Qualified homicide: Evidentiary insufficiency of knife-based provocation defense and post-2013 restriction of cassation review to strict legal violations

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 429 din 23 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în baza art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74. lit. a), art. 76 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S., la 8 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durata de 3 ani.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 138 din Legea nr. 295/2004, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 73 lit. b), art.74 lit. a), art. 76 lit. c) și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la 1 an și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani,

În baza art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S. la 8 luni închisoare.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B.S., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

S-au aplicat dispozițiile art. 71-64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestului preventiv, începând cu data de 16 ianuarie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 cu art. 346 C. proc. pen., s-a admis în parte latura civilă a cauzei, astfel: a fost obligat inculpatul să plătească câte 15.000 euro cu titlu de daune morale către fiecare minor aflat în întreținerea părții vătămate B.C., anume: B.M., B.G.C. și B.V.M.

A fost obligat inculpatul să plătească, cu titlu de prestații periodice lunare, următoarele sume de bani în beneficiul minorilor aflați în întreținerea victimei:

- 150 RON pentru minorul B.V.M.

- 100 RON pentru minora B.G.C.

- 80 RON pentru minorul B.M., începând cu data decesului victimei, 15 ianuarie 2011 și până la împlinirea vârstei de 18 ani pentru fiecare minor.

A fost obligat inculpat să plătească suma de 10.000 euro către partea civilă B.M.A., soția supraviețuitoare, cu titlu de daune morale.

A fost obligat inculpatul să plătească suma de 5.000 euro către partea civilă B.A., cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenile ulterioare efectuate cu ocazia decesului părții vătămate B.C.

A fost obligat inculpatul să plătească suma de 5.000 euro către partea civilă B.A., cu titlu de daune morale.

S-a luat act că U.E.J., mama minorilor B.V.M. și B.G.C., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 18 lit. b) și f) C. pen., s-a dispus confiscarea armei de vânătoare marca C.B., calibru 12, deținută fără drept și folosită de inculpat la săvârșirea infracțiunilor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând a se lua act că plata expertizei criminalistice efectuată în cursul cercetării judecătorești a fost suportată de inculpat, conform facturii din 4 ianuarie 2012, emisă de Institutul Național de Expertize Criminalistice București.

De asemenea, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 29,12 RON reprezentând contravaloarea celor 14 cartușe de calibru 12 folosite la efectuarea expertizei criminalistice, conform facturii din 30 martie 2012 emisă de SC V.P.D. SRL, cu sediul în T., județul Dâmbovița.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița din 2 mai 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.S., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală fără drept.

S-a reținut în actul de sesizare a instanței că inculpatul s-a aflat în raporturi de rudenie cu partea vătămată B.C. și, începând cu a doua jumătate a anului 2009, după angajarea inculpatului în funcția de paznic la SC P.D. SA Crevedia, între cei doi s-au născut divergențe generate „de implicarea părții vătămate în numeroase acte de braconaj piscicol.

În seara zilei de 15 ianuarie 2011, organele de poliție judiciară au fost sesizate cu un eveniment petrecut în jurul orei 22:30 pe raza comunei C., satul S., județul Dâmbovița, în urma căruia a decedat prin împușcare numitul B.C., conflictul fiind întâmplat între inculpat și partea vătămată, aflați în dușmănie.

S-a mai reținut că începând din luna noiembrie 2009 la posturile de poliție Crevedia și Ciocănești s-au înregistrat mai multe plângeri penale depuse de inculpat și societatea unde acesta era angajat, în care se făcea referire la distrugerea prin incendiere a unui autoturism și a unui dig, la agresiunea comisă cu o sabie și stricăciuni provocate altui vehicul, toate aceste fapte penale fiind puse de inculpat pe seama ori în legătura cu persoana părții vătămate.

Acestor infracțiuni li s-a adăugat distrugerea din noaptea de 22 septembrie 2010 a unui năvod, plângerea fiind formulată de la SC P.D. SA Crevedia, din nou fiind menționat drept autor B.C.

În rechizitoriul parchetului s-a arătat că, pe fondul acestor stări conflictuale, în seara de 15 ianuarie 2011 inculpatul l-a întâlnit pe vărul său în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală alături de martorul C.F. pentru a verifica una din bălțile aflate în pază pe raza comunei Crevedia. În jurul orei 22:00, cei doi s-au reîntâlnit, inculpatul fiind însoțit de același C.F., iar partea vătămată fiind alături de martorii B.C.A. și T.S.F., incidentul dintre cei doi veri având loc în drumul public în timp ce mașina condusă de C.F. a oprit, iar partea vătămată B.C. s-a apropiat de autovehicul. Astfel, în timp ce partea vătămată s-a aplecat către portiera dreaptă a autoturismului, geamul mașinii fiind lăsat, pentru a vorbi cu inculpatul, acesta din urmă a executat un foc de armă asupra părții vătămate cu arma de vânătoare pe care inculpatul o deținea fără autorizație, arma fiind predată ulterior organelor de poliție.

Referindu-se la împrejurările în care a deținut ilegal în autoturismul său o armă de vânătoare, inculpatul a declarat în fața organelor de poliție că a dobândit această armă letală având: ambele țevi debitate și patul tăiat în vara anului 2010, fiind primită de Ia un cetățean din municipiul București care ar fi venit cu un taxi la pescuit și care i-a remis totodată drept muniție 3 cartușe calibrul 12.

În ceea ce privește incidentul în sine, în rechizitoriu s-a arătat că inculpatul a declarat că partea vătămată l-a amenințat de multe ori și că a încercat în numeroase rânduri să-i pună în pericol atât viața, cât și bunurile proprietatea sa și că în seara de 15 ianuarie 2011 din nou a avut o atitudine amenințătoare și jignitoare la adresa sa, în sensul să, în momentul în care s-a apropiat de portiera mașinii, l-a scuipat și a încercat să-l lovească cu un cuțit pe care partea vătămată îl avea asupra sa, prin introducerea pe geamul mașinii a mâinii înarmate. Inculpatul a susținut în fața organelor judiciare că vizibil intimidat, a apăsat trăgaciul armei, după care s-a auzit un zgomot specific împușcăturii, iar partea vătămată a reacționat printr-un strigăt.

În acel moment, inculpatul a cerut martorului C.F. să pornească mașina, inculpatul susținând că nu și-a dat seama pe moment despre gravitatea și consecințele împușcăturii, iar ulterior chiar a încercat să anunțe organele de poliție despre acest eveniment.

S-a mai reținut în actul de sesizare că, după efectuarea focului de armă partea vătămată a căzut în mijlocul carosabilului, martorii care o însoțeau au venit la fata locului, însă au constatat starea de inconștientă în care intrase partea vătămată.

În cursul urmăririi penale și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a solicitat să se rețină că provocările părții vătămate, în contextul conflictelor anterioare, au fost împrejurări ce l-au determinat să riposteze, folosindu-se de arma letală, pentru a înlătură un atac iminent comis cu un cuțit de către victimă asupra sa.

Referitor la acest cuțit de care s-ar fi folosit victima în faza cercetărilor penale s-a concluzionat că reținerea existenței acestei arme asupra părții vătămate a rămas o împrejurare incertă, câtă vreme martorii B.C.A. și T.S.F., persoanele cu care se afla partea vătămată, au infirmat existenta acestui cuțit.

S-a reținut că a fost audiat în condițiile art. 86 și urm. C. proc. pen. martorul cu identitate protejată S.A., care, referindu-se la cele petrecute la fața locului, a susținut că a ajuns în seara respectivă Ia locul incidentului imediat ce a auzit împușcătura și a văzut în preajma părții vătămate căzută, la pământ un pachet de țigări, un telefon și un cuțit cu lama având o lungime aproximativă de 20 cm. Acest martor a susținut ulterior că, fiind implicat într-o discuție telefonică de câteva minute, nu a văzut când acel cuțit a dispărut de Ia fața locului, însă a auzit pe unele dintre persoanele prezente acolo discutând în legătură cu arma dispărută.

După efectuarea cercetărilor premergătoare și stabilirea în concret a cadrului procesual, a încadrării juridice dată faptei comisă de inculpat și a consecințelor acesteia, inculpatul a fost propus instanței în vederea luării măsurii arestării preventive față de acesta, această măsură fiind luată prin încheierea nr. 3 din 16 ianuarie 2011 a Tribunalului Dâmbovița, prelungită de 2 ori în faza urmăririi penale și menținută apoi succesiv de către instanța de judecată cu ocazia cercetării în fond a cauzei, inculpatul neînțelegând să atace încheierile prin care arestul preventiv s-a menținut.

Prima instanță a mai reținut că situația de fapt expusă mai sus a fost stabilită în faza de urmărire penală prin proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, raport medico-legal de necropsie, raport de constatare tehnico-științifică criminalistică, declarații inculpat, declarații martori, procese-verbale de confruntare, declarațiile părții civile, extrase caziere judiciare.

Dosarul penal a fost înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 2824/120/2011, inculpatul fiind audiat în prezența apărătorului ales la termenul de judecată din 26 iulie 2011.

În declarația sa, inculpatul susține în continuare că a executat focul de armă sub imperiul unei puternice tulburări provocată de atitudinea amenințătoare pe care partea vătămată a avut-o față de el, atitudine care a debutat încă în urmă cu un an de zile, când inculpatul a fost angajat ca paznic la ferma piscicolă de pe raza comunei C. Înainte de a se angaja la această fermă s-a aflat în legături foarte bune cu vărul său, despre care cunoștea însă că se ocupă cu activități multiple de braconaj. După ce a dobândit funcția de șef de pază la ferma piscicolă și și-a intrat în atribuții încercând să restabilească ordinea pe bălțile primite spre administrare, s-a înrăutățit și situația cu partea vătămată care, fără a avea o îndeletnicire stabilă, a continuat să se ocupe cu braconajul în zonă, astfel încât și atitudinile amenințătoare și agresive din partea părții vătămate au început să se înmulțească.

Inculpatul a precizat că de-a lungul anului 2010 au avut loc pe raza fermei piscicole mai multe acțiuni distrugătoare (distrugerea unui năvod, a unor autoturisme ce aparțineau atât persoanei sale, cât și a altuia, distrugerea unui dig etc.), acțiuni pe care Ie-a pus pe seama vărului său și față de care a formulat numeroase plângeri penale atât personal, cât și plângeri făcute de conducerea fermei la care lucra.

Referitor la seara de 15 ianuarie 2011, inculpatul a susținut că incidentul s-ar fi declanșat cu o zi înainte, când a fost chemat de șeful de post al comunei care, la inițiativa vărului său, I-a întrebat dacă își menține plângerile penale pe care le formulase împotrivă lui B.C., răspunsul inculpatului fiind unul afirmativ. Pe fondul acestor plângeri și neînțelegeri pe care Ie-a avut față de partea vătămată, în seara zilei de 15 ianuarie 2011, fiind de serviciu, a plecat în control pe bălți cu mașina proprietatea sa, care era condusă de martorul C.F., acest martor fiind luat deseori de inculpat în mașină, câtă vreme existau aceste pericole și amenințări din partea părții vătămate. În timp ce efectua controlul pe bălți, martorul C.F. a primit un telefon de la partea vătămată, moment în care inculpatul și-a dat seama că partea vătămată se află pe lac, într-o zonă interzisă pescuitului și de aceea a plecat în control. În drumul său a văzut la un bar pe partea vătămată care se afla împreună cu numiții T.S.F., B.C.A. și C.A., a trecut pe lângă barul respectiv și s-a îndreptat către locul pe care intenționa să-I verifice. Constatând că nu există nereguli evidente, s-a întors cu mașina de pe baltă, iar pe drumul de întoarcere la o intersecție de drumuri se afla vărul său cu mai multe persoane, moment în care s-a gândit că ar putea să poarte o discuție cu acesta și să rezolve situația referitoare la plângerile penale formulate.

Inculpatul a mai declarat că în momentul în care a trecut cu mașina pe lângă vărul său acesta i-ar fi făcut cu mâinile semn să oprească, că a oprit mașina și a dat cu spatele câțiva metri pentru că trecuseră de locul unde se afla vărul său, acesta din urmă fiind la acel moment în dreptul casei martorului T.S.F. A avut intenția să coboare din mașină, dar pentru că a observat că partea vătămată a luat un obiect de Ia T.S.F. pe care l-a băgat în buzunarul drept al pantalonilor nu a mai coborât din mașină, ci a așteptat ca partea vătămată să se apropie de autovehicul. În momentul în care partea vătămată s-a apropiat de mașină, aceasta ar fi scuipat pe inculpat și cu mâna palmând un cuțit a încercat să lovească prin portiera mașinii pe inculpat.

Același inculpat a susținut că în momentul atacului din partea părții vătămate a reacționat ridicând arma pe care o avea în portiera mașinii și pe care obișnuia să o lase acolo în momentul în care făcea controlul pe bălți, moment în care arma s-ar fi descărcat și a auzit strigătul părții vătămate. La acel moment nu a realizat ce se întâmplă, starea de agitație și tensiune în care se afla făcându-l să ceară șoferului mașinii să plece din acel loc și că ulterior a anunțat organele de poliție în legătură cu cele întâmplate.

Inculpatul a mai menționat că nu a avut niciodată intenția să folosească arma de foc împotriva vărului său, dar că se simțea amenințat de acesta, cu atât mai mult cu cât evenimentele și acțiunile distrugătoare ce aveau loc pe raza fermei piscicole le punea pe seama vărului său, care era nemulțumit de faptul că nu-și mai putea efectua activitățile de braconaj, inculpatul fiind cunoscut ca o persoană foarte corectă la locul său de muncă.

În aceeași ședință de judecată din 26 iulie 2011 a fost audiată și soția victimei, B.M.A., care a declarat că soțul său era cel care îi asigura întreținerea atât pentru sine, cât și pentru copilul lor minor, aceasta fiind căsătorită legal cu partea vătămată încă din anul 2009.

Referitor la situația de fapt, soția victimei a afirmat că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 ar fi auzit împușcătura urmare căreia a decedat soțul său, locul incidentului fiind foarte aproape de casa unde locuiește. În momentul în care a auzit împușcătura, soția victimei a primit un telefon de la nașul său, care i-a spus că B.C. fusese împușcat, moment în care a fugit către locul respectiv, unde l-a găsit pe soțul său deja mort. B.M.A. s-a constituit parte civilă în cauză atât cu pretenții proprii, cât și în beneficiul băiatului său minor în vârstă de 1 an și jumătate, suma globală fiind de 50.000 euro.

S-a procedat, de asemenea, la audierea numitei U.E.J., fosta concubină a victimei, cu care aceasta din urmă avea 2 copii minori, în declarația sa arătând că nu are pretenții civile, dar dorește ca cei doi minori de care partea vătămată se ocupa îndeaproape să fie despăgubiți civil.

S-a mai constituit parte civilă în cauză mama victimei, B.A., care a susținut că a suportat împreună cu familia victimei cheltuielile de înmormântare și pomenile ulterioare până la 1 an de zile, aceasta solicitând să fie despăgubită cu suma de 100.000 euro daune morale și 15.000 euro daune materiale.

Referitor la cei doi minori ai victimei rezultați din relația de concubinaj cu U.E.J., fiul cel mare a solicitat daune morale pentru prejudiciul încercat, pretențiile fiind susținute și în favoarea fiicei minore, reprezentată în cauză de U.E.J.

Au fost audiați în cauză martorii din acte, respectiv I.D., S.F., D.M., H.M., T.C.S., T.I.S., A.V., precum și cel cu identitate protejată, față de care s-au respectat dispozițiile art. 861 C. proc. pen.

La solicitarea inculpatului au fost audiați martorii C.G., B.N., V.R. și C.F., acest martor fiind propus și prin rechizitoriul parchetului.

Martorul C.F. a declarat că îl cunoaște de mai mulți ani pe inculpat, dar și pe vărul acestuia B.C. și că are cunoștință despre faptul că neînțelegerile dintre părți au început odată ce inculpatul a fost angajat în funcția de șef de pază la ferma piscicolă de pe raza comunei C. Martorul afirmă că de multe ori s-a întâlnit, cu B.C. care îi spunea că era nemulțumit de activitatea inculpatului la fermă, care-l împiedica să-și desfășoare activitățile de braconaj și că știe că acțiunile amenințătoare și agresive la adresa inculpatului au fost generate de partea vătămată, care de multe ori i-a arătat un cuțit pe care obișnuia să-l poarte asupra sa și despre care spunea că intenționează să-l folosească împotriva inculpatului.

Referitor la ziua de 15 ianuarie 2011, martorul a afirmat că a fost sunat de inculpat care i-a cerut să-l însoțească în tura de serviciu, că a plecat cu inculpatul în jurul orei 17:00, a făcut un tur al fermei, inculpatul dând câteva instrucțiuni persoanelor angajate și că i-a cerut să aștepte până când va face controlul total. A așteptat aproximativ două ore, interval de timp în care a primit un mesaj de la B.C. care îi cerea să-și retragă plângerea penală pe care și martorul o formulase împotriva părții vătămate. Astfel, martorul a formulat plângere împotriva părții vătămate, deoarece aceasta l-ar fi amenințat în trecut cu cuțitul.

După cele două ore scurse, martorul l-a luat în mașină pe inculpat, care își terminase controlul și pe drumul de întoarcere l-au văzut pe B.C. împreună cu două persoane, însă au trecut cu mașina pe lângă aceștia. În momentul în care au ajuns la intersecție a văzut pe partea vătămată care a început să strige și să facă semne să oprească mașina, moment în care inculpatul i-a cerut personal să oprească și să aștepte venirea părții vătămate. Partea vătămată singură s-a apropiat de mașina inculpatului, iar persoanele care o însoțeau au rămas la aproximativ 25 de metri.

Același martor a precizat că inițial inculpatul a vrut să coboare din mașină, însă imediat a revenit în vehicul și a deschis geamul portierei, martorul confirmând că partea vătămată avea în mână un obiect despre care a avut convingerea că este un cuțit, aceasta deoarece în multe rânduri B.C. i-a arătat cuțitul pe care îl purta asupra sa. În precizările martorului se arată că partea vătămată a fost cea care a început să fie agresivă verbal față de inculpat, că aceasta era în stare de ebrietate și că la un moment dat, după ce I-a înjurat și scuipat pe inculpat, partea vătămată a încercat să lovească prin geamul deschis al portierei pe inculpat, în mână având un obiect pe care nu I-a putut identifica cu exactitate inițial, dar pe care l-a văzut ulterior când partea vătămată a scos mâna din buzunar, ca fiind un cuțit.

Martorul a mai arătat că evenimentele descrise mai sus au avut Ioc cu repeziciune și că a constatat că inculpatul a încercat să pareze lovitura din partea părții vătămate, ridicând arma pe care o avea în mașină cu ambele brațe, fără să poată preciza dacă inculpatul avea sau nu mâna pe trăgaci. După ce s-a auzit focul de armă, la solicitarea inculpatului au plecat din locul respectiv, a constatat că inculpatul se afla într-o stare de confuzie, dar imediat acesta a încercat să sune la poliție și chiar au mers ulterior la Poliția din Tărtășești.

Au fost audiați și cei doi martori cu care se afla partea vătămată în momentul în care s-a întâlnit cu inculpatul, anume B.C.A. și T.S.F. Primul dintre aceștia a confirmat faptul că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 a fost împreună cu partea vătămată și cu T.S.F. la un bar din sat, de unde au cumpărat cafea și câteva cutii de bere, moment în care au observat mașina inculpatului mergând spre fermă, și care nu a oprit, ci doar a claxonat în semn de salut.

În jurul orei 22:00, când se întorcea către casă cu amicii săi, s-a oprit în fața casei lui T.S.F. pentru a consuma bere și din nou a văzut mașina inculpatului care era condusă de martorul C.F., în dreapta aflându-se inculpatul.

Martorul a confirmat că partea vătămată s-a apropiat de mașina inculpatului, dar că nu avea asupra sa decât un telefon mobil și de la o distanță de 15-20 metri a văzut că inculpatul a deschis ușa din dreapta a mașinii și a avut impresia că acesta are la geam un obiect, o țeava ce părea a fi țeava unei arme. În timp ce partea vătămată se apropia de mașină, T.S.F. a intrat în casă și nu a auzit conținutul discuției dintre partea vătămată și inculpat. Știa despre situația tensionată dintre părți și a încercat să rețină pe partea vătămată să nu meargă să vorbească cu inculpatul cu atât mai mult cu cât știa că inculpatul deține și o armă de foc.

Martorul a mai susținut că a auzit un foc de armă, după care a văzut pe partea vătămată căzută la pământ, moment în care a fugit către locul respectiv și a constatat că partea vătămată fusese împușcată. A sunat la spital și, pe membrii familiei victimei, anunțându-i despre evenimentele întâmplate.

Martorul T.S.F. a confirmat spusele martorului B.C.A., însă fără a da foarte multe amănunte despre discuția dintre părți, deoarece susține că ar fi intrat în casă la un moment dat pentru a-și lua un pachet de țigări, moment în care a auzit un zgomot ce se asemăna cu o împușcătură. Când a ieșit afară din casă martorul l-a văzut pe B.C.A. lângă corpul părții vătămate și a aflat de la acesta că partea vătămată fusese împușcată de către inculpat.

Martorul I.C. a afirmat că este concubinul surorii victimei și că îl cunoaște și pe inculpat, care este în relație de rudenie și cu victima. Referitor la situația tensionată dintre părți, martorul a afirmat că vorbise cu partea vătămată despre aceasta, dar niciodată partea vătămată nu ar fi recunoscut că a comis fapte amenințătoare la adresa, inculpatului, conflictul dintre părți fiind amplificat și de anturajul în care trăiau părțile și de persoanele care din răutate și invidie au reușit să învrăjbească pe cei doi veri, în seara incidentului a fost anunțat că B.C. a fost împușcat s-a deplasat la fața locului împreună cu sora victimei, dar nu știe ca victima să-fi avut asupra sa vreun cuțit. Partea vătămată, deși mai consuma băuturi alcoolice, niciodată nu era violentă, dar știe că inculpatul deține o armă de foc, despre care și victima avea cunoștință. Același martor a mai susținut că partea vătămată își dorea să rezolve amiabil situația cu inculpatul și că a aflat amănunte despre incident de Ia cei doi martori care îl însoțeau pe partea vătămată în seara respectivă.

Martorii S.F. și L.E. au afirmat că sunt colegi de serviciu cu inculpatul și că în această calitate au avut cunoștință despre diferitele acțiuni de amenințare la care a fost supus acesta din urmă. Astfel martorii susțin că B.C. se ocupa de activități de braconaj în zonă de mai mult timp și neînțelegerile dintre părți au apărut în momentul în care inculpatul a fost numit șef de pază la ferma piscicolă. Inculpatul era o persoană cumsecade și că de când a venit să lucreze la fermă activitatea acesteia s-a îmbunătățit și s-au rărit cazurile de braconaj pe lacuri.

Martorul D.M. a afirmat că știe despre conflictul dintre părți, care a debutat în toamna anului 2010, și tot ceea ce cunoaște este despre anumite evenimente ce au avut loc în luna noiembrie 2010 acasă la partea vătămată. Acolo se afla martorul C.F. care a sunat la un moment dat pe telefonul mobil și pe inculpat, acesta din urmă fiind vădit nemulțumit de prezența Iui C.F. în domiciliul părții vătămate, care ar fi proferat injurii la adresa lui B.C.

Referitor la ziua de 15 ianuarie 2011 martorul afirmă că B.C. a venit la el acasă în jurul orei 18:00, după care aceasta a plecat, iar în jurul orelor 22:00 a fost sunat de un prieten al victimei care i-a spus despre evenimentul tragic ce s-a soldat cu moartea victimei. Același martor a mai arătat că știa despre activitățile de braconaj în care era implicat B.C., dar știa că acesta încetase cu astfel de activități și s-a apucat de alte acțiuni legate de dezmembrări de autovehicule.

Martorul H.M. a arătat că nu a fost de față la incidentul dintre părți, dar că fusese solicitat de B.C. să îl ducă cu mașina acasă, deoarece acesta consumase băuturi alcoolice, după această martorul afirmând că a văzut o mașină ce știa că aparține inculpatului și care a întors în dreptul locuinței lui B.C. A auzit un schimb de replici între părți toate acestea întâmplându-se pe fondul unei situații vechi tensionate dintre acestea.

Referitor la seara de 15 ianuarie 2011 martorul a arătat că în jurul orelor 16:30-17:00 a văzut pe B.C. împreună cu 2-3 persoane la un magazin din comună unde a și oprit, moment în care a văzut mașina inculpatului care a dat un semnal acustic, martorul neputând preciza cine era cealaltă persoană din mașina inculpatului. După ce a plecat către casă, martorul susține că nu a mai văzut pe partea vătămată, însă a fost înștiințat ulterior despre decesul acesteia.

Martorii T.C.S. și T.I.S. au arătat că până în vara anului 2010 părțile s-au înțeles bine, dar că neînțelegerile au apărut din momentul în care inculpatul a fost angajat la ferma piscicolă și că activitatea s-a îmbunătățit considerabil Ia fermă de când inculpatul lucra acolo. Martorul T.I.S. a confirmat faptul că la adresa inculpatului au existat câteva acțiuni de amenințare și că de aceste acțiuni inculpatul îl suspecta pe vărul său B.C.

La rândul său, martorul T.C.S. a afirmat că știa despre plângerile reciproce pe care părțile și le-au făcut la poliție și de faptul că B.C. manifesta temere știind că inculpatul deținea o armă de foc.

Martorul cu identitate protejată audiat în cauză a confirmat poziția pe care a avut-o încă din faza cercetărilor penale, anume că, ajuns la fața locului unde partea vătămată căzuse împușcată la pământ, a văzut în jurul acesteia câteva obiecte căzute la pământ, între care un telefon mobil și un cuțit de bucătărie, care ulterior a dispărut. Acest martor a susținut că a auzit ulterior discuții între persoanele aflate la fața locului despre dispariția cuțitului, fapt ce i-a întărit convingerea existenței acestei arme asupra părții vătămate. A solicitat să aibă identitate protejată deoarece îi era teamă de persoanele ce făceau parte din anturajul părții vătămate, aceasta din urmă fiind cunoscută în zonă ca o persoană destul de agresivă, ce se ocupa împreună cu prietenii săi, de mult timp, cu activități de braconaj.

La solicitarea inculpatului au fost audiați 3 martori pe situația de fapt, aceștia fiind cunoscuți ai inculpatului și ai părții vătămate.Țoți acești martori au afirmat despre partea vătămată că era o persoană violentă, se ocupa cu activități de braconaj și era implicată în numeroase acțiuni de amenințare și lovire față de mai multe persoane din comună. Și acțiunile de amenințare la adresa inculpatului au fost inițiate tot de partea vătămată și atât inculpatul, cât și conducerea fermei piscicole au formulat numeroase plângeri la poliție pentru distrugerile ce au avut loc în zona fermei.

În cauză s-a încuviințat de către instanța de fond, la solicitarea iriculpatului efectuarea unei expertize tehnice și traseologice criminalistice, obiectivele fiind discutate și propuse în ședință publică, experții criminaliști răspunzând acestor obiective, care țineau în special de poziția victimei în momentul executării focului de armă, prin raportul de expertiză criminalistică depus Ia dosarul cauzei.

Prima instanță a reținut că raportul concluzionează că mecanismul de siguranță al armei deținute de inculpat a funcționat normal în momentul tragerii, fiind exclusă posibilitatea declanșării accidentale a focului atunci când siguranța se află pe poziția blocat/safe, că percuția nu se realizează fără acționarea directă asupra trăgacelor, nici când arma este asigurată, nici când este dezasigurată.

S-a specificat în concluziile raportului de expertiză că, în momentul declanșării focului, țeava armei se afla într-o poziție sub un unghi de 35° cu orizontala și la o înălțime de circa 1,68 metri față de sol, distanța dintre trăgător și victimă putând fi de 0,40 metri, iar victima aflându-se într-o poziție verticală.

Pentru părțile civile și vătămate din prezenta cauză, instanța a încuviințat și numirea unui expert recomandat, care a depus la rândul său opinii cu privire la raportul de expertiză criminalistică efectuat, concluziile sale generale fiind în mare parte conforme cu cele din expertiza efectuată la institutul criminalistic.

De asemenea, instanța de fond a încuviințat și un supliment de expertiză, acesta fiind depus la dosarul de fond, prima instanță apreciind că nu sunt însă edificatoare concluziile acestuia în lipsa unui experiment judiciar, pe care nu l-a încuviințat, întrucât expertiza solicitată și actele dosarului de urmărire penală fac inutilă o asemenea experimentare.

Analizând actele și lucrările dosarului în lumina susținerilor părților, a materialului probator administrat în cauză, inclusiv al celui administrat nemijlocit în faza cercetării judecătorești, tribunalul a constatat următoarele:

Relativ la situația de fapt, tribunalul a observat că organele de urmărire penală au reținut în mod corect și complet împrejurările în care s-a săvârșit fapta și au realizat o justă administrare a mijloacelor de probă, din care rezultă atât existența faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege. La stabilirea acestei stări de fapt au fost avute în vedere probele așa cum au fost evidențiate mai sus, inclusiv concluziile expertizei medico-legale, care a concluzionat că moartea victimei B.C. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei mixte (externă și internă), consecința unei plăgi împușcate, penetrante în zona hemitorace drept, cu distrucția în cvasitotalitate a plămânului drept. Examenul sângelui recoltat de la victimă cu ocazia autopsiei a confirmat o alcoolemie de 1,05 gr.‰.

De asemenea, au fost efectuate investigații de specialitate și asupra armei deținută de către inculpat fără autorizație legală și s-a concluzionat că această pușcă, marca C.B., este o armă de foc destinată practicării vânătorii, având țevile și patul secționate, iar elementele de identificare îndepărtate.

Coroborând toate probele ce au fost administrate pe parcursul procesului penal, a reținut că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 în jurul orei 22:30, pe raza comunei C., satul S., județul Dâmbovița, pe fondul unui conflict mai vechi,inculpatul a împușcat cu arma pe care o avea în deținere și pentru care nu poseda permis, pe vărul său B.C., împușcătura fiind mortală.

Prima instanță a mai reținut că fapta de omor calificat reținută în sarcina inculpatului,chiar dacă este apreciată de acesta din urmă ca fiind săvârșită fără intenție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 -175 lit. i) C. pen., din probe rezultând că fapta a fost comisă de inculpat în public, respectiv pe stradă, acest loc fiind prin natura și destinația lui accesibil publicului.

Așa cum rezultă din expertiza criminalistică efectuată în faza cercetării judecătorești, focul de armă nu s-a declanșat în mod accidental, inculpatul încercând să o aibă în permanență în mașină atunci când efectua controlul activităților pe lacurile aflate în administrare și pentru temerea pe care o încerca privitor la partea vătămată, cunoscută ca o persoană violentă care se ocupa de mulți ani cu braconajul.

Pe fondul amenințărilor și agresiunilor mai vechi la adresa sa, pentru care inculpatul formulase plângeri la poliție, suspectându-l pe vărul său B.C. în seara zilei de 15 ianuarie 2011 inculpatul a reacționat la fel de violent față de atitudinea amenințătoare și provocatoare a părții vătămate.

Instanța de fond a mai reținut că este adevărat că în cauză nu s-a găsit niciun cuțit asupra părții vătămate însă prezența unei asemenea arme asupra acesteia din urmă este dovedită prin declarațiile martorului C.F. și a martorului cu identitate protejată, acest cuțit fiind purtat ca și o obișnuință de către partea vătămată.

Astfel, prima instanță reține că actul material al părții vătămate a constat în încercarea acesteia de a lovi cu cuțitul pe care I-a palmat în mâna dreaptă, prin geamul deschis al portierei mașinii aparținând inculpatului, pe vărul său, iar riposta inculpatului a constat în ridicarea aproape imediată a armei aflată în portiera mașinii, rezultatul fiind executarea unui foc de armă care a lovit mortal pe partea vătămată.

Ca urmare, tribunalul a apreciat că, în contextul cauzei, se poate reține în favoarea inculpatului starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., potrivit cu care constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea părții vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În raport de aceste dispoziții Iegale condițiile de existență ale provocării privesc: 1) existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate; 2) actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare sau emoție infractorului; 3) sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoții infractorul să fi săvârșit infracțiunea; 4) infracțiunea să se îndrepte împotriva provocatorului. Prin urmare, pentru reținerea acestei circumstanțe trebuie dovedite toate cele 4 condiții.

În speță, din coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile martorilor audiați în cauză, reiese fără putință de tăgadă că de mai mult timp inculpatul s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tensiuni, generată de amenințările succesive Ia adresa persoanei și a bunurilor sale, principala persoană suspectată fiind vărul său, B.C. De altfel, așa cum rezultă din actele dosarului, față de victimă au fost formulate numeroase plângeri penale, inclusiv de către conducerea fermei piscicole unde lucra ca șef de pază inculpatul, partea vătămată fiind o persoană cunoscută în zonă pentru activitățile ilicite de braconaj, dar și pentru comportamentul agresiv pe care l-a avut și față de alte persoane din comunitate.

În ziua săvârșirii faptei, victima s-a comportat jignitor și amenințător din nou la adresa inculpatului, aceasta în ciuda declarațiilor unor martori, prieteni apropiați ai victimei, care o însoțeau pe aceasta din urmă și care au văzut de la distanță că inculpatul discuta cu vărul său prin geamul deschis de la portiera mașinii.

Declarațiile acestor din urmă martori nu au fost integral reținute de către instanța de fond, fiind apreciate ca subiective în contextul în care sunt cunoscuți în zonă ca persoane ce se ocupă cu aceleași activități de braconaj și față de care inculpatul a încercat să ia atitudine printr-un control corect și eficient pe raza bălților aflate în administrarea sa.

Tot martorii fac dovada faptului că discuția a avut loc între inculpat și partea vătămată pe un ton ușor ridicat, martorul direct C.F. vorbind despre încercarea părții vătămate de a-l lovi prima pe inculpat cu cuțitul pe care îl avea în mână. Or, acest comportament al părții vătămate, în fața căruia inculpatul a reacționat sub imperiul tulburării provocate de atitudinea agresivă a părții vătămate, coroborat cu întreaga situație tensionată ce a precedat, pot fi asimilate și se circumscriu noțiunii de provocare în sensul prevăzut de art. 73 lit. b) C. pen.

Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, iar probele administrate trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Tribunalul a administrat materialul probator indicat în rechizitoriul parchetului, a procedat Ia administrarea de probe noi în condiții de oralitate și contradictorialitate, pe baza cărora a reținut starea de fapt, vinovăția inculpatului, elementele constitutive ale infracțiunilor și încadrarea juridică a acestora.

Pe baza acelorași probe instanța de fond a apreciat că în speță nu ne aflăm nici în prezența unui exces de apărare justificat și nici a unui exces scuzabil, așa cum susține inculpatul, ci în prezența circumstanței atenuante a provocării, inculpatul săvârșind fapta de omor în stare de puternică tulburare ca urmare a incidentului ce a avut loc în seara de 15 ianuarie 2011, prin care partea vătămată a încercat să o lovească cu un cuțit, dar și a puternicelor tulburări și emoții generate de perpetua activitate agresivă și amenințătoare pe care partea vătămată a manifestat-o în timp la adresa sa.

Așadar, în drept, s-a apreciat de către instanța de fond că această faptă a inculpatului întrunește elementele constitutive, ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., iar referitor la celelalte două infracțiuni reținute în sarcina, inculpatului, acestea nu au fost practic infirmate de către inculpat, care a recunoscut că nu deținea autorizație legală pentru arma de vânătoare, această armă fiind folosită în comiterea infracțiunii de omor.

Față de aceste considerente, instanța de fond a pronunțat soluția de condamnare a inculpatului, la individualizarea pedepselor aplicate ținând seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., de consecințele reținerii art. 73 lit. b) C. pen. și de efectele circumstanțelor atenuante personale conform art. 76 C. pen., inculpatul fiind o persoană cu un trecut mai mult decât decent, o persoană responsabilă atât în familie, cât și în societate, necunoscută cu antecedente penale

Tribunalul a reținut că o condamnare la pedeapsa închisorii atrage de drept și interzicerea față de inculpat a unor drepturi prevăzute de art. 64 C. pen., această măsură nefăcându-se însă automat prin efectul legii, ci se supune aprecierii instanței în funcțiile de criteriile stabilite de art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, tribunalul a reținut că natura faptelor săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 64 Iit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen., motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei.

Nu s-a interzis dreptul de a alege întrucât fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală și nici dreptul prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., inculpatul nefolosindu-se de vreo profesie pentru săvârșirea infracțiunilor.

Relativ la modalitatea de executare a pedepsei, tribunalul a apreciat că executarea efectivă a pedepsei închisorii este justificată în cauză, inculpatul fiind arestat preventiv, măsură ce a fost menținută în baza art. 350 C. proc. pen., iar perioada arestului preventiv s-a dedus conform art. 88 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a ținut cont de incidența în cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., anume că la comiterea infracțiunilor s-a reținut și o culpă a victimei, reținând că este adevărat că familia victimei a fost greu încercată prin pierderea părții vătămate, aceasta din urmă având copii minori în întreținere, de care se ocupa îndeaproape și pe care îi ajuta sub aspect financiar.

Faptul că partea vătămată era cunoscută în zonă ca o persoană ce se ocupa frecvent cu activități ilicite de braconaj, nu justifică decesul acesteia, prejudiciile morale încercate de părțile civile din prezenta cauză fiind mai mult decât dovedite.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 14 cu art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a admis în parte latura civilă a cauzei și a obligat inculpatul să suporte atât plata unor daune morale către descendenții direcți ai victimei (copiii din prima relație de concubinaj și copilul din căsătoria cu B.M.A.), față de acești minori instanța de fond apreciind că se impune și acordarea unor prestații periodice care să suplinească într-un fel ajutorul financiar pe care îl obțineau de la tatăl lor, în funcție de venitul minim pe economie, câtă vreme din dosar nu rezultă probe certe în dovedirea veniturilor lunare obținute de partea vătămată.

Soția supraviețuitoare B.M.A. s-a apreciat că este îndreptățită a fi despăgubită moral pentru prejudiciul încercat, la fel și mama victimei, care din declarațiile martorilor audiați în cauză sub aspect civil, rezultă că a suportat cheltuielile cu înmormântarea victimei și cu pomenirile ulterioare.

Referitor la probele administrate în dovedirea laturii civile, prima instanță a avut în vedere coroborarea declarațiilor martorilor, astfel încât acestea să coincidă până la o anumită sumă de bani reținută ca reprezentând contravaloarea acestor ultime cheltuieli, această sumă fiind apreciată la 5.000 euro și nu Ia sume mult mai mari, așa cum a pretins partea civilă. Din probe rezultă că partea vătămată nu era o persoană foarte înstărită, contribuia la întreținerea copiilor săi minori și a construit casa în care locuiau, însă veniturile sale nu sunt stabilite cu exactitate prin probele administrate de părțile civile.

Ca o consecință a soluției de condamnare a inculpatului pentru toate cele 3 fapte penale aflate în concurs, instanța de fond a procedat la contopirea acestora,inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat ca pedeapsă complementară și aceea a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

Totodată, în baza art. 118 lit. b) și f) C. pen., s-a dispus confiscarea armei de vânătoare deținută fără drept și folosită de inculpat la săvârșirea infracțiunilor, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat (cu excepția sumei de bani reprezentând contravaloarea expertizei criminalistice dispusă în faza cercetării judecătorești, care a fost plătită în timpul procesului de către inculpat), inclusiv a sumei de bani reprezentând contravaloarea cartușelor folosite la efectuarea expertizei criminalistice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, inculpatul B.S. și părțile civile B.A., U.E.J., B.M.A., B.M. prin reprezentant legal B.M.A., B.G.C. și B.V.M., ambii prin reprezentant legal U.E.J.

În motivarea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a arătat în esență că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât în mod greșit s-au reținut scuza provocării și circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere că pretinsa acțiune agresivă a victimei, pe care inculpatul a invocat-o și la urmărirea penală, afirmând că aceasta ar fi încercat să-l lovească cu un cuțit pe care îl avea în mână, nu este susținută din punct de vedere probator, astfel încât instanța de fond trebuia să o înlăture pe baza acelorași considerente pentru care a fost înlăturată și de procuror.

Reținerea, existenței cuțitului ca fiind, o armă pe care partea vătămată o avea asupra sa este incertă, acesta nefiind văzut de martorii care o însoțeau pe aceasta, iar pretinsul remitent (martorul T.S.F.) a negat orice implicare în legătură cu înarmarea victimei. Martorul B.C.A., a susținut că nu a auzit nici un fel de înjurături între inculpat și victimă.

De asemenea, martorul cu identitate protejată a declarat că a ajuns la fața locului imediat ce a auzit împușcătura și a văzut în preajma părții vătămate un pachet de țigări, un telefon și un cuțit cu lama de aproximativ 20 de cm, iar ulterior, revenind alături de alte persoane, a constatat la fața locului lipsa cuțitului de pe carosabil și i-a auzit pe cei prezenți discutând în legătură cu arma dispărută. Acest martor nu a fost prezent la fața locului înainte de executarea de către inculpat a focului față de victimă, astfel că mărturia sa nu se referă la pretinsa provocare a acesteia, iar pe de altă parte că martorul nu a putut indica numele vreunei persoane dintre cele despre care a susținut că au comentat dispariția cuțitului de pe carosabil.

S-a arătat că nu subzistă nici starea de tulburare puternică a inculpatului determinată de actul provocator al părții vătămate, și chiar admițând că el s-a manifestat indiferent legat de pericolul potențial de a fi împușcat de inculpat, starea conflictuală care a existat între cei doi nu exprimă nici ea temerea că disputa trebuia tranșată printr-o confruntare.

Chiar dacă inculpatul a depus la dosar caracterizări din care rezultă: că este cunoscut ca având un comportament corespunzător în comunitate, aceste referințe favorabile puteau fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, dar este excesiv ca ele să primească semnificația circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate pentru infracțiunile comise, în condițiile în care pe întreg parcursul procesului acesta a avut o conduită procesuală incorectă, invocând neîntemeiat în beneficiul său cauze exoneratoare de răspundere penală ori scuza provocării.

De asemenea, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind prelevarea de la inculpat a probelor biologice.

Părțile civile au arătat, în esență, în motivarea apelurilor declarate că în mod greșit instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzuta de art. 73 lit. b) C. pen., dând eficiență declarațiilor total nereale și fără suport probatoriu ale martorului C.F., șoferul inculpatului. Depoziția acestuia de la instanța de fond trebuie înlăturată în totalitate pentru că la instanță declara cu totul altceva decât a declarat la urmărirea penală. Precizările de la instanță sunt în totală contradicție cu expertiza balistică efectuată în cauză, care a concluzionat că mecanismul de siguranță al armei a funcționat normal, fiind exclusă posibilitatea declanșării accidentale și că percuția se realizează prin acționarea directă a trăgacelor.

Totodată, martorul sub acoperire nu a declarat că victima ar fi folosit cuțitul, ci numai că la un moment dat ar fi văzut un cuțit pe sol, care a dispărut.

Sub aspectul laturii civile această reținere a stării de provocare a diminuat cuantumul despăgubirilor solicitate, obligarea la prestații periodice este una derizorie, iar daunele morale nu au fost corect apreciate.

Inculpatul B.S. a criticat sentința instanței de fond, arătând în esență că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor, infracțiune care se comite întotdeauna cu intenție. În rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nu s-au precizat condițiile focului letal, iar susținerile sale, potrivit cărora a acționat în legitimă apărare, nu au fost combătute în niciun fel.

Părțile adverse au susținut că trebuie să se țină seama de declarațiile martorilor audiați în cauză, însă martorii acuzării au făcut parte din anturajul victimei, și nu înțelege pentru care motiv ar fi mai credibile declarațiile acestor martori, decât cei din anturajul său, cu care nu s-a aflat în contact chiar din noaptea incidentului.

A mai arătat că la instanța de fond a dorit să demonstreze situația reală petrecută la momentul incidentului, iar în situația în care dorea să suprime viața victimei avea mai multe posibilități, respectiv noaptea, fără vreun martor de față, însă nu a făcut-o pentru că nu și-a dorit acest lucru.

A solicitat instanței de fond efectuarea unei expertize criminalistice, pe motiv că primul raport de expertiză s-a dovedit a avea concluzii greșite, concluziile expertului fiind absurde și halucinante, iar aceste susțineri ale sale se întemeiază pe faptul că arma nu putea să aibă poziția indicată de către expert, traseul de pătrundere fiind sub un unghi de 35°. Din această perspectivă a solicitat a se efectua un experiment judiciar, deoarece numai prin acest experiment s-ar fi înlăturat concluziile expertului.

În faza de urmărire, procurorul audiind martorul cu identitate protejată, a luat cunoștință de faptul că victima la momentul incidentului avea asupra sa un cuțit, însă nu a dus aceste informații la sfârșit și instanța de fond a ajuns la concluzia că se impune reținerea dispozițiilor art. 73C. pen., cu toate că această reținere este greșită, instanța de fond trebuind să rețină legitima apărare în acest sens fiind și decizia nr. 686/2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în care se menționează că în cazul legitimei apărări acțiunea se realizează imediat, astfel cum s-a petrecut și în speța de față.

La momentul producerii incidentului nu a făcut altceva decât să pareze, lovitura victimei, și, chiar și în măsura în care această parare a fost efectuată cu o armă, trebuia să se aibă în vedere că la acel moment inculpatul s-a aflat sub imperiul unei stări de tulburare.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apelantul inculpat a arătat că suma despăgubirilor civile este destul de mare în raport de vinovăția sa.

Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate de apelanți, dar și, din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de părțile civile B.A., U.E.J., B.M.A., B.M. prin reprezentant legal B.M.A., B.G.C. și B.V.M., ambii prin reprezentant legal U.E.J. sunt fondate, iar apelul declarat de inculpatul B.S. este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu privire la latura penală, Curtea a apreciat că situația de fapt a fost reținută în mare parte în mod corect de instanța de fond, și a fost însușită și de instanța de apel, însă cu precizările de mai jos.

Astfel, din probele administrate în cauză, așa cum au fost prezentate mai sus, a rezultat că în seara zilei de 15 ianuarie 2011 inculpatul B.S. a întâlnit pe vărul său, B.C., în timp ce se deplasa cu autoturismul proprietate personală împreună cu martorul C.F., pentru a verifica una dintre bălțile pe care le avea în pază, de pe raza comunei C. În jurul orei 22:00, cei doi s-au reîntâlnit, inculpatul fiind însoțit de același martor, iar partea vătămată fiind împreună cu martorii B.C.A. și T.S.F.

În timp ce mașina condusă de martorul C.F. a oprit, inculpatul fiind pe locul din dreapta al autoturismului, partea vătămată B.C. s-a apropiat de autovehicul și s-a aplecat către portiera dreaptă pentru a discuta cu inculpatul, geamul acesteia fiind coborât.

Inculpatul avea în mașină o armă de foc marca C.B. destinată practicării vânătorii cu țevile și patul secționate, iar cu elementele de identificare îndepărtate, pe care acesta o deținea fără autorizație.

În. momentele premergătoare incidentului, inculpatul ținea arma cu patul pe picioare și cu țevile ieșite în afara autoturismului și sprijinite de geamul deschis al portierei din dreapta.

Curtea a mai reținut că între inculpat și vărul acestuia exista o stare conflictuală mai veche, datorită faptului că inculpatul îl suspecta pe vărul său că se ocupă cu braconajul în zona bălților pe care le avea în supraveghere, că a distrus un năvod, un dig și un autoturism. Din această cauză, inculpatul și societatea la care acesta era angajat au făcut mai multe sesizări la organele de poliție locale, cu privire la presupusele fapte săvârșite de vărul inculpatului.

În seara zilei de 15 ianuarie 2011, în jurul orei 22:00, inculpatul B.S. s-a reîntâlnit cu vărul său, B.C., incidentul dintre cei doi veri având loc pe drumul public, în timp ce mașina condusă de martorul C.F. a oprit, iar partea vătămată s-a apropiat de autovehicul și s-a aplecat către portiera dreaptă a autoturismului pentru a vorbi cu inculpatul.

Inculpatul a executat un foc de armă asupra părții vătămate cu arma de vânătoare pe care o deținea fără autorizație, iar partea vătămată a căzut în mijlocul carosabilului, martorii care o însoțeau venind la fața locului și constatând că aceasta intrase în stare de inconștiență.

Inculpatul a arătat că provocările părții vătămate, în contextul conflictelor anterioare, au fost împrejurările care l-au determinat să riposteze, folosindu-se de arma letală, pentru a înlătura un atac iminent cu un cuțit al victimei asupra sa.

Cu privire la cuțitul de care inculpatul spune că s-ar fi folosit victima, Curtea a reținut că existența acestuia nu a fost dovedită, martorii B.C.A. și T.S.F. infirmând susținerile inculpatului.

Chiar martorul cu identitate protejată a susținut că a ajuns în seara respectivă la locul incidentului imediat ce a auzit împușcătura și a văzut în preajma părții vătămate, care era căzută la pământ, un pachet de țigări, un telefon și un cuțit cu lama de aproximativ 18-20 cm, însă a mai arătat și că a avut o discuție telefonică de câteva minute și nu a văzut când acel cuțit a dispărut de la fața locului, dar a auzit pe unele dintre persoanele prezente acolo discutând în legătură cu arma dispărută.

Acest martor nu a fost prezent la fața locului înainte de executarea de către inculpat a focului de armă către victimă și nici nu a putut indica numele vreunei persoane dintre cele despre care a susținut că au discutat despre dispariția cuțitului de pe carosabil, arătând că se afla la o distanță de circa 100 metri și la un moment dat a auzit un zgomot ca o petardă, după care a venit la fața locului și a văzut victima căzută la pământ.

Martorul C.F. a susținut că a văzut, victima când încerca să-I lovească pe inculpat cu un cuțit însă declarația acestuia nu a putut fi luată în considerare, fiind subiectivă, având în vedere faptul că chiar martorul a arătat că se afla într-o relație conflictuală cu victima datorită relației, de prietenie pe care o avea cu inculpatul și pentru că și în alte împrejurări a primit personal amenințări de la victima B.C.

Totodată, acest martor a dat declarații contradictorii cu privire la incident, la fiecare dintre acestea încercând să prezinte o situație cât mai favorabilă pentru inculpat. Astfel, în declarația din data de 16 ianuarie 2011 martorul a arătat că o persoană i-a dat ceva părții vătămate, dar nu poate preciza ce anume și nici unde a pus partea vătămată acel obiect. În declarația din data de 9 februarie 2011 același martor a arătat că partea vătămată era împreună cu martorul B.C.A. și cu încă o persoană pe care nu o cunoștea, iar acea persoană i-a dat părții vătămate ceva, nu știe ce anume, ce victima a introdus în buzunarul de la piept.

În aceste condiții în care la locul incidentului nu a fost găsit vreun cuțit, Curtea a apreciat că presupusa acțiune agresivă a victimei cu cuțitul asupra inculpatului nu este susținută din punct de vedere probator. Totodată, inculpatul se afla în habitaclul autoturismului, iar geamul portierei din dreapta era ridicat circa 10 cm, potrivit susținerilor acestuia din urmă.

De asemenea, inculpatul avea posibilitatea să părăsească zona sau să închidă geamul portierei și să încuie autoturismul pentru a evita conflictul cu vărul său, dacă știa, așa cum a afirmat că vărul său era o persoană violentă.

Dimpotrivă, inculpatul nu numai că nu a încercat să evite conflictul, ci s-a pregătit pentru un eventual conflict, ținând arma sprijinită cu patul pe picioare și cu țevile pe geamul deschis al portierei, dar și cu piedica (sistemul de asigurare) trasă. Această atitudine nu a condus decât la concluzia că inculpatul nu dorea să evite un conflict cu vărul său.

Susținerile inculpatului, potrivit cărora a ridicat piedica armei pentru a fi (...) pregătit să tragă un foc în plan vertical, cunoscând de ce este în stare victima (...) nu au condus la concluzia că acesta s-a aflat în legitimă apărare, aceste pregătiri având loc înainte de incident. Totodată, chiar inculpatul a arătat că la a doua întâlnire cu victima trecuse de aceasta cu circa 4-5 metri și i-a spus șoferului, martorul C.F., să meargă înapoi pentru a putea discuta cu vărul său.

De asemenea, tocmai pentru că inculpatul cunoștea de ce este în stare victima (potrivit spuselor sale) trebuia și putea să evite o întâlnire și un eventual conflict cu aceasta.

Inculpatul a mai susținut că s-a apărat cu arma de lovitura cu cuțitul victimei, însă nici arma, nici inculpatul și nici autoturismul nu au prezintat urme de lovituri (zgârieturi, tăieturi etc.).

Prin urmare, Curtea a apreciat că nu se poate reține existența vreunei provocări din partea victimei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., și nici că inculpatul ar fi săvârșit fapta în legitimă apărare, astfel că au fost înlăturate aceste dispoziții cu privire la toate pedepsele aplicate inculpatului.

Chiar presupunând că victima ar fi avut un cuțit (fapt nesusținut probator), pe care inculpatul a declarat că l-a văzut când martorul C.F. a dat cu spatele după ce-l depășise pe vărul său, atacul victimei ar fi putut fi evitat de inculpat prin plecarea din acel loc.

Potrivit raportului de expertiză balistică, mecanismul de siguranță al armei deținute de inculpat funcționa normal, fiind exclusă posibilitatea declanșării accidentale a focului cu siguranța pe poziția blocat.

De asemenea, potrivit aceluiași raport, percuția nu se putea realiza fără acționarea directă asupra trăgacelor, nici în situația în care arma era asigurată, nici în cea în care era neasigurată.

Curtea a mai reținut că și reținerea de către instanța de fond a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este nejustificată, având în vedere încercarea sa de a scăpa de răspundere penală prin prezentarea unei situații de fapt nereale și prin modificarea constantă a declarațiilor date pe parcursul procesului penal.

Un aspect de nelegalitate a hotărârii instanței de fond I-a reprezentat omisiunea acesteia de a dispune ca inculpatului să-i fie prelevate probe biologice în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76/2008, potrivit cărora prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în anexa, printre care și infracțiunea de omor califi cat, este dispusă de instanța de judecată prin hotărârea de condamnare.

În ceea ce privește latura civilă, Curtea a constatat că sumele pe care inculpatul a fost obligat să le plătească cu titlu de prestații periodice lunare în beneficiul minorilor aflați în întreținerea victimei și cele pe care a fost obligat să le plătească cu titlu de daune morale către părțile civile sunt prea mici, fiind acordate cu luarea în considerare a scuzei provocării, astfel că aceste sume vor fi majorate la un cuantum care să satisfacă nevoile părților civile, dar și ținând seama de contribuția victimei la creșterea copiilor săi.

În acest sens, Curtea a reținut că victima a ținut legătura permanent cu toți cei trei copii pe care îi sprijinea moral și material, atât prin acordarea de bani, cât și prin prestarea de diverse activități în gospodărie.

De asemenea, ținând seama de gradul de apropiere dintre părțile civile și victimă, respectiv soție, copii și mamă, Curtea a apreciat că sumele acordate acestor părți cu titlu de daune morale se impune a fi majorate fără ca această majorare să reprezinte o îmbogățire nejustificată a acestor persoane.

În acest sens, Curtea a apreciat că sumele de câte 20.000 euro pentru fiecare dintre minorii B.V.M., B.G.C. și B.M., suma de 10.000 euro pentru partea civilă B.A. și suma de 15.000 euro pentru partea civilă B.M.A. reprezintă a satisfacție echitabilă a fiecăreia dintre părțile civile.

Față de aceste, considerente, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de părțile civile B.A., U.E.J., B.M.A., B.M. prin reprezentant legal B.M.A., B.G.C. și B.V.M., ambii prin reprezentant legal U.E.J. împotriva sentinței penale nr. 429 din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, pe care a desființat-o în parte și a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. aplicată inculpatului B.S. în pedepsele componente.

A înlăturat dispozițiile art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., reținute în favoarea inculpatului și a majorat pedepsele aplicate acestuia de la 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. la 16 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., de la 1 an și 8 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de fabricare ilicită a armelor de foc, prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. și de la 8 luni închisoare la 1 an și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de falsificare sau modificare fără drept a marcajelor de pe arme de foc, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele astfel stabilite mai sus și s-a aplicat inculpatului B.S. pedeapsa cea mai grea, respectiv 16 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) teza a ll-a C. pen.

Întrucât inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive a acestuia de la data de 16 ianuarie 2011 la zi.

S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, față de soluția în latură penală, pentru a împiedica sustragerea acestuia de la executarea pedepsei.

Totodată, s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în condițiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 76/2008.

În latură civilă s-au majorat sumele pe care inculpatul a fost obligat să Ie plătească cu titlu de prestații periodice lunare în beneficiul minorilor aflați în întreținerea victimei, de la 150 RON la 300 RON pentru minorul B.V.M., de la 100 RON la 300 RON pentru minora B.G.C. și de la 80 RON la 300 RON pentru minorul B.M.

De asemenea, au fost majorate sumele pe care inculpatul a fost obligat să le plătească cu titlu de daune morale către părțile civile, de la câte 15.000 la câte 20.000 euro pentru fiecare dintre minorii B.V.M., B.G.C. și B.M., de la 5.000 la 10.000 euro pentru partea civilă B.A. și de la 10.000 Ia 15.000 euro pentru partea civilă B.M.A.

Pentru aceleași considerentejn baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.S. împotriva aceleiași sentințe și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a obligat inculpatul apelant la 700 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 100 RON onorariu pentru apărătorul din oficiu de la termenul din 18 ianuarie 2013, care a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova, iar în baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat același inculpat la 2.000 RON cheltuieli judiciare către partea civilă B.A., reprezentând onorariu pentru apărătorul ales.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri partea civilă B.A. și inculpatul B.S.

Examinând cauza atât prin prisma cazurilor de casare invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3859 C. proc. pen.stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede în alin. (21), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 19 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,ipoteza care însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat nu și-a motivat recursul în termen, ci la data de 11 octombrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 18 septembrie 2013), nerespectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Apărătorul inculpatului a invocat în esență ca și motive de recurs greșita interpretarea a probatoriului, nepronunțarea instanțelor asupra unei cereri esențiale pentru cauză, solicitând să se rețină legitima apărare, reindividualizarea pedepselor și în final casarea deciziei din apel și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, invocând, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 171,172 și 14 C. proc. pen., se constată că cele prevăzute de art. 3859 pct. 10, 171 și pct. 14 teza I C. proc. pen., au fost abrogate prin Legea nr. 2/2013, iar cel prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu poate fi avut în vedere din oficiu.

Se reține că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, deoarece pedepsele la care a fost condamnat recurentul inculpat, 16 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor calificat prevăzut de art. 174, 175 lit. i) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracțiunea de fabricare ilicită a armelor de foc, prevăzută de art. 138 din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin. (1) C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsificare sau modificare fără drept a marcajelor de pe arme de foc, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, astfel cum au fost majorate de instanța de apel, se situează în limitele prevăzute de textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Drept urmare, ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte nu are posibilitatea de a examina aceaste critici invocate în cadrul cazurilor de casare mai sus menționate, critici ce nu se circumscriu nici vreunuia din celelalte cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu.

În ce privește recursul părții civile, se constată că acesta a fost motivat în termenul prevăzut de lege și s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 și pct. 172 C. proc. pen. S-a susținut că nu s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparținând inculpatului pentru recuperarea prejudiciului cauzat părților civile, că încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat nu este corectă, că atât latura penală, cât și cea civilă, nu au fost corespunzător soluționate, situația de fapt nu a fost corect reținută, solicitându-se majorarea atât a pedepsei aplicate inculpatului cât și a despăgubirilor civile în cuantumul solicitat inițial, reținerea la încadrarea juridică a faptei și a agravantei prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen. și tragerea la răspunderea penală și a martorului C.F. pentru complicitate la infracțiunea de omor.

Critica vizând greșita încadrare juridică a faptei prin nereținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 175 lit. a) C. pen., omorul săvârșit cu premeditare, se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.

În ce privește critica vizând greșita individualizare a pedepsei al cărei cuantum s-a solicitat a fi majorat, se constată că nu se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. care este incident „când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii”. Nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, deoarece pedepsele, la care a fost condamnat recurentul inculpat, 16 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., 3 ani închisoare pentru infracțiunea de fabricare ilicită a armelor de foc, prevăzută de art 138 din Legea nr. 295/2004 raportat Ia art. 279 alin. (1) C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de falsificare sau modificare fără drept a marcajelor, de pe arme de foc, prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004, astfel cum au fost majorate de instanța de apel, se situează în limitele prevăzute de textele de lege care incriminează infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și răspund criteriilor de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen.

Referitor la critica privind cuantumul despăgubirilor civile Ia plata cărora a fost obligat recurentul inculpat, apreciat insuficient de către recurenta parte civilă și neluarea măsurilor asigurătorii, nu poate fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. invocat de apărare. Ar fi incidente aceste prevederi legale numai dacă ar fi fost vorba despre o greșită aplicare a legii și nu despre aprecierea cuantumului lor, orice apreciere neținând de greșita aplicare a legii, pentru că nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale. Încălcarea dispozițiilor legale ar fi existat dacă nu s-ar fi acordat despăgubirile civile conform art. 991-999 C. civ. sau art. 14 și art 346 C. proc. pen. în caz de condamnare.

Or, detaliind aceste cazuri de casare se observă că toate au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât instanța nu le poate avea în vedere la soluționarea cauzei numai pe considerentul că părțile au invocat un caz de casare care în prezent ar părea acoperitor. Așa cum și în practica instanței supreme s-a conturat, oricare dintre cazurile de casare pot reprezenta încălcarea legii, dar cât timp legiuitorul a înțeles să detalieze anumite încălcări ca motive individuale de critică pe calea de atac a recursului, înseamnă că în raport de dispozițiile art. 172, criticile pot fi formulate cu privire la oricare alte încălcări în afara celor care sunt detaliate în cuprinsul art. 3859 C. proc. pen.

În ce privește cererea de a se dispune condamnarea și a martorului C.F. pentru complicitate la infracțiunea de omor comisă de recurent, o atare cerere nu poate fi primită în raport de dispozițiile imperative ale art. 317 C. proc. pen. în conformitate cu care „judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.”

Or, instanța de fond a fost investită prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița doar cu privire la faptele săvârșite de recurentul inculpat B.S., C.F. având calitatea de martor atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.

Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S., durata reținerii și arestării preventive de la 16 ianuarie 2011 la 16 octombrie 2013.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat și pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă B.A. și inculpatul B.S. împotriva deciziei penale nr. 82 din 19 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S., durata reținerii și arestării preventive de la 16 ianuarie 2011 la 16 octombrie 2013.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2013.