Trafficking for sexual exploitation and abuse of legal aid obligations to obstruct criminal proceedings through coerced victim retraction

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/MP din 9 aprilie 2012 Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 462/36/2009 a dispus în baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 329 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpatul D.C., va executa pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv de la 5 aprilie 2006 la 30 martie 2007, inclusiv.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpata S.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei S.A. în pedeapsa cea mai grea, în final, inculpata va executa pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit a teza a II-a și lit b C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale,

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv de la 17 martie 2006 la 30 martie 2007, inclusiv.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.S. la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului S.S. în pedeapsa cea mai grea, în final acesta va executa pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv de la 18 martie 2006 la 30 martie 2007, inclusiv.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., cu aplicare art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata D.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. și art 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.

În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei D.G. în pedeapsa cea mai grea, în final, aceasta va executa pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele de existență ale inculpatei;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.

În baza art. 26 raportat la art. 13 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. și art 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), cu referire la art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului I.G., în pedeapsa cea mai grea, în final, va executa pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 31 martie 2006 ora 15:30 până la data de 1 aprilie 2006, ora 15:30.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen. cu aplicare art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.C.B. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de un an.

În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe o perioadă de 6 ani, termen de încercare calculat conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea, respectiv Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele de existență ale inculpatului;

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă reținerea, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 18 martie 2006 ora 14:30 până la data de 19 martie 2006, ora 14:30.

În baza art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., a condamnată pe inculpata B.S. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani și 3 luni, termen de încercare, calculat potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenție inculpatei asupra nerespectării art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.V.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat inculpatul S.V. la pedeapsa amenzii penale de 10.000 RON.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 631 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situația sustragerii cu rea credință de la executarea amenzii.

În baza art. 346 C. proc. pen. raporatat la art. 14 C. pen. cu aplicarea art. 998, art. 999 și art. 1003 C. civ. vechi, a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile C.D. și O.N.

A obligat pe inculpații D.C. și S.A., în solidar către părțile civile C.D. și O.N. la câte 15.000 RON, reprezentând despăgubiri civile, cu titlu de daune morale.

S-a luat act că părțile vătămate C.E., V.B., M.N., T.I., C.L., P.M., I.N., S.E., D.V.C. nu au formulat pretenții civile.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul pentru avocații din oficiu se vor deconta din fondurile Ministerului Justiției pentru avocații: B.C., 950 RON; H.A., 750 RON; N.M., 1.200 RON; G.A., 400 RON; N.M.A., 400 RON; N.E.N., 400 RON; D.R., 400 RON; M.E., 400 RON.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpații D.C., S.A., S.S., D.C.B., S.V., D.G., I.G. la plata sumei de câte 5.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpata B.S. la plata sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Începând cu anul 2002, inculpații D.C., S.A., S.S., D.C.B., W.G. și T.G.C., prin diferite mijloace, au recrutat din România din zona județului Constanța, mai multe persoane de sex feminin pe care le-au trimis ori transportat în țări membre ale Uniunii Europene (Spania, Olanda și Germania), în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituției, iar banii rezultați de pe urma acestei activități și i-au însușit.

Victimele provin în general, din mediul rural, toate de pe raza județului Constanța, acestea având un nivel redus de pregătire, fără locuri de muncă și fără posibilități de câștig material pentru a-și asigura traiul. Toate sunt tinere, unele dintre ele la data recrutării fiind chiar minore, aspect despre care inculpații aveau cunoștință.

Probatoriul administrat în cauză prezintă împrejurări care vizează părțile vătămate V.B., M.N., D.V.C., T.I., I.N., C.E., C.L., S.E., B.S., C.D., O.N., P.M. și C.C.

Inculpații au încercat și chiar au traficat și alte persoane, care au fost audiate în cauză, în calitate de martori întrucât nu au dorit să compară în fața organelor judiciare în calitate de părți vătămate sau civile: V.B., M.N., A.U., C.I., P.I.I., V.N., I.S., I.N.I., B.L., B.S., M.V., M.N.S., C.M., L.S. și V.E.A.

Dintre victimele a căror recrutare s-a încercat, în cazul celor mai multe această activitate a avut succes, în sensul că au și fost traficate în afara României, iar exploatarea lor sexuală a avut loc.

Doar în câteva cazuri recrutarea și exploatarea nu au fost reușite datorită refuzului potențialelor victime V.N., P.I.I. sau a unor alte cauze independente de voința femeilor, spre exemplu starea de graviditate a uneia (I.S.) sau interdicția alteia de a călători în țările membre ale Uniunii Europene.

Victimele erau recrutate, în principal, prin înșelăciune, adică prin amăgirea lor cu false promisiuni privind facilitarea obținerii unor locuri de muncă în străinătate, bine plătite și pentru care nu este necesară o pregătire specială și anume vânzătoare de flori, muncă necalificată ori dame de companie în baruri, restaurante sau cluburi.

Câtorva dintre victime li s-a făcut cunoscut mai dinainte că sunt racolate pentru practicarea prostituției în afara României, în anumite condiții prestabilite, iar acestea și-au dat consimțământul, având în vedere câștigurile promise de traficanți, pe care ele trebuiau să le aibă din această activitate. Este cazul lui T.I., C.L. și C.D.

În realitate, inculpații urmăreau un singur scop și anume însușirea în totalitate a câștigului realizat de către victime din practicarea prostituției, ceea ce constituie o formă de exploatare sexuală în înțelesul prevederilor art. 2 din Legea nr. 678/2001 și care, în final, denotă că recrutarea s-a făcut tot prin înșelăciune.

Întotdeauna inculpații le-au dat asigurări victimelor că se vor ocupa de transportul lor, de cazare și de procurarea actelor necesare deplasării, ceea ce s-a și realizat.

Astfel, aceștia le-au oferit sprijin financiar victimelor, convenind cu ele ca banii să le fie restituiți după realizarea primelor câștiguri din angajările ce li se promiteau.

De asemenea, se ocupau personal de obținerea mai rapidă a pașapoartelor, dacă nu le aveau deja, ori în cele mai multe cazuri au apelat la inculpatul I.G. care să-i ajute în acest sens, complice a cărui concubină, inculpata D.G., era cea la care inculpații cazau victimele de la momentul recrutării până la plecarea lor din țară.

Atât I.G. care ajuta părțile vătămate pentru a facilita obținerea mai rapidă a pașapoartelor cât și D.G. care le caza, cunoșteau scopul real al recrutării lor și anume cel al exploatării sexuale prin obligare la practicarea prostituției în țările de destinație.

Plecările aveau loc, de regulă, imediat după obținerea pașapoartelor pentru a nu da posibilitatea victimelor să se răzgândească. Din același motiv, din momentul recrutării și până la plecarea lor, victimele erau cazate de către traficanți la locuința lor sau al inculpatei D.G.

În unele situații, inculpații au transportat victimele până la ieșirea din România, iar în altele le însoțeau chiar în țările în care trebuiau să ajungă în Spania, Germania, Olanda, unde erau primite de ceilalți făptuitori, iar alteori erau trimise singure, după ce făptuitorii se puneau între ei de acord cu privire la data plecării pentru ca cei care le așteptau să știe data sosirii și să le preia în scopul exploatării.

Odată ajunse în aceste țări, victimele care nu cunoșteau pentru ce au fost recrutate, erau constrânse să practice prostituția, cele care cunoșteau că au venit pentru a se prostitua erau obligate să se prostitueze în alte condiții decât cele prestabilite, în principal, relativ la împărțirea câștigului realizat, iar tuturor li se imputau că au față de traficanți datorii mult mai mari decât cele reale.

Astfel, probele administrate atât în faza urmăririi penale cât și în cea a cercetării judecătorești dovedesc că, în cursul anului 2002, inculpatul D.C. a început să recruteze, în scopul exploatării sexuale în afara României, persoane de sex feminin pe care le-a trimis în Spania, unde au fost exploatate de alți cetățeni români, M.R. și M.O., primul dintre ei fiind, de asemenea, inculpat în Dosarul penal nr. 184D/P/2005, al D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Constanța, tot pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism.

Apoi, după ce l-a cunoscut pe cetățeanul olandez T.G.C., D.C. a continuat să recruteze fete pentru prostituție care erau însă trimise în Olanda, în Rotterdam, unde erau obligate să se prostitueze de către primul.

În aceeași perioadă, în care D.C. a recrutat fete pe care le trimitea lui T.G.C., și sora sa, W.G., recruta femei pe care le ducea tot în Olanda, în scopul exploatării lor sexuale. W.G. a continuat această activitate până în cursul anului 2005 când, împreună cu concubinul său, cetățeanul român O.R., au fost arestați preventiv de Tribunalul din Rotterdam pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, victimele recrutate de aceștia și audiate în Olanda, C.C. și V.E.A., fiind unele dintre cele pentru care se efectuează cercetări și în acest dosar.

În perioada în care D.C. recruta, după cum am mai arătat, femei în scopul exploatării lor sexuale, tot pentru T.G.C. au început să desfășoare aceeași activitate S.S. și D.C.B., în cazul unora dintre victime cei trei acționând chiar împreună.

Întrucât, la un moment dat, D.C. s-a certat cu T.G.C. care i-a dat în avans bani, personal sau trimiși prin Sistemul „W.U.”, pe care primul să îi folosească pentru recrutarea în continuare a fetelor în vederea exploatării lor sexuale în Olanda, iar acesta nu i-a mai trimis fetele promise și nu i-a restituit nici banii, D.C. a continuat să recruteze fete în scopul exploatării lor sexuale prin practicarea prostituției dar pe care de această dată le-a trimis în Germania, unde erau preluate și exploatate de sora sa, S.A., în beneficiul lor.

Aflând despre sesizările înregistrate la organele de poliție, inculpatul D.C. le-a contactat pe victimele despre care știa că au fost audiate la organele de poliție, C.D. și O.N., și au declarat despre implicarea sa și a surorii sale, S.A., în traficarea și exploatarea lor. Pe acestea le-a obligat să dea alte declarații în care să nu mai facă referire la ei doi, declarațiile care au fost scrise personal de victime, în fața avocatului ales al lui D.C. și S.A., S.V.

Aceste declarații urmau să fie prezentate de avocat în instanță, încercând să probeze că declarațiile date de victime la poliție sau la parchet, în faza de urmărire penală, au fost luate în mod abuziv, prin constrângere morală ori chiar violență fizică.

Despre constrângerea lor în a declara mincinos în fața organelor de urmărire penală, cele două victime au recunoscut ulterior, în prezența a câte unui avocat desemnat din oficiu. Au susținut că au făcut aceasta datorită amenințărilor primite de la D.C. care cu ajutorul avocatului său, S.V., ce cunoștea de la primul situația reală a victimelor, le-a învățat pe acestea să mintă pentru ca D.C. să se poată sustrage răspunderii penale.

La activitatea de favorizare a infractorului a participat nemijlocit și inculpatul I.G. cel care se ocupa cu procurarea mai rapidă a pașapoartelor pentru femeile recrutate de către D.C. și ceilalți traficanți, acesta atenționându-le pe O.N. și C.D., mai înainte de a fi reaudiate după ce au dat declarații contradictorii, să-și mențină ultimele declarații, adică cele mincinoase care nu îi incriminau pe D.C. și S.A.

În același sens, I.G. l-a însoțit în mai multe locuri, pe D.C., cum ar fi la organele de poliție sau la o persoană pe care au contactat-o să le redacteze o declarație mincinoasă, ca fiind a numitei E.R., mama minorei C.C., cu scopul de a trimite declarația în Olanda, Tribunalului din Rotterdam. Din declarație trebuia să rezulte că W.G. și O.R. nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost arestați preventiv.

Această declarație a numitei E.R., mama lui C.C., victima lui W.G., a fost autentificată la un notar din Constanța și transmisă în Olanda.

Autoritățile judiciare olandeze au trimis declarația respectivă în România, odată cu o solicitare de acordare a asistenței judiciare internaționale în cauza privindu-i pe W.G. și O.R. Totodată au mai fost transmise cu aceeași ocazie autorităților judiciare române și declarațiile date de către C.C. și V.E.A., din care rezulta că în Olanda, atunci când au fost audiate, au mințit referitor la traficarea și exploatarea lor de către W.G. și O.R.

S-a stabilit în cursul efectuării urmăririi penale în acest dosar, că declarațiile la care am făcut referire mai sus, au fost date de către E.R., C.C. și V.E.A., la solicitarea lui D.C. care dorea punerea în libertate a surorii sale, W.G., sens în care le-a învățat pe cele trei să facă declarații neconforme cu realitatea. Și în acest caz se remarcă similitudinea manoperelor folosite de către făptuitori pentru a se sustrage răspunderii penale, cu cele din cazul victimelor O.N. și C.D.

Din probele administrate în cauză a mai rezultat că inculpații au încercat înțelegeri frauduloase cu părțile vătămate ori le-au amenințat, spunându-le că, în situația în care vor fi audiate vreodată, să aibă grijă la ceea ce declară pentru că pot fi oricând găsite și pedepsite de făptuitori, de rudele lor ori de persoane plătite de aceștia.

Instanța de fond detaliază și coroborează declarațiile părților vătămate cu celelalte probe administrate, stabilind ca fiind dovedite atât înțelegerile frauduloase cu victimele infracțiunii de trafic de persoane dar și actele de amenințare exercitate de inculpații din prezenta cauză.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului reținută în sarcina inculpatului S.V., avocat în cadrul Baroului Constanța, instanța de fond reține că la data de 10 iulie 2004 inculpatul S.V. a încheiat contractul de asistență juridică pentru a exercita activitățile prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat pentru numita O.A., la cercetarea penală a acesteia la Postul de Poliție Independența și eventual, parchet, persoană care, ulterior, a fost identificată, ca fiind inculpata S.A.

La data de 21 iulie 2004, S.V. a încheiat contractul de asistență juridică, în același scop și pentru inculpatul D.C.

Din declarația dată de partea vătămată O.N., rezultă că după ce a fost expulzată din Germania, la data de 25 mai 2004 s-a prezentat la Postul de Poliție Independența și a solicitat sprijinul organelor de poliție pentru a-și recupera buletinul de identitate, declarând verbal și în scris că acesta i-a fost reținut de către O.C., care a trimis-o în Germania, în Hamburg, unde a fost obligată să se prostitueze, de sora lui, O.A., care i-a oprit toți banii pe care i-a câștigat.

Ulterior, s-a constatat că persoana nominalizată ca fiind O.C. era de fapt D.C.

În declarația olografă dată la Postul de Poliție Independența și aflată la dosarul cauzei, O.N. a precizat că l-a cunoscut pe O.C., așa cum îl numea ea atunci, prin intermediul lui I.S., și că în Germania unde a fost constrânsă să se prostitueze, a mai întâlnit o altă fată din comuna I., C.D., adusă și exploatată de aceleași persoane.

Pentru a verifica dacă cele declarate de O.N. sunt reale, la Postul de Poliție Independența a fost ascultată la 30 mai 2004 și C.D., ale cărei declarații olografe, date la acest organ de poliție, se află de asemenea la dosar.

La data de 14 iunie 2004, Postul de Poliție Independența a înaintat o informare scrisă către Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța, întrucât din declarațiile celor două fete reieșeau indicii de săvârșire a unor infracțiuni de trafic de persoane de către O.C. și O.A.

Deja, la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța existau înregistrate de la 18 mai 2004 alte sesizări despre D.C., pe care le-am arătat la începutul expunerii și care erau luate în evidență ca Dosar penal, sub nr. 1047/131/P/2004 din data de 27 mai 2004, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Mai înainte de momentul primirii informării scrise de la Postul de Poliție Independența, la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța fuseseră audiate și au dat câte o declarație olografă C.D. la 18 mai 2004 și O.N. la 21 iunie 2004, existând deja informații despre activitatea infracțională a lui D.C. vis-a-vis de cele două victime.

În aceste declarații date la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța, atât C.D., cât și O.N. au declarat aceleași lucruri ca și la Postul de Poliție Independența, cu privire la persoanele care le-au recrutat în România și exploatat în Germania, cu mențiunea că au recunoscut din fotografiile ce le-au fost atunci prezentate, persoanele la care au făcut referire și au aflat că O.C. se numește de fapt D.C.

La data de 14 octombrie 2004, fără să fie citată, la procuror s-a prezentat C.D. care a susținut că a fost trimisă de către D.C. să dea o declarație, spunându-i că o să fie însoțită de avocatul său, cu care s-a întâlinit iar la parchet mai înainte dea fi audiată.

În această declarație, C.D. a făcut afirmații contradictorii cu cele relatate mai înainte, în sensul că nu a mai susținut, că a fost recrutată de D.C. pentru practicarea prostituției în Germania și că nu a mai fost exploatată sexual în Germania, de sora lui D.C., S.A. A încercat să motiveze că singura persoană vinovată în racolarea și exploatarea ei sexuală este un anume M., despre care nu a putut să dea alte detalii, dar despre care a susținut că a luat-o din România, a transportat-o în Germania și a stat cu ea în clubul, în care s-a prostituat, luându-i toți banii.

La data de 18 octombrie 2004, s-a prezentat la parchet și partea vătămată O.N., la fel ca și C.D., fără a fi citată în vreun fel de poliție sau de procuror, susținând în fața procurorului că dorește să arate că nu a fost o victimă a lui D.C. și a surorii sale, O.A., că nu a fost dusă în Germania de către aceștia, susținând că a plecat în Germania, prin intermediul unei persoane „M.”, care a însoțit-o acolo ducând-o într-un club undea muncit ca femeie de serviciu.

Arată că, în Germania a cunoscut o femeie cu numele de „A.”, însă aceasta nu a luat nicio legătură cu ea în sensul de a practica prostituția.

Față de declarațiile date în cauză de cele două părți vătămate, care sunt contradictorii, organele de urmărire penală au dispus reaudierea acestora la datele de 17 noiembrie 2005 și 29 martie 2006 pentru O.N., iar C.D. a fost reaudiată la 11 noiembrie 2005 și 15 martie 2006, când ambele, în prezența a câte unui apărător desemnat din oficiu au recunoscut că au mințit în declarațiile date la parchet, susținând că vor să declare despre împrejurările în care au fost determinate să mintă.

Astfel, O.N. a relatat că, după ce a dat declarația de la Postul de Poliție Independența, la 25 mai 2004, pe care a scris-o cu ocazia cererii de a fi sprijinită în recuperarea buletinului de la D.C., a fost căutată de mama acestuia, acasă, care i-a adus buletinul de identitate și suma de 4 sau 5 milioane ROL.

Apoi a fost chemată la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța, unde la 21 iunie 2004 a dat o altă declarație, în care a susținut aceleași lucruri despre D.C. și sora lui, O.A., ca și în cea de la Postul de Poliție Independența. După această a doua declarație la organul de poliție menționat, susține că, în timp ce se afla la Topraisar a fost căutată din nou de mama lui D.C., care i-a spus că trebuie să meargă la Constanța, să vorbească cu D.C. și avocatul său. În aceeași zi a a fost dusă în municipiul Constanța, la biroul avocatului S.V., apărătorul lui D.C. și al lui S.A.

Ajunsă acolo, atât D.C. cât și S.V., i-au spus lui O.N. că din acel moment va trebui să să scrie o declarație cu mâna ei, pe care a și dat-o în biroul avocatului, scriind ce i-au dictat aceștia. O.N. declară că nu mai ține minte exact ce i-au dictat, dar că sigur își amintește că ceea ce a scris, nu era adevărat, că s-a spus să scrie că la poliție declarațiile date le-a făcut pentru că a fost constrânsă.

După cum susține O.N., a acceptat să dea o astfel de declarație pentru că îi era frică de D.C., care anterior o amenințase. După ce a dat această declarație, a fost lăsată să plece acasă și D.C. chiar i-a dat bani de drum.

La aproximativ o lună de zile, O.N. arată că a fost căutată din nou, de data aceasta acasă, de C.D. care i-a spus că D.C. vrea să vorbească cu ea. O.N. i-a transmis că nu mai are ce discuta, dar a doua zi a fost căutată din nou acasă, de mama lui D.C. care a venit cu un taxi și a acostat-o în timp ce ea se ducea la sora ei. A invitat-o insistent să urce în taxi și după ce a urcat, mașina a pornit, iar mama lui D.C. i-a zis că trebuie să meargă din nou la Constanța pentru că o așteaptă D.C. I-a mai zis că va trebui să stea în Constanța 3 sau 4 zile după care se va întoarce acasă. În Constanța, la locuința lui D.C. a constat că o aștepta acesta, a luat-o și a dus-o într-un apartament al unei surori de-a lui, pe care nu a recunoscut-o după ce, cu ocazia audierii, i-au fost arătate fotografiile tuturor surorilor cunoscute, ale lui D.C., și anume S.A., W.G. și D.C.A.

În această locație, D.C. i-a cerut părții vătămate O.N. să rămână aici, pentru a învăța declarația pe care o dăduse anterior în biroul avocatului, cerându-i în continuare să mintă ca să-l acopere pe el.

O.N. și-a amintit că a fost luată de acasă, într-o vineri seara, și că a fost ținută în acest apartament până într-o luni, dimineață. A doua zi, sâmbătă, D.C. a luat-o și s-au întâlnit din nou cu avocatul S.V., într-un bar.

Întâlnirea cu avocatul S.V. a durat doar 5 minute, timp în care acesta i-a atras atenția să asculte foarte bine ceea ce o să-i spună D.C. și așa să declare. Luni dimineață D.C. a luat-o și a dus-o cu mașina lui, la parchet, arătându-i pe unde să intre și spunându-i ce procuror să caute.

Cele declarate de către O.N. se coroborează întru-totul cu celelalte probe administrate în dosar, vis-a-vis de aceste aspecte. Data de 18 octombrie 2004, la care a fost audiată la parchet și a făcut declarațiile mincinoase, a fost într-adevăr într-o zi de luni.

Mai mult, declarația mincinoasă a părții vătămate O.N. se coroborează și are aproape același conținut cu declarația părții vătămate C.D., de asemenea mincinoasă, dată în fața procurorului la 14 octombrie 2004, într-o zi de joi.

Rezultă că, ceea ce își amintește O.N. că a fost căutată de C.D., care i-a cerut să se reîntâlnească cu D.C., s-a întâmplat chiar pe 14 octombrie 2004, după ce C.D. a dat declarația sa la parchet.

A doua zi, pe 15 octombrie 2004 a fost căutată de mama lui D.C., dusă la Constanța, ținută trei zile, iar luni, pe 18 octombrie 2004 s-a prezentat la audiere, la procuror.

La 14 octombrie 2004, C.D., a relatat procurorului despre un personaj fictiv „M.”, pe care l-a făcut vinovat de recrutarea ei în scopul practicării prostituției în Germania, pentru a-i exonera de răspundere pe D.C. și S.A., așa cum a fost învățată să declare de către D.C., pentru a fi exonerați de răspundere atât el cât și sora sa, S.A.

Cu ocazia reaudierii, pentru lămurirea declarațiilor contradictorii date în cauză C.D. a recunoscut în prezența unui avocat desemnat din oficiu că, într-adevăr D.C. și O.A. care acum era identificată de organele de urmărire penală ca fiind S.A., au fost implicați în recrutarea și exploatarea ei sexuală, așa cum a arătat în cele două declarații olografe date la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța, la 18 mai 2004 și la Postul de Poliție Independența, la 30 mai 2004.

De precizat că partea vătămată C.D. a fost audiată mai întâi la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța deoarece, după cum am arătat deja, la acest organ de poliție existau informații despre recrutarea și exploatarea ei sexuală în Germania. După această declarație a fost audiată și la Postul de Poliție Independența, acest organ de poliție considerând necesar să verifice dacă O.N., care la 25 mai 2004 a solicitat sprijinul pentru recuperarea buletinului, are vreo legătură cu persoanele despre care a susținut că la ele se află buletinul său. În declarația dată la Postul de Poliție Independența, C.D. a confirmat întru-totul cele declarate anterior, la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța.

Arată partea vătămată C.D. că, după ce a dat aceste declarații, a fost căutată acasă de mama lui D.C. care i-a spus că dorește să meargă la Constanța să se întâlnească cu fiul său care vrea să discute cu ea referitor la declarațiile sale pe care va trebui să le dea în continuare. A acceptat propunerea acesteia și a doua zi s-a deplasat în municipiul Constanța, singură. La autogară, conform înțelegerii din ziua anterioară, a fost așteptată de către D.C. care i-a zis că va mai fi chemată să dea declarații dar va trebui să nu spună însă despre implicarea lui și a lui S.A. în racolarea și exploatarea ei sexuală în Germania. Tot D.C. i-a cerut să-l însoțească la avocatul său, motivându-i că și acesta trebuie să stea de vorbă cu ea. C.D. a fost de acord și astfel împreună s-au dus la un avocat despre care a aflat că se numește S.V.

În discuțiile purtate cu cei doi, C.D. a relatat încă o dată realitatea celor întâmplate, despre care, după cum susține, și-a dat seama că avocatul S.V. știa deja, mai puțin despre implicarea lui S.A. După ce a povestit, atât D.C. cât și avocatul S.V. i-au zis că de acum înainte va trebui să declare altfel, să nu mai facă referiri la D.C. și S.A. D.C. i-a zis că trebuie să spună că în Germania a fost dusă de o persoană inexistentă. I-a sugerat chiar și un nume, „M.”. C.D. a acceptat propunerea făcută de D.C. și avocatul S.V.

Susține partea vătămată C.D. că a mai fost căutată la aproximativ o lună de la această întâlnire, tot de mama lui D.C. care i-a cerut din nou să vină la Constanța, ceea ce a și făcut, întâlnindu-se cu D.C. și împreună cu acesta au mers la biroul avocatului S.V., unde cei doi i-au cerut să dea o declarație scrisă personal, în care să spună că a fost în Germania dar nu dusă de D.C. și nici de S.A., adică exact ceea ce se discutase la întâlnirea anterioară. Fără să-și amintească exact conținutul declarației, C.D. susține că a scris o pagină sau două și din câte a înțeles ea, această declarație urma să fie păstrată de avocat. A semnat declarația și a lăsat-o la acesta. Își mai amintește partea vătămată că, S.V. a atenționat-o că o să fie chemată la poliție să dea o declarație. I-a spus că acolo o să se facă presiuni asupra ei ca să declare adevărul despre D.C.

Ulterior, la 14 octombrie 2004 a fost dusă de către D.C. și S.V. la parchet, să dea declarația care i se sugerase, timp în care a fost așteptată de cei doi, după care împreună cu mama ei care a însoțit-o, s-au dus din nou la biroul avocatului S.V.

Rezultă deci că, declarațiile părților vătămate C.D. și O.N., referitoare la împrejurările în care au ajuns să facă declarațiile mincinoase de la parchet și persoanele care le-au determinat în acest sens, sunt pertinente, concludente și concordante.

Din declarația martorului A.T., ajutor al șefului de post de la Poliția Independența, rezultă că în cursul lunii iunie 2004, la acest organ de poliție a venit o persoană care s-a recomandat că este S.V. I-a spus polițistului că este avocatul unei anume persoane, căreia nu i-a pomenit numele, și că dorește să ia legătura cu C.D., O.N. și I.S., indicând corect numele acestora, pentru a discuta cu ele o împăcare, privitor la o reclamație pe care au făcut-o vis-a-vis de persoana pe care dânsul o reprezintă. S.V. l-a rugat să îi arate unde domiciliază fetele și chiar să-l însoțească la domiciliul fiecăreia dintre ele. A.T. l-a refuzat pe avocat, i-a spus că nu poate să facă așa ceva și, după ce l-a refuzat, S.V. i-a spus că are în mașină un pachet pe care ar vrea să i-l aducă, fără să specifice pentru ce are acel pachet și cu ce scop vrea să i-l dea. Din felul în care s-a purtat discuția și modul în care s-a prezentat S.V., martorul A.T. declară că a înțeles despre acel pachet că i-a fost oferit pentru a-l determina să facă ceea ce-l rugase, adică să indice locuințele celor trei persoane și să-l însoțească la ele. Văzând că este refuzat în continuare, S.V. a plecat.

La urmărire penală, inițial, inculpatul S.V. a înțeles să uzeze de dreptul lui legal, de a nu da nici un fel de declarație în acel moment, vis-a-vis de învinuirea ce i se aduce.

Ulterior, însă, după prezentarea întregului material de urmărire penală a acceptat să dea o declarație, depunând în același timp material probator și concluzii scrise.

În aceste împrejurări, S.V., cunoscând toate probele pe care se baza învinuirea sa, a încercat o apărare cât mai plauzibilă, motivând că într-adevăr s-a deplasat la Postul de Poliție Independența, la data de 13 iulie 2004, însoțit de soția sa, S.L.M., pentru a depune delegația de asistență juridică pentru O.A., negând că întâlnirea a avut scopul invocat de polițist.

În cuprinsul notelor scrise, inculpatul S.V. recunoaște că la data de 14 iulie 2004, a doua zi după ce el s-a deplasat la Poliția Independența, s-a prezentat singură, din proprie inițiativă, în municipiul Constanța, la biroul său avocațial, O.N. pe care o interesa dacă este obligată să facă și alte declarații pentru că ar fi fost forțată de polițistul A.T. să dea o declarație neconformă cu realitatea. Inculpatul S.V. neagă că, partea vătămată ar fi fost pusă vreodată să dea o declarație în biroul său iar cele afirmate de aceasta sunt minciuni pe care a învățat-o să le spună martorul A.T.

Despre C.D., S.V. menționează că s-a prezentat la biroul său pe 17 aprilie 2004, împreună cu D.C. care atunci încă nu era clientul său, pentru a-i aduce la cunoștință lui că și ea este șantajată de A.T., fără ca domnul avocat să precizeze în concluziile sale în ce scop este șantajată aceasta. Apoi, după cum susține S.V., la 18 august 2004 a fost sunat de D.C., pe telefonul mobil, care l-a rugat să vină la birou. Aici a constatat că era așteptat de C.D., de mama ei și de către D.C., prima înmânându-i o declarație scrisă de ea personal, datată 29 iulie 2004, pe care el a certificat-o potrivit Legii nr. 51/195 și a păstrat-o la cabinetul său, susținând că de fapt vroia să o dea superiorilor din poliție, ai lui A.T., interesându-l eventualele aspecte de cercetare abuzivă, ulterior dovedindu-se că nu a formulat nici o plângere împotriva acestuia.

Declarația respectivă a fost depusă de S.V. la dosarul cauzei ca probă în apărare pentru a dovedi că nu a fost scrisă în biroul său, ci acasă la C.D., la 29 iulie 2004, după care i-a prezentat-o lui, la 18 august 2004. Din conținutul acesteia rezultă că este vorba despre declarația la care face referire C.D. că i-a fost dictată de către D.C. și S.V., în biroul celui din urmă, în care aceasta susține despre traficarea și exploatarea ei de către M.

Datele la care afirmă inculpatul S.V., că a fost căutat la cabinetul său de O.N. și C.D. nu sunt reale, întrucât nu se coroborează cu declarațiile celor două părți vătămate.

Totodată, după cum am arătat, S.V. susține că A.T. este cel care le-a constrâns pe cele două să facă declarații mincinoase și că atunci când acestea s-au prezentat la cabinetul său, despre aceste declarații ar fi spus că au fost date sub constrângere, ceea ce este total neadevărat.

Câtă vreme declarațiile părților vătămate O.N. și C.D., date la 25 mai 2004 și respectiv 30 mai 2004 la Poliția Independența sunt semnate de agentul șef D.C.C., șeful postului de poliție și nu de A.T. nu se poate susține că martorul A.T. este cel care le-a constrâns pe cele două să facă declarații mincinoase având în vedere că ambele s-au prezentat la acel post de poliție, din proprie inițiativă; O.N. pentru recuperarea unui buletin de identitate.

Atunci când la 13 iulie 2004, după cum susține S.V., s-a deplasat la Postul de Poliție Independența, cunoștea despre existența acestor declarații date la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța, iar referirea pe care a făcut-o polițistului A.T., că dorește să încerce o împăcare, viza exact schimbarea conținutului acestor declarații.

De altfel, audiat în fața instanței, martorul A.T. menține declarațiile date la urmărire penală, relatând, în esență, aceleași împrejurări.

Din declarația martorei C.D.A., propusă în apărare de inculpatul S.V., reiese că aceasta este mama părții civile C.D., care relatează că, după sosirea din Germania a fiicei sale a aflat despre această împrejurarea de la o persoană care a zărit-o pe stradă, în zona în care locuiește inculpatul D.C.

Arată că, ulterior, fiica sa a revenit în domiciliu și s-au dus împreună la locuința lui D.C., întrucât trebuiau să ridice un pachet de haine, care sosiseră din Germania, pe care ulterior, le-au ridicat la locuința acestuia precizând că mai era mama inculpatului, împreună cu o persoană de sex feminin.

Învederează martora că, după sosirea din Germania au fost împreună cu D.C. la biroul avocatului S.V. pentru ca fiica sa să dea o declarație, scop în care aceasta a rămas singură cu avocatul în birou, însă, nu cunoaște dacă a dat sau nu acea declarație, însă știe că, acasă, fiica sa nu a scris o declarație care să fie prezentată avocatului.

Relatează că, prima declarație pe care fiica sa C.D. a dat-o a fost la Poliția din comuna I., trimisă la „Crimă Organizată” iar celelalte au fost date în fața procurorului. Susține că a însoțit-o pe partea vătămată C.D. la biroul „Crimă Organizată” și își amintește că acolo i-au fost prezentate niște fotografii dintr-un album pentru a recunoaște diferite persoane. Mai arată că, la Poliția Independența a așteptat-o pe hol pe fiica sa, însă nu au auzit nicio reacție violentă a polițistului, verbal sau fizic, așa cum susține inculpatul S.V., declarația fiind dată în condiții normale, civilizat.

În ceea ce privește celelalte declarații, susține că fiica sa nu i-a relatat că s-ar fi exercitat presiuni în vreun fel și că nici nu ar fi fost influențată de procuror sau polițist.

De la fiica sa a aflat că, declarațiile date privesc activitatea desfășurată în Germania, a acolo unde a lucrat ca damă de companie, ajutată de D.C. și sora lui, S.A.

Din declarația martorei A.A., dată în fața primei instanțe, reiese că este mama inculpaților D.C. și S.A. și că își amintește că, în urmă cu mult timp, când fiica S.A. era în Germania l-a angajat ca avocat pe persoana care astăzi se află în sală în calitate de inculpat, arătându-l pe S.V. al cărui nume nu-l mai reține.

Motivează că a luat legătură cu avocatul întrucât două fete din localitatea I., ar fi reclamat-o pe fiica sa, S.A., care era în Germania, că nu le-ar fi trimis niște pachete cu haine, fete ale căror nume nu le cunoaște și nici nu poate declara dacă au fost plecate în Germania și s-au întâlnit cu aceasta.

O recunoaște pe una dintre fete, ca fiind cea prezentă în sala de ședință, respectiv pe partea civilă C.D. Mai arată că, pachetele au fost ridicate în lipsa sa, de cele două fete și își amintește că una dintre ele avea un nume turcesc, O.N. Neagă că ar fi dus-o pe O.N. la avocat și că s-ar fi deplasat cu un taxi în localitatea F.M., așa cum declară partea vătămată O.N. și nici că ar fi dus-o acasă, ca să o învețe ce să declare la procuror.

Mai declară că, pe C.D. o recunoaște întrucât a fost de mai multe ori la domiciliu său pentru că a lucrat o perioadă, înainte ca pachetele să sosească din Germania, împreună cu ea la florărie.

Susține că, după ce fiica sa, S.A. s-a întors din Germania nu a întrebat-o despre reclamația formulată împotriva sa, însă, personal, a apreciat că această problemă trebuie lămurită de un avocat.

Curtea, analizând probatoriul administrat în cauză care-l vizează pe inculpatul S.V. constată că acesta susține rechizitoriul, apărarea formulată de inculpat neavând susținere probatorie.

În ceea ce privește activitatea de favorizare a infractorului a inculpatului I.G., curtea reține că, din probele dosarului rezultă că, acesta având cunoștință despre încercarea lui D.C. de a determina părțile vătămate să declare astfel încât să nu-l învinovățească pe el, pe sora lui, S.A. și chiar pe cealaltă soră, W.G., în ziua de 17 noiembrie 2005, când la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța fuseseră citate în vederea reaudierii O.N. și C.D., s-a deplasat acolo și mai înainte de a intra în sediul poliției, le-a atenționat să declare ce au declarat și ultima oară, făcând referire în mod direct la declarațiile mincinoase pe care C.D. și O.N. au recunoscut cu ocazia reaudierii că le-au făcut la parchet, la datele de 14 octombrie 2004 și 18 octombrie 2004.

Deși nu recunoaște că l-ar fi ajutat în vreun mod pe D.C. cu privire la declarațiile mincinoase date de cele două părți vătămate rezultă că, la dosar există dovezi că I.G. s-a ocupat de ticluirea unor probe, cu scopul de o dezvinovăți pe sora lui D.C., W.G., care împreună cu concubinul său O.R. au fost arestați preventiv de Tribunalul din Rotterdam pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, victime fiind C.C. și V.E.A.

Astfel, după ce lui E.R., mama părți vătămate C.C. i s-a propus să meargă în Olanda să o determine pe fiica ei să-și schimbe declarațiile față de W.G. și O.R., I.G. a fost cel care a ajutat-o să-și obțină mai repede pașaportul, apoi pentru că, C.C. și V.E.A. au fost trimise în țară și nu a mai fost nevoie de plecarea în Olanda a lui E.R., D.C. și I.G. s-au ocupat în a le determina pe E.R., C.C. și V.E.A., să dea declarații mincinoase.

Prin urmare, I.G. fiind însoțit de D.C., au dus-o pe E.R. la o persoană neidentificată în municipiul Constanța, numită „P.” care le-a redactat un înscris, intitulat „Notă către cei interesați”, din care reieșea că V.E.A. și C.C. au fost constrânse de poliția din Rotterdam să declare mincinos împotriva lui W.G. și a lui O.R. Totodată, D.C. le-a determinat pe cele două să dea alte declarații olografe pentru a o dezvinovăți pe sora sa și concubinul ei, arestați preventiv.

Pe baza acestui înscris, „Notă către cei interesați”, I.G. și D.C. au dus-o pe E.R. la un birou notarial public, în municipiul Constanța, unde a dat o declarație pe propria răspundere, în care, așa cum am arătat, susținea că fiica sa C.C. și verișoara ei, V.E.A., au fost constrânse de poliția din Rotterdam să mintă pentru a o învinovăți pe nedrept, pe W.G. Aceste declarații au fost trimise în Olanda pentru că Tribunalul din Rotterdam, împreună cu o cerere de asistență judiciară internațională adresată României, le-a transmis autorităților judiciare române, evident deoarece existau dubii cu privire la veridicitatea celor conținute în ele.

Deci, ca și în cazul său, dar de data aceasta pentru sora sa, D.C. a acționat împreună cu I.G., încercând să determine persoanele vătămate să mintă pentru a-i apăra de faptele lor infracționale.

După ce a luat cunoștință de la D.C. că față de el se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de persoane, I.G., cunoscând că și el a fost implicat împreună cu D.G., însă neștiind la acel moment ce dovezi aveau organele de urmărire penală împotriva sa și aflând că D.G. a fost citată împreună cu fiica ei, D.S., în vederea audierii la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța înaintea lui, le-a însoțit pe cele două la organul de poliție după ce, probele administrate în cauză dovedesc că, le-a învățat să nege orice implicare a lor în faptele despre care ar fi fost întrebate.

Maniera respectivă a fost însușită de inculpata D.G. care, contrar evidenței ce rezulta din probele administrate, a negat fără nici o logică, că îi cunoaște pe D.C., S.S., D.C.B., I.G., T.G.C. și pe vreuna din persoanele vătămate care au făcut referire la ea.

La fel, cu ocazia audierii a procedat și I.G., negând că i-ar cunoaște pe cei sau pe cele despre care a fost întrebat și ale căror fotografii au fost arătate, la fel ca și lui D.G. Ulterior, într-o altă declarație a recunoscut că îl știe doar pe D.C., dar că nu are nici o legătură cu activitatea infracțională a acestuia.

D.C. și S.A. au înțeles să beneficieze de dreptul lor legal, de a nu da în cauză nici un fel de declarații atât la urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești.

D.C.B. a acceptat să dea o declarație, la urmărire penală, însă a negat implicarea sa în activitatea infracțională, fără nici o explicație plauzibilă. La cercetare judecătorească s-a prevalat de dreptul legal de a nu da declarație.

Singurul care, pe parcursul efectuării cercetărilor, a avut o atitudine parțial sinceră, recunoscând pe toate celelalte persoane cercetate și relatând despre legăturile dintre acestea, declarații care se coroborează cu ansamblul probelor administrate, a fost inculpatul S.S.

Audiat în fața instanței de fond, inculpatul S.S. revine asupra depozițiilor date la urmărire penală, motivând că, în acea fază procesuală, nu s-a consemnat tot ce a declarat și că, uneori, a fost chiar influențat de procuror, fără a preciza în ce mod anume.

Declară că, nu se consideră vinovat de săvârșirea faptelor care i se impută prin rechizitoriu susținând că, îl cunoaște pe inculpatul D.C., întrucât, prin anul 2002 a lucrat cu acesta, care avea o firmă de flori, al cărui patron era un cetățean olandez, fără a se cunoaște că se ocupa cu recrutarea de fete pentru a le trimite în Olanda. Își amintește că o dată l-a însoțit pe inculpatul D.C. până la Medgidia pentru că acesta avea o mașină veche, marca X1, care se defecta frecvent și el fiind mecanic îl însoțea pentru a-l ajuta.

Precizează că, nu reține dacă la întoarcerea din Medgidia au luat-o în autoturism pe o fată, care se numea V.B. Relatează în fața instanței că pe partea vătămată C.E. o cunoaște de când era mică, deoarece erau din localități învecinate. Arată că, la urmărire penală i-au fost prezentate mai multe fotografii cu diferite fete, dintre care a recunoscut-o doar pe partea vătămată C.L. din satul N., despre care crede că a plecat în Olanda, cu T.G.C.

Îl cunoaște pe inculpatul D.C.B., pe a cărui verișoară B.L. a transportat-o o dată într-un loc pe care nu și-l amintește.

Despre partea vătămată C.C., a declarat că, în anul 2003, când nu mai lucra la D.C. a transportat-o din satul L. la Medgidia, la spital, unde erau internate mama și fiica părții vătămate. Susține că, a așteptat-o să o ducă acasă, întrucât știa că nu avea bani de întoarcere iar când au ajuns în dreptul localității C. au oprit la un bar, ocazie cu care a văzut că dintr-un taxi, a coborât sora cea mică a inculpatului D.C., care s-a îmbrățișat cu C.C., după care acestea au plecat împreună.

Învederează că, la acel moment nu știa că partea vătămată C.C. era minoră și că nu îi cunoștea pe inculpații I.G. și D.G., ci doar pe surorile lui D.C., S.A. și W.G.

De asemenea, nu le cunoștea pe părțile vătămate D.V.C., I.N., S.E.

În fața instanței, inculpata D.G. revine asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, motivând că, ar fi fost influențată de procuror să declare lucruri neadevărate. Precizează că, nu cunoaște nici una dintre persoanele majore și minore despre care se face vorbire în rechizitoriu și în legătură cu care s-au reținut în sarcina sa faptele pentru care este cercetată.

Ca și la urmărire penală, neagă că ar fi cazat vreo persoană dintre cele menționate în rechizitoriu în schimbul vreunei sume de bani, în apartamentul său din localitatea O., motivând că dacă ar fi făcut-o acestea trebuiau să fie trecute și la întreținere.

Susține că, a fost amenințată atât ea cât și fiica sa, de procuror, că dacă nu vor scrie cele dictate de acesta le va fi foarte rău, declarând că nu a formulat plângere împotriva procurorului și nici a polițiștilor prezenți la luarea declarațiilor de teamă că li se va întâmpla ceva rău.

Mai arată că, la audieri, nu a participat întotdeauna avocatul desemnat din oficiu. Mai declară că nu-i cunoaște pe inculpați, pe E.R., mama părților vătămate C.C. și C.E.

La dosarul de cercetare judecătorească, inculpatul I.G. susține că este nevinovat de comiterea faptelor deduse judecății și declară că nu îi cunoștea înainte de a se prezenta în fața instanței pe inculpații D.C., S.S., pe cetățeanul olandez despre care a aflat că se numește T.G.C. iar despre D.G. relatează că a văzut-o o singură dată, cu prilejul confruntării la urmărire penală.

Totodată, arată că nu le cunoaște pe părțile vătămate despre care se face vorbire în rechizitoriu.

Potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent la dosar.

În speța de față, curtea apreciază că, declarațiile inculpaților, date atât la urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, respectiv S.S., D.G., I.G., D.C.B. nu pot fi reținute ca fiind corespunzătoare adevărului, întrucât nu au susținere probatorie, nu sunt argumentate temeinic, fiind contrazise de declarațiile părților vătămate, ale martorilor audiați în faza urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

Potrivit art. 66 C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, iar alin. (2) din același articol statuează că în cazul când există probe de vinovăție, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. Ori, în cauză, în contra probelor de vinovăție inculpații nu au probat lipsa lor de temeinicie.

Sub aspectul condițiilor prevăzute de art. 75 C. proc. pen., curtea apreciază că declarațiile părților vătămate atât cele audiate în faza urmăririi penale cât și în fața instanței se coroborează între ele, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, nu creează îndoieli asupra veridicității lor, relatând în faza urmăririi penale amănunțit activitatea infracțională a inculpaților, oferind detalii semnificative iar în faza cercetării judecătorești toate părțile vătămate audiate și-au menținut poziția procesuală avută la urmărire penală, relatând, în esență, aceleași împrejurări care datorită trecerii perioadei mari de timp nu le-a putut descrie amănunțit.

Totodată, declarațiile părților vătămate se coroborează și cu procesul-verbal de consemnare a denunțului oral din 25 septembrie 2003; procese-verbale de sesizare din oficiu din 7 mai 2004, 18 mai 2004, 27 mai 2004; procese-verbale de prezentare spre recunoaștere din fotografii; proces-verbal din 7 aprilie 2006 privind verificările efectuate la Primăria comunei T., județul Constanța și înscrisurile ridicate cu această ocazie; procese-verbale din datele de 10 iulie 2003, 22 august 2003 și 25 septembrie 2003, întocmite de Inspectoratul Judeșean al Poliției de Frontiră Constanța, din care rezultă că în cursul anului 2003 T.G.C. a intrat și ieșit din România, în mai multe rânduri; comunicarea din 28 ianuarie 2003, din care rezultă că cetățeanul olandez T.G.C. a intrat și ieșit din România; cerere din 16 februarie 2005, de asistență judiciară internațională între Serviciul Teritorial Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T.

și Tribunalul Penal din Hamburg, Republica Federală Germania, cu răspunsul autorităților judiciare germane, din 5 septembrie 2005; adresa din 14 iunie 2004, a postului de Poliție Independența către Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Constanța și declarațiile olografe ale numitelor C.D., O.N. și I.S. înaintate de acest organ de poliție; copie de pe cererea din 10 ianuarie 2006, de asistență judiciară internațională dintre Tribunalul Penal din Rotterdam și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, transmisă la Serviciul Teritorial Constanța și înregistrată din 26 ianuarie 2006; proces-verbal de confruntare între inculpata D.G.

și partea vătămată O.N.; proces-verbal de confruntare între M.C. și inculpatul I.G.; proces-verbal din 30 martie 2006 privind verificarea titularului postului telefonic nr. Y1; comunicarea din 31 martie 2006, emisă de Banca R., privind formulare de transfer de bani prin sistemul W.U.; proces-verbal din 5 mai 2004, privind predarea de către P.I.I. la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Constanța, a unei chitanțe privind transferul de bani prin sistemul W.U. la Banca R., între ea și expeditorul T.G.C., și o fotografie a acestuia realizată în municipiul Constanța, în discoteca „A.H.”, la 20 septembrie 2003; proces-verbal din 12 aprilie 2006 privind intrările-ieșirile, în/din România, potrivit bazei naționale de date a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, referitoare la persoanele audiate în dosar; comunicările din 12 noiembrie 2004 și din 13 aprilie 2006, ale Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Constanța, conținând cereri de eliberare a pașapoartelor și fotografiile care au formulat respectivele cereri; fotografii din evidența informatizată a Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanei; proces-verbal din 9 martie 2005, privind predarea de către C.L. a unui nr. de 13 fotografii reprezentând pe unele dintre persoanele vătămate și pe făptuitorul T.G.C., realizate în Rotterdam-Olanda; comunicarea din 16 martie 2006, a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Constanța, privind verificarea în registrul de vizitatori la acest organ de poliție, din care rezultă că la data de 16 martie 2006 D.C., împreună cu I.G. au solicitat o audiență la directorul Poliției de Frontieră Constanța; comunicarea din 10 decembrie 2004 a S.E.I.P. Constanța, Biroul Evidența Populației, privind toate persoanele de pe raza județului Constanța cu numele de O.A.

Potrivit art. 78 C. proc. pen., persoana care are cunoștință despre vreo faptă sau vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului, în procesul penal, poate fi ascultată în calitate de martor.

În cauză, au fost audiate în calitate de martori, la urmărire penală, V.B., M.N., A.U., C.I., P.I.I., V.N., I.S., I.N.I., B.L., B.S., M.V., M.N.S., C.M., L.S. și V.E.A. (întrucât au refuzat să compară în proces în calitate de părți vătămate), declarațiile acestora coroborându-se între ele cu depozițiile părților vătămate și cu înscrisurile din dosar.

În fața instanței au fost audiate B.L., M.N.S., M.V., V.N., I.N.I., I.S., C.I., P.I.I., declarațiile martorilor audiați în cauză, cu excepția celor date de M.N.S. și M.V. în fața instanței se coroborează între ele și cu declarațiile părților vătămate audiate în cauză, precum și cu înscrisurile existente la dosar.

Declarațiile date de martorele M.V. și M.N.S. la cercetare judecătorească, când revin asupra celor relatate la urmărire penală, când îi incriminau pe inculpați, fără o motivare temeinică nu pot fi luate în considerare de instanță, urmând a fi înlăturate, ca nesincere.

De asemenea, curtea va înlătura ca subiectivă și declarația martorei A.A., mama inculpaților D.C. și S.A., care a relatat împrejurări nereale care nu se coroborează cu alte probe din dosar, urmărind exonerarea de răspundere penală a fiilor ei.

În ceea ce privește pretinsele presiuni din partea lucrătorilor de poliție și a procurorului asupra părților vătămate și a martorilor, cu deosebire pe cei care îi vizează pe inculpații S.V., I.G. și D.G., curtea reține că, acestea nu sunt întemeiate, atâta timp cât nu au fost dovedite.

În privința cererilor de schimbare a încadrării juridice, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., formulate de inculpații S.A. și I.G., prin apărător, curtea constată că sunt neîntemeiate, încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este cea corectă, în sensul că, faptele reținute în sarcina acestora au fost comise în formă continuată, respectiv art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru S.A. și art. 26 raportat la art. 13 alin. (1), alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 678/20014 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul I.G.

De subliniat că, față de cele reținute prin rechizitoriu, se impune aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în raport de modificările suferite ulterior comiterii faptelor, astfel încât forma actuală a legii nu cuprinde la acest art. alin. (4).

Neîntemeiată este și cererea formulată de inculpatul S.V. la termenul de judecată din 28 iunie 2011, privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. în infracțiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen., având în vedere că probele administrate nemijlocit de instanță, coroborate cu cele din faza urmăririi penale, sunt certe și susțin încadrarea juridică din rechizitoriu.

Curtea observă că în cauză nu este îndeplinită cerința esențială pentru existența laturii obiective a infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă, întrucât activitatea de constrângere sau corupere trebuie să se desfășoare cu privire la un martor, expert sau interpret, ori, în cauză, activitatea inculpatului se referă la alte persoane, care aveau calitatea de părți vătămate în cadrul procesului penal, respectiv numiții C.D. și O.N.

Concluzionând, curtea a constatat că în cauză probatoriul administrat a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, confirmând întru-totul rechizitoriul.

S-a reținut că în drept, faptele inculpatului D.C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mai multe rânduri, acționând împreună cu alți făptuitori, începând cu anul 2002 a recrutat sau a încercat să recruteze, a cazat și/sau transportat mai multe persoane de sex feminin, dintre care unele majore (V.B., A.U., M.N., D.V.C., C.D., O.N., P.M., M.N.S., M.V., B.S., C.I., C.L., S.E., B.L., P.I.I., C.E.) și patru minore (T.I., I.N., I.S., V.N.), cunoscând vârsta acestora, în scopul exploatării lor sexuale în Spania, Olanda și Germania, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, ambele în formă continuată, prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Faptele aceluiași inculpat, care după ce le-a recrutat pe victimele menționate, pe P.M. a constrâns-o în mod direct să se prostitueze, iar în cazul tuturor a tras beneficii materiale de pe urma exploatării sexuale a acestora, cunoscând că două dintre victimele exploatate sunt minore (T.I. și I.N.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1), alin. (2), alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Întrucât inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, că între infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism există o conexitate etiologică, prima fiind săvârșită pentru a înlesni comiterea celeilalte, în cauză se va face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatei S.A., care în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mai multe rânduri, acționând împreună cu alți făptuitori, începând cu anul 2002 le-a recrutat pe V.B., M.V., M.N.S., a transportat-o pe C.I., le-a primit și cazat pe P.M., C.D., O.N., M.V., M.N.S. și B.S., în scopul exploatării lor sexuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane majore, în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceleiași inculpate care, după ce le-a primit și cazat pe P.M., C.D., O.N., M.V., M.N.S. și pe toate, cu excepția lui B.S., le-a constrâns să se prostitueze, însușindu-și, împreună cu D.C., banii rezultați de pe urma acestei activități, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzute de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen.

Întrucât inculpata a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, că între infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism există o conexitate etiologică, prima fiind săvârșită pentru a înlesni comiterea celeilalte, în cauză s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului S.S. care începând cu anul 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alți făptuitori, a recrutat prin înșelăciune pe majorele C.L., B.L., S.E. și pe minorele I.N. și C.C., cunoscând vârsta acestora, și le-a transportat până la punctele de trecere a frontierei pe D.V.C., I.N., B.L. și S.E., în scopul trimiterii în Olanda pentru exploatarea lor sexuală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane majore și minore, prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.

Întrucât inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului D.C.B., care începând cu anul 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alți făptuitori, a recrutat prin înșelăciune pe C.L., B.L., S.E. și I.N., fără să cunoască starea de minorat a celei din urmă, și le-a transportat până la punctele de trecere a frontierei pe D.V.C., I.N., B.L. și S.E., în scopul trimiterii în Olanda pentru exploatarea lor sexuală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane majore, prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatei D.G., care începând cu anul 2003, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la mai mulți făptuitori și cazat contra unor sume de bani, în locuința proprietatea sa personală, din localitatea O., mai multe persoane de sex feminin, unele majore (V.B., M.N.S., I.N.I., D.V.C., P.M., C.D., O.N., C.L.), iar altele minore (I.N., I.S.), cunoscând despre acestea din urmă că sunt minore, precum și scopul pentru care au fost recrutate de ceilalți făptuitori, respectiv pentru a fi trimise în afara României în vederea exploatării lor sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Întrucât inculpata a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele, în cauză se va face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului I.G., care începând cu anul 2003, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mai multe rânduri, a facilitat obținerea mai rapidă a cărții de identitate pentru C.L. și a pașaportului pentru aceasta, precum și a pașapoartelor pentru V.B., I.N.I. și minorele I.N. și I.S., despre ultimele două cunoscând că sunt minore, toate fiind cazate în localitatea O., la locuința concubinei sale D.G., pe care el i-a prezentat-o lui D.C. pentru a le caza pe fete la domiciliul acesteia, cunoscând că urmau să fie trimise în afara României, de către D.C., S.S., T.G.C., în scopul exploatării lor sexuale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la trafic de persoane majore și minore, în formă continuată, prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/ 2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), alin. (3), alin. (4) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Faptele aceluiași inculpat, care după săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism de către D.C., fără o înțelegere cu acesta, prealabilă comiterii infracțiunilor arătate, l-a ajutat încercând să le determine pe O.N. și C.D. să-și mențină declarațiile mincinoase date în cauză, în scopul ascunderii adevărului, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală față de D.C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.

Întrucât inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză se va face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective al infracțiunilor de trafic de persoane majore și minore, precum și a celei de proxenetism în formă agravată, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, curtea a constatat că se regăsesc în infracțiunile reținute în sarcina inculpaților în forma recrutări, transportării și cazării, astfel cum au fost descrise prin analiza probatoriului.

Aceste fapte au fost săvârșite cu intenție, în scopul obținerii de foloase ilicite.

Fapta inculpatei B.S., care cu ocazia audierii sale în calitate de martor, a făcut afirmații mincinoase, susținând că nu-i cunoaște pe D.C. și S.A., că nu a fost racolată în vederea practicării prostituției în Germania de către D.C., că nu le cunoaște pe persoanele vătămate P.M., C.D., M.N.S. și M.V., care s-au prostituat împreună cu ea, în clubul E. din Hamburg, Germania, precum și că în Germania nu a practicat prostituția pentru ea sau în folosul lui S.A. ori W.G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

Infracțiunea reținută în sarcina învinuitei B.S. se află în cazul de conexitate prevăzut de art. 34 lit. c) și lit. d) C. proc. pen., cu infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, săvârșite de D.C. și S.A., astfel că, în temeiul dispozițiilor arătate și ale art. 32 și art. 45 alin. (1) C. proc. pen. urmărirea penală s-a efectuat de către D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța. După sesizarea instanței, până la începerea cercetării judecătorești inculpata B.S. a precizat că recunoaște fapta pentru care a fost trimisă în judecată și solicită ca judecata să se facă pe baza probatoriului administrat, exclusiv, în faza urmăririi penale, în baza procedurii simplificate, prevăzută de dispozițiile art. 3201 C. proc. pen.

Fapta inculpatului S.V., care depășindu-și atribuțiile legale conforme cu dispozițiile Legii nr. 51/1995, uzând de calitatea sa de avocat ales al lui D.C. și S.A., sub aparența unei medieri între aceștia și victimele lor, O.N. și C.D., cunoscând că în realitate au fost traficate și exploatate de cei doi, a participat în mod activ la influențarea persoanelor vătămate în scopul determinării lor să facă declarații mincinoase în cursul urmăririi penale pentru a-i acoperi pe făptuitori de răspunderea penală pentru activitatea lor infracțională, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța și inculpații I.G., D.G., S.V., D.C., S.A., S.S. și D.C.B.

Parchetul a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea acesteia și în rejudecare, înlăturarea circumstanțelor judiciare atenuante și majorarea pedepselor pentru inculpații I.G., D.G. și S.V.

Recurentul inculpat I.G. a solicitat casarea sentinței și în rejudecare achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei reținute prin actul de sesizare a instanței.

Probele administrate nu dovedesc contribuția sa în obținerea cărților de identitate pentru partea vătămată C.L. și nici că ar fi completat cererile de obținere a pașapoartelor pentru celelalte victime.

Susține că pe inculpații D.C. și S.S. nu îi cunoaște iar pe inculpata D.G. a cunoscut-o doar în momentul confruntării cu aceasta.

În subsidiar a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recurenta inculpată D.G. a solicitat casarea sentinței și în rejudecare achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În susținerea căii de atac, recurenta inculpată a arătat că victimele traficului de persoane nu erau obligate să locuiască în casa acesteia, nu au fost amenințate și nu știa că părțile vătămate urmează a fi traficate în scopul obținerii de foloase materiale din exploatarea lor sexuală în Spania sau Germania.

În subsidiar a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recurentul inculpat S.V. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu trimitere și la dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., calea de atac fiind devolutivă în fapt și în drept.

În esență, recurentul inculpat S.V. a invocat nulitatea urmăririi penale dat fiind faptul că aceasta a avut loc în lipsa apărătorului ceea ce impune casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În opinia recurentului inculpat, organele de urmărire penală cu încălcat dispozițiile art. 891 C. proc. pen., declarațiile fiind consemnate pe formulare cu regim special iar rezoluția de începere a urmăririi penale a fost dată ulterior cu scopul de a fi justificată lipsa apărătorului.

La dosarul cauzei nu există procesul-verbal care trebuia întocmit de organul de urmărire penală pentru încunoștințarea apărătorului inculpatului despre efectuarea vreunui act de urmărire penală iar declarațiile părților vătămate nu sunt semnate de apărător.

Prin prisma dispozițiilor art. 3856 C. proc. pen. recurentul inculpat a susținut că instanța de fond nu a dispus reconstituirea înscrisurilor cuprinse în dosarul de urmărire penală iar după ce a pronunțat sentința, 3 aprilie 2012, a dispus înlocuirea a două volume de urmărire penală, reconstituirea acestora fiind doar parțială.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa, în cauză nefiind dovedită coruperea sau constrângerea părților vătămate în scopul de a-și schimba declarațiile și de a-i ajuta în această modalitate pe ceilalți inculpați.

Deși legiuitorul a stabilit prin art. 10 C. proc. pen., o ordine a temeiurilor achitării, invocarea unui temei al achitării excluzându-l pe celălalt, recurentul inculpat S.V. a solicitat achitarea invocând dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, art. 10 lit. c) C. proc. pen., fapta nu a fost comisă de inculpat, art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de legea penală.

Se susține că infracțiunea de favorizare a infractorului nu întrunește elementele constitutive, lipsind intenția de a ajuta un infractor iar pe de altă parte lipsește cerința esențială a cunoașterii calității de infractor.

De asemenea, recurentul inculpat a arătat că fapta a fost comisă de alte persoane, făcând trimitere la inculpata B.S. care a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă iar declarațiile părților vătămate C.D. și O.N. se justifică prin aceea că „s-au autoapărat”.

Incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., se justifică, în opinia inculpatului S.V., prin aceea că a trecut un interval mare de timp de la data la care cele două părți vătămate s-au prezentat la biroul său de avocatură și până la data la care au fost audiate de procuror.

Pe de altă parte, în afara declarațiilor date de cele două părți vătămate, acuzarea nu a mai prezentat alte probe care să-i dovedească vinovăția. Mai mult, în opinia inculpatului S.V., în sarcina părților vătămate C.D. și O.N. s-ar impune reținerea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Totodată recurentul inculpat nu a fost confruntat, în cursul urmăririi penale, cu cele două părți vătămate iar susținerea consemnată în procesul-verbal din care rezultă că partea vătămată O.N. este plecată în Germania nu este o constatare a organelor de poliție, ci este o preluare a afirmațiilor tatălui acesteia.

Nefiind dovedite actele de constrângere ori amenințare asupra celor două părți vătămate, lipsa unei declarații extrajudiciare ale acestora din care să rezulte intenția inculpatului de a favoriza un infractor, impune în opinia inculpatului S.V., pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Au fost invocate și dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen., apreciindu-se că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, activitatea desfășurată în raport de cele două părți vătămate limitându-se la exercitarea, în condițiile legii, a profesiei de avocat.

În fine, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. în infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 261 C. pen. sau instigare la fals în declarații prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen. și pe cale de consecință încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.

În temeiul art. 13 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. s-a solicitat continuarea judecății și pronunțarea unei hotărâri de achitare.

Recurentul inculpat D.C. a criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, pct. 17 și pct. 18 C. proc. pen.

În principal, s-a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, instanța nefiind legal sesizată deoarece la dosarul cauzei nu există procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, ceea ce constituie o nulitate absolută.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism, nefiind dovedită nici constrângerea și nici amenințarea victimelor traficului de persoane.

În fine, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa nefiind dovedită vinovăția în raport de faptele ce i-au fost reținute prin rechizitoriul procurorului.

Recurenta inculpată S.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 și pct. 14 C. proc. pen.

În principal a cerut achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă a infracțiunii.

A susținut că declarația părții vătămate V.B. este singulară și nu se coroborează cu alte probe din dosar. Nu a intermediat nici transportul și nici cazarea victimelor iar din declarațiile părților vătămate M.N.S. și M.V. rezultă că acestea au practicat prostituția de bună voie.

Referitor la partea vătămată P.M., din probele administrate rezultă că aceasta a fost cazată de cetățeanul german L., care era concubinul inculpatei, el fiind cel care s-a ocupat de cazarea victimelor.

În subsidiar a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. sau art. 81 C. pen.

Recurentul inculpat S.S. a solicitat casarea sentinței și în rejudecare reducerea pedepsei.

Recurentul inculpat D.C.B. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., solicitând achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura subiectivă a infracțiunii.

A arătat că activitatea efectuată de acesta a constat în servicii de taximetrie, transportând părțile vătămate până la graniță, neavând cunoștință că acestea urmau să practice prostituția în străinătate.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, recursurile declarate în cauză fiind devolutive conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ceea ce privesc aspectele de procedură, Înalta Curte reține că urmărirea penală reprezintă prima fază a procesului penal fiind reglementată în cadrul Titlului I din partea specială a C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Prin „strângerea probelor” se înțelege nu numai descoperirea dar și aprecierea dacă sunt suficiente pentru a sta la baza soluționării cauzei cu ocazia judecății.

Sintagma „existența infracțiunilor” are în vedere faptele penale indiferent de faza sau modalitatea lor de săvârșire, tentativă, infracțiune consumată, infracțiune continuă, iar prin expresia „identificarea făptuitorului” se înțelege aflarea datelor necesare cunoașterii făptuitorilor, atât ca persoană fizică cât și ca identitate.

Urmărirea penală, ca fază distinctă a procesului penal, este supusă unor reguli bine determinate, încălcarea acestora putând determina, după trimiterea în judecată, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare în faza de urmărire penală, critică invocată de recurentul inculpat S.V., respectiv prezentarea materialului de urmărire penală, critică invocată de recurentul inculpat D.C., Înalta Curte reține următoarele aspecte:

Potrivit dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

În ceea ce privește prezentarea materialului de urmărire penală se impune a se reține că aceasta este o instituție plasată la sfârșitul fazei de urmărire penală, dând posibilitatea inculpatului să ia cunoștință de actele cauzei dar și posibilitatea, pentru acesta, de a propune noi probe.

Procedura prezentării materialului de urmărire penală este reglementată de dispozițiile art. 250 C. proc. pen., procurorul fiind obligat să aducă la cunoștința inculpatului întregul material de urmărire penală. Totodată, în cazurile în care asistența juridică este obligatorie, procurorul are obligația de a asigura apărarea inculpatului la prezentarea materialului de urmărire penală.

Această procedură nu este urmată atunci când inculpatul a dispărut, s-a sustras de la chemarea organului de urmărire penală sau nu locuiește în țară.

În cauza dedusă judecății, din actele cauzei rezultă că prin rezoluția din 8 octombrie 2004 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. 246/30/P/2004, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul D.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. iar ulterior s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul S.V. pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului.

De asemenea, la data de 7 martie 2006 Parchetul a încunoștințat Baroul București despre faptul că Serviciul Teritorial Constanța din cadrul D.I.I.C.O.T. efectuează cercetări față de acest inculpat.

Inculpatul S.V. nu a fost arestat, astfel că asistența juridică în faza de urmărire penală nu era obligatorie, în caz contrar urmărirea penală ar fi fost lovită de nulitate absolută, iar față de inculpatul D.C. s-a dispus arestarea preventivă la data de 5 aprilie 2006 până la 4 mai 2006.

Verificând actele de urmărire penală se constată, cu privire la inculpatul D.C., că acestuia i-a fost asigurată asistența juridică, iar pentru inculpatul S.V., aceasta nu era obligatorie.

Prin urmare, nici în ceea ce-l privește pe inculpatul S.V. și nici inculpatul D.C., nu ne aflăm în prezența unei nulități absolute care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Totodată, neprezentarea materialului de urmărire penală nu se circumscrie unei nulității absolute, ci unei nulități relative. Cum aceasta însă nu a fost invocată în termen și nici nu s-a dovedit vătămarea care ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, inculpatul D.C. având posibilitatea să propună probe în apărare în faza de cercetare judecătorească și la instanța de apel, critica acestuia, este nefondată.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut o stare de fapt corectă și a atribuit faptelor o încadrare juridică legală.

Probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești dovedesc că începând cu anul 2002, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații D.C., S.A., S.S., D.C.B., D.G., I.G., au recrutat, au ajutat la recrutarea, cazarea, transportul mai multor persoane de sex feminin (minore și majore) în scopul exploatării lor sexuale în Olanda și Germania.

În aceeași perioadă inculpații D.C. și S.A. au constrâns părțile vătămate P.M., C.D., O.N., M.V. și M.N.S. să se prostitueze.

După săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism de către inculpatul D.C., inculpatul I.G. conform înțelegerii dintre cei doi, a încercat să le determine pe părțile vătămate O.N. și C.D. să facă declarații mincinoase în scopul de a îngreuna și zădărnici cercetarea penală.

În același scop, inculpatul S.V. și-a depășit atribuțiile conferite de calitatea sa de avocat, acesta fiind apărătorul ales al inculpaților D.C. și S.A. și sub aparența unei medieri între cei doi inculpați și părțile vătămate O.N. și C.D., cunoscând că acestea au fost victimele traficului de persoane și exploatate de cei doi le-a influențat, în mod efectiv, pentru a da declarații mincinoase în cursul urmăririi penale în scopul înlăturării răspunderii penale a inculpaților D.C. și S.A., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Inculpata B.S. a făcut afirmații mincinoase, susținând că nu-i cunoaște pe inculpații D.C. și S.A., că nu a fost racolată în vederea exploatării ei sexuale în Germania și că nu le cunoaștea pe părțile vătămate P.M., C.D., M.V. și M.N.S. care s-au prostituat împreună cu ea într-un club din Germania.

Astfel cum susține instanța de fond, victimele au fost recrutate de către inculpați din mediul rural, de pe raza județului Constanța, având o pregătire redusă și mijloace de existență precare.

Ca și modalitate de săvârșire a infracțiunilor, se constată că victimele au fost recrutate prin acte de inducere în eroare, făcându-li-se promisiuni nereale privind obținerea unor locuri de muncă în străinătate bine plătite, inculpații urmărind în realitate un singur scop și anume exploatarea sexuală a acestora și obținerea unor sume de bani pentru sine.

Obținerea pașapoartelor era realizată de inculpați, cu sprijinul inculpaților I.G., și D.G., care cazau victimele de la momentul recrutării și până la plecarea lor din țară, ambii cunoscând scopul urmărit.

Din declarațiile date în faza de urmărire penală de către partea vătămată V.B. rezultă că aceasta a fost recrutată în cursul anului 2002 de către inculpatul D.C., propunându-i să meargă în Germania pentru a spăla vase. Inculpatul D.C. a luat-o la el acasă unde a cunoscut-o pe inculpata S.A., ambii propunându-i să meargă în Germania unde va munci în mod onest și va obține sume de bani necesare unui trai decent.

Inculpata S.A. a însoțit-o la o prietenă care i-a aranjat părul, inculpata cumpărându-i și haine iar a doua zi victima a fost prezentată unei rude, M.R., care a afirmat că este „bună” și că o va duce în Germania.

Deși i s-a spus că destinația va fi Germania, partea vătămată a fost transportată de M.R. în Spania, banii necesari pentru a fi prezentați la frontieră aparținându-i lui M.R., unde au fost așteptați de alte două persoane (M.O. și M.I.) și dusă într-un apartament unde erau mai multe tinere din România, fiind obligată să se prostitueze.

Pașaportul i-a fost luat de M.R., fiind amenințată cu moartea de către acesta dacă nu accepta să se prostitueze în folosul său. Victima a arătat că întrucât nu obținea sumele dorite de M.R.A., acesta a amenințat-o cu pistolul spunându-i că o va vinde, cerându-i să ia legătura cu sora sa M.N. aflată în Turcia și să o cheme în Spania.

Relatările părții vătămate V.B. se coroborează cu declarațiile părții vătămate M.N., sora acesteia, care a arătat că, în timp ce se afla în Turcia a fost sunată de V.B. spunându-i că se află în Spania unde muncește și câștigă bine, propunându-i să vină să lucreze împreună.

Victima M.N. s-a întors în România împreună cu martorul A.U. la data de 6 iulie 2002 a plecat din nou însoțită de inculpatul D.C., arătând că banii necesari pentru trecerea frontierei au aparținut lui A.U.

Când au ajuns în Spania, aceștia au fost așteptați de către M.R. și M.O. care s-au recomandat ca fiind prietenii inculpatului D.C., victima M.N. aflând că a fost vândută de către D.C. în schimbul sumei de 2.000 euro pentru a se prostitua. În aceleași împrejurări a aflat că și sora sa, victima V.B. a fost vândută de inculpatul D.C., cu suma de 2.000 euro, lui M.R. și că se prostitua pentru acesta.

Victima M.N. s-a întâlnit cu sora sa V.B. de la care a aflat că a fost amenințată cu pistolul, fiind obligată să o cheme din Turcia pentru a practica împreună prostituția în Spania. În aceleași împrejurări, a aflat de la sora sa, că a fost dusă în Spania cu ajutorul inculpatului D.C., deși acesta a afirmat că o va duce în Germania să lucreze.

Cele două părți vătămate erau obligate, sub supravegherea fiilor lui M.R., să întrețină relații sexuale cu mai multe persoane, toți banii fiind luați de proxeneți.

Din declarația părții vătămate M.N. rezultă că M.R. i-a promis întoarcerea în țară în condițiile în care A.S. a luat legătura cu inculpatul D.C. pe care l-a amenințat că-l va reclama la poliție dacă nu va fi de acord ca părțile vătămate V.B. și M.N. să se întoarcă în România.

Partea vătămată M.N. a fost adusă în România de către inculpatul D.C. la data de 25 iulie 2002 iar partea vătămată V.B. a fost adusă în țară de către M.R. la data de 6 octombrie 2002.

Vinovăția inculpatului D.C. dar și implicarea celorlalți inculpați în activitatea de trafic de persoane rezultă cu prisosință și din declarațiile celorlalte părți vătămate audiate în cauză.

Astfel partea vătămată D.V.C. arată, în declarațiile date, modalitatea de recrutare și obligare la practicarea prostituției în străinătate, activitatea sa fiind cunoscută atât de inculpatul D.C. cât și de inculpata D.G.

Victima a ajuns în Olanda prin intermediul cetățeanului olandez M. care i-a promis că îi va facilita obținerea unui loc de muncă decent.

În realitate, când a ajuns în Olanda, aceasta a fost obligată să se prostitueze aproximativ 2 luni și 2 săptămâni, banii fiind luați de către un alt cetățean olandez T.G.C. La intrarea în România, partea vătămată a fost așteptată de inculpatul D.C. care era însoțit de o altă victimă T.O. În acest moment și-a dat seama că inculpatul D.C. avea cunoștință despre obligarea sa la practicarea prostituției în Olanda. Fiind audiată în faza de cercetare judecătorească, partea vătămată D.V.C. a arătat că o perioadă de timp a fost găzduită de inculpata D.G.

Partea vătămată minoră T.I. a arătat, de asemenea, că l-a cunoscut pe inculpatul D.C. în cursul anului 2003 prin intermediul victimei C.E. fiind întrebată dacă este de acord să meargă în Olanda pentru a lucra ca și damă de companie într-un club ce aparținea cetățeanului olandez T.G.C., promițându-i câștiguri substanțiale.

Partea vătămată T.I. a fost de acord, astfel că inculpatul D.C. a dus-o la locuința sa din municipiul Constanța unde a întâlnit-o și pe D.V.C. iar la data de 27 iunie 2003 au plecat din țară, banii necesari ieșirii din țară fiind arătați la frontieră de șoferul autoturismului care le-a luat și pașapoartele ce au fost predate ulterior, la Viena, cetățeanului olandez T.G.C.

Cele două victime D.V.C. și T.I. au fost obligate să se prostitueze într-un club din Olanda, fiind obligate de cetățeanul olandez T.G.C. să-și aleagă un alt nume care era inscripționat pe un medalion din aur ce trebuia să-l poarte în club.

Deși partea vătămată D.V.C. a spus că este bolnavă, a fost obligată să se prostitueze în continuare, reușind să revină în România în 23 august 2003.

Victima T.I. a rămas în continuare în Olanda aproximativ 3 luni, fiind cazată într-un apartament unde locuiau mai multe tinere, iar în această perioadă a venit și inculpatul D.C., fiind însoțit de părțile vătămate V.B. și C.L.

În perioada în care partea vătămată V.B. s-a aflat în România, inculpatul D.C. a dus-o în localitatea O. unde a întâlnit partea vătămată C.L., locuind împreună la inculpata D.G. Aici l-a cunoscut și pe inculpatul I.G., aflând că prin intermediul acestuia, care pretindea că este polițist, se obțineau pașapoartele victimelor care urmau să plece în Olanda.

Partea vătămată V.B. a arătat, în declarațiile date, că inculpatul I.G. lucra pentru inculpatul D.C. în schimbul unor sume de bani și că inculpata D.G., concubina inculpatului I.G., cunoștea faptul că fetele erau cazate în locuința sa și urmau să plece din România pentru a se prostitua.

Partea vătămată C.L. prezintă, în declarațiile sale, împrejurările în care l-a cunoscut pe inculpatul S.S. cu care a avut relații de prietenie, propunându-i să meargă în străinătate pentru a lucra. Inițial a refuzat, dar ulterior a acceptat, aflând că inculpatul S.S. se află în legătură cu un cetățean olandez T.G.C. și că acesta caută fete care urmau să se prostitueze în Olanda.

Partea vătămată C.L. a acceptat propunerea inculpatului S.S. astfel că împreună cu acesta și cu inculpatul D.C.B. au dus-o acasă la inculpatul D.C. pentru a discuta cu cetățeanul olandez.

Urmare discuțiilor purtate, inculpatul S.S. a primit de la T.G.C. suma de 400 euro iar inculpatul D.C. o altă sumă de bani cu care a plătit consumația la un bar.

La aproximativ o săptămână, partea vătămată C.L. a fost dusă la locuința inculpatei D.G. care cunoștea că urma să plece în Olanda pentru a practica prostituția.

Inculpatul I.G. a fost cel care a transportat-o pe C.L. la primărie, ocupându-se de obținerea cărții de identitate.

Cu privire la acest aspect, este relevantă declarația martorei L.M. care l-a recunoscut pe inculpatul I.G. ca fiind persoana care a solicitat obținerea cărții de identitate pentru victima C.L., prezentându-se ca fiind un angajat al Prefecturii Constanța, dar și a martorei I.S. cu privire la care inculpații I.G. și D.C. au renunțat să o mai trimită în Olanda deoarece era însărcinată.

În momentul în care au ajuns în Olanda, la fel ca și celelalte victime, a fost obligată să se prostitueze în cluburile „P.”, „R.” și „S.”.

În perioada în care victimele C.L. și V.B. se aflau în Olanda, au asistat la o discuție contradictorie între inculpatul D.C. și cetățeanul olandez T.G.C., conturându-se fără dubiu, că inculpatul D.C. era implicat, în mod efectiv, în recrutarea persoanelor care urmau să practice prostituția, obținând venituri ilicite.

Din înscrisurile existente în cauză rezultă că partea vătămată T.I. a fost trimisă în țară la 15 septembrie 2003 fiind așteptată la Aeroportul O. de inculpatul D.C.B., trimis de inculpatul D.C.

Partea vătămată T.I. s-a reîntors în Olanda la 6 octombrie 2003 continuând să se prostitueze în mai multe cluburi alături și de părțile vătămate C.L., V.B., D.V.C. și I.N.

Partea vătămată I.N. a fost recrutată înainte de a împlini vârsta de 18 ani, de către inculpatul S.S., fiind trimisă în Olanda aceluiași cetățean olandez T.G.C.

În perioada în care se afla în țară partea vătămată D.V.C. s-a întâlnit cu T.G.C. care i-a propus să se întoarcă în Olanda să se prostitueze în continuare sau să-i ducă în Olanda o altă fată, respectiv pe I.N. care urma să lucreze pentru el.

Discuțiile au fost purtate în prezența martorei P.I.I., partea vătămată D.V.C. acceptând a doua variantă propusă de cetățeanul olandez și anume trimiterii în Olanda a victimei I.N.

În acest scop partea vătămată D.V.C. împreună cu T.G.C., inculpații S.S. și D.C.B. s-au deplasat în localitatea O. la locuința inculpatei D.G. unde era cazată partea vătămată I.N. Aici s-au întâlnit și cu inculpatul I.G., care s-a angajat față de cetățeanul olandez și inculpatul S.S. că se va ocupa, în schimbul sumei de 200 dolari SUA de asemenea, în termen scurt, a pașaportului pentru partea vătămată I.N.

Activitatea inculpatului I.G. este prezentată și în declarațiile date de partea vătămată I.N. care confirmă că acesta s-a ocupat de obținerea pașaportului, împrejurare ce rezultă, de asemenea, și din declarațiile martorei P.I.I.

Victima a fost însoțită la Serviciul Pașapoarte de către inculpații I.G. și S.S., intrând în posesia acestuia la data de 8 septembrie 2003.

De la locuința inculpatei D.G., victima a plecat în data de 8 septembrie 2003, fiind însoțită de inculpații S.S., D.C.B., părăsind România în 9 martie 2003.

În momentul în care părțile vătămate D.V.C. și I.N. au ajuns în Olanda, cetățeanul T.G.C. l-a eliberat pe inculpatul D.C. care a fost sechestrat deoarece avea o datorie față de primul, iar prin aducerea părții vătămate I.N. în Olanda a fost stinsă datoria dintre aceștia.

Cele două părți vătămate, D.V.C. și I.N., au fost exploatate sexual de către T.G.C. banii obținuți fiindu-i remiși acestuia, împrejurare confirmată și de martora C.I., angajată la unul din cluburile unde victimele erau obligate să se prostitueze.

Activitatea infracțională desfășurată de inculpații D.C. și S.S. este prezentată și în declarațiile martorei I.N.I. care arată că în toamna anului 2003, a fost căutată de cei doi inculpați acasă în comuna I., județul Constanța, propunându-i să meargă în Germania unde urma să lucreze ca damă de companie.

A fost de acord, însoțindu-i pe inculpați într-un apartament unde a cunoscut-o pe martora C.I., locuința aparținându-i inculpatei D.G. Aici a cunoscut-o și pe partea vătămată P.M. dar și pe inculpatul I.G.

Pașaportul a fost obținut de inculpații D.C. și I.G., martora părăsind România la data de 3 octombrie 2003.

După ce a ajuns în Olanda, I.N.I. a fost obligată să se prostitueze, fiind nevoită să se reîntoarcă în țară la 19 octombrie 2003, datorită unei afecțiuni.

Ulterior incidentului purtat între inculpatul D.C. și T.G.C., inculpații S.S. și D.C.B. au continuat să recruteze tinere din România pe care urmau să le trimită în Olanda, aceluiași cetățean olandez, în scopul exploatării lor sexuale în folosul acestuia.

Astfel, din declarațiile martorei B.L. rezultă că inculpații D.C.B. și S.S. au contactat-o, propunându-i ca împreună cu partea vătămată S.E., să meargă în Olanda pentru a practica prostituția.

Cele două tinere au acceptat spunând însă că nu sunt de acord să practice prostituția ci să efectueze alte activități licite din care să-și asigure existența.

Inculpații S.S. și D.C.B. s-au ocupat de obținerea pașapoartelor, cele două persoane părăsind România la 18 octombrie 2003, cu un microbuz pus la dispoziție de o cunoștință a celor doi inculpați.

În drum spre Olanda au aflat că urmau să se prostitueze în beneficiul cetățeanului olandez T.G.C., iar la destinație au fost așteptate de partea vătămată C.L. după care au fost duse într-un apartament din Amsterdam.

Martora B.L. a refuzat să se prostitueze, reușind să se întoarcă în țară, cu bani dați de autoritățile olandeze la data de 25 octombrie 2003.

Continuându-și activitatea infracțională, inculpatul D.C. a recrutat mai multe părți vătămate pe care le-a trimis în Germania, inculpatei S.A., sora sa, în același scop și anume practicarea prostituției.

Astfel, partea vătămată P.M. arată că în cursul lunii octombrie 2003 l-a cunoscut pe inculpatul D.C. propunându-i să meargă în Germania și să lucreze ca dansatoare în schimbul sumei de 1.000 euro, de acest lucru urmând să se ocupe sora sa, respectiv inculpata S.A.

S-a procedat în aceeași modalitate, victima fiind cazată la locuința inculpatei D.G. iar pașaportul a fost obținut de inculpatul D.C.

Când a ajuns în Germania, partea vătămată P.M. a fost așteptată în Hamburg de inculpata S.A., fiind obligată să se prostitueze.

În primele zile a fost însoțită de inculpatul D.C. care a instruit-o cum să procedeze, câți bani să ceară și cum să motiveze prezența sa dacă ar fi fost descoperită de organele de poliție.

Partea vătămată P.M. a fost obligată să se prostitueze 5 săptămâni, banii obținuți fiindu-i predați în fiecare dimineață inculpatului D.C.

Ulterior, partea vătămată a fost dusă de inculpatul D.C. într-un alt bar din orașul Hanana, procedându-se în mod similar, victima reușind să fugă și să se întoarcă la Hamburg unde a aflat că și alte tinere, B.S., C.D. și O.N., au fost obligate să se prostitueze în folosul inculpaților D.C. și S.A.

Partea vătămată P.M. a reușit să se întoarcă în România la 30 aprilie 2004, moment în care inculpatul D.C. a anunțat-o că dacă nu își va recupera suma de 2.000 euro, o va răpi pe sora părții vătămate care „va avea aceeași soartă”.

Partea vătămată C.D. a arătat, în declarațiile date, că l-a cunoscut pe inculpatul D.C. prin intermediul martorei I.S., de la care a aflat că acesta recrutează tinere dispuse să practice prostituția în Olanda.

Inculpatul D.C. a condus-o pe partea vătămată C.D. la locuința inculpatei D.G. iar a doua zi a fost luată de același inculpat împreună cu martora M.V. și inculpata B.S. pe care le-a dus până în zona Constanța cumpărându-le bilete de tren până la Arad.

Aici au fost așteptate de o cunoștință a inculpatului D.C. care avea o firmă de transport, cei trei tineri părăsind România la 11 februarie 2004 cu destinația Hamburg, Germania. Aici au fost așteptate de inculpata S.A. iar a doua zi au fost duse în clubul „E.” unde au fost obligate să se prostitueze, aducându-li-se la cunoștință că vor fi nevoite să facă acest lucru cel puțin până când își vor plăti datoriile pentru transportul în Germania.

În același bar s-au întâlnit cu partea vătămată O.N., continuând să se prostitueze în folosul inculpatei S.A. până când au fost depistate de autoritățile germane și reținute în Penitenciarul din Hamburg, după care au fost expulzate în România.

Modalitatea în care au practicat prostituția în Germania este prezentată și de martora M.V. care face referire la inculpații D.C. și S.A., martora revenind în țară în cursul lunii aprilie, ulterior fiind amenințată de prietenii inculpatului D.C., cerându-i-se să nu-l denunțe la poliție.

Sora acestuia, martora M.N.S., deși la urmărirea penală confirmă cele susținute de martora M.V., în cursul cercetării judecătorești și-a nuanțat declarația, revenirea fiind justificată de atitudinea inculpatului D.C. care o amenințase să nu-l denunțe la poliție.

Partea vătămată O.N. recunoaște că la cunoscut pe inculpatul D.C. în cursul lunii martie 2004, fiind cazată inițial la inculpata D.G. iar ulterior, după ce a ajuns în Germania a fost obligată să se prostitueze în folosul acestui inculpat dar și a inculpatei S.A.

Cu privire la inculpata B.S., deși probele confirmă că a fost recrutată în același scop de către inculpatul D.C., audiată fiind în faza de urmărire penală a susținut că nu a fost victima traficului de persoane comisă de inculpații din prezenta cauză și că nu cunoaște părțile vătămate C.D., M.V., M.V., P.M. și O.N. În realitate, inculpata B.S. i-a cunoscut și pe inculpați dar și pe celelalte părți vătămate, fiind obligată să practice prostituția în Germania, în folosul inculpaților D.C. și S.A.

Ca atare, procedându-se la audierea acesteia în calitate de martoră, și cum a făcut declarații mincinoase în fața organelor de urmărire penală, în sarcina acestea, în mod corect, a fost reținută infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În aceleași condiții, probatoriul administrat dovedește că inculpatul D.C. a încercat și recrutarea altor persoane, respectiv C.E., I.S., P.I.I. și V.N.

Martora V.N. arată că l-a cunoscut pe inculpatul D.C. în cursul lunii mai 2003, refuzând însă propunerea acestuia de a merge în Spania sau Olanda ca și damă de companie.

De asemenea, partea vătămată C.E. a fost racolată de inculpatul D.C. în cursul anului 2003, inculpatul fiind cel care s-a ocupat de obținerea pașaportului iar după ce a ajuns în Olanda a fost obligată să practice prostituția în folosul cetățeanului olandez T.G.C.

Partea vătămată C.E. confirmă de asemenea, că pentru a i se elibera pașaportul a fost însoțită de inculpatul I.G. despre care știa că este prieten cu inculpatul D.C.

În același sens sunt și declarațiile martorelor P.I.I. și I.S., cunoscându-i pe inculpații D.C., S.S., D.C.B. și I.G. respectiv D.G., știind scopul urmărit, respectiv recrutarea și mai apoi obligarea la practicarea prostituției.

Din analiza declarațiilor părților vătămate se constată aceeași modalitate de săvârșire a faptelor, inculpații participând în mod efectiv la atingerea scopului urmărit respectiv recrutarea victimelor pentru exploatarea sexuală a acestora.

Declarațiile părților vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor care au confirmat aceleași împrejurări dar și filiera prin care victimele ajungeau în Olanda, Germania, Spania, respectiv supravegherea permanentă a acestora.

Probele testimoniale sunt completate cu celelalte înscrisuri, inclusiv comunicările privind intrările și ieșirile din țară, comunicarea emisă de Banca R. privind transferul de bani prin sistemul W.U., cererile de eliberare a pașapoartelor pentru părțile vătămate, procesele-verbale de confruntare, celelalte înscrisuri la care s-a făcut referire și de către instanța de fond.

Ca atare, infracțiunile de trafic de persoane există, sunt dovedite, fiind săvârșite de inculpații din prezenta cauză, astfel încât criticile acestora sub aspectul existenței unei erori grave de fapt sunt nefondate.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului reținută în sarcina inculpaților I.G. și S.V., aceasta constă în aceea că, după săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane respectiv proxenetism de către inculpatul D.C., fără a înțelegere prealabilă cu acesta, inculpatul I.G. a încercat să-l ajute încercând să determine părțile civile O.N. și C.D. să dea declarații favorabile, pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală începută față de D.C.

În aceleași coordonate, cu depășirea atribuțiilor conferite de Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, inculpatul S.V. în calitatea sa de avocat al inculpaților D.C. și S.A., cunoscând că O.N. și C.D. au fost victimele traficului de persoane, le-a influențat pe acestea să dea declarații necorespunzătoare realității în scopul îngreunării și zădărniciri urmăririi penale respectiv exonerarea de răspundere penală a celor doi inculpați.

Astfel cum rezultă din declarațiile părților vătămate C.D. și O.N., la care s-a făcut referire anterior, acestea l-au cunoscut pe inculpatul D.C. care le-a promis locuri de muncă în Germania. În realitate, atunci când au ajuns la Hamburg, au fost obligate de coinculpata S.A. să practice prostituția.

Fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, inculpații D.C. și S.A. au încheiat contracte de asistență juridică cu inculpatul S.V.

Ulterior revenirii în țară, partea vătămată O.N. s-a prezentat la data de 25 mai 2004 la Postul de Poliție Independența, solicitând sprijinul autorităților în vederea recuperării buletinului de identitate care se afla în posesia inculpatului D.C.

Deși în declarațiile inițiale (30 mai 2004, 18 mai 2004, 21 iunie 2003), părțile vătămate O.N. și C.D. au arătat că inculpații D.C. și S.A., le-au obligat să se prostitueze în Germania, Hamburg, ulterior, respectiv la 14 octombrie 2004 și 18 octombrie 2004 (după încheierea contractului de asistență juridică), cele două părți vătămate s-au prezentat la parchet și au revenit, afirmând că în realitate, au plecat în Germania prin intermediul unei alte persoane, nefiind recrutate de inculpații D.C. și S.A.

Constatându-se contradictorialitatea declarațiile celor două victime, organele de urmărire penală, au dispus reaudierea acestora la 17 noiembrie 2005, 29 martie 2006, 11 noiembrie 2005, respectiv 16 martie 2006, părțile vătămate fiind asistate de un apărător din oficiu.

Partea vătămată O.N. a arătat că, după ce a dat declarație la Postul de Poliție Independența la 25 aprilie 2004, a fost căutată de mama inculpatului D.C. care i-a adus actul de identitate dar și suma de 5 milioane ROL.

Tot mama inculpatului D.C. a căutat-o, după ce a fost audiată de organele de poliție, cerându-i să meargă la Constanța pentru a lua legătura cu inculpatul D.C. și cu avocatul acestuia, inculpatul S.V.

Partea vătămată, de teamă, a acceptat, iar inculpații S.V. și D.C. i-au cerut să scrie o declarație olografă în biroul avocatului S.V., dictându-i-se ce anume să scrie, precum și faptul că declarațiile anterioare au fost date sub constrângerea autorităților.

După aproximativ o lună de zile, partea vătămată O.N. a fost căutată de partea vătămată C.D. care i-a spus că inculpatul D.C. vrea să vorbească cu ea.

A doua zi a fost căutată și de mama inculpatului D.C. care i-a cerut să se deplaseze în Constanța pentru a se întâlni cu inculpatul D.C. Victima a acceptat, fiind dusă de inculpat într-un apartament unde a fost obligată să învețe declarația pe care a dat-o în biroul avocatului S.V., cerându-i în continuare să mintă.

Partea vătămată, la cererea inculpatului D.C., s-a întâlnit cu inculpatul S.V., care i-a atras atenția să asculte ceea ce i-a spus inculpatul D.C. iar luni dimineața a fost dusă, de către acesta, la parchet pentru a fi audiată.

În aceeași modalitate s-a procedat și cu privire la partea vătămată C.D.

Fiind audiată, în prezența apărătorului din oficiu, acesta a arătat că a fost căutată de mama inculpatului D.C., deplasându-se la biroul inculpatului S.V.

Atât inculpatul D.C. cât și inculpatul S.V. i-au cerut să indice o altă persoană care a recrutat-o, fiind obligată să scrie o declarație olografă în acest sens.

La data de 14 octombrie 2004, cei doi inculpați au dus partea vătămată la parchet cerându-i să dea declarația pe care cei doi i-au sugerat-o, scopul urmărit fiind acela al exonerării răspunderii penale a inculpatului D.C. pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Profesia de avocat a fost exercitată dincolo de limitele impuse de Legea nr. 51/1995, realitatea faptelor fiind expusă de părțile vătămate O.N. și C.D. dar și de martorii A.T., ajutor șef de post la Postul de Poliție Independența, care arată că în cursul lunii iunie 2004, s-a prezentat inculpatul S.V. interesându-se de domiciliul celor două victime dar și intenția sa de a se deplasa la locuința acestora. Martorul nu a dat curs solicitării inculpatului S.V., astfel că acesta i-a spus că are un pachet în mașina sa, încercând să-l determine să indice locuința celor două părți vătămate.

De asemenea, este relevantă și declarația martorei C.D. dată în cursul cercetării judecătorești, care confirmă deplasarea la biroul avocatului S.V. dar nu știe dacă a scris sau nu vreo declarație la sugestia apărătorului inculpatului D.C.

Coroborând ansamblul probelor administrate cu privire la infracțiunea reținută în sarcina inculpatului S.V., Înalta Curte constată că aceasta există, este prevăzută de legea penală și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizarea infractorului.

Ca atare nu poate fi reținută o eroare gravă de fapt, astfel cum s-a susținut în motivele de recurs, instanța de fond stabilind o stare de fapt corectă fundamentată pe ansamblul probelor administrate.

Cât privește reconstituirea penală, Înalta Curte constată că aceasta s-a realizat în procedura specială reglementată de art. 512 C. proc. pen., pronunțându-se sentința penală nr. 4/MP din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel Constanța. Chiar dacă aceasta a fost pronunțată ulterior sentinței atacate, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac, Înalta Curte reține ca fiind înlocuite înscrisurile ce compun Dosarul nr. 21/D/P/2004 a D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța și parțial, au fost reconstituite înscrisurile din dosar.

În afara actelor de procedură propriu-zisă, relevante sunt declarațiile părților vătămate, luate în prezența unui apărător, inclusiv declarațiile olografe date la urmărirea penală de O.N. și C.D. aflate în dosarul de urmărire penală care, coroborate cu celelalte probe dovedesc vinovăția inculpatului S.V.

În ceea ce privește cererea aceluiași inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de favorizarea infractorului în infracțiunile de instigare la mărturie mincinoasă sau instigare la fals în declarații, Înalta Curte reține următoarele:

Favorizarea infractorului este fapta persoanei care ajută un infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

A îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, ipoteza din speța analizată, înseamnă a desfășura o activitate îndreptată împotriva înfăptuirii justiției, fapta celui care-l favorizează pe infractor constituind o piedică în realizarea scopului legii penale.

Fiecare persoană, și cu atât mai mult persoanele abilitate prin lege să contribuie la aflarea adevărului, are datoria de a se abține de la orice acte de solidaritate cu persoana infractorului și de la orice manifestare care ar putea să-l pună la adăpost de rigorile legii penale.

Favorizarea infractorului este o infracțiune autonomă, de sine stătătoare și nu un act de participație, întrucât favorizarea are loc atunci când nu există o înțelegere prealabilă între persoana care a săvârșit o infracțiune și cel care îi dă ajutor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, cercetarea judecătorească ori executarea pedepsei.

Favorizarea are, apoi, caracterul de infracțiune conexă, corelativă cu infracțiunea al cărei făptuitor este ajutat prin fapta de favorizare, existența favorizării, ca faptă subordonată, depinzând de existența faptei antecedente.

Pe de altă parte, favorizarea are o incriminare distinctă, dar subsidiară, ajutorul dat fiind apreciat ca o favorizare doar atunci când alte dispoziții din lege nu incriminează ipoteze speciale de favorizare, cum ar fi mărturia mincinoasă sau înlesnirea evadării.

În ceea ce privește subiectul infracțiunii, apărătorul poate fi subiect activ al infracțiunii de favorizare, când ajutorul dat infractorului pentru a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei constituie o exercitare abuzivă a profesiei (ascunde infractorul, încearcă să determine mărturii mincinoase).

Pentru ca acțiunea de ajutor să întregească latura obiectivă a infracțiunii de favorizarea infractorului, legea cere îndeplinirea a două cerințe esențiale:

1) prima cerință se circumscrie condiției ca ajutorul să fie dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (favorizare personală) ori pentru a asigura folosul infracțiunii (favorizare reală).

Ajutorul indică destinația, obiectul acțiunii de ajutorare, care trebuie să fie de natură a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata ori executarea pedepsei.

În cazul favorizării personale, ajutorul dat unui infractor poate privi îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecății ori executării pedepsei.

Ajutorul dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală înseamnă ajutorul acordat infractorului în intervalul cuprins între săvârșirea infracțiunii până la trimiterea sa în judecată, pentru întârzierea sau îngreunarea cercetărilor cum ar fi de exemplu furnizarea unor date inexacte despre împrejurările cauzei, ori pentru sustragerea infractorului de la cercetările organului de urmărire penală;

2) a doua cerință esențială constă în condiția ca ajutorul dat unui infractor să nu fie aducerea la îndeplinire a unei înțelegeri anterioare, intervenită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii de către acel infractor.

Această cerință esențială este, de fapt corolarul părții finale a art. 26 C. pen., potrivit cu care promisiunea de a favoriza pe un infractor făcută înainte sau în timpul săvârșirii faptei constituie un act de complicitate, atât în cazul în care, după săvârșirea faptei, a fost îndeplinită, cât și în cazul în care promisiunea nu a mai fost respectată.

Prin urmare, ajutorul dar de către o persoană unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată, executarea pedepsei, dacă reprezintă îndeplinirea promisiunii făcute infractorului înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii că-l va favoriza, nu constituie infracțiunea de favorizare ci un act de complicitate.

Sintetizând speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că activitatea inculpatului S.V. se circumscrie ajutorului dat unui infractor (inculpatul D.C.) pentru a îngreuna și zădărnici urmărirea penală, exercitându-și profesia în mod abuziv, prin obligarea părților vătămate O.N. și C.D. de a da, în biroul său, declarații mincinoase cu scopul de a îngreuna urmărirea penală declanșată împotriva inculpatului D.C. pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Nu a existat o înțelegere prealabilă între inculpatul S.V. și inculpatul D.C., activitatea infracțională fiind desfășurată de inculpatul S.V. după încheierea contractelor de asistență juridică pentru acest inculpat, respectiv pentru inculpata S.A.

În aceste condiții nu poate fi reținută nici infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă- subiectul activ, nemijlocit neputând fi decât un martor, expert sau interpret [art. 260 alin. (1) și alin. (4) C. pen.] și nici instigare la fals în declarații. Această infracțiune, sub aspectul laturii obiective, constă în acțiunea făptuitorului de a face o declarație necorespunzătoare adevărului în fața unei autorități din cele enumerate în art. 145 C. pen. Subiectul activ nemijlocit are capacitatea de a face declarații cu relevanță juridică și care implicit poate răspunde penal pentru fapta sa. Sub aspect subiectiv, făptuitorul face această declarație în vederea „producerii unei consecințe juridică” pentru sine ori pentru altul, aflându-ne astfel în prezenta intenției calificată.

Or, în speță, inculpatul S.V. în mod deliberat, a chemat părțile vătămate în biroul său, obligându-le să scrie o declarație necorespunzătoare adevărului pentru ca apoi să le ceară să învețe pe de rost conținutul acesteia și să-l redea, ca atare, în momentul audierii lor de către procuror.

Scopul urmărit, era evident, acela de a îngreuna urmărirea penală, iar declarațiile victimelor nu au fost rezultatul voinței lor ci manevrelor ilicite ale inculpatului S.V.

Ca atare, nici critica inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice a faptei nu poate fi primită.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului reținută în sarcina inculpatului I.G., Înalta Curte reține că acesta, fără o înțelegere prealabilă cu inculpatul D.C., a încercat să le determine pe O.N. și C.D. să-și mențină declarațiile mincinoase date în cauză, în scopul îngreunării și zădărnicirii urmăririi penale începută de autoritățile judiciare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane.

Cele două părții vătămate au fost citate la parchet în 14 octombrie 2004, respectiv 18 octombrie 2004, fiind așteptate de inculpat atenționându-le să-și mențină declarațiile mincinoase date anterior, având cunoștință de faptul că inculpații D.C. și S.A. dar și W.G., cealaltă soră a celor doi inculpați, sunt cercetați pentru trafic de persoane.

Aceeași atitudine a avut-o inculpatul și în ceea ce privește părțile vătămate E.R., C.C. și V.E.A., pe care le-a însoțit la o persoană rămasă neidentificată, și a redactat un înscris din care rezultă că victimele au fost constrânse de organele de poliție din Rotterdam să facă declarații mincinoase împotriva lui W.G. și a lui O.R.

Prin urmare, criticile acestuia sunt nefondate, instanța de fond reținând în mod corect vinovăția sa sub aspectul infracțiunilor de complicitate la trafic de persoane, facilitând obținerea pașapoartelor pentru părțile vătămate în deplină cunoștință cu inculpatul D.C., respectiv favorizarea infractorului.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, critică invocată de procuror dar și de inculpați, Înalta Curte reține că pedepsele aplicate reflectă gradul de pericol social concret al faptei, instanța de fond diferențiind contribuția fiecăruia în lanțul infracțional.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța și de inculpații I.G., D.G., S.V., D.C., S.A., S.S. și D.C.B.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Constanța și de inculpații I.G., D.G., S.V., D.C., S.A., S.S. și D.C.B. împotriva sentinței penale nr. 1/MP din 9 aprilie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenții intimați inculpați I.G., D.G. și S.V. și recurenții inculpați D.C., S.A., S.S. și D.C.B. la plata sumelor de câte 850 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu și sumele de câte 250 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate C.L., C.E., D.V.C., I.N., M.N., P.M., S.E., T.I. și V.B. și intimatele părți civile C.C., O.N. și C.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 iunie 2013.