Appeals dismissed; attempted murder and aggravated assault convictions and damages upheld on all grounds.

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 396 din 24 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 705/30/2012, Tribunalul Timiș în baza art. 334 C. proc. pen. a respins cererile formulate de inculpații R.F., V.V.O. și C.I., prin apărătorii aleși, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestora.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică în ceea ce îl privește pe inculpatul C.I. din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.I., cu antecedente penale, la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (1) și alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1009, l-a condamnat pe inculpatul C.I. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 175 alin. (2) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.V.O., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (1) și alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., l-a condamnat inculpatul V.V.O. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 9 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și cu aplicarea art. 21 alin. (2) C. pen., art. 175 alin. (2) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a), b C. pen. l-a condamnat pe inculpatul R.F., recidivist, la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat.

În baza art. 65 alin. (1) și alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a), lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.F. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 3 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiționate în ceea ce privește restul de 373 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 202 din 11 septembrie 2009 a Judecătoriei Sânnicolau Mare, definitivă prin decizia penală nr. 795 din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Timiș, pe care a contopit-o cu pedeapsa rezultantă de 9 ani și 3 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani și 3 luni închisoare, în regim de deținere, prevăzut de art. 57 C. pen.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14 și art. 161 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, art. 999 C. civ. i-a obligat pe inculpații C.I., V.V.O. și R.F. în solidar la plata sumei de 1.000 euro sau echivalentul în RON la data plății efective, cu titlu de daune materiale, și 9.000 euro sau echivalentul în RON la data plății efective, cu titlu de daune morale, către partea civilă N.R.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 i-a obligat pe inculpații C.I., V.V.O. și R.F. în solidar la plata sumei de 1.199,442 RON despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a restituit inculpatului R.F., următorul obiect, corp delict la dosarul cauzei: un tricou bărbătesc de culoare neagră, având pe piept inscripționat B. și cu un model de culoare galbenă.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. a restituit inculpatului C.I., următorul obiect, corp delict la dosarul cauzei: un tricou bărbătesc de culoare roșie cu dungi albe și gri.

În baza art. 191 alin. (1) și alin. (3) C. pen. fiecare inculpat în parte a fost obligat la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. (1), alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 274 C. pen., a respins, ca nefondată, cererea de obligare a inculpaților la plata în favoarea părții civile a cheltuielilor de judecată.

În baza art. 4, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații C.I., R.F. și V.V.O. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 14 august 2011, familia V. a organizat la Căminul Cultural din localitatea S. o petrecere pentru a celebra botezul fetiței lor. Fiind vorba de un eveniment mai restrâns la care au fost invitate persoanele apropiate familiei, petrecerea a avut loc în sala mică a Căminului Cultural, situată lateral dreapta holului de acces în această locație, iar într-o altă sală situată lateral stânga aceluiași hol se pregătea mâncarea pentru invitați.

La această petrecere, a participat și partea vătămată N.R., fiind invitat de către martora R.M. (bunica maternă a fetiței botezate), precum și fiica inculpatului V.V.O. N.R. a venit singur la botez, cu căruța.

În jurul orelor 22:00-23:00, la botez au venit și inculpații C.I., R.F. și V.V.O. împreună cu martorul N.I.C., deși nu erau invitați, motivul invocat fiind acela că V.V.O. dorea să o ia acasă pe fiica sa, deplasarea efectuându-se cu căruța inculpatului R.F.

Cei patru nu au intrat la botez, ci au stat în fața căminului, consumând niște țuică ce le-a fost oferită de G.E. (nașa fetiței botezate). Împreună cu aceștia, vreme de vreo jumătate de oră, a stat și partea vătămată N.R., discutând și consumând țuică.

La un moment dat, pe fondul consumului de alcool, între partea vătămată N.R. și cei trei inculpați s-a iscat o discuție contradictorie, care a degerat în scurt timp într-o altercație fizică ce s-a desfășurat atât în exteriorul căminului, cât și în interior, toți cei trei inculpați exercitând, prin acțiuni conjugate, agresiuni asupra părții vătămate.

Astfel, în timp ce se aflau în fața căminului, atât inculpatul C.I., cât și inculpatul V.V.O. au aplicat lovituri cu pumnul părții vătămate, aceasta căzând la pământ. Apoi, în continuarea conflictului, inculpatul C.I. a aplicat câteva lovituri părții vătămate în zona capului cu o furcă pe care o luase din căruță, fiind ajutat în exercitarea actelor de agresiune de inculpatul R.F., care a lovit cu pumnul pe martorul I.M. întrucât acesta încerca să o ia de acolo pe partea vătămată. Partea vătămată a fugit spre ușa de intrare în cămin pentru a se adăposti, fiind însă ajuns de către cei trei inculpați, aceștia trăgându-l de haine în exterior și aplicându-i toți trei mai multe lovituri, inculpații R.F. și V.V.O. cu pumnii, iar inculpatul C.I. cu picioarele. În cadrul acestei altercații, partea vătămată a fost împinsă puternic în ușa de la intrare, aceasta rupându-se și partea vătămată căzând pe jos. Cei trei inculpați au continuat actele de agresiune, lovind partea vătămată inclusiv cu o furcă, nefiind opriți de strigătele părții vătămate sau ale persoanelor participante la botez. Partea vătămată a reușit la un moment dat să se refugieze în sala mare a căminului cultural, însă a fost urmată în continuare de către cei trei inculpați, care au continuat actele de agresiune cu pumnii, picioarele și cu furca. Totodată, în cadrul acestei altercații, inculpatul C.I. a lovit partea vătămată și cu un briceag pe care îl avea asupra sa, aplicându-i câteva lovituri cu acesta în zona spatelui.

În timpul derulării acestei altercații, participanții la botez s-au refugiat, de frică, în cele două încăperi mai mici ale căminului cultural. Speriați de intensitatea conflictului, unii dintre participanți au încercat să intervină, însă inculpații i-au împiedicat, împingându-i înapoi și spunându-le să stea deoparte dacă nu vor să fie și ei agresați.

Apoi, la un moment dat, unii dintre participanții la botez au început să strige că vine poliția, vin jandarmii, context în care cei trei inculpați s-au speriat și au fugit din cămin, abandonând partea vătămată acolo în stare de inconștiență.

Persoanele participante la botez au apelat serviciul 112, la fața locului deplasându-se o ambulanță și organele de poliție. Partea vătămată a fost transportată la spitalul Clinic Municipal Timișoara, la internare prezentând diagnosticul de traumatism cranio-facial acut deschis, hemopneumotorax stâng, plăgi înjunghiate penetrante hemitorace stâng, fiind supusă unei intervenții chirurgicale. În urma agresării sale, partea vătămată N.R. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale.

Urmare incidentului, petrecerea de botez nu a mai continuat, toți participanții părăsind căminul cultural.

Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile martorilor R.I., R.V., G.E., I.M., N.I.C., R.M., V.E., declarațiile constante ale părții vătămate care a arătat că în seara respectivă a fost agresat de către cei trei inculpați cu pumnii, picioarele, cu o furcă și cu un briceag, înscrisuri medicale, precum și declarațiile inculpaților care au recunoscut existența conflictului cu partea vătămată însă au încercat să-și minimalizeze contribuția arătând că partea vătămată este cea care a declanșat conflictul.

Reținând că din probele dosarului rezultă că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor ce li se rețin în sarcină, instanța de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța fondului a considerat întemeiate pretențiile civile formulate de partea civilă N.R. și i-a obligat în solidar pe inculpați la plata echivalentului în RON a sumelor de 1.000 euro cu titlu de daune materiale și 9.000 euro cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 1.199,442 RON daune materiale către Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., au declarat apel inculpații V.V.O., R.F. și C.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte.

În motivarea apelului declarat de inculpatul V.V.O. s-a solicitat desființarea sentinței și condamnarea sa la o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen. art. 33 lit.

a) C. pen., art. 73 lit.

b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și lit.

c) C. pen., precum și suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest sens s-a arătat că pe latura penală, încadrarea juridică a faptelor pentru care acest inculpat a fost condamnat nu este corectă întrucât starea de fapt reținută de prima instanță este incertă, reținând doar aspectele care erau nefavorabile celor trei inculpați, nereținându-se nimic din ceea ce declaraseră martorii audiați în cauză și le era favorabil celor trei inculpați. Mai mult decât atât, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că declarațiile martorilor luate în fața instanței erau contradictorii cu cele date în faza de urmărire penală, martorii neputând explica în vreun fel aceste contradicții sau neconcordanțe între declarațiile date în dosar.

Prima instanță nu a reținut decât aspectele care corespundeau cu cele expuse în rechizitoriu, ceea ce denotă faptul că aceasta a avut o părere preconcepută cu privire la vinovăția inculpaților, astfel încât cei trei inculpați nu au beneficiat de prezumția de nevinovăție. Se mai arată că partea vătămată nu a avut o atitudine sinceră în fața instanței de judecată, nerecunoscând că a consumat alcool împreună cu inculpații, deși martorii R.V., N.I.C., I.M. au declarat că l-au văzut consumând alcool cu inculpații.

Prima instanță nu a avut în vedere la soluționarea cauzei susținerile inculpaților, confirmate de declarațiile martorilor C.F. și N.I.C., care au declarat că N.R., datorită consumului de alcool a provocat incidentul, înjurându-i, amenințându-i și trăgând de calul lui R.F. Martorul I.M. a declarat că inculpații au vrut să plece, însă partea vătămată era cel care îi îndemna să vină să se bată. Se menționează și că aceste aspecte au fost declarate și de către G.E., iar declarațiile acestor martori pot fi coroborate cu cele ale inculpaților, care au declarat în același sens.

Se susține că nu se poate afirma că declarațiile inculpaților nu pot fi coroborate cu alte probe. Dimpotrivă, declarația părții vătămate nu a putut fi coroborată cu alte declarații ale martorilor, nefiind susținută de nici un martor. Prima instanță a reținut eronat că declarațiile martorilor se coroborează cu cele ale părții vătămate. Într-adevăr, sub aspectul săvârșirii faptei de vătămare corporală, ele se coroborează. De altfel, și inculpații au recunoscut că au lovit partea vătămată, însă nu în modalitatea prezentată de partea vătămată.

Acesta a declarat că a fost lovit cu furcile și de către R.F. și de către V.V.O., aspecte care nu reies din nici una din declarațiile martorilor. De asemenea, afirmația că R.F. ar fi vrut să îl lovească cu un briceag, însă s-a apărat cu mâna stângă și a fost tăiat, nu este susținută de nici o probă din dosar. Solicită să se observe că susținerile părții vătămate au fost contrazise de martori, atât în privința faptului că a consumat alcool împreună cu inculpații, cât și cu privire la modul în care i-au fost aplicate loviturile.

Cu privire la traumatismul cranio-facial acut deschis, acesta probabil este consecința loviturilor cu pumnul, iar plăgile de la nivelul spatelui pot fi cauzate și de cioburile de sticlă, acestea fiind corpuri tăietoare și tăietoare-înțepătoare. Faptul că s-au bătut a fost recunoscut de toți inculpații, aceasta fiind singura realitate stabilită cu certitudine. De asemenea, au recunoscut că a fost folosită o furcă de către C.I., pe care a luat-o de la partea vătămată când acesta încerca să-i lovească.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul apelant V.V.O. a fost trimis în judecată și condamnat, consideră că încadrarea corectă ar fi fost aceea de vătămare corporală, nu cea de tentativă la omor, pentru următoarele motive: Conform art. 20 alin. (1) C. pen. „Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea”. Intenția în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifestării ei în două modalități: intenția directă și intenția indirectă. Prevederea în cazul intenției directe presupune înțelegerea posibilității survenirii reale a consecințelor prejudiciabile.

Săvârșind fapta penală prin intenție directă, persoana prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile, ci, de regulă, și inevitabilitatea survenirii ei. Astfel, dacă omorul poate fi săvârșit atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, tentativa de omor este posibilă numai cu intenție directă, adică atunci când acțiunile vinovatului demonstrau că el a prevăzut survenirea morții, dorea aceasta, dar sfârșitul letal nu a survenit din cauza circumstanțelor ce nu au depins de voința lui.

Prin urmare, pregătirea (art. 26 C. pen.) și tentativa de infracțiune (art. 27 C. pen.) pot fi săvârșite numai cu intenție directă. Dacă vinovatul a acționat cu intenție indirectă, el va fi tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a survenit real și pe care acesta o admisese în mod conștient. Se susține că inculpatul apelant V.V.O. nu a acționat cu intenția de a ucide partea vătămată, așa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, și așa cum a și declarat la termenul de judecată din 23 mai 2012, astfel încât consideră că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor.

Așa cum rezultă atât din probele administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală, dar și în faza de judecată, și așa cum se menționează chiar în rechizitoriu, în cauză nu s-a putut desprinde cu exactitate „firul evenimentului”, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș stabilind încadrarea juridică a faptelor coroborând „frânturile” pe care le-a văzut și apoi relatat, cu completările ulterioare, fiecare martor. Așa cum s-a arătat mai sus, declarațiile martorilor sunt pe alocuri contradictorii, nu rezultă cine și în ce modalitate a lovit și în ce condiții.

De asemenea, din declarațiile martorilor nu a rezultat nici dacă a existat într-adevăr un cuțit (sau un briceag), și în caz afirmativ, care din cei trei inculpați a lovit cu acesta. Singurele probe care ar fi putut duce la deslușirea exactă a stării de fapt, a firului evenimentului, ar fi fost declarațiile martorilor, însă din acestea reiese cu certitudine doar faptul că la botezul respectiv a avut loc o încăierare produsă pe fondul consumului de alcool de către toate părțile implicate și care a pornit de la atitudinea părții vătămate, care a provocat scandalul.

Se consideră că în speță trebuie aplicat principiul in dubio pro reo (îndoiala profită inculpatului), adică atunci când nu se poate stabili cu certitudine vinovăția unei persoane pentru săvârșirea unei fapte penale, nu este posibilă tragerea ei la răspundere.

Se mai arată că, chiar dacă și aceste fapte sunt prevăzute de legea penală, se apreciază că încadrarea faptelor ca fiind tentativă la omor este total greșită și de o gravitate maximă în raport cu cele petrecute în fapt în seara respectivă, la căminul cultural din S. În sprijinul acestui punct de vedere se arată că din această concluzie se desprinde și modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele (deci latura obiectivă), din vătămările efective care au fost produse victimei, vătămări care au condus la un număr relativ redus de zile de îngrijiri medicale și care nu i-au pus viața în pericol. De asemenea, presupusul instrument cu care victima ar fi fost înjunghiată în spate, nu ar fi avut aptitudinea de a produce decesul în această manieră. Din relatările martorilor (aceia care susțin că au văzut acest instrument, întrucât majoritatea au declarat că nu au văzut un briceag sau un cuțit) rezultă că ar fi fost vorba de un briceag de mici dimensiuni, care nu ar fi putut produce în nici un caz moartea victimei, raportat și la zona în care victima ar fi fost înjunghiată. Mai mult decât atât, având în vedere chiar declarațiile contradictorii, un lucru reiese cu certitudine, respectiv faptul că inculpatul V.V.O. nu a participat la săvârșirea faptei decât prin aplicarea unor lovituri cu pumnii, astfel încât nu reiese de nicăieri intenția de a ucide partea vătămate.

Față de cele mai sus expuse, se apreciază că în speță nu ar putea fi vorba în nici un caz de tentativă de omor, întrucât nu a existat nici latura subiectivă a acestei infracțiuni (inculpații nu au dorit producerea acestui rezultat și nici nu l-au acceptat, nefiind vorba deci nici de intenție directă, nici indirectă) și nici latura obiectivă (acțiunile inculpaților, loviturile aplicate, nefiind apte a produce rezultatul pe care îl presupune această infracțiune, decesul), ci încadrarea corectă este cea de vătămare corporală, deoarece inculpații nu pot fi sancționați pentru o faptă pe care nu au comis-o.

Referitor la circumstanța legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., se arată că partea vătămată, aflându-se de asemenea sub influența băuturilor alcoolice, a fost cea care a adus injurii tuturor inculpaților din cauză, i-a amenințat cu săvârșirea unor infracțiuni asupra membrilor familiei, a tras de cal, încercând, după spusele inculpaților, să-l bage în cămin, deși calul nu era al lui și l-a lovit pe inculpatul C.I. cu biciul peste față, moment în care acesta a reacționat. Inculpatul R.F. a încercat să aplaneze conflictul, trimițându-l acasă, însă partea vătămată a fost cel care a luat o furcă din căruța lui, cu care a vrut să-l lovească pe C.I. De asemenea, în ceea ce îl privește, inculpatul V.V.O. a fost amenințat cu moartea de către partea vătămată.

În ceea ce privește circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c) C. pen., solicită să se aibă în vedere că inculpatul V.V.O. nu are antecedente penale, fiind la prima abatere, iar în satul în care locuiește nu este cunoscut ca o persoană violentă și care se implică în scandaluri, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză. Inculpatul V.V.O. își câștigă cinstit existența lucrând atât sezonier cât și „cu ziua”, fiind singurul întreținător al familiei compusă din soție și patru copii. De altfel, chiar martorul G.P., audiat în cauză, a declarat că inculpatul și-a făcut întotdeauna treaba așa cum trebuie și că nu a avut niciodată probleme cu inculpatul sau cu modul în care acesta își desfășura activitatea. Se menționează că G.P. îl contactează adesea pe inculpat, uneori lucrând chiar sezonier, pe perioade de 2-3 luni, la stâna acestuia aflată la marginea localității S., unde domiciliază inculpatul. Totodată, inculpatul V.V.O. a colaborat cu autoritățile, prezentându-se de fiecare dată când i s-a solicitat acest lucru în fața organelor de urmărire penală, dar și în fața instanței de judecată, unde a fost prezent la toate termenele de judecată.

În baza art. 81 C. pen. solicită să se dispună suspendarea condiționată care va fi aplicată inculpatului V.V.O. După cum s-a menționat mai sus, inculpatul este unicul întreținător al familiei, iar aplicarea unei pedepse privative de libertate ar aduce mari probleme familiei acestuia, atât din punct de vedere afectiv, pentru că nu va putea fi alături de copiii săi, cât și material, întrucât inculpatul este cel care asigură traiul zilnic al acestora.

În latura civilă, se solicită admiterea în parte a cererilor de constituire de parte civilă, astfel: daunele materiale solicitate de Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara să fie admise în măsura în care au fost dovedite; cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă solicită să se observe că nu a fost depusă decât o factură de 40 RON, pe lângă faptul că le apreciază ca fiind exagerate, ele sunt și nedovedite, singura declarație în acest sens fiind a socrului părții civile, care evident justifică un interes; medicamentele, așa cum reiese și din decontul de cheltuieli și pe perioada spitalizării au fost în valoare de aproximativ 41 RON; consultații (este factura de 40 RON); diverse tipuri de imagistică de specialitate, ar fi trebuit ca partea civilă să facă măcar dovada efectuării lor, a existenței lor, dacă nu a păstrat documentele cu care să dovedească valoarea lor; deplasările. Cu privire la daunele morale, solicită ca acestea să fie diminuate (1.000 euro toți trei) și să fie apreciate în echitate de către instanță, ele netrebuind să constituie o îmbogățire pentru partea civilă.

În motivarea apelului declarat de inculpatul R.F. s-a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice în art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), lit.

b) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), lit.

b) C. pen., totul cu aplicarea art. 73 lit.

b) C. pen., art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen. și art. 33 lit.

a) C. pen. și aplicarea unei pedepse rezultante sub minimul special, fără aplicarea vreunui spor. Se susține că starea de fapt reținută de prima instanță este îndoielnică, astfel că aceasta trebuie să profite inculpaților. Prima instanță nu a reținut partea din declarațiile martorilor care le era favorabilă inculpaților. Faptul că inculpații s-au deplasat la Căminul cultural din localitatea S. pentru a o lua pe fiica lui V.V.O., care se afla la botez, precum și faptul că inculpații au consumat alcool împreună cu partea vătămată este corect stabilit, acest fapt fiind recunoscut și de către inculpați.

Partea vătămată nu a avut o atitudine sinceră în fața instanței de judecată, aceasta nerecunoscând faptul că a consumat alcool împreună cu inculpații, deși martorii R.V., N.I.C., I.M. au declarat că l-au văzut consumând alcool cu inculpații. Prima instanță nu a avut în vedere la soluționarea cauzei susținerile inculpaților, confirmate de declarațiile martorilor C.F. și N.I.C., care au declarat că N.R. datorită consumului de alcool a provocat incidentul, înjurându-i, amenințându-i și trăgând de calul lui R.F. Martorul I.M. a declarat că inculpații au vrut să plece, însă partea vătămată era cel care îi îndemna să vină să se bată.

Aceste aspecte au fost declarate și de către G.E. Declarațiile acestor martori pot fi coroborate cu cele ale inculpaților, care au declarat în același sens. Nu se poate afirma că declarațiile inculpaților nu pot fi coroborate cu alte probe. Dimpotrivă, declarația părții vătămate nu a putut fi coroborată cu alte declarații ale martorilor, nefiind susținută de nici un martor. Prima instanță a reținut că aceste declarații ale inculpaților nu au fost confirmate de partea vătămată. Era normal să fie așa, întrucât acesta nu a recunoscut nici că a băut împreună cu ei, lucru contrazis de ceilalți martori.

Mare parte din declarațiile părții vătămate nu sunt susținute de către alți martori, cu excepția faptului că a fost lovit de către inculpați, însă cu privire la loviturile aplicate de toți inculpații cu furca, nu a existat nici un martor care să susțină această declarație. În mod greșit a fost reținut de către instanță că toți inculpații l-au lovit cu o furcă, întrucât acest aspect reiese doar din declarația părții vătămate, nefiind susținută de nici un alt martor. Din moment ce înainte de incident inculpații și partea vătămată au băut împreună, nu a existat nici o intenție de a-i pricinui vreo vătămare.

Este evident că partea vătămată i-a provocat într-un fel, întrucât altfel nu aveau nici un motiv să-l lovească, iar aceștia au acționat ca urmare a provocării. De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere și comportamentul părții vătămate față de R.F. și familia acestuia, fiind înregistrate două plângeri penale împotriva părții vătămate, dovada înregistrării acestora la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau-Mare, fiind depusă la dosarul cauzei. Cu privire la traumatismul cranio-facial acut deschis, acesta probabil este consecința loviturilor cu pumnul, iar plăgile de la nivelul spatelui pot fi cauzate și de cioburile de sticlă, acestea fiind corpuri tăietoare și tăietoare-înțepătoare.

Se mai susține și că această cauză nu este lămurită după administrarea probelor, declarațiile martorilor fiind contradictorii, iar unele sunt chiar diferite de cele date în faza de urmărire penală.

Se mai susține și că prima instanță în mod eronat a apreciat că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă de inculpatul R.F. și că aceasta poate fi reținută în cazul unei tentative de omor. Potrivit art. 20 alin. (1) C. pen. „Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea”. Este unanim admis că tentativa presupune ca formă de vinovăție intenția. În cazul intenției indirecte, inculpatul nu urmărește rezultatul faptei pe care s-a hotărât să o comită, ci numai acceptă posibilitatea producerii lui, iar pe de altă parte, în cazul tentativei inculpatul acționează în scopul săvârșirii infracțiunii, deci implicit și al realizării rezultatului ei, tentativa nu se poate caracteriza decât prin intenție directă. Din moment ce rezultatul despre care se pretinde că ar fi fost acceptat de către inculpat nu s-a produs, acel rezultat este evident că nici un a intrat în sfera previziunilor sale. De altfel, inculpatul R.F. a și declarat în ședința din 23 mai 2012 că nu a avut intenția de a-l ucide.

Se arată că prima instanță a susținut că inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor. Ori este evident că și aceștia se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar pe fondul provocării create de partea vătămată, starea lor psihică era amplificată, fără să aibă posibilitatea de a prevedea ce se întâmplă. Faptul că unul din martori a declarat că R.F. i-ar fi spus lui C.I. să nu mai dea cu cuțitul că-l taie, este evident că acesta nu a dorit și nici nu a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

Se mai menționează și faptul că în speță se vorbește despre folosirea a două instrumente cu care ar fi fost lovită partea vătămată, respectiv un briceag și o furcă. Ori, în condițiile în care inculpații ar fi avut intenția de a ucide, având la îndemână o furcă, cu siguranță ar fi folosit-o, împungându-l cu furca, iar nu cu presupusul briceag care, așa cum a declarat martorul R.V. „brișca desfăcută avea cam jumătate din dimensiunea unei foi A4, poate chiar mai puțin”, fiind evident de dimensiuni foarte mici, neputând cauza moartea unei persoane, astfel că nici sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reținută încadrarea juridică a faptei de tentativă de omor. În hotărârea primei instanțe se vorbește de „acceptarea posibilității producerii decesului victimei drept consecință a acțiunilor lor”. Unul din factorii vinovăției este conștiința, care presupune facultatea psihică prin care persoana înțelege semnificația faptei și urmările acesteia. Inculpații, pe lângă faptul că au consumat băuturi alcoolice, fiindu-le alterată conștiința pentru a vorbi de o acceptare, sunt persoane lipsite de educație, care nu știu să scrie și să citească și care nu au conștientizat că datorită loviturilor lor ar putea cauza decesul părții vătămate. Nu au urmărit nici o clipă producerea decesului victimei, din moment ce au băut împreună înainte de izbucnirea conflictului. Nu se poate vorbi nici de o voință comună, cât timp inculpatul R.F. a încercat să plece, însă datorită provocării de către partea vătămată, a reacționat. Față de modalitatea în care a fost săvârșită de către inculpatul R.F., doar prin aplicarea unor lovituri cu pumnii, a împrejurărilor în care aceasta a fost comisă, respectiv cei 3 inculpați au fost provocați de partea vătămată, adresându-le amenințări și injurii, iar inculpații se aflau în stare de ebrietate, văzând și concluziile raportului de expertiză care a reținut că leziunile constatate pe corpul părții vătămate nu întrunesc caracteristicile medico-legale ale periculozității pentru viață, trebuie apreciat că, cel puțin din perspectiva elementului intențional al laturii subiective, nu s-a relevat dorința ori acceptarea de către inculpat a morții victimei.

Referitor la obiectele cu care partea vătămată ar fi fost agresată, se arată că nu a putut fi stabilit cu certitudine dacă a fost folosit vreun cuțit sau nu, dacă acesta era într-adevăr un cuțit sau doar un briceag și nici de către cine. Din declarațiile martorilor, dar și ale inculpaților, reiese că partea vătămată ar fi căzut peste cioburile geamului de la ușa căminului, leziunile putând fi provocate și de către acestea, întrucât partea vătămată a prezentat răni la nivelul spatelui. Motivele pentru care a fost schimbată încadrarea juridică în tentativă de omor au fost leziunile suferite, respectiv hemopneumotorax stâng, apreciindu-se, în acel moment, că i-ar fi fost pusă viața în pericol, însă raportul medico-legal a concluzionat că victimei nu i-a fost pusă viața în pericol, iar numărul de îngrijiri medicale a fost relativ mic, astfel că se impune din acest punct de vedere a nu mai fi reținută aceeași încadrare juridică. Raportat la obiectele folosite, singurul lucru cert este existența unor leziuni, fără a se cunoaște cu exactitate circumstanțele producerii lor și nici persoana care le-a produs. Oricum, instrumentul presupus a fi fost folosit, respectiv brișca sau cuțitul, era de dimensiuni foarte mici, după cum au susținut martorii, nefiind posibil să determine decesul victimei, astfel că singura certitudine este săvârșirea faptei de vătămare corporală.

În privința laturii civile, se susține că în mod greșit au fost admise daunele așa cum au fost solicitate de către partea vătămată și că în mod eronat a fost reținut că toți inculpații au fost de acord cu daunele solicitate (inculpatul C.I. nu a fost de acord) și că aceste declarații reprezintă o recunoaștere a acestor pretenții. Se menționează că inculpatul R.F. a fost de acord cu plata daunelor la care va fi obligat, în măsura în care acestea sunt dovedite. Instanța este obligată să vegheze ca prin acordarea daunelor să nu se realizeze o îmbogățire fără justă cauză a părții vătămate.

Cu privire la daunele materiale solicitate de partea civilă, solicită ca instanța de apel să observe că nu a fost depusă decât o factură de 40 RON, iar pe lângă faptul că sunt apreciate de inculpat ca fiind exagerate, acestea sunt și nedovedite, singura declarație în acest sens fiind a socrului părții civile, care evident justifică un interes. Medicamentele, așa cum reiese și din decontul de cheltuieli și pe perioada spitalizării, au fost în valoare de aproximativ 41 RON, pentru consultații este factura de 40.000 RON, iar pentru diversele tipuri de imagistică de specialitate, ar fi trebuit să facă măcar dovada efectuării lor, a existenței lor, dacă nu a păstrat documentele cu care să dovedească valoarea lor, iar în calculul deplasărilor solicită să se aibă în vedere că distanța este de aproximativ 60 km, iar un bilet de tren este de maxim 10 RON.

Cu privire la daunele morale, se solicită ca acestea să fie diminuate la maxim 1.000 euro împreună cei trei inculpați și să fie apreciate în echitate de către instanță, ele netrebuind să constituie o îmbogățire fără justă cauză pentru partea civilă. Se menționează că partea civilă a susținut că nu mai poate lucra, și de aceea a solicitat o sumă mai mare, care să-i acopere prejudiciul, însă martorul D.L., propus de partea vătămată, a precizat că este coleg de lucru cu N.R., ceea ce înseamnă că acesta s-a recuperat și poate munci.

De asemenea, socrul său, V.B. a spus că acum mai lucrează. Veniturile pe care le realiza „la negru” din construcții, nu erau venituri certe, astfel că nu pot constitui un prejudiciu, fiind nesigure și imposibil de evaluat. A fost reținut eronat de către instanță că suma de 9.000 euro ar reprezenta o reparație echitabilă a faptului că partea vătămată s-a aflat în imposibilitatea de a participa pe o anumită perioadă la viața socială întrucât acesta a fost internat 4 zile în spital și a avut nevoie în total de 25 zile îngrijiri medicale, aceasta fiind perioada în care nu a putut participa la viața socială; ori pentru 25 zile suma de 9.000 euro pare exagerată și în dezacord cu daunele acordate de C.E.D.O.

În motivarea apelului declarat de inculpatul C.I. s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 75 alin. (1) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Solicită să se constate că sub aspectul laturii subiective, nici unul dintre inculpați nu a acționat cu intenția (chiar și indirectă) de a ucide partea vătămată. Consideră că această intenție, mai ales în situația de față, în care aceasta este elementul principal care face distincția între cele două încadrări juridice în discuție, trebuie să fie în mod cert dovedită.

Se susține că din probele administrate rezultă, în opinia inculpatului, tocmai faptul contrar, respectiv acela că inculpații nu au acționat cu această intenție, ci au dorit și acționat numai în sensul de a aplica o „corecție” părții vătămate. Deși această atitudine și faptele inculpaților se înscriu în sfera penală, fapt necontestat de nimeni și pe care inculpații l-au recunoscut și îl regretă, o asemenea încadrare (tentativă de omor) de gravitate maximă este în mod clar nelegală, necorespunzătoare realității și excesivă, conducând în mod evident la un tratament juridic aplicabil inculpaților mult mai grav decât cel corespunzător faptelor efectiv săvârșite, aspect care contravine legalității și scopului pedepsei penale care, între altele, trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei. Hotărârea de a comite infracțiunea face parte din conținutul psihic al intenției, autorul prevede rezultatul faptei și urmărește producerea lui. A urmări producerea rezultatului înseamnă a da expresie, prin conduita exterioară, hotărârii de a comite o faptă determinată. În cazul hotărârii indirecte, autorul urmărește (este hotărât) să obțină un alt rezultat, însă admite posibilitatea survenirii și altui rezultat, pe care numai îl acceptă ca o consecință posibilă a actelor de executare îndreptate spre obținerea primului rezultat. De aceea, asemenea acte de executare (îndreptate spre obținerea unui rezultat care este numai acceptat și nu urmărit), s-ar părea că nu se înscriu în conținutul art. 20 și nu ar trebui să atragă răspunderea penală dacă au fost întrerupte ori nu și-au produs efectul. Făptuitorul ar putea răspunde în acest caz, numai odată cu consumarea faptei și producerea rezultatului prevăzut, dar pe care nu l-a urmărit, deoarece numai în acest moment rezultatul posibil și acceptat a devenit relevant juridic, și nu înainte.

În sprijinul acestui punct de vedere se arată și că această concluzie se desprinde și din modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele (deci latura obiectivă), din vătămările efective care au fost produse victimei, vătămări care au condus la un număr relativ redus de zile de îngrijiri medicale și care nu i-au pus viața în pericol. De asemenea, presupusul instrument cu care victima ar fi fost înjunghiată în spate, nu ar fi avut aptitudinea de a produce decesul în această manieră. Din relatările martorilor (aceia care susțin că au văzut acest instrument, deoarece o parte dintre martori nu au observat așa ceva), rezultă că ar fi fost vorba de un briceag de mici dimensiuni, chiar instanța reținând că a fost vorba de un briceag și nu de un cuțit, care nu ar fi putut produce în nici un caz moartea victimei, raportat și la zona în care victima ar fi fost înjunghiată. Se apreciază că o persoană nu poate prevedea că, în condiții normale, ar putea surveni decesul unei persoane prin înjunghierea cu un briceag în zona spatelui.

Un alt criteriu avut în vedere de jurisprudență în departajarea celor două infracțiuni (respectiv vătămare corporală și tentativă la omor) este și acela al eventualelor stări conflictuale anterioare dintre părți, care ar putea conduce la luarea de către inculpat a hotărârii de a comite infracțiunea. Or, în speță nu a fost vorba despre vreo altercație anterioară, conflictul izbucnind spontan, pe fondul consumului de alcool și al unei provocări din partea victimei, neexistând astfel nici un punct de vedere vreo premisă pentru care vreunul dintre cei trei inculpați să aibă intenția, chiar și indirectă, de a ucide.

Se apreciază, față de cele arătate mai sus, că în speță nu ar putea fi vorba în nici un caz de tentativă de omor, întrucât nu a existat nici latura subiectivă a acestei infracțiuni (inculpații nu au dorit producerea acestui rezultat și nici nu l-au putut prevedea, și deci nici nu l-au acceptat, nefiind vorba deci nici de intenție directă, nici indirectă) și nici latura obiectivă (acțiunile inculpaților, loviturile aplicate, nefiind apte a produce rezultatul pe care îl presupune această infracțiune, decesul).

Se consideră că încadrarea corectă este cea de vătămare corporală (faptă recunoscută de inculpați și dovedită), deoarece inculpații nu pot fi sancționați pentru o faptă pe care nu au comis-o. Se apreciază că, inclusiv având în vedere principiul „in dubio pro reo”, câtă vreme fapta nu este dovedită dincolo de orice putință de tăgadă, ea nu poate fi imputată unei persoane, opunându-se în acest caz prezumția de nevinovăție și principiul garantării dreptului la apărare și la un proces echitabil. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o și nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă nedovedită.

În ceea ce privește reținerea în sarcina inculpatului C.I. a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, se apreciază ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece din probatoriul administrat nu a rezultat că acest inculpat ar fi avut asupra sa vreunul din obiectele prevăzute de articolul indicat. Așa cum s-a arătat, din declarațiile martorilor nu a rezultat cu certitudine dacă a existat vreun briceag sau cuțit, și, dacă a existat, cine l-ar fi purtat asupra sa, dacă ar fi fost vorba de C.I., de alt inculpat (unul dintre martori indicând că ar fi fost vorba de R.F.), de altă persoană sau chiar de partea vătămată. În aceste condiții, se solicită achitarea inculpatului în ceea ce privește această infracțiune în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece fapta nu există. Se apreciază că în speță trebuie aplicată prezumția de nevinovăție, precum și principiul „in dubio pro reo”. Faptul că în speță nu s-a dovedit cu claritate că ar fi existat un astfel de obiect și cine l-ar fi avut asupra sa și l-ar fi utilizat, trebuie să profite inculpatului, infracțiunea putând fi sancționată numai în situația în care ar fi fost dovedită fără putință de tăgadă, ceea ce nu este cazul în speță. În plus, este discutabilă încadrarea unui simplu briceag în cerințele art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. Acest articol prevede cu titlu exemplificativ „cuțitul, pumnalul, șișul” sau obiecte „confecționate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”. Or, un briceag este, în principiu, un obiect utilitar, multifuncțional, care nu este confecționat în scopurile indicate de textul legal, ci în scopuri mai degrabă „gospodărești”. Se apreciază deci că portul unui briceag nu este de natură a îndeplini latura obiectivă a infracțiunii. În plus, sintagma „dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă” este de natură a conduce la ideea absorbirii acestei infracțiuni de infracțiunea mai gravă (care presupune, în principiu, și folosirea respectivului obiect). Așadar, se menține solicitarea de achitare a inculpatului C.I. în ceea ce privește această infracțiune, în principal având în vedere faptul că nu s-a dovedit deținerea și portul unui astfel de obiect de către acest inculpat, iar în subsidiar în considerentele arătate anterior.

În ceea ce privește circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., se solicită să fie reținută, întrucât din probatoriul administrat a rezultat că partea vătămată (care este la rândul său o persoană care a avut o condamnare penală pentru o infracțiune gravă, aceea de tâlhărie) a pornit scandalul, adresând injurii inculpaților, amenințându-l pe C.I. referitor la familia sa, biciuind calul în încercarea de a îl introduce în căminul unde se ținea botezul. Cu privire la această circumstanță atenuantă, prima instanță în mod eronat a reținut faptul că aceste susțineri nu sunt confirmate de mijloacele de probă. Astfel, deși instanța face referire în motivare la declarațiile martorilor G.E., I.M., N.I.C., totuși în mod inexplicabil nu amintește despre modalitatea în care aceștia au relatat începutul conflictului: astfel, G.E. a arătat că inculpații au dorit să plece, însă partea vătămată a strigat la ei să vină să se bată; I.M. a relatat același lucru, iar N.I.C. a arătat și el că partea vătămată a provocat scandalul. Aceste aspecte au fost susținute și de martorul C.F., care a relatat că partea vătămată consumase alcool și era pornită pe scandal. Se apreciază că în speță mai poate fi reținută ca și circumstanță atenuantă în ceea ce îl privește pe inculpatul C.I. și faptul că acesta a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal, s-a prezentat de câte ori a fost solicitat de organele de anchetă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată și a recunoscut faptele comise în modalitatea în care el le-a perceput, și anume, ca o bătaie, încăierare, și nicidecum având gravitatea unei tentative de omor, întrucât nu a fost niciodată vorba de așa ceva.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a pedepsei, se solicită să se aibă în vedere și faptul că C.I. este unic întreținător de familie, având doi copii de vârste mici. Se apreciază că o pedeapsă privativă de libertate ar avea grave consecințe asupra familiei sale, aspect care trebuie avut în vedere de instanță. În plus, se consideră că o pedeapsă cu suspendare condiționată sau sub supraveghere este suficientă pentru corijarea inculpatului, deoarece acesta a conștientizat gravitatea faptelor. În plus, aceste modalități de executare a pedepsei presupun posibilitatea autorităților statului de a urmări comportamentul persoanelor condamnate pentru o perioadă îndelungată de timp. Această modalitate este singura potrivită, întrucât pe de o parte este în acord și cu interesele familiei inculpatului, iar pe de altă parte nu include inculpatul în mediul penitenciar, care ar avea influențe nefaste asupra dezvoltării acestuia, inculpatul având o vârstă destul de tânără. În plus, așa cum s-a arătat, comportamentul și corijarea inculpatului pot fi supravegheate pentru o perioadă îndelungată.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește latura civilă, inculpatul, de bună credință, a arătat că este dispus să achite despăgubiri eșalonat, în limita posibilităților și în măsura în care aceste pretenții sunt dovedite.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se apreciază că despăgubirile acordate părții vătămate de prima instanță sunt disproporționate, daunele materiale sunt nedovedite iar cele morale sunt excesive. Prin admiterea integrală a acțiunii civile, s-a creat o situație de îmbogățire fără justă cauză a părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 37/A din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații C.I., R.F. și V.V.O. împotriva sentinței penale nr. 396 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond în baza materialului probator administrat în cauză, iar încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond.

Reține instanța de prim control judiciar că materialul probator administrat în cauză nu confirmă susținerile inculpaților în sensul că au fost provocați de către partea vătămată câtă vreme din declarația martorului I.M. rezultă că scandalul a început înainte ca partea vătămată să propună inculpaților să vină la el „dacă sunt șmecheri”, iar declarația martorului N.I.C. este singulară în ceea ce privește încercarea de lovire a calului inculpatului C.I. necoroborându-se cu nicio probă.

Critica invocată de inculpați în sensul că fapta lor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală și nu infracțiunea de tentativă la omor calificat a fost apreciată de instanța de prim control judiciar ca neîntemeiată cât timp inculpații au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele, cu obiecte contondente părții vătămate până au adus-o în stare de inconștiență, provocându-i leziuni ce au necesitat 25 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii subiective, reține instanța de apel că inculpații, chiar dacă nu au avut intenția de a suprima viața victimei au avut reprezentarea gravității faptei lor, inclusiv posibilitatea uciderii părții vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința acestora și acțiunea lor.

De asemenea, reține instanța de apel că și faptele de ultraj contra bunelor moravuri cât și cea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 au fost corect încadrate juridic, reținerea acestor infracțiuni fiind determinată de probele administrate în cele două faze ale procesului penal.

Nici criticile referitoare la netemeinicia pedepselor aplicate nu au fost apreciate ca fondate, instanța de prim control judiciar reținând că pedepsele aplicate inculpaților corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de prim control judiciar a apreciat că a fost corect soluționată.

Se apreciază că în raport de prejudiciul material, în mod corect instanța de fond a dat eficiență principiului disponibilității, inculpații manifestându-și acordul de a achita daunele materiale în cuantum de 1.000 euro și cu privire la daunele morale reține instanța de prim control judiciar că suma acordată cu acest titlu părții vătămate este rezonabilă și în măsură să dea satisfacție părții vătămate.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen. au declarat recurs inculpații C.I., R.F. și V.V.O.

În motivele scrise de recurs, susținute oral în fața Înaltei Curți de către apărătorii desemnați din oficiu să asigure asistența juridică a inculpaților, sunt criticate hotărârile instanțelor inferioare pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursurilor inculpații C.I., R.F. și V.V.O. invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, pct. 10, pct. 12, pct. 14, pct. 17, pct. 172 și pct. 18 C. proc. pen. și solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și în fond schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 181 alin. (1) C. pen. și art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Recurentul inculpat C.I. solicită în plus achitarea pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 întrucât probele administrate în cauză nu confirmă că ar fi avut asupra sa vreunul din obiectele menționate în textul de lege.

Toți inculpații solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic iar inculpații C.I. și V.V.O. solicită schimbarea modalității de executare într-una neprivativă de libertate, conform dispozițiilor art. 81 sau art. 861 C. pen.

Sunt formulate critici și cu privire la modul de soluționare a laturii civile, toți recurenții inculpați invocând faptul că atât daunele materiale cât și cele morale au fost acordate într-un cuantum nejustificat de mare.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate în raport de motivele de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., apreciază Înalta Curte de Casație și Justiție că recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost temeinic stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și complete a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în condiții de oralitate și nemijlocire în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt reținute, în mod corect apreciind instanța de fond că sunt întrunite toate condițiile ce antrenează răspunderea penală a inculpaților sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

Atât instanța fondului cât și instanța de prim control judiciar au realizat o analiză minuțioasă a mijloacelor de probă, a tuturor elementele de fapt, precum și a tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor.

În deplin acord cu jurisprudența C.E.D.O., instanța de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel invocate de inculpați și a analizat în mod obiectiv și real toate chestiunile esențiale ce au fost invocate de inculpați atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire la aspectele ce țin de încadrarea juridică a faptelor.

Instanța de prim control judiciar a realizat o analiză proprie a mijloacelor de probă administrate în cauză și nu s-a mulțumit să preia motivarea primei instanței, așa cum în mod netemeinic susțin inculpații.

Cauza Boldea contra României este elocventă în acest sens, instanța europeană statuând că deși art. 6 din Convenție obligă instanțele să își motiveze hotărârile, el nu poate fi înțeles că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument.

Cum instanța de prim control judiciar a preluat critic argumentele primei instanțe și a realizat o analiză amănunțită asupra tuturor motivelor de apel invocate de inculpați, apreciază Înalta Curte că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen. iar argumentele prezentate de apărare nu pot determina trimiterea cauzei spre rejudecare la instanțele inferioare.

Toți recurenții inculpați critică greșita încadrare juridică a faptei și solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în art. 181 alin. (1) C. pen. arătând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat cât timp nu rezultă intenția de a ucide.

Înalta Curte reține că din conținutul probelor administrate în cauză rezultă că pe fondul consumului de alcool între partea vătămată N.R. și cei trei inculpați s-a iscat o discuție contradictorie care a degenerat în scurt timp într-o altercație fizică ce s-a desfășurat atât în exteriorul cât și în interiorul locației unde se celebra botezul, toți cei trei inculpați exercitând prin acțiuni conjugate, agresiuni asupra părții vătămate.

În timpul incidentului ce a avut loc în fața căminului, atât inculpatul C.I. cât și inculpatul V.V.O. au aplicat lovituri cu pumnii părții vătămate care a căzut la pământ. În continuare, inculpatul C.I. a aplicat părții vătămate câteva lovituri în zona capului cu o furcă pe care o luase din căruță, fiind ajutat în exercitarea actelor de agresiune de inculpatul R.F. care l-a îndepărtat pe martorul I.M. cu o lovitură de pumn în încercarea sa de a interveni în ajutorul părții vătămate. În continuare, partea vătămată a fugit spre ușa de intrare în cămin pentru a se feri de inculpați însă a fost ajuns de aceștia care l-au tras de haine în exterior și au continuat să-l lovească cu pumnii și picioarele. În cadrul acestei altercații partea vătămată a fost împinsă puternic în ușa de la intrare, aceasta rupându-se și partea vătămată căzând pe jos.

Cei trei inculpați au continuat actele de agresiune, lovind partea vătămată inclusiv cu o furcă, nefiind opriți de strigătele părții vătămate sau ale persoanelor participante la botez.

Partea vătămată a reușit la un moment dat să se refugieze în sala mare a căminului cultural însă a fost urmată de cei trei inculpați care au continuat actele de agresiune cu pumnii, cu picioarele și cu furcă iar inculpatul C.I. a lovit partea vătămată și cu un briceag pe care-l avea asupra sa, aplicându-i câteva lovituri cu acesta în zona spatelui.

Situația factuală a fost stabilită în baza declarațiilor martorilor oculari care au asistat parțial sau integral la desfășurarea incidentului, modul în care au acționat inculpații, constând în atitudinea violentă de care au dat dovadă fiind confirmat de multitudinea de leziuni constatate în raportul medico-legal din 15 august 2011 întocmit de I.M.L. Timișoara care a concluzionat că numitul N.R. prezintă leziuni de violență ce s-au putut produce prin lovire directă și repetată cu corpuri dure, respectiv tăietoare-înțepătoare, constatându-se leziuni la nivelul capului, brațului stâng și hemitoracelui.

În fișa de internare a părții vătămate se menționează existența plăgilor înjunghiate penetrante la nivelul hemitoracelui stâng, plăgi înjunghiate penetrante la nivelul hemitoracelui drept, traumatisme cranio-facial acut deschis.

În raport de această situație constatată de actele medicale cât și cele medico-legale apreciază Înalta Curte că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, astfel încât toate criticile formulate de apărare din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 17 și pct. 172 C. proc. pen. nu sunt fondate, fiind făcute doar în scopul diminuării răspunderii penale.

Multitudinea de leziuni constatate la nivelul organelor vitale, intensitatea acestora ca și obiectele folosite sunt elemente ce conturează intenția inculpaților, chiar indirectă, de a suprima viața victimei și nu de a-i aplica o simplă corecție.

Faptul că inculpații deși nu au urmărit producerea rezultatului letal dar au acceptat posibilitatea producerii lui, rezultă și din comportamentul lor în raport de victimă care ori de câte ori încerca să scape de inculpați, aceștia o urmăreau și continuau să o lovească cu și mai mare intensitate, sfidând chiar prezența unui număr mare de persoane prezente în acel moment, unele fiind chiar agresate când au încercat să o salveze pe partea vătămată.

Chiar dacă expertiza medico-legală a stabilit că leziunile produse nu au pus în primejdie viața victimei, această împrejurare nu poate determina schimbarea încadrării juridice a faptei cât timp din probele dosarului rezultă indubitabil intenția de a suprima viața victimei, rezultat ce nu s-a produs din motive independente de voința inculpaților, aceștia încetând agresarea victimei doar în momentul în care a fost anunțată sosirea organelor de poliție.

În ce privește solicitarea inculpaților de a se reține în favoarea lor circumstanța atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la scuza provocării, reține Înalta Curte că nu este întemeiată.

Incidența acestui text de lege presupune comiterea faptei sub influența unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Situația factuală reținută de instanța de fond nu pune în evidență vreo atitudine provocatorie a părții vătămate care să justifice o asemenea ripostă violentă din partea inculpaților.

Mai mult decât atât, partea vătămată a fost tot timpul singură și se afla și în stare avansată de ebrietate, ori este greu de acceptat că aceasta ar fi putut să-i provoace pe inculpați de asemenea manieră încât să producă o puternică tulburare sub imperiul căreia au comis fapta.

De asemenea, trebuie să remarcăm și disproporția numerică dintre agresori și victimă, faptul că victima nu a răspuns la atitudinea violentă a inculpaților ci doar s-a apărat, toate aceste argumente justificând netemeinicia solicitării inculpaților de a se reține dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

În ceea ce privește critica formulată de inculpatul C.I. referitoare la comiterea unei grave erori de fapt ce a avut drept consecință greșita sa condamnare sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 nu este întemeiată.

Textul de lege invocat se referă la obiecte fabricate pentru tăiere, împungere, lovire ori briceagul folosit de inculpat are asemenea calități iar folosirea lui în public a fost de natură să producă panică în rândul persoanelor aflate la derularea incidentului astfel că toate criticile formulate de inculpatul C.I. referitor la reținerea acestei infracțiuni nu sunt fondate.

Și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată și apreciază Înalta Curte că nici criticile referitoare la acest aspect nu sunt fondate.

Referitor la daunele materiale instanța de fond a dat eficiență principiului disponibilității având în vedere că inculpații au fost de acord să plătească părții vătămate suma de 1.000 euro cu titlu de daune morale.

Referitor la cuantumul sumei acordată cu titlu de daune morale de 9.000 euro, în echivalent bănesc, apreciază Înalta Curte că a fost corect stabilit, proporțional cu suferința produsă victimei care a fost agresată de către inculpați în repetate rânduri, cu diferite obiecte tăietoare-înțepătoare, cu pumnii și picioarele, provocându-i leziuni de natură să-l pună în imposibilitate de a duce o viață normală o anumită perioadă de timp.

Apreciază Înalta Curte că suma de 9.000 euro la plata căreia au fost obligați inculpații în solidar către partea vătămată are un caracter rezonabil și în nici un mod nu reprezintă o sursă de îmbogățire fără just temei.

Criticile formulate de inculpați din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu sunt fondate.

Pedepsele aplicate inculpaților corespund tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen., fiind realizată o proporție între gradul de pericol social al faptei și pedeapsa aplicată.

Natura faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii acestora, caracterizate prin atitudinea violentă de care au dat dovadă inculpații, toți trei au aplicat lovituri de mare intensitate părții vătămate pe care au lăsat-o în stare de inconștiență părăsind locul faptei, sunt împrejurări care justifică regimul sancționator aplicat fiecărui inculpat.

Mai mult decât atât, inculpații R.F. și C.I. sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind condamnați anterior la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție, însă aceștia nu au adoptat un comportament de respect față de ordinea de drept, astfel încât se impune aplicarea unor sancțiuni penale mult mai aspre putând fi atinsă în acest sens finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

Faptul că inculpatul V.V.O. nu este cunoscut cu antecedente penale a fost avut în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege, neputând fi identificate alte împrejurări care să facă posibilă aplicarea unei sancțiuni penale mai blânde.

Pedepsele aplicate inculpaților corespund atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare scopului pedepsei astfel cum este definit de art. 52 C. pen. așa încât apreciază Înalta Curte că toate criticile formulate de inculpați sub acest aspect nu sunt fondate.

Întrucât nu mai există cazuri de casare care luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei penale recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații C.I., R.F. și V.V.O. împotriva deciziei penale nr. 37/A din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2013.