Recognition of refugee status period under ethnic persecution legislation based on res judicata from sibling’s judgment and employment records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 septembrie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului București anularea parțială a Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 începând cu data de 1 noiembrie 1940, cu acordarea drepturilor cuvenite pentru perioada solicitată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în mod eronat Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 a stabilit perioada de recunoaștere a calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente, ca fiind 13 septembrie 1943 - 6 martie 1945, data de început al refugierii fiind în realitate 1 noiembrie 1940.

A mai arătat reclamantul că aceeași greșeală s-a făcut și la calculul perioadei de recunoaștere a călității de refugiat a fratelui său, B.V.I., de către Casa de pensii Cluj, însă această greșeală a fost îndreptată prin sentința nr. 572/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1618 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție stabilindu-se ca dată de început a refugiului 1 noiembrie 1940.

Reclamnatul a susținut că se află în aceeași situație cu cea a fratelui său fiind îndreptățit să i se recunoască și lui aceeași perioadă de refugiu.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat, în principal, respingerea acțiunii ca tardiv formulată și, în subsidiar ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 3045 din 11 noiembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a excepția tardivității formulării acțiunii, și pe cale de consecință, a respins ca tardiv formulată acțiunea de reclamantul B.A.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit borderoului anexat la fila 30 din dosar, hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului în data 20martie 2008 și, în raport de data promovării prezentei acțiuni, respectiv 15 septembrie 2008, este tardiv formulată.

Prin Decizia nr. 2422 din 7 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul B.A., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că intimata nu a putut să probeze data confirmării de primire a documentului de destinație.

În considerentele deciziei, instanța de control judiciar, a apreciat că dovada comunicării unui act administrativ nu se poate face decât cu documentul de primire, cu semnătură și ștampilă de confirmare-primire și în lipsa documentelor care să ateste că recomandata expediată reclamantului la data de 12 martie 2008 este și data la care a luat cunoștință despre hotărârea contestată, în mod greșit instanța de fond a calculat termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, raportat la data expedierii recomandatei și considerând acțiunea ca tardiv formulată.

Investită cu rejudecarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2943 din 29 septembrie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, a dispus anularea parțială a Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 noiembrie 1940 - 13 septembrie 1943 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2008.

La data de 23 mai 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat acordarea drepturilor bănești aferente perioadei de refugiat începând cu 1 august 2008, când a completat Dosarul nr. 5428 cu toate actele doveditoare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, din analiza probatoriul administrat în cauză, că reclamantul este beneficiarul dispozițiilor Legii nr. 189/2000, conform Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București având stabilită perioada refugierii, așa cum rezultă din Extrasul Arhivelor Naționale Cluj, 13 septembrie 1943 - 6 martie 1945.

Instanța de rejudecare a mai reținut că reclamantul a depus, în dovedirea calității sale de refugiat, acte de stare civilă, sentința civilă nr. 572/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1618 din 15 septembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut pentru fratele său B.V.l. drept perioadă a refugierii familiei din localitatea Gilău, Județul Cluj, în localitatea Turda, perioada octombrie 1940 - martie 1945.

Reclamantul este însă nemulțumit de perioada stabilită de intimată ca fiind cea în care familia sa a fost refugiată, arătând că aceeași situație s-a ivit și în cazul fratelui său, însă acesta, prin sentința nr. 572/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, definitivă și irevocabilă a obținut recunoașterea drepturilor sale.

Astfel, din considerentele sentinței menționate, curtea de apel a reținut că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că refugiul părinților și al copiilor, deci și al reclamantului a început la data de 1 noiembrie 1940, odată cu angajarea în muncă a tatălui reclamantului la Prefectura Județului Turda și s-a finalizat la data de 1 mai 1947, când tatăl acestuia a încetat activitatea în Turda.

Cocluzionând, Curtea de Apel a apreciat că în aceste condiții există autoritate de lucru judecat, stabilită prin sentința sus menționată, privind data începerii refugiul familiei reclamantului, ca fiind 1 noiembrie 1940, situație în care, urmează ca pe cale de consecință și reclamantului B.A. să-i fie recunoscut dreptul de a se bucura de efectele O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, motiv pentru care în temeiul art. 7 alin. (4) rap. la art. 1 lit. e) din acest act normativ a fost admisă contestația, așa cum a fost precizată la data de 23 mai 2009 și anulată în parte hotărârea atacată.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta a formulat critici de nelegalitate pe care le-a încadrat în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Criticile recurentei vizează în principal, faptul că reclamantul nu este îndreptățit la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 01 noiembrie 1940 - 13 septembrie 1943, întrucât prin probatoriul administrat în cauză nu s-a făcut dovada refugiului și nici a persecuției din motive etnice la care ar fi fost supus în această perioadă.

Recurenta a arătat că refugiul reclamantului reiese în mod cert și clar din Tabelul nominal de refugiați din nordul Transilvaniei, emis de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, în care se menționează data refugierii ca fiind 13 noiembrie 1943.

A formulat, de asemenea, critici referitoare și la înscrisul depus în probațiune de către reclamant, reprezentând copia carnetului de muncă al tatălui, B.V., care în opinia acesteia, nu face decât să demonstreze faptul că la data de 1 noiembrie 1940 nu putea fi vorba de niciun refugiu, de vreme ce tatăl reclamantului figura la data respectivă ca angajat la Prefectura Turda.

Intimatul - reclamant a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului și recunoașterea perioadei de refugiu ca fiind 1 noiembrie 1940 - 16 martie 1945 și plata drepturilor bănești începând cu data de 1 septembrie 2008 când a declarat contestație.

Analizând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea parțială a Hotărârii din 10 decembrie 2007 emisă de Casa de Pensii a Municipiului București-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a recunoscut calitatea de refugiat din motive etnice pentru perioada 13 septembrie 1943 - 6 martie 1945 cu plata drepturilor aferente acestei perioade, în sensul recunoașterii perioadei reale de refugiu ca fiind 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, „Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.”

Înalta Curte apreciază că abordarea instanței de fond este justă în raport de probatoriul administrat în cauză.

Demersul judiciar al reclamantului a fost determinat de împrejurarea că prin sentința nr. 572/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1618/15 septembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a recunoscut pentru fratele său B.V.I., drept perioadă a refugierii familiei din localitatea de domiciliu Gilău, județul Cluj, în localitatea Turda, 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945.

Din lecturarea înscrisului depus la dosar (fila 6 - 7 dosar fond) reprezentând un extras din Tabelul nominal de refugiați din Nordul Transilvaniei plasați pe raza orașului Turda, emis de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că toți membrii familiei B. (V.; M.; I.; G.; A.) au fost refugiați din localitatea de domiciliu în localitatea Turda.

Deși în cuprinsul Tabelului nominal este menționată ca dată a refugierii 13 noiembrie 1943, instanța de control judiciar apreciază ca fiind relevantă în clarificarea perioadei de refugiu a reclamantului, dovada carnetului de muncă al tatălui (filele 17 - 23 dosar fond), care atestă fără putință de tăgadă că la data de 1 noiembrie 1940 acesta era angajat la Prefectura Turda, iar la 1 mai 1945 și-a încetat activitatea.

Prin urmare, din coroborarea datelor menționate în cuprinsul acestor înscrisuri rezultă cu evidență că la data de 1 noiembrie 1940 familia reclamantului se afla în localitatea Turda, zona de refugiu.

De altfel, prima instanță în mod corect a reținut autoritatea de lucru judecat privind perioada refugiului fratelui B.I.V. stabilită prin sentința nr. 572/2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, neexistând nicio rațiune pentru a accepta o diferență de tratament în privința a două persoane aflate în situații perfect identice și sub incidența aceleiași norme de drept, ce ar constitui o măsură discriminatorie, contrară dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, criticile recurentei sunt nefondate în contextul în care nu a produs nicio probă prin care să răstoarne dovada refugiului reclamantului pentru perioada solicitată.

În concluzie, Înalta Curte reține că soluția adoptată de instanța de fond este corectă în raport cu probatoriul administrat în cauză, reținând cu temei că reclamantul B.A. a făcut dovada refugiului din localitatea Gilău, județul Cluj, în localitatea Turda pentru perioada 1 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, astfel că se încadrează în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8) și pct. 9) C. proc. civ. și nu există în speță motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței nr. 2943 din 29 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.