Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5553/2013 AI generated

Material jurisdiction for challenging acts of County Audit Chambers: Application of Law No. 554/2004 over internal regulations

Case Number Decizia nr. 5553/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appellants' appeal, vacated the Court of Appeal’s judgment, and remanded the case to the County Court (Tribunal) for competent resolution, effectively ruling that the appellants prevailed on the procedural jurisdictional issue. The dispute involved the challenge to a decision and a final settlement issued by the County Chamber of the Court of Audit, which imposed measures on local administrative authorities; the lower appellate court had initially dismissed the action on the merits. The decisive legal basis was the determination of material jurisdiction under Article 10(1) of Law No. 554/2004, which stipulates that litigations regarding administrative acts issued by local or county-level public authorities fall within the competence of the County Courts (Tribunals), regardless of contrary provisions in internal Court of Audit regulations that designated the Court of Appeal as the competent instance; the Supreme Court classified the County Chamber of the Court of Audit as a local public authority, thereby invalidating the appellate court’s jurisdiction under Article 304(3) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 C. proc. civ, art. 304 pct. (3) C. proc. civ, art. 312 alin. (6) din același cod; Material jurisdiction for challenging acts of County Audit Chambers: Application of Law No. 554/2004 over internal regulations: The dispute involved the challenge to a decision and a final settlement issued by the County Chamber of the Court of Audit, which imposed measures on local administrative authorities; the lower appellate court had initially dismissed the action on the merits. The decisive legal basis was the determination of material jurisdiction under Article 10(1) of Law No. 554/2004, which stipulates that litigations regarding administrative acts issued by local or county-level public authorities fall within the competence of the County Courts (Tribunals), regardless of contrary provisions in internal Court of Audit regulations that designated the Court of Appeal as the competent instance; the Supreme Court classified the County Chamber of the Court of Audit as a local public authority, thereby invalidating the appellate court’s jurisdiction under Article 304(3) of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
determination of jurisdiction Civil Procedure Code application to an administrative authority procedural violations local authority dispute settlement

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art.
art. 2 C. proc. civ
554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.
art. 304 pct. (3) C. proc. civ
Basis for admitting the appeal as a public order ground regarding material incompetence.
art. 312 alin. (6) din același cod
Procedural basis for vacating the challenged sentence and remanding the case to the competent court.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 304 pct. (3) C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal as a public order ground regarding material incompetence.

art. 312 alin. (6) din același cod

Procedural basis for vacating the challenged sentence and remanding the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 368 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții Autoritatea Administrativă a Comunei Șoimuș și Primarul Comunei Șoimuș, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Hunedoara, prin care solicitau anularea, în parte, a Deciziei nr. 6 din 25 ianuarie 2011 și a Încheierii nr. VI/174 din 20 aprilie 2011, emise de pârâte, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. B.13 și B.14 din decizie.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că actele contestate sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții.

Analizând sentința atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea Deciziei nr. 6 din 25 ianuarie 2011 și a Încheierii nr. VI/174 din 20 aprilie 2011, emise de pârâte, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. B.13 și B.14 din decizie.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute „prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De altfel, prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost menținută soluția instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate, cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal, în raza căruia își au sediul reclamanții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții Autoritatea Administrativă a Comunei Șoimuș și Primarul Comunei Șoimuș împotriva Sentinței nr. 368 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM