Recidivist fraud via organized crime group: sufficiency of evidence and statutory minimum sentencing
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice rejected the defendant's appeal, upholding the Court of Appeal's judgment that convicted him of joining an organized criminal group and continuous fraud with particularly serious consequences, resulting in a final combined sentence of 10 years and 6 months of imprisonment plus the revocation of prior suspended sentences, which mandates an additional separate execution of 3 years and 6 months of imprisonment for a total of 13 years and 6 months. The case involved the defendant's participation in a criminal network that defrauded four commercial entities of approximately 546,818 RON between March and April 2009 by issuing fraudulent checks and using false identities during the execution of commercial contracts; the defendant challenged the conviction on the grounds that the evidence was insufficient to link his voice to intercepted calls and that he did not physically enter the warehouse. The appellate court affirmed the lower court's factual findings based on intercepts, video surveillance, and witness testimony, but reduced the sentences to the statutory minimum for each offense, corrected the accessory penalty to exclude rights relevant only to company administrators, and applied the recidivist aggravating circumstances under Article 37 lit. a) of the Penal Code, while the Supreme Court determined that challenges to the sufficiency of evidence did not constitute a case for cassation under Article 385⁹(17) of the Code of Criminal Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 37 lit. a) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 35 alin. (3) C. pen, art. 83 C. pen, art. 71 C. pen; Recidivist fraud via organized crime group: sufficiency of evidence and statutory minimum sentencing: The case involved the defendant's participation in a criminal network that defrauded four commercial entities of approximately 546,818 RON between March and April 2009 by issuing fraudulent checks and using false identities during the execution of commercial contracts; the defendant challenged the conviction on the grounds that the evidence was insufficient to link his voice to intercepted calls and that he did not physically enter the warehouse. The appellate court affirmed the lower court's factual findings based on intercepts, video surveillance, and witness testimony, but reduced the sentences to the statutory minimum for each offense, corrected the accessory penalty to exclude rights relevant only to company administrators, and applied the recidivist aggravating circumstances under Article 37 lit. a) of the Penal Code, while the Supreme Court determined that challenges to the sufficiency of evidence did not constitute a case for cassation under Article 385⁹(17) of the Code of Criminal Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited as the main legal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Provision applied to deduct the duration of detention and preventive arrest from the applied sentence.
Provision applied to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 465/02,10.2012 a Tribunalului Galați, inculpatul A.G.C. a fost condamnat la:
- o pedeapsă de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din luna martie 2009).
- o pedeapsă de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o durată de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din perioada martie - aprilie 2009).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, de 12 ani închisoare, sporită la 14 ani închisoare la care s-a adăugat pedeapsa complementară cea mai grea, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o perioadă de 6 ani după executarea pedepsei închisorii.
Potrivit art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepselor de 3 ani închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 1778 din 2 iulie 2004 a Judecătoriei Galați, definitivă la data de 10 ianuarie 2006 prin Decizia penală nr. 17/2006 a Curții de Apel Galați) și de 1 an și 10 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2005 a Judecătoriei Galați, modificată prin Decizia penală nr. 235 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Galați și definitivă la data de 16 mai 2006), pedepse care au fost contopite și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pedeapsă care se execută separat de pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen pe o perioadă de 6 ani, urmând ca, în final inculpatul să execute o pedeapsă principală rezultantă de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o perioadă de 6 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar, potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 11 noiembrie 2010, la zi.
În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC P.R. SRL Arad suma de 383.172,15 RON și părții civile SC F.D. SRL Constanța echivalentul în RON a sumei de 15.656 euro la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că partea vătămată SC F.C.I. SRL Arad nu s-a constituit parte civilă întrucât prejudiciul a fost recuperat în natură.
În baza art. 13 din Legea nr. 39/2003 în referire la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 3.748,50 RON, sumă pentru care partea vătămată SC V.M. SRL Hidișel nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 189 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească către stat suma de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 436/D/P/2009 din 08 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A.G.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41. alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.
Prin actul de sesizare s-a reținut că începând cu luna martie 2009, inculpatul A.G.C. a aderat la un grup infracțional organizat constituit de către inculpații P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D. și M.A., în scopul de a obține importante beneficii materiale prin comiterea de înșelăciuni prin emiterea de file cec în numele societății controlate de membrii grupului infracțional - SC O.C. SRL Galați.
Totodată, a reținut că inculpatul, în perioada martie - aprilie 2009, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat în mod direct la inducerea în eroare a patru părți vătămate - SC P.R. SRL Arad; SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor; SC F.D. SRL Constanța și SC F.C.I. SRL Arad, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, inclusiv prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, cauzând împreună cu membrii grupului infracțional un prejudiciu în valoare totală de 546.818,46 RON.
Inițial, inculpatul A.G.C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 436/D/P/2009 din data de 06 decembrie 2010 al D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galați pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținându-se că, în perioada martie - aprilie 2009, a aderat la un grup infracțional organizat, constituit de alte persoane, respectiv P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D. și M.A., în scopul de a obține importante beneficii materiale prin comiterea de înșelăciuni prin emiterea de file cec în numele societății controlate de membrii grupului infracțional - SC O.C. SRL Galați și, acționând în cadrul grupului, împreună cu membrii acestuia, a participat la inducerea în eroare a unui număr de 23 de părți vătămate - societăți comerciale - cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea unor file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, reținându-se că membrii grupului infracțional au comis un prejudiciu în valoare totală de 1.699.688,17 RON.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 13529/121/2010, dar prin Sentința penală nr. 180 din 15 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. 13529/121/2010, s-a dispus, în temeiul art. 300 alin. (2) și art. 332 C. proc. pen., restituirea cauzei penale privind pe inculpatul A.G.C. la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați pentru refacerea urmăririi penale și a rechizitoriului.
A fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2010 la zi.
Tribunalul Galați a apreciat că atât urmărirea penală cât și rechizitoriul întocmit în cauză sunt lovite de nulitate absolută din perspectiva realizării fazei de cercetare penală, cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului A.G.C. cât și a dispozițiilor legale care privesc sesizarea instanței de judecată. În acest sens s-a reținut că actele de urmărire penală din dosar constau în copii xerox după unele declarații de martori a numiților G.O., T.A., V.A., B.S. și R.V. Chiar dacă această cauză a fost disjunsă din Dosarul nr. 28/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați și ar fi incidente dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen. atâta timp cât acestui inculpat i s-a reținut aderarea la grupul infracțional organizat cât și activitatea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune față de 19 societăți comerciale (părți vătămate) în prezenta cauză trebuiau administrate probe cu martori și înscrisuri - documente contabile etc, cu privire la acest inculpat și în raport cu ceilalți inculpați și părți vătămate dând posibilitatea acestuia să fie asistat de apărători și să-și facă în mod corespunzător apărarea.
Instanța a reținut încălcarea flagrantă a dreptului la apărare a inculpatului A.G.C. astfel cum este garantat de art. 6 C. proc. pen. precum și dreptul la un proces echitabil, prev. de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Faza de urmărire penală din această cauză a avut la bază copii făcute selectiv după acte procedurale din celălalt dosar și audierea ca martori a unor inculpați din cauza inițială. Fiind vorba de un grup infracțional organizat în care toți inculpații au acționat ca și coautori nu puteau fi audiați ca martori împotriva inculpatului A.G.C. însemnând o agravare a situației inculpatului A.G.C. în raport cu ceilalți membrii ai grupului.
În acest sens s-a reținut și faptul că o conexare cu dosarul inițial nu putea fi realizată procedural chiar dacă dosarul se afla pe rolul aceluiași complet de judecată, întrucât o parte din inculpați erau arestați preventiv iar faza de cercetare judecătorească a fost practic finalizată. O eventuală conexare ar fi presupus reluarea cercetării judecătorești - constând în readministrarea unor probe, astfel încât să se respecte și inculpatului A.G.C. atât dreptul la apărare cât și dreptul la un proces echitabil marcat de principiul oralității, contradictorialității și nemijlocirii.
S-a apreciat că acest lucru nu este posibil atâta timp cât cealaltă cauză era practic în faza dezbaterilor iar celeritatea judecății unei astfel de cauze se impunea cu precădere.
În ce privește actul de inculpare, instanța a arătat că în sarcina inculpatului s-a reținut aderarea la grup infracțional organizat cât și infracțiunea de înșelăciune în formă continuată față de 23 de părți vătămate (societăți comerciale), iar în dispozitivul rechizitoriului erau trecute doar 4 părți vătămate și 11 martori care în mod evident nu acopereau întreaga activitate infracțională de care era acuzat inculpatul A.G.C.
În acest context instanța a subliniat că este o neregularitate care vizează sesizarea instanței de judecată și care este sancționată cu nulitatea urmăririi penale conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Tribunalul Galați a apreciat că în cauză devin incidente deopotrivă ambele situații de restituire a dosarului la Parchet, respectiv cele prev. de art. 300 alin. (2) și art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Sentința penală nr. 180/2011 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 614 R din data de 15 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 13.529/121/2010, decizie prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, menținându-se starea de arest a inculpatului A.G.C.
După restituirea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. (4) C. proc. pen., urmărirea penală a fost refăcută de un alt procuror.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în cauză, după restituire și refacerea urmăririi penale, instanța a reținut, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 28/D/P/2009 din 02 decembrie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- P.D., P.Ș.C., B.I., T.A. și G.O. (arestați în cauză) și S.D. (arestat în lipsă) pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- V.A. (arestat în cauză) și M.A. (arestat în altă cauză), pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- B.S. și I.G.C. (arestați în cauză) și R.V. (arestat în lipsă), pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 215 al. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;
- M.J. (arestat în cauză), pentru săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin același rechizitoriu s-a dispus, printre altele, și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de inculpatul A.G.C., întrucât acesta s-a sustras urmăririi penale, cauza disjunsă fiind înregistrată pe rolul D.I.I.C.O.T. sub nr. 436/D/P/2009.
În fapt s-a reținut că, pe fondul instalării crizei economice în România, la începutul anului 2009 au început să apară dereglări ale funcționării normale a relațiilor comerciale derulate de agenții economici în sensul că s-a înregistrat o scădere drastică a volumului de vânzări, situație care a impus cu necesitate vânzarea unor mărfuri și servicii cu plata la termen, inclusiv acceptarea la plată a unor instrumente de plată cu decontare bancară scadente la anumite termene sau care, conform înțelegerii, urmau a fi introduse la plată după trecerea unui anumit interval de timp.
În acest context au apărut și s-au dezvoltat rețele și grupuri infracționale care, dorind să speculeze situația descrisă mai sus, s-au organizat în scopul inducerii în eroare a reprezentanților legali ai societăților comerciale cu ocazia încheierii ori derulării unor convenții comerciale, inclusiv prin emiterea unor instrumente de plată cu decontare bancară, printre care se numără și filele cec, având ca principal obiectiv obținerea unor importante profituri financiare.
Unul dintre aceste grupuri infracționale organizate, care a acționat în principal pe raza municipiului Galați a fost cel condus de inculpatul P.D., zis "P.", persoană care a avut și calitatea de administrator la SC H.C. SRL Galați, cunoscând în ansamblu mecanismele economice, modurile de efectuare a plăților și condițiile de negociere. Acesta a selectat din mediul său relațional diferite persoane, împreună cu care a constituit nucleul grupului infracțional.
La sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009, P.D. frecventa barul Z. deținut de SC A. SRL Galați, administrată de inculpatul V.A., unde i-a cunoscut pe inculpații P.Ș.C. - zis "U." și "C.", B.I. - zis "M." și S.D. - zis "D.". În anturajul acestora se aflau inculpatele T.A. - prietena inculpatului S.D. și G.O. - prietena inculpatului P.Ș.C.
Aceștia au decis preluarea unei societăți comerciale care să fie "curată" în sensul de a nu figura pe lista societăților incluse în baza de date a incidentelor bancare și de a nu avea datorii neachitate la bugetul de stat, pe care apoi să o utilizeze pentru a induce în eroare reprezentanții altor societăți comerciale. De asemenea au decis ca societatea preluată să fie administrată de "un om de paie" care, după finalizarea activității infracționale, să părăsească România, pe de o parte urmărind ca acesta să se sustragă cercetărilor iar pe de altă parte ca acesta să nu poată furniza organelor de anchetă date care să conducă la identificarea nucleului infracțional.
Prin intermediul unei cunoștințe comune, inculpatul P.Ș.C. l-a cunoscut pe inculpatul M.A. care, la începutul anului 2009, era judecat de Curtea de Apel Galați, în recurs, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Inculpatul M.A. nu avea ocupație, câștigându-și existența din vânzarea unor cantități de pește pe raza municipiului Brăila. Inculpatul P.Ș.C. i-a povestit inculpatului ceea ce intenționa să facă alături de ceilalți inculpați și l-a întrebat totodată dacă era de acord să preia o societate comercială, în calitate de administrator, având rolul doar de a semna actele, de restul activității urmând a se ocupa ceilalți inculpați, precum și alte persoane. Inculpatul P.Ș.C. i-a dat inculpatului M.A. mai multe sume de bani pentru a se întreține, cerându-i să-și facă mutație în municipiul Brăila, tocmai cu scopul de a îngreuna activitatea organelor de urmărire penală în cazul unei anchete. Sumele de bani i-au fost remise inculpatului prin intermediul inculpatului S.D., care se deplasa cu un autoturism marca D. tip papuc, de culoare albă.
Anticipând condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate și urmărind să se sustragă de la executarea pedepsei prin fugă în Cipru, inculpatul M.A. a acceptat propunerea inculpatului P.Ș.C. de a juca rolul de "om de paie" în cadrul societății comerciale ce urma a fi utilizată pentru inducerea în eroare a reprezentanților altor societăți comerciale.Având în vedere acceptul dat de inculpatul M.A., ceilalți inculpați au început să deruleze demersurile preluării unei societăți comerciale pretabilă a fi utilizată în scopul arătat mai sus.
Astfel, inculpatul S.D. a identificat SC O.C. SRL Galați, care deținea toate atributele pentru a fi percepută ca o societate comercială serioasă și cu un parcurs financiar solid, aceasta fiind înființată în anul 2002 și nefiind inclusă în lista societăților aflate în incidență bancară.
Inculpatul S.D. i-a condus pe inculpatul M.A. la numita D.D. - administrator la SC O.C. SRL Galați, cerându-i acestuia să negocieze preluarea societății comerciale.
Inculpatul S.D. i-a explicat inculpatului M.A. ceea ce avea de discutat cu numita D.D. Cei doi s-au deplasat la întâlnirea cu D.D. cu autoturismul marca D.L., de culoare gri. Administratora societății (D.D.) a remarcat faptul că autoturismul nu era condus de inculpatul M.A., recunoscându-l din fotografie pe inculpatul S.D. ca fiind cel care asigura transportul acestuia.
În data de 16 februarie 2009 martora D.D. s-a deplasat împreună cu inculpatul M.A. la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, unde s-au depus documentele necesare în vederea cesionării părților sociale ale SC O.C. SRL Galați. Inculpatul M.A. a fost transportat și de această dată de inculpatul S.D.
Ulterior, în data de 23 februarie 2009, au fost finalizate formalitățile de preluare a societății SC O.C. SRL Galați de către inculpatul M.A., membrii grupului infracțional controlând, începând din acest moment, societatea comercială prin intermediul căreia aveau să comită infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Pentru a asigura resursele financiare necesare începerii activității infracționale ale membrilor grupului pe care-l conducea, constând în achiziționarea de telefoane mobile, instalarea posturilor de telefonie mobilă și fax, închirierea unui sediu social pentru societatea controlată, la data de 24 februarie 2009, inculpatul P.D., în calitate de administrator al SC H.C. SRL Galați a dispus virarea unei sume de 10.000 RON din contul acestei societăți în contul SC O.C. SRL Galați, cu titlu de "avans marfă".
În acest mod, inculpatul P.D. urmărea să justifice activitățile sale ulterioare cât și relațiile comerciale ce urmau a fi derulate între SC O.C. SRL Galați și SC H.C. SRL Galați, constând în așa-zisa achiziționare a societății administrată de inculpat de la societatea controlată de membrii grupului infracțional, al cărui lider era acesta.
Pentru a desfășura activități comerciale și a putea proceda la inducerea în eroare a reprezentanților legali ai societăților comerciale, membrii grupului infracțional aveau nevoie de instrumente de plată, motiv pentru care inculpatul S.D. l-a condus pe inculpatul M.A. la B.D. și B.R., unde acesta, în calitate de reprezentant legal al SC O.C. SRL Galați, a depus specimene de semnătură. Anterior, inculpatul P.D., observând faptul că inculpatul M.A. scria cu dificultate, neputând executa nici măcar două semnături identice, i-a cerut acestuia să exerseze o semnătură pe care să o utilizeze atât ca specimen de semnătură la unitățile bancare, cât și pe instrumentele de plată cu decontare bancară.
După cum se știe, în prezent, verificarea autenticității semnăturii de pe instrumentele de plată cu decontare bancară se efectuează prin scanarea semnăturii existente pe acestea și compararea cu specimenele de semnătură depuse la unitățile bancare.
La data de 23 februarie 2009, numita D.D. i-a predat inculpatului M.A. un carnet cu file cec seria xxx conținând filele de la nr. 0100901 până la nr. 0100925, un carnet cu file cec seria yyy conținând filele de la nr. 0131401 până la nr. 0131425, biletele la ordin seria qqq de la nr. 0220146 până la nr. 0220155, biletele la ordin seria vvv de la nr. 0093686 până la nr. 0093700 și întreaga evidență contabilă a societății.
Având în vedere că societatea comercială pe care urmau să o utilizeze în activitatea infracțională nu avea un sediu social, prin intermediul unei agenții imobiliare, inculpatul M.A. care era însoțit de inculpatul S.D., l-au contactat pe martorul S.S. ce oferise spre închiriere imobilul situat în Galați, str. R. Inculpatul M.A. i-a dat martorului S.S. suma de 300 euro, reprezentând contravaloarea chiriei apartamentului respectiv.
Pentru a nu plăti impozit la suma sus-menționată, numitul S.S. a încheiat un contract de comodat cu inculpatul M.A. care a fost însoțit de inculpatul S.D., acesta prezentându-se drept nepotul său și care de altfel a și remis suma de bani.
Având în vedere că societatea comercială pe care aveau să o folosească și să o controleze în vederea comiterii infracțiunii de înșelăciune avea nevoie de un depozit în care să fie stocate mărfurile livrate, totodată și pentru a da o aparență de legalitate activității desfășurate, inculpatul P.D. s-a orientat spre închirierea unui depozit și a unei clădiri de birouri aparținând SC S. SRL Galați, administrată de numitul B.R.
Urmărind să-și asigure alibiul, inculpatul P.D. l-a contactat pe numitul B.R., căruia i-a solicitat să-i permită să folosească o parte din clădirea de birouri amplasată la intrarea în depozitul edificat de SC S. SRL Galați în zona Tirighina, pentru SC H.C. SRL Galați.
Totodată, inculpatul P.D. i-a dat de înțeles numitului B.R. că urmau să colaboreze pe viitor, în sensul că urma să utilizeze toată clădirea de birouri și o parte a depozitului. În acest mod, inculpatul P.D. urmărea să justifice prezența sa ulterioară la depozitul din zona Tirighina.
Inculpatul a insistat ca între SC H.C. SRL Galați și SC S. SRL Galați să fie încheiat un contract de comodat pentru spațiul utilizat de cea dintâi societate, acesta urmărind să-și asigure mijloacele materiale de probă în cazul unei anchete.
Cu toate acestea, inculpatul a preferat încheierea unui contract de comodat pentru a nu fi obligat să declare la organele fiscale existența unui punct de lucru al SC H.C. SRL Galați. Această societate nu a folosit niciodată spațiul respectiv de la etajul clădirii, cu destinația de birou, acesta nefiind amenajat în vreun mod, stabilindu-se în cursul cercetărilor că acesta a jucat rolul de depozit pentru mărfurile achiziționate în numele SC O.C. SRL Galați.
Ulterior, la data de 26 februarie 2009, inculpatul P.D. l-a contactat pe numitul B.R., comunicându-i că găsise un client pentru închirierea restului clădirii de birouri și a unei suprafețe de 1.000 m.p. din curtea depozitului. Ca urmare a acestui fapt, inculpații P.Ș.C. și S.D. l-au condus pe inculpatul M.A. pentru a se întâlni cu martorul B.R., ocazie cu care s-a încheiat contractul de închiriere între SC S. SRL Galați și SC O.C. SRL Galați, pentru spațiile menționate mai sus. Pe parcursul audierii, inculpatul M.A. a precizat că, la încheierea contractului, a participat și inculpatul P.D., aspectul confirmat și de declarațiile martorului B.R.
La data de 25 februarie 2009, s-a solicitat la SC R. SA instalarea posturilor telefonice cu numerele aaa și bbb, la depozitul închiriat de membrii grupului infracțional de la SC S. SRL în zona Tirighina, posturile telefonice începând să funcționeze efectiv din data de 27 februarie 2009, cu precizarea că în data de 26 februarie 2009 s-a efectuat verificarea încrucișată a celor două posturi telefonice.
La datele de 26 februarie 2009 și 05 martie 2009, inculpatul S.D. l-a însoțit pe inculpatul M.A. la operatorii de telefonie mobilă O. și V., unde au fost încheiate contracte pentru alocarea unor posturi telefonice în numele SC O.C. SRL Galați, după cum urmează:
- posturile telefonice cu numerele 001, 002, 003, 004, 005 și 006 în rețeaua O., contract ce a fost încheiat la data de 26 februarie 2009;
- posturile telefonice cu numerele 0001, 0002 și 0003 în rețeaua V., contract ce a fost încheiat la data de 05 martie 2009.
Atât posturile telefonice mobile cât și posturile telefonice fixe urmau a fi folosite de membrii grupului infracțional pentru a lansa comenzi către părțile vătămate și pentru a negocia cu reprezentanții legali ai acestora livrarea mărfurilor. Postul telefonic cu numărul aaa a fost utilizat și pentru efectuarea transmiterii și recepționării transmisiilor fax.
Încheierea contractelor de telefonie în numele SC O.C. SRL Galați a avut rolul de a îngreuna identificarea membrilor grupului infracțional organizat și stabilirea participației exacte a fiecăruia dintre aceștia la comiterea faptelor, având în vedere și că acestea erau utilizate alternativ și aleatoriu pentru negocierea livrării mărfurilor ori a contactării reprezentanților legali a diferitelor societăți comerciale.
Acestea erau denumite "telefoane de serviciu", nefiind alocate membrilor grupului infracțional în baza vreunui document care să permită identificarea lor.
Toate contractele au fost onorate la plată din suma virată inițial de SC H.C. SRL Galați în contul SC O.C. SRL Galați, inculpatul P.D. având astfel rolul de finanțator inițial al activității infracționale derulate de grupul infracțional organizat al cărui lider era.
Fiind audiat, inculpatul M.A. a precizat că inculpatul P.Ș.C. a utilizat postul telefonic cu numărul 0004, aspect confirmat și de declarațiile numiților P.N., A.R.F. și P.D.
În paralel, începând cu data de 27 februarie 2009, membrii nucleului infracțional, respectiv P.D., P.Ș.C., S.D., B.I., T.A. și G.O. și-au împărțit rolurile pe care urmau să le joace în cadrul activității infracționale desfășurate prin intermediul SC O.C. SRL Galați.
Astfel, inculpații P.Ș.C., B.I. și S.D. urmau să-și desfășoare activitatea în cadrul depozitului închiriat în zona Tirighina, urmând să-și decline în fața reprezentanților legali ai diferitelor societăți furnizoare, identități fictive. Aceștia aveau pe de o parte rolul de a coordona activitatea desfășurată de ceilalți membri ai grupului infracțional în depozit și, pe de altă parte, de a lansa comenzi pentru livrarea unor mărfuri. În cadrul comenzilor lansate și a discuțiilor telefonice purtate atât cu ceilalți membri ai grupului infracțional, cât și cu reprezentanții societăților comerciale furnizoare, aceștia își declinau identități fictive și calități mincinoase, în special șefi ai serviciului aprovizionare, temându-se că în cazul existenței unor interceptări ale convorbirilor telefonice și-ar fi divulgat identitatea.
Aceștia aveau și rolul de a gestiona instrumentele de plată cu decontare bancară preluate de la numita D.D. prin intermediul inculpatului M.A., având grijă ca acesta să nu emită astfel de instrumente de plată pentru valori mici întrucât, în cazul epuizării lor, nu puteau procura altele.
Inculpatele G.O. și T.A. aveau în cadrul grupului sarcina de a juca rolul unor secretare ale SC O.C. SRL Galați, existența lor la depozit urmând a da senzația reprezentanților legali ai societăților furnizoare că societatea comercială controlată de membrii grupului infracțional era o societate comercială normală.
De asemenea, acestea aveau rolul de a-i menține în eroare pe reprezentanții societăților comerciale furnizoare, pretextând în fața acestora că cei care îi contactaseră erau fie plecați pentru a derula alte afaceri, în țară ori străinătate, fie că aceștia lipseau momentan. Cele două inculpate aveau și rolul de a le preda reprezentanților legali ai societăților furnizoare instrumentele de plată și de a întocmi procese-verbale de predare a acestora, tocmai pentru a crea aparența că afacerile ce se încheiaseră între societăți erau serioase.
Inculpatele T.A. și G.O. cunoșteau încă de la început că pe parcursul desfășurării activității infracționale, membrii grupului infracțional urmau să utilizeze nume și calități fictive și că aceștia se fereau să ia contact direct cu reprezentanții legali ai societăților furnizoare, tocmai pentru a nu fi identificați ori a se da relații cu privire la aceștia organelor de anchetă.
În acest sens, cele două inculpate aveau și rolul de a-i contacta pe membrii grupului infracțional, pentru a le comunica dacă la depozit se aflau reprezentanții societăților comerciale furnizoare, indicându-le dacă puteau veni ori nu în acel loc.
Modul de lucru al membrilor grupului infracțional era acela al contactării reprezentanților legali ai diferitelor societăți comerciale cu care se negocia livrarea unor mărfuri către SC O.C. SRL Galați, plata acestora urmând a fi făcută la termen, prin cele două tipuri de instrumente de plată cu decontare bancară, respectiv file cec și bilete la ordin.
Membrii grupului infracțional au intenționat să acționeze pe o perioadă relativ scurtă, nu mai mare de 30 de zile, timp în care să lanseze cât mai multe comenzi, urmărind achiziționarea unor cantități cât mai mari de mărfuri, pentru care să emită instrumente de plată cu plata la termen, cel mai lung termen fiind cel de 30 de zile, utilizat în cazul primei societăți comerciale ai cărei reprezentanți au fost induși în eroare. Ulterior, termenele de plată se negociau cu reprezentanții societăților comerciale, în interiorul celor 30 de zile, data de 31 martie 2009 fiind data epuizării infracțiunii de înșelăciune.
Se urmărea astfel ca, toate instrumentele de plată cu decontare bancară, să aibă data scadenței ori data convenită pentru a fi introduse la plată după data de 01 aprilie 2009, când membrii grupului infracțional urmau să încheie activitatea infracțională, să transporte mărfurile din depozitul închiriat în zona Tirighina și să părăsească acel depozit.
Având în vedere scopul urmărit, respectiv acela de a aproviziona cantitatea maximă de mărfuri, în termenul cel mai scurt, fapt care impunea derularea de tratative și negocieri intense cu reprezentanții societăților comerciale ai căror reprezentanți erau vizați pentru a fi induși în eroare, s-a constatat că era nevoie de atragerea în cadrul grupului infracțional a altor persoane care să facă acest lucru și care să aibă experiență în purtarea de negocieri.
În acest sens, au fost contactați inculpații V.A. - zis "C.", "G.", "C." și "A.", I.G.C. - zis "N.", B.S. - zis "C." și "E.", R.V. și A.G.C. - zis "C.". Aceștia au luat la cunoștință de modul de acțiune stabilit de membrii inițiali ai grupului infracțional, urmând ca în cadrul acestuia să acționeze în scopul inducerii în eroare a reprezentanților legali ai unor societăți comerciale, cu ocazia încheierii ori derulării unor contracte comerciale prin utilizarea unor nume și calități fictive.
În acest context, membrii inițiali ai grupului infracțional cât și cei care au aderat ulterior au început să lanseze comenzi în vederea achiziționării unor cantități și sortimente diferite de mărfuri, de la diferite societăți comerciale, care acceptau plata acestor mărfuri la termen, inculpații utilizând pe parcursul discuțiilor și a negocierilor nume și calități mincinoase.
Întrucât mărfurile achiziționate în numele SC O.C. SRL Galați trebuiau valorificate în cel mai scurt timp, îndepărtate din depozitul din zona Tirighina la momentul stabilit pentru finalizarea activității infracționale, ori îndepărtate din depozit pentru a face loc altor mărfuri ce urmau să sosească, în cadrul grupului infracțional a fost atras și inculpatul M.J., care avea rolul de a căuta cumpărători pentru mărfurile aflate în depozitul SC O.C. SRL Galați, de a asigura depozitarea acestora în spațiile pe care societatea pe care o administrează, SC M. SRL Galați, le deține, precum și rolul de a participa și coordona activitățile de încărcare-descărcare a mărfurilor în depozitul SC O.C. SRL Galați.
Ulterior încheierii contractului de închiriere a depozitului din zona Tirighina, inculpatul P.D. i-a solicitat proprietarului acestuia (B.R.), să-i permită accesul într-o hală situată în spatele curții, unde au fost depozitate mărfurile provenite din comiterea infracțiunii și, de asemenea, i-a solicitat acestuia închirierea unui motostivuitor.
Toate mărfurile obținute prin folosirea de manopere dolozive au fost valorificate de membrii grupului infracțional în folosul lor exclusiv, toți aceștia preocupându-se de comercializarea mărfurilor la prețuri mult inferioare celor de achiziție, prețurile situându-se uneori chiar sub jumătatea prețurilor de achiziție.
În cursul urmăririi penale s-au realizat atât interceptări și înregistrări ale unor convorbiri și comunicații telefonice, cât și înregistrări video în mediul ambiental. Comunicațiile telefonice interceptate și înregistrările video realizate în mediul ambiental au confirmat faptul că inculpații au acționat în mod conjugat în vederea inducerii în eroare a reprezentanților unor societăți comerciale, cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, prin utilizarea unor nume și calități mincinoase.
Acționând în modul arătat mai sus, în perioada februarie - aprilie 2009 membrii grupului infracțional au indus în eroare un număr total de douăzeci și trei de părți vătămate, cărora le-au cauzat un prejudiciu total de 1.698.688,17 RON.
În cadrul activității infracționale desfășurate prin intermediul SC O.C. SRL Galați, inculpatul A.G.C. a participat în mod direct la inducerea în eroare a patru societăți comerciale (părți vătămate), inclusiv prin folosirea de nume și calități false.
Astfel, printre părțile vătămate prejudiciate de membrii grupului infracțional, folosindu-se același mod de operare, la a căror inducere în eroare a participat și inculpatul A.G.C. se numără și SC P.R. SRL Arad, având ca principal obiect de activitate comercializarea materialelor de construcții.
La data de 11 martie 2009 membrii grupului infracțional au expediat prin fax la postul telefonic cu numărul 00009 aparținând SC N. SRL Oradea, - partener de afaceri al SC P.R. SRL Arad, o comandă, cu numărul 189, pentru cantitatea de 74 de tone profile metalice tip HEB 800.
Comanda respectivă era semnată de către inculpatul M.A. în calitate de administrator al SC O.C. SRL Galați și de un anume "M.D." de la Serviciul Aprovizionare, căruia îi era indicat numărul de telefon de contact - 000007.
Trebuie menționat că inculpatele G.O. și T.A. au declarat că numele fals de "M.D." a fost folosit de către inculpatul A.G.C.
Comanda a fost transmisă de SC N. SRL Oradea către martorul M.V., director general al SC P.R. SRL Arad, care în perioada următoare a fost contactat telefonic de la postul cu numărul 000007 de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind "M.D.", șef serviciu aprovizionare la SC O. SRL Galați, și care a negociat problemele legate de încheierea contractului și livrarea mărfurilor în municipiul Galați.
Conform înțelegerii cu acesta, martorul a trimis prin e-mail textul contractului ce urma a fi încheiat între cele două societăți, pentru a fi semnat de către reprezentanții SC O.C. SRL Galați. Ulterior, partea vătămată a primit prin poștă contractul de vânzare-cumpărare din 18 martie 2009 prin care se vindea SC O.C. SRL Galați, cantitatea de 63,20 tone pro file metalice tip HEB 800, la prețul de 1,2 euro/kg., plata urmând a se face prin ordin de plată în contul vânzătorului în termen de 30 zile de la livrarea mărfurilor.
Relevantă pentru implicarea în prejudicierea părții vătămate a inculpatului A.G.C. dar și a altor membrii ai grupului infracțional (P.Ș.C., P.D. și G.O.), este o convorbire telefonică din ziua de 18 martie 2009, legal interceptată.
Astfel, în ziua sus-arătată, la ora 13.47.56, P.Ș.C. (aflat la postul telefonic cu nr. 0004) a fost contactat de inculpatul A.G.C. zis "C.", aflat la postul telefonic cu nr. 00001, relevante fiind următoarele pasaje din convorbire:
A.G.C.: Salut! Eu sunt a (...) C (...) Poți vorbi două minute?
P.Ș.C.: Te ascult (...)
A.G.C.: Bai (...) a (...) fii atent care e treaba (...) eu am trei contracte (...)
P.Ș.C.: Da
A.G.C.: Am vorbit cu D. acuma. D. plătește (...) a care-i problema (...) vis-a-vis de tot ce am de făcut aici am șase contracte și două fără contract (...) a (...) ce vroiam să te rog (...) eu știu că tu mă consideri pe mine (...) într-un fel nașpa (...) Ajută-mă să-mi trimiți (...) prin F.C. contractul ăla că este vorba de 74 000 euro (...) una la mână. Două la mână am două de teva care este peste 30000 euro bucata fără mașina de lipit care mi-au venit (...)
P.Ș.C.: Așa (...)
A.G.C.: Și ajută-mă și pe mine. Vorbește cu O. le pună și pe ale mele puțin (...) să mă bage și pe mine în față (...) și garantez eu când ai să tragi linia la urmă ai să vezi cine sunt eu și cine e restul (...)
P.Ș.C.: (...) Hai zi-mi, trimiți trei contracte ai contractele atât da?
A.G.C.: Deci fii atent nu! Unul trebuie să plece azi (...) Eu aștept acuma pe D. să mă ducă la birou. La birou e ocupat încă (...) Dan a zis că ajunge într-o oră. Da ala care trebuie să plece prin F.C. este de 74000 se ia fără probleme (...) e vorba de niște profil 16 tone de profil. da dă tu banii ca să mi-l trimită prin F.C. azi în doua exemplare. Te rog mult (...)
P.Ș.C.: Baaaa (...) dobitocule! Ascultă-mă două secunde și după aia îmi spui unde greșesc. Actele care trebuie trimise prin F.C. trebuie numai contractele sau și fila cec sau bilet la ordin?
A.G.C.: Deci asta care-mi pleacă azi numai contractul. Alea de mâine pleacă contractul plus copie după instrumentul cu care se face plata. Iar instrumentul se dă numai când îi ajunge marfa aici.
P.Ș.C.: Copie după instrumentul cu care se face plata semnat sau în alb?
A.G.C.: În alb. În nici un caz semnat.
P.Ș.C.: Îs toate semnate.
A.G.C.: În cazul ăsta îl dăm semnat și asta este. Mă descurc eu cu treaba asta. Da asta care pleacă azi este un simplu contract care e (...) eu am fost l-am bătut în cuie da nu sunt bani să fie trimis (...)
P.Ș.C.: Așa (...)
A.G.C.: Altceva să ajung și eu la birou azi să-mi completez alelalte două să le trimit și un delegat la Brașov pe vineri ca să-mi încarce niște marfă (...) asta e tot ce vreau (...)
P.Ș.C.: Vinerea asta?
A.G.C.: Da.
P.Ș.C.: Îl trimit eu la F.C. Pa. (proces-verbal de redare).
O relevanță deosebită prezintă și pasajul din convorbire în care inculpatul P.Ș.C. arată că toate filele cec fuseseră deja semnate, susținere care se coroborează cu declarațiile date de inculpatul M.A., care arată că a făcut acest lucru de la începutul activității infracționale, la cererea expresă a inculpaților P.D. și P.Ș.C.
Se impune a fi precizat că pe contract apare o semnătură indescifrabilă ca fiind a administratorului SC O.C. SRL Galați, semnătură în mod vădit diferită de cea a inculpatului M.A.
Ulterior primirii contractului, partea vătămată SC P.R. SRL Arad a expediat cantitățile de profile metalice înscrise în contract, acestea fiind transportate în municipiul Galați în trei rânduri, cu autocamioane aparținând părții vătămate SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor.
Activitatea de transport a fost efectuată de această din urmă parte vătămată în urma unei comenzi nenumerotate expediate prin fax acestei societăți, comandă semnată în numele inculpatului M.A. și pe care era înscris de asemenea numele lui "M.D." de la Serviciul Aprovizionare, căruia îi era indicat același număr de telefon de contact - 000007, contravaloarea serviciului de transport fiind fixată la suma de 6.300 RON.
Această comandă a fost întocmită de inculpata G.O. la solicitarea inculpatului A.G.C., după cum rezultă dintr-o convorbire telefonică între cei doi, legal interceptată în cauză.
Astfel, la data de 20 martie 2009, orele 13.52, de la postul telefonic cu nr. 0008 G.O. apelează postul telefonic numărul 003 și discută cu inculpatul A.G.C. următoarele:
G.O.: Alo!
A.G.C.: Da!
G.O.: Hai că (...) tu ai sunat mai devreme?
A.G.C.: Ba da!
G.O.: Deci mi se închid ochi de acuma nu mai știu să scriu și să vorbesc..
A.G.C.: Hai! Notează (...)
G.O.: Dar de ce nu mi-ai pus-o pe net..?
A.G.C.: ce..? Hai mă lasă-mă cu net-ul (...)
G.O.: Bine. Hai!
A.G.C.: Nici măcar nu sunt acasă (...)
G.O.: Ok (...) zi!
A.G.C.: Deci firma se numește VIA (...)
G.O.: Cum? VIA (...)?
A.G.C.: Da. V.M. (...)
G.O.: V.M. (...) ok.
A.G.C.: Numărul de telefon este (...) o clipă (...) 00001
G.O.: 00001 (...)?
A.G.C.: Da.
G.O.: 7 sau 6?
A.G.C.: 7.
G.O.: Am scris bine. ok.
A.G.C.: Aicea faci așa (...) "comandă transport (...) ".
G.O.: Da.
A.G.C.: 63 de tone HEB 800 (...)
G.O.: Tone (...) cum?
A.G.C.: 63 de tone heb 800 (...)
G.O.: 63 tone heb 800
A.G.C.: 800 (...) Galați, destinație Galați (...) valoare 63 de milioane
G.O.: Cum se scrie ăsta?
A.G.C.: 63 000 000 cât vine în RON (...)? 6 300 RON.
G.O.: 6 300 RON.
A.G.C.: Da (...) în paranteză (...) dar fii atentă asta nu uiți să mi-o treci (...)
G.O.: Da (...)
A.G.C.: În paranteză (...)
G.O.: da (...)
A.G.C.: Două sticle de palincă calitate superioară (...) fii atentă așa scrii cum spun eu (...) deci nu este glumă (...) deci în paranteză (...) două sticle palincă calitate superioară (...)
G.O.: Da (...)
A.G.C.: La primul camion. Asta scrii în paranteză calitate superioară (...)
G.O.: Îhî, da.
A.G.C.: Bun. Și trimiți comanda la numărul care ți l-am dat (...)
G.O.: Pe numele tău, da?
A.G.C.: Da. Din partea domnului "M." (...)
G.O.: Îhî (...)
A.G.C.: Bă, te rog eu mult îmi treci palinca acolo, două kile' de palincă (...)
G.O.; Da mă da. Am înțeles, am scris (...)
A.G.C.: Bun, bun (...) Merci! Pa! Pa!
G.O.: Bine. Pa! Pa!
Astfel, în data de 23 martie 2009 au fost efectuate două transporturi de profile metalice, 32.141 kg cu autocamionul condus de I.P. și 22.141 kg cu autocamionul condus de martorul M.C.A.
Întrucât membrii grupului nu doreau să creeze suspiciuni care să împiedice efectuarea celui de al treilea transport, cu această ocazie a fost plătită în numerar o parte din contravaloarea transportului, respectiv suma de 3.748,50 RON.
În imaginile video legal înregistrate în cauză în baza autorizației nr. 109/2009 emise de Tribunalul Galați, se observă că la data de 23 martie 2009, în curtea depozitului SC O.C. SRL Galați din zona Tirighina a municipiului Galați a fost prezent inculpatul A.G.C., care a discutat cu inculpatul P.Ș.C., după care a așteptat sosirea inculpatului P.D., discutând și cu acesta din urmă, cei doi intrând apoi în birourile de la parter unde își desfășurau activitatea inculpatele G.O. și T.A.
De asemenea, în data de 27 martie 2009 a fost expediat ultimul transport de 18.978 kg profile metalice HEB 800 cu autocamionul condus de M.I.V.
Relevantă este discuția telefonică cu privire la acest ultim transport purtată în ziua anterioară de către liderii grupului infracțional, inculpații P.D. și P.Ș.C.
Astfel, în ziua de 26 martie 2009, la ora 10:55:38, inculpatul P.D. aflat la postul telefonic 0000011 a fost contactat de inculpatul P.Ș.C. aflat la postul telefonic 000012, relevante fiind următoarele pasaje ale convorbirii:
P.Ș.C.: Azi nu trebuia să vina ultima mașina de Heva?
P.D.: Ba da!
P.Ș.C.: Aaaa (...) Azi, nu trebuie macara?
P.D.: Ba da! Dar sa vina întâi mașina!
P.Ș.C.: Da. Și ai să găsești macara, mâine!
P.D.: De ce?
P.Ș.C.: Păi, că n-o să găsești! Că macaraua aia, care a fost ultima oară nu-i bună, nu-i stabilă, nu ține greutatea pe care o are profilul! De aia' le-au pus așa, în halul ala!
P.D.: Nu ridică trei tone?
Audiat în cauză, martorul M.C.A. a precizat că a fost dirijat telefonic de la postul cu numărul 000007 spre depozitul SC O.C. SRL Galați din zona Tirighina a municipiului Galați de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind "M.D.". Aici a găsit în clădirea de birouri o persoană de sex feminin (după descrierea fizică fiind vorba de inculpata G.O.), care mai întâi a chemat telefonic o macara cu ajutorul căreia au fost descărcate profilele din autocamion.
După finalizarea descărcării, tot aceeași persoană i-a înmânat un bilet la ordin, cu seria vvv rrr, pe care l-a completat în fața sa în numele SC O.C. SRL Galați cu suma de 3748,50 RON plătibilă către partea vătămată SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, drept contravaloare a transportului efectuat.
Martorul M.I.V. a arătat că după ce a ajuns în curtea depozitului SC O.C. SRL Galați din zona Tirighina a municipiului Galați, a fost întâmpinat de o persoană de sex feminin (după descrierea fizică fiind vorba tot de inculpata G.O.), care i-a solicitat să aștepte macaraua pentru descărcarea profilelor. După finalizarea operațiunii de descărcare, aceeași persoană i-a aplicat ștampila SC O.C. SRL Galați pe avizul de însoțire a mărfii.
Ulterior, conform înțelegerii, partea vătămată SC P.R. SRL a expediat prin poștă către SC O.C. SRL Galați factura fiscală pentru suma de 383.172,15 RON reprezentând contravaloarea celor 63.260 kg profile metalice HEB 800, factură ce nu a fost acceptată și restituită părții vătămate, cum fusese înțelegerea.
Nu s-a putut stabili modul de valorificare a profilelor metalice, acestea nemaifiind găsite în curtea depozitului SC O.C. SRL Galați din zona Tirighina a municipiului Galați.
Partea vătămată SC P.R. SRL Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 383.172,15 RON, reprezentând prejudiciul suferit și nerecuperat.
În ceea ce privește biletul la ordin, cu seria vvv cu suma de 3748,50 RON plătibilă către partea vătămată SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, acesta a fost introdus la plată în data de 07 aprilie 2009, fiind refuzat la plată din lipsă totală de disponibil.
Cu toate acestea partea vătămată SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor a precizat că nu înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal.
Membrii grupului infracțional au acționat, cu participarea nemijlocită a inculpatului A.G.C. și în scopul inducerii în eroare a martorului O.T., administratorul părții vătămate SC F.D. SRL Constanța.
La data de 20 martie 2009, acesta a fost contactat de unul dintre membrii grupului infracțional ce utiliza postul telefonic cu numărul 0000012, identificat în persoana inculpatului A.G.C., care s-a recomandat sub numele fictiv de M.A., acesta declinându-și totodată calitatea de administrator la SC O.C. SRL Galați.
Pe parcursul discuției, membrul grupului infracțional s-a arătat interesat de achiziționarea unor utilaje automate de debitat și sudat profile PVC, a unor utilaje de frezat, a unui utilaj de debitat armătură și unui sistem de măsurare, toate utilajele fiind întrebuințate la confecționarea de tâmplărie PVC pentru geam termopan.
Aceeași persoană (membrul grupului infracțional) s-a arătat interesată de achiziționarea celei mai scumpe linii de producție, în valoare de 13.157 euro, preț exprimat fără TVA.
Pe parcursul aceleiași discuții s-a convenit ca plata linei de producție să fie efectuată prin emiterea unor file cec ce urmau a fi introduse treptat la plată, cei doi stabilind practic un sistem de trei rate. Administratorul părții vătămate a remarcat că membrul grupului infracțional dorea să achiziționeze cât mai rapid linia de producție, acesta motivând că avea o comandă foarte importantă de tâmplărie PVC, susținând în mod mincinos că societatea pe care o administra urma să înceapă producția de tâmplărie PVC într-o hală nouă.
Ca atare, martorul l-a contactat pe numitul A.G., administrator al SC E.T. SRL București, importatorul unor astfel de linii de producție, ce avea pe stoc utilajele necesare, solicitându-i să expedieze un contract de vânzare-cumpărare către SC O.C. SRL Galați, urmând ca plata mărfurilor să fie efectuată către SC F.D. SRL Constanța. Ulterior, SC F.D. SRL Constanța ar fi trebuit să dirijeze plata către SC E.T. SRL București, administrată de numitul A.G.
Toate aceste manopere comerciale au fost efectuate întrucât inculpatul A.G.C. a solicitat livrarea cât mai rapidă a liniei de producție.
Martorul O.T. a fost contactat în mod repetat, în perioada 23 martie 2009 - 26 martie 2009, de una dintre cele două inculpate, de la postul telefonic cu numărul 00012, ce aparține SC O.C. SRL Galați, aceasta solicitându-i expedierea contractului de vânzare-cumpărare.
În data de 30 martie 2009 martorul O.T. a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat ca fiind șoferul trimis de reprezentanții SC O.C. SRL Galați să ridice linia de producție, cei doi stabilind să se întâlnească în zona unei stații de comercializare a carburanților din municipiul Constanța.
Cu ocazia întâlnirii, acesta a constatat că șoferul era însoțit de încă o persoană, care s-a recomandat ca fiind delegat din partea SC O.C. SRL Galați, pe care l-a recunoscut ulterior în cursul urmăririi penale în persoana inculpatului P.Ș.C.
Cu aceeași ocazie, inculpatul P.Ș.C. i-a înmânat martorului O.T. un număr de trei file cec ce trebuiau introduse la plată conform înțelegerii. Două dintre aceste file cec, respectiv cele cu seria yyy nr. 0131421 și nr. 0131422 au fost completate integral fiecare pentru suma de 22.180,50 RON, iar cea de-a treia i-a fost înmânată martorului în alb, întrucât prețul utilajului fusese convenit în euro, iar suma ce urma a fi completată trebuia să asigure diferența de curs valutar.
În cursul urmăririi penale a fost identificat și audiat în calitate de martor numitul C.M. care a asigurat transportul liniei de fabricație a tâmplăriei PVC cu autoutilitara marca M.S. Acesta a precizat că a fost contactat în timp ce se afla în municipiul Constanța de un individ care s-a recomandat sub numele de V., acesta solicitându-i să efectueze transportul unor utilaje pe care le-ar fi achiziționat pentru el, până în municipiul Galați.
A mai arătat acesta că a descărcat utilajele în depozitul închiriat în zona Tirighina, unde a fost așteptat de un individ, altul decât cel din municipiul Constanța, care a dirijat operațiunile de descărcare și care i-a achitat contravaloarea transportului.
În cursul urmăririi penale, C.M. l-a indicat din fotografie pe I.G.C., ca fiind persoana care a dirijat operațiunile de descărcare și care i-a achitat contravaloarea cursei.
În cauză au fost efectuate înregistrări video în mediul ambiental, autorizate de Tribunalul Galați, asupra activității desfășurate de membrii grupului infracțional organizat în depozitul închiriat de SC O.C. SRL Galați în zona Tirighina.
Martorului C.M. i-a fost prezentată o captură de ecran cu filmarea realizată în data de 27 martie 2009, orele 15:55:20, în care este surprins inculpatul I.G.C., martorul precizând că acesta este cel care i-a achitat contravaloarea cursei din municipiul Constanța până în municipiul Galați și cel care a dirijat operațiunile de descărcare a utilajului de confecționat tâmplărie PVC.
Deși linia de fabricație a fost livrată de SC E.T. SRL București care de fapt a încheiat și contractul de vânzare-cumpărare cu SC O.C. SRL Galați, prejudiciul s-a înregistrat în dauna SC F.D. SRL Constanța care a intermediat încheierea acestei convenții și care a plătit celei dintâi contravaloarea mărfurilor.
La datele convenite, reprezentanții legali ai SC F.D. SRL Constanța au introdus la plată filele cec, acestea fiind refuzate pe motivul lipsei totale de disponibil în contul trăgătorului.
Membrii grupului infracțional s-au preocupat în mod activ de valorificarea liniei de fabricație a tâmplăriei PVC, aceasta nefiind găsită în cursul urmăririi penale.
Partea vătămată SC F.D. SRL Constanța a precizat că valoarea totală a prejudiciului cauzat prin comiterea faptei este de 15.656 euro, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
O altă societate comercială ai cărei reprezentanți legali au fost induși în eroare de membrii grupului infracțional cu participarea nemijlocită a inculpatului A.G.C., cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, este SC F.C.I. SRL Arad, administrată de martorul B.F.
În cea de-a doua decadă a lunii martie, respectiv în jurul datei de 23 martie 2009, reprezentanții SC P.A.I. SRL Arad, partener de relații comerciale cu reprezentații legali ai SC F.C.I. SRL Arad, au fost contactați de inculpatul A.G.C., care s-a recomandat sub numele fals de "M.D.", pe care îl utiliza de obicei, acesta solicitând relații despre prețurile practicate și termenii de livrare pentru țeava din polietilenă utilizată la transportul gazelor naturale, comercializată de partea vătămată.
Martorul B.F. a luat decizia de a livra țeava din depozitul părții vătămate, sens în care l-a contactat telefonic pe inculpatul A.G.C., ce se recomanda sub numele de "M.D.", la postul telefonic cu numărul 003.
Pe parcursul discuției s-a stabilit ca plata mărfurilor să fie făcută prin emiterea unei file cec ce urma a fi introdusă la plată în termen de 5 - 6 zile de la livrare, în condițiile în care inculpatul a solicitat ca livrarea mărfurilor să fie efectuată până la data de 31 martie 2009.
Atât data de 31 martie 2009 cât și termenul fixat pentru introducerea la plată a filei cec, au fost stabilite de inculpat ținând cont de faptul că membrii grupului infracțional urmau să sisteze activitatea desfășurată la depozitul închiriat în zona Tirighina, la începutul lunii aprilie 2009.
La data de 31 martie 2009, partea vătămată SC F.C.I. SRL Arad a livrat cantitatea de 2.484 metri țeava din polietilenă pentru gaze, în valoare totală de 97.546,68 RON, către SC O.C. SRL Galați, transportul de marfă fiind însoțit în municipiul Galați de martorul B.F.
Întrucât martorul insista să se întâlnească personal cu cel cu care negociase telefonic contractul, iar inculpatul A.G.C. nu a dorit în mod evident acest lucru, inculpatul B.S. a preluat în conversațiile telefonice cu martorul, identitate falsă de "M.D.".
Urmărind de asemenea să evite întâlnirea cu martorul, inculpatul B.S. a motivat în mod nereal că este plecat din municipiul Galați însă, la insistențele martorului, care a precizat că nu intenționa să descarce marfa în lipsa acestuia din depozit, inculpatul B.S. s-a prezentat la depozitul închiriat în zona Tirighina.
Cu această ocazie, inculpatul a susținut în mod mincinos în fața martorului că administratorul SC O.C. SRL Galați este plecat în Ucraina pentru a derula alte relații comerciale.
Anterior sosirii inculpatului B.S. în depozit, martorul a intrat în clădirea ce juca rolul de birou, unde a întâlnit-o pe inculpata G.O., care avea cunoștință despre sosirea sa, spunându-i martorului că trebuia să-i înmâneze fila cec și că va semna de primire factura de livrare a mărfurilor. Martorul a fost mirat de susținerile inculpatei care-și declinase calitatea de secretară, întrebând-o dacă avea dreptul să semneze de primirea mărfurilor, insistând totodată ca aceasta să îl cheme la depozit pe cel care se recomandase sub numele de "M.D.".
Inculpata l-a apelat telefonic pe inculpatul B.S., solicitându-i să vină la depozit. În scurt timp, în clădirea ce juca rolul de birou, s-a prezentat inculpatul B.S. care și-a declinat în fața martorului identitatea de M.D., menționând că se afla "la descărcarea unei mașini de tablă".
Inculpata G.O. i-a înmânat martorului B.F. fila cec seria yyy nr. 0131424 care, conform înțelegerii, trebuia introdusă la plată la data de 06 aprilie 2009.
Întrucât inițial martorul solicitase expedierea prin fax a unei copii de pe fila cec ce urma a fi utilizată pentru achitarea mărfurilor, membrii grupului infracțional expediindu-i o filă cec plătibilă de B.D., iar fila cec înmânată de inculpată era plătibilă de B.R., martorul a solicitat explicații inculpatului B.S.
Inculpatul a susținut în mod mincinos în fața martorului că SC O.C. SRL Galați avea de primit bani în contul deschis la B.R. și că, dacă ar fi efectuat plata către SC F.C.I. SRL Arad din contul deschis la B.D., i s-ar fi înregistrat o întârziere a plății generată de durata transferului sumei de bani între conturile deschise la cele două unități bancare diferite.
Martorul a acceptat explicația dată și i-a solicitat inculpatei G.O. să-i furnizeze datele de stare civilă, pentru a le menționa în factura de livrare a mărfurilor. Inculpata i-a precizat martorului în mod mincinos că se numește D.E., indicând totodată și o serie fictivă a unei cărți de identitate.
În cursul urmăririi penale a fost efectuată o recunoaștere din planșe fotografice, ocazie cu care martorul B.F. i-a indicat pe inculpații B.S. și, respectiv, G.O., ca fiind cei care s-au prezentat sub identitățile fictive de M.D. și, respectiv D.E.
Întrucât o parte din mărfurile livrate de SC F.C.I. SRL Arad aparțineau SC P.A.I. SRL Arad, inculpatul B.S. i-a înmânat martorului B.F. și fila cec seria yyy nr. 01341425, pentru suma de 34.436,93 RON. Această valoare a fost inclusă în valoarea conținută în fila cec seria yyy nr. 0131424, emisă către SC F.C.I. SRL Arad.
La data convenită, reprezentanții legali ai SC F.C.I. SRL Arad au introdus la plată fila cec sus-menționată, care a fost refuzată la decontare pe motivul lipsei totale de disponibil în contul trăgătorului, acesta aflându-se deja în interdicție bancară.
După primirea țevii, având în vedere faptul că membrii grupului infracțional urmau să sisteze în cel mai scurt timp activitatea derulată la depozitul închiriat în zona Tirighina, au luat măsura transportării țevilor obținute în urma comiterii infracțiunii în dauna SC F.C.I. SRL Arad la depozitul deținut de SC M. SRL Galați, administrată de inculpatul M.J., pe raza comunei Independența, județul Galați.
În cauză a fost identificat și audiat în calitate de martor numitul M.G. care a precizat că îl cunoaște de mai mult timp pe inculpatul M.J., ce este administratorul unei societăți profilată pe prelucrarea lemnului, cu sediul în comuna Independența, județul Galați. Acesta l-a contactat în cursul lunii martie 2009 și i-a solicitat să efectueze mai multe transporturi de mărfuri de la depozitul închiriat în numele SC O.C. SRL în zona Tirighina, către comuna Independența. Astfel, la solicitarea inculpatului, martorul a transportat din depozitul respectiv butoaie din tablă și din plastic încărcate cu ulei și țevi PVC.
Cu privire la țevile PVC transportate, numitul M.G. a precizat că a fost contactat de inculpat care i-a solicitat să efectueze un transport "în țară" însă, ulterior, l-a dirijat pe un teren viran dintre localitățile Independența și Vasile Alecsandri, unde țevile PVC au fost descărcate de mai multe persoane coordonate de acest inculpat. Acesta a mai arătat că operațiunile de încărcare în curtea depozitului au fost dirijate de inculpații S.D. și M.J., care coordonau un stivuitorist și 5 - 6 manipulanți.
Cantitatea de țevi a fost restituită reprezentanților părții vătămate în data de 15 aprilie 2009.
Partea vătămată SC F.C.I. SRL Arad a precizat că valoarea totală a prejudiciului cauzat prin comiterea faptei este de 97.546,68 RON însă, întrucât bunurile ce reprezintă obiectul material al infracțiunii au fost recuperate, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a reținut că participarea directă a inculpatului A.G.C. la inducerea în eroare a reprezentanților legali ai părților vătămate SC F.D. SRL Constanța și SC F.C.I. SRL Arad rezultă în mod nemijlocit din conținutul aceleiași conversații purtată în ziua de 18 martie 2009, ora 13:47:56, care a fost redată, între inculpatul P.Ș.C. (aflat la postul telefonic cu numărul 0004), care a fost contactat de inculpatul A.G.C. zis "C.".
Cu privire la participarea inculpatului A.G.C. în cadrul grupului infracțional s-a reținut că relevante sunt și declarațiile unora din membrii acestuia, audiați în prezenta cauză.
Astfel, G.O. a arătat că inculpatul se recomanda sub numele fals de "M.D.", aflând dintr-o conversație a acestuia cu inculpatul P.Ș.C. că de fapt se numea "G.", inculpatul fiind cel ce s-a ocupat de contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
T.A. a arătat că inculpatul A.G.C. făcea comenzi în numele SC O. SRL, folosind identitatea falsă de "M.D." și păstrând toate documentele făcute sub această identitate într-un dosar separat, confirmând că acesta s-a ocupat de contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
De asemenea, V.A. a confirmat și el participarea inculpatului A.G.C. în cadrul grupului infracțional organizat condus de inculpații P.D. și P.Ș.C., inclusiv contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
Totodată, și B.S. a confirmat participarea inculpatului A.G.C. în cadrul grupului infracțional organizat condus de inculpații P.D. și P.Ș.C., inclusiv la contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
R.V. a arătat că îl cunoștea de mai mult timp pe inculpatul A.G.C. ca îndeletnicindu-se cu comiterea de înșelăciuni având ca obiect produse metalurgice și că a asistat personal când acesta, recomandându-se sub identitatea falsă de M.D., a comandat profile metalice de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
În cursul urmăririi penale, inclusiv în fața instanței sesizate cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul a refuzat să dea declarații.
În cursul cercetării judecătorești, inițial, la termenul din 02 septembrie 2011 inculpatul a precizat că înțelege să nu dea declarație în cauză, pentru ca la termenul la care au avut loc dezbaterile (06 septembrie 2012), acesta a solicitat în mod expres să fie audiat.
Astfel, inculpatul nu a recunoscut infracțiunile care au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, arătând că îi cunoaște doar pe P.D. și pe P.Ș., cu acesta din urmă fiind în relații de dușmănie.
În privința relației cu P.D., inculpatul a precizat că a lucrat pentru această persoană din anul 2002 sau 2003 și că pentru activitatea prestată (efectuarea diferitelor lucrări prin intermediul internetului) P. îi dădea un comision cuprins între 100 și 500 RON (l - 5 milioane lei vechi).
A mai arătat inculpatul că în perioada în care se reține că ar fi comis infracțiunile avea datorii mari și pentru acoperirea acestora a împrumutat de la P.D. suma de 5 milioane de lei vechi și că alte 2 milioane lei vechi le-a primit de la aceeași persoană în schimbul unor servicii constând în prezentarea mai multor oferte de vânzări marfă de pe internet.
Totodată a precizat inculpatul că nu știe să fie poreclit "C." și că îl cunoaște și pe B.S., cu care de asemenea este într-o stare conflictuală.
În legătură cu SC O., inculpatul a precizat că la sediul acestei firme l-a văzut doar pe P.Ș.C., care l-a dat afară din parcarea firmei și că nu a fost niciodată în sediul acestei societăți și nici nu a folosit telefonul fix al firmei.
În apărare, inculpatul A.G.C. a solicitat audierea a doi martori - P.D. și G.I. (ambii aflați în stare de deținere, primul având calitatea de inculpat în dosarul având ca premisă rechizitoriul nr 28/D/P al D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus disjungerea cauzei față de el).
Martorul G.I. a arătat că este cercetat tot pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune și că l-a cunoscut pe inculpatul A. în Penitenciarul Galați, fiind colegi de cameră.
Martorul a arătat că a acționat în numele SC S.C. SRL, societate ce are nr. de telefon mobil 0000015.
La rândul său, martorul P.D. a arătat că îl cunoaște pe inculpatul A. din anul 2006 și că în luna martie a anului 2009 i-a împrumutat acestuia suma de 5 milioane lei vechi, din totalul sumei cerute de 10 milioane lei, pentru ca inculpatul să-și achite factura la electricitate. Martorul a susținut că l-a trimis pe A. la firma sa, care avea închiriat un birou în locația în care își avea sediul SC O.C. SRL Galați, la un angajat al firmei sale - P.C., pentru ca acesta să-i înmâneze inculpatului suma de 500 RON.
Același martor a precizat că cei doi bărbați (inculpatul și angajatul său) s-au certat și că acesta din urmă l-a sunat pentru a-l anunța că nu-i împrumută inculpatului din o sumă de bani.
Totodată a menționat că anterior l-a mai împrumutat de 2 - 3 ori pe inculpat cu diferite sume de bani, pe care i le-a restituit parțial, iar în contul diferenței nerestituite acesta i-a efectuat diferite servicii (instalarea unor programe pe calculator, înregistrat filme și muzică de pe internet, s-a interesat de prețul pieții la cherestea și alte material).
Din cele expuse, tribunalul a constatat că declarația inculpatului se contrazice cu declarația acestui martor propus în apărare.
S-a reținut că situația de fapt expusă mai sus și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă:
- plângerile reprezentanților legali ai părților vătămate - societăți comerciale;
- declarațiile martorilor G.O., T.A., M.V., M.I.V., M.C.A., V.V.D. și B.F. (din ambele faze procesuale);
- declarațiile martorilor V.A., B.S. și R.V. (date în faza de urmărire penală, în faza cercetării judecătorești cei trei precizând că au fost forțați să declarare în modul arătat, împrejurare în care nu și-au menținut declarațiile inițiale);
- declarația martorului O.T. din cursul urmăririi penale, având în vedere că audierea nemijlocită a acestuia nu a fost posibilă, făcându-se aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen;
- copiile facturilor fiscale, ale comenzilor și filelor cec, documente contabile;
- procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice înregistrate și interceptate legal în cauză;
- copia procesului-verbal de redare a înregistrărilor video.
De asemenea, în cauză au fost vizionate DVD-urile nr. 1236 din 23 martie 2009 (conținând trei foldere, respectiv: OVI 3- 23 martie 2009 - 1, OVI 3 - 23 martie 2009 - 2, OVI 3 - 23 martie 2009 - 3) și nr. 1243 din 23 martie 2009 (conținând folderul intitulat OVI 3 - 23 martie 2009 - 4) și au fost audiate înregistrările convorbirilor telefonice din data de 20 martie 2009 înregistrate pe CD-ul nr. 63/1/2009 din data de 18 martie 2009 înregistrate pe CD-ul nr. PDl-Aut. 107 din 08 aprilie 2009 (la termenul din 17 august 2012).
Totodată, la termenul de judecată din 20 august 2012 a fost audiată înregistrarea convorbirii telefonice de pe DVD-ul nr. 63/1/2009 din 20 martie 2009 (din plicul ce conține 11 DVD-uri), precum și înregistrarea convorbirii telefonice de pe DVD-ul nr. 44/1/2009 din 18 martie 2009 (din plicul ce conține 4 DVD-uri).
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului A.G.C. de a adera, începând cu luna martie 2009, la un grup infracțional organizat constituit de către inculpații P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D. și M.A., în scopul de a obține importante beneficii materiale prin comiterea de înșelăciuni prin emiterea de file cec în numele societății controlate de membrii grupului infracțional - SC O.C. SRL Galați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiași inculpat care, în perioada martie - aprilie 2009, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat în mod direct la inducerea în eroare a patru societăți comerciale părți vătămate (SC P.R. SRL Arad, SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, SC F.D. SRL Constanța și SC F.C.I. SRL Arad), cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, inclusiv prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, cauzând împreună cu membrii grupului infracțional un prejudiciu în valoare totală de 546.818,46 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prima instanță a avut în vedere că inculpatul, prin apărătorul ales, a solicitat, în principal, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea prev de art 215 alin (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. și respectiv, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în privința infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
S-a avut în vedere că, în subsidiar inculpatul a solicitat condamnarea la o pedeapsă îndreptată spre minimul special prevăzut de lege pentru un singur act material al infracțiunii de înșelăciune (comis în dauna SC P.R. SRL) și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Nici una dintre aceste solicitări nu au putut fi primite, având în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă, fără dubiu, participarea inculpatului la comiterea infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
De asemenea, s-a avut în vedere că din ansamblul probator rezultă că inculpatul făcea parte din grupul infracțional organizat constituit din inculpații P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D. și M.A. (trimiși în judecată prin rechizitoriul nr 28/D/P din 02 decembrie 2009 al D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus disjungerea în privința inculpatului), grup la care acesta a aderat din luna martie 2009.
S-a avut în vedere că, din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul A.G.C. este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat în două rânduri, tot pentru comiterea unor infracțiuni de înșelăciune.
Astfel, prin Sentința penală nr. 1778 din 02 iulie 2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 17 din 10 ianuarie 2006 a Curții de Apel Galați, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., iar prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2005 a Judecătoriei Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 235 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Galați, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare, tot cu suspendarea condiționată, pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.
S-a reținut că, prin săvârșirea infracțiunilor din prezenta cauză în perioada martie - aprilie 2009, înainte de considerarea drept executată a pedepselor aplicate prin hotărârile penale mai sus precizate, inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, fiindu-i aplicabile prevederile art. 37 lit. a) C. pen., precum și dispozițiile art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate.
La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracțiune, gradul de pericol social concret al infracțiunilor, cuantumul prejudiciului, dar și persoana inculpatului care este recidivist, fiind specializat în comiterea infracțiunilor de înșelăciune.
De asemenea, s-a ținut cont și de atitudinea procesuală a inculpatului, în sensul că, inițial, acesta s-a sustras de la urmărirea penală iar când a înțeles să dea declarație a fost nesincer.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei stabilite s-a constatat că aceasta nu poate fi decât în regim de detenție.
În privința pedepsei accesorii ce s-a aplicat inculpatului în temeiul art. 71 C. pen., tribunalul a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale acestuia conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.
Sub aspectul laturii civile s-a reținut că, în cursul urmăririi penale partea vătămată SC P.R. SRL Arad s-a constituit parte civilă cu suma de 383.172,15 RON, iar partea vătămată SC F.D. SRL Constanța s-a constituit parte civilă cu suma de 15.656 euro.
Întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța a dispus, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art 998 C. civ. obligarea inculpatului la plata către partea civilă SC. P.R. SRL Arad a sumei de 383.172,15 RON și către partea civilă SC F.D. SRL Constanța echivalentul în RON a sumei de 15.656 euro la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile.
Totodată s-a constatat că partea vătămată SC F.C.I. SRL Arad nu s-a constituit parte civilă întrucât prejudiciul a fost recuperat în natură.
În ceea ce o privește pe partea vătămată SC V.M. SRL Hidișel, instanța a reținut că biletul la ordin cu seria vvv nr. 0093690, cu suma de 3.748,50 RON a fost introdus la plată în data de 07 aprilie 2009, însă a fost refuzat la plată din lipsă totală de disponibil.
Cu toate acestea, partea vătămată a comunicat - prin adresa aflată la dosar urmărire penală - că înțelege să nu se constituie parte civilă în procesul penal, condiții în care devin aplicabile prevederile art. 13 din Legea nr. 39/2003 în ref. la art. 118 lit. e) C. pen. în temeiul cărora s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei menționate (3.748,50 RON).
Împotriva Sentinței penale nr. 465 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosar nr. 7053/121/2011, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A.G.C., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În principal, a susținut că în cauză, nu sunt probe suficiente care să dovedească existența faptelor și a vinovăției sale.
A susținut că în mod greșit s-a reținut, potrivit înregistrării ambientale video, că ar rezulta că ar fi stat de vorbă cu P. și după aceea ar fi intrat în clădirea unde își avea birourile SC O.T. - societatea folosită pentru săvârșirea faptelor, deoarece din vizionarea clipului prezentat la dosar rezultă că el doar s-a întâlnit cu P., dar nu a intrat în clădirea respectivă.
De asemenea a susținut că deși în susținerea și existenței faptelor și a vinovăției sale se invocă existența unor convorbiri telefonice, din audierea acestora, rezultă că vocea, din înregistrări, este total diferită de a sa.
A solicitat admiterea apelului declarat și pronunțarea unor soluții de achitare pentru infracțiunea de înșelăciune în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen.
A susținut că deși martorele G.A. și T.A. au susținut că îl cunoșteau întrucât l-au văzut de multe ori la sediul SC O.C. SRL că folosea telefoanele fixe din birouri și făcea comenzi pentru produse - o bună parte dintre aceste părți vătămate fiind păgubite prin livrarea unor astfel de produse, aceste declarații sunt subiective deoarece nu se coroborează cu alte probe.
Arată că la dosar sunt doar două convorbiri telefonice - una efectuată cu făptuitorul P. și una cu făptuitoarea G.A., care nu sunt efectuate de pe un telefon fix, ci de pe telefon mobil. Nu există nicio convorbire din care să rezulte că el a folosit telefoanele fixe de la SC O.C. SRL.
În ceea ce îl privește pe V.A. - făptuitor și el, trimis în judecată, arată că deși la urmărirea penal a declarat că îl cunoaște și face parte din grupul infracțional organizat și condus de P.S. și P., în fața instanței de judecată martorul a declarat clar că nu îl cunoaște.
Referitor la martorul B., deși la urmărirea penală arată că el ar fi avut de a face cu o comandă pentru niște profile metalice - este vorba despre SC P.A.B. - ca și parte vătămată, în fața instanței a declarat că nu menține acele declarații date în cursul urmăririi penale, că îl cunoaște pe inculpat întrucât a trăit în concubinaj cu o nepoată de a sa și nu cunoaște nimic legat de vreo activitate infracțională.
Martorul R.V. - care de fapt este făptuitor, la urmărirea penală a declarat că are cunoștințe că inculpatul s-ar îndeletnici cu comiterea infracțiunii de înșelăciune, însă în fața instanței a arătat că a dat această declarație întrucât a fost obligat de procuror, care i-a promis că va fi eliberat, el la rândul său fiind inculpat într-un alt dosar de înșelăciune, care de fapt este aceeași cauză.
A susținut că îi cunoaște doar pe inculpații P.S. și P. cu care avea într-adevăr o relație mai veche, dar existența acestei relații nu reprezintă dovada participării lui la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Cu privire la prima parte vătămată - SC P.R. SRL Arad, a susținut că deși se invocă de către procuror în rechizitoriu ca mijloc de probă convorbirea inculpatului cu făptuitorul P.C., nu s-a efectuat o expertiză prin care să se stabilească dacă acea voce i-ar aparține sau nu.
Cu privire la înregistrarea video a susținut că aceasta dovedește doar faptul că s-a aflat în curtea SC O.C. SRL, dar nu dovedește și faptul că ar fi intrat în birourile acestei societăți.
Cu privire la partea vătămată SC V.M. SRL, arată că este vorba despre un prejudiciu reprezentând contravaloarea unui transport în sumă de 6300 RON, singura probă fiind convorbirea dintre el și martora G.A., a susținut că vocea respectivă nu îi aparține.
Cu privire la partea vătămată SC F.D. SRL s-a reținut că martorul O. - care este reprezentantul părții vătămate - a declarat că a fost contactat de pe un telefon fix, de către o persoană care s-a recomandat cu numele de M.A. și nu sunt dovezi că el că s-ar fi recomandat cu acest nume, nu există un proces-verbal de redare a convorbirilor telefonice efectuate între martorul O. și persoana care s-a recomandat cu numele de M.A. Martorul C. nu a făcut nicio referire la el și nu s-a făcut dovada că ar fi avut vreo legătură cu SC F.D. SRL, el neputând fi obligat la plata sumei cu care această societate s-a constituit parte civilă.
Cu privire la ultima parte vătămată - SC F.C.I. a susținut că reprezentantul societății - B.F. l-a recunoscut pe făptuitorul B.S. ca fiind cel cu identitatea falsă de M.D.
Pentru aceste motive a susținut că solicitarea de a se dispune achitarea în baza celor două temeiuri legale menționate se justifică și este acoperită de probele administrate în cauză.
În subsidiar, a susținut că probele administrate ar putea dovedi doar participarea sa la actul material săvârșit în dauna SC P.R. SRL, situație în care se impune schimbarea încadrării din cele două infracțiuni reținute în rechizitoriu într-o singură infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen.
În aceste condiții, consideră că a avut o contribuție redusă la săvârșirea faptei și poate beneficia de circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse situată sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 122/A din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de inculpatul A.G.C. (zis "G.C.", cetățean român, fără ocupație, necăsătorit, studii medii, stagiul militar satisfăcut, recidivist, în prezent deținut în Penitenciarul Galați) împotriva Sentinței penale nr. 465 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului Galați și în consecință:
S-a desființat în parte, respectiv numai în ceea ce privește dispozițiile de condamnare a inculpatului pentru cele două infracțiuni deduse judecății în prezenta cauză, modalitatea de soluționare a antecedentelor penale și aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, dispoziții pe care le-a înlăturat, Sentința penală nr. 465 din 02 octombrie 2012 a Tribunalului Galați și în rejudecare.
A condamnat pe inculpatul A.G.C. la o pedeapsă principală de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă din luna martie 2009).
A condamnat pe același inculpat la o pedeapsă principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapte săvârșite în perioada martie - aprilie 2009).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa principală de 5 ani închisoare cu pedeapsa principală de 10 ani închisoare și a dispus ca inculpatul A.G.C. să execute pedeapsa principală cea mai grea, respectiv pedeapsa de 10 ani închisoare, sporită la 10 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1778 din 2 iulie 2004 a Judecătoriei Galați, definitivă la data de 10 ianuarie 2006 prin Decizia penală nr. 17/2006 a Curții de Apel Galați și a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2005 a Judecătoriei Galați, modificată prin Decizia penală nr. 235 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Galați și definitivă la data de 16 mai 2006.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2006 a Judecătoriei Galați, în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen.
În temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., în referire la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2006 a Judecătoriei Galați și pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1778 din 2 iulie 2004 a Judecătoriei Galați și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, stabilită mai sus, să fie executată separat de pedeapsa rezultantă principală de 10 ani și 6 luni închisoare, stabilită ca urmare a contopirii pedepselor aplicate pentru infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză, urmând ca inculpatul A.G.C. să execute o pedeapsă principală de 13 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Potrivit art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Conform art. 383 alin. (11) în referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 383 alin. (2) alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive de la 11 noiembrie 2010, la zi, respectiv 23 aprilie 2013.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Analizând sentința penală apelată, prin prisma criticilor formulate de inculpatul A.G.C., dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut faptele săvârșite de inculpat cu vinovăție și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, din plângerile și declarațiile reprezentanților legali ai celor patru părți vătămate - societăți comerciale, declarațiile martorilor G.O., T.A., M.V., M.I.V., M.C.A., V.V.D., B.F., V.A., B.S., R.V. și O.T., copiile facturilor fiscale, ale comenzilor și filelor cec, documente contabile, procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice înregistrate și interceptate legal în cauză și copia procesului-verbal de redare a înregistrărilor video rezultă cu certitudine că inculpatul A.G.C., începând cu luna martie 2009 a aderat la grupul infracțional organizat constituit de către inculpații P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D. și M.A., în scopul de a obține importante beneficii materiale prin comiterea de înșelăciuni.
De asemenea, a rezultat că, acționând în cadrul grupului, inculpatul A.G.C., în perioada martie - aprilie 2009, prin acțiuni repetate, desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat în mod direct la inducerea în eroare a patru societăți comerciale - părți vătămate (SC P.R. SRL Arad, SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, SC F.D. SRL Constanța și SC F.C.I. SRL Arad), cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, inclusiv prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, cauzând împreună cu membrii grupului infracțional un prejudiciu în valoare totală de 546.818,46 RON.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că la data de 11 martie 2009 membrii grupului infracțional au expediat prin fax la postul telefonic cu numărul 00009 aparținând SC N. SRL Oradea, - partener de afaceri al SC P.R. SRL Arad, comanda cu numărul 189, pentru cantitatea de 74 de tone profile metalice tip HEB 800. Comanda respectivă a fost semnată de către inculpatul M.A. în calitate de administrator al SC O.C. SRL Galați și de un anume "M.D." de la Serviciul Aprovizionare, căruia îi era indicat numărul de telefon de contact - 000007.
Este de subliniat că inculpatele G.O. și T.A. au declarat, în mod constant, că numele fals de "M.D. " a fost folosit de către inculpatul A.G.C.
Comanda a fost transmisă de SC N. SRL Oradea către martorul M.V., director general al SC P.R. SRL Arad, care în perioada următoare a fost contactat telefonic de la postul cu numărul 000007 de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind "M.D.", șef serviciu aprovizionare la SC O.C. SRL Galați, și care a negociat problemele legate de încheierea contractului și livrarea mărfurilor în municipiul Galați.
Conform înțelegerii cu acesta, martorul a trimis prin e-mail textul contractului ce urma a fi încheiat între cele două societăți, pentru a fi semnat de către reprezentanții SC O.C. SRL Galați. Ulterior, partea vătămată a primit prin poștă contractul de vânzare-cumpărare din 18 martie 2009 prin care se vindea către SC O.C. SRL Galați, cantitatea de 63,20 tone profile metalice tip HEB 800, la prețul de 1,2 euro/kg, plata urmând a se face prin ordin de plată în contul vânzătorului în termen de 30 zile de la livrarea mărfurilor.
S-a arătat că relevantă pentru implicarea în prejudicierea părții vătămate a inculpatului A.G.C. dar, și a altor membri ai grupului infracțional (P.Ș.C., P.D. și G.O.) este convorbirea telefonică din ziua de 18 martie 2009, legal interceptată.
Astfel, în ziua sus-arătată, la ora 13.47.56, P.Ș.C. (aflat la postul telefonic cu nr. 0004) a fost contactat de inculpatul A.G.C. zis "C.", aflat la postul telefonic cu nr. 000015, în această convorbire telefonică, inculpatul A.G.C. s-a prezentat "C." - aceasta fiind porecla sub care inculpatul era cunoscut, i-a adus la cunoștință inculpatului P. că are trei contracte și-i cere ajutor, respectiv să intervină la "O." (G.O.) pentru a-i trimite contractul prin F.N.
S-a mai arătat că o relevanță deosebită prezintă și pasajul din convorbire în care inculpatul P.Ș.C. arată că toate filele cec fuseseră deja semnate, susținere care se coroborează cu declarațiile date de inculpatul M.A., care arată că a făcut acest lucru de la începutul activității infracționale, la cererea expresă a inculpaților P.D. și P.Ș.C.
Tot relevant este și faptul că pe contract apare o semnătură indescifrabilă ca fiind a administratorului SC O.C. SRL Galați, semnătură în mod vădit diferită de cea a inculpatului M.A.
De asemenea, relevant este și faptul că din declarațiile inculpatului M.A. rezultă că postul telefonic 0004 a fost utilizat de către inculpatul P.Ș.C., aspect confirmat și de către martorii P.N., A.R.F. și P.D.
Ulterior primirii contractului, partea vătămată SC P.R. SRL Arad a expediat cantitățile de profile metalice înscrise în contract, acestea fiind transportate în municipiul Galați în trei rânduri, cu autocamioane aparținând părții vătămate SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor.
Implicarea directă a inculpatului A.G.C. în activitatea infracțională privind pe cele patru părți vătămate rezultă și din aceea că partea vătămată SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor a efectuat activitatea de transport în urma unei comenzi, nenumerotate, expediate prin fax acestei societăți, comandă semnată în numele inculpatului M.A. și pe care era înscris de asemenea numele lui "M.D." de la Serviciul Aprovizionare, căruia îi era indicat același număr de telefon de contact - 000007, contravaloarea serviciului de transport fiind fixată la suma de 6.300 RON.
S-a reținut că probe certe în acest sens, rezultă din aceea că această comandă a fost întocmită de inculpata G.O. la solicitarea expresă a inculpatului A.G.C., după cum rezultă dintr-o convorbire telefonică între cei doi, legal interceptată, în cauză în data de 20 martie 2009.
Din această convorbire telefonică rezultă cu certitudine că societatea comercială care urma să efectueze transportul produselor cumpărate de la SC P.R. SRL Arad a fost indicată de către inculpatul A.G.C., care a precizat expres că este vorba SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, i-a indicat inculpatei G.O. că numărul de telefon al acestei firme este 0000, cantitatea ce urma să fie transportată, respectiv 63 tone profile metalice HEB 800, cantitate semnificativ identică cu cea de 63.260 profile metalice HEB 800 menționată de partea vătămată SC P.R. SRL în factura fiscală din 31 martie 2009 pentru suma de 383.172,15 RON reprezentând contravaloarea celor 63.260 kg profile metalice HEB 800, prețul transportului, respectiv suma de 63.000.000 RON vechi, respectiv 6.300 RON.
În această convorbire telefonică, inculpatul A.G.C. îi precizează martorei (inculpatei) G.O. să trimită comanda la numărul de telefon indicat, pe numele "M." și, mai mult, pentru primul transport, își permite și îi cere coinculpatei să treacă și două "sticle de palincă superioară".
În condițiile în care, la data de 20 martie 2009, orele 13.52, de la postul telefonic cu nr. 000004 G.O. a apelat postul telefonic numărul 003 și în discuția purtată, face afirmații de genul "Hai că (...) tu ai sunat mai devreme?", este evident că inculpata G. a vorbit la telefon cu inculpatul A.G.C.
S-a arătat că din probele prezentate mai sus rezultă cu prisosință că o serie de elemente esențiale privind relațiile comerciale pe care SC O.C. SRL Galați cu la SC P.R. SRL Arad și SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor nu puteau fi cunoscute și indicate decât de către o persoană care a participat direct la negocierea și încheierea tranzacțiilor comerciale respective, respectiv de către inculpatul A.G.C.
Când s-a referit la elemente esențiale, instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că inculpatul A.G.C. este cel care cunoștea faptul că SC P.R. SRL Arad este societatea care urmează să livreze cantitatea de aproximativ 63 tone profile metalice HEB 800, la un preț estimat de inculpat în convorbirea purtată P.Ș.C. la suma de 74 000 euro, sumă relativ identică cu suma de 383.172,15 RON indicată de partea vătămată SC P.R. SRL în factura fiscală din 31 martie 2009, ca reprezentând contravaloarea celor 63.260 kg profile metalice HEB 800.
Diferența, nesemnificativă din punctul de vedere al instanței de apel, dintre prețul indicat de inculpatul A.G.C. și prețul indicat de partea vătămată, rezultă din aceea că inculpatul a avut în vedere doar cantitatea de 63 tone profile metalice HEB 800, pe când, în realitate SC P.R. SRL Arad a livrat cantitatea totală de 63.260 kg profile metalice HEB 800.
Tot în ceea ce privește elementele esențiale, s-a avut în vedere că inculpatul A.G.C., în convorbirea telefonică purtată cu martora G.O. i-a precizat în mod expres acesteia că societatea ce urma să facă transportul este SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, a indicat datele de identificare ale acestei societăți, prețul ce urmează să fie plătit pentru efectuarea transportului, preț ce coincide cu cel indicat de partea vătămată și condițiile de plată.
S-a arătat că elemente esențiale în ceea ce privește implicarea inculpatului A.G.C. în negocierea și derularea celor patru relații comerciale, rezultă din imaginile video înregistrate, la data de 23 martie 2009, dată la care au fost efectuate cele două transporturi de profile metalice, 32.141 kg cu autocamionul condus de martorul I.P. și 22.141 kg cu autocamionul condus de martorul M.C.A., imagini din care rezultă că, la data respectivă, în curtea depozitului SC O.C. SRL Galați din zona Tirighina a municipiului Galați a fost prezent și inculpatul A.G.C., care a discutat cu inculpatul P.Ș.C., după care a așteptat sosirea inculpatului P.D., discutând și cu acesta din urmă.
Din procesul-verbal de redare a înregistrărilor video, rezultă cu certitudine că, la minutul 38:48, inculpatul A.G.C. a intrat împreună că P.D. în parterul clădirii de birouri.
Relevantă este și discuția telefonică din ziua de 26 martie 2009, la ora 10:55:38, când inculpatul P.D. aflat la postul telefonic 00001 a fost contactat de inculpatul P.Ș.C. aflat la postul telefonic 00003. Din această discuție telefonică rezultă cu prisosință că cei doi au discutat despre necesitatea găsirii unei noi macarale pentru descărcarea celor 18.978 kg profile metalice HEB 800, ce vor fi aduse în data de 27 martie 2009, cu autocamionul condus de M.I.V., pe motiv că ultima macara nu a fost bună, în sensul că nu ridica trei tone.
S-a reținut că important este și faptul că, fiind audiat în cauză, martorul M.C.A. a precizat că a fost dirijat telefonic de la postul cu numărul 000007 (telefon utilizat de inculpatul A.G.C.) spre depozitul SC O.C. SRL Galați din zona Tirighina a municipiului Galați de către o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind "M.D.". Aici a găsit în clădirea de birouri o persoană de sex feminin, respectiv pe inculpata G.O., care mai întâi a chemat telefonic o macara cu ajutorul căreia au fost descărcate profilele din autocamion.
S-a arătat că din probele administrate în cauză, rezultă cu prisosință că membrii grupului infracțional au acționat cu participarea nemijlocită a inculpatului A.G.C. și în scopul inducerii în eroare a martorului O.T., administratorul părții vătămate SC F.D. SRL Constanța.
Astfel, la data de 20 martie 2009, martorul O.T. a fost contactat de unul dintre membrii grupului infracțional ce utiliza postul telefonic cu numărul 000014, identificat în persoana inculpatului A.G.C., care s-a recomandat sub numele fictiv de M.A., acesta declinându-și totodată calitatea de administrator la SC O.C. SRL Galați.
Sub acest aspect, relevant este de reținut că, deși numitul M.A. deținea funcția de administrator al SC O.C. SRL Galați, rolul acestuia s-a limitat doar la semnarea unor documente financiar-contabile și că nu a avut nici un rol în negocierea și derularea operațiunilor comerciale.
Folosind același mod de operare, inculpatul s-a arătat interesat de achiziționarea unor utilaje automate de debitat și sudat profile PVC, a unor utilaje de frezat, a unui utilaj de debitat armătură și unui sistem de măsurare, toate utilajele fiind întrebuințate la confecționarea de tâmplărie PVC pentru geam termopan, respectiv s-a arătat interesată de achiziționarea celei mai scumpe linii de producție, în valoare de 13.157 euro, preț exprimat fără TVA.
În cadrul acestei discuții, inculpatul a susținut că avea o comandă foarte importantă de tâmplărie PVC, susținând în mod mincinos că societatea pe care o administra urma să înceapă producția de tâmplărie PVC într-o hală nouă.
S-a constatat că participarea inculpatului A.G.C. la săvârșirea acestui act rezultă din convorbirea telefonică pe care acesta a avut-o în data de 18 martie 2009 cu inculpatul P.Ș.C., convorbire în care inculpatul s-a prezentat ca fiind "C." și făcând referire la contractele pe care le are a făcut referire și la mașina de lipit.
Toate aceste manopere comerciale au fost efectuate întrucât inculpatul A.G.C. a solicitat livrarea cât mai rapidă a liniei de producție.
Ca urmare a acestor discuții, martorul O.T. a fost contactat în mod repetat, în perioada 23 martie 2009 - 26 martie 2009, de una dintre cele două inculpate - G.O. și T.A., de la postul telefonic cu numărul 00012, ce aparține SC O.C. SRL Galați, acestea solicitându-i expedierea contractului de vânzare-cumpărare.
În data de 30 martie 2009 martorul O.T. a fost contactat telefonic de o persoană care s-a prezentat ca fiind șoferul trimis de reprezentanții SC O.C. SRL Galați să ridice linia de producție, cei doi stabilind să se întâlnească în zona unei stații de comercializare a carburanților din municipiul Constanța.
Cu ocazia întâlnirii, acesta a constatat că șoferul era însoțit de încă o persoană, care s-a recomandat ca fiind delegat din partea SC O.C. SRL Galați, pe care l-a recunoscut ulterior în cursul urmăririi penale în persoana inculpatului P.Ș.C.
Cu aceeași ocazie, inculpatul P.Ș.C. i-a înmânat martorului O.T. un număr de trei file cec ce trebuiau introduse la plată conform înțelegerii. Două dintre aceste file cec, respectiv cele cu seria yyy nr. 0131421 și nr. 0131422 au fost completate integral fiecare pentru suma de 22.180,50 RON, iar cea de-a treia i-a fost înmânată martorului în alb, întrucât prețul utilajului fusese convenit în euro, iar suma ce urma a fi completată trebuia să asigure diferența de curs valutar.
În cursul urmăririi penale a fost identificat și audiat în calitate de martor numitul C.M. care a asigurat transportul liniei de fabricație a tâmplăriei PVC cu autoutilitara marca M.S. Acesta a precizat că a fost contactat în timp ce se afla în municipiul Constanța de un individ care s-a recomandat sub numele de V., acesta solicitându-i să efectueze transportul unor utilaje pe care le-ar fi achiziționat pentru el, până în municipiul Galați.
A mai arătat acesta că a descărcat utilajele în depozitul închiriat în zona Tirighina, unde a fost așteptat de un individ, altul decât cel din municipiul Constanța, care a dirijat operațiunile de descărcare și care i-a achitat contravaloarea transportului.
În cursul urmăririi penale, C.M. l-a indicat din fotografie pe I.G.C., ca fiind persoana care a dirijat operațiunile de descărcare și care i-a achitat contravaloarea cursei.
S-a mai arătat că tot din probele administrate în cauză, rezultă că, în cea de-a doua decadă a lunii martie, respectiv în jurul datei de 23 martie 2009, reprezentanții SC P.A.I. SRL Arad, partener de relații comerciale cu reprezentații legali ai SC F.C.I. SRL Arad, au fost contactați de inculpatul A.G.C., care s-a recomandat sub numele fals de "M.D.", pe care îl utiliza de obicei, acesta solicitând relații despre prețurile practicate și termenii de livrare pentru țeava din polietilenă utilizată la transportul gazelor naturale, comercializată de partea vătămată.
Martorul B.F. a luat decizia de a livra țeava din depozitul părții vătămate, sens în care l-a contactat telefonic pe inculpatul A.G.C., ce se recomanda sub numele de "M.D.", la postul telefonic cu numărul 003 (același număr de telefon utilizat și în negocierea celorlalte tranzacții comerciale).
Pe parcursul discuției s-a stabilit ca plata mărfurilor să fie făcută prin emiterea unei file cec ce urma a fi introdusă la plată în terme de 5 - 6 zile de la livrare, în condițiile în care inculpatul a solicitat ca livrarea mărfurilor să fie efectuată până la data de 31 martie 2009.
Atât data de 31 martie 2009 cât și termenul fixat pentru introducerea la plată a filei cec, au fost stabilite de inculpat ținând cont de faptul că membrii grupului infracțional urmau să sisteze activitatea desfășurată la depozitul închiriat în zona Tirighina, la începutul lunii aprilie 2009.
La data de 31 martie 2009, partea vătămată SC F.C.I. SRL Arad a livrat cantitatea de 2.484 metri țeava din polietilenă pentru gaze, în valoare totală de 97.546,68 RON, către SC O.C. SRL Galați, transportul de marfă fiind însoțit în municipiul Galați de martorul B.F.
Din probele administrate în cauză, rezultă cu prisosință că deși martorul B.F. a insistat să se întâlnească personal cu cel cu care negociase telefonic contractul, inculpatul A.G.C. a refuzat acest lucru, pentru a nu fi recunoscut și, în aceste condiții, martora G.O., pentru a obține totuși descărcarea utilajelor, l-a chemat telefonic pe inculpatul B.S., care s-a recomandat sub numele de "M.D.".
Aceasta explică cu prisosință de ce martorul B.F. a indicat ca fiind persoana care s-a recomandat ca fiind "M.D." pe inculpatul B.S. și nu pe inculpatul A.G.C.
S-a constatat că efectuarea unor expertize pentru a se stabili cui aparține vocea din convorbirile telefonice nu este utilă pentru soluționarea cauzei, atâta timp, cât din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că cel care a efectuat convorbirile telefonice din datele de 18 martie 2009 și 20 martie 2009 este inculpatul A.G.C.
Sub acest aspect, relevant este faptul că inculpatul A.G.C. era cunoscut în cadrul grupului infracțional sub porecla de "C.", că de regulă utiliza postul telefonic cu numărul 000007 și în negocierile cu partenerii de afaceri se prezenta sub numele fals de "M.D."
Cu privire la participarea inculpatului A.G.C. în cadrul grupului infracțional, relevante sunt și declarațiile unora din membrii acestuia, audiați în prezenta cauză.
Astfel, martora (inculpată) G.O. a arătat că inculpatul se recomanda sub numele fals de "M.D.", aflând dintr-o conversație a acestuia cu inculpatul P.Ș.C. că de fapt se numea "G.", inculpatul fiind cel ce s-a ocupat de contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
Martora (inculpată) T.A. a arătat că inculpatul A.G.C. făcea comenzi în numele SC O. SRL, folosind identitatea falsă de "M.D." și păstrând toate documentele făcute sub această identitate într-un dosar separat, confirmând că acesta s-a ocupat de contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
De asemenea, V.A. a confirmat și el participarea inculpatului A.G.C. în cadrul grupului infracțional organizat condus de inculpații P.D. și P.Ș.C., inclusiv contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
Totodată, și inculpatul B.S. a confirmat participarea inculpatului A.G.C. în cadrul grupului infracțional organizat condus de inculpații P.D. și P.Ș.C., inclusiv la contractarea stâlpilor de hală (profile metalice) de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
R.V. a arătat că îl cunoștea de mai mult timp pe inculpatul A.G.C. ca îndeletnicindu-se cu comiterea de înșelăciuni având ca obiect produse metalurgice și că a asistat personal când acesta, recomandându-se sub identitatea falsă de M.D., a comandat profile metalice de la partea vătămată SC P.R. SRL Arad.
S-a arătat că în mod corect, prima instanță a reținut că probele propuse în apărare sunt nesincere și le-a înlăturat. Sub acest aspect, s-a reținut declarația martorului G.I. care a susținut că l-a cunoscut pe inculpat în Penitenciar, fiind colegi de celulă și ceasta în condițiile, în data de 18 martie 2009, inculpatul A. l-a sunat pe inculpatul P. de la postul telefonic nr. 00001, ce aparținea SC S.C. SRL Galați, societate administrată de către martor și implicată în numeroase activități infracționale.
În condițiile în care din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul A.G.C. a participat în mod direct la inducerea în eroare a patru societăți comerciale - părți vătămate (SC P.R. SRL Arad, SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, SC F.D. SRL Constanța și SC F.C.I. SRL Arad), cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, inclusiv prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, cauzând împreună cu membrii grupului infracțional un prejudiciu în valoare totală de 546.818,46 RON se constată că cererea prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni, respectiv infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (un singur act material) este nefondată.
S-a reținut că față de modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, de perseverența infracțională a acestuia care, într-o perioadă relativă scurtă de timp a indus în eroare pe reprezentanții legali a patru societăți comerciale, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 546.818,46 RON, prejudiciu ce depășește de peste două ori limita minimă ce califică infracțiunea ca fiind cu consecințe deosebit de grave, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care nu este la primul impact cu legea penală, anterior fiind condamnat pentru infracțiuni de același gen și de evaziune fiscală și atitudinea oscilantă pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal, se constată că în favoarea inculpatului nu poate fi reținută nici una dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
În condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul A.G.C. a aderat la un grup infracțional din care au făcut parte, printre alții, inculpații P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D., M.A., V.A., B.S., I.G.C., R.V. și M.J., grup cu o activitate infracțională amplă, prin care au fost induși în eroare reprezentanții legali a unui număr de 23 de părți vătămate - societăți comerciale - cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea unor file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, reținându-se că membrii grupului infracțional au comis un prejudiciu total în valoare totală de 1.699.688,17 RON, iar contribuția inculpatului A.G.C. s-a limitat doar la înșelarea unui număr de doar patru părți vătămate, cu un prejudiciu total de 546.818,46 RON, s-a apreciat că atât pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cât și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. sunt prea mari, aplicarea unor pedepse care să reprezinte minimul special prevăzut de lege pentru aceste infracțiuni fiind suficiente pentru realizarea scopului procesului penal și reeducarea inculpatului.
Sub acest aspect s-a avut în vedere că, deși din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul A.G.C. a participat direct la negocierea și inducerea în eroare a reprezentaților legali ai celor patru societăți comerciale, beneficiile obținute de pe urma acestei activități infracționale au fost modice.
Pentru aceleași considerente, s-a apreciat că și sporul de 2 ani închisoare aplicat ca urmare a contopirii pedepselor aplicate pentru cele două infracțiuni deduse judecății este prea mare și se impune reducerea acestuia.
S-a constatat că în mod greșit prima instanță a aplicat inculpatului A.G.C. ca pedeapsă complementară și ca pedeapsă accesorie interzicerea și a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., deoarece acesta nu a avut calitatea de administrator al SC O.C. SRL Galați, această funcție fiind deținută de către inculpatul M.A.
În ceea ce privește modalitatea de soluționare a antecedentelor penale, s-a constatat că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 83 C. pen. și a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1778 din 2 iulie 2004 a Judecătoriei Galați, definitivă la data de 10 ianuarie 2006 prin Decizia penală nr. 17/2006 a Curții de Apel Galați și a pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2005 a Judecătoriei Galați, modificată prin Decizia penală nr. 235 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Galați și definitivă la data de 16 mai 2006.
Ceea ce nu a observat prima instanță este faptul că pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2006 a Judecătoriei Galați este o pedeapsă aplicată pentru săvârșirea a două infracțiuni concurente.
Așa fiind, prima instanță trebuia să descontopească pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și 3 C. pen.;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen.
Apoi, în temeiul art. 36 alin. (2) C. pen., în referire la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să contopească pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 690 din 28 martie 2006 a Judecătoriei Galați și pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1778 din 2 iulie 2004 a Judecătoriei Galați și să dispună ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare, pedeapsă la care să adauge un spor de cel puțin 4 luni închisoare, spor care potrivit Sentinței penale nr. 690 din 28 martie 2006 a Judecătoriei Galați avea autoritate de lucru judecat.
S-a constatat însă că această neregularitate nu poate fi înlăturată, deoarece s-ar încălca dispozițiile art. 372 C. proc. pen. și s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate cu privire la greșita aplicare a legii în sensul că a fost condamnat pentru fapte pe care nu le-a săvârșit, nu a beneficiat de sume de bani rezultate din infracțiuni și nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, solicitând pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice. Recursul declarat este nefondat.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul A.G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cât și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că începând cu luna martie 2009 a aderat la grupul infracțional organizat constituit de către inculpații P.D., P.Ș.C., B.I., T.A., G.O., S.D. și M.A., în scopul de a obține importante beneficii materiale prin comiterea de înșelăciuni.
De asemenea, acționând în cadrul grupului, inculpatul A.G.C., în perioada martie - aprilie 2009, prin acțiuni repetate, desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a participat în mod direct la inducerea în eroare a patru societăți comerciale - părți vătămate (SC P.R. SRL Arad, SC V.M. SRL Hidișel, județul Bihor, SC F.D. SRL Constanța și SC F.C.I. SRL Arad), cu ocazia încheierii și derulării unor convenții comerciale, inclusiv prin folosirea de nume și calități false și prin emiterea de file cec fără acoperire, în scopul obținerii de foloase materiale injuste, cauzând împreună cu membrii grupului infracțional un prejudiciu în valoare totală de 546.818,46 RON.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu plângerile reprezentanților legali ai părților vătămate - societăți comerciale; cu declarațiile martorilor G.O., T.A., M.V., M.I.V., M.C.A., V.V.D. și B.F. (din ambele faze procesuale); cu declarațiile martorilor V.A., B.S. și R.V. (date în faza de urmărire penală, în faza cercetării judecătorești cei trei precizând că au fost forțați să declarare în modul arătat, împrejurare în care nu și-au menținut declarațiile inițiale); declarația martorului O.T. din cursul urmăririi penale, având în vedere că audierea nemijlocită a acestuia nu a fost posibilă, făcându-se aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen; copiile facturilor fiscale, ale comenzilor și filelor cec, documente contabile; procesele-verbale de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice înregistrate și interceptate legal în cauză; copia procesului-verbal de redare a înregistrărilor video.
Din probele existente la dosar mai rezultă că inculpatul A.G.C. a solicitat în apărare audierea a doi martori - P.D. și G.I., ambii aflați în stare de deținere, primul a arătat că este cercetat tot pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune și că l-a cunoscut pe inculpatul A. în Penitenciarul Galați, fiind colegi de cameră și că a acționat în numele SC S.C. SRL, societate ce are nr. de telefon mobil 000018, iar martorul P.D. a arătat că îl cunoaște pe inculpatul A. din anul 2006 și că în luna martie a anului 2009 i-a împrumutat acestuia suma de 5 milioane lei vechi, din totalul sumei cerute de 10 milioane lei, pentru ca inculpatul să-și achite factura la electricitate.
În ce privește criticile formulate de inculpat împotriva hotărârii instanței de apel, Înalta Curte constată că nu se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. întrucât acestea vizează situații de fapt și nu motive de nelegalitate.
Potrivit temeiului legal menționat mai sus, hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Or, în cauza de față, inculpatul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, din declarațiile martorilor și ale coinculpaților.
Prin modificările aduse prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înțeles să elimine din cuprinsul cazurilor de casare, situațiile în care s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, așa încât cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în care s-ar fi putut încadra motivele invocate de inculpat, a fost abrogat.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să mențină în cadrul cazurilor de casare, situațiile în care s-au pronunțat hotărâri greșite de condamnare, nu ar fi procedat la abrogarea cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., rațiune pentru care, criticile vizând situațiuni de fapt nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Având în vedere cele menționate, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În baza art. 88 C. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reținerea și arestarea preventivă de la 11 noiembrie 2010, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.G.C. împotriva Deciziei penale nr. 122/A din 23 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și a arestării preventive de la 11 noiembrie 2010 la 5 septembrie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 5 septembrie 2013.
Procesat de GGC - NN