VAT refund interest accrual starting from statutory deadline despite subsequent judicial confirmation of right

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4132 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC D.P. SA - București, în contradictoriu cu pârâtele A.F.P. Sighișoara și D.G.F.P. Mureș, a obligat pe pârâta A.F.P. Sighișoara să emită procesul - verbal privind calculul dobânzilor aferente rambursării cu întârziere a T.V.A., pentru o perioadă de 1.602 zile, dobânzi în sumă de 1.084.075 lei, și să plătească reclamantei suma respectivă cu respectarea art. 8 și 9 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1899/2004 și a obligat-o pe aceeași pârâtă să achite reclamantei suma de 9.764,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cererea reclamantei înregistrată la 26 ianuarie 2004, de aprobare a rambursării T.V.A. în sumă de 8.374.232.185 de lei (fila 62 la dosarul de fond), a fost aprobată în parte de către pârâta A.F.P. Sighișoara pentru suma de 202.402.919 de lei, fiind respinsă pentru diferența în sumă de 8.171.829.266 de lei, potrivit adresei din 30 martie 2004 (fila 80 la dosarul de fond).

În urma contestației formulate de reclamantă împotriva refuzului de rambursare a sumei de 8.171.829.266 de lei, după parcurgerea contestației administrative și, subsecvent, a procedurii judiciare, prin sentința civilă nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, (fila 91 la dosarul de fond), rămasă irevocabilă ca efect al respingerii recursului prin Decizia nr. 132 dn 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fila 83 la dosarul de fond), s-a reținut nelegalitatea refuzului pârâtei de rambursare a sumei respective, apreciindu-se că reclamanta este îndreptățită la rambursarea T.V.A., respins inițial, în sumă de 8.171.829.266 de lei.

În baza hotărârii judecătorești irevocabile, pârâta a procedat la plata către reclamantă a sumei respective la data de 1 august 2008 (fila 32 la dosarul de fond).

Curtea de apel a apreciat că soluționarea cauzei presupune clarificarea aspectului privind îndreptățirea reclamantei la dobânzi pentru intervalul de timp cuprins între data scadenței obligației de rambursare, respectiv 13 martie 2004, și data la care suma a fost rambursată efectiv.

În raport cu dispozițiile art. 113 C. proc. fisc., forma în vigoare la momentul scadenței obligației de rambursare a T.V.A., scadența obligației de plată a dobânzilor pentru sumele de rambursat de la buget, ipoteza în speță, este ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. fisc.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor alin. (1) și (2) ale art. 191 C. proc. fisc., rezultă că termenul pentru soluționarea cererii de rambursare a T.V.A. este de 45 de zile, iar obligația de plată a dobânzilor prevăzute de art. 113 C. proc. fisc. devine scadentă, în cazul de față, în ziua următoare împlinirii celor 45 de zile, în speță la data de 13 martie 2004.

Față de susținerea pârâtei în sensul că obligația de plată a T.V.A. de rambursat s-a născut la data comunicării Deciziei nr. 123/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de apel a apreciat că izvorul obligației de rambursare este reprezentat de cererea inițială a reclamantei privind rambursarea T.V.A., soluționată nelegal în parte de către pârâtă, după cum s-a statuat irevocabil de către instanța de judecată, chiar dacă plată efectivă s-a făcut după contestarea în instanță a refuzului nejustificat de rambursare.

Sub acest aspect, a apreciat Curtea de apel că hotărârea instanței de judecată nu este una constitutivă de drepturi, ci una declarativă, care recunoaște îndreptățirea reclamantei de a beneficia de rambursarea sumei în cauză la momentul formulării acesteia, întrucât nelegalitatea acelui refuz a fost cenzurată de instanță.

În consecință, Curtea de apel a considerat că obligația de plată a dobânzilor a devenit scadentă la data de 13 martie 2004, calculată potrivit art. 113 alin. (1) C. proc. fisc., iar nicidecum la data comunicării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că pentru tot intervalul 13 martie 2004 - 1 august 2008 reclamanta este îndreptățită la plata de dobânzi, iar nivelul dobânzilor este cel prevăzut la art. 109 alin. (5) C. proc. fisc., forma în vigoare la data scadenței.

Cu referire la nivelul dobânzii aplicabile, Curtea de apel a reținut că, pe parcursul perioadei de referință, acesta a fost reglementat după cum urmează:

- în perioada 13 martie 2004 și 31 august 2005, nivelul dobânzii a fost de 0,06% pe zi, potrivit art. 1 din H.G. nr. 67/2004;

- în perioada 1 septembrie 2005 - 31 decembrie 2005, nivelul dobânzii a fost de 0,05% pe zi, potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 784/2005;

- în perioada 1 ianuarie 2006 - 1 august 2008, nivelul dobânzii a fost de 1% pe zi, potrivit art. 116 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva sentinței civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.F.P. Sighișoara, în nume propriu și în numele D.G.F.P. Mureș.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că:

Este de observat, contrar celor reținute de prima instanță în acțiunea recurată, că în speță nu este vorba de un refuz de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, ci de o conduită conformă cu legislația în vigoare (H.G. nr. 598/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 345/2002 și Ordinul nr. 1006/2002 privind documentația necesară persoanelor impozabile înregistrate ca plătitori de T.V.A., pentru rambursarea T.V.A).

Prin procesul - verbal din 9 martie 2004 D.C.F. Mureș a dispus aprobarea cererii de rambursare a T.V.A. depusă de SC D.P. SA pentru suma de 202.402.919 lei și a respins cererea în privința sumei de 8.171.829.266 lei, contestația împotriva acestui proces verbal fiind respinsă prin Decizia nr. 158 din 31 mai 2004 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F.

Având în vedere că suma de 8.171.829.266 lei a fost incertă pentru o perioadă de timp, datorită numeroaselor contestații depuse de reclamantă atât pe cale administrativă, cât și la instanțele judecătorești, A.F.P. Sighișoara nu a avut nici un temei legal în baza căruia să poată restitui această sumă.

În speță, sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) C. proc. fisc., conform cărora se restituie, la cerere, titularului sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare, or, suma în discuție a fost restituită reclamantei în data de 1 august 2008, cu respectarea termenului legal de 45 de zile.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată se impune a se face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

În mod corect prima instanță a statuat că obligația de plată a sumei de 8.171.829.266 lei nu s-a născut la data comunicării Deciziei civile nr. 132 din 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) C. proc. fisc., invocate și în recurs, izvorul obligației de rambursare a taxei pe valoarea adăugată constituindu-l cererea de rambursare T.V.A. formulată la data de 26 ianuarie 2004. Data scadenței obligației de plată a taxei în discuție, cum a reținut judecătorul fondului, este la 45 de zile de la data respectivei cereri de rambursare, respectiv 13 martie 2004, calculată în baza art. 291 alin. (2) C. proc. fisc., instanțele judecătorești pronunțându-se irevocabil în sensul că refuzul de rambursare a sumei în discuție este nelegal.

În nici un caz nu i se poate imputa reclamantei că obligația de rambursare a sumei de 8.171.829.266 lei ar fi fost incertă datorită comportamentului acesteia, manifestat prin contestațiile formulate, cum susține recurenta. Culpa exclusivă în chestiunea refuzului rambursării taxei pe valoarea adăugată aparține organelor fiscale, astfel cum s-a statuat irevocabil de către instanțele judecătorești competente (conform sentinței civile nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, filele 91-96 fond, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 132 din 16 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, filele 83 - 90 fond), constatându-se nelegalitatea refuzului de rambursare.

În fine, nici critica privitoare la cheltuielile de judecată nu este fondată. În această chestiune, observă Înalta Curte, deși recurenta invocă prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care conferă judecătorului cauzei și competența de a majora sau micșora suma pe care o include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat, aceasta nu solicită instanței de control judicios să cenzureze sub acest aspect hotărârea primei instanțe. În realitate, recurenta critică sentința atacată pentru că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată la fond, învederând că atât D.G.F.P. Mureș, cât și A.F.P. Sighișoara s-au conformat prevederilor legale incidente, iar culpa pentru demararea acțiunii aparțin exclusiv reclamantei. Critica, constată Înalta Curte, este nefondată, culpa procesuală aparținând pârâtelor, care au rambursat taxa pe valoarea adăugată cu încălcarea prevederilor legale în materie, cum a reținut judecătorul fondului, conduită sancționată de prima instanță care a admis acțiunea reclamantei. Or, în aceste condiții, corect pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată de la fond, consecință a faptului că „au căzut în pretenții” cum se stipulează în art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București.

Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga recurentele la plata cu acest titlu a sumei de 5.000 lei, prin apreciere în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Reclamanta a solicitat în recurs obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.000 lei, însă instanța de control judiciar apreciază că în raport de obiectul pricinii - rambursarea dobânzilor aferente taxei pe valoarea adăugată este rezonabil cuantumul cheltuielilor de judecată de 5.000 lei în faza procesuală a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.F.P. Sighișoara împotriva sentinței civile nr. 4132 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele - pârâte la plata sumei de 5.000 lei către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, stabilite prin apreciere în condițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.