Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 134/2010 AI generated

Contestație în anulare for substantive error: failure to establish material error in extraordinary appeal against war veteran status denial

Case Number Decizia nr. 134/2010
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the extraordinary appeal (contestação în anulare), leaving in force the prior appellate decision that had rejected the claimant’s administrative lawsuit. The dispute concerned the refusal to recognize the claimant as a war veteran under Law No. 44/1994, based on the absence of official documentation proving participation in a premilitary structure active after March 1944, while relying instead on vague witness testimonies and disregarding the statutory age requirement of Law No. 322/1943. The court held that the appeal did not satisfy the strict requirements for annulment under Article 318 of the Code of Civil Procedure, as the grounds cited regarding the appreciation of evidence and interpretation of legal norms constituted substantive errors of judgment rather than the "material error" or formal-procedural defect necessary to overturn a final judgment via this extraordinary remedy.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 44/1994, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 317 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Contestație în anulare for substantive error: failure to establish material error in extraordinary appeal against war veteran status denial: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
formal procedural defect civil annulment substantive error article of civil procedure procedural interpretation of judgment civil status

Cited Legislation

AI generated
art. 20 din Legea nr. 44/1994
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a reținut că reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de stabilire a calității de veteran de război, în temeiul art. 20 din Legea nr.
art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a reținut că reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de stabilire a calității de veteran de război, în temeiul art. 20 din Legea nr.
art. 317 C. proc. civ
Întrucât contestatorul nu a indicat temeiul juridic al contestației formulate, nefiind incidente în cauză motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cererea de față în raport de dispozițiile art.
art. 318 C. proc. civ
civ., Înalta Curte va examina cererea de față în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. 2971 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat recursul declarat de U.P. împotriva sentinței nr. 132 din 7 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea recursului declarat a reținut că reclamantul a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul rezolvării cererii sale de stabilire a calității de veteran de război, în temeiul art. 20 din Legea nr. 44/1994.

În sprijinul susținerilor sale, recurentul-reclamant a depus la dosar declarația autentificată a doi martori, G.C. și M.S., care au arătat că după luna martie 1944, acesta „a fost mobilizat premilitar cu contingentele 1945 - 1950 inclusiv, din fața armatelor U.R.S.S. în regiunea Moldova. Un document oficial care să ateste încadrarea recurentului - reclamant într-o structură premilitară nu a existat, U.M.X. comunicând, prin adresa din 5 februarie 2008, că în sursele documentare identificate în arhive nu există consemnări privind pregătirea premilitară, iar în Nomenclatorul formațiunilor de pregătire premilitară care au desfășurat activități și sprijinul frontului în perioada 1 aprilie 1944 - 23 august 1944 emis de Statul Major General, Subcentrul de Pregătire Premilitară Cristești, aparținând Subinspectoratului de Pregătire Premilitară Botoșani, este considerat operativ în perioada 21 aprilie 1944 - 23 august 1944.

În motivarea refuzului de stabilire a calității de veteran de război, A.N.V.R. - Filiala Botoșani a arătat că potrivit Legii nr. 322/1943, numai tinerii peste 17 ani erau obligați să presteze munci de război, condiție pe care partea nu o îndeplinea la data care Subcentrul Cristești a devenit operațional.

Instanța de recurs a constatat că, dat fiind caracterul vag, general al declarației celor doi martori, precum și lipsa oricărei mențiuni oficiale sau a unui început de dovada scrisă privind situația personală a recurentului - reclamant, nu pot fi reținute elemente care să configureze un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 (exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea).

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare reclamantul, criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală.

A arătat faptul că instanța nu a luat în considerare probele administrate, care dovedesc clar că are dreptate, precum și faptul că instanța a dat o interpretare greșită atât probelor administrate, cât și dispozițiilor legale incidente în cauză.

Înalta Curte, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Întrucât contestatorul nu a indicat temeiul juridic al contestației formulate, nefiind incidente în cauză motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., Înalta Curte va examina cererea de față în raport de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.”

Noțiunea de „greșeală materială” folosită de legiuitor în art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

„Greșelile materiale”, conform art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, susținând că instanța de recurs nu a atribuit unui înscris aflat la dosarul cauzei forța probatorie arătată, contestatorul invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs, prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile, a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate.

Or, aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced noțiunii de „greșeală materială” în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de U.P. împotriva Deciziei nr. 2971 din 29 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.