Property restitution under Law 10/2001 barred by res judicata and valid alienation under Law 112/1995
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, rendering the lower courts' decisions final and obliging the appellant to pay 10,000,000 lei in litigation costs to the defendants. The dispute concerned the appellant's claim for the in natura restitution of a property building, previously nationalized in 1950, and the annulment of subsequent sales contracts between the state-owned entity and individual defendants, which the appellant argued were void due to the abusive nature of the original nationalization and the parties' bad faith. The court held that the nationalization was legally valid, as evidenced by the appellant's failure to contest the prior administrative award of monetary compensation under Law 112/1995, and that the contracts were validly executed in good faith in strict compliance with Article 9 of Law 112/1995. The court further affirmed the res judicata effect of a prior civil decision that had already settled the title and contract validity, noting that under Law 10/2001, restitution is only mandatory when feasible, with exceptions permitting compensation, thereby upholding the lower instances' dismissal of the action.
Legislator headnote
AI generatedart. 9 din Legea nr. 112/1995, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 48 din Legea nr. 10/2001, art. 274 C. proc. civ; Property restitution under Law 10/2001 barred by res judicata and valid alienation under Law 112/1995: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a indica încadrarea în drept a criticilor formulate. Dezvoltarea motivelor de recurs face însă posibilă încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 306 alin. final C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată la data de 12 august 2002 Tribunalului Buzău reclamanta Ș.N.M. a chemat în judecată pârâții R.A.M. Buzău, P.M., P.C.C., N.C., P.S., B.M.C. și B.N.M., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:
- să-i fie restituit în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Buzău;
- să fie anulate contractele de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.M. Buzău în calitate de vânzătoare și P.M. (la 4 septembrie 1997), P.C.C. (la 18 septembrie 1997), N.C. (la 24 octombrie 1997) și P.S. (la 3 septembrie 1997, actualmente decedată, ai cărei moștenitori sunt pârâții B.) în calitate de cumpărători ai unor apartamente din imobil.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că imobilul a aparținut părinților săi M.Mi. și M.M., fiind trecut în proprietatea statului în mod abuziv și ulterior cumpărat ilegal de către pârâții persoane fizice.
S-a mai susținut că reclamanta a formulat notificarea în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 însă procedura administrativă nu a fost finalizată.
Pârâții B.M.C. și B.N.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Ei au invocat, între altele, excepția autorității de lucru judecat pe care o operează decizia civilă nr. 1292 din 7 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești prin care același litigiu a fost soluționat în mod definitiv și irevocabil.
Examinând probatoriile cu înscrisuri administrate, Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 439 din 14 octombrie 2002, a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a imobilului și a admis excepția autorității de lucru judecat cu privire la anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.M. Buzău și pârâții persoane fizice.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut în esență că:
- prin hotărârea nr. 407 din 19 mai 1997 dată de comisia județeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, pe care reclamanta nu a contestat-o, acesteia i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 108.936.398 lei pentru imobilul în litigiu;
- ulterior apartamentele ce compun imobilele au fost înstrăinate pârâților persoane fizice, care au dobândit cu bună-credință și stricta respectare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995;
- valabilitatea acestor contracte a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1292/2002 a Curții de Apel Ploiești.
- în aceste condiții nici restituirea în natură a imobilului și nici anularea contractelor de vânzare-cumpărare nu pot fi în mod legal dispuse.
Apelul declarat de reclamantă și prin care aceasta a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii, a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 9 din 20 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a indica încadrarea în drept a criticilor formulate. Dezvoltarea motivelor de recurs face însă posibilă încadrarea lor în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 306 alin. final C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a susținut în esență că:
- Legea nr. 10/2001 stabilește ca principiu fundamental restituirea în natură a imobilelor preluate de statul totalitar;
- naționalizarea bunului de la tatăl reclamantei a fost abuzivă;
- acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995 nu are relevanța juridică pe care i-o atribuie instanțele;
- în mod greșit s-a reținut în cauză autoritatea de lucru judecat;
- atât vânzătorul apartamentelor cât și pârâții-cumpărători au fost de rea-credință la încheierea contractelor.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor în lumina probatoriilor administrate și a criticilor formulate, Curtea reține că recursul nu este fondat.
Este reală împrejurarea că Legea nr. 10/2001 stabilește ca principiu fundamental restituirea în natură a imobilelor, ori de câte ori această soluție este posibilă din punct de vedere fizic și juridic. Nu mai puțin, același act normativ prevede numeroase situații de excepție când dezdăunarea persoanelor îndreptățite se face prin alte forme de reparație.
În ceea ce privește naționalizarea imobilului, este cert că bunul revendicat a aparținut autorilor reclamantei și a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950. Faptul că naționalizarea s-a făcut cu respectarea prevederilor legale iar titlul statului a fost valabil rezultă și din cererea pe care reclamanta și mama sa, M.M., decedată ulterior, au adresat-o comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 în vederea acordării de despăgubiri.
Aceeași împrejurare a fost stabilită irevocabil în acțiunea în revendicare soluționată prin decizia civilă nr. 1292 din 7 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Așadar faptul că reclamanta a solicitat doar despăgubiri și nu a contestat hotărârea prin care acestea i s-au acordat, nu este lipsit de relevanță, așa cum se susține prin motivele de recurs.
Pe de altă parte, chiar dacă art. 48 din Legea nr. 10/2001 stabilește un regim derogator în materia autorității de lucru judecat, este esențială împrejurarea că instanțele au apreciat corect validitatea contractelor de vânzare-cumpărare. Nu există absolut nici un temei să se considere că există vreo cauză de nulitate cu privire la aceste contracte, care au fost încheiate cu bună-credință și respectarea integrală a prevederilor Legii nr. 112/1995. Prezumția de bună-credință nu a fost răsturnată iar dispozițiile art. 9 din actul normativ menționat au fost avute în vedere.
Așa fiind, cum hotărârile pronunțate în cauză sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II – a C. proc. civ.
În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimații-pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Ș.N.M. împotriva deciziei nr. 9 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă recurenta-reclamantă la cheltuieli de judecată în valoare de 10.000.000 lei către pârâții P.M., P.C.C. și N.C.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.