Cetățenie redobândire; term rezonabil soluționare cerere (silence administrativ, Convenția europeană asupra cetățeniei art. 10)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3602 din 30 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția rămânerii fără obiect a cererii formulată de reclamantul B.T. și pe cale de consecință a respins acțiunea acestuia ca rămasă fără obiect și a admis acțiunea formulată de reclamanta B.Z. în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. obligând pârâtul să soluționeze cererea reclamantei B.Z. de redobândire a cetățeniei române în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut temeinicia excepției rămânerii fără obiect a cererii formulată de reclamantul B.T., întrucât aceasta a fost examinată și avizată pozitiv, fiind emis în acest sens, Ordinul M.J.L.C. din 12 iunie 2009 publicat în M. Of. nr. 433/2009.

Cu privire la cererea reclamantei B.Z., cetățean al Republicii Moldova, s-a reținut că aceasta s-a adresat cu o cerere, încă din octombrie 2002 Direcției Cetățenie din cadrul autorității pârâte, solicitând redobândirea cetățeniei române în temeiul Legii nr. 21/1991, cerere care nu a fost soluționată, deși, reclamanta a solicitat în repetate rânduri urgentarea cauzei.

Pârâtul și-a motivat refuzul soluționării în termen a cererii abia cu ocazia depunerii întâmpinării, refuz fundamentat pe lipsa unor acte necesare în soluționarea favorabilă a cererii.

S-a reținut astfel de către instanță că măsura de completare a dosarului a fost dispusă după 6 ani de la înregistrarea cererii, situație în care dreptul reclamantei la soluționarea cererii sale este justificat, tăcerea administrativă timp de 6 ani reprezentând astfel un act administrativ nelegal.

În aceste condiții, tăcerea autorității publice, act administrativ asimilat, apare ca nelegală față de termenul rezonabil în care se impunea a fi soluționată cererea, justificarea pârâtului bazată pe caracterul incomplet al dosarului nefiind adusă la cunoștința reclamantei într-un termen rezonabil și nici aptă a justifica întârzierea de cca. 6 ani.

În plus, s-a reținut că potrivit art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie, or termenul de aproape 6 ani, cât a trecut de la formularea cererii reclamantei, nu poate fi considerat ca rezonabil.

Împotriva sentinței nr. 3602 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției, care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a criticat soluția instanței de fond, arătând că termenul de 60 de zile calculat de la rămânerea irevocabilă a hotărârii în care a fost obligat să soluționeze cererea reclamantei nu este prevăzut de legea cetățeniei române, iar procedura specială necesară a fi parcursă pentru soluționarea unei cereri având ca obiect cetățenia română nu permite încadrarea într-un termen scurt.

A susținut că obligarea pârâtei la soluționarea cererii reclamantei într-un termen rezonabil nu are fundament legal, în condițiile în care aceasta nu a avut la dosar actele în forma cerută de lege și s-au acordat 3 termene la Comisia pentru Cetățenie în vederea clarificării situației minorilor B.A. și B.N.

Cu toate acestea instanța nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea cauzei, bazându-se numai pe afirmații fără să existe la dosar dovezi concludente, ignorând faptul că cererea nu a putut fi soluționată din culpa reclamantei care nu a depus la dosarul de cetățenie actele necesare prevăzute de lege.

Prin urmare, nesoluționarea cererii de redobândire a cetățeniei până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată.

Analizând cauza, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Judecătorul fondului a pronunțat soluția în acord cu situația de fapt dovedită în cauză și cu prevederile legale incidente în materie, aspect care reiese cu evidență din considerentele sentinței în discuție.

Într-adevăr, Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române (modificată și completată) stabilește o procedură complexă pentru înregistrarea, examinarea și finalizarea cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române, care presupune un interval de timp mai îndelungat.

Deși la data promovării acțiunii în justiție, Legea nr. 21/1991 nu prevedea un termen limită în cadrul căruia procedura de acordare sau redobândire a cetățeniei române trebuia finalizată, cum s-a întâmplat prin modificarea adusă acestei legi prin O.U.G. nr. 36/2009 (publicată în M. Of. nr. 259 din 21 aprilie 2009), în mod evident o cerere având un asemenea obiect se impunea a fi rezolvată într-un termen rezonabil prin raportare la data formulării ei.

Obligația statului român de a face astfel încât să examineze cererile de acest fel își are izvorul în art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002.

În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - octombrie 2002 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

În acest context factual, așa cum a reținut și instanța de fond, solicitarea pârâtului de completare a documentelor necesare a intervenit la aproape 6 ani de la depunerea cererii, iar împrejurările care au determinat necesitatea depunerii unor noi acte, în cazul de față, expirarea cazierului judiciar, nu pot fi imputate reclamantei, ele datorându-se nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii de redobândire a cetățeniei române.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3602 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.