcut referire la art. 27 alin. (1) (care presupune efectuarea uneia din operațiunile prev. de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 prin utilizarea unui instrument de plată electronic sau a datelor de identificare fără consimțământul titularului) dar și la alin. (3) (transmiterea neautorizată către o altă persoană a datelor de identificare în vederea efectuării uneia din operațiunile prev. de art. 1 pct. 11 din lege) în realitate, în sarcina lui B. s-a reținut numai fapta de transmitere (deci art. 27 alin. (3)) nu și cea de retragere sau transfer fraudulos de bani din contul titularilor.

Astfel, a constatat că nicăieri nu se face referire la faptul că B. personal a făcut retrageri de bani cu carduri falsificate.

În ceea ce privește transferul neautorizat din contul titularilor, este posibil ca aceasta să fi fost metoda utilizată de inculpat pentru a intra în posesia banilor (dar nu se face nicio dovadă în acest sens iar simplele convorbiri pe e-mail nu pot constitui probe certe atâta timp cât nu sunt completate și coroborate cu informații privind data, locul și cardul de pe care s-a efectuat transferul).

Referitor la transferul sumei de 3.000 EURO dintr-un cont pe cardul unei persoane aflate în Italia, la care s-a referit procurorul, instanța a constatat că martorul nu a fost implicat personal în acest transfer și el știe că banii au fost transferați din România pe cardul unei fete din Italia pentru ca aceasta să cumpere niște bunuri (un laptop și un telefon mobil). Nu se face dovada de unde provin banii și dacă transferul este efectuat de B. sau de altă persoană.

Sesizând acest lucru prima instanța a dispus o schimbare a încadrării juridice, iar condamnarea inculpatului B. s-a realizat numai pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, din eroare în dispozitiv fiind menționat și alin. (1).

Prin urmare, instanța de apel a reținut că inculpatul B. este condamnat numai pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 265/2002 iar această faptă constă în transmiterea neautorizată către diferite alte persoane a datelor de identificare a titularilor unor carduri.

În susținerea vinovăției acestuia fiind faptul că la data de 13 octombrie 2006 a transmis lui "M" de pe "J." un email cu 15 numere de carduri și PIN-urile aferente (fapt ce a și determinat autoritățile americane ca pe data de 1 noiembrie 2006 să ceară începerea urmăririi penale că s-a comis o infracțiune), există date că inculpatul a mai transmis astfel de date și lui D.T.S. dar și lui D.M. și unei alte persoane rămase neidentificate.

De asemeni, în discuțiile messenger interceptate inculpatul B., de pe ID-ul "P." transmite astfel de date, către alte persoane - T., T., etc.

În ceea ce privește sumele de bani primite de inculpatul B. de la D. Traian sau de P.P.S. de la persoane de pe teritoriul Italiei și Belgiei, instanța nu a reținut ca fiind automat rezultatul transmiterii neautorizate a datelor despre cărți de credit, având în vedere că, deși inculpații vorbesc între ei de retrageri de bani de pe carduri, de la ATM-uri din Italia, nu se face nicio dovadă în sensul că D. a retras bani - nu se indică data, banca sau contul fraudat - și, de asemeni, nu sunt verificate cardurile ale căror numere au fost transmise în discuțiile pe messenger, pentru a vedea dacă s-au realizat sau nu și retrageri de numerar sau alte tranzacții frauduloase, când și de către cine, iar o condamnare la modul general nu este posibilă.

Organele de urmărire penală deși au interceptat convorbirile messenger nu au reușit să intercepteze nicio comunicare de numere de carduri către Italia și nici nu au făcut legături între datele descoperite în computerele inculpaților și retragerile de la bănci italiene.

În opinia instanței s-ar fi impus cel puțin o verificare prin sondaj a numerelor de carduri găsite la perchezițiile informatice pentru a stabili titularul și dacă acel cont a fost fraudat sau nu și cum anume (retragere ATM sau cumpărare de bunuri folosind datele cardului respectiv)

În ceea ce privește sumele de bani trimise din S.U.A. în opinia instanței, sunt rezultatul unei lipse de comunicare a organului de urmărire penală cu autoritățile judiciare americane. Astfel, deși o bună parte a corespondenței primite de la americani se referea și la investigarea unei posibile implicări a lui B., în anul 2004, în cumpărări și vânzări frauduloase pe E. ca și folosirea unei scheme financiare necunoscute ce permitea încasarea unor cecuri la purtător de către "prieteni" ai acestuia de pe teritoriul S.U.A., organul de urmărire penală nu se referă deloc la acest aspect.

De asemenea se regăsesc copiile unor trimiteri de bani prin W.U., către inculpatul B., ce nu au legătură cu prezenta cauză. Acești bani sunt trimiși din S.U.A. de către J.N. (N.), de fapt un nume fals al agentului FBI sub acoperire.

Nu s-a făcut însă nicio verificare cu privire la celelalte transmiteri de bani din S.U.A. de la R.S., K.Z., K.T. ori cele primite de la K.M., în condițiile în care aceste date puteau fi ușor aflate, întrucât transmiterile W.U. se fac, în mod obligatoriu, prin prezentarea de către expeditor a unui act de identitate.

Pentru aceste motive, instanța de apel nu a reținut că sumele de bani primite de inculpatul B. și de prietena lui, la care s-a făcut referire în rechizitoriu, reprezintă sume de bani rezultate din infracțiunile din prezenta cauză.

Referitor la cele cele 7 părți vătămate, persoane fizice din S.U.A., la care se face referire în rechizitoriu și ale căror date de carduri s-ar regăsi în e-mailul transmis de "J." lui "M.", a arătat anterior (filele 104, 105 din prezenta hotărâre) de ce retragerea de bani din acele conturi nu se poate reține în sarcina lui B. sau a oricărui altui inculpat din prezenta cauză.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a reținut că ar fi putut consta, într-adevăr, în pătrunderea neautorizată în sistemul informatic al B.I., însă la dosar există doar plângerea pe care această firmă a adresat-o autorităților americane, plângere în care menționează că hacker-ul ar fi fost F., dar care nu este însoțită de niciun fel de dovadă în acest sens, deși se face referire la un schimb de e-mail-uri pe care firma respectivă le-a avut cu hacker-ul. Nu se indică nici măcar ce fel de date informatice a accesat hacker-ul, care erau măsurile de securitate încălcate și dacă a reușit sau nu să intre în posesia lor.

Deși s-a stabilit că inculpatul B. a utilizat, printre altele, nick-name-ul F., în lipsa oricăror alte informații privind data la care a fost "spart" sistemul informatic al B.I. și a oricăror alte dovezi privind sursa atacului informatic și scopul pentru care a fost făcut, instanța a apreciat că nu se poate reține vinovăția inculpatului.

Din plângerea formulată de această persoană juridică rezultă că, de fapt, este vorba de B.W.H. iar incidentul s-a petrecut în 18 august 2003 și prin urmare, puteau fi solicitate mesajele schimbate de B. cu hacker-ul și încercată verificarea IP-ului de pe care au fost trimise atacurile sau e-mailurile sau, mai simplu, solicitarea de la autoritățile judiciare americane a tuturor datelor de care dispun în acest caz.

Lipsa acestor informații face însă ca instanța să dea eficiență prezumției de nevinovăție și să considere că nu s-a făcut nici măcar dovada existenței acestei fapte și, cu atât mai puțin, a vinovăției inculpatului B.

În legătură cu infracțiunea prev. de art. art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a reținut că organele de urmărire penală au considerat că această infracțiune s-a realizat prin donarea unor pagini web ale unor instituții financiare pentru a obține astfel date privind cardurile, date pe care să le folosească ulterior la falsificarea acestora.

Instanța de apel constată că organul de urmărire penală nu indică căror instituții financiare le-ar fi aparținut paginile web donate și nici dacă este vorba de o copiere propriu-zisă sau de o intervenție pe pagina originală cu scopul redirecționării datelor către pagina donată. Or, în lipsa acestor elemente nu se poate susține că inculpatul a "modificat, șters sau deteriorat date informatice" ale acelor instituții și cu atât mai puțin a "restricționat accesul la aceste date" pe site-urile originale pentru a se putea reține infracțiunea prev. de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Cât privește fapta prev. de art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 a constatat că niciunde în cuprinsul actului de inculpare nu se face referire când, cum și unde s-a realizat un "transfer neautorizat de date dintr-un sistem informatic". Obținerea de date informatice prin phishing urmată de folosirea acestor date în vederea falsificării de carduri și realizări apoi de tranzacții frauduloase, fie în sensul retragerii de bani de la ATM-uri fie în sensul cumpărării de bunuri cu aceste carduri false, nu se încadrează în disp. art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

Articolul 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 devine aplicabil, în materia falsificărilor de carduri, de exemplu, numai în cazurile în care prin atacuri informatice asupra computerelor unor instituții financiare și/sau persoane fizice ori juridice, sunt "furate" datele privind numărul cardului, al contului, PIN-ul etc, date care sunt apoi folosite în modurile arătate anterior.

Există într-adevăr discuții interceptate între inculpați, din conținutul cărora rezultă că ar fi schimbat/modificat parolele de intrare pe unele site-uri, dar în lipsa oricăror alte date concrete privind site-ul restricționat, modul în care s-a făcut acest lucru, IP-ul de pe care a pornit atacul informatic și legătura dintre acest IP și vreunul dintre inculpați aceste convorbiri rămân la stadiul de simple discuții și nu înfrâng prezumția de nevinovăție.

Prin urmare, prima instanță a stabilit în mod corect că nu se poate reține existența unei astfel de fapte în sarcina inculpatului B. numai pe baza probelor de care dispunem până în prezent.

Referitor la infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. a reținut, raportat la elementul material că este complementară celei prev. de art. 44 din aceiași lege, care sancționează fapta în sine, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu, iar dacă s-a produs un prejudiciu se reține în concurs și infracțiunea prev. de art. 49.

Ca atare, inexistența infracțiunii prev. de art. 44 din Legea nr. 161/2003 atrage inexistența și a acestei infracțiuni.

Organul de urmărire penală deși susține că banii din conturile părților vătămate erau transferați apoi "... pe cărțile de credit ale inculpaților P.C., P.D., C., D., M., B. precum și ale altor persoane", nu indică nici măcar o singură parte vătămată la care să se fi procedat astfel, argumentele sale fiind întemeiate exclusiv pe conținutul convorbirilor dintre inculpați care însă, necoroborat cu alte elemente partea vătămată, contul atacat, data transferului, către cine a fost făcut, legătura cu vreunul dintre inculpați etc. -, nu pot constitui o dovadă indubitabilă a vinovăției lor.

Referitor la critica comună, atât a acuzării cât și a apărării, privind greșita reținere a stării de recidivă față de inculpatul B. a constatat că inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni cu suspendarea condiționată a executării.

Față de infracțiunile reținute în prezenta cauză, prima instanță a arătat în mod clar de ce aceea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 nu poate fi stabilită ca dată și, prin urmare, se va considera ca fiind comisă mai înainte de rămânerea definitivă a condamnării anterioare și nu va atrage starea de recidivă.

În privința celorlalte două infracțiuni, a constatat că acestea sunt comise în forma continuată, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., situație în care, pentru existența diferitelor consecințe juridice se are în vedere momentul epuizării, care se situează după data de 10 mai 2007 - mai precis la data percheziției din prezenta cauză, dată la care i se ridică computerul și mediile de stocare pe care s-au descoperit acele informații - astfel că, în mod just prima instanță a reținut că sunt aplicabile disp. art. 37 lit. a C. pen. privind recidiva postcondamnatorie.

Având însă în vedere cele statuate prin Decizia în interesul Legii nr. 42/2008, s-a făcut corect aplicarea disp. art. 85 C. pen. deși pentru două infracțiuni se reține și starea de recidivă.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor - criticată numai de apărare - instanța de apel constată că s-a făcut o corectă aplicare a disp. art. 72 C. pen. mai ales că inculpatul B. are și acea condamnare anterioară și, din toți cei trimiși în judecată în cauza de față, este cel cu cea mai mare implicare. Pentru aceleași motive a apreciat că nu se impune nici schimbarea modalității de executare.

Instanța de apel a constatat că nu se impune confiscarea de la acest inculpat a sumelor de bani pe care le-a primit prin mandatele W.U. - fie personal fie prin intermediul prietenei sale - pentru considerentele expuse anterior.

Cu privire la inculpatul P.D.I. a constatat că înscrisurile transmise de autoritățile americane îl rețin cu nickname-ul "H" sau "P.P.", acesta recunoscând comiterea infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, falsificarea a 7 carduri, găsite în autoturismul său, în urma percheziției efectuate la data 20 mai 2008.

S-a reținut în sarcina acestuia și comiterea infracțiunii prev. de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 urmare a descoperirii la domiciliul acestui inculpat a mai multor obiecte și circuite electronice: 2 baterii N. la care sunt conectate fire de alimentare, un circuit electronic, un dispozitiv realizat manual asemănător părții componente a unui bancomat destinat citirii instrumentelor de plata electronică, fire electrice din cupru de diferite culori și grosimi, un cablu format din mai multe fire lipite artizanal și care prezintă la un capăt o mufă serială de tip DB9, o mufa mama de tip DB9, stick L. USB cu seria X, cablu cu o mufa USB tata la un capăt și cu o mufa USB la celălalt capăt, cablu special de interconectare a unui dispozitiv cu ieșire speciala de tip "firewire" la un alt dispozitiv care are ca intrare un port de tip USB sau mufe de tip audio-video, o bucată de tablă prelucrată artizanal cu dimensiunile L = 48 cm și l = 17 cm, având o secțiune dreptunghiulară, pe interior având aplicată spumă presată, dispozitive ce pot fi utilizate la fraudarea cardurilor bancare și pot constitui părți componente ale unui proces de fraudare bancară potrivit constatării tehnico-științifice a Institutului de Tehnologii Avansate București.

Instanța de apel a reținut că, în condițiile în care inculpatul recunoaște că a falsificat carduri iar 7 dintre acestea i-au fost găsite în autoturism, apărarea sa în sensul că nu s-a făcut dovada scopului pentru care deținea acel echipament nu este logică, scopul deținerii apărând mai mult decât evident.

Totodată, inculpatul a fost trimis în judecată și pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 256/2003 constând în transmiterea, la data de 10 octombrie 2006, către agentul american sub acoperire a unui e-mail conținând date despre cea 176 cetățeni din S.U.A. și 16 din alte țări, despre care "P.P." l-a informat că obținuse detaliile prin spargerea conturilor P.P.

Prima instanță nu a reținut comiterea acestei infracțiuni întrucât a înlăturat, de plano toate înscrisurile trimise de americani, însă, având în vedere că instanța de apel a apreciat că aceste înscrisuri, deși nu pot constitui probe prin ele însele, transmit informații ce trebuie coroborate cu alte probe, a reținut că inculpatul P.D.I. în declarația dată la urmărirea penală și în declarația dată la instanță, a recunoscut transmiterea către agentul sub acoperire american a datelor referitoare la acele carduri, pentru care susține că a primit suma de 500 dolari S.U.A.

Totodată, în computerul său, la percheziția în sistem informatic s-au găsit mai multe fișiere de pagini web al căror conținut este asemănător cu cel al "P.P." - companie specializată în efectuarea de plăți electronice.

În aceste condiții a apreciat că se impunea reținerea în sarcina acestui inculpat și a infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 precum și confiscarea sumei de 500 dolari S.U.A. pe care agentul sub acoperire i-a transmis ulterior "ca plată" pentru datele transmise.

Deși printre datele transmise agentului american se numără și date privind cardurile lui B.L., J.P., L.P. și J.B., pentru considerentele expuse anterior a apreciat că nu se poate reține că acest inculpat este cel care a și efectuat tranzacțiile financiare frauduloase reclamate de aceștia.

De asemenea, pentru aceleași motive arătate în cazul inculpatului B. a constatat că nici în sarcina acestui inculpat nu se pot reține infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3), de art. 44 alin. (1) și (2) și de art. 49 din Legea nr. 161/2003.

Prin "spargerea conturilor" de P.P. la care inculpatul s-a referit în discuțiile purtate cu agentul sub acoperire american trebuie să înțelegem de fapt obținerea datelor titularilor de cont prin "păcălirea" acestora cu lansarea de mesaje de pe o pagină P.P. clonată, activitate ce se încadrează perfect în ceea ce numim phishing. Totodată, nu există nicio plângere din partea Companiei P.P. în sensul că bazele sale de date au fost sparte iar datele clienților furate de acolo pentru a putea fi eventual reținute infracțiunile din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce privește confiscarea sumelor de bani de la inculpat a reținut că în lipsa unor fapte concrete care să permită reținerea în sarcina acestuia a unor activități infracționale, aceste sume de bani nu pot fi confiscate (cu excepția desigur a celor 500 dolari S.U.A. la care s-a făcut referire anterior).

În privința individualizării judiciare a pedepselor, a constatat că inculpatul nu are antecedente penale iar instanța nu are informații despre posibile implicări în alte fapte penale, însă reține că pedepsele aplicate sunt corect individualizate, atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare.

Reținând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare este îndestulătoare pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul P.C.A., fratele lui P.D.I., a constatat că din actele dosarului rezultă că a folosit ID-ul "D.", relevantă în acest sens fiind convorbirea telefonică interceptată, aflată în vol. III, fila 25 d.u.p dar și în copia paginii de întâmpinare de pe Yahoo a profilului "D.", ce conține mesajul "Welcome A.".

A mai reținut că la data de 14 aprilie 2006 S.S. a primit un colet trimis din S.U.A., colet ce conținea un aparat de inscripționare a cardurilor de tip M. precum și aplicația necesară funcționării acestuia și mai multe carduri blank. Primirea coletului de către martora S. și conținutul acestuia sunt cert stabilite, aspecte ce au mai fost arătate în prezenta sentință, chiar inculpatul a recunoscut această împrejurare însă nu și conținutul coletului, stabilit ulterior de organul de urmărire penală în cooperare cu Biroul Trident al Aeroportului H.C.

Prin urmare, infracțiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 a fost reținută în sarcina acestui inculpat tocmai datorită primirii aparatului M. a 26 de carduri blank și a aplicației de instalare și funcționare.

Nu a fost reținută apărarea inculpatului că organele de urmărire penală au folosit împotriva sa probe care îl priveau pe fratele său P.D.I., după cum nu prezintă nicio importanță dacă S.S. avea sau nu cunoștințe de informatică deoarece conținutul coletului nu s-a stabilit doar pe baza declarației acestei martore ci pe baza scanărilor ce se fac în aeroport coletelor.

Totodată, nu a fost reținută nici apărarea acestuia în sensul că nu s-a stabilit dacă aparatul M. și aplicația de instalare constituie "echipament folosit în vederea falsificării cardurilor" ori că accesul pe site-ul producătorului nu este restricționat, deoarece nu deținerea în sine a aparatului și a soft-ului de instalare (sau a oricărui alt soft ce permite inscripționarea de carduri ori identificarea instituției bancare emitente) este ilegală ci scopul pentru care o faci.

Or, inculpatul nu poate oferi nicio justificare legală pentru deținerea acestui aparat iar din celelalte probe rezultă în mod clar preocupările sale în domeniul falsificării cardurilor.

În acest sens organul de urmărire penală a făcut referire pe larg la conținutul CD-ului ridicat de la S.S. (și care nu putea aparține decât inculpatului, din moment ce, așa cum însuși afirma, martora nu are cunoștințe informatice) dar și la convorbirile telefonice cu diferite persoane.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a constatat că deși în rechizitoriu sunt indicate mijloace de probă, în realitate la filele respective se află un extras realizat de organul de urmărire penală cu programul C. și cu care, se pare, că au fost extrase date din adresa de e-mail folosită de acest inculpat "X".

Nici organul de urmărire penală nu este sigur dacă aceste date privesc pe P.D.I. sau pe P.C.A. (a se vedea antetul), după cum nu rezultă dacă acele numere de carduri au fost primite la această adresă de e-mail sau transmise de la ea.

În lipsa posibilității clarificării unui astfel de aspect, a apreciat că prima instanță în mod just a reținut că infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 nu se confirmă cu privire la acest inculpat.

Inculpatul S.D. face parte din grupul inculpaților condamnați anterior prin Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30/2007 a Curții de Apel Craiova și a utilizat ID-ul și adresa de email folosite X1 și de aici apelativul de "T."

Dovada folosirii acestei adrese de mail și a ID-ului rezultă, din convorbirea unde, vorbind cu P.C.A., inculpatul S. se identifică pe sine ca fiind "T." și din convorbirea telefonică înregistrată aflată în.

Chiar inculpatul recunoaște că a folosit adresa X1 până în anul 2004 sau 2005, dar susține că fusese de mult abandonată întrucât persoane străine i-au furat parola și nu mai avea controlul corespondenței.

În motivele de apel se contrazice însă susținând că, de fapt, adresa ar fi fost X, iar în declarația de la urmărirea penală recunoaște că a folosit adresa Y până în anul 2006 iar de atunci ar fi schimbat-o cu X1.

În sarcina acestui inculpat prima instanță nu a reținut decât comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 constând în aceea că, la data de 14 martie 2005, de pe această adresă de e-mail, a transmis agentului american sub acoperire "M." o listă cu informații despre carduri bancare.

Documentele primite de la americani în acest sens se coroborează cu recunoașterea inculpatului în sensul că a lui a fost această adresă de e-mail înainte de condamnarea anterioară.

Totodată, în declarația dată la instanța de apel inculpatul susține explicit că nu a dat parola acestei adrese de e-mail niciunei alte persoane ceea ce înseamnă că, la data de 14 martie 2005 era singurul care o putea utiliza.

Din acest motiv, a apreciat că nu mai prezintă niciun fel de importanță apărarea acestuia în sensul că a făcut dovada că de pe adresa respectivă, în cursul anului 2008, a fost transmisă corespondență electronică iar el se afla în stare de arest.

Instanța de apel a constatat ca fiind nefondată și apărarea în sensul că, pentru a demonstra că există o legătură de conexitate dintre inculpatul S. și o anumită adresă de e-mail ar fi fost necesar ca pentru adresa de corespondență respectivă să existe semnătură electronică. În acest sens, a reținut că semnătura electronică este cerută de Legea nr. 455/2001 ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, a unui contract, ceea ce nu este cazul în speța de față unde avem de-a face cu simple transmiteri de e-mail-uri de pe adrese personale.

Nu a reținut nici apărarea inculpatului că nu a avut nici măcar un computer, deoarece se referă, în mod evident, la perioada de după condamnarea anterioară or, în prezenta cauză, se reține comiterea unei infracțiuni concurente cu cele pentru care a fost condamnat anterior, iar în acel dosar faptele au fost comise prin utilizarea unui computer.

În ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1) și (2) și de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 pentru care a fost trimis în judecată, instanța de apel a constatat că achitarea dispusă de prima instanță este corectă, din aceleași considerente ca și la inculpatul B.

Conversația pe messenger dintre S. și B., prin care primul arăta că a lansat 8.000 de e-mail-uri fictive de pe o pagină clonată a unei instituții financiare nu este susținută de dovezi în acest sens iar fapta nici nu este încriminată, instanța arătând anterior de ce nu se poate încadra în disp. art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 și că phishing-ul propriu-zis nu este încriminat.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei - criticată de D.I.I.C.O.T. prin motivele de apel - instanța de apel consideră că, atâta timp cât în sarcina acestui inculpat nu se poate reține decât o singură infracțiune, comisă în anul 2005 (și deci concurentă cu cele pentru care a fost condamnat anterior) nu se impune schimbarea modalității de executare.

Și inculpatul N.N. face parte din grupul inculpaților condamnați anterior prin Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30/2007 a Curții de Apel Craiova reținându-se că a folosit ID-urile X și Y.

Prima instanță a reținut în sarcina acestui inculpat, prin schimbarea încadrării juridice, numai infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în raport de faptul că, la percheziția informatică efectuată asupra laptopului marca A. și celor două CD-uri, ridicate de la inculpat, au fost identificate: un număr de 144 fișiere de tip Document, conținând: date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit, în funcție de numerele atribuite acestora, un număr de 12 fragmente de fișiere identificate în fișierul "Pagefile.sys", conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică, iar pe CD-ul C. numerotat 1, au fost identificate un număr de 125 fișiere aflate în folderului "WORK", conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit în funcție de numerele atribuite acestora).

Inculpatul prin declarațiile date și prin motivele de apel a susținut că CD-urile ridicate de la domiciliul său datau din anul 2004 și nu a fost găsite la percheziția anterioară iar el uitase de existența lor, lucru greu de crezut în condițiile în care, la percheziția efectuată în prezenta cauză acele CD-uri nu au fost găsite ascunse iar laptop-ul l-ar fi achiziționat din târg, de la o persoană necunoscută iar acele fișiere descoperite în el nu-i aparțin ci existau deja pe laptop, apărare pe care, de asemeni, instanța nu o considerat-o credibilă mai ales dacă se are în vedere preocuparea constantă a acestui inculpat pentru falsificarea de carduri.

S-a reținut că, în rechizitoriu, organul de urmărire penală nu indică că acest inculpat ar fi și transmis acele date despre carduri pe care le deținea iar în motivele de apel D.I.I.C.O.T. - B.T. Mehedinți nu a criticat schimbarea de încadrare juridică dispusă de prima instanță. Prin urmare, infracțiunea este cea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, iar prima instanță a procedat corect atunci când a constatat că nu se poate stabili cu certitudine momentul în care inculpatul a intrat în posesia datelor informatice, astfel că a reținut, în favoarea inculpatului, că această faptă a fost comisă până în momentul rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 620 din 28 decembrie 2006, Tribunalului Mehedinți - data de 14 martie 2007, când a fost retras apelul declarat împotriva acelei hotărâri.

În ceea ce privește celelalte infracțiuni pentru care inculpatul N.N. a fost trimis în judecată, instanța a reținut că deși inculpatul nu recunoaște, este cert că ID-ul X îi aparține, relevantă sub acest aspect fiind convorbirea messenger interceptată dintre B.G.C. care folosea ID-ul "P." și T.H. cu ID-ul "T." se face referire la "N." și la ID-ul acestuia "S." precum și convorbirile messenger între "P." și "S" convorbiri din care rezultă preocuparea constantă a inculpaților în vederea obținerii de date privind cardurile.

O dovadă indirectă a implicării și a acestui inculpat se află în vol. X d.u.p. filele X, astfel, cu ocazia percheziției informatice efectuate în laptop-ul aparținând inculpatului N.N. au fost identificate mai multe convorbiri messenger, purtate de la acest ID cu diferite persoane (din care una de sex feminin, se pare prietena inculpatului) convorbiri în care aceasta îi spune pe nume "N." iar acesta, în data de 8 mai 2008 îi comunică prietenei sale că "l-au prins pe unu de scotea din America" care "a dat în primire pe toată lumea" dar o asigură că "eu sunt curat iubi (...) nu mi-a trimis nimeni bani (...) nu-mi știe nimeni numele" iar aceasta îi răspunde cu "bine N. (...) să te văd și de data asta".

în convorbirile purtate între "S." și "P." dar și altele, apare o noțiune nouă, aceea de S. "să facem scam pe înțesa" (înțesa fiind o bancă italiană), însă reține instanța de apel că scamming-ul nu este același lucru cu skimming-ul. De regulă, scamming-ul constă în fabricarea sau donarea unui site, în care ți se promit câștiguri mari cu condiția să trimiți niște bani într-un cont, să dai click pe niște reclame etc. Posibil ca site-urile clonate, identificate pe computerul inculpatului N. și care păreau a veni din partea P.P., C.O.B. sau U.C.B.R. aveau legătură cu acest S. sau erau destinate phishing-ului.

Organul de urmărire penală însă nu a clarificat ce înțelegeau inculpații în prezenta cauză prin "a face scam" și nici instanța nu mai poate clarifica acest lucru din moment ce inculpații nu-și recunosc nici ID-urile.

Chiar dacă au fost fabricate astfel de site-uri pentru S., nu se poate reține comiterea vreuneia din infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) de art. 44 alin. (1) sau de art. 49 din din Legea nr. 161/2003, pentru care inculpatul N.N. a fost trimis în judecată, întrucât nu s-a realizat elementul material necesar pentru existența acestor infracțiuni ceea ce conduce la concluzia că nu se poate reține existența faptelor.

Datorită motivelor arătate, instanța de apel a constatat că nu pot fi reținute ca provenind din infracțiuni (cel puțin nu din infracțiunile din prezenta cauză) sumele primite de N.N. din S.U.A. și din Emiratele Arabe Unite și nu se poate dispune confiscarea lor așa cum solicită organul de urmărire penală.

În privința individualizării judiciare a pedepsei, a considerat că atâta timp cât în sarcina acestui inculpat nu se poate reține decât o singură infracțiune, concurentă cu cele pentru care a fost condamnat anterior, nu se impune schimbarea modalității de executare.

În ceea ce privește motivele de apel ale inculpatului instanța de apel a reținut aceleași argumente indicate la analizarea apelului Parchetului, constatând că celelalte aspecte invocate privesc mai mult apărări ale inculpatului față de motivele de apel ale Parchetului.

D.T.S. este una dintre persoanele indicate ca fiind "săgeata" lui B.G.C., chestiune credibilă dacă se au în vedere circumstanțele acestui inculpat și probele administrate în cauză.

Astfel, la data de 08 mai 2005 D.T.S. a fost surprins la un ATM din Vânju Mare încercând să retragă bani cu un card falsificat, fiind dispusă o soluție de scoatere de sub urmărire penală cu aplicarea unei amenzi administrative conform art. 181 C. pen.

La data de 08 februarie 2007 a fost condamnat în Italia - Roma pentru falsificare de carduri (nu rezultă însă, din datele aflate la dosar, de unde avea cardurile și de la cine le primise).

Instanța de apel este de acord cu susținerile din rechizitoriu în sensul că, din convorbirile purtate de acest inculpat cu B.G.C. (vol. V d.u.p.), rezultă în mod cert că acesta a primit numere de cărți de credit și alte date, cu ajutorul cărora nu se puteau extrage direct banii de la ATM-uri sau nu se putea face plata unor produse cumpărate, decât prin folosirea fizică a cardurilor falsificate.

În privința inculpatului D.T.S. instanța a constatat însă că se află în fața unei crase "lipse de dovezi" privind activitatea sa de după primirea acelor date, referitoare la carduri, de la inculpatul B.

Astfel, deși organul de urmărire penală l-a trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, nu s-a stabilit existența nici măcar a unui card falsificat de D., fiind posibil inculpatul însuși să le falsifice după cum era posibil să transmită" acele date, la rândul său, altor persoane mai ales că există și unele convorbiri în care acesta îl pune în legătură pe B. cu alte persoane, posibil cele cu care el însuși lucra.

Totodată, nu există nicio dovadă directă în sensul că D. personal a realizat retrageri de la ATM-uri folosind carduri falsificate (infracțiune prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002).

Astfel cum s-a reținut și în cazul inculpatului B., deși acesta vorbește cu D. de retrageri de bani de pe carduri, de la ATM-uri din Italia, nu se face nicio dovadă în sensul că D. a retras bani - nu se indică data, banca sau contul fraudat, iar o condamnare la modul general nu este posibilă.

Prin urmare, a apreciat că achitarea acestui inculpat de către prima instanță este corectă iar apelul formulat de Parchet nefondat.

Acuzația adusă inculpatului C.V.A. constă în aceea că, în perioada 2005 - 2007 a intrat în mod fraudulos în posesia mai multor date despre cărți de credit pe care, ulterior, le-a transmis neautorizat în S.U.A. agentului sub acoperire "M.". Între datele transmise ar fi fost și cele privind cardurile lui C.I. și C.D. Pentru aceste date agentul american i-ar fi transmis sumele de 221 DOLARI S.U.A. și 500 DOLARI S.U.A. pe numele numitului L.A..

S-a susținut că a utilizat ID-urile "M." și "A." și a avut telefonul nr. 0788.745.XXX pe care, într-o convorbire cu agentul american i l-ar fi indicat și acestuia. Totodată, în convorbirea chat cu agentul american inculpatul C. (folosind ID-ul "M.") ar fi lăsat camera web pornită astfel că a putut fi fotografiat.

Instanța de apel a constatat că, într-adevăr există un înscris înaintat de autoritățile americane, care constituie de fapt un print screen al unui dialog purtat de "M." cu "M." și în care apare fotografia acestui inculpat (cu toate că el nu și-o recunoaște) iar din convorbirea tradusă "M." dă informații personale spunând că este administratorul unui internet-cafe, toate aceste coroborate identificându-l în persoana inculpatului C.V.A.

Autoritățile americane însă nu erau sigure de identitatea acestei persoane deoarece în alt documente transmise la dosar cu ID-urile de mai sus îl identifică pe un anume G.A.T.

În ceea ce privește ID-ul "M." instanța de apel a reținut cu certitudine că aparține lui C.V.A., însă constată că nu se face aceiași dovadă și în cazul ID-ului "A." deoarece, deși acest ID a fost găsit în computerul inculpatului C., tot acolo s-au mai găsit și altele ce s-a stabilit în mod cert ca fiind utilizate de alte persoane (de ex. "I." = P.D.I.).

A reținut că organul de urmărire penală nu face dovada certă a transmiterii de către "M." către agentul american a datelor despre carduri (de fapt nici nu se indică vreo dată calendaristică la care ar fi avut loc această transmitere) iar din discuția dintre cei doi, cu toate că rezultă preocuparea și a acestui inculpat pentru carduri, nu rezultă că se și transmit astfel de date.

Este adevărat că L.A. susține că a ridicat pentru acest inculpat sumele de bani indicate de organele de urmărire penală, dar nu există o dovadă că aceste sume de bani sunt transmise de agentul american și că reprezintă plata pentru transmiterea unor date privind cardurile.

Rezultă că cel care transmite banii ridicați de L.A. este R. (R.) N., posibil agent american sub acoperire dar, lipsa unor comunicări oficiale în acest sens face imposibilă reținerea acestui aspect.

Ca atare, a apreciat că achitarea acestui inculpat pentru infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 265/2002 este rezultatul unei aplicări corecte de către prima instanță a prezumției de nevinovăție având în vedere lipsa de probe.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care acest inculpat a fost trimis în judecată, a reținut că organul de urmărire penală nu a făcut nicio referire în ce ar consta elementul material al acesteia, situație în care constatarea primei instanțe privind inexistența faptei este corectă.

Întrucât în sarcina inculpatului C.V.A. nu se reține comiterea vreunei infracțiuni în prezenta cauză, nu se poate dispune nici confiscarea sumelor de bani primite din S.U.A.

Inculpatul M.M.A. face parte din grupul inculpaților care au fost condamnați anterior prin Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți, fiind acuzat că la datele de 05 mai 2006 și 07 mai 2006 a trimis agentului american sub acoperire 42 date despre cărți de credit de la adresa de email "X."

La data de 05 octombrie 2006, utilizând nick-name-ul "C." îi spune agentului sub acoperire că M.C.I. a murit în accident de mașină, fapt adevărat.

La data de 20 decembrie 2006 de la adresa de email X îi trimite din nou date despre cărți de credit agentului sub acoperire.

La data de 28 decembrie 2006, utilizând adresa de email "X." l-a contactat pe agentul sub acoperire FBI, căruia i-a transmis și nr. de telefon 0749465XXX, care în urma interceptărilor telefonice a reieșit că îi aparține.

S-a susținut că, din interceptările traficului informațional de la locuința lui M.M.A., ar fi reieșit cu certitudine că de aici au fost utilizate adresele de email Y, și X și întrucât adresa de email X prezintă ca mesaj de întâmpinare "Welcome B.!" organul de urmărire penală a tras concluzia că inculpatul a făcut această căsuța de email pe numele unei persoane fictive pentru a-și pierde urma.

În ceea ce privește percheziția în sistem informatic asupra unui hard-disk ridicat de la locuința inculpatului M.M.A., s-a constatat că aceasta nu poate fi efectuată, deoarece este criptat cu aplicația PGP ce necesită cunoașterea unei parole de acces (știute doar de inculpat) și s-a concluzionat că, prin necomunicarea parolei acesta împiedică aflarea adevărului.

Instanța de apel a constatat că inculpatul, în declarația dată în fața primei instanțe, recunoaște că a folosit în perioada 2002 - 2004 adresa de e-mail X.

În privința datelor transmise de autoritățile americane prima instanță le-a înlăturat în totalitate, întrucât sunt confuze și nu au fost verificate de organele judiciare române și nu se coroborează cu alte elemente probatorii. Având în vedere că organul de urmărire penală nu a făcut acest lucru și s-a mulțumit să le folosească ca atare, iar în cursul procesului penal nu a solicitat probe în completare, nici instanța nu poate face mai mult și nu se poate substitui organului de urmărire penală întrucât, așa cum s-a mai arătat în cuprinsul prezentei hotărâri, cu tot rolul activ, instanța trebuie să păstreze o poziție de echilibru și să nu încalce prezumția de nevinovăție a inculpaților.

Astfel se menționează că "T." ar fi A.M. iar autoritățile americane transmiseseră și IP-ul de pe care acest "T." a comunicat cu agentul sub acoperire, nu au fost efectuate verificări în acest sens.

Există la dosar o serie de adrese ale organului de urmărire penală către furnizorii internet pentru identificarea unor IP-uri dar nu și a celui la care ne referim (IP 193.231.196.41). Astfel, la fila 41 există un document din care rezultă că acest IP ar putea foarte bine să fie al lui S.D. deoarece la data de 6 mai 2006, de pe acest IP se primește un email fără conținut de la X.

Ulterior, autoritățile americane susțin că e-mailul din data de 5 mai 2006 ar fi conținut 42 de date privind cărți de credit și a venit de la adresa X ce aparține inculpatului M., transmisă de la computer având IP 81.18.78.98.

Întrucât nu s-a atașat email-ul, inculpatul nu recunoaște că a luat contact cu agentul american sub acoperire și nu există nicio altă probă care să susțină cele afirmate de americani, în mod just se poate considera că nu s-a făcut dovada existenței infracțiunii.

Împrejurarea că hard-disk-ul ridicat de la acest inculpat este criptat iar inculpatul nu a oferit parola pentru citirea lui, deși creează o puternică prezumție că acesta are ceva de ascuns, nu este de natură a înfrânge, prin ea însăși, prezumția de nevinovăție.

În ceea ce privește faptul că inculpatul ar fi utilizat și adresele de email I și J a apreciat că nu prezintă nicio importanță pentru dovedirea infracțiunii de care este acuzat în cauza de față, deoarece se susține că acele date către americani au fost transmise de pe o altă adresă.

Inculpatul T.H.D. a fost acuzat în esență de faptul că, în perioada mai - iulie 2007 s-a asociat cu inculpatul B. și cu inculpatul D.C.M. (a se observa totuși că în prezenta cauză nu s-au făcut cercetări și pentru grup infracțional organizat sau pentru asociere în vederea comiterii de infracțiuni) în vederea comiterii de infracțiuni prin folosirea de date privind cardurile.

S-a susținut că ID-ul sau adresa de mail folosită a fost K.

Infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 a fost reținută de prima instanță pe baza constatării că, din interceptarea convorbirilor messenger a rezultat că, la data de 08 iunie 2007, ora 17:53:04, inculpatul T.H.D., cu ID. "T." a transmis inculpatului B.G.C., ce utiliza ID."P.", datele unei cărți de credit.

Fiind audiat de instanța de apel inculpatul nu a recunoscut utilizarea acelei adrese de mail susținând că adresa sa este de fapt "K". Susținerea sa vine însă în contradicție cu probele administrate motiv pentru care nu poate fi reținută.

Astfel, în declarația olografă dată la urmărirea penală (inculpatul recunoaște că adresa sa de mail pe care o folosește constant este "K". De asemeni, din raportul de percheziție informatică rezultă că "T." este adresa de email și nu "Z". În fine, în convorbirea messenger, corespondând cu inculpatul B. (ID "P.") - "T." îi comunică o altă discuție pe care a avut-o cu "N." și în care se identifică pe sine ca fiind "H.".

Prin urmare, susținerea inculpatului în sensul că ar fi demonstrat când a fost creată acea adresă de email a fost apreciată ca nefiind nedovedită.

În aceste condiții în mod just prima instanță a reținut în sarcina sa infracțiunea prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 265/2002.

În ceea ce privește argumentul inculpatului că acel "T." ar reprezenta de fapt numele computerului și nu un ID, deoarece nu este urmat de @yahoo.com instanța a constatat că este infirmată de cele arătate anterior. Pe de altă parte, este de notorietate faptul că, pentru convorbirile pe Yahoo Messenger se folosește doar prima parte a adresei de email, aceea situată până în semnul @.

Referitor la celelalte infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată - cea prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) și de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 - instanța de apel a reținut că organul de urmărire penală a avut în vedere în acest sens cele constatate la percheziția informatică, respectiv faptul că s-au găsit un număr de 8 fișiere de tip arhivă, ce includ alte fișiere și directoare componente de pagini, web, în care se fac referiri la companii financiare; un fișier de tip imagini, conținând o captură de ecran; un număr de 38 fișiere de tip document, conținând date de identificare a unor mijloace de plată electronică (cărți de credit), adrese de poștă electronică, coduri BIN (date de identificare ale instituțiilor emitente de cărți de credit în funcție de numerele atribuite acestora), mesaje al căror conținut sugerează că sunt trimise din partea unor companii financiare și un număr de 285 fișiere și directoare componente de pagini web, în care se fac referiri la companii financiare.

S-a arătat însă de mai multe ori în prezenta sentință care sunt motivele pentru care deși existența acelor fișiere și informații nu poate fi pusă la îndoială, nu se pot reține totuși infracțiunile menționate de organul de urmărire penală.

În privința deplasării inculpatului T. în Italia aceasta este reală fiind recunoscută parțial de inculpat și, potrivit declarației martorului P.G. denotă o anumită legătură cu B. și preocupări comune pentru fraudarea cardurilor. Se constată însă că deplasarea în Italia nu dovedește (în afară de cele arătate) nimic prin ea însăși și cu atât mai puțin pentru infracțiunile prev. de art. 42 și respectiv art. 44 din Legea nr. 161/2003.

D.C.M. este acuzat de faptul că, în perioada perioada mai - iulie 2007 s-a asociat cu B.G.C. și T.H.D., în vederea comiterii de infracțiuni informatice prin metodele "scamming" și "phishing" în scopul obținerii de date de cărți de credit și că utilizează ID-ul de Messenger "B." și adresa de email E..

Prima instanță a reținut că nu se poate stabili cu certitudine, fără nici un dubiu, că ID-ul de Messenger "B." și adresa de email E au fost folosite exclusiv de către acest inculpat, motiv pentru care s-a dispus achitarea sa, apreciere corectă și în opinia instanței de control judiciar.

Inculpatul a recunoscut că-i aparține adresa de mail E lucru dovedit de altfel și cu fișa de aderare la BRD - NET. În privința însă a ID-ului "B." (ID ce este înregistrat ca având mai multe convorbiri cu B. = "P.", convorbiri în cadrul cărora se fac referiri la conturi și se transmit numere de carduri italiene) inculpatul susține că nu-i aparține.

Este adevărat că, pe computerul său sunt identificate două convorbiri pe care acest ID "B." le-a avut în anul 2007 cu "D.M.", respectiv "G." dar, după cum a arătat și prima instanță, nu se mai face nicio altă dovadă a utilizării exclusive a acestui ID doar de către inculpat.

În plus, așa cum rezultă din declarațiile mamei sale, inculpatul se afla de circa 7 ani în Timișoara.

În concluzie, achitarea dispusă de prima instanță este corectă, neexistând probe suficiente pentru a se stabili vinovăția acestui inculpat.

Inculpatul T.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că că în luna iunie - iulie 2007, prin utilizarea ID-ului "L." a transmis date de cărți de credit inculpatului B.C. care utiliza ID-ul "P.".

S-au avut în vedere interceptările traficului informațional de la locuința inculpatului B.G.C. și declarația inculpatului T.C. din care rezultă că a folosit ID-ul "L.", iar "P." este ID-ul lui B.G.C. și i-a transmis acestuia date de cărți de credit.

Tot inculpatul T. declara că pe serviciul de chat mIRC (folosit cu ani în urmă de tineri ca rețea de socializare - nota instanței) nick-name-ul lui B. era F., poziție procesuală pe care inculpatul și-a nuanțat-o în fața instanței susținând că a fost amenințat cu arestarea.

Instanța reține însă că această revenire a inculpatului nu se justifică în condițiile în care la urmărirea penală a fost asistat de apărător. Totodată, adresa de IP folosită de "c." respectiv X este printre singurele identificate cert de organul de urmărire penală și aparține S.C. T. S.A. fiind alocată modemului de Z. al clientului Ș.T., tatăl inculpatului.

În concluzie, nu există dubiu cu privire la activitate infracțională desfășurată de inculpat, astfel că argumentele invocate de acesta au fost înlăturate, după cum, instanța de fond a reținut și faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este individualizată corect, fiind avute în vedere criteriile art. 72 C. pen. și atitudinea nesinceră a inculpatului.

Inculpatul B.M.R. a fost trimis în judecată printr-un rechizitoriu separat - nr. 50D/P/2008 al DIICOT B.T. Mehedinți - înregistrat la Tribunalul Mehedinți sub nr. 1247/101/2010 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 27 alin. (1) și (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen., toate cu aplic. art. 33 - 34 C. pen., conexat ulterior la dosarul nr. 6773/101/2009.

În esență, s-a reținut că inculpatul a utilizat nick-name-urile: n., a., g. și că, împreună cu B.G.C., adresele de email: A, B, C, D, edificatoare în acest sens fiind convorbirea telefonică dintre B. și B. purtată între cei doi la 23 mai 2007 din care rezultă că acesta din urmă a intrat pe email-ul lui B.

Prima instanță a considerat însă că din probele administrate în cauză, nu rezultă în mod cert că inculpatul B.M.R. a utilizat nick-name-urile și adresele de email la care s-a făcut referire și că fapta nu există.

Instanța de apel a constatat că, în ceea ce privește motivele de apel ale DIICOT - B. T. Mehedinți nu se fac referiri certe la acest inculpat și trimiteri la probe ci referiri generale fiind doar nominalizat împreună cu B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D. și D.C.M.

Din actele dosarului instanța rezultă și faptul că învinuirile aduse acestui inculpat sunt, de fapt, cele aduse lui B.G.C. și se bazează pe cele descoperite la percheziția informatică asupra computerului lui B. în adresa de e-mail A.

Or, în condițiile în care la perchezițiile efectuate la B. nu se găsește nicio dovadă în sensul că este utilizatorul acelor nick-name-uri iar în declarația dată la urmărirea penală acesta susține că nu are nici măcar vreo adresă de Yahoo și nici nu este identificat cu numele în cursul acestor convorbiri, este greu de argumentat că el ar fi n., a., sau g.

De remarcat și faptul că din vol. IX al d.u.p 20D/P/2007 rezultă că interceptarea convorbirilor chat s-a făcut urmărind computerul lui B. nu și pe cel al celor cu care conversa.

Totodată, în prezenta cauză s-a reținut că B. este j. iar din convorbirea indicată de organul de urmărire penală nu rezultă că și B. folosește această adresă de email ci că, cel mult, a accesat-o o singură dată.

Ceea ce mai rămâne sunt însă convorbirile telefonice dintre B. și B., convorbiri din care rezultă pe deplin preocuparea primului în obținerea de date privind cardurile și falsificarea lor, ce constituie doar indicii temeinice ce ar fi trebuit completate de alte probe care să demonstreze mai clar când și ale cui conturi a fraudat acest inculpat singur sau în cooperare cu alții.

În concluzie, instanța de apel a considerat că cele stabilite de prima instanță privind inexistența infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată sunt corecte.

În ceea ce privește cererea formulată la data de 25 aprilie 2012 de apărătorii inculpaților N.N. și B.G.C., privind constatarea încetării de drept a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, măsură impusă inculpaților prin d. p. nr. 76 din 24 iulie 2008 a Curții de Apel Craiova, instanța de apel a constat că o astfel de cerere excede cadrul procesului de față întrucât în cauza de față nu a fost dispusă o astfel de măsură preventivă este nelegală.

Soluția instanței de apel a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații B.G.C., S.D. și N.N., fiind invocate, în drept, cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 17, 172 și 18 C. proc. pen.

Prin recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova a criticat decizia pe motive de nelegalitate și netemeinicie, invocând greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R., respectiv infracțiunile prev. de art. 42 și art. 44 în formele incriminate la alineatele (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 deși, în mod corect, s-ar fi impus reținerea unei singure infracțiuni, cea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, critică circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., astfel cum a fost completat oral în fața instanței de recurs, a criticat decizia sub aspectul erorii grave de fapt, ce a avut drept consecință greșita achitare a inculpaților B.G.C., N.N. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, S.D., T.H.D. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 41 alin. (1) și (2) și art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., D.T.S. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., C.A.V. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., D.C.M. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., M.M.A. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 aplic. art. 41 alin. (2) și art. 99 și urm. C. pen., B.M.R. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., P.D.I. sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3), art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003, toate cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și P.C.A. sub aspectul infracțiunii prev. de 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Tot în cadrul acestui caz de casare a invocat și temeiul greșit al achitării inculpaților, art. 11 pct. 2 lit. a) rap. al art. 10 lit. a) C. proc. pen. în raport de motivarea instanței ce ar fi impus reținerea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) sau d) C. proc. pen. (activitatea de P. nu este incriminată de norma legală și nu constituie infracțiune).

Circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a criticat decizia și sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate inculpaților N.N. și S.D. sub aspectul modalității de executare, apreciind că suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate ar fi fost justificată, având în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților.

Față de argumentele dezvoltate pe larg în conținutul încheierii de amânare a pronunțării, a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței și deciziei penale și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice, condamnarea inculpaților pentru infracțiunile pentru care au fost dispuse soluții de achitare și schimbarea modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților N.N. și S.D., prin reținerea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Inculpatul B.G.C. a criticat decizia pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei aplicări a legii, în sensul reținerii în sarcina sa a stării de recidivă postcondamnatorie, întrucât faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele reținute prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Craiova (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.).

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei, pe care apreciat-o ca fiind prea aspră în raport de modalitatea comiterii faptelor și circumstanțele personale și schimbarea modalității de executare prin reținerea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Inculpatul S.D., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., a solicitat, în esență, achitarea pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, întrucât probele din dosar nu dovedesc cu certitudine faptul că acesta ar fi purtat discuții pe internet cu inculpatul B.G.C. și agentul sub acoperire FBI, adresa de internet G a fost abandonată iar nick-name-ul utilizat de inculpat este "t."și nu "t1".

Totodată, a mai susținut că inculpatul nu are semnătură electronică pentru adresa de e-mail pe care s-a primit corespondența transcrisă de organul de urmărire penală și care constituie probă în cauză, fiind astfel încălcate dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001.

Pe cale de consecință, a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., inculpatul N.N., a solicitat, în esență, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării, achitarea sa pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în forma tentativei, întrucât probele din dosar nu dovedesc cu certitudine vinovăția sa, neexistând niciun act care să susțină acuzația că a încercat dar nu a reușit să transmită date neautorizate către subiecți pe care nu îi cunoștea și de la care ar fi primit diferite sume de bani (4.530 euro și 9.000 dolari S.U.A.).

În consecință, a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 17, 172 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt legale și temeinice, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații B.G.C., S.D. și N.N. ca nefondate, pentru următoarele considerente:

1. Referitor la criticile Parchetului privind greșita încadrare juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R., întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca neîntemeiate.

Examinând actele și lucrările dosarului constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către instanța de apel, fiind stabilită în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților susmenționați.

Potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 este incriminată fapta de a accesa ilegal un sistem informatic (în tot sau în parte, fiind fără importanță metoda de comunicare) iar la alineatele (2) și (3), sunt enunțate variantele agravate, respectiv, accesul la un sistem informatic săvârșit în scopul obținerii de date informatice sau prin încălcarea măsurilor de securitate.

Articolul 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 incriminează, în varianta tip, fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, fără drept, iar la alineatele (2) și (3), variantele agravate, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice.

Din analiza celor două texte de lege rezultă, contrar susținerilor Parchetului, că elementul material al laturii obiective este diferit în cazul celor două infracțiuni (în primul caz, accesul fără drept la un sistem informatic săvârșit în scopul obținerii de date informatice sau prin încălcarea măsurilor de securitate iar, în al doilea caz, modificarea, ștergerea sau deteriorarea de date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, precum și transferarea neautorizată de date dintr-un sistem informatic sau mijloc de stocare a datelor informatice). Totodată, raportat la activitatea infracțională a inculpaților B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R. astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, respectiv, accesarea fără drept a unor sisteme informatice, clonarea unor pagini web aparținând unor instituții financiare în scopul obținerii de date ale cardurilor aparținând utilizatorilor legali, lansarea unor pagini web donate, schimbarea/modificarea parolelor de acces pe anumite site-uri, chiar dacă nu este susținută de mijloace de probă, nu poate conduce la aprecierea că activitățile desfășurate de inculpați se circumscriu doar elementului material al infracțiunii prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003.

Argumentul invocat de Parchet în susținerea cererii de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pornind de la modalitatea descrierii activității infracționale a inculpaților B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R. în actul de sesizare, nu poate fi primit, având în vedere că cele două instanțe atunci când au dispus achitarea inculpaților cu privire la cele două infracțiuni, prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, au reținut tocmai inexistența faptelor întemeiat pe lipsa probatoriului în susținerea acuzațiilor, or, în atare condiții este greu de apreciat cu privire la activitatea concretă desfășurată de inculpați în realizarea laturii obiective a elementului material doar al infracțiunii prev. de art. 42 alin. (1), (2), (3) din legea specială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. de art. 42 și art. 43 în formele incriminate la alineatele (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 în infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cum a solicitat Parchetul.

Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanțe au comis erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, nu este incident în cauză.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, pe de o parte, să fi influențat asupra soluției cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădit neîndoielnică, ea nu poate privi dreptul de apreciere a probelor, ci discordanța între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecință pronunțarea altei soluții decât cea pe care materialul probator o susține.

Se constată că, în cauză, s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt și împrejurarea că acuzațiile aduse prin actul de sesizare nu sunt susținute de niciun mijloc de probă ori că activitatea de " phishing" nu este incriminată de dispozițiile Legii nr. 161/2003, astfel că, în mod întemeiat s-a dispus achitarea celor șapte inculpați, motivat de faptul că faptele prevăzute de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 43 alin. (1), (2) și (3) din legea specială, nu există.

Astfel cum au reținut și cele două instanțe, Înalta Curte în urma analizării probatoriile administrate constată că, inculpații B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R. au fost trimiși în judecată printre altele și sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 43 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, constând în aceea că în perioada 2005 - iunie 2007 ar fi accesat, fără drept, sisteme informatice ale unor instituții financiare (B., Compania P.P.), au blocat, modificat și transmis neautorizat aceste date către alte persoane cauzând prejudicii titularilor cardurilor, prin lansarea unei pagini web clonate și în numele unor instituții bancare au obținut de la titularii cardurilor, datele de identificare (număr cont și parolă).

În ceea ce privește infracțiunile prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 44 alin. (1), (2) și (3) din legea specială, Înalta Curte în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului reține că, dispozițiile Legii nr. 161/2003 sancționează comportamentul ilicit în raport de confidențialitatea și integritatea datelor și sistemelor informatice. Skimming-ul reprezintă activitatea de obținere a datelor de identificare ale titularului unui cont și ale contului prin plasarea unor instrumente de citire a datelor înainte de introducerea cardului în bancomat iar phishing-ul constă în activitatea de racolare a titularilor de cont de pe Internet, în scopul obținerii de date confidențiale (aplicații de tip bancar, de comerț electronic sau referitoare la carduri de credit), ambele activități nu presupun o interacțiune cu sistemul informatic și, prin urmare, realizarea acestora nu constituie elementul material al infracțiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003 (accesul fără drept la un sistem informatic).

Având în vedere aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte raportat la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R., în actul de sesizare, constată că prin lansarea unei pagini web clonată în numele unor instituții bancare obținând astfel de la titularii conturilor anumite informații confidențiale, nu s-a realizat accesarea sistemul informatic al instituției respective.

Totodată, prin donarea paginii web și obținerea acelor date confidențiale nu rezultă dacă inculpații au realizat vreuna dintre activitățile de modificare, ștergere, deteriorare, transferare, restricționarea accesului la aceste date, sau dintr-un sistem informatic și/sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice ce compun elementul material al infracțiunii prev. de art. 44 alin. (1), (2) și (39 din norma specială.

Faptul că la perchezițiile informatice efectuate la cei șapte inculpați au fost găsite astfel de pagini web și date ale cardurilor persoanelor fizice și juridice care au formulat plângeri pentru fraudarea conturilor ori că s-au purtat discuții pe messenger între inculpați referitoare la împrejurarea că ar fi fost lansate email-uri fictive, nu pot constitui probe suficiente pentru condamnarea lor sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 43 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care nu sunt alte elemente probatorii care stabilească datele informatice accesate în sistemul informatic al B.W.H., sursa atacului informatic, să permită identificarea instituțiilor financiare ale căror pagini web se pretinde că au fost colante, cum s-a realizat transferul neautorizat de date, datele la care se pretinde că s-a realizat accesul neautorizat al sistemelor informatice și interzicerea accesului la aceste date sau să stabilească cu certitudine dacă ID-ul messenger-urilor menționate ca fiind utilizate pentru realizarea activităților de skimming și phishing aparțin inculpaților sau dacă s-a realizat o intervenție (în vreuna din modalitățile cerute de lege) pe pagina web originală în scopul redirecționării datelor.

Astfel, în cazul inculpaților B.G.C. deși s-a stabilit că este utilizatorul nick-name-ul "F." iar potrivit datelor furnizate de B.W.H. acesta este și cel care ar accesat sistemul informatic fără drept în urma unor schimburi de email-uri, nu s-a stabilit în baza unor probatorii care sunt sistemele informatice accesate, măsurile de securitate compromise și ce date au fost obținute prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat.

Cu privire la inculpatul P.D.I. se constată că nu a fost formulată nicio plângere de către Compania P.P. al cărei sistem informatic se pretinde că a fost accesat și preluate bazele de date referitoare la anumiți clienți ai companiei, iar discuțiile purtate cu agentul sub acoperire FBI se referă la activitatea inculpatului prin lansarea unor mesaje de pe pagina web a companiei clonată în scopul obținerii de date de la titularii conturilor, activitate care nu se circumscrie elementului material al infracțiunilor prev. în art. 42 și art. 44 din legea specială.

În legătură cu activitatea inculpaților S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R., Înalta Curte, în acord cu cele două instanțe, reține că deși cu ocazia perchezițiilor informatice au fost identificate mesaje purtate între inculpați de la ID-urile folosite de aceștia sau de alte persoane, fișiere ce conțin date de identificare a unor mijloace de plată electronică, coduri BIN și directoare cu componente ale paginilor web (în cazul inculpatului T.) nu au fost administrate probe care să stabilească ce măsuri de securitate au fost încălcate, dacă aceste date au fost modificate și retransmise și care sunt instituțiile financiare ale căror sisteme informatice au fost accesate fără drept, IP-ul de pe care s-a pornit atacul informatic, modalitatea restricționării accesului la respectivele site-uri și existența unei legături între inculpații din prezenta cauză și IP-urile respective.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că cele două instanțe, în mod întemeiat, au apreciat că probatoriul administrat nu susține acuzațiile aduse inculpaților B.G.C., P.D.I., S.D., N.N., T.H.D., D.C.M. și B.M.R. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 și au dispus achitarea lor motivat de inexistența faptelor.

Constatând inexistența infracțiunii prev. de art. 44 din legea specială, cele două instanțe corect au apreciat că nu există nici infracțiunea prev. de art. 49 din aceeași lege, ce se reține în concurs cu prima atunci când s-a produs și un prejudiciu unei persoane prin realizarea activităților descrise în art. 44 (introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului sau împiedicarea accesului a funcționării unui sistem informatic).

Cât privește temeiul juridic în baza căruia s-a dispus achitarea inculpaților, Înalta Curte reține că argumentele celor două instanțe, însușite de către instanța de recurs privind lipsa unor probe care să dovedească acuzațiile aduse inculpaților și realizarea vreuneia dintre modalitățile alternative de accesare a sistemelor informatice prevăzute de norma de incriminare, justifică reținerea ca temei juridic al achitării a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. - inexistența faptei.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiate și criticile aduse hotărârilor privind greșita achitare a inculpaților P.C.A., D.T.S., C.A.V., M.M.A., D.C.M. și B.M.R. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 27 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002.

Inculpatul P.C.A. a fost trimis în judecată și sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, reținându-se, în esență, că a transmis neautorizat de pe computerul său datele a 13 carduri, inclusiv CV-uri.

Astfel cum au reținut și cele două instanțe, se constată că din probatoriul administrat nu rezultă elemente care să stabilească cu certitudine că respectivele date au fost transmise de către acest inculpat și nu de către fratele său P.D.I., având în vedere mențiunile de la filele respective ce creează o incertitudine chiar și pentru organul de urmărire penală care nu reușit să stabilească dacă acele date au fost transmise de la adresa de email aparținând inculpatului, prin urmare, în lipsa unor mijloace de probă care să susțină vinovăția acestuia, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea pentru această faptă.

În sarcina inculpatului D.T.S. deși s-a reținut prin actul de sesizare faptul că a falsificat carduri și a efectuat retrageri de bani de la ATM-uri folosind carduri falsificate, nu au fost administrate probe care să susțină această acuzație, interceptarea convorbirilor telefonice dintre acest inculpat și B.G.C. nu conturează în mod clar că acesta din urmă a primit sume de bani de la D. pentru transmiterea unor date ale unor cărți de credit, folosite ulterior de inculpatul D. pentru falsificarea cardurilor și efectuarea de retrageri de numerar de la ATM-uri. În atare condiții, susținerile inculpatului B. că sumele de bani primite de D. provin din vânzarea unor ceasuri sunt credibile, nefiind înlăturate de alte mijloace de probă.

Convorbirile telefonice interceptate între cei doi inculpați, confirmă doar împrejurarea că cei doi au purtat discuții privind retragerea unor sume de bani de la ATM-uri din străinătate, fără a se putea stabili prin alte mijloace de probă banca și conturile fraudate, perioada în care a realizat aceste retrageri. Totodată, nu s-a putut stabili nici dacă inculpatul D.T.S. a falsificat acele carduri având în vedere că din discuțiile telefonice purtate cu inculpatul B. rezultă că îl pune pe acesta în legătură cu alte persoane pentru a falsifica carduri. Într-adevăr, acest fapt nu exclude posibilitatea ca inculpatul D. să fi realizat activități de falsificare a cardurilor dar nu este o probă suficientă pentru a reține că inculpatul a efectuat astfel de activități, prin urmare, în mod întemeiat, s-a dispus achitarea sa pentru ambele infracțiuni.

În legătură cu inculpatul C.A.V. s-a reținut că a intrat în mod fraudulos în posesia datelor despre cărți de credit pe care le-a transmis ulterior agentului sub acoperire FBI, pentru care a primit sumele de 500 dolari S.U.A. și 221 dolari S.U.A.

Faptul că între agentul sub acoperire și utilizatorul ID-ul "M." au avut loc mai multe convorbiri privind transmiterea datelor ale unor carduri este reală; însă potrivit informațiilor transmise de autoritățile judiciare americane (care au fost considerate modalități de sesizare a organelor judiciare), nu se poate stabili dacă inculpatul C. este și utilizatorul ID-ului "a." identificat în computerul său și nici dacă transmiterea datelor s-a realizat de către "M." având în vedere că nu se precizează nicio dată sau perioadă temporală a realizării activității infracționale de către inculpat.

Din declarațiile martorului L.A. rezultă că a ridicat pentru D. sumele de bani menționate anterior, dar nu s-a stabilit în baza unui probatoriu că acele sume sunt trimise de agentul sub acoperire FBI sau scopul pentru care au fost trimise.

Pe cale de consecință, în lipsa unor probe care să susțină acuzațiile aduse inculpatului, în mod corect, s-a dispus de către cele două instanțe achitarea acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002.

În cazul inculpatul M.M.A. (minor la data comiterii pretinselor fapte penale) s-a reținut că la datele de 5 mai, 7 mai, 5 octombrie, 20 decembrie și 28 decembrie 2006 a transmis agentului sub acoperire, de la adresa de email J., datele a 42 de cărți de credit și numărul său de telefon utilizat.

Susținerile Parchetului că probele administrate dovedesc vinovăția acestuia în comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din legea specială nu pot fi primite, având în vedere că nu s-a efectuat nicio verificare de către organul de urmărire penală pentru a identifica adresa de domiciliul a inculpatului, IP-ul contului de email "J." și care ar fi putut să confirme realitatea susținerilor autorităților judiciare americane, în condițiile în care o percheziție în sistemul informatic al inculpatului nu s-a putut realiza, acesta fiind criptat iar inculpatul a refuzat să comunice parola de acces, împrejurare ce nu este însă suficientă în aprecierea vinovăției acestui inculpat.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că în mod justificat a fost achitat inculpatul cu privire la această faptă, întrucât nicio probă nu dovedește realitatea informațiilor transmise de autoritățile judiciare americane.

Referitor la inculpatul D.C.M. s-a reținut că ar fi transmis inculpatului B.G.C. numărul unor conturi ale Băncii I.I. în vederea transferului de fonduri și al retragerilor de numerar.

Probatoriile administrate nu dovedesc că inculpatul a folosit exclusiv ID-ul messenger "b." și adresa de email E, prin urmare, nu se poate reține că aceste date au fost transmise de inculpat, având în vedere că inculpatul nu a recunoscut că ar fi transmis datele respective iar potrivit documentelor aflate la dosar, deși rezultă că acesta este utilizatorul adresei de email menționate, cu ocazia efectuării percheziției informatice s-a constatat că există schimburi de mesaje purtate și de alți utilizatori.

Pe cale de consecință, în mod corect s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din legea specială.

În cazul inculpatului B.M.R. se constată că deși s-a reținut că ar fi obținut în mod fraudulos date ale unor cărți de credit pe care urma să le transmită altor persoane, din probatoriile administrate nu rezultă că ar fi utilizatorul nick-name-urilor n., a., g, și a patru adrese de email împreună cu inculpatul B., acuzațiile aduse de parchet fiind întemeiate exclusiv pe rezultatul percheziției informatice realizate în computerul inculpatului B. (neconfirmate de rezultatul percheziție efectuate în computerul inculpatului B.) și o convorbire telefonică din cei doi inculpați în care B. îi cere lui B. să-i spună dacă a intrat pe adresa de email A care îi aparținea, dar care nu face decât dovada că a accesat această căsuță de mail.

Faptul că din convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați rezultă că inculpatul B. este interesat de obținerea de date privind carduri și falsificarea acestora nu este o probă suficientă în susținerea vinovăție inculpatului, în condițiile în care nu s-a stabilit care sunt conturile fraudate și modalitatea în care a realizat aceste activități infracționale.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs apreciază că în mod justificat s-a reținut de cele două instanțe inexistența faptei și s-a dispus achitarea inculpatului pentru această faptă (art. 27 alin. 3).

Neîntemeiată este și critica Parchetului circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților N.N. și S.D. sub aspectul modalității de executare.

Se constată că cele două instanțe au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, modalitatea concretă a săvârșirii lor, poziția procesuală nesinceră a inculpaților precum și circumstanțele personale ale acestora, care nu sunt la primul conflict cu legea penală și a stabilit pedepse în limitele legale pentru infracțiunile prevăzute de art. 27 alin. (23) din Legea nr. 365/2002, orientate spre minim.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilită pentru cei doi inculpați (suspendarea condiționată a executării pedepsei), Înalta Curte reține că, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legea specială, natura și gravitatea faptelor, modalitatea comiterii lor și datele ce caracterizează persoana inculpaților (deși au mai comis fapte de același gen, concurente cu faptele din prezenta cauză și au avut o atitudine nesinceră, au familii, sunt persoane integrate în societate, au un loc de muncă, fiind identificate elemente pozitive care permit reinserția acestora în societate astfel cum rezultă din referatele de evaluare), aplicarea unor pedepse în regim neprivativ de liberate chiar și în forma suspendării condiționate, este singura în măsură să contribuie la schimbarea atitudinii lor față de valorile sociale ocrotite de norma legală, le permite să conștientizeze rezultatul acțiunilor lor și pe viitor să nu mai comită astfel de fapte care contravin normelor sociale ale societății din care fac parte.

Faptul că în cauză a fost anulat beneficiul suspendării condiționate pentru pedepsele aplicate celor doi inculpați pentru infracțiuni de aceeași natură, concurente cu cele din prezenta cauză, nu impune în mod obligatoriu stabilirea altei modalități de executare a sancțiunilor, în condițiile în care raportat la împrejurările concrete ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților au fost aplicate pedepse egale cu minimum special.

2. În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., privind greșita aplicare a legii, în sensul reținerii stării de recidivă postcondamnatorie pentru inculpatul B.G.C.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul B.G.C. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 620 din 28 decembrie 2006 a Tribunalului Mehedinți, definitivă prin Decizia penală nr. 30 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Craiova la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni închisoare.

Având în vedere că din actele dosarului nu rezultă data certă a comiterii infracțiunii prev. de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cele două instanțe au reținut că această faptă constând în falsificarea celor 3 carduri a fost comisă de inculpat între momentul efectuării percheziției domiciliare și data rămânerii definitive a hotărârii nr. 620/2006, respectiv, 15 martie 2005 - 14 martie 2007, astfel că pentru această faptă nu s-a reținut starea de recidivă prev. de art. 37 lit. a) C. pen., infracțiunea fiind concurentă cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința nr. 620/2006 (inculpatul B. și-a retras apelul declarat în cauză iar pentru acesta hotărârea a rămas definitivă la data de 14 martie 2007).

în cazul infracțiunilor prev. de art. 25 și art. 27 alin. (1) și 3 din Legea nr. 365/2002 s-a reținut de către cele două instanțe că prima a fost comisă la data de 20 mai 2008 când s-a efectuat percheziția domiciliară, iar cea de-a doua, în perioada 16 noiembrie 2006 - 4 iunie 2007, ulterior rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți, prin urmare, aceste fapte au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., instanțele inferioare în mod întemeiat au apreciat, având în vedere și Decizia nr. 42/2008 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 85 și art. 39 C. pen. și au dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 620/2006 a Tribunalului Mehedinți și contopirea pedepselor în condițiile art. 39 alin. (1) C. pen.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse Înalta Curte apreciază criticile recurentului intimat inculpat B.G.C., ca nefondate, sub acest aspect.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei sub aspectul cuantumului și a modalității de executare, prin reținerea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Înalta Curte în baza propriului examen a actelor și lucrărilor dosarului apreciază că nici această critică nu este întemeiată, cele două instanțe au realizat o justă individualizare a sancțiunii penale, atât sub aspectul cuantumului cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen.

Pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului de către instanța de fond și menținută de instanța de apel (3 ani închisoare) îndeplinește atât scopul preventiv al pedepsei, cât și caracterul de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește faptele penale comise, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului.

Felul și natura faptelor comise (falsificarea instrumentelor de plată electronică, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos), modalitatea de comitere a faptelor (împreună cu alte persoane, prin falsificarea de carduri, obținerea unor sume de bani prin folosirea de către ceilalți coinculpați a cardurilor falsificate), intensitatea activității infracționale constând în comiterea mai multor infracțiuni într-un interval de timp scurt, contribuția infracțională (fiind unul dintre principalii pioni în activitatea derulată de inculpații din prezenta cauză) precum și circumstanțele personale ale inculpatului (care este cunoscut cu antecedente penale, două dintre fapte le-a comis în stare de recidivă postcondamnatorie, are o familie și un loc de muncă) și conduita sa procesuală (nu a recunoscut comiterea faptelor chiar și în fața unor probatorii care dovedeau contrariul), formează convingerea Înaltei Curți că pedeapsa rezultantă aplicată de 3 ani închisoare, în regim de detenție, este în măsură să contribuie la formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile sociale.

3. Neîntemeiate sunt și criticile recurentului intimat inculpat S.D., circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.

Astfel cum au reținut și cele două instanțe, se constată că inculpatul S.D. a fost condamnat numai sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, probele administrate dovedind fără putință de tăgadă că acesta a transmis la data de 15 martie 2005, de pe adresa de email G, o listă cu informații despre carduri bancare agentului sub acoperire FBI "M.", faptă recunoscută parțial și de inculpat, în sensul că a folosit adresa de email respectivă până în anul 2006, fiind singura persoană ce avea parola de acces.

Apărările inculpatului că la domiciliul acestuia nu fost găsit niciun computer, CD-uri sau aparatură gen M. și nici nu au fost identificate transferuri financiare nu au nicio relevanță sub aspectul faptei din prezenta cauză care este concurentă cu cele din dosarul în care s-a dispus deja condamnarea acestuia și unde s-a identificat computerul utilizat de inculpat în comiterea faptelor și aparatura folosită pentru falsificarea cardurilor. Celelalte critici ale inculpatului S. cu privire la o eventuală sumă de 8.000, la neidentificarea sistemelor informatice accesate nu au relevanță în raport de infracțiunea prev. de art. 27 din legea specială, în condițiile în care în actul sesizare se fac referiri la transmiterea a 8.000 email-uri fictive de pe o pagină web clonată, fapte pentru care s-a dispus o soluție de achitare motivat de lipsa probelor și neincriminarea activității de phishing (art. 42 și art. 44 din Legea nr. 161/2003).

Relevanță sub aspect probator prezintă însă rezultatul percheziției informatice efectuate asupra computerului inculpatului N.N. care a stabilit că în două conversații purtate de acesta din urmă cu utilizatorii ID-urilor "i." și "g." aceștia îi confirmă că "t." (inculpatul S.) se uită la codurile BIN.

În acord cu instanța de apel și Înalta Curte reține că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 455/2001 semnătura electronică este cerută ca o condiție de validitate a unui act juridic și nu în cazul unor email-uri transmise de inculpat de pe adresa personală, chiar dacă ele au fost transcrise pe suport de hârtie și folosite ca mijloace de probă prin coroborare însă cu alte elemente probatorii, inclusiv declarația inculpatului. Or, în condițiile în care acesta a recunoscut că a folosit adresa de email respectivă, nu a contestat purtarea unei corespondențe electronice, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească identitatea dintre inculpat și respectiva adresă de email nu ar fi fost justificată.

Prin urmare, pentru considerentele expuse Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit împrejurarea că inculpatul S.D. a transmis neautorizat către agentul sub acoperire FBI date ale cărților de credit în vederea efectuării de retrageri de numerar, astfel că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, probele administrate susțin acuzațiile aduse inculpatului sub acest aspect, contrar afirmațiilor sale.

Pe cale de consecință, achitarea inculpatului întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu este justificată.

4. În cauză nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., invocat de inculpatul N.N., privind grava eroare de fapt a celor două instanțe care au dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, în forma tentativei.

Din actele și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul N.N. este utilizatorul ID-ului "S.", astfel în folderul înregistrări YahooMessenger se regăsește și cel cu denumirea "S." alături de "i." și "m.", ultimele două nefiind contestate de către inculpat. Faptul că inculpatul N. a utilizat ID-ul "S." rezultă și din concluziile expertizei informatice care a stabilit că de pe acest ID au fost purtate convorbiri și cu alte persoane apropiate inculpatului care chiar i se adresau cu apelativul "N." și chiar inculpații B. și T. într-o convorbire pe messenger fac referire la inculpatul N. și ID-ul acestuia.

De asemenea, cu ocazia percheziției informatice efectuate asupra laptopului aparținând inculpatului N. și a celor două CD-uri, au fost identificate 144 fișiere ce conțineau date de identificare a unor mijloace de plată electronică, coduri BIN, adrese de poștă electronică, 125 fișiere în folderul "Work" cu date de identificare a unor cărți de credit, datele de identificare ale instituțiilor emitente a cărților de credit în funcție de numerele atribuite acestora (coduri BIN).

Apărările inculpatului privind împrejurarea în care aceste date se află în laptopul său și pe cele două CD-uri, nu pot fi primite, având în vedere activitățile inculpatului în falsificarea instrumentelor de plată dovedite în dosarul anterior, locul unde au fost găsite cele două CD-uri fapt ce infirmă susținerea sa că sunt cele care nu au fost găsite la percheziția efectuată în dosarul anterior și inculpatul a omis să le predea organelor judiciare dar și convorbirile purtate de către N. cu inculpatul P.D.I. la data de 11 iulie 2007 privind deținerea de către inculpat a unor cărți de credit și interesul acestuia pentru a le transmite unei persoane din S.U.A. "A.". Prin urmare, existența acestor date informatice în laptopul și CD-urile găsite la inculpatul N. confirmă intenția acestuia de a le transmite în mod neautorizat unei persoane, activitatea sa infracțională rămânând însă în faza tentativei.

Argumentul invocat de inculpat referitor la faptul că, dacă nu s-a putut stabili proveniența sumelor de 9.000 dolari S.U.A. și 4.530 euro primite prin transfer bancar de la persoane din S.U.A. și Emiratele Arabe Unite nu se poate reține nici infracțiunea prev. de 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, nu poate fi primit, având în vedere că din probele administrate nu s-a putut dovedi că ele provin din comiterea acestei infracțiuni, or, existența infracțiunii de transmitere neautorizată de date către o altă persoană în scopul realizării unor operațiuni dintre cele prev. la art. 1 pct. 11 din legea specială nu este condiționată de obținerea sau nu de către subiectul activ a unui folos material.

În consecință, Înalta Curte reține că probele administrate în cauză astfel cum au fost descrise și analizate de către cele două instanțe și însușite de către instanța de recurs susțin acuzațiile aduse inculpatului și stabilesc cu certitudine că inculpatul a încercat să transmită neautorizat date informatice privind cărți de credit, către agentul sub acoperire FBI "M.", astfel că, nu se justifică pronunțarea unei soluții de achitare întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., cum a solicitat recurentul.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) punctele 14, 172, 17 și 18 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații B.G.C., S.D. și N.N., apreciind hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel ca fiind legale și temeinice.

Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Craiova și de inculpații B.G.C., S.D. și N.N. împotriva Deciziei penale nr. 208 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind și pe inculpații B.M.R., C.A.V., D.C.M., D.T.S., M.M.A., P.C.A., P.D.I. și T.H.D.

Obligă recurenții inculpați B.G.C., S.D. și N.N. la plata sumelor de câte 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B.M.R., C.A.V., D.C.M. și P.D.I. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D.T.S., M.M.A., P.C.A., și T.H.D., în sumă de câte 400 lei,. se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM