Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4889/2013 AI generated

Jurisdiction for union-led labor claims: Competence belongs to the court of the union's headquarters, not the individual members' domicile or workplace

Case Number Decizia nr. 4889/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) definitively resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the County Court of Brașov possesses exclusive territorial competence to adjudicate the case, thereby overturning the lower court's declination to the County Court of Sibiu. The dispute concerned a labor litigation initiated by a trade union on behalf of its members against a national railway company to recover unpaid salary benefits for 2008–2010, with the core procedural issue being the determination of the competent court when a union sues in the name of its members. The Court held that Article 210 of Law No. 62/2011, which assigns jurisdiction based on the individual claimant's domicile or workplace, applies exclusively to natural persons filing individual actions and does not extend to union representatives; consequently, relying on the uniform interpretation established in Decision No. 1/2013 and Article 269(2) of the Labor Code, the competent court is the one located in the jurisdiction where the claimant union has its headquarters.

Legislator headnote

AI generated

art. 210 din Legea nr. 62/2011, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011; Jurisdiction for union-led labor claims: Competence belongs to the court of the union's headquarters, not the individual members' domicile or workplace: , au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Keywords

AI generated
determination of territorial jurisdiction labor jurisdictional conflict trade union negative conflict of jurisdiction assigned competence filing of a claim

Cited Legislation

AI generated
art. 210 din Legea nr. 62/2011
În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr.
art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003
În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.
art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011
În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, cu sediul municipiul Brașov, județul Brașov, în numele și pentru membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul în localități aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pârâtele Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA și Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor material aferent Zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru anul 2009 și salariu suplimentar pentru anul 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la data plății efective a acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 28 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Prin sentința civilă nr. 952/M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau de locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice, membrii de sindicat, și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin încheierea din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov și formarea de dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 643 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 892 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe salariatul R.C.V., în favoarea Tribunalului Brașov.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, organizațiile sindicale, categorie în care se include și reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov își are sediul în municipiul Brașov, instanța a statuat că revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului dedus judecății.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322/10.05.2011, organizațiile sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au calitate procesuală activă.

Pornind de la această constatare, statuată și prin decizia în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție [dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social], și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.

Anume, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin aceeași decizie în interesul legii, nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: „instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este cea de la sediul sindicatului reclamant”.

Raportului juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Aceasta, întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membrii sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție (și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își au locul de muncă.

În speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.