Obligation to grant citizenship denied for failure to complete mandatory administrative procedure under Law No. 21/1991

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei sector 1 București la data de 05 noiembrie 2009, reclamantul B.V. a solicitat admiterea cererii de redobândire a cetățeniei române prin naștere și recunoașterea acestei cetățenii.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl și bunicii săi au fost deportați din satul natal H., raionul F. la o așezare specială din regiunea K. din fosta Uniune Sovietică. Au deținut cetățenia română care din motive neimputabile și fără voia lor le-a fost retrasă de regimul totalitar sovietic.

După deportare, părinții săi nu aveau dreptul să se întoarcă în satul natal și s-au stabilit în satul S. unde s-a născut reclamantul.

La termenul de judecată din 04 martie 2010, a fost depusă cerere precizatoare și modificatoare, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie să-i acorde cetățenie română, în condițiile art. 101 din Legea nr. 21/1991.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția prematurității acțiunii față de dispozițiile art. 11-20 din Legea nr. 21/1991 care stabilesc că cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române formulate în temeiul art. 101 se adresează Comisiei pentru cetățenie, se depun la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

De asemenea, a fost invocată excepția inadmisibilității motivată pe aceleași dispoziții legale și considerente de fapt ca și excepția prematurității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 12195 din 10 iunie 2010, Judecătoria sector 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin întâmpinarea formulată ulterior declinării de competență, pârâta a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, având în vedere că pentru soluționarea cererii reclamantului s-a stabilit prin lege competența în favoarea unei autorități administrative ce nu desfășoară activitate jurisdicțională, fiind invocate dispozițiile art. 17, art. 18 alin. (2), art. 19 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 21/1991.

A fost reiterată excepția prematurității acțiunii, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu privire la cele trei excepții invocate de pârâtă – excepția necompentenței generale a instanțelor judecătorești, excepția inadmisibilității și excepția prematurității, Curtea a constatat că în motivarea acestora sunt invocate aceleași aspecte de fapt și aceleași dispoziții legale care vizează admisibilitatea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, astfel încât, a calificat excepția prematurității și excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești ca fiind excepția inadmisibilității, urmând să analizeze în cauză o singură excepție referitoare la inadmisibilitatea acțiunii.

2. Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 1316 din 22 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că reclamantul s-a adresat direct instanței judecătorești, solicitând obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie să îi acorde cetățenia română, în condițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, fără ca, anterior sesizării instanței să parcurgă procedura care este reglementată de acest act normativ pentru redobândirea cetățeniei române.

Din probele administrate în cauză, Curtea a constatat că reclamantul nu a adresat pârâtei o cerere de redobândire a cetățeniei române întemeiată pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 21/1991, ci s-a adresat direct instanței pentru ca pârâta să îi acorde cetățenia română.

Curtea a mai reținut că în răspunsul la întâmpinare, reclamantul a susținut că, pentru îndeplinirea procedurii prealabile, s-a adresat Autorității Naționale pentru Cetățenie prin persoana a doi mandatari cu două cereri de audiență la directorul instituției, cereri care nu au fost onorate, registratorii din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie refuzând înregistrarea cererii sale și, cu toate că s-a adresat instituției prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire prin care a reiterat cererea, actele i-au fost restituite prin poștă.

Curtea a apreciat că aceste susțineri nu sunt relevante în soluționarea cauzei, nefiind de natură să justifice sesizarea instanței fără parcurgerea procedurii speciale reglementate de prevederile Legii nr. 21/1991, reținând că, în cazul în care s-a refuzat primirea cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor atașate acesteia, reclamantul avea posibilitatea, dacă aprecia că este un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, să solicite instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei să primească și să înregistreze cererea sa.

În speță, Curtea a apareciat că nu are de analizat temeinicia susținerilor din răspunsul la întâmpinare, respectiv dacă Autoritatea Națională pentru Cetățenie a refuzat sau nu primirea cererii reclamantului, ci are de stabilit dacă reclamantul a parcurs sau nu procedura specială de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române instituită prin Legea nr. 21/1991.

Or, reclamantul nu a parcurs această procedură, situație în care instanța a constatat că nu poate proceda la examinarea cererii reclamantului privind redobândirea cetățeniei române, Legea nr. 21/1991 conferind instanței de contencios administrativ doar competența de a analiza legalitatea ordinului respingere a cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române.

3. Recursul formulat de reclamant

Împotriva sentinței nr. 1316 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 3041 C. proc. civ.

În dezvoltarea căii de atac, recurentul a susținut că instanța de fond, prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, nu a exercitat rol activ și a încălcat dreptul la un proces echitabil, necenzurând excesul de putere de care a dat dovadă pârâtul.

Recurentul a afirmat că nu a contestat faptul că pe rolul Autorității Naționale pentru Cetățenie nu se afla înregistrată cererea de acordare a cetățeniei, însă, consideră că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, în condițiile în care s-a invocat vătămarea într-un drept legitim, recunoscut prin art. 51 din Constituția României privind dreptul la petiționare, aspect ce atrăgea în opinia sa, aplicarea procedurii contenciosului administrativ.

S-a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata – pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

II.Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, recurentul – reclamant B.V. a solicitat instanței de contencios administrativ să oblige intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie să-i acorde cetățenia română, în condițiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința atacată, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, respingând, pe cale de consecință, acțiunea ca inadmisibilă, reținând faptul că reclamantul nu a parcurs procedura specială reglementată de Legea nr. 21/1991, adresând-se direct instanței pentru ca pârâta să îi acorde cetățenia română.

Contrar criticilor recurentului, Înalta Curte apreciază, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și față de prevederile din Legii nr. 21/1991 privind cetățenia română, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a căror incidență a fost corect examinată, că este corectă premiza legală ce a stat la baza raționamentului instanței de fond în soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii.

Potrivit art. 5 din Constituție ,, cetățenia română se dobândește, se păstrează sau se pierde în condițiile prevăzute de legea organică”.

Regimul juridic al cetățeniei române este reglementat prin lege organică – Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la dispozițiile imperative ale căruia nu se poate deroga, partea interesată fiind obligată să urmeze procedura stabilită prin acest act normativ, nefiind admisă recurgerea la o altă procedură, cu consecința eludării legii.

Art. 2 din lege prevede că „Modurile de dobândire și de pierdere a cetățeniei române sunt prevăzute de prezenta lege”, legea reglementând și procedura acordării cetățeniei române.

Astfel, potrivit art. 101 din lege, descendenților până la gradul III ai persoanelor care au dobândit cetățenia română prin naștere sau adopțieși care au pierdut-o din motive neimputabile lor ori această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliuluii în țară sau menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e) din aceeași lege.

Însă, potrivit Capitolului III, art. 11-20 din lege, cererile de acordare ori de redobândire a cetățeniei române, formulate în temeiul art. 101, se adresează Comisiei pentru cetățenie, ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, însoțite de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și se aprobă prin ordin al Președintelui acestei autorități.

Așadar, cetățenia română se poate acorda în temeiul art. 101 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, temei de drept invocat de recurent, numai în baza unei cereri adresate Comisiei pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie.

În speță, recurentul s-a adresat direct instanței de judecată, solicitând obligarea pârâtei să-i acorde cetățenia română, fără ca în prealabil să depună cerere la această instituție și să parcurgă procedura prevăzută de lege pentru soluționarea unei astfel de cereri.

Pe acest aspect, considerentele primei instanțe sunt elocvente și pertinente, relevanță prezentând și poziția recurentului care nu a negat că pe rolul Autorității Naționale pentru Cetățenie nu se afla înregistrată cererea sa de acordare a cetățeniei române.

Prin urmare, criticile recurentului referitoare la lipsa de rol activ a instanței și încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin necenzurarea refuzului nejustificat al pârâtei de a înregistra cererea de acordare a cetățeniei române, având drept consecință vătămarea dreptului la petiționare, prevăzut de art. 51 din Constituție, sunt nefondate, în condițiile în care, o asemenea cerere nu a format obiectul controlului exercitat de instanța de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, în mod corect, instanța de fond a reținut că din moment ce recurentul-reclamant nu a parcurs procedura specială de redobândire a cetățeniei române expres prevăzută de Legea cetățeniei române nr. 21/1991, nu putea examina acțiunea pe fond, întrucât legea cetățeniei române conferă instanței de contencios administrativ doar competența de a analiza legalitatea ordinului de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române, iar în cazul în care s-a refuzat primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, reclamantul avea posibilitatea, dacă aprecia că este un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 să solicite instenței de contencios administrativ obligarea pârâtei să primească și să înregistreze cererea sa.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 8, 9 și 3041 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinței nr. 1316 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2012.