Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1316/2004 AI generated

Land restitution claims barred by prior property rights consolidation and non-compliant cassation pleading structure

Case Number Decizia nr. 1316/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' rejections of the plaintiff's claims. The dispute concerned a claim for the in-kind restitution of abusive occupied lands, compensation for non-restitutable areas, and moral damages, filed under Law No. 10/2001 against a municipal authority and a third-party entity. The court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant failed to structure the pleading according to the specific grounds for cassation required by Article 303(3) of the Civil Procedure Code, merely relaying procedural facts without identifying valid legal errors. Furthermore, the court noted that the alleged misassessment of evidence could not support the appeal as that specific ground for cassation had been abrogated by Emergency Ordinance No. 138/2000, leaving the plaintiff's arguments without legal basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 303 alin. (3) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Land restitution claims barred by prior property rights consolidation and non-compliant cassation pleading structure: Recurentul-reclamant nu și-a structurat motivarea recursului în conformitate cu prevederile art. 303 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor.

Keywords

AI generated
restitution of property land consolidation grounds for cassation right to property civil dispute moral damages
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 mai 2002, N.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor ocupate abuziv de Primăria Pănătău și F. Buzău, ce au constituit grădina și curtea casei părintești, compensarea în echivalent a unui teren ce nu poate fi restituit fiind ocupat de construcții și 700.000 lei daune morale.

Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 528 din 15 noiembrie 2002, a respins, ca neîntemeiată contestația, reținând în esență că terenurile în litigiu au format obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și nr. 1/2000, astfel că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 11 din 30 ianuarie 2003.

N.M. a declarat recurs împotriva menționatei decizii, arătând în esență, că instanța de apel nu a soluționat corect cauza, în raport de probele existente la dosar.

Recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant nu și-a structurat motivarea recursului în conformitate cu prevederile art. 303 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor.

Astfel, aceasta ar fi trebuit să invoce motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ. și să-și exprime nemulțumirile față de decizia recurată în raport de respectivele motive.

Or, recurentul nu a procedat așa, iar simpla relatare a faptelor procesului nu este suficientă, susținerile sale nefăcând posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Distinct de cele mai înainte arătate, este de reținut că prin ordonanța de urgență menționată a fost abrogat punctul 11 al art. 304 C. proc. civ., care ar fi permis analiza susținerilor privind aprecierea eronată a probelor, astfel că în prezent aceste susțineri nu mai au suport legal.

Pentru considerentele arătate, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 11 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.