Influence peddling by public official: re-individualization of penalty to suspend prison execution under probation

Asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 743 din data de 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 288388/3/2012, s-au hotărât următoarele:

În temeiul disp. art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 a fost condamnat inculpatul B.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 din C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcțiile de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare și pe cea de consilier superior în cadrul aceleași instituții).

În temeiul disp. art. 65 din C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) din C. pen. (dreptul de a ocupa funcțiile de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare și pe cea de consilier superior) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul disp. art. 86 din C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 862 din C. pen.

În temeiul disp. art. 71 alin. (5) din C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 863 din C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate de către consilierii de probațiune la Serviciul de Protecție a Victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de subzistență;

în temeiul disp art. 86 alin. (3) din C. pe s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să respecte și următoarele obligații:

a) să desfășoare o activitate legală;

b) să nu intre în legătură cu denunțătorul N.A. și familia acestuia. În temeiul disp. art. 86 din C. pen. i-a fost atrasă atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de neîndeplinire a obligațiilor stabilite de instanță sau a măsurilor de supraveghere.

În temeiul disp. art. 350 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

În temeiul disp. art. 88 din C. pen. a fost computată prevenția pentru inculpatul B.F. de la 6 iulie 2012 și până la efectiva punere în libertate.

În temeiul disp. art. 191 din C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - nr. 79/P/2012 din data de 19 iulie 2012, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.F., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În fapt, s-a reținut în actul de inculpare că, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, inculpatul B.F. a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând inițial 6 ha de teren cu vegetație forestieră, pretenție redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetație forestieră tânără și o parte cu vegetație forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite.

Situația de fapt reținută în actul de inculpare a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal din 4 iulie 2012, de constatare acte premergătoare urmăririi penale, f. 3-4; denunțul formulat la data de 26 septembrie 2011 de N.A., înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, înaintat la prezenta unitate de parchet prin ordonanța de declinare nr. 18251/P/2011 din 24 februarie 2012, f. 30; fotocopii sentința civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, jud. Ilfov și decizia civilă nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, f. 32-37;

înscris datat 15 decembrie 2009, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Direcția Silvică București, f. 38; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București, f. 39; înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Județului Ilfov, f. 40; cerere din data de 21 martie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn.

Găneasa, jud. Ilfov, f. 41; contestație din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar, f. 42; declarații olografe date de N.A. la data de 20 ianuarie 2012, f. 43; și la data de 19 martie 2012, f. 76; fotocopii de pe actele depuse de denunțător la dosar cu ocazia audierii la data de 19 martie 2012: adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul civil nr. 4501/94/2008/RJ al Judecătoriei Buftea și anexele acestei expertize, f. 47-60; extrase de pe internet din datele de 13 martie 2012 și 16 martie 2012 de pe site-ul oficial al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București cu privire la funcția numitului B.F.

și din data de 22 iunie 2012, de pe site-ul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, relativ la valoarea terenurilor din Jud. Ilfov, f. 61-63 și 219-220; Proces-verbal din data de 04 aprilie 2012 de redare a convorbirii din ora 11 iunie 08; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 15.56.36; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din data de 23 martie 2012, ora 09.59.35; proces-verbal din 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 28 martie 2012, ora 09.41.26; proces-verbal din 14 mai 2012 de redare a convorbirii din 20 aprilie 2012, ora 16.56.37; proces-verbal din 11 mai 2012 de redare a convorbirii din 07 mai 2012, ora 15 decembrie 04; proces-verbal din 15 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08 aprilie 41; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08.28.36; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 10 mai 2012, ora 11.19.57; proces-verbal din 28 mai 2012 de redare a convorbirii din 24 mai 2012, ora 17.40.45; proces-verbal din 19 iunie 2012 de redare a convorbirii din 15 iunie 2012, ora 19.31.08; proces-verbal din 27 iunie 2012 de redare a convorbirii din 19 iunie 2012, ora 09 aprilie 45 și proces-verbal din 29 iunie 2012 de redare a convorbirilor telefonice din 21 iunie 2012, ora 08 iulie 56; din 21 iunie 2012, ora 08 octombrie 05; din 22 iunie 2012, ora 08.45.47; din 22 iunie 2012, ora 09.25.43 și a convorbirii din data de 29 iunie 2012, ora 09.00.48., proces-verbal de imprimare pe CD, filele 121-166;

Adresa din 08 iunie 2012 prin care s-au solicitat informații relativ la titulari posturi telefonice și răspunsul primit prin adresa din 11 iunie 2012, f. 224-225; Proces-verbal întocmit de D.N.A. - Serviciul Tehnic, la data de 09 mai 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. și B.F. la data de 09 mai 2012 și procesul-verbal de imprimare pe cd, f. 74-87; Proces-verbal întocmit de D.N.A. - Serviciul Tehnic, la data de 05 iulie 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. și B.F. la data de 4 iulie 2012 și procesul-verbal de imprimare pe cd, f. 91-119;

Declarație inculpat B.F., f. 8-9; Adresa nr. 3501/06 iulie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București și ordinul atașat, f.226; Declarații martori S.C.L., f.231-232; N.O., f. 233; și N.A., f. 67-69 ; Adresa nr. 2427 din 12 iulie 2012 emisă de Ocolul Silvic Brănești și actele atașate, f.262-284; Adresa nr. l 1288/ PC din 12 iulie 2012 emisă de Prefectura Jud. Ilfov și actele atașate, f. 286-318; Adresa nr. 2981 din 13 iulie 2012 emisă de Primăria Corn. Găneasa și actele atașate, f. 320-404, toate cu privire la actele efectuate în legătură cu cererile de imposedare formulate de N.A.;

Suport optic ce conține înregistrarea ambientală audio-video din data de 4 iulie 2012, suport optic ce conține înregistrarea ambientală audio-video din data de 09 mai 2012 și suport optic ce conține convorbirile telefonice redate în procese-verbale, toate trei atașate la dosarul cauzei.

În cursul cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul, martorii din acte și s-au depus în apărarea acestuia acte în circumstanțiere și totodată, a fost audiat martorul în circumstanțiere N.G.

Din declarația inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta a solicitat aplicarea dispoz. art. 3201 C. proc. pen. învederând instanței că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis in judecată, cerere ce a fost respinsă de instanță prin încheierea din 16 august 2012, ca urmare a constatării recunoașterii săvârșirii faptei într-o modalitate diferită de cea expusă în rechizitoriu.

Referitor la situația de fapt, inculpatul a declarat că în anul 2011, deținea funcția de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și în februarie 2011, denunțătorul a depus o notificare prin care cerea punerea în executare a sentinței civile prin care i se retrocedase suprafața de 78 ha pădure. Inculpatul a declarat în continuare că, în momentul în care i s-a adus la cunoștință această notificare, în baza atribuțiilor de serviciu, stabilite în fișa postului a hotărât să-l contacteze telefonic pe denunțător, în vederea soluționării acestei notificări, prin care se solicita punerea în posesie cu suprafața de 78 ha pădure ce-i fusese restituită. Prin urmare, l-a contactat telefonic pe denunțător și i-a transmis să vină cu toate actele pe care le deține, lucru pe care acesta din urmă l-a și făcut, prezentându-i inculpatului mai multe acte, printre care și sentința civilă, fără a fi legalizată și investită cu formulă executorie.

În urma analizei actelor depuse de denunțător, inculpatul a observat că în sentința civilă respectivă era menționată întinderea dreptului de proprietate în corn. Găneasa dar nu era specificat amplasamentul celor 78 ha. Astfel, inculpatul i-a comunicat denunțătorului că s-ar putea să aibă probleme în demersul său de punere în posesie și i-a atras atenția că poate să-și rezolve problema mai repede, „în stil românesc”, așa cum au procedat și alte persoane care se aflau în această situație, și pentru a nu aștepta 3-4 ani, pentru punerea în posesie, „au oferit ceva” comisiilor care se ocupau de caz, de obicei, în natură.

Inculpatul a mai declarat că nu i-a pretins denunțătorului în mod direct, 6 ha teren cu vegetație forestieră și denunțătorul este persoana care a inițiat convorbirile din care rezultă această propunere.

Referitor la convorbirile telefonice în care se face referire la suprafața de pădure ce urma a fi dată de către denunțător în vederea punerii sale în posesie, inculpatul a declarat că, de fapt, nu este vorba de a o acceptare a promisiunii pentru sine, ci de fapt, îi aducea la cunoștință denunțătorului ca 55 așa trebuie să dea comisiei”, aspect ce constituia o practică, un obicei în cadrul instituției ce se ocupa cu punerea efectivă în posesie și emiterea titlului de proprietate.

A mai subliniat inculpatul în declarația sa că, de fapt denunțătorul l-a abordat în mod emoțional, aducându-i la cunoștință că are o vârstă înaintată, iar inculpatul a acceptat să-l ajute întrucât îi cunoștea și familia, dar fără vreo pretenție materială de la acesta.

Tot din declarația inculpatului a mai rezultat că, toate convorbirile cu denunțătorul au avut loc la sediul instituției, ultima fiind din 4 iulie 2012, iar referitor la cele 3 ha de pădure tânără și 1 ha pădure bătrână, inculpatul a precizat că nu le-a acceptat pentru sine, ci a făcut aceste afirmații pentru a-i aduce la cunoștința denunțătorului că „ trebuie să dea ceva membrilor comisiei” care se ocupau efectiv de punerea în posesie. Inculpatul a mai precizat că nu a promis denunțătorului că va lua legătura cu membrii comisiei în vederea soluționării favorabile a solicitării de punere în posesie și nu a pretins pentru sine, astfel cum se reține în rechizitoriu, o parte din pădurea retrocedată lui N.A., și nici că va interveni pe lângă un funcționar în vederea întocmirii actelor necesare punerii în posesie.

Inculpatul a mai învederat că în discuțiile pe care le-a avut cu denunțătorul nu a făcut referire la funcționarii ce făceau parte din comisia ce avea în atribuții punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești referitoare la retrocedarea terenurilor.

În finalul declarației, inculpatul a precizat că, de fapt, nu avea cum să intervină pe lângă funcționarii abilitați de către primărie pentru că anexa nr. 37 conform H.G. nr. 890/2005, Regulamentul de aplicare a Legea nr. 247/2005 (în baza căreia se dă hotărârea de validare și se întocmește procesul verbal de punere în posesie) era întocmită din toamna anului 2011 și era înaintată la Prefectură.

Instanța de fond a reținut că din declarația martorului-denunțător N.A. rezultă că a formulat mai multe cererii la Primăria corn Găneasa ce aveau ca obiect punerea în posesie cu o suprafață de 79,5 ha pădure, așa cum rezulta din actele pe care le deținea dinainte de anul 1948.

În urma cererilor pe care le-a depus la Primărie, a fost chemat de inc. Băncilă, care deținuse funcția de șef al Ocolului Silvic în raza căreia se afla și pădurea în speță și i-a prezentat acestuia hotărârea definitivă și irevocabilă, prin care era îndreptățit să fie pus în posesie cu suprafața de pădure menționată. Ulterior, a mai purtat cu inculpatul B. discuții telefonice și au stabilit să se întâlnească cu acesta la Biroul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București. Denunțătorul a precizat că inculpatul i-a spus în mod direct că, pentru a fi pus în posesie trebuie să dea 6 ha, fără a face referire la vreo persoană căreia ar fi trebuit să-i revină aceste 6 ha, cu precizarea că și în alte situații s-a procedat în mod asemănător, în sensul că și alte persoane au dat 10 % din suprafață, tot fără a preciza persoanele care ar fi trebuit să intre în posesia acestor suprafețe.

Ulterior, formulării denunțului la D.N.A., martorul N.A. a mai purtat discuții cu inculpatul, la sediul instituției la care acesta lucra și la sediul Primăriei com. Găneasa, iar acesta i-a comunicat că dorește 4 ha pentru sine, în vederea punerii în posesie cu suprafața de pădure ce urma să-i fie retrocedată, conform hotărârii judecătorești. Martorul denunțător a precizat că toate întâlnirile pe care le-a avut cu inculpatul au avut loc în urma contactului telefonic, acesta din urmă fiind cel care a avut inițiativa să-l contacteze.

Denunțătorul a mai precizat că nu a fost niciodată de acord să cedeze cele 6 ha pădure din suprafața ce urma să-i fie retrocedată și așa cum a arătat, inculpatul nu a precizat cui ar fi trebuit să-i revină cele 6 ha ce-i fuseseră solicitate, în vederea punerii sale în posesie, dar, ulterior când a fost vorba de cele 4 ha, inculpatul a precizat că sunt pentru sine, spunându-i că actele referitoare la aceste 4 ha ce urmau să-i revină vor fi întocmite mai târziu, după ce martorul va intra în posesia suprafeței de pădure.

S-a reținut că tot din declarația martorului rezultă că acesta nu a formulat niciodată cerere la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București pentru punerea sa în posesie, ci doar la Primărie, dar a formulat mai multe reclamații ce vizau aspectul punerii sale în posesie, la mai multe instituții. In cererile pe care le-a formulat la diferite instituții ce aveau ca obiect retrocedarea pădurii, nu a menționat și numărul său de telefon și nu a primit răspuns de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București.

Denunțătorul a declarat că l-a cunoscut pe inculpat înainte cu un an de la perioada la care se referă obiectul dosarului iar inculpatul i-a comunicat că l-a cunoscut pe fratele său cu care obișnuia să meargă la vânătoare și, totodată, i-a adus la cunoștință că prezintă încredere, de fapt, încrederea în opinia martorului, se referea la faptul că trebuia să îi dea cele 4 ha de pădure.

În ceea ce privește cele 6 ha de pădure solicitate inițial de inculpat, atitudinea martorului a fost de refuz pe care l-a manifestat în mod expres, iar ulterior, în legătură cu cele 4 ha, întrucât deja formulase și denunțul la D.N.A., a mers pe ideea acceptării în scopul dovedirii faptelor săvârșite de inculpat.

De asemenea, s-a mai reținut că tot din declarația denunțătorului, rezultă că împreună cu inculpatul s-a deplasat la Primăria com. Găneasa și a asistat la discuțiile ce au avut loc între acesta și persoana care se ocupa de cadastru și a auzit când inculpatul i-a solicitat, în mod repetat, să nu măsoare șanțul ce reprezenta suprafața de protecție a pădurii și totodată, i-a comunicat că, în urmă cu 3 ani, s-ar fi tăiat și suprafața de 15 ha din pădurea cu care martorul trebuia să fie pus în posesie.

În finalul declarației, denunțătorul a precizat că inculpatul a făcut apel la încrederea pe care ar prezenta-o persoana sa și familia sa, deoarece, în trecut, îl cunoscuse pe fratele denunțătorului.

Instanța de fond a reținut că din declarația martorei N.O. rezultă că în urmă cu aprox. 2-3 ani a primit un telefon de la o persoană de sex masculin, care inițial nu s-a prezentat, dar în urma insistențelor martorei, și-a declinat numele precum și calitatea pe care o avea și locul de muncă, respectiv, Direcția Silvică.

Martora a precizat că această persoană dorea să vorbească cu soțul său, martorul N.A., care în acel moment nu se afla acasă și, ulterior, i-a comunicat soțului că a fost căutat de acea persoană și își amintește că au mai primit încă 2-3 telefoane de la aceeași persoană.

S-a mai reținut că tot din declarația martorei rezultă că soțul său nu i-a comunicat ce a discutat cu inculpatul și nici nu i-a relatat problemele pe care le-a întâmpinat cu privire la punerea sa în posesie, și nu cunoaște dacă acesta a făcut alte sesizări la organele statului cu privire la punerea în posesie, în baza hotărârii judecătorești civile.

Instanța de fond a reținut că din declarația martorului S.C.L. rezultă că din anul 2002, a lucrat în Primăria corn. Găneasa, ca inginer de cadastru, și, totodată, a făcut parte din Comisia de fond funciar care funcționează în cadrai primăriei și care are ca atribuții retrocedarea terenurilor cu vegetație forestieră.

Martorul S.C.L. și-a amintit că a existat o cerere formulată de martorul N.A. referitoare la retrocedarea suprafeței de 78 ha de pădure, cerere formulată și înregistrată în anul 2005, conform Legii nr. 247.

Martorul a învederat că își amintește că această cerere a fost discutată în Comisie în anul 2007, dar nu poate preciza ce soluție s-a luat cu privire la obiectul cererii.

Martorul a mai învederat că îl cunoaște pe inculpatul Băncilă din anul 2007, și își amintește că, în luna aprilie 2012, acesta a venit la Primărie însoțit de denunțător și au solicitat să vorbească cu secretarul primăriei și cu primarul.

S-a mai reținut că tot din declarația martorului rezultă că acesta a purtat discuții cu inculpatul B.F. și martorul denunțător referitoare la stadiul dosarului de punere în posesie, iar el i-a comunicat că acesta a fost trimis la Prefectură, iar Prefectura l-a returnat la primărie, pentru completare, în sensul depunerii unor adrese de la mai multe instituții printre care și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București.

Martorul a precizat că nu a primit solicitări din partea inculpatului pentru a interveni în vreun fel în scopul urgentării rezolvării situației, nici nu avea astfel de atribuții, fiind un simplu membru al comisiei, alături de ceilalți 13 membri. Tot în legătură cu discuția ce a avut loc la sediul primăriei, martorul a mai precizat că denunțătorul și-a luat angajamentul să depună un nou rând de acte, copii ale celor existente la dosar și, în acel moment, inculpatul nu a mai făcut nicio precizare.

Martorul a mai precizat că a fost sunat de mai multe ori de către inculpat, care l-a întrebat despre stadiul dosarului și a discutat în mod generic cu acesta.

În ceea ce privește punerea efectivă în posesie, martorul a declarat că a auzit o discuție referitoare la un șanț de protecție al pădurii, ce fusese săpat în afara acesteia, astfel că denunțătorul nu avea cum să piardă vreo suprafață de teren pentru că în dosarul civil se efectuase o expertiză topografică care stabilise deja suprafețele.

Instanța de fond a reținut că din declarația martorului în circumstanțiere N.G. rezultă că-l cunoaște pe inculpat de mult timp, din anul 1975, și că a lucrat din anul 1988 până în 2005 la Ocolul Silvic Brănești, în calitate de șef de ocol. A realizat o activitate conformă cu legea, iar din anul 2005 și până în momentul arestării a ocupat funcțiile de inspector șef, consilier, și inspector șef-adjunct. A mai declarat că cunoaște că inculpatul era bun profesionist și coleg, iar în familie avea un comportament bun, care putea constitui un model pentru alte persoane. Martorul a mai declarat că s-a ocupat permanent de integritatea fondului forestier, întocmind mai multe plângeri penale persoanelor care încălcau legea.

Analizând prin coroborare întregul material probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 26 septembrie 2011, denunțătorul N.A., a invocat comiterea de fapte de corupție în legătură cu refuzul autorităților competente (Ocolul Silvic Brănești, Jud. Ilfov; Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate din cadrul Instituției Prefectului, Jud. Ilfov și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a Corn. Găneasa, Jud. Ilfov) de punere în aplicare a sentinței civile nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, prin care el și fratele său, N.N., au obținut recunoașterea dreptului de proprietate asupra a 14, 0667 ha teren forestier și 64, 294 ha teren forestier, ambele suprafețe situate pe raza Comunei Găneasa, Jud. Ilfov.

În primăvara anului 2011, B.F., adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare l-a chemat, pentru discuții la biroul său, pe denunțătorul N.A., context în care i-a pretins acestuia 6 ha de pădure din totalul suprafețelor pentru care trebuia pus în posesie, în schimbul intervențiilor sale la funcționarii competenți în întocmirea actelor necesare imposedării denunțătorului cu imobilele menționate în hotărârea judecătorească prin care a obținut recunoașterea dreptului de proprietate. O a doua discuție între cei doi a avut loc tot în biroul lui B.F., la sediul autorității în care ocupa funcție de conducere, la circa 2 săptămâni de la prima pretindere de pădure. La această a două discuție din biroul său, B.F. a reiterat pretenția sa ca denunțătorul să-i dea 6 ha de pădure în schimbul intervențiilor sale la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie.

La aceste două discuții din 2011 purtate în biroul lui B.F., acesta a afirmat denunțătorului că dacă nu este de acord să-i dea o parte din pădure nu va reuși niciodată să fie pus în posesie întrucât funcționarii competenți în întocmirea actelor necesare imposedării pot găsi diverse pretexte pentru ocolirea legii. B.F. a afirmat în aceste două discuții că, dacă denunțătorul îi va de cele 6 ha pretinse, el garantează pentru punerea în posesie, făcând și mențiunea că a cerut mai puțin decât procentul de 10% care se practică în mod normal în astfel de situații, cei doi cunoscând că imposedarea viza două terenuri cu suprafața totală de circa 80 ha.

În cadrul aceleiași infracțiuni de traficare de influență prin pretindere de bunuri în modalitatea infracțiunii naturale cu pluralitate de acte materiale de executare, B.F., în discuție purtată cu N.A. la data de 09 mai 2012 în biroul său de la sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București, a solicitat acestuia 3 ha de pădure bătrână sau 4 ha din care 2 ha pădure tânără și 2 ha pădure bătrână, în schimbul intervențiilor sale la funcționarii competenți din cadrul Prefecturii jud. Ilfov, pentru întocmirea actelor necesare punerii denunțătorului în posesie.

Tot în conținutul aceleiași infracțiuni de trafic de influență, la data de 4 iulie 2012, B.F., în schimbul intervențiilor la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului, a pretins acestuia 3 ha de pădure cu vegetație tânără și 1 ha de pădure bătrână. Pretinderea din data de 4 iulie 2012, în parte diferită de cea din data de 09 mai 2012, fiind micșorată cu 1 ha solicitarea de pădure bătrână și majorată cu 1 ha cererea de pădure tânără, s-a realizat în contextul în care N.A. s-a întâlnit cu B.F. în Comuna Brănești, Jud. Ilfov, ulterior l-a dus pe denunțător cu autoturismul la sediul Primăriei Găneasa, Jud. Ilfov, unde în mod efectiv a realizat intervenții la funcționarii cu atribuții în emiterea actelor necesare punerii în posesie, după care l-a adus în Brănești în apropiere de stația de microbuz. Discuțiile în cadrul cărora B.F. a formulat pretinderea a 4 ha de pădure s-au derulat în autoturismul condus de el și la sediul Primăriei Corn. Găneasa, Jud. Ilfov, în intervalul orar 08.23 - 10 septembrie B.F. a comis infracțiunea de trafic de influență în modalitatea unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, realizată în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011-4 iulie 2012, prin pretinderea de bunuri imobile pentru sine, în vederea intervenției la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite prin hotărâre judecătorească.

Sesizarea din dosar (f. 30), formulată la data de 26 septembrie 2011, este pe o pagină ce cuprinde o primă parte cu afirmații ce au caracter general și o a doua parte în care se menționează fapte concrete de trafic de influență prin pretinderea unei părți din pădure de către șeful Ocolului Silvic Brănești. Anterior declinării dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București prin ordonanța nr. 18251/P/2011, din 24 februarie 2012, denunțătorul a fost audiat de organele de poliție și a precizat în detaliu date concrete cu privire la traficul de influență început de B.F. în primăvara anului 2011, prin pretinderea a 6 ha de pădure din cele 80 de ha atribuie prin hotărâre judecătorească, în schimbul intervențiilor sale pentru punerea în posesie. în ce privește funcția deținută de B.F., denunțătorul a fost în confuzie în plângerea formulată, însă prin precizările făcute în prima declarație olografa dată în cauză (f. 43-45), s-a clarificat că sesizarea penală a fost formulată împotriva acestei persoane.

Din denunțul și declarațiile date în cauză de martorul N.A. a rezultă că în primăvara anului 2011, B.F. l-a chemat la biroul său și i-a pretins 6 ha de pădure din totalul suprafețelor pentru care trebuia pus în posesie, pentru a determina funcționarii competenți să efectueze activitățile necesare primirii de către denunțător a imobilelor menționate în hotărârea judecătorească prin care a obținut retrocedarea în natură.

N.A. a mai relatat că o a doua discuție a avut loc tot în biroul lui B.F., la circa 2 săptămâni de la prima pretindere de pădure. La această a două discuție din biroul său, B.F. a reiterat pretenția sa ca denunțătorul să-i dea 6 ha de pădure în schimbul intervențiilor sale la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie.

La aceste două discuții din 2011 purtate în biroul lui B.F., acesta a afirmat denunțătorului că dacă nu este de acord să-i dea o parte din pădure nu va reuși niciodată să fie pus în posesie, întrucât funcționarii competenți în întocmirea actelor necesare imposedării pot găsi diverse pretexte pentru ocolirea legii. N.A. a declarat că B.F. a precizat, în aceste două discuții, că dacă îi va de cele 6 ha pretinse, el garantează pentru punerea în posesie, făcând și mențiunea că a cerut mai puțin decât procentul de 10% care se practică în mod normal în astfel de situații, în condițiile în care imposedarea viza două terenuri cu suprafața totală de circa 80 ha.

Instanța de fond a mai reținut că important în stabilirea rolului activ al inculpatului și insistențelor acestuia pentru obținerea de foloase necuvenite, este că martorul a mai declarat că în anul 2011, B.F. a sunat la telefonul fix de la domiciliul său și a vorbit cu soția sa în momentul în care el nu era acasă. Denunțătorul a susținut că inculpatul i-a transmis soției sale, N.O., că trebuie să-l caute, însă nu l-a mai contactat întrucât nu era de acord să-i dea o parte din pădure. N.A. a precizat că nu știe de unde inculpatul a aflat numărul său de telefon mobil și nici numărul telefonului fix de la domiciliu.

La dosar N.A. a atașat acte ce atestă afirmațiile sale că instanțele civile au dispus retrocedarea în natură a unei păduri din Jud. Ilfov și că a efectuat, fără succes, demersurile necesare punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Astfel, prin sentința civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1995/ R 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, N.A. și fratele său, N.N. (în prezent decedat, cu succesor soția supraviețuitoare, cumnată a denunțătorului din dosar), au obținut recunoașterea dreptului de proprietate asupra 14, 0667 ha teren arabil și 64, 294 ha teren forestier pe raza comunei Găneasa, jud. Ilfov.

Celelalte acte atașate (înscris datat 11 decembrie 2009, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Direcția Silvică București; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București; înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Județului Ilfov; cerere din data de 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov; contestație din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar; adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților) dovedesc activitățile făcute de denunțător pentru punerea efectivă în posesie. Referitor la aceste înscrisuri instanța de fond a reținut că prin conținutul lor acestea relevă că N.A. a efectuat toate diligentele necesare punerii sale în posesie, interesant în acest sens fiind și răspunsul ce l-a primit de la Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților prin adresa din 17 februarie 2007, în sensul că, în acea perioadă, „Comisia comunală Găneasa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor întâmpină probleme cu Ocolul Silvic Brănești”.

În baza autorizațiilor emise de Tribunalul București, în cauză au fost interceptate și înregistrate convorbiri telefonice și discuții purtate în mediul ambiental.

- La data de 09 mai 2012, la inițiativa lui B.F. și în urma discuțiilor telefonice purtate între cei doi în zilele anterioare, N.A. a fost invitat în biroul inculpatului la sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București, din Șos. Pipera, Sector 2. In prima parte a convorbirii (fila 78), B.F., după alegații cu privire la obstacolele punerii denunțătorului în posesie asupra pădurii, a formulat o modalitate diplomată de pretindere, reieșind totodată că între cei doi au mai existat în trecut astfel de discuții, anterior formulării sesizării din dosar. B.F. a afirmat denunțătorului că el poate să spună dacă lucrurile se rezolvă (subiectul clar este dorința lui N.A. de a fi împosedat cu terenurile atribuite de instanță) și la momentul în care are titlul în mână (este evident că este vizat acrul de proprietate), poate să fie „atent” cu el. B.F. i-a precizat denunțătorului că el trebuie să spună că-i va da ceva după finalizarea punerii în posesie, în schimbul intervențiilor promise. Astfel, s-a constatat că aceste afirmații ale inculpatului au deschis practic discuția cu denunțătorul, având rolul de introducere directă pe scopul Mâhnirii - pretinderea de pădure, înlăturându-se, totodată, și temeinicia unor eventuale alegații pe tema provocării în realizarea elementului material al traficului de influență.

După această deschidere de subiect realizată de către B.F., denunțătorul l-a întrebat, în mod firesc, dat fiind pretinderea realizată de inculpat și solicitarea ca N.A. să spună că-i va da ceva dacă „lucrurile se rezolvă”, care este obiectului pretenție sale, dacă vrea bani sau dacă e vorba tot de 6 ha cum i-a pretins în primăvara anului 2011. Răspunsul lui B.F. a fost că nu vrea bani. Denunțătorul l-a întrebat ce suprafață de teren trebuie să-i dea și dacă vrea tot 6 ha cum a pretins la discuțiile purtate în 2011. B.F. a răspuns că în raport de condițiile actuale e mult 6 ha și că sunt suficiente 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 tânără și 2 bătrână. Din cele arătate mai sus a rezultat că pretinderea a fost formulată de inculpat într-un mod clar, direct și fără echivoc, acesta nuanțând solicitarea prin stabilirea suprafeței de pădure și a categoriei, reieșind totodată că cererea s-a realizat pentru sine, aceste precizări fiind specifice unei persoane cu experiență și cunoștințe în domeniul silvic, care prefigurează avantaje patrimoniale în favoarea sa. De subliniat că inculpatul a început discuțiile pe tema avantajelor patrimoniale ce i se cuvin în schimbul intervențiilor sale, a stabilit clar că nu vrea bani și a formulat solicitarea de a primi, după punerea în posesie a denunțătorului, 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 tânără și 2 bătrână.

Instanța de fond a reținut că aceste afirmații ale inculpatului se coroborează cu declarațiile denunțătorului că în primăvara anului 2011, B.F. i-a pretins 6 ha de pădure pentru a interveni pentru punerea sa în posesie. Chiar B.F., prin argumentele sale de micșorare a pretenției formulate în 2011, a atestat pretinderile anterioare a 6 ha de pădure: „Nu, e mult în condițiile astea șase. V-o spun cinstit!. Deci șase e mult în condițiile astea”. Din afirmațiile lui B.F. a reieșit că au avut loc pretinderi anterioare și raportarea insistentă la prezent a solicitării de foloase necuvenite, afirmațiile fiind clare și apte să confirme susținerile denunțătorului cu privire la traficul de influență început în primăvara anului 2011.

De asemenea, s-a reținut că, după actualizarea în raport cu solicitările din 2011, a pretenției sale în sensul cererii clare a 3 ha de teren pădure bătrână ori 4 ha (2 ha tânără și 2 ha bătrână), prin afirmații explicite cu privire la natura pădurii și suprafața dorită, B.F. a precizat că el va interveni la Prefectura Jud. Ilfov în vederea punerii în posesie a denunțătorului, date ce prima instanță a constatat că probează elementele constitutive ale traficului de influență reținut în sarcina acestuia.

Pretinderea unei părți din pădurea ce trebuia atribuită denunțătorului, formulată de B.F. față de N.A., în schimbul intervențiilor sale la funcționarii competenți în întocmirea actelor necesare punerii în posesie, reiese și din convorbirile telefonice purtate între cei doi.

Astfel, în convorbirea telefonică din data de 10 mai 2012, ora 11.19 (f. 143-145) denunțătorul, conform discuției ambientale din ziua precedentă și solicitării exprese a inculpatului de a primi un răspuns, a spus acestuia că poate să înceapă demersurile de intervenție la funcționarii publici. B.F. a precizat că e bine că a primit un răspuns afirmativ ca să treacă la punerea în aplicare a influențărilor promise, confirmând și pretinderea anterioară de 4 ha de pădure din care 2 ha bătrână și 2 ha tânără.

În discuția telefonică din data de 24 mai 2012, ora 17.40 (f. 146-150) inculpatul l-a informat pe N.A. cu privire la actele efectuate în legătură cu cererea sa de punere în posesie și intervenții făcute în acest sens. La întrebarea denunțătorului unde să-i oprească cele 4 ha de pădure pretinse anterior, inculpatul a precizat că nu are nicio obligație față de el „la momentul ăsta”, după care și-a expus temerea că este posibil ca telefoanele să fie ascultate, reiterând afirmația „ nu aveți nicio obligație la momentul ăsta”. S-a observat că aceste date, deși la prima vedere par a fi favorabile inculpatului, atestă în fond prefigurarea de către B.F. a primirii unei părți din pădurea lui N.A., în viitor, după punerea acestuia în posesie.

Instanța de fond a mai reținut că la data de 15 iunie 2012, ora 19.31 (f. 151-154), inculpatul l-a pus la curent pe N.A. cu privire la intervențiile realizate de la ultima discuție și i-a expus motivele pentru care imposedarea întârzie. B.F. a afirmat denunțătorului că a primit promisiuni de la un funcționar cu atribuții la punerea în posesie că va face demersurile necesare și-l invită pe N.A. să vadă împreună pădurea și să mai discute cu privire la împărțirea acesteia.

În ce privește discuțiile telefonice purtate de inculpat cu terțe persoane, s-a reținut că la data de 21 iunie 2012, ora 08.10 (f. 161), acesta s-a interesat dacă au fost întocmite actele necesare punerii în posesie a lui N.A. B.F. a spus interlocutorului că vrea să grăbească această imposedare întrucât în trecut, cu privire la altă persoană în vârstă a făcut aceleași diligente (pretinderi de teren în schimbul intervențiilor), dar aceasta a decedat și nu a mai beneficiat de nimic, cei doi amuzându-se de posibilitatea decesului lui N.A. înainte de primirea pădurii pretinse. De precizat că N.A. are vârsta de 84 de ani, iar inculpatul cunoaște vârsta înaintată a denunțătorului din convorbirile purtate între cei doi, redate în procesele-verbale din dosar.

Au mai reieșit intervenții realizate de B.F. și din discuțiile purtate cu terțe persoane cu atribuții relativ la imposedare, la 21 iunie 2012, ora 08.07 (f. 160); 22 iunie 2012, ora 08.45 (f. 162) și 29 iunie 2012, ora 09.00 (f. 164), din această din urmă convorbire rezultând clar cum inculpatul, la exprimarea de către interlocutor a intenției de a suna proprietarul îndreptățit la restituirea în natură, a cerut ca el să rămână persoana de legătură între N.A. și organul ce trebuie să realizeze punerea în posesie.

Din înregistrarea ambientală realizată la data de 4 iulie 2012 a reieșit cum B.F., în schimbul intervențiilor la funcționari cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului, a pretins acestuia 3 ha de pădure cu vegetație tânără și 1 ha de pădure bătrână. Pretinderea din data de 4 iulie 2012, în parte diferită de cea din data de 09 mai 2012, fiind micșorată cu 1 ha solicitarea de pădure bătrână și majorată cu 1 ha cererea de pădure tânără, s-a realizat în contextul în care N.A. s-a întâlnit cu B.F. în Comuna Brănești, Jud. Ilfov și l-a dus pe denunțător cu autoturismul la sediul Primăriei Găneasa, Jud. Ilfov, unde în mod efectiv a realizat intervenții la funcționarii cu atribuții în emiterea actelor necesare punerii în posesie (solicitările îndeplinirii actelor pentru imposedare s-au realizat, în prezența denunțătorului, față de inginerul topograf și primarul comunei), după care l-a adus în Brănești în apropiere de stația de microbuz. Din această înregistrare ambientală redată în dosar în procesul-verbal din data de 05 iulie 2012 (f. 93-119), mai reiese cum B.F. a afirmat denunțătorului că a făcut intervenții și la Prefectura Jud. Ilfov și că are trecere la persoane cu funcții de decizie din cadrul acestei instituții și Primăriei Comunei Găneasa, Jud. Ilfov, autorități publice cu atribuții la punerea în posesie a lui N.A. cu terenuri ce i-au fost retrocedate, în mod irevocabil, prin hotărâri judecătorești din anul 2009.

S-a reținut că discuția ambientală din data de 4 iulie 2012 este structurată în trei părți. Prima parte cuprinde convorbirea purtată în autoturismul condus de inculpat din Corn. Brănești la sediul Primăriei Corn. Găneasa și vizează subiecte fără legătură cu prezenta cauza. Partea a doua conține discuțiile purtate de inculpat în sediul Primăriei Corn. Găneasa, cu N.A., inginerul topograf și primarul comunei, rezultând intervenții categorice și argumentate realizate de B.F. față de funcționarii cu atribuții în punerea în posesie a denunțătorului.

În partea a doua, convorbirile ambientale sunt axate pe subiectul pădurii ce trebuie atribuită lui N.A., starea acestora, locul unde sunt situate și vecinătăți. După aceste discuții din partea a doua a înregistrării ambientale, relevante pentru stabilirea infracțiunii reținute în cauză prin probarea unora dintre intervențiile realizate și interesului pentru obiectul material al pretenției, urmează a treia parte, ce cuprinde convorbirea purtată între denunțător și inculpat pe drumul de întoarcere la stația de microbuz din Corn. Brănești.

În partea a treia a convorbirilor, denunțătorul amintește inculpatului că la ultima discuție purtată în biroul lui i-a cerut 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 cu vegetație forestieră tânără și 2 ha bătrână. B.F. a confirmat clar această pretindere anterioară și a precizat că, dat fiind că în realitate suprafața ce trebuie atribuită denunțătorului are o pondere redusă de pădure bătrână, acesta trebuie să dea 1 ha de pădure bătrână și 3 ha de pădure tânără. Această modificare de pretenție a inculpatului a avut la bază și studierea, cu câteva minute în urmă, a hărților și actelor cu pădurea, realizată în biroul inginerului topograf din cadrul Primăriei Corn. Găneasa.

S-a observat că realizarea pretinderii din data de 4 iulie 2012, se relevă chiar dacă inculpatul a afirmat (f. 115) „vom da un hectar de aia bătrână și restul de-astalaltă care este acolo”, având în vedere ansamblul discuției și în special afirmațiile de confirmare clară a pretinderii anterioare, precizarea lui B.F. că nu negustorește pe acest domeniu lăsând denunțătorului posibilitatea de opțiune pentru categoriile de pădure din cele 4 ha și concluzionarea celor doi că inculpatul va primi pe o latură a pădurii un lot compact și nu hectare ce nu se învecinează, respectiv 1 ha de pădure bătrână și 3 ha de pădure tânără.

După aceste clarificări, inculpatul a epatat cu trecerea ce o are la Prefectura Jud. Ilfov și Primăria Corn. Găneasa, precizând detalii cu privire la persoanele cu funcții de conducere din aceste autorități publice și influența ce o are asupra lor, relevantă fiind și afirmația: „Păi, avem intrare și la actuala prefectură”

Martora N.O., soția denunțătorului, a declarat (f. 233) că o singură dată, în vara anului 2010, când N.A. nu era acasă, a fost contactată la telefonul fix de la domiciliu de un bărbat care s-a recomandat ca fiind Băncilă de la Direcția Silvică. Martora a precizat că această persoană a cerut să vorbească cu N.A. și aflând că nu era acasă, i-a spus să-i transmită soțului să-l caute.

N.O. a mai relatat că, în anul 2011, nu și-a amintit perioada exactă, a mai avut o discuție la telefonul fix de la domiciliu cu aceeași persoană de sex masculin care s-a recomandat ca fiind Băncilă și care s-a interesat iar de N.A. cu care vroia să vorbească. Martora a arătat că și de această dată soțul ei nu era acasă și interlocutorul i-a precizat că N.A. trebuie să-l caute.

S-a observat că aceste date se coroborează cu afirmațiile denunțătorului că, după pretinderile de pădure din primăvara anului 2011, B.F. l-a căutat la telefon, însă el a refuzat să intre cu acesta în discuții deoarece nu era de acord să-i dea o parte din teren.

După intrarea dosarului în lucru la D.N.A. și audierea olografa a denunțătorului, în mod firesc, pentru a verifica veridicitatea afirmațiilor sale, după obținerea autorizațiilor emise de instanță, N.A. a reluat discuțiile cu B.F. așa cum rămăseseră din primăvara anului 2011, scopul fiind administrarea probelor pentru stabilirea faptului dacă s-au comis sau nu infracțiuni. Ulterior, discuțiile purtate și întâlnirile derulate între denunțător și inculpat au avut ca principale cauze inițiativa și dorința lui B.F. de a primi o parte din pădure după punerea în posesie a lui N.A.

Martorul S.C.L., inginer topograf în cadrul Primăriei Corn. Găneasa, Jud. Ilfov, a precizat (f.232) că-l cunoaște pe B.F. de circa 4-5 ani și că acesta, în ultimele săptămâni, l-a contactat telefonic de mai multe ori, interesându-se de stadiul dosarului de punere în posesie a lui N.A.

Martorul a arătat că inculpatul a întrebat ce acte mai sunt necesare pentru imposedarea efectivă a denunțătorului și că acesta a venit cu N.A. la biroul său din cadrul primăriei unde s-a discutat mai mult cu privire la pădurea retrocedată prin hotărâre judecătorească, localizarea și structura acesteia.

S.C.L. a declarat, în legătura cu discuția din biroul său din data de 4 iulie 2012, că le-a explicat celor doi ce acte le-au fost cerute de Prefectura Jud. Ilfov și că acestea se aflau și în sediul primăriei încuiate în biroul secretarului care se afla în concediu medical, neexistând la acel moment posibilitatea de luare a lor. Martorul i-a solicitat denunțătorului să mai trimită o dată actele respective întrucât nu puteau fi preluate de la secretarul primăriei.

Martorul a detaliat în ce constă procedura de punere în posesie în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, reieșind că mai multe autorități publice (primăria, prefectura, ocolul silvic, direcția silvica, oficiul de cadastru) trebuia să emită diverse înscrisuri și aprobări pentru cazuri în care, de fapt, clarificările s-au făcut în proces civil, relevându-se etape administrative lente și stufoase, ce implică acte cu utilitate, menire și relevanță discutabile.

Inculpatul B.F. a confirmat discuțiile purtate cu N.A. în legătură cu pădurea ce trebuie să fie atribuită acestuia, însă a negat că ar fi pretins bunuri imobile în schimbul intervențiilor sale.

B.F. a declarat (f. 8-9), la data de 06 iulie 2012, că a spus denunțătorului, în urmă cu 1 an și 6 luni, că „uneori se practică ca persoanei îndreptățite la restituirea în natură de pădure să i se ceară 10% din pădure”, făcând precizarea că se referea la drepturi litigioase. Inculpatul a reiterat afirmația că procentul arătat mai sus, despre care a făcut mențiune în discuțiile purtate cu N.A., viza partea ce se cuvine celor ce se ocupă de drepturi litigioase.

S-a observat că aceste afirmații ale inculpatului întăresc relatările denunțătorului că cei doi au discutat în primăvara anului 2011 în legătură cu pădurea ce i-a fost atribuită prin hotărâre judecătorească și se coroborează cu discuția ambientală din data de 09 mai 2012 în care B.F. recunoaște pretinderile de pădure formulate față de N.A. în 2011, reducând obiectul foloaselor vizate în raport de „situația actuală”.

Instanța de fond a constatat că, în general, inculpatul a negat comiterea infracțiunii prezentând o versiune prin care a încercat disimularea realității. Denunțătorul a obținut din anul 2009 hotărâre judecătorească irevocabilă de retrocedare în natură de terenuri cu vegetație forestieră. S-a observat că din conținutul actelor trimise de acesta către diverse autorități (atașate la prezentul dosar, precizate la pct. 2), toate fiind anterioare traficului de influență început de inculpat în primăvara anului 2011, reiese lipsa cu desăvârșire a vreunei referiri la drepturi litigioase, fiind vizate drepturi consacrate irevocabil de instanțele civile. Totodată, s-a mai observat că din niciuna din convorbirile purtate de B.F. cu denunțătorul ori cu terțe persoane, nu reiese vreo referire la drepturi litigioase. Mai mult, intervențiile clare făcute de inculpat la funcționarii cu atribuții în emiterea actelor necesare imposedării denunțătorului și argumentele folosite că se impune finalizarea acestei proceduri, exclud ipoteza că B.F. ar fi avut convingerea că demersurile sale vizau de fapt drepturi litigioase.

Mai mult, instanța de fond a arătat că este de notorietate că autoritățile administrative nu pot proceda la puneri în posesie în baza unor drepturi litigioase, adică a unor pretenții civile ce fac obiectul unor procese în curs de soluționare, fiind imposibilă emiterea de acte prealabile imposedării cu privire la terenuri ai căror proprietari nu au fost recunoscuți în mod oficial.

Deși inculpatul B.F. a declarat în fața instanței că recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată, Tribunalul a constatat că declarația acestuia de recunoaștere a fost parțială, în sensul că a existat o pretindere a suprafeței de 4 ha teren, respectiv 2 ha de pădure bătrână și 2 ha pădure tânără, pretindere care nu a fost făcută pentru sine ci doar pentru a încunoștința martorul denunțător că numai în acest mod (prin oferirea suprafeței menționate) va putea intra efectiv în posesia suprafeței de 78 ha de pădure.

Prima instanță a constatat că din probatoriul administrat în cauză, rezultă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, în sensul că în perioada cuprinsă în primăvara anului 2011-4 iulie 2012, a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând inițial 6 ha de teren cu vegetație forestieră, pretenție redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetație forestieră tânără și o parte cu vegetație forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite.

Astfel, s-a constatat că din declarațiile date de martorul denunțător atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, rezultă pretinderea inițială a suprafeței de 6 ha pădure pentru punerea în posesie a martorului denunțător, și totodată, aspectul că inițiativa de a solicita această suprafață în scopul punerii în posesie a aparținut inculpatului.

Astfel, martorul - denunțător a declarat că la inițiativa inculpatului și în urma apelurilor telefonice pe care le-a primit de la acesta, a acceptat să se întâlnească cu inculpatul la sediul I.T.R.S.V., unde au avut loc discuții cu privire la dificultatea pe care o întâmpina denunțătorul în demersul său de punere în posesie cu suprafața de 78 ha pădure stabilită prin hotărârea judecătorească, inculpatul fiind acela care a formulat, într-o modalitate diplomată, pretinderea unei suprafețe de pădure.

De asemenea, s-a constatat C. pen. din discuțiile ce au avut loc între inculpat și denunțător, ce au fost interceptate, rezultă că inc. Băncilă i-a precizat denunțătorului că el trebuie să-i spună că îi va da ceva după finalizarea punerii în posesie în schimbul intervențiilor promise.

S-a mai constatat că tot din aceleași convorbiri rezultă că afirmațiile inițiale ale inculpatului și modalitatea în care a condus discuția au creat cadrul propice pentru ca denunțătorul N.A. să afirme că-i va da ceva dacă „ lucrurile se rezolvă”, acesta, întrebându-1 care este obiectul pretențiilor sale, adică dacă solicită o sumă de bani sau dacă solicită cele 6 ha pădure cum a pretins în primăvara anului 2011. Astfel, denunțătorul l-a întrebat ce suprafață de teren trebuie să-i dea pentru a fi pus în posesie și dacă trebuie să-i dea tot 6 ha, așa cum discutaseră, iar inc. Băncilă i-a răspuns că, în condițiile actuale este mult 6 ha, și că sunt suficiente 3 ha de pădure bătrână, ori 4 ha, din care 2 ha pădure tânără si 2 ha bătrână.

S-a arătat că aspectul că pretinderea a fost formulată de inculpat, în mod cert pentru sine, rezultă atât din declarația denunțătorului cât și din discuțiile purtate în mediul ambiental între cele două persoane.

Astfel inculpatul a început discuțiile pe tema avantajelor patrimoniale și a stabilit clar că nu vrea nicio sumă de bani formulând solicitarea de a primi, după punerea în posesie a denunțătorului, 3 ha de pădure bătrână, ori 4 ha, din care 2 ha pădure tânără și 2 ha bătrână.

Aceste aspecte au fost confirmate de declarația martorului denunțător, care a învederat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești că inculpatul i-a pretins în mod direct, inițial, suprafața de 6 Ha și ulterior i-a precizat că dorește 4 ha pentru sine în scopul punerii sale în posesie.

Astfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul denunțător a precizat că, în urma cererilor pe care le-a depus la Primărie, a fost chemat de inc. Băncilă, care deținuse funcția de șef al Ocolului Silvic în raza căreia se afla și pădurea în speță și i-a prezentat acestuia hotărârea definitivă și irevocabilă, prin care era îndreptățit să fie pus în posesie cu suprafața de pădure menționată. Ulterior, a mai purtat cu inculpatul Băncilă discuții telefonice și au stabilit să se întâlnească, iar întâlnirea cu acesta a avut loc la Biroul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București. Denunțătorul a precizat că inculpatul i-a spus în mod direct că, pentru a fi pus în posesie trebuie să dea 6 ha, fără a face referire la vreo persoană căreia ar fi trebuit să-i revină aceste 6 ha, cu precizarea că și în alte situații s-a procedat în mod asemănător, în sensul că și alte persoane au dat 10 % din suprafață, tot fără a preciza persoanele care ar fi trebuit să intre în posesia acestor suprafețe.

Ulterior formulării denunțului la D.N.A., martorul N.A. a mai purtat discuții cu inculpatul, la sediul instituției la care acesta lucra și la Primăria corn. Găneasa, iar acesta i-a comunicat că dorește 4 ha pentru sine, în vederea punerii în posesie cu suprafața de pădure ce urma să-i fie retrocedată, conform hotărârii judecătorești. Martorul denunțător a precizat că toate întâlnirile pe care le-a avut cu inculpatul au avut loc în urma contactului telefonic, acesta din urmă fiind cel care a avut inițiativa să-l contacteze.

Denunțătorul a mai precizat că nu a fost niciodată de acord să cedeze cele 6 ha de pădure din suprafața ce urma să-i fie retrocedată și așa cum a arătat, inculpatul nu a precizat cui ar fi trebuit să-i revină cele 6 ha ce-i fuseseră solicitate, în vederea punerii sale în posesie, dar, ulterior, când a fost vorba de cele 4 ha, inculpatul a precizat că sunt pentru sine, spunându-i că actele referitoare la aceste 4 ha ce urmau să-i revină vor fi întocmite mai târziu, după ce martorul va intra în posesia suprafeței de pădure.

Instanța de fond a mai reținut că tot din declarația martorului rezultă că acesta nu a formulat niciodată cerere la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București pentru punerea sa în posesie, ci doar la Primărie, dar a formulat mai multe reclamații ce vizau aspectul punerii sale în posesie, la mai multe instituții. în cererile pe care le-a formulat la diferite instituții ce aveau ca obiect retrocedarea pădurii, nu a menționat numărul său de telefon și nu a primit răspuns de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București.

Denunțătorul a declarat că l-a cunoscut pe inculpat înainte cu un an de la perioada la care se referă obiectul dosarului, iar inculpatul i-a comunicat că l-a cunoscut pe fratele denunțătorului cu care obișnuia să meargă la vânătoare și totodată, i-a adus la cunoștință că prezintă încredere, de fapt, încrederea în opinia martorului, se referea la faptul că trebuia să îi dea cele 4 ha de pădure.

În ceea ce privește cele 6 ha de pădure solicitate inițial de inculpat, atitudinea martorului a fost de refuz, pe care l-a manifestat în mod expres, iar ulterior în legătură cu cele 4 ha, întrucât deja formulase și denunțul la D.N.A., a mers pe ideea acceptării în scopul dovedirii faptelor săvârșite de inculpat.

Tribunalul a mai reținut că tot din declarația denunțătorului, rezultă că împreună cu inculpatul s-a deplasat la Primăria com. Găneasa și a asistat la discuțiile ce au avut loc între acesta și persoana care se ocupa de cadastru și a auzit când inculpatul i-a solicitat în mod repetat, să nu măsoare șanțul ce reprezenta suprafața de protecție a pădurii și totodată, i-a comunicat că, în urmă cu 3 ani, s-ar fi tăiat și suprafața de 15 ha din pădurea cu care martorul trebuia să fie pus în posesie.

În finalul declarației, denunțătorul a precizat că inculpatul a făcut apel la încrederea pe care ar prezenta-o persoana sa și familia sa, deoarece în trecut, îl cunoscuse pe fratele denunțătorului.

Instanța de fond a constatat că afirmațiile martorului, în sensul că cel care l-a contactat pe denunțător a fost inculpatul, sunt susținute și de către martora N.O. care confirmă că a primit 2-3 telefoane de la inculpat, care inițial nu și-a declinat identitatea dar, la insistențele sale și-a precizat ocupația și locul de muncă - Direcția Silvică.

S-a mai constatat că aspectul întâlnirii ce a avut loc la Primăria com. Găneasa între inculpat și martorul denunțător și preocuparea manifestată de inculpat în ceea ce privește soluționarea favorabilă a dosarului martorului-denunțător rezultă și din declarația martorului S.C.L., care a confirmat întâlnirea dintre inculpat și denunțător ce a avut loc la sediul Primăriei com. Găneasa, ocazie cu care martorul Safta i-a adus la cunoștință denunțătorului că dosarul său, ce avea ca obiect punerea în posesie fusese returnat de la Prefectură la Primărie în vederea completării cu mai multe acte de la diferite instituții. Totodată, martorul Safta a confirmat că în ultima perioadă ce interesează cauza, inculpatul l-a contactat telefonic de mai multe ori, interesându-se de stadiul dosarului ce avea ca obiect punerea în posesie a martorului-denunțător N.A.

S-a observat că aceste aspecte rezultă și din înregistrările ambientale a discuțiilor purtate intre inculpat și martorul denunțător, care pot fi structurate în trei părți.

Prima parte cuprinde convorbirea purtată în autoturismul condus de inculpat din Com. Brănești la sediul Primăriei Com. Găneasa și vizează subiecte fără legătură cu prezenta cauza.

Partea a doua conține discuțiile purtate de inculpat în sediul Primăriei Corn. Găneasa, cu N.A., inginerul topograf și primarul comunei, rezultând intervenții categorice și argumentate realizate de B.F. față de funcționarii cu atribuții în punerea în posesie a denunțătorului. în partea a doua, convorbirile ambientale sunt axate pe subiectul pădurii ce trebuie atribuită lui N.A., starea acestora, locul unde sunt situate și vecinătăți. După aceste discuții din partea a doua a înregistrării ambientale, relevante pentru stabilirea infracțiunii reținute în cauză prin probarea unora dintre intervențiile realizate și interesului pentru obiectul material al pretenției, urmează a treia parte, ce cuprinde convorbirea purtată între denunțător și inculpat pe drumul de întoarcere la stația de microbuz din Corn. Brănești.

În partea a treia a convorbirilor, denunțătorul amintește inculpatului că la ultima discuție purtată în biroul lui i-a cerut 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 cu vegetație forestieră tânără și 2 ha bătrână. Inculpatul B.F. a confirmat clar această pretindere anterioară și a precizat că, dat fiind că în realitate suprafața ce trebuie atribuită denunțătorului are o pondere redusă de pădure bătrână, acesta trebuie să dea 1 ha de pădure bătrână și 3 ha de pădure tânără. Această modificare de pretenție a inculpatului a avut la bază și studierea, cu câteva minute în urmă, a hărților și actelor cu pădurea, realizată în biroul inginerului topograf din cadrul Primăriei Corn. Găneasa.

S-a constatat că realizarea pretinderii din data de 4 iulie 2012 se relevă chiar dacă inculpatul a afirmat (fii 15) „vom da un hectar de aia bătrână și restul de-astalaltă care este acolo”, având în vedere ansamblul discuției și în special afirmațiile de confirmare clară a pretinderii anterioare, precizarea lui B.F. că nu negustorește pe acest domeniu lăsând denunțătorului posibilitatea de opțiune pentru categoriile de pădure din cele 4 ha și concluzionarea celor doi că inculpatul va primi pe o latură a pădurii un lot compact și nu hectare ce nu se învecinează, respectiv 1 ha de pădure bătrână și 3 ha de pădure tânără

Prin urmare, instanța de fond a constatat că probele administrate în cauză și mai sus-analizate confirmă aspectul că, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011-4 iulie 2012, inculpatul a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând inițial 6 ha de teren cu vegetație forestieră, pretenție redusă ulterior, la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetație forestieră tânără și o parte cu vegetație forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite.

Deși inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii arătând că, în discuțiile sale a făcut referire la suprafața de 4 ha pădure (2 ha pădure tânără și 2 ha pădure bătrână) precizând că a intenționat doar să aducă la cunoștința denunțătorului că numai în acest mod va putea intra în posesia efectivă a suprafeței retrocedate, învederând totodată, că nu a făcut referire la funcționari din cadrul primăriei și nu a promis cadouri sau alte foloase nici unui angajat al acestei instituții pentru a-l influența, Tribunalul a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Astfel, referitor la latura obiectivă, instanța de fond a arătat că, pentru întregirea acesteia, este necesară a fi îndeplinite mai multe cerințe printre care aceea „de a avea influență pe lângă un funcționar” sau a se lăsa să se creadă existența influenței. A lăsa să se creadă că are influență asupra unui funcționar înseamnă a crea cumpărătorului de influență falsa impresie că se bucură de trecere în fața acelui funcționar, cerința fiind îndeplinită dacă funcționarul există în realitate, cumpărătorul de influență cunoaște acest lucru și, în plus, crede că subiectul activ are trecere față de acel funcționar public sau funcționar.

O a doua cerință este ca făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public, fiind lipsit de importanță pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, dacă intervenția s-a realizat sau nu în realitate.

Tribunalul a constatat că aceste cerințe sunt îndeplinite în speță, întrucât inculpatul, prin atitudinea sa de inițiere a discuțiilor și întâlnirilor ce au avut loc cu denunțătorul, în care afirmă că se bazează exclusiv pe „încrederea” ce o prezintă denunțătorul ca persoană și familia acestuia, prin prezentarea modalității, în opinia sa, în care denunțătorul putea să intre efectiv în posesia suprafeței de pădure retrocedată (prin cedarea a 4 ha de pădure din care 2 ha de pădure tânără și 2 ha de pădure bătrână) și solicitarea expresă de oferire a acestei suprafețe pentru sine, conduc la concluzia că inculpatul a creat denunțătorului impresia că are influență asupra funcționarilor comisiei ce funcționau pe lângă Primăria Găneasa în vederea punerii în posesie a denunțătorului. Mai mult, s-a constatat că acest aspect rezultă chiar din apărarea formulată de inculpat, în sensul că în discuțiile telefonice pe care le-a avut cu denunțătorul în care face referire la cele 4 ha de pădure nu a intenționat decât să aducă la cunoștință acestuia practica ce funcționa la Primărie, în sensul că trebuia „oferit ceva”, pentru a se obține punerea efectivă în posesie.

S-a mai constatat că aceste aspecte sunt confirmate de declarația martorului denunțător care a învederat că inculpatul, în discuțiile telefonice, dar și în cele ambientale ce au fost înregistrate, a cerut pentru sine suprafața de 4 ha pădure și de declarația martorului S.C.L. care relevă existența întâlnirii și a discuțiilor telefonice pe care le-a avut cu inculpatul, în cadrul cărora inculpatul s-a interesat în mod repetat, chiar și în prezența denunțătorului, de situația dosarului ce avea ca obiect punerea în posesie a martorului-denunțător N.A., care în coroborare cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate conduc la concluzia că inculpatul a lăsat denunțătorului impresia că are influență și că se bucură de trecere în fața funcționarilor din cadrul Primăriei în scopul de a urgenta punerea în posesie a denunțătorului, care nu reușea de mai mulți ani, să fie pus în posesie cu suprafața de pădure ce i se atribuise în pofida hotărârii judecătorești, definitive și irevocabile. S-a mai constatat că aceleași probe demonstrează că, deși inculpatul nu a făcut denunțătorului o promisiune directă,în sensul că va interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei, existența acesteia a rezultat, în mod cert, din modalitatea de desfășurare a activității infracționale ce a fost mai sus expusă.

În drept, s-a reținut că faptele inculpatului B.F. care, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011-4 iulie 2012, a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând inițial 6 ha de teren cu vegetație forestieră, pretenție redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetație forestieră tânără și o parte cu vegetație forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în modalitatea unității naturale de infracțiune, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea având în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. respectiv, pericolul social concret al faptei săvârșite, modalitatea de comitere (prin pretinderea suprafeței de 4 ha de pădure în vederea punerii în posesie a martorului-denunțător N.A.), dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este o persoană cu studii superioare și a avut un comportament onorabil în familie și în societate. Instanța de fond a reținut că aceste aspecte rezultă din caracterizarea depusă la dosar precum și din declarația martorului în circumstanțiere, care atestă că inculpatul s-a evidențiat pe linie profesională, și în funcția de inginer a fost preocupat în mod continuu, de cunoașterea și perfecționarea pe diferite profiluri silvo-tehnice, precum și ca un bun organizator al activității desfășurate de personalul silvic.

Față de toate circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii și cele personale ale inculpatului, ce se află la primul conflict cu legea penală, din actele în circumstanțiere depuse la dosar, rezultând că a avut un comportament onorabil în familie, la locul de muncă și societate, Tribunalul a apreciat că scopul educativ - preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare.

Împotriva sentinței penale nr. 743 din data de 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în DOSARUL nr. 288388/3/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpatul B.F.

Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința atacată considerând-o netemeinică, urmare a individualizării greșite a modului de executare a pedepsei închisorii aplicate inculpatului B.F., considerând că prin suspendarea executării acesteia nu poate fi atins scopul pedepsei și nici exigențele prev. de art. 861 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciind că, în mod greșit s-au reținut numai acele elemente subiective favorabile inculpatului, nu și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite și importanța valorilor sociale lezate prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de apel, s-a arătat că din actele existente la dosar se desprind o serie de stări și împrejurări care impun executarea pedepsei închisorii în regim de detenție de către inculpat:

- faptul că inculpatul, inginer silvicultor cu vechime și experiență în domeniu, ce a îndeplinit anterior funcția de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, a folosit informațiile și cunoștințele sale pentru a trafica influența în scopul dobândirii unui bun cu o valoare economică deosebită (hectare de păduri) de la o persoană în vârstă ce deținea un titlu executoriu privind reconstituirea dreptului de proprietate;

- gradul de pericol social care se justifică și prin modul de operare, respectiv inițierea contactului cu denunțătorul, insistența inculpatului de a-l căuta la domiciliu pe acesta din urmă în scopul de a-l convinge să accepte această modalitate imorală, ilegală, dar rapidă și eficientă de a fi reîmproprietărit cu suprafața de vegetație forestieră ce i se cuvenea lui N.A., în baza hotărârii judecătorești irevocabile;

- îndrăzneala infracțională a inculpatului concretizată în negocierile inculpatului cu denunțătorul, privind bunul cu valoare economică deosebită ce urma să-i revină ca urmare a intervenției sale pe lângă funcționarii din cadrul Comisiei de aplicare a legii fondului funciar de la Primăria Comunei Găneasa.

Conchizând, apelantul Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A. a arătat că având în vedere funcția deținută de inculpat, valoarea mare a foloaselor patrimoniale pretinse, modul de comitere a infracțiunii, tangența traficului comis de inculpat cu fenomenul tăierilor ilegale de păduri, tergiversarea autorităților de punere în posesie a persoanelor îndreptățite - stare de fapt de care a profitat inculpatul — ambele fenomene cu ecou în rândul comunității, poziția nesinceră a inculpatului, toate aceste elemente justifică executarea pedepsei cu închisoarea în regim de detenție.

Prin apelul declarat, inculpatul B.F., cu privire la motivele invocate de Parchetul de pe lângă I.C.C.J. - D.N.A., a solicitat respingerea acestora ca nefondate, considerând că nici una din probele existente la dosar nu dovedesc în nici un fel, pretinsa și inexistenta sa intenție de „primire ori pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul,. având sau lăsându-l să creadă că ar a avea influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.”. În dezvoltarea propriilor motive de apel, a solicitat, în principal, să se constate deplina sa nevinovăție în ceea ce privește acuzația de trafic de influență ce i se aduce și, în consecință, să se dispună achitarea sa în temeiul prev. art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii - latura subiectivă - respectiv intenția de a comite vreo faptă cu caracter penal în relația cu „martorul denunțător” N.I.A., având în vedere că nici una din probele existente la dosar nu dovedește această intenție.

În subsidiar, în ipoteza respingerii cererii de casare a sentinței apelate, apelantul a solicitat menținerea acesteia sub aspectul executării pedepselor principale și accesorii.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a apreciat apelul formulat de Ministerul Public ca fiind întemeiat, iar apelul inculpatului ca neîntemeiat, pentru considerentele următoare:

S-a reținut ca situație de fapt că în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, inculpatul B.F. a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând inițial 6 ha de teren cu vegetație forestieră, pretenție redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetație forestieră tânără și o parte cu vegetație forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite.

Fiind audiat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul și-a susținut constant nevinovăția. Astfel, acesta a arătat în esență că de fapt nu a pretins pentru sine suprafața de teren, ci că dorind să facă un serviciu denunțătorului, pe al cărui frate îl cunoștea, i-a adus acestuia la cunoștință că situația sa se poate rezolva mai ușor, cedând o parte din pădure persoanelor care se ocupau cu punerea în posesie asupra terenului în cauză. A mai arătat inculpatul că de fapt aceasta era o practică la nivelul comisiilor de punere în posesie; în faza urmăririi penale, inculpatul a declarat că exista un procent cutumiar, de 10% din terenul la care persoanele interesate erau îndreptățite, în cazul în care în discuție erau drepturi litigioase, astfel încât această împrejurare a adus-o la cunoștința denunțătorului N.A.; în fața primei instanțe, inculpatul nu a mai învederat întocmai aceste aspecte, în condițiile în care era evident că N.A. nu avea drepturi litigioase asupra terenului forestier, ci era în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care i-a fost retrocedată o suprafață de 78 ha acoperite cu pădure.

Curtea de Apel a apreciat că declarațiile inculpatului nu exprimă adevărul, deoarece nu se coroborează cu nicio împrejurare ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, pentru a reține situația de fapt sus-menționată, Curtea de Apel a avut în vedere mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, respectiv proces-verbal din 4 iulie 2012, de constatare acte premergătoare urmăririi penale; fotocopii sentința civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, jud. Ilfov și decizia civilă nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București; înscris datat 15 decembrie 2009, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Direcția Silvică București; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București;

înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Județului Ilfov; cerere din data de 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov; contestație din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar; declarații olografe date de N.A. la data de 20 ianuarie 2012; și la data de 19 martie 2012; fotocopii de pe actele depuse de denunțător la dosar cu ocazia audierii la data de 19 martie 2012: adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul civil nr. 4501/94/2008/RJ al Judecătoriei Buftea și anexele acestei expertize; extrase de pe internet din datele de 13 martie 2012 și 16 martie 2012 de pe site-ul oficial al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București cu privire la funcția numitului B.F.

și din data de 22 iunie 2012, de pe site-ul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, relativ la valoarea terenurilor din Jud. Ilfov; proces-verbal din data de 04 aprilie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 11 iunie 08; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 15.56.36; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din data de 23 martie 2012, ora 09.59.35; proces-verbal din 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 28 martie 2012, ora 09.41.26; proces-verbal din 14 mai 2012 de redare a convorbirii din 20 aprilie 2012, ora 16.56.37; proces-verbal din 11 mai 2012 de redare a convorbirii din 07 mai 2012, ora 15 decembrie 04; proces-verbal din 15 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08 aprilie 41; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08.28.36; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 10 mai 2012, ora 11.19.57; proces-verbal din 28 mai 2012 de redare a convorbirii din 24 mai 2012, ora 17.40.45; proces-verbal din 19 iunie 2012 de redare a convorbirii din 15 iunie 2012, ora 19.31.08; proces-verbal din 27 iunie 2012 de redare a convorbirii din 19 iunie 2012, ora 09 aprilie 45 și proces-verbal din 29 iunie 2012 de redare a convorbirilor telefonice din 21 iunie 2012, ora 08 iulie 56; din 21 iunie 2012, ora 08 octombrie 05; din 22 iunie 2012, ora 08.45.47; din 22 iunie 2012, ora 09.25.43 și a convorbirii din data de 29 iunie 2012, ora 09.00.48., proces-verbal de imprimare pe CD; adresa din 08 iunie 2012 prin care s-au solicitat informații relativ la titulari posturi telefonice și răspunsul primit prin adresa din 11 iunie 2012; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 09 mai 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A.

și B.F. la data de 09 mai 2012 și procesul-verbal de imprimare pe cd; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 05 iulie 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. și B.F. la data de 4 iulie 2012 și procesul-verbal de imprimare pe cd; declarații inculpat B.F.; adresa nr. 3501/06 iulie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București și ordinul atașat; declarații martori S.C.L.; N.O.; și N.A.; Adresa nr. 2427 din 12 iulie 2012 emisă de Ocolul Silvic Brănești și actele atașate; adresa nr. H288/ PC din 12 iulie 2012 emisă de Prefectura Jud.

Ilfov și actele atașate; adresa nr. 2981 din 13 iulie 2012 emisă de Primăria Corn. Găneasa și actele atașate, toate cu privire la actele efectuate în legătură cu cererile de imposedare formulate de N.A.; suport optic ce conține înregistrarea ambientală audio-video din data de 4 iulie 2012, suport optic ce conține înregistrarea ambientală audio-video din data de 09 mai 2012 și suport optic ce conține convorbirile telefonice redate în procese-verbale, toate trei atașate la dosarul cauzei.

Astfel, sub un prim aspect, Curtea de Apel a reținut că interesul inculpatului B.F. în privința rezolvării situației martorului N.A. nu este explicabil prin pretinsa prietenie între inculpat și fratele martorului, ori prin alte împrejurări, spre exemplu un exces de zel în desfășurarea atribuțiilor de serviciu, în calitate de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare. Astfel, este evident că până în anul 2011 inculpatul nu îl cunoscuse pe martor, și din nici un act al dosarului nu rezultă că inculpatul ar mai fi dat dovadă de exces de zel și în alte împrejurări; de altfel, nici chiar inculpatul nu a învederat o asemenea împrejurare nici în cursul urmăririi penale, nici în cursul judecății.

Dimpotrivă, inculpatul nu cunoștea martorul înainte de anul 2011 și nici nu avea de fapt atribuții de serviciu în legătură cu activitatea de punere în posesie asupra terenurilor.

Martorul N.A. era beneficiarul sentinței civile nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, prin care el și fratele său, N.N., au obținut recunoașterea dreptului de proprietate asupra a 14,0667 ha teren forestier și 64,294 ha teren forestier, ambele suprafețe situate pe raza Comunei Găneasa, Jud. Ilfov.

Pentru a obține punerea în posesie asupra terenului forestier, martorul s-a adresat mai multor instituții, între care și Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare (la data de 28 ianuarie 2011), unde inculpatul B.F. avea funcția de adjunct al inspectorului șef.

În aceste condiții, inculpatul a avut inițiativa, contactându-1 în primăvara anului 2011, în calitate de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, pe denunțător; această împrejurare rezultă din declarația martorului N.A. și a soției acestuia, martora N.O.; de asemenea, și inculpatul a arătat că el este cel care l-a contactat pe denunțător, pretinzând că de fapt dorea să-i soluționeze cererea, deși în mod evident nu avea atribuții de serviciu în legătură cu activitatea de punere în posesie.

După cum rezultă din declarația martorului, în cursul a două discuții purtate în primăvara anului 2011, inculpatul i-a cerut acestuia 6 ha din terenul la care era îndreptățit, pentru a interveni în favoarea denunțătorului la funcționarii ce avea atribuții legate de activitatea de punere în posesie pe terenul sus-menționat; chiar inculpatul arată (în declarația dată la instanță) că i-a adus la cunoștință denunțătorului că trebuie să cedeze 6 ha din terenul retrocedat, menționând că nu a cerut terenul pentru sine, ci pentru funcționarii ce aveau atribuții legate de punerea în posesie. Declarația inculpatului este nesinceră, pentru motive ce vor fi expuse în continuare; de asemenea, inculpatul a învederat aspecte diferite în declarația din cursul urmăririi penale, arătând că i-ar fi comunicat denunțătorului că procentul de 10% era luat de funcționari în cazul unor drepturi litigioase, împrejurare ce nu avea legătură cu situația martorului, ulterior schimbându-și declarația în sensul celor arătate mai sus, fără a motiva în vreun mod această atitudine oscilantă.

La data de 09 mai 2012, după mai multe convorbiri telefonice, martorul N.A. s-a întâlnit cu inculpatul, în biroul acestuia din urmă Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, discuția purtată în mediu ambiental fiind înregistrată. După cum rezultă cu claritate, inculpatul a deschis discuția despre terenul la care era îndreptățit martorul, arătându-i acestuia că funcționarii ce aveau atribuții legate de punerea în posesie a denunțătorului invocau diferite probleme juridice. In acest context, denunțătorul l-a întrebat pe inculpat dacă în prezent este vorba despre bani, iar inculpatul i-a dat replica în sensul că nu este vorba de bani. In continuare, martorul întreabă dacă este vorba tot despre 6 ha, ca și înainte, inculpatul replicând că suprafața este prea mare în condițiile date, arătând că sunt suficiente 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care 2 pădure tânără și 2 bătrână.

Această discuție este concludentă sub aspectul dovedirii vinovăției inculpatului, întrucât pe de o parte dovedește afirmațiile denunțătorului legate de faptul că inculpatul prelinsese anterior 6 ha pădure pentru rezolvarea situației martorului, dar și faptul că inculpatul a pretins suprafața de teren pentru sine, având în vedere că acesta formulează pretenții în mod direct, refuză suma de bani propusă și nuanțează pretențiile inițiale, pretinzând o suprafață mai mică, dând detalii nuanțate despre calitatea pădurii, cum să fie aceasta, bătrână ori tânără (suprafețele de teren cu pădure bătrână fiind mai valoroase, după cum se poate observa). Această modalitate de a purta discuțiile indică fără dubiu că inculpatul viza obținerea unor beneficii materiale pentru sine, negociind direct aceste beneficii, iar nu ca reprezentant al funcționarilor cu atribuții privind punerea în posesie; mai mult, inculpatul a pretextat că a purta discuții cu martorul deoarece exista o cutumă de a da un procent de 10% din suprafața terenului către funcționarii ce efectuau punerea în posesie, în timp ce în discuțiile înregistrate acesta reduce pretențiile inițiale, apreciază că 6 ha este o suprafață prea mare, astfel încât este evident că pretinderea unei suprafețe de teren s-a făcut în nume propriu, pentru sine, fiind expresia voinței inculpatului, iar nu pentru alte persoane.

Inculpatul a mai purtat și alte discuții telefonice cu martorul, dar și cu diferiți funcționari cu atribuții în activitatea de punere în posesie asupra terenului la care era îndreptățit martorul.

Relevantă pentru activitatea infracțională a inculpatului este și discuția înregistrată în mediu ambiental din data de 4 iulie 2012. Astfel, inculpatul B.F. s-a întâlnit din nou cu martorul N.A., iar împreună s-au deplasat la sediul Primăriei Găneasa. Aici s-au desfășurat mai multe discuții între cei doi și inginerul topograf dar și cu primarul comunei, inculpatul intervenind în fața funcționarilor publici în favoarea denunțătorului, pentru ca acesta să fie pus în posesie. De o importanță deosebită sunt discuțiile purtate după părăsirea sediului primăriei, în condițiile în care inculpatul a confirmat că denunțătorul trebuie să dea o suprafață de pădure pentru serviciul făcut, nuanțând încă o dată pretențiile, în sensul că denunțătorul trebuia să dea 3 ha pădure tânără și 1 ha pădure bătrână, împrejurare din care rezultă de asemenea că inculpatul urmărea obținerea suprafeței forestiere pentru sine, iar nu pentru alții.

Față de toate aceste considerente, Curtea de Apel a reținut situația de fapt expusă anterior, apreciind că declarațiile inculpatului B.F. nu exprimă adevărul în cauză. Inculpatul a depus și înscrisuri în fața Curții de Apel, încercând să dovedească împrejurarea că ar fi acționat în limitele legii. înscrisurile depuse nu sunt relevante cu privire la activitatea infracțională desfășurată de inculpat, demonstrând doar că acesta a acționat legal doar formal, neavând oricum el însuși atribuții legate de punerea în posesie, în toată această perioadă pretinzând însă suprafețe de teren pentru rezolvarea situației denunțătorului. Totodată, Curtea de Apel a constatat că inculpatul, în cursul discuțiilor telefonice cu martorul denunțător, a evitat constant să vorbească despre terenul pretins, la un moment dat chiar comunicându-i denunțătorului că dacă i se va rezolva problema nu datorează nimic, acționând în acest mod întrucât îi era teamă să nu fie interceptat, discuțiile purtate în mediu ambiental fiind pe deplin relevante cu privire la intenția reală a inculpatului.

În același sens, Curtea de Apel a reținut că în mod corect prima instanță a respins cererea inculpatului de a fi judecat conform procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., în condițiile în care acesta nu a recunoscut în nici un moment că a săvârșit infracțiunea de care este acuzat.

În drept, a reținut instanța de apel că faptele inculpatului B.F. care, în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru a-i determina pe aceștia să pună în posesie pe martor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a mai reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunile inculpatului B.F. de a pretinde suprafețe de teren forestier de la martorul N.A., pretinzând că are influență asupra funcționarilor de la Primăria Găneasa ce avea atribuții în activitatea de punere în posesie, pentru a-i determina pe aceștia să facă acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv să pună în posesie pe martor cu suprafețe de teren retrocedate prin hotărâre judecătorească.

Curtea de Apel a apreciat că inculpatul a pretins că avea influență, iar nu că avea o influență reală, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul avea posibilitatea reală să influențeze funcționarii respectivi, pentru ca aceștia să pună în posesie pe martor.

Curtea de Apel a mai reținut că inculpatul a executat acțiuni ce reprezintă aceeași modalitate de săvârșire a infracțiunii, pretindere de bunuri, cu privire la aceeași împrejurare, și referitor la aceeași funcționari, prin urmare a săvârșit o infracțiune unică de trafic de influență.

Întrucât inculpatul avea calitatea la momentul respectiv de funcționar public, fiind adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, s-a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, având în vedere și dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Urmarea imediată o constituie atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la normala desfășurare a raporturilor de serviciu, în special corectitudinea funcționarului public cu atribuții privind punerea în posesie asupra unor terenuri, între acțiunile inculpatului și urmarea imediată existând legătură de cauzalitate.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a intenției indirecte, prevăzând producerea rezultatului socialmente periculos, pe care chiar dacă nu l-a urmărit (în condițiile în care s-a reținut că a pretins că are influență asupra funcționarilor în cauză, influența nefiind reală), a acceptat posibilitatea producerii acestuia, respectiv atingerea adusă normalei desfășurări a relațiilor de serviciu.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei și modalitatea de executare a reținut instanța de apel că prima instanță a aplicat în mod corect dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, infracțiunea săvârșită de către inculpat are un grad de pericol social ridicat, având în vedere și calitatea inculpatului, de funcționar public, săvârșirea unei astfel de infracțiuni de către o asemenea persoană apărând ca gravă. Curtea a mai constatat că inculpatul B.F. nu are antecedente penale, iar anterior a avut o conduită bună la locul de muncă, după cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, precum și din depoziția martorului în circumstanțiere.

Față de aceste aspecte, a reținut instanța de apel că aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 3 ani, orientată deci spre minimul special, pentru infracțiunea săvârșită apare ca fiind pe deplin justificată.

Cu privire la modalitatea de executare, Curtea de apel a constatat că în cauză se impune ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie executată în regim privativ de libertate, criticile Ministerului Public în acest sens fiind întemeiate.

Astfel, inculpatul a dat dovadă de perseverență, activitatea sa infracțională mizându-se pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, inculpatul a vizat în comiterea infracțiunii o persoană cu o vârstă înaintată, prin urmare vulnerabilă, șansele sale de reușită fiind astfel sporite, împrejurare ce subliniază periculozitatea inculpatului.

Curtea de Apel a avut în vedere și circumstanțele în care s-a săvârșit infracțiunea, mai cu seamă faptul că, practic, inculpatul a pretins bunuri pentru a interveni în favoarea martorului denunțător ce urmărea executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care i se retrocedase o suprafață de teren, afirmând în fața martorului că aceasta era calea sigură pentru punerea sa în posesie, fiind o adevărată cutumă în acest sens, aspecte din care rezultă că inculpatului îi lipsește un set minimal de reguli etice privind conduita într-o societate democratică.

Mai mult, față de împrejurarea că inculpatul nici până la acest moment nu-și asumă săvârșirea faptei, în ciuda existenței unor probe clare de vinovăție, pretinzând în mod cinic că a acționat din dorința de a-l ajuta pe denunțător, insistând asupra ideii că martorul ar fi bolnav psihic, Curtea de apel a apreciat că scopul pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii altor infracțiuni, nu poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, fiind oportun ca inculpatul să execute pedeapsa într-o instituție specializată, pentru ca acesta să-și formeze în condiții optime o atitudine corectă față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Curtea de Apel a mai apreciat ca fiind pe deplin justificate aplicarea față de inculpat a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) din C. pen., în sensul interzicerii dreptului de a ocupa funcțiile de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare și pe cea de consilier superior în cadrul aceleași instituții, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale, față de împrejurarea că inculpatul este nedemn să mai exercite drepturile menționate, în comiterea infracțiunii folosindu-se și de calitatea sa de funcționar public.

Curtea de Apel a apreciat că prima instanță a stabilit justificat cuantumul cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., ca fiind 5.000 lei, față de împrejurarea că în cursul urmăririi penale au fost efectuate cheltuieli ridicate pentru întocmirea actelor de urmărire penală, presupunând efectuarea de interceptări telefonice, înregistrări în mediu ambiental și altele, la care se adaugă cheltuielile din faza de judecată.

Prin decizia penală nr. 34/ A din 7 februarie 201, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Ministerul Public - D.N.A., a desființat, în parte, sentința atacată nr. 743 din data de 30 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 288388/3/2012 și, rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 861 - 863 C. pen.

A aplicat dispozițiile art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul B.F. și-l obligă la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs inculpatul B.F. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 28388/3/2012. Inculpatul B.F. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 12 și pct. 14 C. proc. pen., așa cum au fost dezvoltate în practicaua prezentei decizii.

Examinând hotărârile pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel prin prisma cazurilor de casare invocate dar și din oficiu, cauza constată că recursul este fondat și îl va admite dar numai din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei.

I. Cu privire la cazul de casare invocat de recurentul inculpat prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., inculpatul a susținut că motivarea hotărârilor instanței de apel și cea a instanței de fond nu cuprind considerentele pentru care au fost înlăturate probele inculpatului și că ambele hotărâri nu cuprind motivele proprii și argumentele juridice pe care și-au fundamentat soluțiile preluând întru totul expunerea în fapt de la pag 12-14 din rechizitoriu. De asemenea a mai susținut că instanțele nu au ținut cont de probele depuse la dosarul cauzei în faza de cercetare judecătorească care probau afirmațiile și acuzațiile mincinoase ale așa-zisului martor - denunțător cât și deplina nevinovăție a inculpatului, Înalta Curte constată că acest caz de casare nu este fondat pentru următoarele considerente;

Dispozițiile art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen prevăd că hotărârea este supusă casării atunci când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege.

Motivarea soluției pronunțate de instanța de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând părților din proces posibilitatea să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea si temeinicia soluției adoptate, iar instanțelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

În practica judiciară s-a reținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 385/9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., dacă hotărârea cuprinde simpla afirmare a unei concluzii, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise, sau cuprinde numai o referire la actele cauzei în general (Decizia nr. 656 din 4 februarie 2004 a Î.C.C.J.).

Totodată, motivarea hotărârilor de către instanțele naționale constituie o obligație impusă acestora prin prevederile art. 6 si 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale.

Nu aceasta a fost situația în speță, întrucât instanța de apel nu a preluat considerentele reținute de instanța de fond procedând la redactarea unei hotărâri motivate în detaliu și completă făcându-și propria analiză, cu atât mai mult cu cât a fost desființată în parte hotărârea pronunțată de instanța de fond înlăturând aplicarea disp. art. 861- 863 C. pen.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenție, înglobează, printre altele, dreptul părților la proces de a prezenta observațiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor. Convenția nevizând garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete și efective (Artico împotriva Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt într-adevăr „ascultate”, adică analizate temeinic de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică în special, în sarcina „instanței”, obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerile de probe ale părților, fără a le stabili relevanța (Perez împotriva Franței [MC] nr. 47.287/99, § 80, CEDO 2004-1, și Van de Hurk, citată mai sus, § 59).

Cu toate acestea, dacă art. 6 alin. 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, el nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citată mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanță și de diferențele existente în statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentare și redactare a sentințelor și deciziilor. De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (R.T., citată mai sus, § 29).

În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle, citată mai sus, § 60).

Or, nu aceasta a fost situația în speța de față, întrucât atât Tribunalul București cât și Curtea de Apel București au motivat punctual și în detaliu solicitările inculpatului invocate atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel prin cazurile de apel invocate, chiar dacă a fost preluată situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu, este avută în vedere la formarea opiniei instanței coroborată cu probele administrate la dosarul cauzei dar nu reprezintă, în sine, argumentul(ele) și considerentul(ele) în baza căruia(cărora) instanța își formează soluția.

Astfel, prin motivele de apel invocate în fața instanței de apel în cadrul dezbaterilor pe fond a apelului inculpatului și apelului Parchetului, la data de 07 februarie 2013, (ce se regăsesc în practicaua hotărârii de apel) inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) rap. la art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen. întrucât „inculpatul a recunoscut toate documentele existente la dosar”, iar în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei a solicitat suspendarea executării pedepsei. Instanța de apel în motivare a analizat ambele critici invocate de inculpat în apel respectiv, atât în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, respectiv la pct. II și pct. III din motivele hotărârii făcând referire la toate mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească (pag 27-31 hotărâre instanță apel).

În fața instanței de fond, prin concluziile orale susținute în cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei la data de 23 octombrie 2012, cuprinse în conținutul încheierii de ședință din aceiași dată, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. d) rap. la art. 11 alin. (2) lit. a) cod proc pen.” iar în subsidiar a solicitat să se constate că inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 3201 C. proc. pen. și „a recunoscut probele de la dosar așa cum prevede legea”, solicitând și aplicarea unei pedepse cu suspendare.

Instanța de fond, în motivarea hotărârii a făcut referire la toate mijloacele de probă administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească (filele 5-19 hotărâre instanță fond) analizând fiecare solicitare a inculpatului atât în ceea ce privește individualizarea pedepsei cât și solicitarea privind achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății (filele 19-21 din hotărâre).

Critica privind împrejurarea că instanțele au preluat „întru totul expunerea în fapt de la pag 12-14 din rechizitoriu” nu se poate circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a apreciat anterior nici jurisprudența CEDO nu sancționează acest aspect.

Nici critica inculpatului potrivit căreia „instanțele nu au ținut cont de probele depuse la dosarul cauzei în faza de cercetare judecătorească care probau afirmațiile și acuzațiile mincinoase ale așa-zisului martor - denunțător cât și deplina nevinovăție a inculpatului” nu poate fi primită și nu se poate circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., întrucât instanța de judecată determină măsura în care probele îi formează încrederea, că acestea sunt în concordanță cu adevărul, în sensul că faptele și împrejurările de fapt la care se referă au avut sau nu loc în realitatea obiectivă. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, se formează concluzia instanței de judecată cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, concluzie care trebuie să reflecte adevărul.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. „ probele nu au valoare mai dinainte stabilită” consacrându-se astfel principiul liberei aprecieri a probelor, astfel încât aprecierea fiecărei probe se face de instanța de judecată potrivit convingerii sale, formată în urma examinării tuturor probelor administrate și conducându-se după conștiința sa. Convingerea instanței constituie un sentiment de certitudine fermă despre existența sau inexistența unei fapte, că fapta care formează obiectul probațiunii este așa cum o arată proba și nu altfel.

Raportat la cauza de față, înalta Curte constată că ambele instanțe au avut în vedere la pronunțarea soluțiilor toate probele administrate, instanțele precizând în considerente probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, însă împrejurarea că instanțele nu au pronunțat soluții de achitare în sensul solicitat de inculpat nu se poate aprecia că hotărârile nu sunt motivate, ambele arătând în considerente care au fost motivele pentru care anumite probe nu au fost apreciate ca fiind unele temeinice care să conducă la aflarea adevărului.

II. Cu privire la cazul de casare invocat prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

În cadrul acestui motiv de casare invocat inculpatul a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor administrate și depuse la dosar. Inculpatul a mai arătat că a solicitat în ambele faze procesuale ca instanțele să solicite Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare (ITRSV) să înainteze întreaga corespondență a instituției purtată cu martorul denunțător care a mințit sub jurământ în fața instanței de fond susținând că nu ar fi inițiat nici o corespondență cu ITRSV și nu ar fi adresat nici o cerere acestei instituții, instanțele refuzând să solicite aceste relații de la instituția precizată anterior care ar fi lămurit reala situație de fapt.

Se constată că la termenul de judecată de la data de 16 august 2012 (în fața instanței de fond), inculpatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă care a fost încuviințată, (fila 45 doar fond).

La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013, când s-a dat cuvântul la dezbateri pe fondul cauzei, premergător acestei dispoziții, inculpatul a solicitat audierea martorului G.N., solicitat ca martor în circumstanțiere și încuviințarea probei cu înscrisuri. A mai solicitat emiterea unei adrese către ITRSV în vederea comunicării unei copii de pe adresa nr. 389 din 04 februarie 2010 depusă de martorul denunțător N., prin care martorul denunțător a solicitat punerea în executare a sentinței penale prin care i s-a retrocedat terenul și comunicarea unei copii de pe adresa prin intermediul căreia martorul denunțător a intrat prima dată în legătură cu inculpatul (file 122 dosar fond).

Instanța de fond prin aceiași încheiere de ședință la termenul de judecată de la data de 23 octombrie 2013, a încuviințat proba solicitată de inculpat cu privire la audierea martorului Gheorghe Nelu, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 94 dosar fond), a încuviințat proba privind depunerea la dosarul cauzei a unor înscrisuri în circumstanțiere și a respins proba privind emiterea unei adrese către ITRSV ca nefiind, utilă, pertinentă și concludentă în prezenta cauză neputând conduce la aflarea adevărului.

În fața instanței de apel la singurul termen de judecată acordat la data de 07 februarie 2013, moment la care s-a acordat și cuvântul la dezbateri cu privire la judecarea apelurilor, inculpatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri emise anterior începerii anchetei penale arătând că acestea justifică toată activitatea inculpatului cu privire la deplasarea sa împreună cu martorul denunțător la Primăria comunei Găneasa.

Inculpatul a mai solicitat ca instanța să dispună emiterea unei adrese la locul de muncă al inculpatului pentru a se înainta cererea depusă de denunțător și răspunsul dat de inculpat, corespondență din care ar rezulta că inițiativa a aparținut denunțătorului și nu inculpatului, (fila 80 dosar apel).

Instanța de apel la același termen de judecată a admis cererea privind depunerea la dosarul cauzei a unui set de înscrisuri din partea inculpatului și a respins cererea privind efectuarea unei adrese la ITRSV, întrucât din înscrisurile depuse la dosar rezultă toate aspectele necesare soluționării cauzei nefiind necesar a se solicita relații suplimentare (fila 80 dosar apel).

Din cele arătate anterior Înalta Curte constată că ambele instanțe s-au pronunțat cu privire la toate solicitările inculpatului, astfel încât critica acestuia privind nepronunțarea instanțelor asupra cererilor sale nu este întemeiată.

Împrejurarea că instanțele au respins ca neutilă, nepertinentă și neconcludentă a uneia dintre cereri nu poate face aplicarea în mod implicit incidența cazului de casare invocat respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanța având drept de dispoziție potrivit normelor procedural penale în administrarea probatoriului cauzei, motivând respingerea cererilor solicitate de părți.

III. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. prin care inculpatul a solicitat achitarea sa conform dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu este întemeiat.

S-a reținut ca situație de fapt de către ambele instanțe că în perioada cuprinsă între primăvara anului 2011 - 4 iulie 2012, inculpatul B.F. a pretins lui N.A., pentru sine, o parte din pădurea retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă, solicitând inițial 6 ha de teren cu vegetație forestieră, pretenție redusă pe parcurs la 3 ha de pădure bătrână ori 4 ha din care o parte cu vegetație forestieră tânără și o parte cu vegetație forestieră bătrână, în schimbul promisiunilor sale că va interveni la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului cu suprafețele de teren atribuite.

Fiind audiat, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul și-a susținut constant nevinovăția. Astfel, acesta a arătat în esență că de fapt nu a pretins pentru sine suprafața de teren, ci că dorind să facă un serviciu denunțătorului, pe al cărui frate îl cunoștea, i-a adus acestuia la cunoștință că situația sa se poate rezolva mai ușor, cedând o parte din pădure persoanelor care se ocupau cu punerea în posesie asupra terenului în cauză. A mai arătat inculpatul că de fapt aceasta era o practică la nivelul comisiilor de punere în posesie; în faza urmăririi penale, inculpatul a declarat că exista un procent cutumiar, de a restitui comisiilor 10% din terenul la care persoanele interesate erau îndreptățite, în cazul în care în discuție erau drepturi litigioase, astfel încât această împrejurare a adus-o la cunoștința denunțătorului N.A. In fața primei instanțe, inculpatul nu a mai învederat întocmai aceste aspecte, în condițiile în care era evident că N.A. nu avea drepturi litigioase asupra terenului forestier, ci era în posesia unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care i-a fost retrocedată o suprafață de 78 ha acoperite cu pădure.

Curtea de Apel București și Tribunalul București au apreciat că declarațiile inculpatului nu exprimă adevărul, deoarece nu se coroborează cu nicio împrejurare ce rezultă din celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, pentru a reține situația de fapt sus-menționată, Curtea de Apel București și Tribunalul București au avut în vedere mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, respectiv: proces-verbal din 4 iulie 2012, de constatare acte premergătoare urmăririi penale; fotocopii sentința civilă nr. 3850 din 13 iulie 2009 a Judecătoriei Buftea, jud. Ilfov și decizia civilă nr. 1995/ R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București; înscris datat 15 decembrie 2009, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Direcția Silvică București; cerere din 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București;

înscris datat 26 martie 2010, denumit „notificare - somație” formulat de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor din cadrul Prefecturii Județului Ilfov; cerere din data de 28 februarie 2011, formulată de N.A. către Comisia Locală Fond Funciar a corn. Găneasa, jud. Ilfov; contestație din data de 22 aprilie 2008, formulată de N.A. către Comisia Județeană Ilfov de Aplicare a Legii Fondului Funciar; declarații olografe date de N.A. la data de 20 ianuarie 2012; și la data de 19 martie 2012; fotocopii de pe actele depuse de denunțător la dosar cu ocazia audierii la data de 19 martie 2012: adresa nr. 31848 din 17 februarie 2007 emisă de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit în Dosarul civil nr. 4501/94/2008/RJ al Judecătoriei Buftea și anexele acestei expertize; extrase de pe internet din datele de 13 martie 2012 și 16 martie 2012 de pe site-ul oficial al Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București cu privire la funcția numitului B.F.

și din data de 22 iunie 2012, de pe site-ul Uniunii Naționale a Notarilor Publici, relativ la valoarea terenurilor din Jud. Ilfov; proces-verbal din data de 04 aprilie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 11 iunie 08; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 21 martie 2012, ora 15.56.36; proces-verbal din data de 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din data de 23 martie 2012, ora 09.59.35; proces-verbal din 07 iunie 2012 de redare a convorbirii din 28 martie 2012, ora 09.41.26; proces-verbal din 14 mai 2012 de redare a convorbirii din 20 aprilie 2012, ora 16.56.37; proces-verbal din 11 mai 2012 de redare a convorbirii din 07 mai 2012, ora 15 decembrie 04; proces-verbal din 15 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08 aprilie 41; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 09 mai 2012, ora 08.28.36; proces-verbal din 16 mai 2012 de redare a convorbirii din 10 mai 2012, ora 11.19.57; proces-verbal din 28 mai 2012 de redare a convorbirii din 24 mai 2012, ora 17.40.45; proces-verbal din 19 iunie 2012 de redare a convorbirii din 15 iunie 2012, ora 19.31.08; proces-verbal din 27 iunie 2012 de redare a convorbirii din 19 iunie 2012, ora 09 aprilie 45 și proces-verbal din 29 iunie 2012 de redare a convorbirilor telefonice din 21 iunie 2012, ora 08 iulie 56; din 21 iunie 2012, ora 08 octombrie 05; din 22 iunie 2012, ora 08.45.47; din 22 iunie 2012, ora 09.25.43 și a convorbirii din data de 29 iunie 2012, ora 09.00.48., proces-verbal de imprimare pe CD; adresa din 08 iunie 2012 prin care s-au solicitat informații relativ la titulari posturi telefonice și răspunsul primit prin adresa din 11 iunie 2012; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 09 mai 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A.

și B.F. la data de 09 mai 2012 și procesul-verbal de imprimare pe cd; proces-verbal întocmit de D.N.A.- Serviciul Tehnic, la data de 05 iulie 2012, de redare a convorbirii ambientale purtată de N.A. și B.F. la data de 4 iulie 2012 și procesul-verbal de imprimare pe cd; declarații inculpat B.F.; adresa nr. 3501/06 iulie 2012 emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare București și ordinul atașat; declarații martori S.C.L.; N.O.; și N.A.; Adresa nr. 2427 din 12 iulie 2012 emisă de Ocolul Silvic Brănești și actele atașate; adresa din 12 iulie 2012 emisă de Prefectura Jud.

Ilfov și actele atașate; adresa nr. 2981 din 13 iulie 2012 emisă de Primăria Corn. Găneasa și actele atașate, toate cu privire la actele efectuate în legătură cu cererile de imposedare formulate de N.A.; suport optic ce conține înregistrarea ambientală audio-video din data de 4 iulie 2012, suport optic ce conține înregistrarea ambientală audio-video din data de 09 mai 2012 și suport optic ce conține convorbirile telefonice redate în procese-verbale, toate trei atașate la dosarul cauzei.

Toate aceste mijloace de probă urmează a fi avute în vedere și de Instanța de recurs, mijloace de probă din care rezultă fără echivoc vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

De asemenea din interceptarea discuției ambientale purtate în biroul inculpatului la data de 09 mai 2012 rezultă pretinderea formulată de inculpat într-un mod clar și fără echivoc nuanțând solicitarea prin stabilirea unei suprafețe de pădure și categorii pe care acesta urmează să o aibă.

Totodată relevantă este și convorbirea telefonică de la data de 10 mai 2012, din care rezultă că denunțătorul a precizat inculpatului că poate trece la acțiune în sensul ca inculpatul să ia legătura cu funcționarii în vederea influențării acestora.

Declarațiile inculpatului date atât în faza de urmărire penală, în calitate de învinuit (filele 8- 9 d.u.p.), în calitate de inculpat (filele 13 d.u.p.) în care acesta a acesta a precizat că nu înțelege să dea declarație în această calitate, dar și declarația dată în fața instanței de fond (filele 41-42 dosar fond) nu se coroborează cu nicio probă din dosarul cauzei, acesta susținând în mod constant că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000.

Declarațiile martorului denunțător N.A. în faza de urmărire penală (filele 43-44, 64-66, 67-69, ) și declarația dată în fața instanței de fond (filele 72-74 dosar fond), sunt de asemenea evidente în ceea ce privește vinovăția inculpatului privind pretinderea celor 6 ha, inițial, și ulterior 4 ha de teren forestier de la martorul denunțător cu scopul de a interveni pe lângă funcționarii Primăriei Găneasa pentru a-l pune pe martor în posesia celor 14,0667 ha teren arabil și 64,294 ha teren forestier, terenuri câștigate irevocabil prin hotărâre judecătorească, terenuri care se află pe raza comunei Găneasa, jud. Ilfov.

Elementul material al laturii obiective al infracțiunii de trafic de influență poate fi realizat prin oricare dintre următoarele trei acțiuni alternative: primirea, pretindere de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni de daruri. De asemenea este necesar ca făptuitorul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar. Cerința legii este îndeplinită și atunci când făptuitorul nu dezminte afirmațiile făcute de o altă persoană că ar avea influență asupra funcționarului.

De asemenea influența reală sau presupusă a făptuitorului trebuie să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacției. Infracțiunea există indiferent dacă intervenția promisă a avut sau nu loc și indiferent dacă s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal. Făptuitorul trebuie să promită că va interveni la acel funcționar pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În cauza de față elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 constă în acțiunile inculpatului B.F. de a pretinde suprafețe de teren forestier de la martorul N.A., pretinzând că are influență asupra funcționarilor comisiei ce funcționau pe lângă Primăria Găneasa în vederea punerii în posesie a denunțătorului, funcționari care aveau atribuții în activitatea de punere în posesie, pentru a-i determina pe aceștia să facă acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv să pună în posesie pe martor cu suprafețele de teren, menționate anterior, retrocedate prin hotărâre judecătorească.

Nu poate fi primită apărarea inculpatului (împrejurare arătată și în declarațiile date) potrivit căreia prin referirile făcute la cele 4 ha teren forestier, de fapt i-a adus la cunoștință martorului denunțător că aceste suprafețe de teren trebuie să le dea comisiei, și nicidecum nu a făcut denunțătorului o promisiune directă, în sensul că va interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei.

Înalta Curte constată însă că existența promisiunii a rezultat, în mod cert, din modalitatea de desfășurare a activității infracționale expusă anterior și din probele administrate evidențiate care se coroborează între ele.

IV. Cu privire la cazul de casare invocat de inculpat prevăzut de dispozițiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat sub aspectul modalității de executare a pedepsei stabilită în sarcina inculpatului în sensul că va înlătura din decizia atacată dispoziția privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenție, menținând modalitatea de executare stabilită prin sentința penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere.

a) Se constată că instanța de fond a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al faptei comise și conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată pe parcursul procesului, constând în prezența sa în fața autorităților judiciare la solicitarea acestora, aplicându-i o pedeapsă de 3 ani închisoare, dispunându-se totodată, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86 C. pen., soluție care a nu a fost adoptată și de instanța de apel sub acest aspect.

De asemenea s-a reținut în cadrul individualizării pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat și atitudinea constant nesinceră a inculpatului, atingerea adusă de către acesta credibilității și demnității funcției publice exercitate, încrederii cetățenilor în onestitatea funcționarilor publici, în previzibilitatea soluționării cererilor de competența autorităților publice și respectul cetățenilor pentru funcționarii publici în general.

Înalta Curte reține că, conduita bună a inculpatului presupune nu numai lipsa antecedentelor penale ci și atitudinea corectă și firească față de familie, relații de muncă și în general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care inculpatul le-a dovedit.

Toate aceste împrejurări reținute de instanța de fond, urmează a fi luate în considerare și de înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea într-o asemenea măsură a gravității faptei săvârșite, care caracterizează favorabil persoana inculpatului B.F., întrucât aplicarea pedepsei orientate către minimul special stabilit de textul incriminator, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare, pedeapsă care este menită să satisfacă și scopul acesteia instituit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei reținută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect de instanța de fond, - modalitate ce a fost schimbată în mod greșit de instanța de apel în sensul executării pedepsei în regim de detenție -, măsură ce a fost dispusă în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 este o infracțiune care are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpatul B.F. a săvârșit această faptă în calitate de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, ce nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții, astfel că în mod corect instanța de fond a aplicat inculpatului dispozițiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale așa cum sunt prevăzute la art. 861 C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanța de fond a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, și a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale conform art. 861 C. pen., reținută în sarcina inculpatului B.F., evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunii săvârșite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârșită, subliniind caracterizările evidențiate în persoana inculpatului (respectiv inculpatul a avut un comportament onorabil în familie, la locul de muncă și în societate, este la primul impact cu legea penală), astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare nu se mai impunea.

Înalta Curte de Casație și Justiție, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului B.F. cât și a modalității de executare prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, față de criticile formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică micșorarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului dar se impune schimbarea modalității de executare stabilită de instanța de apel în sensul înlăturării din decizia atacată a dispoziției privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenție și va menține modalitatea de executare stabilită prin sentința penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs sub aspectul decredibilizării instituțiilor publice.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte va avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpat în ceea ce privește reindividualizarea judiciară a pedepsei cu privire la modalitatea de executare, întrucât în cauză pedeapsa aplicată, reflectă respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, nejustificându-se majorarea pedepsei, justificându-se însă menținerea modalități de executare a pedepsei stabilită de instanța de fond, astfel încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

b) Cu privire la solicitarea inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. Pen., Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe au respins această solicitare, întrucât inculpatul în declarațiile date în fața instanței de fond și în faza de urmărire penală nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în actul de sesizare cu toate că a arătat că este de acord cu probele administrate.

În declarațiile date inculpatul a încercat să motiveze că pretinderea inițială a celor 6 ha teren forestier și ulterior a celor 4 ha teren forestier nu constituie o acceptare a promisiunii pentru el ci îi aducea la cunoștință inculpatului că acest teren trebuie să-l dea comisiei Primăriei Găneasa, întrucât cunoștea că așa se procedează, inculpatul nepromițând martorului denunțător că va lua legătura cu funcționarii comisiei în scopul de a-l ajuta pe inculpat și nici nu a solicitat aceste teren pentru sine.

De asemenea în declarațiile date inculpatul a încercat să justifice și să reinterpreteze toate discuțiile purtate cu martorul denunțător, discuții care au fost interceptate, găsind justificări care să-l disculpe de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, susținându-și practic nevinovăția.

Chiar dacă în declarația dată în fața instanței de fond(filele 41-42 dosar fond), la începutul declarației inculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și arătând că dorește judecarea sa cu aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen, din conținutul declarației, așa cm s-a precizat anterior, se desprinde invocarea nevinovăției sale pentru fapta reținută în sarcina sa.

Or, în aceste condiții privind susținerea de către inculpat a nevinovăției sale atât prin declarațiile date cât și prin solicitările în fața instanțelor de administrare a anumitor probe care în opinia ar fi putut conduce la dovedirea nevinovăției, nefiind, prin această manieră, de acord să se judece în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, rezultă că nu sunt incidente dispozițiile art. 3201 C. proc. pen, chiar dacă inculpatul a înțeles, prin solicitarea sa, să se prevaleze de beneficiul aplicării lor.

Pentru aceste considerente Înalta Curte în baza art. 38515 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Va casa în parte decizia penală atacată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului B.F.

Va înlătura din decizia atacată dispoziția privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenție, menținând modalitatea de executare stabilită prin sentința penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere.

Va menține dispozițiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Văzând și dispozițiilor art. 191 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 7 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează în parte decizia penală atacată în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului B.F.

Înlătură din decizia atacată dispoziția privind executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.F. în regim de detenție, menținând modalitatea de executare stabilită prin sentința penală nr. 743 din 30 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, respectiv suspendarea sub supraveghere.

Menține dispozițiile hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2013.