Transfer request for civil case rejected as moot after underlying dispute resolved.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the petitioners' request to transfer the case (strămutare) as moot, because the underlying case (File No. 903/40/2013 of the Botoșani Tribunal, Civil Section I) had already been resolved on 26 September 2013, before the transfer motion was heard. The petitioners had sought the transfer of that ongoing civil case, in which the defendants included the municipality and the heirs of a deceased party, citing procedural grounds. The court, with the prosecutor concurring, held that since the disputed case no longer existed, the transfer request had no object and was rejected; the ruling is final, with no appeal available.
Legislator headnote
AI generatedTransfer request for civil case rejected as moot after underlying dispute resolved: Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că a fost acordat termen pentru introducerea în cauză și citarea moștenitorilor legali ai intimatului decedat A.A., iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 903/40/2013 al Tribunalului Botoșani, secția I civilă a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 26 septembrie 2013.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții P.N. și P.M.
La apelul nominal lipsesc petenții P.N., P.M. și intimații C.G., Municipiul Botoșani prin primar, A.A. - decedat și continuat procesual de moștenitorii A.V., A.C., A.C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că a fost acordat termen pentru introducerea în cauză și citarea moștenitorilor legali ai intimatului decedat A.A., iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 903/40/2013 al Tribunalului Botoșani, secția I civilă a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 26 septembrie 2013.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenții P.N. și P.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 903/40/2013 al Tribunalului Botoșani, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2013.
Procesat de GGC - LM