Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1324/2004 AI generated

Extraordinary revision inadmissible where appellate court merely dismissed appeal without evoking the merits

Case Number Decizia nr. 1324/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the request for revision, thereby upholding the finality of the lower court's decision and leaving the appealed appellate ruling in force. The petitioner, a national railway company regional branch, challenged a 2002 appellate decision that had rejected its appeal against a tribunal judgment, arguing that the appellate court's stance contradicted a previous 2001 decision rendered in the same matter between the same parties. The Court held that the request was unfounded because, under Articles 322–328 of the Code of Civil Procedure, revision is an extraordinary remedy available only against final decisions issued by an appellate instance or a court of cassation that "evokes the merits" (i.e., reappraises evidence and alters the established factual situation), whereas a mere dismissal of an appeal by the appellate court does not constitute an evocation of the merits and is thus not subject to revision.

Legislator headnote

AI generated

art. 328 C. proc. civ; Extraordinary revision inadmissible where appellate court merely dismissed appeal without evoking the merits: Potrivit art. 322 – art. 328 C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Keywords

AI generated
extraordinary revision revision of a judgment Civil Procedure Code objection of unconstitutionality appealability of interlocutory decision withdrawal of revision request

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie 2002, C.N.C.F. C.F.R. SA București, Regionala C.F. Timișoara a solicitat revizuirea deciziei nr. 2526 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

În motivarea cererii revizuienta a arătat că decizia atacată este potrivnică deciziei nr. 246 din 5 februarie 2001, pronunțată de aceeași curte de apel, ambele hotărâri fiind date în aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.

Cererea de revizuire va fi respinsă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 322 – art. 328 C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Art. 322 alin. (1) din același cod, prevede că obiect al cererii de revizuire îl formează hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de instanțele de recurs atunci când evocă fondul.

O instanță de recurs evocă fondul atunci când ea reapreciază probele administrate în cauză, schimbând situația de fapt stabilită de instanțele ale căror hotărâri au fost recurate.

În speță, prin decizia civilă nr. 2526 din 16 octombrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost respins recursul declarat de intervenienta C.N.C.F. C.F.R. SA, Regionala C.F.R. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 1032/ A din 19 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș, iar potrivit textelor menționate, o astfel de hotărâre nu evocă fondul și, în consecință, nu poate forma obiect al unei cereri de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de C.N.C.F. C.F.R. SA, Regionala C.F. Timișoara împotriva deciziei nr. 2526 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.