Prescription of forced execution against a mortgage guarantor: insolvency of the principal debtor does not interrupt the limitation period
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the claimant, thereby upholding the appellate court's decision that granted the defendant's claim to annul the enforcement measures as prescribed. The dispute concerned the limitation of the right to initiate forced execution against a mortgage guarantor for a bank credit granted in 1995 and due in 1999, with enforcement initiated in 2008. The claimant argued that the opening of the main debtor's insolvency proceedings suspended or interrupted the statute of limitations against the guarantor via the principle of solidarity, but the court rejected this. Relying on the seven-year prescription term for such claims under specific legislation, the court held that the insolvency procedure only suspends actions against the insolvent debtor and their assets, not against separate mortgage guarantors who were not drawn into the special insolvency procedure; consequently, the seven-year limitation period had expired before the enforcement measures were taken.
Legislator headnote
AI generatedart. 39 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 137 alin. (4) din Legea nr. 85/2008, art. 1872 C. civ, art. 44 din Legea nr. 64/1995, art. 36 din Legea nr. 85/2006, art. 312 C. proc. civ; Prescription of forced execution against a mortgage guarantor: insolvency of the principal debtor does not interrupt the limitation period: Împotriva sentinței astfel pronunțate, intimata A.V.A.S. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3041 și 304 pct. 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea S.M.T. a solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. București anularea formelor de executare silită pentru lipsa titlului executoriu sau în condițiile în care acesta există anularea executării silite ca fiind prescrisă.
Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 75 din 2 iunie 2009, a admis contestația și constatând prescris dreptul de a cere executarea silită a anulat formele de executare întocmite de A.V.A.S. și prin sentința comercială nr. 155 din 15 decembrie 2009 completează dispozitivul sentinței cu acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.194,3 lei.
Instanța de fond a reținut în esență că potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 51/1998, contractul de credit bancar și actele prin care s-a constituit garanți procesuale sau reale, constituie titluri executorii; iar art. 13 alin. (5) din același act normativ stabilește termenul de prescripție a executării silite a creanțelor preluate de A.V.A.S. de șapte ani.
Contractul de credit și cel de garanție reală imobiliară au fost încheiate la data de 20 aprilie 1995, cu termen scadent în trimestrul IV al anului 1999, considerat de instanța de fond 31 decembrie 1999, iar executarea silită a început la 25 septembrie 2008, este termenul stabilit de lege.
În privința deschiderii procedurii insolvenței debitorului SC M.I. SRL, instanța a considerat că dreptul la acțiune împotriva garanților ipotecari nu era suspendat.
Împotriva sentinței astfel pronunțate, intimata A.V.A.S. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 3041 și 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că prin contractul de garanție imobiliară din 2 mai 1999, contestatoarea era obligată solidar cu debitorul iar întreruperea prescripției față de debitor, întreruperea prescripției și față de garantul acestuia, ca efect al deschiderii procedurii insolvenței. Cât timp obligația principală nu a fost prescrisă nu se poate prescrie nici obligația solidară acesteia, iar dispozițiile art. 137 alin. (4) din Legea nr. 85/2008 stabilește că descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau codebitorului principal.
Mai susține recurenta că și prevederile art. 1872 C. civ. stabilesc că întreruperea prescripției făcută în contra unei dintre debitorii solidari au efecte în contra tuturor celorlalți codebitori ai săi, așa încât executarea silită nu este prescrisă.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Dispozițiile art. 42 și art. 44 din Legea nr. 64/1995 evocate de recurentă privesc situația juridică a acțiunilor introduse de administrator sau lichidator pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în trei ani anterior deschiderii procedurii, iar art. 36 din Legea nr. 85/2006 suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului și bunurilor sale.
Procedura insolvenței fiind în esență o procedură concursuală și egalitară de executare a debitorului aflat în incapacitate de plată nu mai poate pune în discuție întreruperea sau suspendarea cursului prescripției executării, întrucât el se află într-o procedură de executare; însă situația este diferită față de garantul ipotecar împotriva căruia peste termenul de șapte ani se cere executarea silită în condițiile în care nu este atras răspunzător solidar în procedura specială.
Instanța de fond judicios a considerat că suspendarea operează numai asupra acțiunilor pornite împotriva debitorului și bunurilor sale, fără efecte asupra garanților ipotecari.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefundat recursul declarat împotriva sentinței nr. 75 din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței nr. 75 din 2 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 mai 2010.