Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1829/2010 AI generated

Recovery of investment assets in partnership termination; fact-based evidentiary assessment precludes cassation review of contractual breach and asset disposal

Case Number Decizia nr. 1829/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s decision which had previously rejected the claimant's attempt to recover additional investment costs. The dispute arose from a commercial association in participation for a café-bar, where the claimant alleged that the defendant's failure to provide the commercial space constituted a culpable breach, justifying contract termination and reimbursement of investment value; the claimant specifically challenged the exclusion of 16,567 lei representing the value of furniture, arguing it was part of the unrecovered investment. The court held that the interpretation of evidence regarding the furniture's possession and recoverability is a matter of fact precluding the specific appellate grounds of legal illegality invoked, and further applied the doctrine "nemo propriam turpitudinem allegans," noting that the claimant's voluntary non-removal of the furniture contradicted its claim of impossibility to recover it. Consequently, the court refused to reassess the evidentiary material, which is the exclusive domain of the courts of first instance, and maintained the obligation of the lower courts' finding that the defendant was not liable for the furniture's value.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Recovery of investment assets in partnership termination; fact-based evidentiary assessment precludes cassation review of contractual breach and asset disposal: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V- a comercială, SC D.C. SRL a declarat recurs,solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumei de 16.567 lei fără T.V.A., fără a invoca vreun motiv de nelegalitate limitativ prevăzut de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.; în argumentarea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă arată că valoarea mobilierului în cuantum de 16.567 lei reprezintă o parte din investiția efectuată de aceasta, motiv pentru care este îndreptățită și la recuperarea acestei sume.

Keywords

AI generated
asset recovery evidentiary grounds commercial contract value in dispute assessment of evidence exclusion of facts

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7375 din 13 iunie 2008 a Tribunalului București, secția a VI- a comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.E.I. SA, s-a constatat rezilierea contractului de asociere în participatiune din 9 mai 2006 și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 17.897,98 lei reprezentând contravaloarea investiției efectuate, cât și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că între cele două părți a fost încheiat un contract de asociere în participatiune la 9 mai 2006 având ca obiect desfășurarea în comun a activității de cafenea-bar în spațiul comercial în suprafață de 55 m.p. situat în clădirea SC M.E.I. SA. Aportul pârâtei a constatat în punerea la dispoziție a asociației a folosinței spațiului, iar reclamanta urma să constituie un aport în numerar, în valoare de 10.650 euro, sumă necesară pentru amenajarea și dotarea spațiului conform destinației stabilită prin contract. S-a stabilit că SC D.C. SA, va recupera investiția efectuată pentru amenajarea spațiului, prin reținerea de rate lunare, într-o perioadă de 16 luni, după care, investiția va deveni proprietatea SC M.E.I. SA.

Reclamanta s-a obligat să plătească pârâtei 750 euro/lună, indiferent de profit, la care se vor adăuga utilități cotă parte, funcție de spațiul ocupat, timp de 4 luni, considerată ca fiind perioadă de acomodare clientelă, indiferent de profit, după care va plăti 50% din profit lunar; în primele 4 luni societatea reclamantă și-a îndeplinit obligația de plată a cotei de asociere în valoare de 750 euro/lună, aspect recunoscut de pârâtă la interogatoriu, din probele administrate nu a rezultat însă, că după această perioadă, s-ar fi obținut vreun profit, astfel că, nu s-a achitat 50% din profit către pârâtă.

Părțile au prevăzut situația neobținerii unui profit și au stabilit drept caz de încetare a contractului nerealizarea unui profit brut lunar de 1.000 euro, după expirarea unei perioade de grație de 12 luni de la data începerii efective a activității. Tribunalul a apreciat că nu a intervenit rezilierea contractului, întrucât neexecutarea nu este imputabilă debitorului. Ca atare, pârâta avea obligația de a pune în continuare la dispoziție spațiul, în vederea desfășurării activității. Nefacând acest lucru, a devenit incidență sancțiunea rezilierii contractului din culpa pârâtei, în temeiul pactului comisoriu reglementat prin dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din contract, reclamanta având dreptul la restituirea contravalorii investițiilor făcute pentru amenajarea și dotarea spațiului.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel, SC D.C. SRL criticând sentința sub următorul aspect: în urma întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară, s-a stabilit ca valoare a cheltuielilor cu mobilierul, suma în cuantum de 16.567 lei. Această sumă reprezintă o parte din investiția efectuată, sumă care din vina pârâtei nu a fost recuperată, solicitând obligarea pârâtei, pe lângă suma stabilită în sentința apelată, și plata sumei de 16.567 lei reprezentând valoarea investiției efectuată cu mobilierul, precum și dobânda legală potrivit O.G. .nr. 9/2001. SC M.E.I. SA critică sentința sub aspectul că tribunalul nu a ținut seama că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5.2 lit. I), m) și p), în sensul că nu a fost organizată o evidență contabilă distinctă, care să fie pusă la dispoziția părții interesate pentru a verifica modalitatea de respectare a clauzelor contractuale și în același timp de a plăti cota de asociere; cu privire la valoarea investițiilor făcute de reclamantă se arată că, toate investițiile efectuate de aceasta au fost ridicate. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 9.2 din contract, SC M.E.I. SA devenea proprietara respectivelor amenajări a echipamentelor și a bunurilor de inventar.

Prin Decizia comercială nr. 555 de la 16 Decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a V- a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate, reținând, în esență, că instanța de fond a stabilit în mod corect în urma probelor administrate faptul că SC D.C. SRL nu a obținut nici un profit după expirarea perioadei de grație de 12 luni de la data începerii efective a activității; susținerile apelantei SC M.E.I. SA cu privire la faptul că nu li s-a permis să verifice situația financiară și contabilă a SC D.C. SRL nu își găsesc suportul întrucât nu există nici o dovadă că ar fi solicitat o astfel de verificare.

Tribunalul, în mod corect, a constatat rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat între părți, reținând că, SC M.E.I. SA și-a încălcat obligația de a pune la dispoziție spațiul în vederea desfășurării activității începând cu luna ianuarie 2007, astfel cum rezultă din recunoașterea din interogatoriu, iar, în ceea ce privește critica privind mobilierul, în mod corect s-a reținut că nu se poate obliga pârâta la plata contravalorii acestuia câtă vreme mobilierul poate fi ridicat de parte, iar expertul a constatat la momentul efectuării expertizei în cauză că o parte din respectivul mobilier nu mai exista la data efectuării constatării.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V- a comercială, SC D.C. SRL a declarat recurs,solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtei la plata sumei de 16.567 lei fără T.V.A., fără a invoca vreun motiv de nelegalitate limitativ prevăzut de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.; în argumentarea motivelor de recurs, recurenta - reclamantă arată că valoarea mobilierului în cuantum de 16.567 lei reprezintă o parte din investiția efectuată de aceasta, motiv pentru care este îndreptățită și la recuperarea acestei sume.

În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte dispune respingere acesteia, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Pe fond, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL București pentru următoarele considerente:

Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică incidența în cauză a motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; aprecierea situației de fapt, respectiv în posesia cui se află mobilierul, imposibilitatea ridicării acestuia, precum și a folosirii exclusiv în spațiul care a făcut obiectul asocierii, reprezintă motiv de netemeinicie a deciziei recurate și nu de nelegalitate în sensul prevăzut de art. 304 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 8.3 din contract, în cazul rezilierii contractului ca efect al neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale, părțile vor proceda la partajarea bunurilor asocierii în termen de 5 zile de la data rezilierii; poziția recurentei-reclamante încalcă principiul de drept potrivit căruia „ nemo propriam turpitudinem allegans „ întrucât manifestarea de voință a intimatei a fost exprimată în sensul neretinerii mobilierului: celelate susțineri ale reclamantului privind analiza fondului cauzei, se vor respinge, Înalta Curte, în calitate de instanță de recurs, fiind ținută a se pronunța exclusiv asupra motivelor de nelegalitate și nu asupra materialului probator existent la dosarul cauzei, această sarcină revenind exclusiv instanțelor de fond.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului și va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul SC D.C. SRL București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul declara de reclamantul SC D.C. SRL

București împotriva Deciziei nr. 555 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2010.