Validity of pre-2004 individual administrative acts and statutory allocation of fish stock management competencies in Romanian forestry and water law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 176/F/CA/2009 pronunțată la data de 15 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de nelegalitate invocate de reclamanta F.N.P.S. din România în contradictoriu cu pârâții M.A.P.D.R., A.N.P.A., R.N.P.R. și Guvernul României, privind H.G. nr. 259/2001 prin înlăturarea prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 ca fiind contrare art. 6 din C.E.D.O. și a H.G. nr. 229/2009 ca nefondată.

Excepțiile invocate de pârâtul Guvernul României și R.N.P.R. cu privire la lipsa de interes a reclamantei și lipsa legăturii între obiectul excepției de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 și litigiul de fond au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001, că reclamanta justifică atât interesul invocării excepției cât și legătura între excepție și acțiunea de fond având ca obiect anularea Protocolului de colaborare înregistrat la M.A.P.D.R. la 28 aprilie 2009 încheiat între Romsilva și A.N.P.A., prin care s-a delegat gestionarea durabilă a resurselor acvatice vii și organizarea activității de practicare a pescuitului recreativ/sportiv în apele de munte de pe teritoriul R.N.P.R., în concret admiterea excepției de nelegalitate ar conferi reclamantei calitatea procesuală activă în acțiunea de fond.

În ceea ce privește, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 ca act administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că este întemeiată, dând eficiență prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, în interpretarea căruia C.E.D.O. a statuat ca principiu fundamental care asigură exercițiul real al acestui drept, principiul securității raporturilor juridice.

În aceea ce privește, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 229/2009, instanța de fond a considerat de asemenea că reclamanta justifică atât interes în constatarea neegalității art. 2 din anexa 1 pct. 30 din această H.G., cât și legătura dintre acest act normativ și actul atacat pe fond, însă în ceea ce privește fondul a statuat că excepția este nefondată, dat fiind că prin acest text de lege se stabilesc atribuțiile R. în domeniul gestionării fondului piscicol, acesta fiind în concordanță cu prevederile art. 11 alin. (1) raportat la art. 1 și art. 58 alin. (3) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 46/2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F.N.P.S. din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență prin motivele de recurs formulate că în mod greșit instanța de fond a examinat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 prin prisma dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O. câtă vreme A.G.V.P.S.R. are potrivit legii statutul de persoană juridică de drept public, fiind înființată prin lege, iar potrivit art. 85 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, persoanele juridice de utilitate publică nu intră sub prevederile acesteia ci continuă să funcționeze sub imperiul legilor în baza cărora au fost inițiate.

În ce privește excepția de nelegalitate a art. 2 pct. 30 și 31 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 229/2009, recurenta reclamantă susține că soluția pronunțată de respingere a excepției este nelegală, susmenționata H.G. încălcând dispozițiile Legii nr. 46/2008, care contrar celor reținute de instanța de fond, se referă la albiile pâraielor, improprii în principiu dezvoltării resurselor acvatice vii, în România apele care pot susține și dezvoltat resursele acvatice vii fiind în administrarea A.N.A.R. și nu în administrarea A.N.P.A. sau R.N.P.R.

Totodată, susține recurenta - reclamantă, practicarea pescuitului recreativ sportiv este legiferat prin prevederile exprese ale Legii nr. 400/2005 Anexa 4 Cap. II pct. 8 ca un serviciu comun al administratorului apelor, respectiv A.N.A.R. și a utilizatorului de apă, în speță de asociațiilor de pescari sportivi. Au fost invocate motivele de casare și modificare a sentinței prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Intimații - pârâți Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului și R.N.P.R., au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Intimatul pârât M.A.P.D.R. a depus concluzii scrise solicitând de asemenea respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat, în raport de actele și lucrările dosarului și legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, astfel că îl va respinge în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce urmează.

Referitor la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 259/2001 privind recunoașterea A.G.V.P.S. din România ca fiind de utilitate publică, în mod corect instanța de fond a înlăturat aplicarea, în speță, a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că acestea sunt contrare dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

O constantă a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost dată de adoptarea soluției de principiu conform căreia este neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Judecătorului național, în calitate de prim judecător al Convenției, îi revine obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice prevedere contrară din legislația națională”.

Astfel, în considerarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității juridice reglementate de Convenție, a principiilor statuate prin Codul bunei administrații adoptat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie 2007 a Consiliului de Miniștri ai Uniunii Europene cât și a practicii C.E.D.O. și cea a Curții de Justiție de la Luxemburg, instanța de judecată prin soluțiile pronunțate trebuie să evite să aducă atingerea drepturilor câștigate și situațiilor juridice legal constituite.

Acceptarea unei teze contrare ar duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice, principiu care impune stabilirea unei limite temporale în interiorul căreia să poată fi examinată legalitatea unui act administrativ individual, pentru proteguirea unor drepturi câștigate.

Cum H.G. nr. 259/2001, act administrativ cu caracter individual, a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în mod corect, prima instanță a decis înlăturarea art. 4 din Lege, H.G. menționată producând efecte juridice irevocabile.

Rezolvarea dată acestei excepții de nelegalitate, fiind bazată pe netemeinicie face inutilă analizarea pe fond a acesteia, astfel cum pretinde recurenta.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea R.N.P.R. și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare, se constată deasemeni, că instanța de fond a dat o rezolvare corectă prin respingerea acesteia ca nefondată.

H.G. nr. 229/2009 a fost emisă prin însușirea proiectului inițiat de M.A.P.D.R., ca minister de resort cu atribuții și competențe, în domeniu, cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată și de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1226/2007, în vigoare la acea dată, proiectul fiind avizat de instituțiile interesate, prin această H.G. dispunându-se reorganizarea R.N.P.R. ca regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului și stabilindu-se ca atribuții printre altele, atribuții în domeniul gestionării fondului piscicol.

Așa cum corect reține și instanța de fond, potrivit art. 1 alin. (4) cu trimitere la Anexa 1 art. 2/ A pct. 30 și 31, din H.G., în sarcina Romsilva se stabilesc atribuții și competente în domeniul silviculturii, exploatării și prelucrării lemnului (…) și de gestionare a fondului piscicol din apele de munte încredințate spre administrare în condițiile legii și organizarea acțiunilor de vânătoare și pescuit.

Legea nr. 46/2008, în art. 58 alin. (3), prevede că în categoria produselor specifice fondului forestier național intră și peștele din apele de munte, din crescătorii, bălți și iazuri din fondul forestier, iar art. 3 din O.U.G. nr. 23/2008, prevede în mod expres că „Responsabilitatea privind definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii existente în apele maritime și continentale, la acvacultura, procesarea și organizarea pieții produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultura revine autorității publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură, prin A.N.P.A.”

Deci, legiuitorul a conferit dreptul de administrare a resurselor acvatice vii A.N.P.A., drept ce presupune posesia, folosința și dispoziția asupra acestor resurse.

Din coroborarea textelor de lege mai sus menționate rezultă în mod neechivoc faptul că A.N.P.A. în calitate de administrator al resurselor acvatice și R.N.P.R. în calitate de administrator al fondului forestier, care cuprinde și peștele din apele de munte, sunt îndrituite să gestioneze „resursa acvatică vie, funcție de apele în care se regăsește aceasta, în scopul și limita dată de legiuitor”.

Așa fiind, stabilirea prin H.G. nr. 229/2009 a atribuțiilor R.N.P.R. în domeniul gestionării fondului piscicol este în concordanță cu prevederile art. 11 alin. (1) rap. la art. 1 și art. 58 alin. (3) lit. b) și alin. (5) din Legea nr. 46/2008 - C. silvic, ele fiind legale, emise cu respectarea normelor aplicabile domeniului reglementat de actul administrativ contestat, astfel că nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante și care constituie motive de recurs.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul formulat de reclamantă este nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ. acesta urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.N.P.S. din România împotriva sentinței civile nr. 176/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.