Material jurisdiction for compensation claims under Law No. 9/1998 for property transferred to Bulgaria

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 2009, reclamantul Z.G. a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 la plata sumei de 301.921,41 lei, reprezentând compensații bănești conform Legii nr. 9/1998 pentru bunurile rămase în Bulgaria, precum și obligarea pârâtei la plata de daune materiale în sumă de 60.000 lei și de daune morale în sumă de 40.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta nu a executat Decizia nr. 254 din 25 februarie 2008 prin care a validat hotărârea din 9 iunie 2005 a Comisiei Județene Tulcea de aplicare a Legii nr. 9/1998 și a dispus plata de compensații în cuantum de 301.921,41 lei.

Reclamantul a învederat că de la data emiterii acestei decizii, pârâta nu a procedat la executare, în sensul acordării unei tranșe de 40% în anul 2008, respectiv suma de 120.768,56 lei și diferența în anul 2009.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 299/ CA din 13 iulie 2009, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului compensații bănești în sumă de 301.921,41 lei și daune morale în sumă de 10.000 lei.

Instanța de fond a constatat că în mod nelegal pârâta nu a procedat la punerea în executare a Deciziei nr. 254 din 25 februarie 2008 de validare a Hotărârii din 9 iunie 2005 a Comisiei Județene Tulcea pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin care s-a dispus plata de compensații bănești în sumă de 301.921,41 lei către reclamant.

Pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii de acordare a compensațiilor bănești, s-a dispus obligarea pârâtei la plata de daune morale într-un cuantum apreciat îndestulător de instanța de fond pentru a acoperi prejudiciul moral invocat prin acțiune.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea, fără a avea în vedere că dreptul la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 254 din 25 februarie 2008 este afectat de o condiție, a cărei nerealizare și anume, nealocarea sumelor pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 38 alin. (5) din H.G. nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta a criticat și hotărârea de acordare a daunelor morale, arătând că intimatul nu a făcut dovada prejudiciului suferit.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de excepția de ordine publică a necompetenței materiale, invocată din oficiu în baza art. 159 pct. 2 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va casa hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998, republicată, hotărârile comisiei centrale privind acordarea compensațiilor cuvenite cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază domiciliază solicitantul.

Acțiunea formulată de reclamant are ca temei juridic Legea nr. 9/1998, ca lege specială, chiar dacă nu se contestă hotărârea comisiei centrale, dat fiind că vizează acordarea despăgubirilor actualizate care au fost stabilite prin aplicarea acestui act normativ.

Prin urmare, instanța de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind aplicabile prevederile derogatorii cuprinse în art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998, republicată.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială cuprinse în Legea nr. 9/1998 și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 împotriva sentinței civile nr. 299/ CA din 13 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Tulcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.