Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3067/2013 AI generated

Decizia nr. 3067/2013 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Case Number Decizia nr. 3067/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

Prin Sentința penală nr. 8 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, cu privire la inculpații-apelanți, instanța a hotărât următoarele: S-a admis cererea procurorului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului I.P.D. din două infracțiuni de trafic de persoane - prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. (relativ la partea vătămată B.M. și la martora H.L.C.) într-o singură infracțiune de trafic de persoane sub formă continuată, cu două acte materiale (relativ la aceleași persoane) - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 34 lit. b) C. pen, art. 35 alin. (3) C. pen, art. 88 C. pen; Decizia nr. 3067/2013 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: În baza art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.D.C., zis „B.” la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 5 din sentință, parte vătămată fiind minora C.M.I.).

Keywords

AI generated
art. 13 alin. (1) C. pen art. 41 alin. (2) C. pen art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 art. 34 lit. b) C. pen art. 35 alin. (3) C. pen art. 88 C. pen

Cited Legislation

AI generated
art. 13 alin. (1) C. pen
678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (2) C. pen
și a art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei principale cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.
art. 35 alin. (3) C. pen
În baza art. 35 alin. (3) C. pen.
art. 88 C. pen
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.
art. 71 alin. (2) C. pen
În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.
art. 329 alin. (1) C. pen
În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

Cited Case Law

AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 8 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș, cu privire la inculpații-apelanți, instanța a hotărât următoarele:

S-a admis cererea procurorului și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului I.P.D. din două infracțiuni de trafic de persoane - prevăzute și pedepsite de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. (relativ la partea vătămată B.M. și la martora H.L.C.) într-o singură infracțiune de trafic de persoane sub formă continuată, cu două acte materiale (relativ la aceleași persoane) - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul I. (fost T.) P.D., zis „F.” a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) literele a, teza a II-a și b C. pen. pe o durată de 3 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub formă continuată (cu două acte materiale, relativ la partea vătămată B.M. și martora H.L.C., descrise la punctul nr. 1 din sentință).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (descrisă la pct. 4, parte vătămată fiind B.S.).

În baza art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 5 din sentință, parte vătămată fiind minora C.M.I.).

În baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă la pct. 19 cu referire la martora L.M.E.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei principale cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.D.C., zis „B.” la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 5 din sentință, parte vătămată fiind minora C.M.I.).

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 1 an ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă la pct. 18, relativ la martora S.I.).

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la punctul 15 relativ la inculpata Ș.G.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei principale cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., alături de pedeapsa principală de mai sus s-a aplicat și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.O.C. la pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub formă continuată (descrisă la pct. 7 din sentință, parte vătămată fiind M.L.I.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (descrisă tot la pct. 7, parte vătămată fiind C.A.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedeapsei principale cea mai grea, aceea de 4 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., inculpatul R.S. (fost Z., J.), zis „S.” a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (descrisă la pct. 6 din sentință, relativ la partea vătămată B.A.A.).

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la pct. 13, relativ la inculpatele R.R.L. și C.P.S.).

În baza art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani sub formă continuată (descrisă la pct. 14).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 23 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., inculpatul K. (fost B.) R. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane (descrisă la pct. 8 din sentință, parte vătămată T.R.P.).

În baza art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 11, relativ la martora minoră G.V.A.).

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă tot la pct. 11, relativ la martora G.V.A.).

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul K. (fost B.) R. a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la pct. 16, relativ la inculpata B.M.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 24 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpata B.M. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de prostituție sub formă continuată (descrisă tot la pct. 16 din sentință).

În temeiul art. 81 alin. (1) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 10 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., inculpatul C.V. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 10 din sentință, parte vătămată fiind minora C.M.).

În baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă la același punct 10, relativ la inculpata R.A.).

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane sub formă continuată (descrisă la același punct 10, parte vătămată fiind C.M.).

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul C.V. a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la același punct 10, relativ la inculpata R.A.).

În baza art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă la pct. 12, relativ la inculpata B.D.C.).

În baza art. 261 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă (descrisă la pct. 20, relativ la martora A.E.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei principale cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, astfel că inculpatul va executa în final pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 24 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului C.V. pentru comiterea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare, relativ la martora O.A. - prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 329 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul Z. (fost C.) A., zis „D.” a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 1 an ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă la pct. 8 din sentință, relativ la partea vătămată T.R.P.).

În baza art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 11, relativ la martora minoră G.V.A.).

În baza art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă tot la pct. 11, relativ la martora G.V.A.).

În baza art. 329 alin. (1) C. pen., inculpatul Z.A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 1 an ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă tot la pct. 22, relativ la martora B.S.A.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei principale cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive din data de 24 februarie 2006 până la data de 27 iulie 2007.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 13 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul Ș. (fost A.) I.F. a fost condamnat la pedeapsa 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori (descrisă la pct. 2 din sentință, parte vătămată fiind C.V.).

În baza art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism (descrisă tot la pct. 2, relativ la martora M.V.M.).

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus executarea pedepsei principale cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul s-a adăugat alături de pedeapsa principală de mai sus și pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 328 C. pen., inculpata B. (C.) D.C. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de prostituție sub formă continuată (descrisă la pct. 12 din sentință).

În temeiul art. 81 alin. (1) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul F.C.G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată (descrisă la pct. 23 din sentință, relativ la inculpata F. (fostă V.) A.E.).

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și a arestării preventive, de la 13 aprilie 2006 până la 10 iunie 2006.

În temeiul art. 861 alin. (1) și (2) C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit art. 862 C. pen.

Potrivit art. 863 C. proc. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a dispus ca datele prevăzute la lit. b), c) și d) să fie comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița.

Potrivit art. 863 alin. (3) C. pen., instanța a impus condamnatului respectarea următoarelor obligații:

a) să nu intre în legătură cu inculpații din prezenta cauză, respectiv I.P.D., T.A.I. Ș.D.C., C.O.C., R.S., K.R., C.V., Z.A., Ș. (fost A.) I.F., Ș.G., R.R.L., C.P.S., R.A., B.D.C. și B.M., cu părțile vătămate B.A.A., M.C.I.A., C.M.I., R. (fostă R., fostă L.) M.E., C.A., M.L.I., T.R.P., Ș.S.C., C.M. și cu martorii B.M., H.L.C., C.V. și B.S..

Potrivit art. 863 alin. (4) C. pen. s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță să se facă de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpata F. (fostă V.) A.E. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de prostituție sub formă continuată (descrisă tot la pct. 23 din sentință).

În temeiul art. 81 alin. (1) C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 8 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

Latura civilă a cauzei:

S-a constatat că persoanele vătămate B.M., H.L.C., C.V. și B.S. nu au formulat pretenții civile.

S-a respins ca tardivă acțiunea civilă a părții civile B.A.A..

În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. raportate la art. 998 și următoarele C. civ. (în vigoare la momentul săvârșirii faptei) s-a admis acțiunea civilă a părții civile M.C.I.A. și inculpatul T.A.I. a fost obligat la plata către aceasta a sumei de 3.000 euro, sau echivalentul în lei la cursul de schimb de la data plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. raportate la art. 998 și următoarele C. civ. (în vigoare la momentul săvârșirii faptei) s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu în numele părții civile C.M.I. și inculpații I.P.D. și Ș.D.C. au fost obligați la plata către aceasta a sumei de 1.000 euro, sau echivalentul în lei la cursul de schimb de la data plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și următoarele C. civ. (în vigoare la momentul săvârșirii faptei) s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile C.A. și a fost obligat inculpatul C.O.C. la plata către aceasta a sumei de 1.000 euro, sau echivalentul în lei la cursul de schimb de la data plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. raportate la art. 998 și următoarele C. civ. (în vigoare la momentul săvârșirii faptei) s-a admis acțiunea civilă a părții civile M.L.I. și a fost obligat inculpatul C.O.C. la plata către aceasta a sumei de 5.000 euro, sau echivalentul în lei la cursul de schimb de la data plății, cu titlu de daune materiale.

În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. raportate la art. 998 și următoarele C. civ. (în vigoare la momentul săvârșirii faptei) s-a admis acțiunea civilă a părții civile T.R.P. și a fost obligat inculpatul K.R. la plata către aceasta a sumei de 3.000 euro, sau echivalentul în lei la cursul de schimb de la data plății, cu titlu de daune morale

S-a luat act de renunțarea părții civile Ș.S.C. la pretențiile civile.

În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. raportate la art. 998 și următoarele C. civ. (în vigoare la momentul săvârșirii faptei) s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile C.M. și a fost obligat inculpatul C.V. la plata către aceasta a sumei de 5.000 euro, sau echivalentul în RON la cursul de schimb de la data plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 combinat cu art. 118 alin. (1) litera e C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul Ș.D.C. a sumei de 4.020 euro, (4.015 + 5 euro) ridicați, cu ocazia percheziției domiciliare, de la locuința acestuia, sumă consemnată la CEC B - Sucursala Târgu Mureș pe numele inculpatului și la dispoziția instanței cu recipisa seria TA nr. 1486988 (nr. 618366/1) din data de 17 ianuarie 2012, recipisă aflată la dosar, și de la inculpata F.A.E. a sumei de 3.050 euro ridicați cu ocazia percheziției domiciliare, sumă care, de asemenea, în parte (3.000 euro), a fost consemnată la CEC B - Sucursala Târgu Mureș pe numele inculpatei și la dispoziția instanței cu recipisa seria TA nr. 1486986 (nr. 618356/1) din data de 17 ianuarie 2012, aflată de asemenea la dosar, iar altă parte (50 euro) se află la camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureș (nefiind primită la CEC B din cauza stării de uzură în care se afla bancnota respectiv).

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul I.P.D. a sumei de 3.000 euro.

S-a dispus, de asemenea, confiscarea specială a următoarelor sume:

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 2.830 euro de la inculpatul I.P.D., sumă pe care martora L.M.E. i-a obținut în urma practicării prostituției, de pe urma căreia a tras foloase materiale inculpatul, primind aceste sume de la martoră.

- în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a sumei de 6.000 euro de la inculpatul C.O.C., sumă pe care partea vătămată C.A. a obținut-o în urma practicării prostituției și i-a înmânat-o inculpatului.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 20.649 euro de la inculpatul Ș.D.C., sumă pe care inculpata Ș.G. a obținut-o practicând prostituția pe teritoriul Spaniei, în mai multe rânduri, activitate de pe urma căreia a tras foloase materiale și inculpatul, primind aceste sume de la martoră prin transfer bancar, așa cum s-a arătat la pct. 15.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 500 euro de la inculpatul Ș.D.C., sume pe care martora S.I. i-a obținut în urma practicării prostituției, activitate de pe urma căreia a tras foloase materiale și inculpatul, primind aceste sume de la martoră, conform celor arătate la pct. 18.

- în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a sumei de 3.100 euro de la inculpatul R.S., sumă pe care partea vătămată B.A.A. a obținut-o în urma practicării prostituției și i-a trimis-o inculpatului.

- în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a sumei de 3.000 euro de la inculpatul K.R., sumă pe care partea vătămată T.R.P. a obținut-o în urma practicării prostituției și i-a trimis-o inculpatului.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 11.069 euro de la inculpatul K.R., sumă pe care inculpata B.M. i-a obținut în urma practicării prostituției în mai multe rânduri pe teritoriul Spaniei, de pe urma căreia a tras foloase materiale inculpatul, primind aceste sume de la martoră prin transfer bancar, așa cum s-a arătat la pct. 16.

- în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., a sumei de 15.000 euro de la inculpatul C.V., sumă pe care partea vătămată C.M. a obținut-o în urma practicării prostituției pe teritoriul Spaniei și i-a trimis-o inculpatului.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 3.800 euro de la inculpatul C.V., sumă pe care inculpata C. (fostă B.) D.C. i-a obținut practicând prostituția pe teritoriul Spaniei, activitate de pe urma căreia a tras foloase materiale și inculpatul, primind aceste sume de la martoră prin transfer bancar, așa cum s-a arătat la pct. 12.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 6.350 euro de la inculpatul C.V., sumă pe care inculpata R.A. i-a obținut practicând prostituția pe teritoriul Spaniei, activitate de pe urma căreia a tras foloase materiale și inculpatul, primind aceste sume de la martoră prin transfer bancar, așa cum s-a arătat la pct. 10.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 261,80 Dolari SUA de la inculpatul Z.A., sumă pe care martora B.S.A. i-a obținut practicând prostituția, activitate de pe urma căreia a tras foloase materiale și inculpatul, primind aceste sume de la martoră prin transfer bancar, așa cum s-a arătat la pct. 22.

- în baza art. 329 alin. (4) C. pen. a sumei de 7.800 euro de la inculpatul F.C.G., sume pe care inculpata F.A.E. i-a obținut practicând prostituția pe teritoriul Spaniei, activitate de pe urma căreia a tras foloase materiale și inculpatul, primind aceste sume de la martoră prin transfer bancar, așa cum s-a arătat la pct. 23.

În baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 combinat cu art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri: telefoane mobile, cameră video digitală, aparate foto digitale, telecomenzi, încărcătoare de telefoane mobile, baterie ceas, cabluri USB și alte cabluri de alimentare cu energie electrică și de transmisie, adaptor de curent, căști audio, capace obiective foto, lentilă cameră video, mufe și adaptoare, bunuri ridicate de la inculpatul R.S. și de la SC O. SRL Beclean, bunuri menționate detaliat în lista anexă la procesul-verbal menționat mai sus. Bunurile respective se află la camera de corpuri delicte a Tribunalului Mureș.

Celelalte obiecte despre care se face referire în adresa de înaintare a dosarului de la Tribunalul Bistrița-Năsăud către Tribunalul Mureș, respectiv cele 9 plicuri conținând înscrisuri, fotografii și obiecte ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele inculpaților (într-o pungă verde), CD - ridicat de la inculpatul C.O.C. la data de 08 august 2006 conținând înregistrări efectuate de el cu un MP 3 recorder, cele 10 plicuri și o mapă cu audieri - transcrieri la care s-a renunțat (într-o pungă albă inscripționată cu roșu - Sărbători fericite), cele două CD-uri - G. și N. I și G. și N. II, cele 2 CD-uri - CS și unul fără nici o inscripție și 1 DVD T, aflate toate la aceeași cameră de corpuri delicte a Tribunalului Mureș, rămân atașate dosarului ca mijloace de probă.

S-au respins ca nefondate cererile formulate de inculpați pe parcursul procesului penal, de restituire a unor sume de bani și a unor bunuri (cu excepția cererilor care au fost deja soluționate pe parcursul procesului).

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, respectiv a sumei totale de 17.000 RON, din care 11.400 RON provin din faza de urmărire penală, după cum urmează:

- pe inculpatul I.P.D. la plata sumei de 1.775 RON;

- pe inculpatul T.A.I. la plata sumei de 1.550 RON;

- pe inculpatul Ș.D.C. la plata sumei de 1.350 RON;

- pe inculpatul C.O.C. la plata sumei de 1.550 RON;

- pe inculpatul R.S. la plata sumei de 1.400 RON;

- pe inculpatul K.R. la plata sumei de 1.400 RON;

- pe inculpatul C.V. la plata sumei de 1.550 RON;

- pe inculpatul Z.A. la plata sumei de 1.400 RON;

- pe inculpatul F.C.G. la plata sumei de 1.250 RON;

- pe inculpatul S. (fost A.) I.F. la plata sumei de 700 RON;

- pe inculpata Ș.G. la plata sumei de 550 RON;

- pe inculpata R.R.L. la plata sumei de 400 RON;

- pe inculpata C.P.S. la plata sumei de 400 RON;

- pe inculpata R.A. la plata sumei de 400 RON;

- pe inculpata B.D.C. la plata sumei de 400 RON;

- pe inculpata B.M. la plata sumei de 400 RON;

- pe inculpata F.A.E. la plata sumei de 550 RON;

Sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru parte din inculpați și părțile vătămate se vor plăti din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Mureș, cu precizarea că, în sumele de mai sus, sunt cuprinse și onorariile parțiale ale d-nei avocat M.D., respectiv câte 150 RON pentru fiecare justițiabil.

În temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen. s-a admis în parte cererea părții civile B.A.A. și inculpatul R.S. a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 136,65 euro, sau echivalentul în RON la cursul de schimb de la data plății efective, reprezentând cheltuieli de deplasare la și de la instanță a părții civile, precum și a sumei de 2.000 RON cu titlu de onorar avocațial parțial.

2. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul D.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud din data de 16 august 2006, emis în Dosarul nr. 70/D/P/2005, înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud sub numărul 2.923/122/2006 din data de 17 august 2006, s-a dispus:

Trimiterea în judecată a inculpaților:

- I.P.D., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. (2 fapte);

b) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

c) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

d) trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

e) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- Ș.D.C., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

b) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen.;

c) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- C.O.C., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

b) trafic de persoane sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- R.S., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

b) proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

c) spălare a banilor - prevăzută și pedepsită de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

- B.R., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

b) proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

c) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

d) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

e) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- C.V., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

b) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen.;

c) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen.;

d) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

e) încercarea de a determina mărturia mincinoasă - prevăzută și pedepsită de art. 261 alin. (1) C. pen.;

f) mărturie mincinoasă sub forma instigării neurmată de executare - prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) C. pen.;

g) trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- Z.A., pentru comiterea infracțiunilor de:

a) tentativă la proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

b) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

c) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și alin. (2) C. pen.;

d) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- F.C.G., pentru comiterea infracțiunii de proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

- A.I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a) trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.;

b) proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a art. 33 lit. a) C. pen.

- B.D.C., pentru comiterea infracțiunii de prostituție sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 328 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- B.M., pentru comiterea infracțiunii de prostituție sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 328 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- F.A.E., pentru comiterea infracțiunii de prostituție sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 328 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Menținerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpatul F.C.G.

Din analiza lucrărilor și materialului dosarului, Tribunalul Mureș a reținut următoarele cu privire la starea de fapt:

- 1. Din coroborarea declarațiilor părții vătămate B.M. și ale martorei H.L.C. a rezultat următoarele:

În primăvara anului 2002, partea vătămată B.M. și martora H.L.C. lucrau în calitate de barmane la un local din comuna Șintereag, de lângă Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

Prin intermediul martorei H.L.C. partea vătămată B.M. l-a cunoscut pe inculpatul I. (fost T.) P.D., acesta fiind prieten cu martora susmenționată și un client fidel al barului. Prin intermediul acestuia, partea vătămată l-a cunoscut și pe fratele inculpatului, respectiv pe inculpatul B.L.U.

După mai multe vizite pe care cei doi inculpați le-au făcut la barul în care lucrau partea vătămată și martora, într-o zi din cursul lunii aprilie 2002, inculpatul B.L.U. i-a propus părții vătămate B.M. să plece împreună cu el în Belgia să lucreze ca barman sau ajutor de barman în barul pe care îl deținea soacra fratelui său I.P.D.. Partea vătămată i-a răspuns inculpatului că o să se gândească la propunerea sa și îi va da răspunsul când se vor reîntâlni.

Despre oferta ce i-a fost făcută de inculpatul B.L.U., partea vătămată B.M. i-a spus și martorei H.L.C., iar aceasta a fost de acord să meargă și ea și să muncească împreună.

După o perioadă relativ scurtă de timp, inculpatul B.L.U. s-a deplasat la locuințele părții vătămate și a martorei și a reiterat propunerea pe care o făcuse părții vătămate, respectiv ca cele două să plece în Belgia și să lucreze ca barmane sau ca ajutoare de barmane la barul deținut de soacra fratelui său I.P.D. și astfel puteau câștiga circa 1.000 Euro pe lună. Inculpatul nu le-a spus celor două că vor trebui să se prostitueze.

Partea vătămată B.M. și martora H.L.C., crezând că vor putea câștiga mai bine lucrând în același domeniu ca și în România, și-au exprimat acordul de a pleca în Belgia, însă i-au spus inculpatului că nu aveau pașapoarte. Acesta le-a spus că nu era nici o problemă, că le va ajuta el să-și obțină aceste documente în timp util.

Partea vătămată B.M. i-a spus și tatălui său de oferta făcută de inculpatul B.L.U., iar cu ocazia unei întâlniri avute cu tatăl părții vătămate, inculpatul l-a convins pe acesta că pe fiica lui o va duce în Belgia să lucreze la barul soacrei fratelui său I.P.D.. În final, tatăl părții vătămate a spus că este de acord ca fiica sa să plece în Belgia, însă a atras atenția inculpatului ca acesteia să nu i se întâmple ceva rău.

La scurt timp de la discuție, inculpatul B.L.U. le-a transportat pe partea vătămată și pe martoră cu un autoturism în municipiul Bistrița unde acestea și-au depus cereri pentru eliberarea pașapoartelor, taxele fiind achitate de acest inculpat și de inculpatul I.P.D., iar pașapoartele urmau a fi obținute în regim de urgență.

La data de 30 aprilie 2002 inculpatul B.L.U. le-a transportat pe cele două fete până la fostul S.E.I.P. Bistrița-Năsăud de unde acestea și-au ridicat pașapoartele, după care s-au reîntors în Beclean și s-au deplasat cu mașina, mai întâi la locuința martorei, din Negrilești, iar apoi la locuința părții vătămate, din Dobricel, pentru a-și lua bagajele, iar de aici au revenit în Beclean, la un restaurant din zona Podului Meleșului, de unde fetele trebuiau să plece împreună cu inculpatul I.P.D. spre Belgia. Acesta din urmă a venit cu un autoturism înmatriculat în circulație sub nr. .........., condus de martorul M.A.F. din Beclean.

Inculpatul B.L.U. le-a spus părții vătămate și martorei că vor pleca doar cu inculpatul I.P.D. și că după 2 - 3 săptămâni se va deplasa și el în Belgia și se vor reîntâlni.

După ce au urcat în autoturism împreună cu inculpatul I.P.D. și cu martorul M.A.F. (care fusese „angajat” ca șofer de către inculpați) au plecat spre Belgia, ieșind din țară fără probleme prin P.T.F. Borș.

Inculpatul I.P.D. le-a transportat pe partea vătămată B.M. și pe martora H.L.C. până în orașul Liege, în Belgia, unde pe șofer l-a lăsat să plece iar pe fete le-a cazat pentru două-trei zile la un hotel, după care le-a condus la o cafenea unde s-a întâlnit cu trei albanezi pe nume „S.”, „O.” și „T.”, cu care se cunoștea și cărora le-a prezentat pe cele două fete.

Inculpatul I.P.D., după ce le-a comunicat părții vătămate și martorei că cei trei cetățeni albanezi o să le găsească de lucru și a promis că o să le sune să vadă dacă și-au găsit într-adevăr de lucru, a plecat și le-a lăsat pe partea vătămată și pe martoră în compania celor trei albanezi.

Inculpatul nu le-a mai căutat și nici nu le-a mai sunat pe cele două victime.

De precizat că pașapoartele părții vătămate B.M. și martorei H.L.C. s-au aflat la inculpatul I.P.D. încă din momentul în care toți trei au ajuns în Belgia, iar inculpatul a predat aceste pașapoarte cetățenilor albanezi.

În continuare partea vătămată și martora au fost conduse de cetățenii albanezi la un apartament din zona gării, închiriat de aceștia.

A doua zi a fost adusă o fată care cunoștea limba română și aceasta le-a tradus părții vătămate și martorei spusele unuia dintre albanezi, respectiv faptul că au fost cumpărate de către aceștia și că vor trebui să practice prostituția pentru ca cetățenii albanezi să-și recupereze banii dați pe ele, partea vătămată înțelegând că s-a plătit pentru fiecare din ele câte 10.000 de euro, iar martora înțelegând că s-a plătit câte 3.000 euro.

După modul în care le-au fost cumpărate haine pentru a se îmbrăca partea vătămată B.M. a înțeles că ea a fost cumpărată de cel numit „O.” iar martora H.L.C. de către cel numit „S.”.

În continuare partea vătămată și martora au fost solicitate să se prostitueze, iar pentru că pașapoartele le erau la cetățenii albanezi, au acceptat. Pentru aceasta au fost puse într-o vitrină și după ce erau remarcate de clienți mergeau în cameră cu aceștia unde, contra unor sume de bani, întrețineau relații sexuale. Banii obținuți erau obligate să-i predea zilnic, partea vătămată B.M. numitului „O.”, iar martora H.L.C. numitului „S.”.

Partea vătămată B.M. a arătat că a reușit să câștige zilnic între 500 și 1.000 Euro, iar martora a arătat că au câștigat câte 200 - 300 euro pe seară.

Martora H.L.C., în prima zi, întrucât nu voia să se prostitueze, a tras perdeaua vitrinei în care era expusă pentru a nu fi aleasă de clienți, însă cel numit „S.” a bătut-o și i-a interzis să mai tragă perdeaua, întrucât trebuia să-și scotă banii pe care-i plătise inculpatului I.P.D. pentru ea. Înțelegând că nu are altă cale, și pentru a nu mai fi bătută, și martora a început să se prostitueze.

După circa 2 - 3 săptămâni, în care s-au prostituat în acest fel în Belgia, partea vătămată și martora au fost duse de cei doi albanezi în orașul francez Besancon, unde au fost obligate de aceștia, circa 3 luni de zile, să se prostitueze la stradă, iar banii obținuți, în jur de 400 - 500 euro zilnic (în total circa 30.000 Euro fiecare) prin practicarea relațiilor sexuale cu clienții, fie în mașini, fie prin hoteluri, erau predați de fete celor doi albanezi, care le supravegheau tot timpul.

Martora H.L.C. a declarat că a fost bătută de cel puțin 10 ori de către „S.”, fiind-i astfel frică să fugă de sub supravegherea acestuia.

După aceea numitul „O.” a vândut-o pe partea vătămată B.M. unui alt cetățean albanez, D.A. (B.), după spusele acestuia cu suma de 3.500 euro, iar acesta din urmă a dus-o la Paris, motiv pentru care partea vătămată a fost despărțită de martora H.L.C.

Noul „patron” i-a spus părții vătămate că trebuie să se prostitueze pe stradă pentru a-și recupera suma pe care a plătit-o pe ea.

Între timp și martora H.L.C. a fost dusă de „S.” într-un alt oraș din Franța, respectiv Trois, unde a fost, în continuare, obligată să se prostitueze pe stradă.

În acest loc martora s-a întâlnit cu o altă persoană din România, M.V.M., care se prostitua tot în folosul numitului „S.”. Aceasta i-a povestit martorei că a fost la Paris și a practicat prostituția alături de partea vătămată B.M., astfel că martora H.L.C. a aflat numărul de telefon al părții vătămate.

După ce a vorbit la telefon cu partea vătămată B.M., martora H.L.C. a fugit de sub supravegherea lui „S.” și s-a dus la Paris, unde a lucrat și ea, împreună cu partea vătămată pentru D.A. (B.). După aceea, martora a lucrat pentru unchiul acestuia, D.C., care o cumpărase de la „B.”.

Partea vătămată B.M. a lucrat astfel pentru D.A. timp de un an și trei luni, până când martora H.L.C. i-a denunțat la poliția din Paris pe cei doi proxeneți albanezi și a participat la procesul intentat acestora, dând declarații.

Martora a apelat chiar la o asociație pentru ajutorarea victimelor traficului de persoane din Paris.

Din acel moment partea vătămată B.M. și martora H.L.C. s-au certat și s-au despărțit, întrucât prima nu a dorit să urmeze aceleași demersuri ca și martora.

Partea vătămată B.M. a mai declarat că, în perioada în care a fost la Paris, cei doi albanezi pentru care a lucrat i-au aplicat în pașaport vize de intrare - ieșire în și din România, din trei în trei luni, pentru a nu avea probleme cu autoritățile, fără ca ea să fi fost prezentă când se aplicau ștampilele false (în total 11).

La intrarea în țară, prin Aeroportul HC București, la data de 9 noiembrie 2004, ca urmare a returnării sale din Belgia (unde a plecat din Franța și unde a fost găsită de autorități fără acte de ședere), părții vătămate i-au fost găsite în pașaport cele 11 ștampile de intrare-ieșire sau tranzit, cu privire la care s-a stabilit că sunt false.

Martora H.L.C. a declarat că renunță la calitatea de parte vătămată, din teama de a nu fi confruntată cu inculpații B.L.U. și I.P.D., dorind totuși tragerea la răspundere penală a acestora pentru faptul că au traficat-o și astfel a fost obligată să practice prostituția din luna mai 2002 până în luna octombrie 2003, fiind de acord să fie audiată ca martor.

- 2. Potrivit declarației din cursul urmăririi penale a martorei M.V.M., aceasta, la începutul lunii iulie 2002, s-a angajat ca ospătar la un bar din orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

Într-o zi de pe la jumătatea lunii iulie 2002, în timp ce se afla pe terasa unui local din Beclean într-o stare de puternică traumatizare psihică datorită faptului că, potrivit declarației sale, a fost cu puțin timp în urmă victima unui viol în grup comis de fiul patroanei și alți 6 prieteni de-ai lui, i-a auzit pe doi tineri de la o masă alăturată discutând despre intenția de a găsi fete pe care să le ducă în țări occidentale „la produs”.

Aflându-se într-o stare emoțională din cauza violului al cărui victimă fusese și având intenția de a pleca în străinătate cât mai repede și a uita episodul petrecut cu două zile înainte, martora a intrat în vorbă cu tinerii respectivi și și-a exprimat dorința de a pleca și ea în străinătate în condițiile spuse de ei.

Atunci a făcut cunoștință cu aceștia, aflând că tinerii respectivi se numeau, unul „F.” (identificat ulterior în persoana inculpatului A. (fost Ș.) I.F.,), iar celălalt „C.” (identificat ulterior a fi numitul P.I.C.).

Inculpatul A.I.F. a întrebat-o pe martoră dacă are pașaport, iar aceasta i-a răspuns că nu are. Atunci inculpatul i-a propus să meargă în Belgia pentru a practica prostituția, asigurând-o că o să suporte el toate cheltuielile legate de obținerea pașaportului precum și cele legate de transportul în străinătate, dar că acolo ea urma să fie vândută unui proxenet, pentru ca astfel inculpatul să-și recupereze cheltuielile făcute cu ea. Martora a acceptat să plece în condițiile stabilite de inculpat, cu toate riscurile, întrucât voia să plece din Beclean și nu voia să se întoarcă la domiciliul său pentru a nu afla tatăl său despre viol.

Astfel, inculpatul a condus-o pe martoră la un apartament din Beclean, unde locuia cu soția sa și unde a cazat-o.

În continuare, inculpatul A.I.F. s-a deplasat împreună cu martora M.V.M. în municipiul Bistrița, unde aceasta și-a depus cerere la S.E.I.P. Bistrița-Năsăud pentru eliberarea pașaportului, act care i s-a eliberat în data de 25 iulie 2002.

După obținerea pașaportului, martora M.V.M. a mai rămas încă o săptămână în apartamentul inculpatului A.I.F., timp în care acesta a mai adus-o acolo și pe partea vătămată minoră C.V., pe care a preluat-o de la un tânăr poreclit „P.”, care, anterior, îi propusese minorei să plece prin intermediul lui împreună cu o altă fată la muncă în Italia.

Pentru că nici minora C.V. nu avea pașaport, inculpatul A.I.F. i-a înlesnit și acesteia obținerea pașaportului prin plata taxelor și prezentarea ei la S.E.I.P. Bistrița-Năsăud.

Și acestei minore pașaportul i s-a eliberat în aceeași zi de 25 iulie 2002, ca și martorei M.V.M., ele ridicându-și, practic, deodată pașapoartele.

Inculpatul le-a transportat pe minora C.V. și pe martora M.V.M., atât din Beclean în Bistrița, pentru a-și ridica pașapoartele, cât și retur la Beclean, cazându-le în același loc, însă, cu toate acestea, martora nu a discutat cu C.V. aspecte legate de plecarea în străinătate, deoarece fetele nu au avut voie să discute una cu cealaltă pe această temă și pentru că martorei M.V.M. i-a fost jenă și teamă de a nu se afla în localitatea din care erau, atât ea cât și partea vătămată C.V., de ce au plecat în străinătate, în cazul unei eventuale reîntoarceri în România.

În data de 26 iulie 2002 inculpatul A.I.F. a plecat din Beclean, împreună cu minora C.V., cu martora M.V.M. și prietenul lui, P.I.C., cu un autocar spre P.T.F. Borș, ieșind din țară fără probleme.

Inculpatul, cele două fete și prietenul său au călătorit până în Austria, unde inculpatul le-a adus la cunoștință celor două fete că o să plece împreună în Germania unde era posibil să se despartă, după care au urcat într-un microbuz cu care s-au deplasat până în Germania, la o benzinărie dintr-o localitate pe care fetele nu au putut-o indica. Aici P.I.C. a plecat iar după inculpat și cele două fete a venit un bărbat cu un autoturism care i-a transportat pe cei trei la un apartament din localitatea respectivă, unde s-au cazat toți patru. Aici inculpatul A.I.F. a întrebat-o pe minora C.V. dacă știe de ce se află în Germania, iar când aceasta i-a răspuns că „la lucru, la făcut curățenie”, inculpatul i-a replicat că de fapt el o să le vândă pe ea și pe martoră și le-a cerut să asculte de cel care o să le cumpere, atrăgându-le atenția să nu fugă de la el deoarece o să le găsească.

După câteva zile inculpatul A.I.F. și prietenul său din Germania au plecat împreună cu minora C.V., lăsând-o pe martora M.V.M. în acel apartament, pe care l-au încuiat astfel încât aceasta să nu poată pleca, iar după un timp s-au reîntors doar ei doi, martora înțelegând că minora C.V. a fost vândută.

Într-adevăr, potrivit declarației părții vătămate minore C.V., inculpatul A.I.F. a vândut-o unui albanez, care a dus-o la un club de noapte, unde a fost obligată să se prostitueze, iar banii obținuți în acest mod au fost luați de proxenetul albanez.

Potrivit declarației aceleiași părți vătămate minore C.V., cetățeanul albanez căruia îi fusese vândută de către inculpatul A.I.F., i-a luat pașaportul și i-a cerut să se prostitueze în folosul său, atenționând-o să nu-i facă probleme. Deși nu i-a creat probleme, totuși cetățeanul albanez a bătut-o de mai multe ori.

În ziua următoare inculpatul A.I.F. i-a spus martorei M.V.M. că vor pleca împreună în Belgia și, astfel, au plecat cu trenul până în Bruxelles. Aici inculpatul a vândut-o pe martoră contra unei sume de bani, ce nu a putut fi stabilită, unui alt proxenet albanez, cu numele sau porecla „A.”, inculpatul atrăgându-i atenția martorei să asculte de albanez.

Albanezul a cazat-o pe martoră în locuința unui român din Bruxelles, unde, pentru scurt timp, martora s-a reîntâlnit cu partea vătămată minoră C.V., după care a transportat-o la Paris, unde a fost obligată să practice prostituția în aceeași zonă în care „lucra” și partea vătămată B., M. (menționată la pct. 1 din prezenta hotărâre), timp de aproximativ două săptămâni, după care a fost mutată de albanezul „A.” în orașul Trois.

Aici, martora M.V.M. a fost obligată să se prostitueze o perioadă de timp la stradă împreună cu martora H.L.C. (despre care s-a menționat, de asemenea, la pct. 1 din prezenta hotărâre).

La data de 19 septembrie 2002 martora M.I.V. a revenit în țară.

În ceea ce o privește pe partea vătămată minoră C.V., care, după ce aceasta a fost vândută de inculpatul A.I.F. proxenetului albanez, a ajuns cu acesta pentru scurt timp și în Bruxelles. De precizat că a fost dusă apoi într-un club de noapte în care a fost obligată să se prostitueze timp de circa 2 luni și jumătate, după care, cu ajutorul unui italian pe nume C., pe care l-a cunoscut ca client în club, a reușit să fugă, mergând la Consulatul Român din Bon, unde, datorită faptului că nu avea pașaport (deoarece, așa cum s-a mai arătat, îi rămăsese la proxenetul albanez), i s-a eliberat un titlu de călătorie de care s-a folosit pentru a reveni în țară, la data de 2 februarie 2003.

- 3. Potrivit declarațiilor părții vătămate minore M.C.I.A. aceasta, în vara anului 2002, locuia la bunica sa M.M. din municipiul Satu Mare.

Într-o zi din vara anului 2002, înainte de a fi împlinit 15 ani, partea vătămată i-a cunoscut la locuința unei vecine de-a bunicii sale din municipiul Satu Mare, numită „T.”, pe inculpatul T.A.I. și pe un tânăr poreclit „C.”, care erau veniți în oraș cu un autoturism marca de culoare roșie. După ce inculpatul a intrat în vorbă cu partea vătămată, i-a dat numărul său de telefon, pentru a ține legătura, întrucât aceasta nu avea nici telefon fix și nici mobil.

După circa 2 luni, într-o zi de la sfârșitul lunii august 2002, după ce partea vătămată a împlinit 15 ani, la locuința vecinei bunicii sale, numita „T.”, a revenit numitul „C.”, care, văzând-o pe partea vătămată că dansa în joacă cu fetița vecinei, a întrebat-o dacă nu dorește să danseze într-un club.

Nefiind legată de școală, deoarece întrerupsese studiile, și neavând părinți care să o îndrume, dar vroind să iasă din grija bunicii (care mai avea în grijă încă un frate și trei surori de-ale părții vătămate), precum și din dorința de a-și câștiga existența și a-și ușura viața (căci toți trăiau în mari lipsuri financiare), partea vătămată i-a răspuns numitului „C.” că este interesată să lucreze ca dansatoare într-un club.

Astfel, partea vătămată a plecat cu acel tânăr cu autoturismul spre Beclean.

Ajunsă acolo, partea vătămată a fost dusă la un bar ce funcționa într-o cabană de pe malul Someșului și predată inculpatului T.A.I.

Acolo se afla și patronul barului, fratele inculpatului, respectiv inculpatul B.L.U. zis „K.”.

Acesta din urmă i-a cerut fetei să danseze un dans la bară după care i-a spus că o să lucreze în local ca dansatoare.

După câteva zile inculpatul B.L.U. a întrebat-o pe partea vătămată dacă nu mai cunoaște una - două fete care să vină să danseze împreună cu ea în local.

Pe la începutul lunii septembrie 2002 partea vătămată M.C.I.A. s-a deplasat împreună cu inculpatul B.L.U. și cu numitul „C.”, cu autoturismul condus de acesta, în municipiul Satu Mare unde s-au întâlnit cu sora sa, martora L.K. (în vârstă de 18 ani), și cu verișoara sa, partea vătămată minoră L.M.E. (în vârstă de 15 ani).

În urma discuțiilor purtate, cele două au acceptat să plece și ele la Beclean pentru a lucra ca dansatoare în barul în care lucra partea vătămată.

Ajungând la bar, toate trei au fost cazate de inculpatul B.L.U. într-o cameră aflată la etajul cabanei, după care acesta le-a spus că trebuiau să danseze la bară și în condițiile în care un client dorea să întrețină relații sexuale cu vreuna dintre ele, să meargă cu clientul pe cameră contra unor sume de bani cuprinse între 500.000 și 1.000.000 ROL, în funcție de client și de suma negociată de inculpatul B.L.U., care încasa banii, promițându-le fetelor că o cotă parte de 25% le va reveni lor, atât din realizările lor cât și din consumație.

După ce cele două părți vătămate minore, M.C.I.A. și L.M.E., precum și martora L.K. au început activitatea, inculpatul T.A.I. i-a spus părții vătămate M.C.I.A. că ea este „fata lui”, adică trebuie să practice prostituția pentru el, deoarece a cumpărat-o de la numitul „C.” cu suma de 500 euro și trebuie să-și recupereze astfel banii. Același lucru i l-a spus inculpatul B.L.U. părții vătămate minore L.M.E. precum și martorei L.K.

După un timp, în care partea vătămată M.C.I.A. a fost găzduită împreună cu sora sa L.K. și cu partea vătămată minoră L.M.E. în camera din cabana în care funcționa localul, cea dintâi a fost mutată de inculpatul T.A.I. într-un apartament din Beclean, în care locuia și el, de unde mergeau împreună la local înainte de începerea programului seara și unde se reîntorceau tot împreună.

Astfel, până la începutul lunii februarie 2003, părțile vătămate minore M.C.I.A. și L.M.E. au fost exploatate de inculpații T.A.I. și B.L.U. prin obligarea la practicarea prostituției, fiecare dintre ei încasând banii produși de fiecare dintre cele două fete, iar, în plus, B.L.U. încasa și banii produși de martora L.K. (care a lipsit circa o lună de zile) prin practicarea prostituției.

Atunci când părțile vătămate refuzau să se prostitueze, cei doi inculpați le băteau.

De precizat că în localul patronat de inculpatul B.L.U. au fost aduse și alte fete care, în diferite perioade de timp, au practicat prostituția precum minora A.D.C., „L.” din satul C., județul Bistrița-Năsăud și „M.” din PB, (identificată ulterior ca fiind L.M.E.).

După plecarea verișoarei sale L.M.E. în Spania (în împrejurările care vor fi arătate la un punct următor), partea vătămată minoră M.C.I.A. i-a spus inculpatului T.A.I. că refuză să mai practice prostituția în cabana de pe malul Someșului, patronată de inculpatul B.L.U. Atunci inculpatul T.A.I. i-a spus minorei că „dacă nu vrea la bar, o să practice prostituția în stradă”. Astfel, inculpatul a dus-o pe partea vătămată minoră în parcarea de la intrarea în comuna Uriu, unde se prostitua la stradă și inculpata Ș.G. (pe atunci N.), zisă „C.”.

După două, trei zile, partea vătămată minoră M.C.I.A. a refuzat să mai meargă „la stradă”, motiv pentru care a fost bătută din nou de către inculpatul T.A.I.

Potrivit declarației părții vătămate minore M.C.I.A., la începutul primăverii anului 2003, datorită bătăilor pe care le-a încasat de la inculpatul T.A.I. și condițiilor în care a trebuit să se prostitueze, s-a îmbolnăvit și a fost nevoită să se interneze în spital, unde, suferind o intervenție chirurgicală, i s-au extirpat ovarele.

După ce a ieșit din spital partea vătămată minoră s-a dus la bunica sa, M.M.

Inculpatul T.A.I. s-a deplasat, la începutul lunii aprilie 2003, la locuința părții vătămate M.C.I.A. și i-a propus să plece în Spania, să lucreze ca damă de companie într-un club, adică să meargă pe la mesele clienților și să-i determine să consume cât mai mult, iar în momentul în care partea vătămată i-a spus că nu vrea să se mai prostitueze, inculpatul i-a răspuns că nu o să trebuiască să practice prostituția.

Crezându-l pe inculpat că de această dată nu o minte, la data de 7 aprilie 2003 partea vătămată și-a depus cerere pentru eliberarea pașaportului la S.E.I.P. Satu Mare (taxele fiind plătite de inculpat), iar la data de 23 aprilie 2003 acest act i-a fost eliberat.

Inculpatul i-a propus părții vătămate să plece cu el la Beclean și să-l aștepte pentru că negociase cu cineva și aștepta să primească un pașaport fals cu care să poată ieși din țară, deoarece pe numele său real avea aplicată interdicție de ieșire din România.

Întrucât nu a mai primit pașaportul, inculpatul T.A.I. a luat hotărârea să o trimită pe minora M.C.I.A. în Spania cu autocarul și, astfel, la data de 8 mai 2003, s-au deplasat împreună cu autoturismul inculpatului C.V., condus de acesta din urmă, în care se afla și inculpatul R.S., până în localitatea C, în parcarea restaurantului „R.”, de unde partea vătămată urma să ia autocarul.

În acel loc partea vătămată minoră a întâlnit-o pe partea vătămată B.S., care se afla acolo împreună cu inculpatul I.P.D. și se pregăteau să plece cu autoturismul acestuia spre Spania.

Înainte de a urca în autocar, inculpatul T.A.I. i-a spus părții vătămate minore M.C.I.A. că în Spania o să o aștepte fratele său „K.” (inculpatul B.L.U.) și prin intermediul lui să-i trimită banii în țară.

Partea vătămată minoră a ieșit fără probleme din țară la data de 8 mai 2003, cu autocarul înmatriculat sub nr. ........., și a ajuns într-o localitate din apropierea orașului Tarancon, pe nume Santa Cruz de Zarza, din Spania, unde locuiau părinții inculpatului.

În seara aceleiași zile minora a fost transportată cu un autoturism la clubul „PL”, de către un angajat al acestui club.

Începând din acea seară și până la data de 23 iunie 2003 partea vătămată minoră a fost obligată să se prostitueze în acest club. Banii obținuți de minoră prin practicarea prostituției erau ridicați de la barul clubului de către inculpatul B.L.U. (care se afla atunci în Spania, revenind în țară doar la 26 mai 2003) și care i-a trimis fratelui său T.A.I.

Partea vătămată minoră a declarat că inculpatul T.A.I. i-a confirmat, cu ocazia unor convorbiri telefonice purtate cu el, că a primit banii.

În acel club partea vătămată le-a întâlnit pe verișoara sa L.M.E., pe numita A.D.C. (care se prostituau pentru inculpatul B.L.U.), pe L.M.E., pe P.C.E., zisă „I.” (care se prostituau pentru inculpatul I.P.D.) și pe inculpata Ș.G. zisă „C.” (care ieșise din țară la 24 aprilie 2003 împreună cu inculpații Ș.D.C. și B.L.U.).

La scurt timp după sosirea părții vătămate minore M.C.I.A., în club a venit și partea vătămată B.S., care, sub numele de scenă „P.”, a început să se prostitueze pentru inculpatul I.P.D.

După reîntoarcerea în țară, la data de 23 iunie 2006, partea vătămată minoră M.C.I.A. a revenit în Beclean, unde o aștepta inculpatul T.A.I.

După câteva zile acesta a reușit să-și obțină un pașaport fals pe numele de V.I.

Într-o zi din luna iulie 2003 inculpatul T.A.I. i-a spus părții vătămate minore M.C.I.A. că trebuie să plece din nou în Spania, unde să lucreze din nou în club, după care se vor căsători.

Pentru că partea vătămată minoră i-a spus inculpatului că nu mai vrea să plece și să lucreze în club ca prostituată, inculpatul a bătut-o.

Fiind obligată astfel, într-o zi din cursul lunii iulie 2003 (care nu a putut fi stabilită) inculpatul T.A.I. și partea vătămată minoră M.C.I.A. au plecat cu un autocar spre Spania, la controlul poliției de frontieră inculpatul prezentând pașaportul falsificat. Pentru că polițistul care a efectuat controlul nu a observat că documentul era falsificat, inculpatului i s-a permis să iasă din țară și a ajuns fără probleme împreună cu minora în Spania. Și de această dată inculpatul B.L.U. (care se reîntorsese în Spania la 12 iulie 2003) i-a așteptat pe fratele său A. și pe minoră în apropierea orașului Tarancon la „P km 91” și i-a transportat cu mașina la locuința părinților lui din Santa Cruz de Zarza.

În ziua următoare inculpații B.L.U. și T.A.I. au transportat-o pe partea vătămată minoră M.C.I.A. la același club cu denumirea de „PL” din Tarancon, unde aceasta a fost nevoită să-și reia activitatea ca prostituată.

Partea vătămată minoră M.C.I.A. a rămas în club (având un pașaport cu data nașterii falsificată pentru a părea că este majoră) până la efectuarea unei razii de către poliția spaniolă în perioada 6 - 14 octombrie 2003, ocazie cu care proprietarul și administratorul clubului „PL”, D.G.F., respectiv M. del C.F.A., au fost arestați.

Minorele identificate în club, printre care și partea vătămată M.C.I.A., au fost internate într-un centru de minori din Spania.

Partea vătămată M.C.I.A. a revenit în România la data de 27 august 2004.

În perioada în care s-a aflat în Spania partea vătămată minoră M.C.I.A. a încasat, potrivit declarației sale, de mai multe ori bătaie de la inculpatul T.A.I. iar din banii obținuți în perioadele în care a fost obligată să se prostitueze în clubul „P.L.”, circa 19.000 euro, rămași după ce și-a plătit cazarea și întreținerea în club, nu a primit nici o sumă, ci i-au fost luați toți de inculpat.

De precizat că minora nu avea în posesie pașaportul său original, iar la club fusese depusă doar o fotocopie în care data nașterii a fost falsificată.

- 4. La data de 12 mai 2003, în clubul „P.L.” a fost adusă de către inculpatul I.P.D. partea vătămată B.S. tot pentru a fi exploatată prin obligarea la practicarea prostituției.

Aceasta a fost recrutată prin fraudă de către inculpatul I.P.D. (care a afirmat că o duce să lucreze într-un local, fără a-i spune că va fi obligată să se prostitueze) la începutul lunii mai 2003, iar la data de 8 mai 2003 a ieșit din țară împreună cu inculpatul, care a transportat-o în Spania cu autoturismul înmatriculat în străinătate sub numărul ............... .

După ce inculpatul i-a adus la cunoștință părții vătămate că în club va trebui să practice prostituția pentru a-i remite suma de 2.500 euro, bani pe care inculpatul susținea că i-a cheltuit pentru transportarea ei în Spania, partea vătămată i-a răspuns că nu este de acord, deoarece transportul costa maxim 250 euro, moment în care inculpatul i-a spus că dacă nu acceptă să se prostitueze o va vinde „ca să-și scoată cheltuiala”.

După 9 zile de la plasarea ei în club de către inculpat, partea vătămată B.S. a trimis o scrisoare șefului de atunci al Poliției capitalei, d-lui M.T., prin care a implorat să fie ajutată să scape de inculpat și să iasă din club, chiar de-ar fi să i se pună cătușe la mâini, de teamă ca inculpatul să nu-i facă rău mamei sale.

După ce partea vătămată a fost exploatată prin obligarea la practicarea prostituției, având numele de scenă „P.”, în vara anului 2003 a reușit să plece din acel club.

- 5. Potrivit declarațiilor părții vătămate minore C.M.I. și proceselor-verbale de confruntare dintre această parte vătămată și inculpații I.P.D., S.D.C. și T.A.I., în cursul lunii septembrie 2003, în timp ce se afla în orașul Beclean, aceasta s-a întâlnit cu inculpatul B.L.U., pe care-l cunoscuse anterior prin intermediul martorei M.A.M. Cu această ocazie inculpatul i-a propus părții vătămate (pe atunci în vârstă de sub 15 ani) să plece prin intermediul lui la lucru în Spania, fără a-i spune că intenționează să o trimită într-un club de noapte pentru a fi exploatată prin practicarea prostituției. Partea vătămată i-a răspuns inculpatului că nu avea pașaport și nu putea pleca, la care inculpatul i-a spus fetei că se va ocupa el de obținerea pașaportului, dar că, pentru aceasta, îi trebuia buletinul de identitate și certificatul de naștere.

După câteva zile partea vătămată s-a deplasat împreună cu colega sa de școală de la Liceul Agricol din Beclean, pe nume M.A.M. în satul C și, de la domiciliu, și-a luat buletinul de identitate și certificatul de naștere, fără a-i spune nimic mamei sale cu care atunci era certată, după care s-au reîntors în Beclean și i-a dat aceste acte inculpatului.

Prin intermediul unui prieten de-al inculpatului (care a plătit taxele pentru eliberarea pașaportului) partea vătămată minoră și-a depus la S.E.I.P. Bistrița-Năsăud cererea pentru eliberarea pașaportului, act care i-a fost eliberat la 23 septembrie 2003, cu o zi înainte de a împlini 15 ani.

În dimineața zilei următoare celei în care a împlinit vârsta de 15 ani, 25 septembrie 2003, inculpatul B.L.U. i-a rezervat părții vătămate minore un loc la autocarul firmei „B.” ce pleca spre Spania și a condus-o pe aceasta până la parcarea restaurantului „R.” din localitatea C, de unde aceasta urma să plece cu autocarul. Inculpatul i-a spus părții vătămate minore că a vorbit cu un prieten de-al său care la sosirea în Spania în orașul Tarancon o va aștepta și o va ajuta să-și găsească de lucru, după care a dat pașaportul fetei ghidului de pe autocar, numitul M.T.M., spunându-i acestuia să aibă grijă de fată pe durata transportului, achitându-i totodată și contravaloarea biletului de transport.

La data de 25 septembrie 2003 partea vătămată minoră C.M.I. a ieșit fără probleme din țară.

Înainte de sosirea autocarului în Spania, inculpatul B.L.U. i-a telefonat fratelui său, inculpatul I.P.D. și i-a cerut acestuia să o aștepte, la sosirea autocarului, pe partea vătămată minoră C.M.I. pentru a o prelua și a o duce apoi la clubul „P.L.”.

În ziua de sâmbătă, 27 septembrie 2003, în jurul orelor 11:00 - 12:00 inculpatul I.P.D. s-a deplasat cu autoturismul său marca VW cu numere de leasing românești la locul denumit „P. km 91” din apropierea orașului Tarancon, Spania, unde opreau în mod obișnuit autocarele firmei „B.”, împreună cu el mergând și inculpatul Ș.D.C.

După ce inculpatul I.P.D. a vorbit pe celular cu ghidul autocarului, pe nume M.T.M., pentru a localiza în ce zonă se află autocarul și cât timp mai are de așteptat, i-a spus inculpatului Ș.D.C. că „trebuie să ia o fată, o vară de-a lui K.”. Inculpatul Ș.D.C. a putut să-și dea seama că dacă această fată ar fi fost cu adevărat o verișoară a inculpatului B.L.U., ea ar fi trebuit să fie în același timp și verișoara inculpatului I.P.D.

În momentul sosirii autocarului, cei doi inculpați au mers la ghidul autocarului, M.T.M., care i-a dat inculpatului I.P.D. pașaportul părții vătămate minore, aceasta rămânând în autocar. La cererea ghidului, inculpații au urcat în autocar, în care, în afară de partea vătămată, se mai aflau puține persoane, pentru a merge până la capătul de linie care era capitala Madrid, pe rol de paznici pentru echipaj, deoarece în ziua precedentă un autocar al firmei „A.T.” din Rebrișoara a fost atacat de niște tâlhari iar unul dintre șoferii acelui autocar a fost rănit.

Pe traseu, până în Madrid și retur, la „P. km 91” de lângă orașul Tarancon (unde inculpatul I.P.D. își lăsase parcat autoturismul), inculpații au ocupat loc pe banchetele situate vis-a-vis de cea pe care ședea partea vătămată minoră C.M.I.

După ce inculpatul I.P.D. s-a uitat în pașaportul acesteia, a întrebat-o dacă are doar 15 ani, la care aceasta a răspuns că da. A fost singura discuție care a avut loc între ei.

La sosirea în parcarea de la „P. km 91”, toți cei aflați în autocar, respectiv cei doi inculpați, partea vătămată minoră C.M.I., ghidul M.T.M. și cei doi șoferi au coborât iar inculpatul I.P.D. i-a spus minorei că o să rămână cu inculpatul Ș.D.C. în barul benzinăriei pentru că el merge să-i ducă pe șoferi la el acasă să facă o baie, după care se va reîntoarce și o va lua pe ea cu mașina.

Deși inculpatul Ș.D.C. și-a dat seama, după sosirea părții vătămate minore, că aceasta nu este o verișoară a fraților „K.” și „F.” ci era o fată pe care inculpatul I.P.D. urma să o transporte și să o plaseze la clubul „P.L.” în care se aflau și celelalte fete care se prostituau pentru ei, a acceptat să stea împreună cu minora pentru ca în acest fel inculpatul I.P.D. să aibă garanția că o va găsi pe aceasta în același loc.

După circa o oră, inculpatul I.P.D. s-a reîntors cu autoturismul la „P. km 91” și i-a luat în mașină pe partea vătămată minoră C.M.I. și pe inculpatul Ș.D.C., aceștia transportând-o pe partea vătămată minoră pe o distanță de 15 - 20 km până la poarta de intrare în incinta clubului „P.L.”. Pe traseu, cu puțin înainte de a ajunge la club, inculpatul I.P.D. a dat un telefon, spunându-i persoanei cu care vorbea să iasă în față. Când au ajuns cu autoturismul la poarta de acces în incinta clubului, numita A.D.C. deja îi aștepta. Aceasta a luat din portbagajul mașinii geanta părții vătămate minore C.M.I., care, la rândul ei, a coborât din autoturism. Inculpatul I.P.D. nu a coborât din mașină, ci prin geamul deschis al portierei i-a spus numitei A.D.C. să o îmbrace pe partea vătămată minoră, iar părții vătămate că „de acum încolo aici o să lucrezi” și „vezi, ai grijă ce faci că oceanul este aproape”. Partea vătămată a declarat că această ultimă afirmație a inculpatului a interpretat-o ca o atenționare a sa să nu fugă din club.

Abia în acel moment partea vătămată minoră a realizat că inculpații au știut de la început că ea nu va fi dusă să lucreze la vreun loc de muncă ci în club pentru a practica prostituția.

După ce a intrat în club împreună cu numita A.D.C., le-a întâlnit acolo pe inculpata Ș.G. zisă „C.” și pe părțile vătămate M.C.I.A. și M.L.I. Cea din urmă tocmai își lua rămas bun de la celelalte fete pentru că urma să fie dusă de cei doi inculpați la autocar, pentru a pleca spre România.

După plecarea acestei fete, numita A.D.C. i-a explicat părții vătămate minore C.M.I. ce are de făcut în club, respectiv că trebuie să meargă pe la mesele clienților, să îi determine să facă consumație și apoi să urce pe cameră cu aceia dintre ei care o vor alege, pentru a întreține relații sexuale contra cost.

Astfel, neavând nici o posibilitate de a pleca din club, deoarece buletinul și certificatul de naștere îi rămăseseră la inculpatul B.L.U. în Beclean iar pașaportul îi rămăsese la inculpatul I.P.D. (la club fiind depusă doar o fotocopie a pașaportului său, falsificată în ceea ce privea data nașterii, pentru a părea majoră) precum și pentru că era supravegheată permanent de către numitele A.D.C. și S. (fostă N.) G., partea vătămată minoră C.M.I. a fost obligată să accepte situația în care se afla și să practice prostituția.

Timp de circa 11 zile, până în ziua în care în club a avut loc razia poliției spaniole, partea vătămată minoră s-a prostituat în acest club alături de celelalte fete arătate mai sus, obținând pe lângă banii necesari pentru plata la club a cheltuielilor de cazare și masă, suma de circa 600 euro, bani care, potrivit declarației părții vătămate, au fost ridicați de inculpatul T.A.I. probabil pentru a-i preda fratelui său, inculpatul B.L.U.

La data de 14 octombrie 2003 la clubul „P.L.” a avut loc o razie poliției spaniole, ocazie cu care au fost depistate minorele care practicau prostituția în club (M.C.I.A., A.D.C. și C.M.I.), care au fost ridicate și internate în centre pentru minori din Cuenca și Toledo, iar patronii clubului pe nume D.G.F. și M.C.F.A. au fost arestați.

Inculpata Ș.G. a fost condusă la sediul poliției unde, după o perioadă de reținere, i s-a dat voie să plece, astfel că aceasta, la data de 20 octombrie 2003, s-a reîntors în țară.

- 6. În primăvara anului 2003 partea vătămată B.A.A. s-a împrietenit cu inculpatul R.S., ajungând să aibă relații intime, relație ce s-a întins pe o perioadă de circa 3 - 4 luni.

În timpul verii care a urmat inculpatul R.S. i-a propus părții vătămate să plece împreună în Suedia, la sora lui mai mare, care ar putea să-i ajute să-și găsească de lucru în agricultură. Partea vătămată o cunoștea pe sora inculpatului și a luat în serios propunerea făcută de acesta, crezându-l bine intenționat.

După ce, la data de 12 mai 2003, partea vătămată și-a obținut pașaportul, folosind bani împrumutați de la fratele său B.S., a mers împreună cu inculpatul la locuința fratelui, ocazie cu care inculpatul le-a spus fratelui și cumnatei părții vătămate că intenționează să plece împreună cu aceasta în Suedia, unde vor munci în agricultură și că vor fi găzduiți de sora lui mai mare, pe care, de asemenea, soții B. o cunoșteau.

Întrucât partea vătămată nu avea suficienți bani pentru o eventuală plecare în străinătate, deoarece la restaurantul la care lucra ea câștiga relativ puțini bani, partea vătămată le-a cerut împrumut soților B.S. și M. suma de 600 euro. Referitor la plecarea spre Suedia inculpatul a spus că au nevoie de acești bani deoarece o porțiune din drum vor merge cu mașina lui, după care vor lua vaporul.

Pe la începutul lunii iunie 2003 soții B. i-au dat părții vătămate suma de bani cerută împrumut, urmând ca, dacă aceasta câștiga în Suedia, să le restituie banii.

Inculpatul și partea vătămată au convenit ca data plecării să fie 6 iunie 2003.

La rândul său, inculpatul și-a pregătit pentru a avea de drum circa 800 euro.

În noaptea de 6/7 iunie 2003 inculpatul a luat-o pe partea vătămată de la locuința mamei ei, căreia inculpatul i-a spus că vrea să plece împreună cu A. în Suedia, unde spera să-i găsească de lucru la o pizzerie, prin intermediul surorii lui care le urma să le asigure și cazarea, plecând spre frontieră. Cei doi au ieșit din țară fără probleme prin PTF Borș, au traversat Ungaria și au intrat în Austria, de unde, inculpatul, în loc să conducă autoturismul în direcția Nord, s-a îndreptat spre Sud, spre Italia. Când partea vătămată și-a dat seama de acest lucru, l-a întrebat pe inculpat de ce nu merg spre Suedia, la care acesta i-a răspuns că vor merge mai întâi în Spania unde vor sta o lună și câteva zile, deoarece el are acolo un prieten pe nume L., care îi va ajuta să-și găsească de lucru, după care vor pleca în Suedia.

Pentru că partea vătămată ținea la inculpat, l-a crezut bine intenționat față de ea și a acceptat să meargă mai întâi cu el în Spania după care să plece în Suedia, fără să se gândească la faptul că inculpatul intenționa să o transporte în Spania pentru a o plasa într-un club în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituției.

Inculpatul a transportat-o cu autoturismul marca ........ înscris în circulație sub numărul suedez ........., până în orașul Denia (situat în relativa apropiere a Valenciei), iar de acolo până într-un sat cu numele de Cabo de la Noua.

Acolo s-au întâlnit cu numitul U.L., pe care partea vătămată îl știa din vedere, care i-a condus la casa în care el locuia cu chirie.

După ce în noaptea respectivă inculpatul și partea vătămată au dormit în acea casă, în ziua următoare inculpatul i-a spus părții vătămate „gata, mergem la lucru”.

Partea vătămată l-a întrebat pe inculpat unde o să lucreze, la care el i-a răspuns că „la un club, ca prostituată”. Partea vătămată a reacționat spunându-i că nu este de acord să facă acest lucru pentru că nici înainte de plecarea din țară și nici pe traseu el nu i-a spus că o va duce să se prostitueze. Inculpatul i-a replicat părții vătămate că nu are altă alternativă și că nu are ce face, că trebuie să meargă să lucreze în club pentru a câștiga bani, astfel încât la reîntoarcerea în țară să pună la punct apartamentul lui din Beclean, în care urmau să locuiască împreună.

În cele din urmă, văzând că nu are nici o cale de ieșire din situația în care se afla, partea vătămată i-a spus inculpatului că acceptă să meargă la club.

În seara aceleiași zile, inculpatul a transportat-o pe partea vătămată, tot cu autoturismul său, până la clubul „EQ”, situat la autostradă, între orașul Denia și satul Cabo de la Noua.

Inculpatul i-a explicat părții vătămate ce avea de făcut în club, respectiv că trebuia să meargă pe la mesele clienților din sala de bar a clubului și să-i determine să o aleagă pentru a urca pe cameră și a întreține cu ei relații sexuale contra cost, tarifele de urcare pe cameră fiind diferențiate funcție de durata de timp ce urma a fi petrecută cu clientul.

Potrivit declarației părții vătămate, inculpatul a intrat cu ea în club și a prezentat-o recepționerului, după care a plecat.

În acest club partea vătămată s-a prostituat, silită de împrejurări, timp de aproape o lună de zile, până la sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie 2003, câștigând pe săptămână, în afara sumelor de bani necesare pentru plata cazării și întreținerii la club, câte 300 - 400 euro, bani pe care i-a predat săptămânal inculpatului.

Fiind nemulțumit de sumele de bani pe care partea vătămată le-a câștigat, inculpatul i-a spus părții vătămate că o mută la un alt club în care va putea câștiga mai bine.

Astfel inculpatul a transportat-o pe partea vătămată în orașul Castellon, situat în relativa apropiere a Valenciei, ducând-o până la clubul „LP”, spunându-i să intre în club și să solicite să fie primită să lucreze în club.

Inculpatul s-a cazat la un motel din oraș și periodic, la sfârșit de săptămână, a ridicat de la partea vătămată sumele de bani pe care aceasta le-a obținut prin practicarea prostituției.

După aproximativ două săptămâni de zile, în jurul datei de 28 iulie 2003, inculpatul a plecat cu autoturismul aparținând cumnatului său B.N.A. (soțul surorii sale, C.) spre România, intrând în țară la data de 30 iulie 2003.

Până să plece înapoi spre țară, inculpatul a primit de la partea vătămată, potrivit declarației acesteia, suma de aproximativ 1.500 euro obținută prin practicarea prostituției în clubul „LP”.

Între timp, în același club „LP” a venit și inculpata R.A. pentru a practica prostituția. Aceasta s-a cazat în aceeași cameră cu partea vătămată B.A.A.

Partea vătămată a continuat să practice prostituția în club până spre sfârșitul lunii august 2003, reîntorcându-se în țară la data de 1 septembrie 2003.

Până să revină în țară, partea vătămată, care ținea legătura telefonic cu inculpatul (care i-a spus că are nevoie de bani pentru a amenaja apartamentul), i-a trimis acestuia, potrivit declarației ei, suma de 1.200 euro printr-un șofer de la SC „E.D.T.” SRL Beclean, pe nume H.D., iar altă dată i-a trimis suma de 400 - 500 euro prin WU, astfel că la reîntoarcerea în țară partea vătămată a venit aproape fără bani, având doar 200 - 300 euro la ea.

La sosirea în țară partea vătămată a fost așteptată de inculpat, care a condus-o la apartamentul lui, în care nu făcuse nici o amenajare. I-a spus părții vătămate că nici bani nu mai are. În acel moment partea vătămată i-a spus inculpatului că nu mai vrea să lucreze în club și nici nu mai vrea să lucreze pentru el, la care inculpatul i-a precizat că dacă vrea să fie liberă, adică să nu mai aibă nici o treabă cu el, trebuia să-i dea 4.000 euro, pentru că altfel nu va scăpa de el.

Fiindu-i teamă de inculpat, partea vătămată i-a promis acestuia că se reîntoarce în Spania și-i dă banii pretinși de el și prin aceasta să se termine totul, s-o lase în pace.

Astfel, la data de 11 septembrie 2003, partea vătămată B.A.A. a ieșit din nou din țară prin P.T.F. Borș cu un autocar înmatriculat sub nr. ........ și s-a deplasat în Spania, mergând din nou la clubul „LP” din Castellon, unde a regăsit-o pe inculpata R.A. și pe o altă fată pe nume R.P., pe care o cunoștea pentru că-i fusese colegă de clasă la liceu și despre care a dedus că venise de câteva zile din România pentru a se prostitua tot în folosul inculpatului R.S., despre care sus-numita spunea că-l iubea.

După câteva zile partea vătămată a avut un incident cu aceasta din urmă, afirmând că a fost tăiată pe față cu un ciob de sticlă.

Partea vătămată i-a telefonat inculpatului și după i-a spus că a fost agresată de R.P. i-a spus că nu-i mai trimite nici un ban, la care inculpatul, potrivit declarației părții vătămate, a reacționat, amenințând-o că îi ia de pe stradă nepoata (fiica martorei B.M.) și i-o sechestrează.

Legat de acest aspect partea vătămată a declarat că a luat legătura telefonică cu cumnata sa B.M., căreia i-a povestit cele ce i s-au întâmplat, iar aceasta i-a confirmat că inculpatul R.S. a amenințat-o că dacă partea vătămată nu-i va da cei 4.000 de euro ceruți, îi va lua fetița și îi va face rău.

După alte câteva zile partea vătămată a cunoscut un cetățean spaniol care venea în club ca client.

După o scurtă perioadă de timp spaniolul i-a propus părții vătămate să plece din club acasă la el, propunere cu care partea vătămată a fost de acord și astfel a ieșit definitiv din club, fără să-i mai trimită inculpatului nici o sumă de bani.

În continuare inculpatul a sunat-o mereu și a pus-o și pe cumnata părții vătămate să o sune pe aceasta din urmă și să-i spună să-i dea inculpatului suma de 4.000 euro.

În luna decembrie 2004 partea vătămată s-a reîntors în țară împreună cu respectivul cetățean spaniol. Aceasta a fost căutată în piața din Beclean de către inculpat, care i-a cerut să-i dea 800 euro în locul celor 4.000 euro pretinși în septembrie 2003, spunând că aceia sunt banii pe care el îi datorează fratelui său J.A., zis „O.”, care răscumpărase aurul amanetat de inculpat pentru așa numita plecare în Suedia, dar partea vătămată a refuzat să-i dea vreo sumă de bani.

În aceste împrejurări și întrucât în zilele următoare inculpatul a urmărit-o cu mașina prin Beclean, partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului la poliție.

Partea vătămată a mai declarat că nu a depus plângere la autoritățile spaniole pentru că la început nu cunoștea limba spaniolă iar apoi, după întoarcerea inculpatului în România, nu a depus plângere la aceleași autorități spaniole pentru că i-a fost teamă de amenințările inculpatului la adresa membrilor familiei sale.

- 7. Coroborând declarațiile părților vătămate C.A. și M.L.I. se constată următoarele:

În vara anului 2003 partea vătămată C.A. locuia în concubinaj cu inculpatul C.O.C.

Cu o anumită ocazie, partea vătămată C.A. l-a însoțit pe inculpatul C.O.C. la parcarea de la restaurantul „R.”, unde acesta a primit de la ghidul „M.” de pe un autocar o sumă de bani, inculpatul spunându-i părții vătămate că are 2 fete în Spania „la produs”, de unde partea vătămată a dedus că acei bani i-au fost trimiși de acele fete.

Pe la sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie 2003, cu ocazia unei deplasări în localitatea de domiciliu a părții vătămate, Rodna, inculpatul a cunoscut-o, la discotecă, prin intermediul părții vătămate C.A., pe partea vătămată M.L.I.

Încă de atunci inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată M.L.I. (zisă „T.”) dacă nu ar vrea să plece în Spania să lucreze ca damă de companie într-un bar, explicându-i că în această calitate nu trebuie să se prostitueze ci doar să meargă pe la mesele clienților să le țină companie și pentru aceasta primește anumite sume de bani. Partea vătămată M.L.I. a spus că în acele condiții ar fi de acord să meargă însă nu putea pentru că nu avea pașaport. Inculpatul i-a replicat că nu este nici o problemă pentru că urma să o ajute el să-și facă pașaport.

De precizat că partea vătămată C.A. avea deja pașaport.

Într-una din zilele următoare partea vătămată M.L.I. s-a deplasat în Beclean pentru a se întâlni cu inculpatul, căruia i-a dat buletinul de identitate și certificatul de naștere, pentru ca acesta să o ajute să-și obțină pașaportul.

Inculpatul C.O.C. s-a deplasat cu cele două părți vătămate la Poliția orașului Sângeorz-Băi unde M.L.I. și-a depus cerere pentru pașaport, inculpatul plătindu-i taxele prevăzute de lege pentru a fi eliberat în regim de urgență.

După 3 zile inculpatul și părțile vătămate s-au deplasat din nou în Sângeorz-Băi unde M.L.I. și-a ridicat pașaportul însă, imediat după aceasta, inculpatul i l-a cerut să i-l dea lui, spunându-i că atunci când va merge în Spania i-l va da.

În luna august 2003, inculpatul C.O.C. i-a cerut părții vătămată C.A. să se deplaseze în Spania pentru a-i aduce lucrurile pe care le lăsase acolo (la fratele său Ilie), cu ocazia expulzării din această țară.

Partea vătămată C.A. a fost de acord.

Inculpatul voia să o trimită în Spania și pe partea vătămată M.L.I.

De aceea, anterior, după ce pașaportul părții vătămate M.L.I. fusese reținut de inculpatul C.O.C., acesta i-a spus acestei părții vătămate că trebuie să meargă în Spania pentru a practica prostituția. Partea vătămată inițial nu a acceptat însă inculpatul a amenințat-o că o bate, că-i omoară copilul și-i dă foc la casă dacă nu pleacă în Spania sau nu-i achită suma de 20.000.000 ROL, spunând că atâta l-a costat pașaportul și hainele ce i le-a cumpărat.

Fiindu-i frică de amenințările adresate de inculpat, în final, partea vătămată M.L.I. a acceptat să plece.

Inculpatul a făcut rezervare pentru ambele părți vătămate la autocarul care pleca spre Spania și i-a comunicat părții vătămate M.L.I. data posibilă a plecării.

Ulterior, deplasându-se la Rodna, inculpatul și partea vătămată C.A. nu au mai găsit-o pe partea vătămată M.L.I., întrucât aceasta din urmă fie s-a ascuns, fie a plecat de acasă.

Chiar în ziua plecării inculpatul și partea vătămată C.A. s-au deplasat din nou la Rodna, unde a căutat-o pe partea vătămată M.L.I. în mai multe locuri, inclusiv la locuința părinților acesteia, însă nu a găsit-o.

Ca urmare nici partea vătămată C.A. nu a mai plecat în Spania.

După câteva zile, mergând din nou în Rodna să o caute pe partea vătămată M.L.I., inculpatul l-a întâlnit pe fostul prieten al acesteia pe nume B.A., zis „C.”, de la care inculpatul a aflat că partea vătămată este acasă.

La solicitarea inculpatului, numitul „A.” i-a spus acestuia și părții vătămate C.A. să-l aștepte în gara Rodna că o aduce el pe „L.”.

Într-adevăr, după circa o jumătate de oră, partea vătămată M.L.I. a fost adusă de numitul „A.” la locul stabilit.

Inculpatul i-a reproșat părții vătămate M.L.I. că fuge de el și i-a spus să treacă în mașină, astfel că aceasta a urcat în autoturism, după care inculpatul le-a transportat pe ambele părți vătămate la domiciliul său din Beclean.

Pentru că atunci când a luat-o pe partea vătămată M.L.I. din Rodna aceasta era îmbrăcată doar în pantaloni scurți și o bluză, inculpatul i-a cumpărat haine, să aibă cu ce se îmbrăca la plecare.

Cu aceeași ocazie inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată M.L.I. că dacă nu va merge în Spania o s-o învelească într-un covor și s-o bată cu un picior de masă pe care-l avea acasă și pe care-l botezase „T”.

După aceea, la data de 31 iulie 2003, inculpatul le-a transportat atât pe C.A. cât și pe M.L.I., cu autoturismul său, până la parcarea restaurantului „R.” din satul Coldău.

Aici părțile vătămate au urcat în autocarul pe care lucra ca ghid numitul „M.”.

Înainte de urcarea în autocar inculpatul i-a dat numitului „M.” pașaportul părții vătămate M.L.I. și le-a spus părților vătămate că la sosirea în orașul Tarancon din Spania vor fi așteptate de prietenul său „B.” (inculpatul Ș.D.C.), care le va duce la club.

Despre partea vătămată C.A., inculpatul cunoștea că aceasta era gravidă în prima lună motiv pentru care i-a spus că trebuia să plece pentru că fără ea nu pleca nici partea vătămată M.L.I. și i-a mai sus că se putea reîntoarce în România dacă nu mai putea sta în Spania.

Părțile vătămate au ieșit fără probleme din țară și, într-adevăr, la sosirea în apropierea orașului Tarancon, la „P. km 91” au fost așteptate de „B.” (inculpatul Ș.D.C.) și de inculpatul T.A.I. După ce inculpatul Ș.D.C. a discutat ceva cu „M.” a primit de la acesta pașapoartele părților vătămate.

Inculpații le-au transportat pe părțile vătămate, mai întâi la locuința părinților inculpaților T.A.I. și B.L.U. (acesta din urmă nu se afla în acel moment în Spania), locuință în care se mai afla și „I.”, poreclit „C.” - fratele inculpatului C.O.C.

În seara aceleiași zile inculpații Ș.D.C. (zis „B.”) și T.A.I. le-au transportat pe cele două părți vătămate la clubul „P.L.” din Tarancon.

Acolo, părțile vătămate au observat că erau mai multe românce, printre care și minore, care se prostituau pentru cei doi inculpați.

Inculpatul Ș.D.C. i-a spus uneia dintre acele românce, G. (poreclită „C.”) că partea vătămată C.A. este femeia lui „C.”, iar „T.” este fata lui.

Partea vătămată C.A. a fost cazată în apartamentul în care locuiau și inculpații, iar timp de circa 5 zile aceasta a fost dusă la clubul respectiv pentru a vedea cum se prostituează celelalte românce.

Partea vătămată C.A. s-a întors în România la data de 11 august 2003, tot cu autocarul în care lucra „M.” ca ghid.

Fiind așteptată de inculpatul C.O.C., acesta a întrebat-o de ce s-a întors așa repede, iar partea vătămată i-a spus că din cauză că i-a fost rău datorită sarcinii. Atunci inculpatul a bătut-o cu o cheie de la mașină în așa hal încât o săptămână partea vătămată nu a mai putut ieși din casă. La bătaie a asistat martora B.F. Ulterior, același inculpat i-a tăiat și părul de pe cap într-o parte, motiv pentru care partea vătămată a trebuită să se tundă scurt, deși ținea foarte mult la podoaba capilară.

Partea vătămată M.L.I. a rămas în clubul respectiv și a practicat prostituția, pașaportul fiindu-i luat de către inculpatul Ș.D.C., care, la sfârșit de săptămână, primea și banii obținuți de partea vătămată.

Potrivit declarației sale, prin practicarea prostituției, partea vătămată M.L.I. a obținut aproximativ 2.000 euro, care i-au fost ridicați în totalitate de inculpatul Ș.D.C.

Pe la jumătatea lunii septembrie 2003, profitând de faptul că inculpatul Ș.D.C. i-a restituit pașaportul, partea vătămată M.L.I. a plecat din club și s-a întors în România.

În cursul lunii decembrie 2003, de sărbători, inculpatul C.O.C. a invitat-o pe partea vătămată M.L.I. în Beclean și i-a propus să plece să facă bani în Spania, în Palma de Mallorca. De față era și partea vătămată C.A. Pentru a o convinge pe partea vătămată M.L.I. să plece, inculpatul le-a povestit celor două că era o fată din Beclean, „A.”, care lucra într-un club din Palma de Mallorca și câștiga foarte bine. În același sens inculpatul l-a invitat la locuința sa pe D., fratele A. și acesta a confirmat spusele inculpatului. Atunci inculpatul C.O.C. i-a propus și părții vătămate C.A. să plece în Palma de Mallorca urmând ca „A.” să-i găsească de lucru. Inculpatul a purtat apoi o discuție telefonică, afirmativ cu „A.”, în care i-a cerut acesteia să-i găsească loc de muncă părții vătămate C.A. ca femeie de serviciu la clubul patronului M.

Astfel, partea vătămată C.A. a acceptat să plece.

Și partea vătămată M.L.I. a fost de acord să plece împreună cu partea vătămată C.A., mai ales că inculpatul i-a promis că de această dată toți banii câștigați de ea vor fi ai ei, dar și de teama amenințărilor pe care inculpatul i le-a adresat înainte de prima plecare în Spania.

Inculpatul le-a spus părților vătămate că la sosirea în Spania vor fi așteptate de „A.” (recunoscută în fotografie de partea vătămată ca fiind O.A.A.) care o să le conducă la clubul în care urmau să lucreze și ele.

Astfel, la data de 6 februarie 2004 părțile vătămate C.A. și M.L.I. au plecat din România cu un autocar al firmei „B.”, ieșind din țară fără probleme, iar la sosirea în Barcelona au fost așteptate la autocar de către „A.”, ce era însoțită de patronul clubului pe nume M. După ce acesta din urmă a achitat contravaloarea transportului pentru părțile vătămate, acestea au fost conduse de spaniolul M. și de A. la un hotel din Barcelona unde au dormit peste noapte, iar în ziua următoare au plecat cu vaporul spre Palma de Mallorca. Părțile vătămate au fost conduse apoi la clubul deținut de spaniolul M., unde au constatat că mai erau și alte românce.

De la acestea partea vătămată C.A. a aflat că se prostituau.

Una din fete i-a dat haine de club părții vătămate M.L.I. și aceasta a coborât cu ele.

Partea vătămată C.A. a fost întrebată de „A.” de ce nu coboară și ea, iar aceasta i-a răspuns că nu așa le-a fost înțelegerea când a plecat de acasă.

„A.” l-a sunat atunci pe inculpatul C.O.C. și i-a spus că partea vătămată C.A. nu vrea să lucreze.

Vorbind cu inculpatul l-a telefon, partea vătămată a fost înjurată și după ce i-a comunicat și inculpatului că nu vrea să lucreze, acesta a replicat: „bine, bine, mai vedem noi”.

După două zile partea vătămată C.A. a aflat de la o altă persoană din club că a fost vândută de către inculpatul C.O.C. patronului clubului cu suma de 5.000 euro.

I s-a comunicat de către patronul „M.”, prin intermediul „A.” (care traducea), că până nu produce suma respectivă nu va pleca de acolo.

Întrucât nu avea nici bani și nici unde să locuiască, necunoscând nici limba spaniolă, partea vătămată C.A. a fost nevoită să rămână în club și să practice prostituția.

Partea vătămată a declarat că patronul „M.” le-a obligat și să se drogheze cu cocaină.

Timp de circa 2 luni și jumătate, partea vătămată C.A. a practicat prostituția în acel club, în urma acestei activități încasându-se suma de circa 3.500 euro, bani ce au fost luați de M., ca să-și recupereze banii dați inculpatului C.O.C.

Și partea vătămată M.L.I. s-a prostituat la același club.

La scurt timp după ce partea vătămată M.L.I. a început să se prostitueze în club, inculpatul C.O.C. i-a telefonat și a întrebat-o dacă mai știe că are o datorie față de el, după care i-a cerut ca până de Paștele anului 2004 să-i trimită o anumită sumă de bani, că dacă nu „îi mănâncă copilul în loc de miel și îi stropește casa cu benzină și-i dă foc”.

Fiindu-i teamă de amenințările adresate de inculpat, partea vătămată a început să-i trimită acestuia în țară sumele de bani obținute prin practicarea prostituției.

După circa 2 săptămâni partea vătămată M.L.I. i-a dat părții vătămate C.A. suma de 700 euro pentru a merge în oraș împreună cu „A.” și a-i trimite banii inculpatului.

Potrivit precizărilor făcute de partea vătămată, întrucât la acea dată inculpatul nu avea buletin de identitate și nu putea ridica banii transferați prin WU, la indicația inculpatului banii iau fost trimiși pe numele unui prieten de-al lui pe nume M.T., ulterior inculpatul confirmând telefonic primirea sumei de bani.

După alt interval de aproximativ 2 săptămâni inculpatului C.O.C. i-a fost trimisă suma de 1.000 Euro de către O.A. (bani obținuți de partea vătămată M.L.I.) iar după circa alte 2 săptămâni inculpatului i-a mai fost trimisă, prin WU, suma de 500 euro.

După o perioadă de aproximativ 2 luni de zile în care a practicat prostituția în club, partea vătămată C.A. (care nu a mai putut suporta condițiile la care era supusă în club deoarece era obligată să se și drogheze când mergea pe cameră cu unii clienți) a fugit din club împreună cu un client spaniol pe care-l cunoscuse în club și care, după ce a aflat împrejurările în care partea vătămată a fost traficată, s-a oferit să o ajute să scape din acel club. După ce a fugit din club împreună cu spaniolul și a locuit o perioadă de timp cu el, la 17 mai 2004 s-a reîntors în țară cu avionul, banii de drum primindu-i de la acel spaniol.

La data de 31 mai 2004 partea vătămată C.A. a depus plângere împotriva inculpatului în fața autorităților judiciare românești.

După plecarea părții vătămate C.A., partea vătămată M.L.I. a rămas în club până la 13 august 2004, când, potrivit declarației sale, tot pentru că nu a mai putut îndura regimul de viață la care era supusă în club (unde i se impunea și să se drogheze când mergea cu clienții pe cameră), l-a denunțat pe patronul „M.” autorităților spaniole și a plecat din club, reîntorcându-se în țară la data de 16 octombrie 2004, iar la data de 26 octombrie 2004 a depus plângere împotriva inculpatului C.O.C. în fața autorităților judiciare românești.

În luna februarie 2006, partea vătămată C.A. a fost vizitată la locuința sa de tatăl și fratele inculpatului C.O.C. care s-au plâns că partea vătămată l-ar fi băgat pe inculpat la pușcărie și i-au promis acesteia suma de 6.000 euro, din care 5.000 câștigați de inculpat de pe seama sa și 1.000 euro trimiși de ea inculpatului, dacă-și schimba declarația și urma să spună că l-a denunțat pe inculpat din cauza geloziei.

Partea vătămată a declarat că atunci, gândindu-se că va putea recupera o parte din bani, le-a promis celor ce au vizitat-o că va face ce-i cer ei, dar după ce va primi banii.

La data de 9 martie 2006, fratele inculpatului, numitul „I.”, împreună cu prietena acestuia „E.”, au vizitat-o din nou pe partea vătămată și i-au dat suma de 1.000 euro.

I-au cerut totodată părții vătămate ca la data de 12 martie 2006 să meargă cu ei la un avocat în Năsăud, iar cu acea ocazie a mai primit 1.000 euro de la fratele inculpatului.

În fața avocatului, care i-a spus că nu va păți nimic dacă-și va schimba declarația, a scris o declarație la dictarea avocatului.

Ulterior, fratele inculpatului, „I.”, și prietena acestuia, „E.”, s-au întâlnit din nou cu partea vătămată C.A., căreia i-au arătat și i-au promis suma de 3.000 de euro dacă va merge la procuror și-și va schimba declarația.

Încercarea de influențare prin corupere, a părții vătămate (care pe moment, pentru a-și primi banii, a scris o declarație astfel cum au dorit-o inculpatul și fratele său, C.I.A.), nu a reușit deoarece aceasta a explicat în completările de declarații din data de 10 mai 2006 și respectiv 8 august 2006 ce „activitate intensă” a desfășurat inculpatul C.O.C., prin intermediul fratelui său și a altor persoane, pentru a o influența pe partea vătămată să-și schimbe declarația.

- 8. Potrivit declarațiilor părții vătămate T.R.P., aceasta, în cursul anului 2003, s-a angajat ca barman la barul „V.” aparținând de SC „F.” SRL Beclean, fiind colegă de serviciu timp de 2 zile cu numita S.I.

Pe la sfârșitul anului 2003 - începutul anului 2004, în localul în care își desfășura activitatea partea vătămată, a ajuns inculpatul Z.A., zis „D.”, care, după ce a intrat în vorbă cu partea vătămată și a discutat cu aceasta referitor la salariul pe care-l obținea (situat la nivelul minimului pe economie), i-a propus să plece în Italia prin intermediul lui, unde să practice prostituția, inculpatul afirmând că în Italia are multe cunoștințe și o poate ajuta ca în acest fel să câștige mulți bani.

Întrucât partea vătămată nu i-a dat nici un răspuns inculpatului, după un timp acesta s-a deplasat din nou la barul în care lucra aceasta, însoțit fiind de verișoara părții vătămate, pe nume B.S.A., propunându-i din nou părții vătămate T.R.P. să plece prin intermediul lui în Italia pentru a practica prostituția.

Nici de această dată partea vătămată nu i-a dat un răspuns clar inculpatului.

Nefiind hotărâtă dacă să accepte sau nu propunerea făcută de inculpat, partea vătămată T.R.P. i-a povestit aceste împrejurări patroanei localului, martora G.L., care a sfătuit-o să nu aibă încredere în inculpat.

Fiind din nou căutată la barul unde lucra, în cursul lunii februarie 2004, de către inculpatul Z.A. zis „D.”, partea vătămată i-a răspuns clar, referitor la propunerea pe care acesta i-o făcuse, că nu dorește să plece în Italia pentru a se prostitua.

În vara anului 2004 partea vătămată T.R.P. a încetat să mai lucreze la barul „V.” din Beclean și s-a angajat tot ca barmană la un bar din satul Cristeștii Ciceului.

Cu ocazia unei ieșiri a inculpatului B.R. zis „R.” la acest bar, partea vătămată l-a cunoscut pe acesta.

Ulterior inculpatul B.R. a venit în mai multe rânduri la acest bar, împrietenindu-se cu partea vătămată.

După circa o lună de zile, cu ocazia unor discuții purtate cu inculpatul, partea vătămată i-a spus acestuia că intenționează să plece în Spania, la un văr de-al ei, care o poate ajuta să lucreze în agricultură. Atunci inculpatul i-a spus părții vătămate că ar fi mai bine să plece în Spania la o verișoară de-a lui, care îi va asigura un loc de muncă ca menajeră, să îngrijească niște bătrâni sau copii.

Despre propunerea făcută de inculpat, partea vătămată i-a spus mamei sale T.R.

Ulterior, inculpatul B.R. s-a dus și el la locuința mamei părții vătămate căreia i-a spus că intenționează să se căsătorească cu partea vătămată dar pentru a-și face bani de nuntă ar fi bine ca partea vătămată să plece în Spania unde el are două verișoare care o pot ajuta să-și găsească de lucru ca menajeră, să îngrijească o bătrână.

În cele din urmă, după discuțiile „convingătoare” purtate de inculpat cu partea vătămată și mama acesteia, în ziua de 6 octombrie 2004, partea vătămată a acceptat, motiv pentru care inculpatul a condus-o pe partea vătămată până la parcarea restaurantului „R.” din Coldău, pentru a lua autocarul spre Spania, deplasarea făcând-o cu autoturismul condus de „B.” (inculpatul Ș.D.C.).

Partea vătămată a declarat expres că dacă ar fi știut că inculpatul o trimite pentru a practica prostituția nu ar fi fost de acord să plece în Spania.

Inculpatul B.R. i-a spus părții vătămate că la sosirea în orașul Tarancon va fi așteptată de verișoara lui, dând-o pe partea vătămată în grija ghidului de pe autocar, M.T.M. de la firma „B.”.

Inculpatul i-a dat părții vătămate banii pentru plata biletului de transport și cheltuiala de drum, respectiv suma de 200 sau 250 euro.

În aceeași zi partea vătămată a ieșit fără probleme din țară, călătorind cu autocarul respectiv până în Spania.

La sosirea autocarului în apropierea orașului Tarancon, la „P. km 91”, partea vătămată a constatat că nu o aștepta nimeni, motiv pentru care i-a cerut ghidului M.T.M. să îi permită să dea un telefon de pe celularul lui, inculpatului.

Când a aflat că partea vătămată nu a fost așteptată de nimeni, inculpatul i-a spus acesteia să nu-și facă probleme, să stea în locul respectiv că o va suna el pe verișoara lui și va veni să o preia. Astfel, partea vătămată a rămas la „P. km 91” unde după circa 30 minute au venit cu un taxi inculpata Ș.G., prietena inculpatului Ș.D.C., și martora S.I.

Inculpata i-a spus părții vătămate că a fost trimisă de B.R. după ea și i-a cerut să o însoțească.

Astfel partea vătămată a ajuns la clubul „MP” din satul Perales de Tahuna.

Ajunsă în club, partea vătămată a fost prezentată patronului pe nume F., de către inculpata Ș.G., după care a fost cazată în aceeași cameră cu inculpata Ș.G. și S.I. Aici, partea vătămată a aflat de la inculpata Ș.G. că va trebui să se prostitueze cu diferiți clienți ai clubului.

După sosirea în club inculpatul i-a telefonat părții vătămate și i-a spus că va trebui să se prostitueze, iar banii pe care-i va câștiga să i-i trimită lui prin sistemul „MG” căci el îi va ridica în Beclean și-i va păstra până când partea vătămată va reveni acasă.

Deși partea vătămată i-a spus inculpatului că nu este de acord cu acest mod de „a face bani” acesta a repezit-o și i-a spus că pentru a le merge bine în viitor va trebui să facă ceea ce fac și celelalte fete.

Astfel, pentru că nu cunoștea pe nimeni în Spania și nu avea nici un ban, partea vătămată a fost nevoită, potrivit declarației sale, să accepte să practice prostituția în acel club.

Timp de aproximativ 2 luni și jumătate partea vătămată T.R.P. a practicat prostituția în acest club iar sumele de bani obținute i le-a trimis inculpatului în țară prin transfer bancar - sistemul „MG” - o singură dată trimițându-i banii, la cererea acestuia, pe numele inculpatului F.C.G., care, după ce a primit banii, i-a dat inculpatului B.R.

Potrivit declarației sale, partea vătămată i-a trimis în total inculpatului suma de aproximativ 6.000 euro, rămasă după acoperirea cheltuielilor de cazare și masă în clubul respectiv.

În acest interval de timp inculpatul i-a telefonat în mai multe rânduri părții vătămate, întrebând-o câți bani a produs și certând-o de ce nu a făcut mai mulți bani, dându-i-o ca exemplu pe inculpata Ș.G., care, prin prostituție, câștiga sume mari de bani și i le trimitea inculpatului Ș.D.C.

La data de 19 decembrie 2004 partea vătămată a revenit în țară.

În parcarea restaurantului „R.” din Coldău, partea vătămată a fost așteptată de inculpat (care venise cu un autoturism marca ........., despre care a spus că l-a cumpărat din banii trimiși de ea din Spania, cu suma de 3.000 Euro).

Partea vătămată s-a deplasat împreună cu inculpatul la domiciliul acestuia, unde au purtat discuții referitoare la activitatea desfășurată de partea vătămată în club, precum și cu privire la sumele de bani câștigate de ea, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că, în comparație cu inculpata Ș.G., partea vătămată a produs mult mai puțini bani, deși, potrivit spuselor lui „era mai frumoasă decât aceasta și mai tânără” motiv pentru care el considera că ar fi putut obține mai mulți bani din prostituție.

Din banii obținuți de la partea vătămată inculpatul i-a cumpărat acesteia un lănțișor de aur cu prețul de 100 euro și i-a dat mamei părții vătămate o singură dată, tot suma de 100 euro.

Când partea vătămată a adus în discuție situația banilor pe care i-a trimis ea inculpatului, acesta a început să se certe cu ea, ajungând chiar să se bată, după care s-au despărțit, fără ca partea vătămată să primească vreo sumă de bani de la el.

Văzându-se fără nici un ban, la începutul lunii ianuarie 2005, partea vătămată a luat hotărârea de a pleca din nou în Spania și să lucreze în acel club denumit „MP” pe cont propriu, plecând din țară pe data de 5 ianuarie 2005.

După ce a ajuns în club, partea vătămată a primit telefon de la inculpat, care aflase probabil de la inculpata Ș.G. că partea vătămată s-a reîntors în club, și care i-a cerut, pentru a o lăsa în pace pe ea și familia ei, să-i trimită încă 2.000 euro.

Deși i-a promis inculpatului că-i va trimite acești bani, de teamă să nu li se întâmple ceva celor de-acasă, după circa 3 săptămâni în care s-a prostituat în club, partea vătămată i-a trimis inculpatului doar suma de 600 - 700 euro, după care a plecat din club.

Pe la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2005, în timp ce se afla în orașul Arganda, partea vătămată s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul B.R. (care în luna februarie 2005 venise în Spania) ocazie cu care acesta i-a cerut diferența de bani până la suma de 2.000 euro. Partea vătămată i-a dat inculpatului 300 euro, promițându-i că dacă va reuși să mai câștige bani, îi va trimite diferența de circa 1.000 euro, ceea ce însă partea vătămată nu a mai făcut.

- 9. Din declarațiile părții vătămate Ș.S.C. rezultă că aceasta, în vara anului 2004 lucra la barul „V.” aparținând SC „F.” SRL Beclean, unde l-a cunoscut pe inculpatul T.A.I. care mergea uneori pe la acest bar.

În perioada ianuarie - februarie 2005 partea vătămată frecventa discoteca „B.” și alte localuri din Beclean, în care, de obicei, venea și inculpatul T.A.I. care încerca să se apropie de partea vătămată, luându-i, pe de o parte, apărarea atunci când aceasta era acostată de tineri, iar pe de altă parte, scoțând-o în oraș la câte un suc sau dându-i mici sume de bani de cheltuială, întrucât partea vătămată nu prea avea bani.

O perioadă de timp inculpatul nu a mai căutat-o pe partea vătămată.

La începutul lunii mai 2005, inculpatul a început din nou să iasă împreună cu partea vătămată în oraș, ocazii cu care i-a spus acesteia că vrea să o ajute să câștige mulți bani, dar pentru acest lucru va trebui să meargă în Spania să se prostitueze într-un club de noapte.

Întrucât partea vătămată a refuzat la început această ofertă, inculpatul a insistat, spunându-i că el cunoaște mai multe fete care au făcut acest lucru și care acuma au mulți bani.

În cele din urmă partea vătămată a acceptat propunerea inculpatului dar i-a spus că nu are pașaport, la care inculpatul i-a răspuns că o să o ajute el cu bani pentru a-și face pașaportul.

Astfel, inculpatul s-a deplasat cu partea vătămată în municipiul Bistrița, unde i-a plătit acesteia taxele pentru obținerea pașaportului, fiind depusă cerere la S.E.I.P. Bistrița-Năsăud.

La data de 17 mai 2005 inculpatul a revenit împreună cu partea vătămată în Bistrița, ocazie cu care aceasta și-a ridicat pașaportul. Inculpatul i-a cerut fetei să-i dea lui pașaportul ca să nu i-l găsească mama sa.

După câteva zile partea vătămată s-a răzgândit să mai plece în Spania și i-a spus acest lucru inculpatului. În acel moment inculpatul a amenințat-o și i-a reproșat părții vătămate că el a investit mulți bani în ea și că dacă vrea să scape de plecarea în Spania trebuia să-i plătească în două zile suma de 200 euro, iar dacă nu va face acest lucru o să vadă ea de ce este în stare el să-i facă.

Știind că nu are de unde să procure suma de 200 euro pentru a-i da inculpatului și fiindu-i teamă datorită amenințării adresate de inculpat (despre care auzise că este o persoană periculoasă la fel ca și frații săi, inculpații B.L.U. zis „K.” și I.P.D., zis „F.”) că acesta o să-i facă rău, partea vătămată a acceptat să plece în Spania și să se prostitueze într-un club de noapte.

În dimineața zilei de 1 iulie 2005 inculpatul T.A.I. a condus-o pe partea vătămată până în parcarea restaurantului „R.” din satul Coldău, unde opreau autocarele firmei „B.”. Cu această ocazie inculpatul i-a spus părții vătămate că împreună cu ea va merge în Spania și fratele său, inculpatul B.L.U., care va avea grijă de ea, și încă o fată, care va lucra în același club cu ea.

Într-adevăr, în același autocar cu partea vătămată a urcat inculpatul B.L.U. și minora A.D.C.

Pe traseu, până să ajungă în P.T.F. Nădlac, acest inculpat a plătit, potrivit declarației părții vătămate, contravaloarea biletului de transport internațional pentru ea și înainte de efectuarea controlului de frontieră i-a dat suma de 300 euro, instruind-o ca în cazul în care va fi întrebată unde și în ce scop se deplasează în străinătate, să spună că merge în Spania în provincia Cuenca la niște rude. În acest context, partea vătămată a ieșit fără probleme din țară, iar în apropierea orașului Tarancon partea vătămată împreună cu inculpatul B.L.U. și minora A.D.C. au coborât din autocar, deplasându-se la locuința părinților inculpatului, din Santa Cruz de Zarza.

După câteva ore, timp în care fetele au făcut câte un duș și au mâncat, inculpatul B.L.U. le-a transportat cu un autoturism pe partea vătămată și pe minora A.D.C. până la clubul „MP” din localitatea Perales de Tahuna, situată în apropierea orașului Arganda, spunându-i părții vătămate că acolo trebuie să lucreze.

După ce inculpatul a plecat, partea vătămată și minora A.D.C. au rămas în club, cazându-se în aceeași cameră.

A.D.C. i-a spus părții vătămate ce are de făcut, și anume să meargă pe la mesele clienților din local și să urce în cameră cu aceia care o vor alege pentru a întreține cu ea relații sexuale contra-cost, cu respectarea tarifelor stabilite în club funcție de durata de timp pentru care se făcea urcarea pe cameră.

În seara zilei respective, partea vătămată a fost prezentată de către A.D.C. patronilor clubului, numiții „S.” și „F.”.

Încă din seara acelei zile din prima săptămână a lunii iunie 2005 partea vătămată a început să lucreze ca prostituată în acel club.

În ziua următoare inculpatul T.A.I. i-a telefonat părții vătămate (vorbind pe celularul numitei A.D.C.) și i-a solicitat să-i trimită „banii pe care i-a produs”, prin intermediul fratelui său „K.” spunându-i că o să administreze el banii până se întoarce ea acasă în Beclean, după care o să-i cumpere mai multe lucruri și va fi mulțumită.

După alte 2 - 3 zile, în care s-a prostituat obținând, după acoperirea cheltuielilor de cazare și masă în club, suma de 350 euro, partea vătămată și A.D.C. au ieșit în fața clubului unde era venit inculpatul B.L.U., căruia partea vătămată i-a dat banii produși de ea pentru A., iar A.D.C. i-a dat banii produși de ea pentru inculpatul B.L.U. Mai târziu, în cursul aceleiași zile, inculpatul T.A.I. i-a telefonat părții vătămate, potrivit declarației acesteia, și i-a spus că a primit de la fratele său banii trimiși de ea, cerându-i să-și continue „activitatea” și să-i trimită tot lui banii.

După alte câteva zile, partea vătămată Ș.S.C. i-a dat inculpatului B.L.U. (care i-a spus că în curând va pleca în România) suma de 200 euro obținută în club prin practicarea prostituției, pentru a duce acești bani fratelui său T.A.I. urmând ca în locul lui să vină să ia banii de la fete inculpatul I.P.D.

După o altă perioadă de timp, în care a practicat prostituția în club, partea vătămată i-a predat inculpatului I.P.D. suma de 400 euro pentru a o trimite fratelui său A., care, ulterior, i-a confirmat fetei, potrivit declarației acesteia, primirea sumei de bani.

Întrucât partea vătămată nu reușea să se adapteze la condițiile din club și la cerințele impuse de inculpatul T.A.I. de a-i trimite cât mai mulți bani, consultându-se cu o fată pe care a cunoscut-o și cu care s-a împrietenit în club, pe nume „D.”, din municipiul Constanța, a luat hotărârea de a fugi din club.

Astfel, după o perioadă de circa o lună și două săptămâni de zile în care partea vătămată S.S.C. a fost exploatată de inculpați prin obligarea la practicarea prostituției, aceasta a fugit din club într-o localitate din sudul Spaniei, unde, neavând bani, a fost nevoită să lucreze un timp tot într-un club pentru a obține atâția bani cât să poată să se reîntoarcă în țară.

La data de 25 august 2005 partea vătămată a revenit în țară cu un autocar, prin P.T.F. Borș.

După reîntoarcerea în țară inculpatul T.A.I. a căutat-o pe partea vătămată pentru a lămuri „episodul Spania”, ocazie cu care aceasta i-a spus că a plecat din club deoarece era gravidă, la care inculpatul i-a spus că o înțelege și că dorește ca în continuare să fie prieteni.

În cursul lunii februarie 2006, după liberarea din Penitenciarul Bistrița (unde a executat o pedeapsă privativă de libertate de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și a frontierei altor state, cu ocazia folosirii pașaportului fals pe nume de V.I., la care deja s-a mai făcut referire) inculpatul T.A.I. a căutat-o din nou pe partea vătămată și i-a propus să plece din nou în Spania împreună cu el, după ce urma să-și obțină noul pașaport, tot pentru a practica prostituția.

Întrucât la data de 23 februarie 2006 inculpatul a fost reținut și în continuare arestat, această intenție a sa nu s-a mai materializat.

- 10. Potrivit declarațiilor părții vătămate minore C.M., aceasta, într-o zi de la începutul lunii septembrie 2003, a plecat cu trenul din Vaslui spre Sighetul Marmației, unde dorea să ajungă la o cunoștință care urma să o ajute să-și găsească un loc de muncă, deoarece provenea dintr-o familie săracă.

În gara Beclean partea vătămată a coborât din tren pentru a-și cumpăra un suc și a pierdut trenul, rămânând peste noapte în gară.

A doua zi un tânăr din Beclean a intrat în vorbă cu partea vătămată și, aflând în ce împrejurări a rămas aceasta în Beclean, i-a propus să meargă la el acasă, ceea ce partea vătămată a și făcut.

După circa o săptămână de zile, cu ajutorul acelui tânăr, partea vătămată s-a angajat la barul „C.” ca barman-ospătar, de unde, după 3 zile, s-a mutat la barul „I.”.

După o altă perioadă de timp partea vătămată l-a cunoscut pe inculpatul C.V., despre care știa deja din auzite.

Întrucât acesta i-a plăcut cum arăta ca bărbat, partea vătămată a acceptat invitația pe care inculpatul i-a făcut-o de a merge împreună la hotelul „S” din Beclean pentru a întreține relații sexuale.

Cu acea ocazie, inculpatul i-a spus părții vătămate că are o prietenă pe nume P.L.A. (care anterior a lucrat pentru el într-un club în Spania) și că la acea dată avea o altă prietenă pe nume „A.” (care a fost identificată ca fiind inculpata R.A., care lucra pentru el ca prostituată într-un club cu numele de „LP” din zona Castellon - Valencia, care-l iubea și care-i trimitea bani de acolo). După ce inculpatul C.V. i-a spus părții vătămate despre cele două prietene de-ale sale, i-a propus și ei să lucreze ca prostituată pentru el „ca să-și facă un viitor”, dar, pentru că partea vătămată nu i-a dat un răspuns satisfăcător, spunându-i că nu știe să facă „așa ceva” și că o să se mai gândească, inculpatul i-a replicat că o să revină în țară „A.” (adică inculpata R.A.) peste circa o săptămână de zile și aceasta „o să o învețe cum stau treburile”.

Într-una din zilele următoare, văzând că partea vătămată nu i-a dat un răspuns ferm, inculpatul i-a cumpărat niște haine și apoi i-a propus să meargă împreună acasă la părinții ei din Vaslui, unde el îi va da suma de 1.000.000 ROL cu privire la care să le spună părinților că i-a câștigat la locul de muncă pe care îl are în Beclean ca ospătară.

Partea vătămată a fost transportată din Beclean în Vaslui de către inculpat cu autoturismul său marca A, condus de inculpatul B.L.U. Ajunși în localitatea de domiciliu a părții vătămate, inculpații au rămas cu mașina într-un anumit loc iar partea vătămată s-a dus singură acasă la părinți, cărora le-a dat milionul de ROL primit de la inculpat și le-a spus că nu poate sta mult deoarece trebuie să plece împreună cu prietenul ei (care nu a vrut să vină în casă ca să nu deranjeze) la Constanța.

Partea vătămată a revenit la inculpat și cu autoturismul acestuia (condus tot de inculpatul B.L.U.) s-au reîntors în Beclean.

Partea vătămată, fiind convinsă că dacă o să se prostitueze și o să facă ceea ce-i spune inculpatul o să câștige bani mulți și o să aibă „un viitor alături de el” (adică acesta se va căsători cu ea) i-a răspuns inculpatului că este de acord cu propunerea pe care i-a făcut-o.

După sosirea în țară a inculpatei R.A., la data de 29 septembrie 2003, inculpatul C.V. s-a dus cu aceasta la magazinul unde lucra partea vătămată C.M., făcându-le cunoștință. Inculpatul a prezentat-o pe partea vătămată inculpatei, ca fiind o prietenă a lui care este de acord să meargă să lucreze ca prostituată împreună cu inculpata. Acesteia din urmă inculpatul i-a cerut să se uite atent la corpul părții vătămate și să aprecieze dacă e „bună de p.ă”, la care inculpata i-a răspuns că „e bună”.

După aceea inculpatul le-a condus pe cele două fete la hotelul S. unde, la cererea acestuia, inculpata R.A. i-a explicat părții vătămate cum „se lucrează” în club, precizându-i că trebuie să se știe face atrasă de clienți, să alerge de la un client la altul și să-i determine să o aleagă pentru a merge pe cameră de cât mai multe ori și astfel să câștige bani și o să vadă rezultatul, adică „o să aibă apartament, aur și cont la bancă”. Pentru a fi mai convingător, inculpatul a făcut cu inculpata o demonstrație de sex normal și oral în fața părții vătămate, după care, la cererea inculpatului, aceasta a făcut și ea ceea ce văzuse.

Timp de circa o săptămână de zile partea vătămată a rămas cazată la hotel „S.” de către inculpat, care nu a mai lăsat-o să meargă la lucru.

Inculpatul i-a spus apoi părții vătămate că o să le ducă pe ea și pe inculpata R.A. la un club de noapte ce funcționa în satul Chiochiș, ca să se învețe să lucreze ca prostituată, spunându-le că a vorbit cu patronul clubului (domnul D.) și că acesta a fost de acord, atât inculpata cât și partea vătămată fiind de acord cu cele spuse de inculpat.

Astfel, într-o seară din prima jumătate a lunii octombrie 2003, inculpatul C.V. le-a transportat pe partea vătămată C.M. și pe inculpata R.A. cu autoturismul său marca A din Beclean în satul Chiochiș, ducându-le la clubul „S”, unde le-a și cazat pe cele două.

Începând din acea seară partea vătămată și inculpata au practicat prostituția în acest club (cu excepția zilelor libere și a unei perioade de circa o săptămână de zile în care partea vătămată a fost în recuperare după un avort) până spre sfârșitul lunii ianuarie 2004.

Partea vătămată și inculpata au încasat de la clienții cu care mergeau pe cameră pentru a întreține relații sexuale, tarife cuprinse între 1.000.000 și 2.000.000 ROL funcție de durata de timp, iar banii astfel obținuți i-au predat inculpatului atunci când acesta a venit pe la club, deoarece la club nu se percepea o cotă parte din banii obținuți în acest fel ci se rețineau doar banii încasați pentru consumația fetelor, iar chiria pe cameră se percepea separat.

Într-o seară de la începutul iernii anului 2003, atunci când partea vătămată lipsea de la club și se afla în Beclean (pentru că era în refacere după avortul făcut), inculpatul a mers la clubul din Chiochiș cu autoturismul său și a luat-o pe inculpata R.A. pentru a o duce în Beclean. Pe drum inculpatul s-a enervat pe aceasta pentru că „nu era ascultătoare”, fapt pentru care a dus-o în satul Figa, i-a spus să coboare din mașină și să se dezbrace, după care i-a spus să se târască pe gheață, timp în care i-a aplicat mai multe lovituri cu un furtun de cauciuc peste spate și picioare, după care i-a permis să revină la autoturism, deplasându-se amândoi în Beclean. Ajungând la apartamentul în care se afla partea vătămată C.M., inculpatul i-a spus acesteia „uite ți-am adus prietena să stea cu tine până mâine și dacă nu ești ascultătoare așa o să pățești și tu”, după care inculpatul i-a spus inculpatei R.A. să-și dea jos pantalonii, partea vătămată văzând că aceasta avea mai multe urme de lovire pe picioare. Când inculpata a rămas doar cu partea vătămată, i-a spus acesteia că inculpatul C.V. a lovit-o de nenumărate ori cu furtunul și s-a plâns că o dureau foarte tare picioarele și spatele, unde a fost lovită, precizând că-l iartă pe inculpat dar nu îl uită.

Într-o altă seară din iarna anului 2003, inculpatul a venit la club „băut”, s-a dus în camera fetelor și, pentru că era supărat pe inculpata R.A. pentru că aceasta tot comenta, a bătut-o cu un ciomag (pe care îl ținea după ușă ca simbol al autorității sale asupra fetelor) de mai multe ori în cap și peste corp, pe apucate, inculpata doar numărând fără a comenta, loviturile încasate (în total 25 sau 26 lovituri) după care inculpatul le-a ordonat celor două fete să iasă în genunchi din cameră și să meargă pe ringul de dans să danseze câte un dans, ordin la care partea vătămată și inculpata s-au conformat, cu toate că aceasta din urmă era lovită și-i curgea sânge din cap. După ce inculpata R.A. și partea vătămată au dansat un dans, inculpatul le-a permis să se reîntoarcă în mers normal, în picioare, în camera lor.

În următoarele 2 - 3 zile inculpata R.A. nu a mai putut „să lucreze” datorită loviturilor încasate de la inculpat, dar după ce i-a trecut și-a reluat activitatea de prostituată, predându-i în continuare inculpatului atât sumele obținute de ea cât și cele obținute de partea vătămată, din practicarea prostituției.

Tot în perioada iernii acelui an, respectiv în perioada decembrie 2003 - începutul lunii ianuarie 2004, la clubul „S” a venit o fată pe nume M.N.C., care, potrivit declarației părții vătămate, se prostitua pentru inculpatul R.S. și care a rămas în club până spre sfârșitul lunii ianuarie 2004.

Pe la jumătatea lunii ianuarie 2004, pentru că activitatea mergea destul de prost în clubul de la Chiochiș, inculpatul C.V. și inculpata R.A. au hotărât ca aceasta din urmă să plece din nou în Spania să lucreze ca prostituată în club pentru ca astfel să câștige mai mulți bani.

Astfel, la data de 21 ianuarie 2004 inculpata R.A. a plecat în Spania.

După plecarea inculpatei R.A. în Spania pentru a practica prostituția în clubul „EQ” (după cum îi spunea inculpatul părții vătămate C.M.) aceasta din urmă a fost luată de inculpat din clubul „S” și dusă în Beclean, inculpatul găzduind-o în apartamentul său.

Din când în când, la anumite chefuri, inculpatul C.V. o plasa pe partea vătămată pentru a dansa și a întreține relații sexuale cu cei care voiau aceasta, în schimbul unor sume de bani.

La data de 19 aprilie 2004, inculpata R.A. s-a reîntors în țară, revenind la Beclean, după care s-a deplasat împreună cu partea vătămată la Vaslui, pentru ca aceasta din urmă să-și facă pașaportul.

La data de 1 mai 2004 partea vătămată C.M. (care atunci a împlinit 18 ani) a fost invitată de inculpat să meargă împreună cu el la nunta fratelui său C.A. zis „D.” cu Z.M., eveniment prin care „D.” și-a schimbat numele din C. în Z.

Ca urmare a discuțiilor purtate de partea vătămată C.M. cu inculpatul C.V., în care acesta din urmă afirma că o va lua de soție, dintre ea și inculpata R.A., pe aceea care „este mai cuminte, ascultătoare și trage mai tare să facă bani”, desigur prin prostituție, partea vătămată a fost de acord să plece și ea în Spania împreună cu inculpata R.A. pentru a se prostitua, sumele de bani astfel obținute urmând a-i fi trimise inculpatului.

Astfel, la data de 5 mai 2004, partea vătămată C.M. și inculpata R.A. au plecat cu un autocar al firmei „B.” în Spania, coborând la benzinăria „SA” din apropierea orașului Denia, unde se afla clubul „EQ”.

Partea vătămată și inculpata s-au cazat la acel club în aceeași cameră, unde, până la data de 2 august 2004 (când au revenit în țară) au practicat prostituția, iar banii astfel obținuți au fost trimiși de inculpată, fie prin bancă, fie prin șoferii de la autocarele firmelor de transport internațional de persoane, inculpatului C.V. În cazul transferurilor bancare banii nu au fost trimiși direct pe numele inculpatului ci pe numele surorii sale, C.F.O., ori pe cel al cumnatei sale, Z.M.

În acel club a sosit, în jurul datei de 20 mai 2004, martora G.V.A., care s-a cazat în aceeași cameră cu partea vătămată și cu inculpată. G.V.A. practica prostituția în club, după cum spunea ea, în perioada de circa 2 - 3 săptămâni cât a stat în club, pentru inculpatul Z.A.

Potrivit declarației părții vătămate C.M., în perioada de aproape 3 luni cât s-a prostituat în acel club, a obținut prin practicarea prostituției suma de aproximativ 15.000 euro (în afara sumelor cu care și-a plătit cazarea și masa în club), bani care au revenit inculpatului C.V.

După aproximativ 2 săptămâni în care au stat în țară, partea vătămată C.M. și inculpata R.A. au plecat, la data de 18 august 2004, din nou în Spania, tot la clubul „EQ”, reluându-și activitatea ca prostituate, pe care au desfășurat-o anterior. Cele două au rămas în club până la data de 15 noiembrie 2004 când s-a reîntors în țară.

În această perioadă, partea vătămată a obținut, prin practicarea prostituției, pentru inculpatul C.V. suma de aproximativ 10.000 - 12.000 euro.

Banii obținuți în ultima săptămână de partea vătămată C.M. și inculpata R.A., circa 3.000 euro, au fost aduși în România de cele două, iar inculpata R.A. i-a predat personal inculpatului C.V.

Înainte de reîntoarcerea în țară inculpata R.A. a cunoscut în club, ca client, un cetățean spaniol pe nume A.J.S.S., care i-a devenit client fidel. Acesta i-a propus inculpatei să o scoată din club și să o țină numai pentru el, iar aceasta, vorbind la telefon cu inculpatul C.V., i-a spus despre propunerea făcută de spaniol. Inculpatul a instruit-o pe inculpata R.A. să-i spună spaniolului că acceptă să fie scoasă din club și să stea cu el pentru a întreține relații sexuale ca un fel de amantă, doar dacă spaniolul îi dă 50.000 euro.

Inculpata R.A. și partea vătămată C.M. au rămas în țară până la 24 noiembrie 2004 când au plecat din nou în Spania.

Înainte de plecare, inculpatul C.V. i-a spus părții vătămate C.M. că ea va merge înapoi la club și să fie cuminte, iar inculpata R.A. se va muta cu spaniolul.

Într-adevăr, la reîntoarcerea în Spania, doar partea vătămată a mai mers la un club denumit „D”, situat într-un sat lângă orașul Alicante, iar inculpata R.A. s-a mutat într-un apartament închiriat de spaniolul A., în Alicante.

După circa 2 săptămâni în care s-a prostituat în acest club, perioadă în care a produs puțini bani (circa 500 euro) deoarece activitatea mergea slab, partea vătămată s-a mutat pentru o scurtă perioadă de timp în același apartament cu inculpata R.A., împreună cu care, la data de 20 decembrie 2004, au revenit în țară.

În baza aceleiași convingeri că dacă va produce mulți bani prin practicarea prostituției va fi luată în căsătorie de către inculpatul C.V., la data de 5 ianuarie 2005, partea vătămată C.M., împreună cu inculpata R.A. și cu martora B.S.A., a plecat cu un autocar al firmei „B.” din nou în Spania.

Partea vătămată C.M. și martora B.S.A. s-au dus la clubul „EQ”, unde fiecare a practicat prostituția, partea vătămată C.M. pentru inculpatul C.V. iar martora B.S.A. pentru inculpatul Z.A., banii obținuți predându-i, amândouă, inculpatei R.A. (care locuia la apartamentul pe care îl închiriase spaniolul) care trimitea banii în țară.

După circa o lună de zile în care a practicat prostituția în acest club, partea vătămată C.M. a ieșit din club și a stat o perioadă de până în două săptămâni împreună cu inculpata R.A., în apartamentul pe care-l folosea aceasta.

Întrucât la data de 14 februarie 2005 inculpata R.A. a plecat în România, partea vătămată C.M., la rândul ei, a plecat în orașul Valencia împreună cu inculpatul R.S., cu mașina acestuia, unde partea vătămată a fost cazată în același apartament în care locuiau surorile R.R.L. și C.P.S. Acestea lucrau ca prostituate în clubul „P” din orășelul Sagunto, situat în imediata apropiere a Valenciei, și predau banii obținuți inculpatului R.S., cu precizarea că inculpata C.P.S. îi preda inculpatului doar jumătate din banii obținuți, motivat de faptul că acesta a ajutat-o să plece în Spania.

Partea vătămată C.M. s-a prostituat în clubul „P” împreună cu cele două surori timp de aproximativ o lună de zile, până în jurul datei de 20 martie 2005, când a plecat din club la apartamentul folosit de inculpata R.A., în Alicante, unde a stat până când, la data de 4 aprilie 2005, a revenit în țară.

În această perioadă partea vătămată a produs suma de circa 2.500 euro din care, o parte, a trimis-o în țară, inculpatului C.V.

La data de 25 mai 2005 partea vătămată C.M., având aceeași convingere că inculpatul C.V. o va lua de soție dacă va produce prin prostituție cât mai mulți bani pentru el, a plecat din nou, singură, cu autocarul în Spania, mergând în orașul Valencia, locuind împreună cu surorile R.R.L. și C.P.S. Toate trei au practicat prostituția o perioadă de circa 2 săptămâni în același club de noapte denumit „P” din orășelul Sagunto. După aceea, partea vătămată și cele două surori au plecat împreună cu inculpatul R.S. și cu prietenul inculpatei C.P.S. pe nume Ț., în insula Ibiza, unde începuse sezonul estival. Partea vătămată și cele două surori au practicat prostituția în clubul denumit „RHC” până în jurul datei de 20 august 2005, dată la care partea vătămată C.M. s-a reîntors în țară.

În această perioadă partea vătămată a trimis în țară inculpatului C.V., dar pe diferite nume, suma de aproximativ 27.000 euro, bani proveniți (potrivit declarației părții vătămate) din practicarea prostituției.

La începutul lunii august 2005, inculpatul C.V. și-a cumpărat un autoturism marca M CLK cu suma de 60.000 euro (sumă în care este foarte probabil să se regăsească o parte din banii trimiși de partea vătămată C.M. și de inculpata R.A.), pe care însă nu l-a înscris în circulație pe numele său ci pe numele lui T.C.

După ce a revenit în țară, în jurul datei de 20 august 2005, și a mers în Beclean la inculpatul C.V., partea vătămată C.M. i-a spus acestuia că „a lucrat atâta timp pentru el și nu a văzut nici un rezultat” în sensul că el nu i-a cumpărat nici apartament și nici nu i-a depus bani în cont, fapt pentru care inculpatul s-a enervat, i-a dat părții vătămate 10.000.000 ROL și a dus-o la tren, trimițând-o acasă la părinți, zicându-i că nu mai vrea să audă sau să știe nimic de ea.

După aceea, timp de aproape 2 luni de zile, inculpatul C.V. i-a telefonat în mai multe rânduri părții vătămate C.M., solicitându-i să se reîntoarcă la el și să lucreze pentru el la fel ca înainte.

În final, în jurul datei de 25 noiembrie 2005, partea vătămată a revenit în Beclean și în urma discuției purtată cu inculpatul a acceptat să plece din nou în Spania să lucreze pentru el. Pentru că nu mai avea nici un ban, inculpatul a fost cel care a trebuit să-i dea părții vătămate bani pentru a-și plăti drumul.

La data de 26 octombrie 2005 partea vătămată a plecat din țară în Spania, în orașul Castellon, unde, la sosire, a fost așteptată de o fată pe nume M.R.M., care a condus-o pe partea vătămată la clubul „LA”, în care a practicat prostituția timp de aproximativ o lună și jumătate, banii obținuți, în sumă de circa 1.500 euro, predându-i (după reîntoarcerea inculpatei R.A. în Spania la începutul lunii noiembrie 2005) acesteia pentru a-i remite inculpatului C.V.

Spre sfârșitul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie 2005, partea vătămată C.M. a cunoscut în club un client spaniol care i-a propus să o scoată din club și să plece cu el. Partea vătămată i-a dat telefon inculpatului și i-a spus că a luat hotărârea de a înceta să mai lucreze pentru el. Inculpatul s-a enervat și i-a răspuns că este un „jeg”, imputându-i că nu-l iubește și că l-a mințit pentru că dacă l-ar iubi nu ar pleca de la el și că singura femeie pe care a iubit-o și o iubește este inculpata R.A.

Dându-și seama că promisiunile pe care i le-a făcut inculpatul (că o va alege de soție dintre ea și inculpata R.A. pe aceea care va produce mai mulți bani pentru el prin practicarea prostituției, că-i va cumpăra apartament și-i va deschide cont în bancă) au fost doar minciuni prin care a determinat-o să practice prostituția în beneficiul lui, partea vătămată C.M. a rupt orice legătură cu inculpatul.

În cursul anului 2004, în perioadele în care inculpata R.A. a practicat prostituția în clubul „EQ”, aceasta a obținut, la fel ca și în perioada anterioară, atât sume de bani cu care și-a achitat cazarea și masa la club cât și sume de bani suplimentare.

În perioadele din cursul anilor 2003, 2004 și 2005, în care inculpata R.A. zisă „A.” a practicat prostituția în cluburile de noapte „PL”, „LP”, „EQ” din Spania, a trimis inculpatului C.V. diferite sume de bani, fie direct pe numele său, ca de exemplu:

- suma de 500 euro la data de 07 decembrie 2004, prin transfer WU;

- suma de 2.000 euro la data de 25 mai 2004, prin transfer bancar de la BBVA la BCR, în contul inculpatului .................;

De asemenea inculpata a trimis bani din Spania, prin transfer bancar pe numele surorii inculpatului, pe nume C.F.O., ca de exemplu:

- suma de 3.750 euro transferată de la BBVA Denia la data de 05 iulie 2004 în contul BCR S.A. nr. ...................

- 11. Potrivit declarației martorei minore G.V.A. la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai 2004, aceasta lucra ca damă de companie la clubul de noapte „S” din localitatea Chiochiș, când, într-o seară, au venit acolo inculpații Z.A. zis „D.” și B.R. zis „R.”. Aceștia au stat la masă împreună cu martora și cu o colegă de-a ei de club, „C” (identificată ca fiind N.C. din Sighetul Marmației), iar după un timp inculpatul B.R. i-a propus martorei G.V.A. să plece în străinătate să se prostitueze pentru el, urmând ca sumele câștigate să le împartă pe din două.

Aceeași propunere i-a făcut inculpatul Z.A. numitei N.C.

La propunerea făcută de inculpatul B.R., martora G.V.A. i-a răspuns că nu putea pleca pentru că era minoră și că de-abia peste o săptămână urma să împlinească 18 ani. Inculpatul B.R. i-a spus martorei că nu era nici o problemă pentru că urma să stea la el până împlinea vârsta de 18 ani, după care urma s-o trimită în străinătate, precizându-i că urma să câștige mult mai mulți bani decât câștiga în clubul din Chiochiș.

Ca urmare a acestor argumente pe care cei doi inculpați le-au adus martorei minore și colegei sale N.C., ambele au acceptat propunerile făcute de inculpați.

A doua zi cei doi inculpați s-au deplasat cu autoturismul aparținând lui Z.A. la Chiochiș, de unde le-au luat pe martora minoră G.V.A. și pe N.C., transportându-le în Beclean la apartamentul de pe strada Z. (aparținând soției inculpatului Z.A.) unde martora minoră și colega ei C. au fost găzduite.

În acest apartament cele două fete au fost găzduite aproximativ 2 săptămâni, până la data de 19 mai 2004, când martora G.V.A., împlinind deja 18 ani (singura care avea pașaport), a fost trimisă de cei doi inculpați cu un autocar în Spania, cheltuielile de transport fiind suportate de inculpați, deoarece martora nu avea nici un ban.

La sosirea în Spania, la benzinăria San Antonio din apropierea orașului Denia, martora a fost așteptată de inculpata R.A. zisă „A.”, care a condus-o la clubul „EQ”, în care se afla și partea vătămată C.M.

Înțelegerea a fost ca martora G.V.A. să se prostitueze în club până la sosirea numitei N.C. (după ce aceasta și-ar fi obținut pașaportul) iar banii obținuți să-i trimită inculpaților, care să-i împartă pe din două, între ei, deoarece înainte de plecarea martorei spre Spania, inculpatul Z.A. i-a dat inculpatului B.R. suma de 250 euro pentru a-i da martorei să-și plătească biletul de transport și să aibă de cheltuială pe drum.

După ce a început să se prostitueze în clubul „EQ” martora G.V.A. a fost apelată telefonic de către inculpatul Z.A., care a întrebat-o câți bani a făcut.

După circa 2 săptămâni, în care s-a prostituat în club, martora G.V.A. i-a spus inculpatului Z.A. la telefon că treaba nu prea mergea bine. Atunci inculpatul i-a spus să plece în Italia la un cunoscut de-al său pe nume „C.”, care urma să aibă grijă de ea (adică urma să fie „peștele” său) urmând ca din banii ce i-ar fi obținut acolo, jumătate să-i rămână acelui „C.”, iar cealaltă jumătate să-i trimită în țară lui și inculpatului B.R., pentru ca, apoi, el să-i dea o parte din bani martorei. Inculpatul Z.A. i-a dat martorei numărul de telefon al bărbatului cu numele de „C.” și după ce aceasta a vorbit la telefon cu acel bărbat, a plecat din club spre Italia, coborând aproape de orașul Florența, unde numitul „C.” a venit și a luat-o pe martoră, transportând-o la apartamentul lui din oraș.

Numitul „C.” a pus-o pe martoră să se prostitueze la stradă, în oraș, practicând un tarif de 40 euro pentru 15 minute.

Banii câștigați au fost luați de acel „C.”, care, la rândul lui, i-a trimis inculpatului Z.A. circa 500 euro.

Potrivit estimării făcute de martora G.V.A., cât timp a practicat prostituția în Italia, a obținut circa 40.000 euro, bani pe care i-a luat în totalitate „C.” și din care acesta trebuia să rețină jumătate iar cealaltă jumătate să o trimită inculpaților Z.A. și B.R.

După o lună și ceva de zile, respectiv la data de 9 iulie 2004, martora a fost depistată de Poliția italiană fără acte de ședere pe teritoriul Italiei și expulzată în România.

Întrucât martora a venit în țară fără nici un ban, din Aeroportul Otopeni i-a telefonat inculpatului Z.A., cerându-i să o ajute să revină în Beclean și astfel acesta a apelat la un prieten de-al său care a transportat-o în Gara de Nord și i-a cumpărat bilet de tren pentru a ajunge în Beclean. Aici inculpatul Z.A. i-a permis martorei să locuiască din nou în apartamentul ce-l deținea soția lui, denumit „F”.

În timp ce martora G.V.A. locuia în acel apartament, inculpatul B.R. i-a propus să se prostitueze pentru el, la stradă, în parcarea de la intrarea în comuna Uriu, propunere cu care martora a fost de acord. Astfel, începând din luna august 2004 și până în octombrie 2004, martora G.V.A. s-a prostituat la stradă în locul mai sus arătat, iar banii astfel obținuți i-a predat inculpatului B.R., care i-a dat din ei doar bani de cheltuială.

Potrivit aprecierii martorei, în unele zile în care se prostitua la stradă „realiza” chiar și 4.000.000 ROL.

Potrivit declarației martorei R.A. (care, de asemenea, se prostitua în parcarea de la intrarea în comuna Uriu) martora G.V.A. obținea din prostituție (practica sex normal, oral și anal) între 600.000 și 1.000.000 ROL pe zi.

În cursul lunii octombrie 2004, pe motiv că inculpatul B.R. o tot certa că nu face bani destui, martora G.V.A. s-a hotărât să plece și atunci când i-a spus despre această intenție a sa inculpatului Z.A. acesta i-a cerut să nu plece ci să rămână să se prostitueze pentru el în același loc.

Astfel, acceptând propunerea inculpatului Z.A., din luna octombrie 2004 și până în luna februarie 2005 (când și-a găsit un prieten și s-a mutat la el) martora G.V.A. a practicat prostituția la stradă în același loc de la intrarea în comuna Uriu, iar banii obținuți i-a predat acestui inculpat.

Potrivit declarației martorei, după ce a început să practice prostituția în folosul inculpatului Z.A., „plecând” de la „R.” (inculpatul B.R.), a fost bătută de acesta din urmă cu ocazia unei întâlniri avute în localitatea Beclean.

- 12. La începutul lunii ianuarie 2006, inculpatul C.V. a recrutat-o pe inculpata B.D.C. pentru a o trimite în Spania să practice prostituția.

După ce i-a rezervat un loc la autocarul firmei „B.”, ce avea stabilită plecarea spre Spania la data de 11 ianuarie 2006, și după ce inculpata a vorbit de pe telefonul inculpatului celular cu o fată pe nume „S.” (ce se afla atunci în clubul de noapte „MP” din Spania și practica prostituția) pentru a se asigura că în club există locuri, inculpatul a condus-o, în dimineața zilei de 11 ianuarie 2006, la autocar pentru a pleca spre Spania.

La sosirea în P.T.F. Borș, întrucât inculpata nu îndeplinea condițiile legale pentru a ieși din țară, nu i s-a permis să plece în străinătate.

Nici la a doua încercare a inculpatei de a ieși din țară prin P.T.F. Nădlac - Arad, făcută la propunerea și inițiativa inculpatului C.V., aceasta nu a reușit, astfel că a revenit până în municipiul Cluj-Napoca cu o mașină de ocazie, iar de aici până în Beclean a fost adusă cu autoturismul de inculpatul B.R.

Interesul inculpatului pentru plecarea inculpatei B.D.C. în Spania și acordul acesteia pentru a pleca în vederea practicării prostituției în același club în care a mai fost, rezultă cu claritate din convorbirile telefonice purtate de inculpat și inculpată în perioada de la începutul lunii ianuarie 2006 și până la jumătatea acestei luni, precum și din intenția inculpatului (exprimată ulterior eșuării încercării de a pleca din țară în 11 și 12 ianuarie 2006) de a o scoate din țară pe inculpată chiar și în mod nelegal, intenție care însă nu s-a mai transpus în practică.

Anterior, în cursul anului 2005, în perioada 24 august-15 noiembrie, inculpata B.D.C. a practicat prostituția în clubul „MP” din Spania, trimițându-i inculpatului C.V., la data de 12 septembrie 2005, suma de 2.900 euro.

Separat de aceasta, la data de 08 noiembrie 2005, inculpata B.D. i-a trimis inculpatului C.V., însă pe numele numitei P.L. suma de 900 euro.

- 13. La sfârșitul anului 2003 inculpatul R.S. a cunoscut-o pe inculpata R.R.L. (fostă C.), cu care s-a împrietenit.

La data de 27 ianuarie 2004 inculpatul R.S. a plecat împreună cu inculpata R.R.L. în Spania, cu autoturismul aparținând cumnatului inculpatului, înscris în circulație sub nr. ........, ieșind din țară prin V.P. Cei doi s-au deplasat în zona Valencia, unde au rămas împreună până la data de 25 aprilie 2004, când inculpatul s-a reîntors în țară.

Inculpata R.R.L. a rămas în Spania, iar în a doua jumătate a lunii august 2004 a intrat în clubul „EQ”, din apropierea orașului D., pentru a practica prostituția (fiind „colegă” de club cu partea vătămată C.M. și cu inculpata R.A.) iar o parte din banii astfel obținuți i-a trimis inculpatului R.S.

La data de 28 noiembrie 2004 inculpata R.R.L. s-a întors în țară împreună cu inculpatul R.S., cu autoturismul acestuia înmatriculat sub nr. ..........., inculpat care, anterior, la data de 14 octombrie 2004, plecase din nou în Spania, însoțit de inculpata C.P.S. și alte două persoane, cu acel autoturism.

Inculpata C.P.S. a revenit din Spania în cursul lunii ianuarie 2005.

Anterior, adică la începutul lunii ianuarie 2005 și inculpata R.R.L. plecase în Spania, la clubul „MP” din zona Arganda de lângă Madrid, unde a practicat prostituția.

O perioadă de aproximativ o săptămână inculpata R.R.L. a fost „colegă” la club cu martora S.I., cu numita A.D.C. și cu inculpata Ș.G., după care a plecat, deoarece la sfârșitul lunii ianuarie 2005 în Spania sosiseră inculpatul R.S. și inculpata C.P.S. (ieșiți din țară la 27 ianuarie 2005 cu alte 3 persoane, cu același autoturism al inculpatului, prin P.T.F. Borș).

Începând din luna februarie și până în jurul datei de 20 martie 2005, inculpatele C.P.S. și R.R.L. au practicat prostituția în clubul „P” din orășelul Sagunto (situat în apropierea Valenciei), fiind „colege” cu partea vătămată C.M.

La data de 14 aprilie 2005 inculpatul R.S., împreună cu inculpatele R.R.L. și C.P.S. (care erau surori) s-au reîntors în țară.

La data de 9 mai 2005 inculpatul R.S., împreună cu cele două inculpate au plecat din nou în Spania, ajungând tot în zona Valencia, deplasarea făcând-o cu autoturismul marca P al inculpatului.

Ulterior, inculpatele și-au reluat activitatea ca prostituate în clubul „P” din Sagunto, unde la sfârșitul lunii martie a venit și partea vătămată C.M., care a locuit în aceeași casă cu inculpatul R.S. și inculpatele R.R.L. și C.P.S.

În cursul lunii iunie 2005 inculpatul R.S. a plecat cu inculpatele R.R.L. și C.P.S. și cu partea vătămată C.M. în Ibiza, pentru că începuse sezonul estival, inculpatele și partea vătămată practicând prostituția în clubul denumit „RHC”.

La data de 8 august 2005 inculpatele s-au reîntors în țară împreună cu inculpatul, însă de această dată cu un autocar.

- 14. La data de 1 noiembrie 2005 inculpatul R.S. a plecat în Spania, revenind la 17 decembrie 2005, prin P.T.F. Borș, tot cu autoturismul său.

Chiar de la revenirea în țară, inculpatul a ținut legătura telefonic cu o grupare de hoți albanezi ce acționa pe teritoriul Spaniei, din care făceau parte și numiții S.H., B.K. și M.S. (zis P.), precum și un român poreclit „P.”. Inculpatul s-a împrietenit cu S.H. încă din cursul anului 2003.

După ce, în urma unei discuții telefonice purtate cu numitul S., inculpatul a aflat că gruparea acestuia „a luat marfă, vreo 140 de vorbitoare (telefoane) și 30 de camere (video)” a căzut de acord cu albanezul să cumpere bunurile, deși știa că provin din furt.

Pentru aceasta, inculpatul a luat legătura, tot telefonic, cu unul dintre ghizii firmei de transport internațional de persoane „B.”, aflat cu autocarul în Spania - numitul M.T.M., pe care l-a rugat să-i aducă în țară, desigur fără a fi declarate la organele vamale, 30 camere video și mai multe telefoane. Numitul M.T.M. a acceptat să preia camerele doar dacă erau puse în cutii de detergent, iar telefoanele erau puse într-o geantă normală, deoarece avea prea multe bagaje în autocar și nu mai avea spațiu.

În continuare, ținând legătura telefonică atât cu albanezul S.H. cât și cu ghidul M.T.M., inculpatul a reușit să îi facă pe aceștia să se întâlnească, iar albanezul i-a predat românului bagajele cu bunurile ce urmau a fi primite de inculpat, la sosirea autocarului în țară.

Într-o convorbire purtată la data de 19 decembrie 2005, orele 20:17 inculpatul l-a instruit pe interlocutorul său cum să ascundă telefoanele în folie de plastic și să le pună într-o cutie cu „detergent din acela care se numește Skip, care se găsește acolo de la care furi”.

Inculpatul R.S. a convenit să plătească albanezului pentru bunurile provenind din furt, cumpărate de la el, suma de 11.000 Euro.

Apelând la fratele său, J.A., inculpatul R.S. i-a transferat albanezului suma de 3.000 Euro, iar de pe numele inculpatei R. (fostă C.) R.L., prin WU, cu MTCN nr. 6025993644 din 20 decembrie 2005 a transferat pe numele lui S.H. suma de 2.000 Euro.

Prin intermediul inculpatului B.R., inculpatul R.S. a transferat pe numele albanezului B.K., tot la 20 decembrie 2005, suma de 3.000 Euro, tot prin WU.

După cu rezultă dintr-o convorbire din data de 23 decembrie 2005, orele 02:30, și orele 02:40 albanezul i-a confirmat inculpatului că a dat celor de la autocar 28 camere video din care 20 ascunse în cutii de detergent, precum și o geantă cu telefoane mobile în care deasupra a pus niște cafea și ciocolată.

Conform altei convorbiri din data de 24 decembrie 2005, orele 17:44 inculpatul a confirmat că a primit 28 camere video precum și telefoanele N.

Într-o convorbire purtată în aceeași zi la orele 18:33, inculpatul a oferit spre vânzare o cameră video marca S despre care afirma că „dincolo-i 1.300 (de Euro) dar el o dă cu 750 Euro”.

La data de 27 decembrie 2005, orele 21:01, inculpatul R.S. a discutat din nou la telefon cu albanezul S.H., ocazie cu care acesta care i-a spus, printre altele: „am ceva de alea, știi, de alea de vedere și de vorbit (camere video și telefoane celulare n.n.), apoi „Da. Nu sunt multe, știi!? 49 sunt.. De-aste, 48 de vorbit și 10 cam numa așa, 11.”, urmat de „..de vedere”.

Inculpatul a fost interesat și de cumpărarea acestor bunuri, deși știa că provin din furt și, procedând ca și în cazul anterior, a reușit ca, la data de 29 decembrie 2005 să facă joncțiunea între albanez și autocarul firmei „B.” în care se afla ghidul M.T.M., la o benzinărie R la km 12 sau 13 pe autobanda 4 spre Cordova. La orele 11:15, inculpatul a avut confirmarea de la M.T.M. că a luat bunurile.

Inculpatul i-a achitat albanezului pe numele de B.K. suma de 2.000 Euro prin transfer WU, de pe numele inculpatei R. (fostă C.) R.L. (MTCN nr. 5305718341 din 29 decembrie 2005), iar suma de 2.500 Euro a transferat-o direct de pe numele său, tot prin WU, către albanezului S.H. (cu MTCN nr. 4376034445 din 29 decembrie 2005), achitând astfel, în total, suma de 4.500 Euro.

Așa cum albanezul a confirmat primirea banilor, inculpatul a confirmat, la data de 01 ianuarie 2006, orele 20:34 primirea tuturor bunurilor.

Deja în ziua următoare, 02 ianuarie 2006, inculpatul a început să pună în vânzare bunurile obținute de la albanezi.

În ziua de 23 ianuarie 2006 inculpatul R.S. a primit două mesaje de la albanezul S. prin care a fost înștiințat că acesta din urmă deținea mai multe telefoane celulare de diferite tipuri - în total 205 bucăți -, camere video și jocuri PS, precum și două agende laptop-uri, pentru care albanezul pretindea suma de 11.000 Euro.

Inculpatul i-a spus într-o primă fază albanezului că îi va trimite prin WU 5.500 Euro și alți 5.500 Euro îi va trimite prin șoferul de la autocar, iar după ce a convenit cu albanezul „să țină marfa până vineri”- adică 27 ianuarie 2006 - i-a sugerat ca bunurile „să le pună într-o valiză cu lacăt pe ea (la care să arunce cheile), să le ducă la o pi.dă la un club și să le lase acolo”, iar inculpatul să-i transfere doar 1.000 Euro, iar alți 9.000 Euro să-i trimită pe autocar.

Într-adevăr, inculpatul R.S. a transferat prin WU pe numele albanezului B.K. la data de 25 ianuarie 2006 suma de 1.000 Euro, conform MTCN nr. 0991795760.

La data de 27 ianuarie 2006 albanezul s-a întâlnit cu șoferii de la autocarul firmei „B.”, numiții C.M. și H.I., zis „I.”, cărora le-a predat două genți cu bunurile provenind din furt, comandate de inculpat.

Inculpatul l-a dirijat pe albanez spre clubul de noapte „MP” din zona Arganda, în care deja se aflau și practicau prostituția inculpatele R. (fostă C.) R.L. și sora sa, inculpata C.P.S., spunându-i că o să ia banii de la prietena sa al cărei număr de telefon i l-a și dat și pe care el, albanezul, o știa pentru că a văzut-o când a fost acasă, cu o soră „faină”.

Într-adevăr, la orele 19:44 a zilei de 27 ianuarie 2006, inculpata R.R.L. i-a confirmat inculpatului R.S. că i-a dat albanezului (S.) suma de 5.000 Euro, dar nu și banii pentru reîncărcarea telefonului, iar acuma trebuie să coboare la clienți.

În discuția purtată de inculpat cu albanezul S. la data de 29 ianuarie 2006, orele 21:04 albanezul i-a confirmat că i-a trimis 205 telefoane mobile, din care 200 sunt complete, plus 4 plăci 31 și 2 GPS-uri, niște aparate foto, o grămadă de încărcători în două valize.

La data de 3 februarie 2006 inculpatul R.S. a purtat o nouă discuție cu albanezul S., care i-a spus că are 10 bucăți ceasuri de aur - furate din magazine, dar cu prețurile trecute pe ceasuri, ale căror valori sunt de 1.800, 2.200 și 2.800 Euro, în medie 2.000 Euro pe ceas, precum și mai multe telefoane celulare de diferite tipuri, în total 100 bucăți.

Inculpatul i-a solicitat albanezului să-i dea un ceas pentru prietena lui și i-a spus că prețul telefoanelor este de 5.200 Euro (pentru că-l costă 5 - 6 Euro decodatul lor).

- 15. La data de 24 aprilie 2003 inculpata Ș. (fostă N.) G. a ieșit din țară prin P.T.F. Borș și s-a deplasat în Spania la clubul „P.L.” din Tarancon, unde a practicat prostituția până la începutul lunii octombrie 2003, când, cu ocazia raziei efectuate de Poliția spaniolă în perioada 6 - 14 octombrie 2003, a fost ridicată din club.

În cursul anului 2004 inculpata Ș. (fostă N.) G. s-a deplasat din nou în Spania, la clubul „MP” din localitatea Perales de Tahuna (situată în apropierea orașului Arganda) unde a practicat prostituția până când, la data de 5 iulie 2004, a revenit în țară.

Banii obținuți de inculpată prin practicarea prostituției au fost trimiși prin transfer bancar „MG” inculpatului Ș.D.C., zis „B.” astfel:

- la data de 5 mai 2004, suma de 172,98 dolari SUA;

- la data de 11 mai 2004, suma de 1.827,79 dolari SUA;

- la data de 24 mai 2004, suma de 1.300 euro;

- la data de 01 iunie 2004, suma de 1.200 euro;

- la data de 07 iunie 2004, suma de 2.000 euro;

- la data de 22 iunie 2004, suma de 1.600 euro;

- la data de 07 iulie 2004, suma de 850 euro.

La data de 9 septembrie 2004 inculpata Ș. (fostă N.) G. a plecat din nou în Spania, unde a rămas până la 22 noiembrie 2004 și a practicat prostituția în același club, trimițând tot prin transfer bancar banii obținuți în acest mod inculpatului Ș.D.C., după cum urmează:

- la data de 05 octombrie 2004, suma de 2.350 euro;

- la data de 12 octombrie 2004, suma de 2.000 euro;

- la data de 19 octombrie 2004, suma de 1.800 euro;

- la data de 27 octombrie 2004, suma de 1.550 euro.

La data de 5 ianuarie 2005 inculpata Ș. (fostă N.) G. a plecat din nou în Spania, unde a rămas până la data de 25 aprilie 2005 și a practicat prostituția în același club, iar sumele de bani obținute în acest mod i-au fost trimise prin transfer bancar inculpatului Ș.D.C., după cum urmează:

- la data de 25 ianuarie 2005, suma de 1.900 euro;

- la data de 14 februarie 2005, suma de 1.850 euro;

- la data de 20 aprilie 2005, suma de 1.100 euro.

La data de 6 iulie 2005 inculpata Ș. (fostă N.) G. a plecat din nou în Spania unde a rămas până la data de 15 august 2005 și a practicat prostituția în același club denumit „MP”, iar banii obținuți în acest mod i-a trimis inculpatului Ș.D.C., prin transfer bancar MG, astfel:

- la data de 13 iulie 2005, suma de 1.200 euro;

- la data de 20 iulie 2005, suma de 2.000 euro;

- la data de 27 iulie 2005, suma de 1.900 euro;

- la data de 03 august 2005, suma de 3.000 euro;

- la data de 10 august 2005, suma de 2.300 euro.

La data de 13 octombrie 2005, inculpata Ș. (fostă N.) D. a plecat din nou în Spania, unde a rămas până la 18 decembrie 2005 și a practicat prostituția în același club, iar banii obținuți în acest mod i-a trimis prin transfer bancar inculpatului Ș.D.C., astfel:

- la data de 18 octombrie 2005, suma de 600 euro;

- la data de 10 noiembrie 2005, suma de 2.000 euro;

- la data de 22 noiembrie 2005, suma de 3.000 euro;

- la data de 02 decembrie 2005, suma de 2.500 euro;

- la data de 08 decembrie 2005, suma de 2.500 euro.

La data de 18 ianuarie 2006, inculpata Ș. (fostă N.) G. a plecat din nou în Spania la același club de noapte denumit „MP” de lângă orașul Arganda, unde a practicat prostituția până la 24 februarie 2006, trimițându-i inculpatului Ș.D.C. sumele de bani obținute din prostituție.

- 16. După ce, la sfârșitul anului 2004 inculpatul B.R. s-a despărțit de partea vătămată T.R.P., la data de 19 ianuarie 2005 s-a căsătorit (pentru a-și schimba numele, deoarece pe numele de K. avea interdicție și nu putea ieși din țară) cu inculpata B.M. (zisă „M.”) luând numele acesteia.

În cursul anului 2005 inculpatul B.R. a făcut mai multe deplasări în străinătate.

În luna august 2005, inculpata B.M. se afla în clubul „MP” unde practica prostituția împreună cu inculpata Ș.G., cu A.D., cu martora S.I., cu inculpata F.A.E. ș.a. Din banii obținuți prin practicarea prostituției, după ce și-a achitat cheltuielile cu cazarea și masa în club, inculpata B.M. i-a trimis inculpatului B.R., prin transfer bancar, mai multe sume de bani, după cum urmează:

- la data de 6 septembrie 2005, sumele de 1.150 euro, 1.850 euro și 469 euro;

- la data de 29 noiembrie 2005, suma de 500 euro;

- la data de 07 decembrie 2005, suma de 1.050 euro;

- la data de 14 decembrie 2005, suma de 850 euro;

La data de 4 ianuarie 2006 inculpata B.M. a plecat din nou în Spania, mergând tot la clubul „MP”, unde a practicat prostituția până spre sfârșitul lunii februarie 2006.

În acest interval de timp, inculpatul B.R. a purtat mai multe discuții telefonice cu inculpata, pe care a îndemnat-o la practicarea prostituției și a primit sume de bani trimise de învinuită prin transfer bancar, deși știa că provin din practicarea prostituției, după cum urmează:

- la data de 10 ianuarie 2006, suma de 1.000 euro;

- la data de 17 ianuarie 2006, suma de 1.050 euro;

- la data de 24 ianuarie 2006, suma de 1.700 euro;

- la data de 07 februarie 2006, suma de 1.450 euro.

- 17. Potrivit declarației martorei P.M. aceasta, în cursul lunii aprilie 2004, după ce s-a reîntors în țară din Spania, unde practicase prostituția în folosul numitului M.F., s-a întâlnit, în Beclean, prin intermediul unei persoane rămasă neidentificată, cu inculpatul T.A.I.

Acesta a condus-o pe martoră la apartamentul unui prieten de-al său unde au stat împreună 2-3 zile, devenind prieteni intimi.

În această perioadă, inculpatul i-a spus martorei că vrea să se căsătorească cu ea, dar pentru aceasta martora trebuia să plece în Spania să lucreze într-un club de noapte ca prostituată.

Martora P.M. a fost de acord cu propunerea făcută de inculpat.

Ca urmare, la data de 29 aprilie 2004, martora s-a deplasat împreună cu inculpatul (care îi rezervase un loc la autocar și i-a achitat contravaloarea biletului de transport) până la locul de plecare a autocarului, din zona Beclean.

Aici inculpatul i-a făcut cunoștință martorei cu numita A.D.C., despre care inculpatul i-a spus că și ea merge în Spania la același club la care va merge martora.

Martora P.M. a călătorit împreună cu numita A.D.C. până în Spania, în zona Madrid, după care s-au deplasat împreună până la clubul „MP” din satul Perales de Tahuna.

Pe durata călătoriei martora a purtat mai multe discuții cu numita A.D.C., care, printre altele, i-a povestit că a mai lucrat și lucrează în club pentru fratele lui T.A.I. poreclit „K.” (inculpatul B.L.U.).

De la începutul lunii mai 2004 martora P.M. a practicat, timp de circa 2 luni de zile, prostituția în acest club, trimițându-i inculpatului T.A.I. (care-i telefona și-i cerea să-i trimită bani), prin transfer bancar (MG), în trei rânduri, respectiv la datele de 17 mai 2004, 31 mai 2004 și 7 iulie 2004, bani obținuți prin practicarea prostituției în sumă de 462 dolari SUA, 250 euro și 700 euro, adică în total circa 1.300 euro.

În cursul lunii iulie 2004, după ce a trimis ultima tranșă de bani inculpatului T.A.I. martora P.M. a plecat din clubul „MP” la un alt club din orașul Tarancon, denumit „P.L.”, de unde, după două zile, a plecat în Italia la soțul ei, de naționalitate albaneză, P.I., iar de aici, la data de 14 iulie 2004, s-a reîntors în țară.

- 18. Potrivit declarațiilor martorei S.I., aceasta, în vara anului 2004, și-a depus cerere pentru obținerea pașaportului, cu intenția de a pleca să muncească în Spania, prin intermediul tatălui prietenului său T.P.B.

Pentru că nu a reușit să își obțină pașaportul decât la data de 11 august 2004, martora a fost înștiințată de tatăl prietenului ei de atunci că locul de muncă vizat s-a ocupat.

Întrucât martora îl cunoștea pe inculpatul Ș.D.C. (zis „B.”) și pe prietena acestuia de atunci (actuala soție, inculpata Ș.G.) s-a dus împreună cu T.P.B. la locuința acestora.

Martora S.I. le-a spus celor doi inculpați că s-a hotărât să plece să lucreze în clubul de noapte în care lucra inculpata Ș.G., cunoscând despre aceasta și aflând de la inculpat că practică prostituția în acel club.

De precizat că într-o declarație ulterioară, martora a arătat că, de fapt, inculpatul Ș.D.C. a fost cel cu propunerea ca martora să plece în Spania să se prostitueze, propunere pe care i-a transmis-o prin prietenul martorei, B.

Inculpatul Ș.D.C. și inculpata Ș.G. i-au spus martorei că o s-o ajute în sensul că o să vorbească cu patronul clubului pentru a o primi.

În ziua următoare martora S.I. s-a deplasat din nou la locuința inculpaților, ocazie cu care Ș.D.C. i-a comunicat martorei că a vorbit cu patronul clubului, numitul „F.”, și acesta a fost de acord să o primească în club pentru că avea locuri.

Neavând bani de drum, martora a fost împrumutată de inculpatul Ș.D.C. cu suma de 200 euro iar inculpata Ș.G. i-a spus că la sosirea autocarului în orașul Tarancon din Spania va fi așteptată de o prietenă de-a ei pe nume D. (se referea la A.D.C.) al cărei număr de telefon i l-a și dat.

Inculpatul S.D.C. i-a spus martorei că pentru ajutorul acordat îi datora în total 500 euro (din care 200 euro reprezentau împrumutul pentru costul deplasării în Spania, iar 100 euro reprezentau prețul unor haine cumpărate martorei de către inculpata Ș.G.).

La data de 25 august 2004 martora S.I. a plecat din țară cu un autocar al firmei „B.”, cunoscând-o pe traseu pe numita K.I.M.

Intrând în vorbă cu aceasta a realizat că pleacă amândouă către aceeași destinație (clubul „MP” din Arganda).

După ce au ajuns în clubul respectiv, unde martora și numita K.I.M. au fost prezentate patronului, numitul „F.”, au fost cazate în club.

După ce a început să practice prostituția martora S. (T.) I. i-a trimis prietenului său T.P.B. suma de 500 euro pentru ca acesta, la rândul său, să-i remită acești bani inculpatului Ș.D.C., ceea ce martorul a și făcut.

Potrivit declarației sale, în afară de acești bani martora S.I. i-a restituit și inculpatei Ș.G. suma de 100 euro pe care i-o împrumutase pentru a-și cumpăra haine înainte de a pleca în Spania.

În pofida celor declarate de martoră din situația existentă la dosar, comunicată de BCR - Agenția Beclean, martora S.I. a trimis și alți bani inculpatului Ș.D.C., prin transfer bancar „MG”, respectiv 1.500 euro la data de 18 ianuarie 2005 și 1.000 euro la data de 17 august 2005.

Numita S.I. a renunțat la calitatea de partea vătămată și a fost de acord să fie audiată ca martor.

- 19. Potrivit declarațiilor martorei L.M.E., într-o zi din cursul lunii mai 2004, în timp ce se afla în municipiul Bistrița, s-a întâlnit întâmplător la restaurantul „T” cu fostul său soț, G.C.V., cu care a purtat mai multe discuții și, printre altele, i-a spus că ar vrea să plece din nou în Spania (unde practicase prostituția și de unde se întorsese de curând) dar nu avea cu ce pleca.

Fostul soț al martorei i-a spus că se va interesa și o va anunța.

După câteva zile martora a primit telefon de la fostul ei soț, care i-a spus că în ziua următoare va pleca spre Spania inculpatul I.P.D. zis „F.”, care mai avea un loc în mașină și putea s-o ia și pe ea.

Astfel, la data de 20 mai 2004, martora L.M.E. s-a întâlnit cu inculpatul I.P.D., căruia i-a spus că nu are să-i plătească pentru drum decât 100 euro, însă acesta a acceptat, plecând, împreună cu încă două persoane, în aceeași zi, spre Spania.

Pe drum, martora i-a povestit inculpatului că a mai fost odată plecată în Spania și că timp de o săptămână și jumătate a lucrat ca prostituată într-un club de noapte, dar și că, de această dată, va încerca să-și găsească ceva de lucru în mod legal, iar dacă nu va găsi, va merge din nou să lucreze într-un club din zona Taragona. Cu ocazia acestei discuții inculpatul i-a spus martorei L.E.M. că ar putea să meargă cu el în zona Madrid, să lucreze într-un club de noapte unde el cunoștea niște fete care puteau să o ajute.

Neavând aranjat ceva sigur în Taragona, martora L.M.E. a acceptat „oferta” inculpatului, astfel că s-a deplasat cu acesta cu autoturismul până în zona Tarancon, mergând la locuința părinților inculpatului. Aici inculpatul I.P.D. i-a spus martorei că, pentru faptul că-i va găsi el club și că „va avea grijă de ea” (adică îi va deveni proxenet) îi pretinde un procent de 20 - 30% din banii pe care martora urma să-i câștige din practicarea prostituției în acel club de noapte, plus 160 euro contravaloarea drumului, condiții pe care martora le-a acceptat.

Astfel, după câteva zile, inculpatul a transportat-o pe martoră până la clubul de noapte „MP” din aceeași localitate Perales de Tahuna.

După ce au ajuns în fața clubului, inculpatul a dat un telefon și la scurt timp din club au ieșit inculpata Ș.G. și numita A.D.C. zisă „D.”, care au condus-o pe martoră în club.

După ce a prezentat o copie a pașaportului său, martorei i s-a permis să lucreze în club ca prostituată.

Timp de circa o lună și jumătate martora L.M.E. a practicat prostituția în acest club, câștigând între 400 euro și 700 euro pe săptămână, sume din care i-a dat inculpatului I.P.D. suma de circa 960 euro, din care 160 euro reprezentau plata transportului ei din România în Spania. Separat de aceasta, la sfârșit de săptămână, când martora ieșea din club împreună cu inculpatul, plătea oriunde mergea însoțit de el consumația sau alte cheltuieli, a căror valoare nu a putut-o preciza.

Inculpatul i-a promis în această perioadă că se va căsători cu ea după ce va divorța de soția sa A.

De asemenea i-a spus martorei că dacă va câștiga mulți bani din practicarea prostituției își vor cumpăra mașină și teren în Beclean pentru a-și face casă.

La finele perioadei de o lună și jumătate în care martora s-a prostituat în club, inculpatul i-a spus acesteia că va pleca în Belgia la rudele soției sale, propunându-i martorei să plece împreună cu el în Belgia, deoarece și acolo erau cluburi în care putea practica prostituția.

Martora L.M.E. a acceptat propunerea făcută de inculpat și astfel au plecat împreună, cu autoturismul inculpatului, spre Belgia, oprindu-se însă timp de 3 zile în Valencia, la un prieten de-al inculpatului, numitul „F.”, care avea o mână paralizată în urma unui accident de motocicletă.

Inculpatul și martora și-au reluat apoi călătoria spre Belgia, ajungând în satul Schielde, la locuința socrului inculpatului.

După 4 zile de la sosirea în această localitate inculpatul i-a spus martorei să meargă împreună cu el să caute un club în care să se prostitueze și astfel aceasta a ajuns la clubul denumit „BP” ce funcționa în acea localitate.

Inculpatul i-a cerut martorei să-i dea un procent de 30 - 40 % din banii pe care îi va câștiga din practicarea prostituției, cerere cu care martora a fost de acord.

După ce martora L.E.M. s-a prostituat în acest club timp de peste o săptămână, aceasta i-a înmânat inculpatului, la cererea acestuia, chiar înainte de plecarea spre țară, suma de peste 300 euro din banii obținuți în club, iar la câteva zile după ajungerea inculpatului în România (la data de 15 august 2004) i-a mai trimis prin transfer bancar (MG) suma de 400 de euro obținută în același mod.

La data de 03 septembrie 2004, inculpatul I.P.D. s-a reîntors în Belgia, unde a rămas circa trei săptămâni, adică până la data de 26 septembrie 2004.

În acest interval de timp a mai primit de la martora L.E.M. suma de 300 euro, obținută prin practicarea prostituției în club.

Pentru că inculpatul a fost nemulțumit de suma primită, după ce acesta a plecat în țară martora i-a mai trimis, potrivit declarației sale, suma de 170 euro, tot prin MG.

Constatând, după plecarea inculpatului, că îi lipsesc pașaportul și cartea de alegător, martora L.E.M. i-a telefonat inculpatului, întrebându-l dacă nu știe cumva de pașaportul ei, la care acesta i-a răspuns că i l-a luat din greșeală când a plecat în țară și că i-l va trimite în săptămâna următoare, însă inculpatul nu i-a mai trimis actul mai sus arătat, acesta rămânând la domiciliul său. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 23 februarie 2006, atât pașaportul cât și cartea de alegător ale martorei au fost descoperite în locuința inculpatului, iar ulterior restituite acesteia.

După ce a rămas singură în orașul Anvers, din Belgia, martora și-a găsit un prieten cu care a rămas însărcinată și atunci a încetat să mai lucreze în club.

Martora i-a telefonat inculpatului I.P.D., căruia i-a spus că s-a lăsat de practicarea prostituției.

Inculpatul s-a enervat și i-a spus că dacă vrea să o lase în pace să-i trimită 2.000 de euro, în caz contrar urmând a-i va face rău ei sau familiei sale.

Potrivit declarației martorei L.E.M., pe parcursul perioadei în care s-a aflat „sub protecția” inculpatului I.P.D. i-a înmânat acestuia suma de cel puțin 2.000 de euro.

- 20. În noaptea de Crăciun, 25/26 decembrie 2005, inculpatul C.V. se afla la discoteca „B” din Beclean, unde era venit și numitul M.I., zis „C.”.

La un moment dat, datorită faptului că M.I. (care o ținea în brațe pe sora sa, C.A.) s-a dezechilibrat și, pentru a nu cădea, s-a sprijinit de o masă, răsturnând o sticlă de suc și niște pahare, inculpatul C.V. s-a enervat pe acesta, pe motiv că l-ar fi înjurat, drept pentru care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în față, în ajutorul inculpatului sărind și inculpatul F.C.G. care, de asemenea, l-a lovit pe M.I. cu pumnul.

După ce M.I. a căzut pe podea, cu fața în sus, urmare a loviturilor primite de la cei doi inculpați, inculpatul C.V. l-a călcat pe față cu talpa încălțămintei ce o purta, producându-i o leziune corporală pentru a cărei vindecare au fost necesare 22 - 24 zile de îngrijiri medicale.

Întrucât M.I. a depus plângere la Poliția orașului Beclean (înregistrată sub nr. 153/P din 27 decembrie 2005), pentru comiterea în dauna sa a infracțiunii de vătămare corporală, sora lui, C.A., le-a propus ca martore, pentru dovedirea faptei, pe numitele A.E. și O.A., care se aflau împreună cu ea, foarte aproape de locul incidentului.

În seara zilei de 27 decembrie 2005, știind că martora A.E. urma ca a doua zi să fie audiată la poliție în calitate de martor, inculpatul C.V. i-a dat telefon pe celular și, prin amenințări de genul „tu E., ai o viață frumoasă și liniștită, gândește-te că ai putea ieși din casă și nu știi pe ce ieși …” a încercat să o determine pe martoră ca în ziua următoare, când urma să fie audiată, să declare mincinos, în sensul că nu l-a văzut pe inculpat în momentul în care a exercitat agresiune asupra numitului M.I.

Deși, de teamă cu privire la viața sa din cauza amenințărilor ce i-au fost adresate de inculpat cu ocazia convorbirii telefonice purtate, martora i-a promis acestuia că o să se conformeze cererii lui, în momentul audierii de către organele de poliție martora a declarat adevărul.

- 21. În ziua de 29 decembrie 2005, cu ocazia unei discuții telefonice purtate cu martora O.A. (care nu s-a prezentat în ziua de 27 decembrie 2005 la sediul Poliției orașului Beclean pentru a fi audiată) inculpatul C.V. i-a spus acesteia că o să o propună în calitate de martor când dosarul va ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, unde ea să meargă însoțită de apărătorul lui și să declare mincinos, cum că nu l-a văzut pe inculpat când l-a agresat pe numitul M.I. în discotecă, deși chiar la finalul acelei convorbiri telefonice martora a spus că ea a văzut altceva decât îi cerea el să spună.

Cererea inculpatului, adresată martorei nu a mai fost dusă la îndeplinire deoarece la 25 aprilie 2006, partea vătămată M.I. și-a retras plângerea prealabilă depusă pentru infracțiunea de vătămare corporală împotriva inculpaților C.V. și F.C.G., astfel că prin Rezoluția nr. 867/P/2005 din 15 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean s-a dispus încetarea urmăririi penale față de cei doi inculpați.

Fiind audiată martora O.A., aceasta a confirmat doar că numitul „B.” (M.I.) a fost agresat de mai multe persoane în discotecă care au tăbărât asupra lui, fără a-l indica și pe inculpatul C.V. printre agresori. Martora a mai menționat că nu-și amintea dacă inculpatul C.V. i-ar fi spus că a propus-o ca martor sau că la parchet urma să fie însoțită de un anumit avocat.

- 22. La data de 5 martie 2004 martora B.S.A. (din satul Măluț) a plecat din Beclean cu un autocar al firmei „B.” spre Italia, împreună cu martora L.E.I. (din satul Șintereag).

Prin intermediul unui prieten italian al inculpatului Z.A., pe nume E.B., cele două fete au ajuns în localitatea San Massimo, unde au fost cazate într-o casă închiriată de italianul A.A., patron al unui night club aflat în localitatea Campo Chiaro. La acest club fetele au lucrat ca dansatoare împreună cu martora S.A. După orele de program, martora B.A.A. obișnuia să iasă cu diferiți clienți ai localului pentru a întreține relații sexuale contra cost, reușind în acest fel să obțină diferite sume de bani.

La data de 14 aprilie 2004 martora B.S.A. i-a trimis, din banii astfel obținuți, inculpatului Z.A. (pe atunci acesta având numele de C.) suma de 261,80 dolari SUA prin transfer bancar WU, operat pe RB - Agenția Beclean.

La data de 5 ianuarie 2005 martora B.S.A., împreună cu inculpata R.A. și cu partea vătămată C.M. au plecat spre Spania.

În timp ce inculpata R.A. s-a dus, la sosire în Alicante, la apartamentul pe care i-l închiriase spaniolul A.J.S.S., partea vătămată C.M. și martora B.S.A. au mers la clubul „EQ” din apropierea orașului Denia, unde s-au și cazat și au practicat prostituția.

Potrivit declarației părții vătămate C.M., martora B.S.A. a predat banii obținuți în club în urma practicării prostituției inculpatei R.A. pentru ca aceasta, la rândul ei, să-i trimită în țară inculpatului Z.A.

La data de 21 februarie 2005 martora B.S.A. s-a reîntors în țară.

De precizat că, potrivit comunicării B.C.R. - Agenția Beclean, martora B.S.A. a trimis prin sistemul „MG” și alte sume inculpatului Z.A., respectiv 500 euro la data de 13 mai 2005 și 700 euro la data de 31 mai 2005.

- 23. Inculpatul F.C.G. era prieten bun cu ceilalți inculpați, mai ales cu inculpatul C.V.

Pe vremea când inculpata F. (fostă V.) A.E. era elevă la Liceul din Beclean (pe care l-a absolvit în vara anului 2005), inculpatul F.C.G. a cunoscut-o pe aceasta și, în timp, au devenit prieteni apropiați.

În cursul lunii mai 2006 cei doi inculpați s-au căsătorit, inculpata V.A.E. luând numele de F.

La data de 7 septembrie 2005 inculpata F.A.E. (fostă V.) a plecat în Spania, prin Italia, unde avea o mătușă.

Inculpata a ajuns la clubul „MP” din apropierea orașului Arganda, unde a început să practice prostituția. Banii obținuți în urma acestei activități - după ce și-a achitat cheltuielile cu cazarea și masa în club - i-a trimis prin transfer bancar inculpatului F.C.G., după cum urmează:

- la data de 18 octombrie 2005, suma de 1.000 Euro;

- la data de 08 noiembrie 2005, suma de 1.000 Euro;

- la data de 17 noiembrie 2005, suma de 500 Euro;

- la data de 23 noiembrie 2005, suma de 900 Euro.

Inculpatul F.C.G., neavând un venit propriu, a folosit din bani în interes personal.

La data de 5 decembrie 2005 inculpata s-a reîntors în țară unde a rămas până după sărbătoarea Anului Nou.

La data de 11 ianuarie 2006 inculpata a plecat din nou în Spania, ajungând la același club de noapte denumit „MP” unde și-a reluat activitatea - cea de practicare a prostituției.

Banii obținuți în acest fel, i-a trimis inculpatului F.C.G. prin transfer bancar, după cum urmează:

- la data de 17 ianuarie 2006, suma de 700 euro;

- la data de 07 februarie 2006, suma de 1.750 Euro;

- la data de 14 februarie 2006, suma de 2.000 Euro, ultima dată apărând ca expeditor al banilor inculpata R. (fostă C.) R.L.

Inculpata F.A.E. a rămas în Spania până la data de 6 martie 2006.

În perioada 17.02 - 27 februarie 2006 inculpata a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul, din care rezultă clar că în club inculpata s-a prostituat, întreținând relații sexuale cu diferite persoane contra unor tarife în Euro diferențiate funcție de durata în timp a urcării pe cameră cu clienții, iar inculpatul F.C.G. a îndemnat-o la prostituție, i-a solicitat bani și i-a dat explicații cu privire la modul în care a cheltuit o parte din banii primiți de la inculpată.

Fiind audiați în cursul urmăririi penale nici unul din inculpați nu a recunoscut comiterea faptelor de care sunt acuzați.

Fiind audiați în cursul judecății, inculpații I.P.D., T.A.I., Ș.D.C., C.O.C., R.S., K. (fost B.) R., C.V., Z.A., B.D.C., F.C.G., F.A.E., B.M., de asemenea, nici unul din inculpați nu a recunoscut comiterea faptelor de care sunt acuzați.

Instanța de fond a considerat pe deplin dovedite infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, solicitările acestora de achitare fiind nefondate.

Având în vedere Decizia XLIX din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește cele 2 fapte de trafic de persoane reținute în sarcina inculpatului I.P.D. a înlăturat dispozițiile privind concursul de infracțiuni și au aplicat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatului T.A.I. s-a apreciat că fapta care trebuie să-i fie reținută este infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații I.P.D., Ș.D.C., C.O.C., R.S., K.R., C.V., Z.A., F.C.G., S. (fost A.) I.F., B.D.C., B.M. și F.A.E.

Prin Decizia penală nr. 95/A din 14 decembrie 2012 Curtea de Apel Târgu Mureș, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, a admis apelul declarat de inculpatul C.O.C. împotriva Sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș.

A desființat parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza:

În baza art. 334 C. proc. pen, a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice a celor două fapte reținute în sarcina sa.

În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen, a redus pedepsele stabilite de prima instanță inculpatului C.O.C., după cum urmează:

- de la 4,2 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., la 3,10 ani (trei ani și zece luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen și art. 41 alin. (2) C. pen și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen, ca pedeapsă complementară (faptă descrisă la pct. 7 din sentință, parte vătămată fiind M.L.I.) și

- de la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen, la 3,6 ani (trei ani și șase luni) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen, ca pedeapsă complementară (faptă descrisă la pct. 7 din sentință, parte vătămată fiind C.A.).

În baza art. 34 lit. b) raportat la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele două pedepse principale stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3,10 ani închisoare (trei ani și zece luni), pe care inculpatul C.O.C. o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (3) C. pen, s-a adăugat 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen, a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din data de din 23 februarie 2006 până la 27 iulie 2007.

A menținut celelalte dispoziții din sentința atacată, care nu contravin prezentei decizii.

II. În temeiul art. 369 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpații F.C.G. și F.A.E. împotriva aceleași sentințe.

III. În baza art. 334 C. proc. pen., a respins ca nefondate toate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpații-apelanți.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații I.P.D., Ș.D.C., R.S., K. (fost B.) R., B.M., C.V., Z. (fost C.) A. și Ș. (fost A.) I.F. împotriva Sentinței penale nr. 8 din 20 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș.

IV. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.. a respins ca tardiv apelul declarat de inculpata B. (C.) D.C. împotriva aceleiași sentințe.

V. În baza art. 192 alin. (2), 4 C. proc. pen.:

- a obligat inculpații I.P.D., Z. (fost C.) A., Ș. (fost A.) I.F., F.C.G. și F.A.E. la 4.000 RON cheltuieli judiciare în apel (fiecare inculpat câte 800 RON), din care suma de 2.000 RON reprezintă onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pe seama inculpaților, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției;

- a obligat inculpații Ș.D.C., R.S., K. (fost B.) R., B.M., C.V. și B. (C.) D.C. la 2.400 RON cheltuieli judiciare în apel (fiecare inculpat câte 400 RON).

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare în apel au rămas în sarcina statului, din care suma de 5.200 RON reprezentând onorariile celor 13 apărători desemnați din oficiu pe seama părților vătămate, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

La termenul din 23 martie 2012, în privința inculpaților F.C.G. și F.A.E., instanța a luat act de manifestarea de voință exprimată personal vizând retragerea recursurilor.

A constatat, în raport de data pronunțării sentinței, 20 ianuarie 2012 și data declarării apelului - 27 februarie 2012 - de către inculpata B. (C.) D., că apelul acesteia a fost tardiv exercitat.

Cu privire la inculpatul I.P.D. care a solicitat instanței de apel, achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., din analiza întregului material probator, instanța a considerat că a rezultat existența fiecărei fapte, cât și săvârșirea acestora de către inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege.

Deși nu s-au putut audia unele părți vătămate în fața instanței (B.M., H.L., B.S.) s-a considerat că declarațiile acestora din faza de urmărire penală se coroborează cu celelalte probe administrate de către instanță, vinovăția inculpatului I.P.D. fiind pe deplin dovedită.

Inculpatul Ș.D.C. a criticat hotărârea instanței de fond doar în ceea ce privește reținerea infracțiunii de la pct. 5 din sentință, respectiv traficul de minori, parte vătămată fiind C.M.I., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. și achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul fiind în eroare cu privire la vârsta victimei, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că declarația părții vătămate minore C.M. se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, rezultând faptul că inculpatul Ș.D.C. a cunoscut vârsta părții vătămate, fiind de față când I. a întrebat-o dacă are vârsta de 15 ani, scopul trimiterii acesteia în Spania, precum și faptul că-i fuseseră reținute actele de identitate.

Celelalte aspecte învederate de către inculpat privind neregularități ale actelor întocmite de către procuror au fost apreciate ca nefondate, nefiind sancționate cu nulitatea absolută.

Inculpatul R.S. a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa.

Instanța de apel a apreciat că la baza condamnării inculpatului au stat probe certe de vinovăție, declarațiile părților vătămate nefiind singulare, ci se coroborează cu cele ale martorilor audiați în cauză, cu conținutul convorbirilor telefonice înregistrate în mod legal în cauză și al mesajelor trimise/primite de inculpat, precum și de transferurile bancare ale sumelor de bani rezultate din valorificarea bunurilor furate.

Inculpatul K.R. prin apelul declarat a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de trafic de persoane și trafic de minori în infracțiunea de proxenetism și pronunțarea unei soluții de achitare.

Instanța a apreciat, din coroborarea declarațiilor martorilor G.L., T.R., a părților vătămate T.R.P., C.M., S.V.A., R.A., M.B., N.A. și N.C., ale inculpatei B.M., că este dovedită pe deplin vinovăția inculpatului, solicitarea acestuia de achitare nefiind primită.

Inculpata B.M. a solicitat achitarea, în principal în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanța a considerat însă nefondate susținerile acesteia privind nevinovăția, fiind infirmate de probele administrate, respectiv declarațiile inculpatei Ș. (fostă N.) G., convorbirile telefonice dintre inculpații R.S. și R.R., de multitudinea transferurilor bănești realizate din Spania de inculpată către România, prin sistemul MGm.

Inculpatul Z.A. a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului prejudiciului.

Relevante în dovedirea vinovăției inculpatului au fost apreciate de către instanța de prim control judiciar, declarațiile martorilor G.L., T.R., ale părților vătămate T.R.P., C.M., ale martorilor S.V.A., R.A., M.B., S.A., care se coroborează cu convorbirile telefonice interceptate în mod legal, cu transferul bancar al sumelor de bani.

Inculpatul a mai solicitat schimbarea încadrării juridice pentru fapta descrisă la pct. 20 din sentință în art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și achitarea sa.

Instanța de prim control judiciar a apreciat nefondată susținerea inculpatului, declarațiile din cursul urmăririi penale ale părții vătămate C.M. se coroborează cu declarațiile martorilor A.A., P.D., P.T. și cu conținutul convorbirilor telefonice, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism.

Cu privire la inculpatul C.O.C. s-a reținut că acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, motiv pentru care instanța a dat eficiență acestei atitudini procesuale, reducându-i pedeapsa, cererea sa de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane în infracțiunea de proxenetism fiind apreciată ca nefondată.

Astfel, s-a apreciat că:

1. Fapta inculpatului I.P.D. (descrisă la pct. 1) care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în primăvara anului 2002, după ce fratele său B.L.U., le-a recrutat pe partea vătămată B.M. și pe martora H.L.C., prin fraudă - sub pretextul că le va găsi un loc de muncă în Belgia, le-a preluat pe acestea și le-a transportat în Belgia, unde le-a vândut unor proxeneți albanezi, pentru a fi exploatate prin obligarea la practicarea prostituției, ceea ce partea vătămată și martora menționate mai sus au și făcut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41 alin. (2) C. pen (cu două acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat I. (descrisă la pct. 4) care, în primăvara anului 2003, a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pe partea vătămată B.S., apoi a transportat-o în Spania, unde, într-un club, a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat I. (descrisă la pct. 5) care, la data de 27 septembrie 2003, împreună cu inculpatul Ș.D.C. și în baza unei înțelegeri prealabile (după ce inculpatul B.L.U. a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pe minora C.M.I., în vârstă de până la 15 ani și a trimis-o pe aceasta - în ziua următoare celei în care a împlinit vârsta de 15 ani - în Spania) au primit-o și au plasat-o pe aceasta într-un club de noapte în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (4) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului I.P.D. (descrisă la pct. 19) care în cursul lunii mai 2004, a recrutat-o pe martora L.M.E. pentru practicarea prostituției și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către aceasta în Spania și Belgia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) C. pen.

De precizat că în privința acestui inculpat, deși în partea descriptivă a rechizitoriului au fost menționate doar faptele a căror încadrare juridică a fost menționată mai sus, în dispozitivul rechizitoriului, în privința inculpatului I.P.D. a mai fost menționată o acuzație de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., aspect ce a fost considerat drept o eroare materială, îndreptată de procuror, prin declarația făcută în ședința publică din data de 6 ianuarie 2012.

2. Fapta inculpatului Ș.D.C. (descrisă la pct. 5) care la data de 27 septembrie 2003, împreună cu inculpatul I.P.D. și în baza unei înțelegeri prealabile (după ce inculpatul B.L.U. a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pe minora C.M.I., în vârstă de până la 15 ani și a trimis-o pe aceasta - în ziua următoare celei în care a împlinit vârsta de 15 ani - în Spania) au primit-o și au plasat-o pe aceasta într-un club de noapte în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (4) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

3. Fapta inculpatului C.O.C. (descrisă la pct. 7) care a recrutat-o prin fraudă pe partea vătămată M.L.I., iar apoi, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioadele august - septembrie 2003 și februarie - august 2004, a exploatat-o, prin exercitarea de amenințări, obligând-o să practice prostituția în diverse cluburi din Spania, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat C. (descrisă tot la pct. 7) care a recrutat-o prin fraudă pe partea vătămată C.A., iar apoi, în perioada februarie - aprilie 2004, a traficat-o pentru a fi exploatată prin obligarea practicării prostituției într-un club din Spania, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

4. Fapta inculpatului R.S. (descrisă la pct. 6) care, în perioada iunie - august 2003, a recrutat-o prin fraudă pe partea vătămată B.A.A., pe care apoi a transportat-o în Spania unde a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției în cluburi de noapte, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat R. (descrisă la pct. 13) care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioadele august 2004 - noiembrie 2004, februarie - martie 2005 și mai - august 2005, le-a îndemnat pe inculpatele R. (fostă C.) R.L. și C.P.S. să practice prostituția în diferite cluburi din Spania, activitate de pe urma căreia a tras foloase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat R. (descrisă la pct. 14) care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mai multe rânduri, în perioada decembrie 2005 - februarie 2006, a dobândit, prin cumpărare, și a deținut, în scopul revânzării, diferite bunuri precum: telefoane mobile, camere video, aparate foto digitale, agende GPS etc. despre care știa că provin din comiterea de furturi de către gruparea albaneză condusă de S.H. pe teritoriul Spaniei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

5. Fapta inculpatului K. (fost B.) R. (descrisă la pct. 8) care, în perioada octombrie 2004 - decembrie 2004, prin fraudă, a recrutat-o pe partea vătămată T.R.P., sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pentru a o trimite în Spania și a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului K. (descrisă la pct. 11) care, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul Z.A., în perioada aprilie - mai 2004, a recrutat-o pe martora minoră G.V.A. și a găzduit-o în vederea trimiterii ei în Spania pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției după ce urma să împlinească vârsta de 18 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului K. (descrisă tot la pct. 11) care, împreună cu inculpatul Z.A., a recrutat pe martora G.V.A. pentru practicarea prostituției și apoi a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către martoră, în perioada august - octombrie 2004 și octombrie 2004 - februarie 2005, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat K. (descrisă la pct. 16) care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioadele august - decembrie 2005, ianuarie - februarie 2006, a tras foloase - constând în sume de bani - de pe urma practicării prostituției de către inculpata B.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De precizat că și în privința inculpatului K. (fost B.) R., deși în partea descriptivă a rechizitoriului au fost menționate doar faptele a căror încadrare juridică a fost menționată mai sus, în dispozitivul rechizitoriului, în privința sa a mai fost menționată o acuzație de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., aspect ce a fost considerat tot o eroare materială, îndreptată de procuror, prin declarația făcută în ședința publică din data de 6 ianuarie 2012.

6. Fapta inculpatei B.M. (descrisă tot la pct. 16) care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioadele august 2005 - decembrie 2005, ianuarie - februarie 2006, și-a procurat principalele mijloace de existență precum și sume suplimentare de bani (pe care i-a trimis inculpatului K. (fost B.) R.) prin practicarea de relații sexuale cu diferite persoane, în clubul “MP” din Spania, de pe urma cărora a obținut diferite sume de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prostituție în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 328 C. pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

7. Fapta inculpatului C.V. (descrisă la pct. 10) care, în perioada septembrie - octombrie 2003, a recrutat-o pe partea vătămată minoră C.M. pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției în clubul de noapte S din satul Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat C. (descrisă la același punct 10) care, în perioada septembrie - octombrie 2003, a recrutat-o pe inculpata R.A. pentru practicarea prostituției iar apoi a constrâns-o prin bătăile aplicate să practice prostituția în același club de noapte S din satul Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) C. pen.

Fapta inculpatului C. (descrisă tot la pct. 10) care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat-o pe partea vătămată C.M., după ce aceasta a devenit majoră, prin fraudă - promițându-i că o va lua de soție și îi va cumpăra importante bunuri materiale - pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției în mai multe cluburi din Spania, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului C. (descrisă la același punct 10) care, în perioada iulie 2003 - septembrie 2003 și în anii 2004, 2005 și 2006 a tras foloase de pe urma acestei practicării prostituției în diferite cluburi din Spania de către inculpata R.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului C. (descrisă la pct. 12) care, în perioada ianuarie 2006, a recrutat-o pe inculpata B.D.C. pentru a pleca în Spania să practice, trăgând foloase de pe urma acestei activități, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) C. pen.

8. Fapta inculpatului Z.A. (descrisă la pct. 8) care, în perioada sfârșitul anului 2003 - februarie 2004, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încercat în mai multe rânduri să o recruteze pe partea vătămată T.R.P., solicitându-i acesteia să plece în Italia pentru a practica prostituție, urmând a trage foloase de pe urma acestui lucru, solicitare cu care partea vătămată nu a fost, în final, de acord, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de proxenetism în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 329 alin. (2) C. pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului Z. (descrisă la pct. 11) care, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul K. (fost B.) R., în perioada aprilie - mai 2004, a recrutat-o pe martora minoră G.V.A. și a găzduit-o în vederea trimiterii ei în Spania pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției după ce urma să împlinească vârsta de 18 ani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului Z.A. (descrisă tot la pct. 11) care, împreună cu inculpatul K. (fost B.) R., a recrutat pe martora G.V.A. pentru practicarea prostituției și apoi a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către martoră, în perioada august - octombrie 2004 și octombrie 2004 - februarie 2005, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1), (2) C. pen.

Fapta inculpatului Z. (descrisă la pct. 22) care la data de 14 aprilie 2004 a primit de la martora B.S.A. suma de 261,80 dolari SUA, bani obținuți de aceasta din urmă din practicarea prostituției, inculpatul trăgând în acest fel foloase de pe urma practicării prostituției de către martoră, în perioada martie - aprilie 2004, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen.

9. Fapta inculpatului Ș. (fost A.) I.F. (descrisă la pct. 2) care, în iulie 2002 a recrutat-o pe partea vătămată minoră C.V. sub pretextul găsirii unui loc de muncă în străinătate, în scopul traficării ei prin vânzare unui proxenet albanez pentru a fi exploatată apoi prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu reținerea art. 37 lit. b) și cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat Ș. (descrisă tot la pct. 2) care, în iulie 2002 a recrutat-o pe martora M.V.M. pentru prostituție și apoi a traficat-o, vânzând-o în Belgia tot unui proxenet albanez, acesta din urmă obligând martora să practice prostituția în Paris și în Trois, până în luna septembrie 2002, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (2), cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei, cu excepția inculpatului C.O.C. s-a apreciat că acestea au fost judicios individualizate prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

De asemenea, just a fost considerată a fi soluționată și latura civilă, nefiind motive de reformare sub acest aspect.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații I.P.D., Ș.D.C., C.O.C., R.S., C.V., Z.A., B.M. și K.R.

Inculpatul I.P.D. a solicitat achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu a comis fapte de trafic de persoane (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.), iar în subsidiar redozarea pedepsei aplicate (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).

Inculpatul C.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., relativ la inculpatele R.A. și B.D. și condamnarea pentru această infracțiune, precum și achitarea pentru infracțiunea de trafic de minori (parte vătămată C.M.), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., menținerea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen., menținerea soluției de încetare a procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante.

Inculpatul a mai criticat hotărârea și sub aspectul greșitei confiscări a sumei de 15.000 euro (ca fiind obținută de la C.M., 3.800 euro ca fiind obținută de la B.D. și 6.350 euro (ca fiind obținută de la R.A.), întrucât la baza acestei confiscări sunt doar declarațiile părților vătămate, fără existența altor probe care să demonstreze că banii au ajuns la inculpat.

De asemenea, același inculpat și-a întemeiat recursul și pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiată soluția de condamnare, contrazicând probele administrate. Acesta a învederat că la baza condamnării sale stau doar declarațiile părților vătămate date în faza de urmărire penală, deoarece în faza de cercetare judecătorească acestea nu au mai fost audiate în condiții de contradictorialitate și în mod nemijlocit, încălcându-i-se astfel dreptul la un proces echitabil inculpatului.

Inculpații R.S. și K. (B.) R. au criticat hotărârea prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. (nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de condamnare), pct. 12 din același articol (nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care au fost condamnați), art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse greșit individualizate), art. 3859 pct. 17 (faptei de trafic de persoane i s-a dat o greșită încadrare juridică, în condițiile în care se putea reține doar fapta de proxenetism).

Inculpații Ș.D.C. a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) și în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare (art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.).

Inculpatul Z.A. și B.M. au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), aceasta din urmă solicitând și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin concluziile scrise depuse la dosar, la data de 8 octombrie 2013, inculpații C.V., K. (B.) R. și R.S. au dezvoltat susținerile orale, iar inculpatul Ș.D.C. a invocat cazuri noi de casare (art. 3859 pct. 2, 4, 10 C. proc. pen.), care nu au fost supuse dezbaterii orale, nemijlocite și contradictorii a părților, motiv pentru care acestea nu vor fi analizate de către instanță.

Inculpatul C.O.C. a criticat hotărârea instanței de apel prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 12 și 14 C. proc. pen.

Concluziile apărătorilor inculpaților, ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al inculpaților prezenți au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată fondat recursul declarat de inculpata B.M. și nefondate recursurile declarate de inculpații I.P.D., Ș.D.C., C.O.C., R.S., C.V., Z.A. și K.R. pentru următoarele considerente:

1. Cu privire la recursul declarat de inculpata B.M., Înalta Curte îl consideră fondat pentru următoarele considerente:

Inculpata B.M. a criticat hotărârea prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 și art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., vizând eroarea gravă de fapt și greșita individualizare a pedepsei aplicate, însă instanța nu va considera recursul fondat prin prisma acestor cazuri de casare, ci prin prisma celui prevăzut de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen.

Recursul inculpatei este fondat, întrucât, așa cum rezultă din actele dosarului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (ultimul act material februarie 2006) constată incidența dispozițiilor art. 122 și art. 124 C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripție specială de 7 ani și 6 luni, motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpată, va casa în parte atât decizia penală cât și Sentința penală și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal.

Cu privire la critica inculpatei B.M., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., prin care aceasta solicită achitarea, întrucât fapta nu există, Înalta Curte o consideră nefondată.

În sarcina inculpatei B.M. s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioadele august 2005 - decembrie 2005, ianuarie - februarie 2006, și-a procurat principalele mijloace de existență, precum și sume suplimentare de bani (pe care i-a trimis inculpatului K. (fost B.) R.) prin practicarea de relații sexuale cu diferite persoane, în clubul „MP” din Spania, de pe urma cărora a obținut diferite sume de bani, fapta acesteia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de prostituție în formă continuată.

Deși inculpata nu a recunoscut săvârșirea acestei fapte, susținerile sale sunt contrazise de declarația inculpatei Ș. (fostă N.) G., care a arătat că pe inculpata B.M. a cunoscut-o în Beclean, iar apoi a găsit-o în „MP” practicând prostituția, de convorbirile telefonice ale inculpatului R.S. cu inculpata R. (fostă C.) R.L., aceasta din urmă lăsând să se înțeleagă că se certa cu fetele din club care practicau prostituția (pentru acestea fiind și inculpata B.M.), pentru îmbârligăturile S. și de convorbirile telefonice interceptate și înregistrările dintre B.M. și B.R., din care rezultă în mod cert vinovăția inculpatei, susținerile acestea privind achitarea fiind lipsite de suport probator.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatei B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție, prevăzută de art. 328 C. pen., atât prin cuantum, cât și modalitate de executare a fost just individualizată, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aptă să asigure în mod eficient scopul punitiv, dar și educativ și preventiv al pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.

2. Cu privire la recursurile declarate de inculpații I.P.D., Ș.D.C., C.O.C., R.S., C.V., Z.A. și K.R., Înalta Curte le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

A. Critica recurenților inculpați I.P.D., C.V., Ș.D.C., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că instanța a comis o gravă eroare de fapt ce a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de condamnare, motiv pentru care solicită achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.

Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, incidența dispozițiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat soluția adoptată. Așadar, prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul. Eroarea gravă de fapt presupune deci reținerea unei împrejurări esențiale fără ca probele administrate să o susțină sau o nereținere a unei astfel de împrejurări esențiale, deși probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.

Pornind de la aceste explicații din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009, dezvoltate anterior și de doctrină, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există contradicție evidentă între cele reținute prin hotărârea recurată și conținutul probelor administrate, starea de fapt reținută nefiind consecința unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.

În sarcina inculpatului C.V. s-au reținut următoarele fapte:

În perioada septembrie - octombrie 2003, a recrutat-o pe partea vătămată minoră C.M. pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției în clubul de noapte S din satul Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

În perioada septembrie - octombrie 2003, a recrutat-o pe inculpata R.A. pentru practicarea prostituției, iar apoi a constrâns-o prin bătăile aplicate să practice prostituția în același club de noapte S din satul Chiochiș, județul Bistrița-Năsăud, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, a recrutat-o pe partea vătămată C.M., după ce aceasta a devenit majoră, prin fraudă - promițându-i că o va lua de soție și îi va cumpăra importante bunuri materiale - pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției în mai multe cluburi din Spania, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada iulie 2003 - septembrie 2003 și în anii 2004, 2005 și 2006 a tras foloase de pe urma acestei practicării prostituției în diferite cluburi din Spania de către inculpata R.A., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În perioada ianuarie 2006, a recrutat-o pe inculpata B.D.C. pentru a pleca în Spania să practice prostituția, trăgând foloase de pe urma acestei activități, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.

În seara zilei de 27 decembrie 2005, știind că numita A.E. urma să fie audiată a doua zi de poliție, în calitate de martor, legat de evenimentele din noaptea de 25/26 decembrie 2005 de la discoteca B din Beclean în care inculpatul a fost implicat, agresând o altă persoană, i-a dat telefon acesteia și prin amenințări a încercat să o determine pe martoră să nu declare că l-a văzut lovind partea vătămată, iar martora, deși de teamă i-a promis inculpatului că o să se conformeze, cu ocazia audierii a declarat adevărul, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă - prevăzută și pedepsită de art. 261 alin. (1) C. pen.

În data de 29 decembrie 2005, cu ocazia unei discuții telefonice cu numita O.A., martor la același eveniment din 25/26 decembrie 2005 și care nu se prezentase la poliție la data de 27 decembrie 2005 când fusese invitată, i-a spus acesteia că o va propune el de martor și a îndemnat-o să declare mincinos, declarație de care nu a mai fost nevoie întrucât, între timp, partea vătămată și-a retras plângerea prealabilă depusă împotriva inculpatului, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare - prevăzută și pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) C. pen.

Probele administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, dovedesc vinovăția inculpatului, susținerile sale privind nevinovăția fiind lipsite de suport probator.

Relevante în dovedirea vinovăției inculpatului C.V. cu privire la recrutarea părții vătămate C.M. în vederea exploatării sexuale a acesteia sunt declarațiile părții vătămate care se coroborează cu cele ale martorei A.A., aceasta descriind modul în care era tratată partea vătămată de către inculpat, fiind supusă violențelor fizice și verbale și obligată să se prostitueze.

Martora P.D.I. confirmă, la rândul său, săvârșirea faptelor de către inculpatul C.V. în legătură cu exploatarea sexuală a părților vătămate R.A. și C.M., iar martorul P.T., a arătat că cele două erau aduse la club și coordonate de inculpatul C.V.

Martora S.M. a arătat că cele două părți vătămate au lucrat aproximativ 2 luni la barul din Ciochiș ca dansatoare, fiind aduse de către C.V., aceeași variantă fiind susținută și de către cel care se ocupa de muzică în bar, martorul M.A.

De altfel, și inculpata R.A. a confirmat faptul că s-a prostituat în Spania și a trimis unele sume de bani pe numele inculpatului C.V.

Inculpatul C.V. în cadrul convorbirilor telefonice înregistrate și purtate cu diferite persoane de sex feminin, recunoaște că a primi banii de la R.A., acesta neavând nicio sursă de venit.

Relevantă este în acest sens o convorbire a inculpatului C.V., purtată cu numita P.L. - A. (zisă P.), la data de 31 ianuarie 2006, orele 23:09, în care i-a spus acesteia, cu referire la inculpata R.A. „ține minte, mă înțelegi?, că de 4 ani pe spatele ei am trăit și eu și tu și Dana și toate. Și tu?”, apoi „gândește-te că am mers și am trăit tăți am mâncat, că dacă nu era ea .. muream de foame tăți și n-are ce să zică ..”, precum și „de asta zic că și eu, și eu îs foarte mulțumit de ăstea, că am mâncat și eu, ai mâncat și tu, o mâncat și Dana, o mâncat și aia și-am mâncat toată lumea”, ori „că eu, ce bani? că eu, n-am, am eu meserie?”.

O altă convorbire, de asemenea, relevantă, este aceea din data de 17 decembrie 2005, orele 22:08, dintre inculpatul C.V. și o persoană pe nume „F.”, căreia inculpatul i-a spus „Păi, știi cât stric eu pe lună, scumpă?”, urmată de „Cel puțin un 3.000, 3.000, 3.500 de Euro, deci îi..îi.. pe lună, care-i stric io” și de „Păi, de asta zic, că tu-mi spui de 3 - 400 dolari (sumă pe care fata ar fi fost dispusă să i-o trimită din America inculpatului) și de nu știu ce. Păi 3, păi numai telefonu, telefonu mi 2 - 300 de, de dolari plus asigurările de la mașină încă 400 dolari. Îs 700, aproape 1.000 de dolari” precum și de „Care-s, îs C și trebuie să le plătesc”.

De asemenea, este relevantă discuția purtată cu aceeași persoană la data de 17 decembrie 2005, orele 22:21 căreia inculpatul i-a spus: „și-a cumpărat un telefon N 8800, la prețul de 850 Euro” iar după ce interlocutoarea i-a spus că ar vrea și ea să-i trimită cineva câte 30 - 20.000 de dolari, inculpatul, referindu-se la inculpata R.A. a afirmat: „m-a sunat … chiar m-a sunat și cum o auzit cum vorbesc, o zis că ce, ce am, ce s-o întâmplat? Am zis că nu, că am nevoie de bani. Păi, zice: - tu mereu ai nevoie de bani - și zice - vezi, că-ți trimit pe autocar, știi? Din … că-mi trimite din Spania, știi? Și vezi că-ți trimit pe autocar … de asta zic că mi-o pus sâmbătă și-mi ajunge pe luni și de aia am zis, că luni, nu mai trebuie să scot din bancă și am un prieten pe autocar și mi i-o dat la el și trebuie să mi-i aducă”.

În continuarea discuției purtate la data de 17 decembrie 2005, orele 22:39, cu aceeași persoană pe nume „F.”, inculpatul a afirmat tot cu referire la inculpata R.A.: „dacă ea vine și stă cu mine în România, ce bani avem, 200.000 de Euro? Ăștia-s bani în România? Că dacă … imediat îi strici … Și apoi devenim boschetari și eu și ea …de asta îmi trimite așa și o doare în paișpe sau când … da ți-am zis, de fiecare dată când vine în România, în vară, la mare sau la Poiana Brașov … că trebuia să vină în iarna asta și când venea, tot timpul îmi dădea câte 20.000 - 30.000 de ..”, iar la întrebarea interlocutoarei „bărbatu-so nu-i gelos pe tine?” inculpatul i-a răspuns „da nu, nu știe nimeni dragă, nu știe. De aia nu știe nimic bărbatu-so, știe că-s fratele ei …”

Toate aceste aspecte se coroborează cu discuțiile purtate de inculpat direct cu inculpata R.A., ca de exemplu: la data de 16 decembrie 2005, orele 14:26, acesta i-a trimis un SMS cu conținutul: „trezește-te puiuț fiindcă nu am bani și fă un miracol și trimite-mi ceva pe WU vreo 3.000”.

De asemenea, în sensul dovedirii faptului că inculpata R.A. s-a prostituat în Spania în folosul inculpatului C.V., în cursul anilor 2003, 2004 și 2005, pot fi invocate transferurile de sume direct pe numele inculpatului sau pe alte nume, dar din anturajul inculpatului.

Cu privire la declarațiile persoanelor care s-au aflat în același timp cu inculpata R.A. în cluburile din Spania pot fi indicate:

- declarația părții vătămate B.A.A. care a arătat că în același club cu ea, „LP”, se prostitua o altă fată numită „A.” (identificată ulterior a fi inculpata R.A.), în folosul inculpatului C.V.

- declarația părții vătămate C.M.I. care a relatat același aspect ca și partea vătămată B.A.A.

- declarația părții vătămate minore M.C.I.A. care a arătat că, la momentul reîntoarcerii în club nu a mai găsit-o acolo pe B.S., deoarece aceasta a reușit să fugă, în schimb, în club a găsit-o pe inculpata R.A. zisă „A.” (care ieșise din țară la 10 iulie 2003 prin Vama Borș și care, în club, practica prostituția, iar banii obținuți îi trimitea în țară, fie prin sisteme bancare, fie prin intermediul șoferilor de pe autocarele firmelor de transport internațional de persoane, inculpatului C.V.

De altfel, relevant în dovedirea implicării inculpatului în activitatea infracțională este și atitudinea pe care acesta a avut-o, ulterior, după săvârșirea faptelor, când, conștientizând consecințele penale ale faptelor sale a încercat prin amenințări să o determine pe A.E. să declare mincinos, iar pe numita O.A. să o instige la mărturie mincinoasă.

Față de aceste probe, solicitarea inculpatului de achitare este exclusă, la baza condamnării sale stând probe certe de vinovăție.

Inculpatul I.P.D., la rândul său, a susținut că este nevinovat, solicitând achitarea pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în sarcina inculpatului se reține faptul că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în primăvara anului 2002, după ce fratele său B.L.U., le-a recrutat pe partea vătămată B.M. și pe martora H.L.C., prin fraudă - sub pretextul că le va găsi un loc de muncă în Belgia, le-a preluat pe acestea și le-a transportat în Belgia, unde le-a vândut unor proxeneți albanezi, pentru a fi exploatate prin obligarea la practicarea prostituției, ceea ce partea vătămată și martora menționate mai sus au și făcut, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. și a art. 41 alin. (2) C. pen. (cu două acte materiale).

Fapta aceluiași inculpat I.P.D., care, în primăvara anului 2003, a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pe partea vătămată B.S., apoi a transportat-o în Spania, unde, într-un club, a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane - prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiași inculpat I.P.D., care, la data de 27 septembrie 2003, împreună cu inculpatul Ș.D.C. și în baza unei înțelegeri prealabile (după ce inculpatul B.L.U. a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pe minora C.M.I., în vârstă de până la 15 ani și a trimis-o pe aceasta - în ziua următoare celei în care a împlinit vârsta de 15 ani - în Spania) au primit-o și au plasat-o pe aceasta într-un club de noapte în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului I.P.D., care, în cursul lunii mai 2004, a recrutat-o pe martora L.M.E. pentru practicarea prostituției și a tras foloase de pe urma practicării prostituției de către aceasta în Spania și Belgia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen.

Deși inculpatul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea acestor fapte, declarațiile sale sunt infirmate de declarația părții vătămate B.M. care se coroborează cu cele ale martorilor M.V.M. -(confirmă varianta învederată de către partea vătămată B.M.), M.A.F. (a arătat că la 30 aprilie 2002 i-a transportat pe inculpatul I.P.D., pe partea vătămată B.M. și pe martora H.L. în Belgia la solicitarea și pe cheltuiala inculpatului) H.L.D. (sora martorei H.L.C. care a confirmat că martora a fost dusă în Belgia cu sprijinul inculpatului B.L.), B.T. (a arătat că I.P. a contribuit la plecarea părții vătămate în Belgia, unde trebuia să muncească la un azil de bătrâni, să facă menajul).

Faptul recrutării și exploatării prin obligarea la practicarea prostituției a părții vătămate B.S. este dovedit prin denunțul trimis autorităților române de către aceasta, coroborându-se cu declarația martorei G.L.V.

Declarația părții vătămate minore C.M.I. din cursul urmăririi penale se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu procesul-verbal de confruntare dintre această parte vătămată și inculpatul I.P.D., T.A.I. și Ș.D.C.

Recrutarea minorei L.E.M. pentru practicarea prostituției rezultă din declarația acestei martore, precum și din procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la 23 februarie 2006, conform căruia la domiciliul inculpatului au fost găsite pașaportul și cartea de alegător ale martorei L.

Astfel, susținerile inculpatului privind nevinovăția sa sunt lipsite de suport probator.

Inculpatul Ș.D.C. a susținut că nu a săvârșit infracțiunea de trafic de minori, iar pentru infracțiunea de proxenetism a susținut că partea vătămată îi este soție, motiv pentru care a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 27 septembrie 2003, împreună cu inculpatul I.P.D. și în baza unei înțelegeri prealabile (după ce inculpatul B.L.U. a recrutat-o prin fraudă, sub pretextul găsirii unui loc de muncă, pe minora C.M.I., în vârstă de până la 15 ani și a trimis-o pe aceasta - în ziua următoare celei în care a împlinit vârsta de 15 ani - în Spania) au primit-o și au plasat-o pe aceasta într-un club de noapte în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori - prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (1) și alin. (4), teza I, din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

În perioada august 2004, a tras foloase - constând în sume de bani - de pe urma practicării prostituției de către martora S.I., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen.

În baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioadele aprilie - octombrie 2003, mai - iulie 2004, septembrie - noiembrie 2004, ianuarie - aprilie 2005, iulie - august 2005, octombrie - decembrie 2005 și ianuarie - februarie 2006, a tras foloase - constând în sume de bani - de pe urma practicării prostituției de către inculpata Ș.G., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism sub formă continuată - prevăzută și pedepsită de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Toate aceste fapte au fost dovedite, relevante fiind declarațiile părții vătămate C.M. care se coroborează cu procesul-verbal de confruntare dintre aceasta și inculpații I.P.D., Ș.D.C., T.A.I. cu declarația martorei M.A.M. din care a rezultat că inculpatul cunoștea vârsta părții vătămate, cât și scopul trimiterii acesteia în Spania, cu faptul că a obținut foloase de pe urma practicării prostituției de către partea vătămată, astfel încât prin faptele sale, inculpatul a adus o vătămare libertății de voință și acțiune ale părții vătămate.

Cu privire la infracțiunea de proxenetism, reținută în sarcina inculpatului R.S., față de R.R. și C.P.S., deși acesta a susținut că nu există probe care să dovedească săvârșirea acestei fapte, actele dosarului dovedesc contrariul.

Astfel, inculpatul R.S. a fost cel care le-a transportat în Spania pe R.R. (27 ianuarie 2004 au părăsit împreună țara cu autoturismul înmatriculat sub nr. .........., pe la Vama Petea și au rămas în zona Valencia până la 25 aprilie 2004) și C.P.S. (la 14 octombrie 2004 a părăsit țara cu inculpatul R.S. cu autoturismul acestuia înmatriculat sub nr. .............) a stat o perioadă cu acestea în Spania, le-a transportat pe teritoriul Spaniei în diferite locații (de exemplu - în iunie 2005 le-a transportat în Ibiza pentru că începuse sezonul estival, acestea practicând prostituția în clubul RHC); Martora S.I. a arătat că inculpatele R.R.L., C.P.S. se prostituau în cluburile în care își desfășura și ea activitatea, arătând că „Sabina avea clienți și, din câte am constatat eu, ea a realizat încasări de circa 1.000 euro într-o săptămână). La rândul său, martora C.M. în declarațiile date a arătat că în perioada în care a lucrat în club, a lucrat ca prostituată inculpata R. (fostă C.) R.L. care preda banii obținuți inculpatului R.S. când acesta se afla în Spania sau dacă nu era acolo îi trimitea în țară. De asemenea, a arătat că și Sabina se prostitua pentru „S.” și împărțea banii pe din două cu acesta, confirmând prezența celor două surori C. la Ibiza în clubul RHC.

Procesul-verbal de percheziție domiciliară de la locuința inculpatului R.S. din care rezultă că a fost ridicată o fotografie în care erau cele două inculpate R. și C. alături de inculpatul R.S., vine să confirme cele învederate de martora C.

Relevante sunt și convorbirile telefonice purtate de inculpatul R.S. cu cele două inculpate R.R. și C.P.S., din datele de 11 februarie 2006, 7 februarie 2006, 9 februarie 2006.

Astfel, într-o discuție purtată cu inculpata R.R.L. la data de 11 februarie 2006, orele 06:47, inculpatul R.S. i-a spus acesteia (de unde se poate deduce că inculpatul știa în mod indubitabil că inculpata practica prostituția) „Ce vrei să faci din mine? Păi lasă-mă să fac și eu bani, Fă tu bani cum știi să faci și lasă-mă să fac și eu bani cum știu să fac”, îndemnul la practicarea prostituției fiind evident. În cadrul aceleiași convorbiri, inculpata R. (fostă C.) R.L., după ce i-a relatat inculpatului că a fost pe cameră cu „fraieri” în seara respectivă, i-a mai spus: „Mă, îți trebe să muncesc, muncesc. Dacă nu mă duc și muncesc singură și dă-mi pace! Bine? Îți trebe bani, stau aici. Nu-ți trebe bani, mă duc în altă parte. Să-ți fie clar” precum și „Mă! Ț-am mai zis o dată, vrei să-ți fac bani? Stau aici. Dacă nu-ți trebe mă duc în altă parte, sunt 1.000 de cluburi în care pot eu să mă duc și să fac, să stau degeaba. Și mă duc.”.

Deosebit de relevantă, cu privire la activitatea de prostituție pe care o practica inculpata R. (fostă C.) R.L. este convorbirea dintre aceasta și inculpatul R.S. din 11 februarie 2006, orele 16:44 și, în special, convorbirea de la minutul 17:30 încolo, care nu poate fi redată în conținutul acestei hotărâri, datorită caracterului ei obscen.

Dintr-o discuție purtată de către inculpat la data de 07 februarie 2006, orele 12:00, cu inculpata R. (fostă C.) R.L. reiese clar că și inculpata C.P.S. dădea jumătate din banii obținuți prin practicarea prostituției, inculpatului R.S.

Atunci când inculpatul a întrebat-o pe inculpata R. (fostă C.) R.L. câți bani a luat sora sa S. - când se făceau plățile în club - inculpata i-a răspuns că S. a primit 900 și ceva de Euro și că 400 și ceva, adică jumătate i i-a dat ei, după care inculpatul i-a spus acesteia că nu-i prea place calculul cu S., adică „ceea ce trebuie să ne deie aia nouă … nu pre o ieșit bine”.

Ulterior, la data de 09 februarie 2006, orele 21:47, inculpatul a discutat cu inculpata C.P.S., căreia i-a atras atenția „să nu se combine cu albanezul, pentru că dacă află „Ț.” că s-a combinat, „o taie”. După ce i-a spus că albanezii sunt periculoși, a îndemnat-o ca în situația în care va merge pe cameră cu el, să-l taxeze ca pe orice client, cu 50 - 60 Euro, pentru că „S.” nu-i fraier să-i dea mai mulți bani decât un ceas sau altceva, pentru că și el a avut femei la produs și știe care sunt șmecheriile.

Inculpatul a fost chiar foarte supărat pe inculpata C.P.S., după cum rezultă dintr-o altă convorbire telefonică interceptată și înregistrată, acesta spunând și amenințând: „Ș-apoi cad eu de c..t și-mi stric combinațiile pentru S., pentru 50 Euro și pentru 100 Euro eu pierd mii de Euro pentru S., că de vin acolo apoi îi rup tătă gura, tăt rup în ea”. După ce inculpata R. (fostă C.) R.L. i s-a plâns inculpatului că se ceartă cu fetele din club (acolo fiind și inculpatele B.M., Ș.G., F.A.E.) pentru „îmbârligăturile” S., acesta s-a enervat amenințând că „no las c-oi ajunge eu acolo, când îi f.t două în gură și-i rup tătă gura” și „No lasă că nu-i ea de capu ei”.

Față de probele existente la dosar, menționate anterior, susținerile inculpaților, care neagă implicarea lor în activitatea infracțională, sunt astfel lipsite de suport probator, la baza condamnării acestora stând probe certe de vinovăție.

„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie" a probelor în acuzare drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare ori criticare a probelor de vinovăție, o interpretare personală a acestor probe, combaterea lor prin exprimarea unor opinii proprii.

Folosind expresia „are dreptul să probeze", legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca și acuzării, obligația de a proba apărările sale, cât și lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.

În consecință, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. - aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Față de aceste considerente, rezultate din dispozițiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază lipsite de suport probator susținerile inculpaților privind nevinovăția.

B. Cu privire la critica recurenților inculpați C.V., R.S., K.R. și C.O.C., întemeiate pe cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, pentru care au fost condamnați, Înalta Curte o consideră neîntemeiată, apreciind că atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și subiective este realizat conținutul constitutiv ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost cercetați.

Infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 constă în „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”.

Infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2001 constă în „recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acesteia”. La alin. (2) al aceleiași infracțiuni se stipulează că „fapta prevăzută la alin. (1) dacă este săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care au autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Din analiza conținutului probelor administrate în cauză, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni menționate mai sus în ceea ce-i privește pe inculpații din prezenta cauză.

Astfel, inculpații C.V., K.R., C.O.C., R.S. au realizat activități de recrutare, respectiv transportare, transferare și găzduire a părților vătămate în vederea exploatării sexuale a acestora în scopul obținerii de foloase.

Activitatea de recrutare constă în atragerea (racolarea) victimei prin convingerea acesteia spre a fi exploatată în vederea obținerii de foloase.

Inculpatul C.O. le-a recrutat, prin fraudă, pe părțile vătămate M.L.I., C.A., inculpatul R.S. pe partea vătămată B.A.A., inculpatul K.R. pe părțile vătămate T.R.P. și G.V.A., iar inculpatul C.V. pe partea vătămată minoră C.M.

Procedeul folosit de către inculpați a avut la bază mirajul succesului financiar rapid, părțile vătămate fiind femei cu educație precară, lipsite de experiență și stare materială proastă.

Nu prezintă relevanță faptul că înainte de recrutare, o parte din părțile vătămate practicau prostituția. De asemenea, consimțământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului, conform legislației interne cât și a art. 3 din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane.

Transportarea presupune deplasarea subiectului pasiv dintr-un loc în altul prin mijloace de locomoție. Aceasta poate avea loc în interiorul țării, dintr-un loc în altul sau dintr-o țară în alta.

Astfel, inculpatul R.S. a transportat-o pe partea vătămată B.A.A. în Spania. Inculpatul C.V. a transportat-o pe partea vătămată C.M. la diferite locații în vederea practicării prostituției.

Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, prin vânzare, schimb sau alt tip de transmitere a posesiei.

Partea vătămată C.A. a învederat că a aflat de la o persoană că inculpatul C.O. o vându-se pentru suma de 5.000 euro patronului clubului din Spania unde era obligată să se prostitueze.

Găzduirea reprezintă activitatea prin care o persoană este adăpostită vremelnic într-o locuință sau alt loc având această destinație în scopul exploatării acesteia.

Se reține faptul că inculpatul K.R. a găzduit-o pe martora minoră G.V.A. în vederea trimiterii ei în Spania pentru a o exploata prin obligarea la practicarea prostituției, ca de altfel și inculpatul C.V. a găzduit-o în apartamentul său pe partea vătămată C.M.

Inculpații au efectuat toate aceste activități prin amenințare, violență, altă formă de constrângere, prin înșelăciune, insuflându-le victimelor temerea că ele sau alte persoane de care sunt legate afectiv urmează a fi supuse unor urmări negative grave, au exercitat activitate agresivă (lovire, acte sexuale obținute prin silirea victimelor) de natură să determine constrângerea victimelor, le-au luat documentele, le-au promis că vor fi angajate în locuri de muncă bine plătite.

Inculpatul C.V. prin înșelăciune a determinat-o pe partea vătămată C.M. să se prostitueze în favoarea acestuia, promițându-i, în mod mincinos, că o va lua de soție, dacă este „cuminte, ascultătoare și trage mai tare să facă bani”.

Astfel, inculpatul C.O. a invitat-o pe partea vătămată M.L. în Beclean și i-a propus să facă bani în Spania, ca femeie de serviciu la clubul patronului M. Acesta a exercitat amenințări în sensul că dacă nu-i dă o anumită sumă de bani „îi mănâncă copilul în loc de miel și îi stropește casa cu benzină și îi dă foc”. De asemenea, pentru a o determina să plece în Spania, inculpatul a amenințat-o că dacă se împotrivește o va înveli într-un covor și o să o bată cu un picior de masă pe care-l avea acasă și îl botezase „T.”.

Inculpatul R.S. i-a propus părții vătămate să plece împreună în Suedia, la sora lui mai mare care ar putea să-i ajute să-și găsească de lucru în agricultură.

Inculpatul a susținut că partea vătămată cunoștea că trebuia să plece în Spania nu în Suedia, existând în acest sens declarația martorei P.P. care a învederat că a asistat la o discuție între partea vătămată și inculpat din care a rezultat că inculpatul i-a spus că pleacă în Spania, însă acest fapt nu prezintă relevanță (țara unde urmau să se deplaseze), ci scopul pentru care se făcea deplasarea, cât și faptul că partea vătămată nu avea cunoștință că trebuia să se prostitueze, ci i se promisese un loc de muncă în agricultură.

Inculpatul K.R. i-a propus părții vătămate T.R.P. să plece în Spania la o verișoară de-a lui, care-i va asigura un loc de muncă ca menajeră, să îngrijească niște bătrâni sau copii. Acest aspect inculpatul l-a învederat și mamei părții vătămate căreia i-a spus că intenționează să se căsătorească cu partea vătămată, dar pentru a-și face bani de nuntă ar fi bine ca partea vătămată să plece în Spania unde el are două verișoare care o pot ajuta să-și găsească de lucru ca menajeră.

Prin activitatea desfășurată de către inculpați este realizat elementul material al laturii obiective ale infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

Urmarea imediată ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, respectiv trafic de minori, constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei, sub aspectul libertății, demnității, sănătății.

Sub aspectul laturii subiective intenția inculpaților a fost calificată prin scop, faptele fiind săvârșite în scopul exploatării persoanei.

Cu privire la infracțiunea de proxenetism reținută în sarcina inculpatului K.R. (a recrutat-o pe martora G.A. pentru practicarea prostituției și apoi a tras foloase de pe urma acesteia, în perioada august - octombrie 2004 și octombrie 2004 - februarie 2005, cât și de pe urma inculpatei B.M. în perioada august - decembrie 2005, ianuarie - februarie 2006 și R.S. (în perioada august 2004 - noiembrie 2004, februarie - martie 2005, mai - august 2005 le-a îndemnat pe inculpatele R.R.L., C.P.S. să practice prostituția în diferite cluburi din Spania, activitate de pe urma căreia a tras foloase), Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Astfel, inculpatul, fără a întrebuința constrângeri, le-a îndemnat, a înlesnit practicarea prostituției inculpatelor R.R.L., C.P.S., B.M. și a martorei G.A., tragerii foloase de pe urma acestora.

Inculpatele C.P. și R.R.L. sub supravegherea inculpatului R.S. au practicat prostituția în Spania în diferite cluburi „P” (Sagunto), R.H.C. „MP” (Arganda).

Inculpata B.M. a practicat prostituția în clubul MP, trimițându-i constant, prin transfer bancar, inculpatului K.R. sume de bani cuprinse între 500 și 1.850 euro, obținute din practicarea prostituției -6 septembrie 2005 - sumele de 1.150 euro, 1.850 euro și 464 euro

- la data de 29 noiembrie 2005, suma de 500 euro;

- la data de 07 decembrie 2005, suma de 1.050 euro;

- la data de 14 decembrie 2005, suma de 850 euro;

- la data de 10 ianuarie 2006, suma de 1.000 euro;

- la data de 17 ianuarie 2006, suma de 1.050 euro;

- la data de 24 ianuarie 2006, suma de 1.700 euro;

- la data de 07 februarie 2006, suma de 1.450 euro.

Deși inculpatul K.R. susține că B.M. nu s-a prostituat în favoarea sa, probele dosarului infirmă aceste afirmații. Chiar dacă aceasta a devenit soția inculpatului, acest fapt nu exclude existența infracțiunii de proxenetism.

În cauză, în ceea ce-l privește pe inculpatul R.S., i s-a reținut și infracțiunea de spălare de bani sub formă continuată prevăzută și pedepsită de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în sensul că, în perioada decembrie 2005 - februarie 2006 a dobândit, prin cumpărare și a deținut în scopul revânzării diferite bunuri: telefoane mobile, camere video, aparate foto digitale, agende GPS, despre care știa că provin din comiterea de furturi de către gruparea albaneză condusă de S.H. pe teritoriul Spaniei, fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Ca element material al infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002 se reține acțiunea de dobândire (activitatea prin care o persoană intră în proprietatea unui bun provenit din săvârșirea unei infracțiuni) și de deținere (stăpânirea unui bun rezultat din săvârșirea unei infracțiuni).

Relevante pentru dovedirea vinovăției inculpatului sunt convorbirile telefonice purtate de către inculpat cu membrii grupării albaneze (19 decembrie 2005, 23 decembrie 2005, 24 decembrie 2005, 27 decembrie 2005) mesajele primite de la albanezul S., cât și operațiunile privind transferul unor sume de bani prin sistemul WU.

Inculpatul a ținut legătura telefonic cu o grupare de hoți albanezi ce acționa pe teritoriul Spaniei, din care făceau parte și numiții S.H., B.K. și M.S. (zis P.), precum și un român poreclit „P.”. Inculpatul s-a împrietenit cu S.H. încă din cursul anului 2003.

După ce, în urma unei discuții telefonice purtate cu numitul S., inculpatul a aflat că gruparea acestuia „a luat marfă, vreo 140 de vorbitoare (telefoane) și 30 de camere (video)” a căzut de acord cu albanezul să cumpere bunurile, deși știa că provin din furt.

Pentru aceasta, inculpatul a luat legătura, tot telefonic, cu unul dintre ghizii firmei de transport internațional de persoane „B.”, aflat cu autocarul în Spania - numitul M.T.M., pe care l-a rugat să-i aducă în țară, desigur fără a fi declarate la organele vamale, 30 camere video și mai multe telefoane. Numitul M.T.M. a acceptat să preia camerele doar dacă erau puse în cutii de detergent, iar telefoanele erau puse într-o geantă normală, deoarece avea prea multe bagaje în autocar și nu mai avea spațiu.

În continuare, ținând legătura telefonică atât cu albanezul S.H. cât și cu ghidul M.T.M., inculpatul a reușit să îi facă pe aceștia să se întâlnească, iar albanezul i-a predat românului bagajele cu bunurile ce urmau a fi primite de inculpat, la sosirea autocarului în țară.

Într-o convorbire purtată la data de 19 decembrie 2005, orele 20:17 inculpatul l-a instruit pe interlocutorul său cum să ascundă telefoanele în folie de plastic și să le pună într-o cutie cu „detergent din acela care se numește S, care se găsește acolo de la care furi”.

Inculpatul R.S. a convenit să plătească albanezului pentru bunurile provenind din furt, cumpărate de la el, suma de 11.000 Euro.

Apelând la fratele său, J.A., inculpatul R.S. i-a transferat albanezului suma de 3.000 Euro, iar de pe numele inculpatei R. (fostă C.) R.L., prin WU, cu MTCN nr. 6025993644 din 20 decembrie 2005 a transferat pe numele lui S.H. suma de 2.000 Euro.

Prin intermediul inculpatului B.R., inculpatul R.S. a transferat pe numele albanezului B.K., tot la 20 decembrie 2005, suma de 3.000 Euro, tot prin WU.

După cum rezultă dintr-o convorbire din data de 23 decembrie 2005, orele 02:30, și orele 02:40 albanezul i-a confirmat inculpatului că a dat celor de la autocar 28 camere video din care 20 ascunse în cutii de detergent, precum și o geantă cu telefoane mobile în care deasupra a pus niște cafea și ciocolată.

Conform altei convorbiri din data de 24 decembrie 2005, orele 17:44 inculpatul a confirmat că a primit 28 camere video precum și telefoanele N.

Într-o convorbire purtată în aceeași zi, la orele 18:33, inculpatul a oferit spre vânzare o cameră video marca S despre care afirma că „dincolo-i 1.300 (de Euro) dar el o dă cu 750 Euro”.

La data de 27 decembrie 2005, orele 21:01, inculpatul R.S. a discutat din nou la telefon cu albanezul S.H., ocazie cu care acesta care i-a spus, printre altele: „am ceva de alea, știi, de alea de vedere și de vorbit (camere video și telefoane celulare n.n.), apoi „Da. Nu sunt multe, știi!? 49 sunt.. De-aste, 48 de vorbit și 10 cam numa așa, 11.”, urmat de „.. de vedere”.

Inculpatul a fost interesat și de cumpărarea acestor bunuri, deși știa că provin din furt și, procedând ca și în cazul anterior, a reușit ca, la data de 29 decembrie 2005 să facă joncțiunea între albanez și autocarul firmei „B.” în care se afla ghidul M.T.M., la o benzinărie R la km. 12 sau 13 pe autobanda 4 spre Cordova. La orele 11:15, inculpatul a avut confirmarea de la M.T.M. că a luat bunurile.

Inculpatul i-a achitat albanezului pe numele de B.K. suma de 2.000 Euro prin transfer WU, de pe numele inculpatei R. (fostă C.) R.L. (MTCN nr. 5305718341 din 29 decembrie 2005), iar suma de 2.500 Euro a transferat-o direct de pe numele său, tot prin WU, către albanezului S.H. (cu MTCN nr. 4376034445 din 29 decembrie 2005), achitând astfel, în total, suma de 4.500 Euro.

Așa cum albanezul a confirmat primirea banilor, inculpatul a confirmat, la data de 01 ianuarie 2006, orele 20:34, primirea tuturor bunurilor.

Deja în ziua următoare, 02 ianuarie 2006, inculpatul a început să pună în vânzare bunurile obținute de la albanezi.

În ziua de 23 ianuarie 2006 inculpatul R.S. a primit două mesaje de la albanezul S. prin care a fost înștiințat că acesta din urmă deținea mai multe telefoane celulare de diferite tipuri - în total 205 bucăți -, camere video și jocuri PS, precum și două agende laptop-uri, pentru care albanezul pretindea suma de 11.000 Euro.

Inculpatul i-a spus într-o primă fază albanezului că îi va trimite prin WU 5.500 Euro și alți 5.500 Euro îi va trimite prin șoferul de la autocar, iar după ce a convenit cu albanezul „să țină marfa până vineri”- adică 27 ianuarie 2006 - i-a sugerat ca bunurile „să le pună într-o valiză cu lacăt pe ea (la care să arunce cheile), să le ducă la o p..ă la un club și să le lase acolo”, iar inculpatul să-i transfere doar 1.000 Euro, iar alți 9.000 Euro să-i trimită pe autocar.

Într-adevăr, inculpatul R.S. a transferat prin WU pe numele albanezului B.K. la data de 25 ianuarie 2006 suma de 1.000 Euro, conform MTCN nr. 0991795760.

La data de 27 ianuarie 2006 albanezul s-a întâlnit cu șoferii de la autocarul firmei „B.”, numiții C.M. și H.I., zis „I.”, cărora le-a predat două genți cu bunurile provenind din furt, comandate de inculpat.

Inculpatul l-a dirijat pe albanez spre clubul de noapte „MP” din zona Arganda, în care deja se aflau și practicau prostituția inculpatele R. (fostă C.) R.L. și sora sa, inculpata C.P.S., spunându-i că o să ia banii de la prietena sa al cărei număr de telefon i l-a și dat și pe care el, albanezul, o știa pentru că a văzut-o când a fost acasă, cu o soră „faină”.

Într-adevăr, la orele 19:44 a zilei de 27 ianuarie 2006, inculpata R.R.L. i-a confirmat inculpatului R.S. că i-a dat albanezului (S.) suma de 5.000 Euro, dar nu și banii pentru reîncărcarea telefonului, iar acuma trebuie să coboare la clienți.

În discuția purtată de inculpat cu albanezul S. la data de 29 ianuarie 2006, orele 21:04 albanezul i-a confirmat că i-a trimis 205 telefoane mobile, din care 200 sunt complete, plus 4 plăci 31 și 2 GPS-uri, niște aparate foto, o grămadă de încărcători în două valize.

La data de 3 februarie 2006 inculpatul R.S. a purtat o nouă discuție cu albanezul S., care i-a spus că are 10 bucăți ceasuri de aur - furate din magazine, dar cu prețurile trecute pe ceasuri, ale căror valori sunt de 1.800, 2.200 și 2.800 Euro, în medie 2.000 Euro pe ceas, precum și mai multe telefoane celulare de diferite tipuri, în total 100 bucăți.

Inculpatul i-a solicitat albanezului să-i dea un ceas pentru prietena lui și i-a spus că prețul telefoanelor este de 5.200 Euro (pentru că-l costă 5 - 6 Euro decodatul lor).

Urmarea imediată a săvârșirii infracțiunii de spălare de bani a constat în modificarea situației juridice a bunurilor ce formează obiectul infracțiunii, inculpatul acționând cu intenție directă, cunoscând că bunurile ce formează obiectul faptei provin din săvârșirea infracțiunii.

C. Cu privire la criticile inculpaților R.S., K. (B.) R., C.V., întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte le consideră nefondate.

Inculpații R.S. și K.R. au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane, respectiv trafic de minori în infracțiunea de proxenetism.

Raportat la Decizia nr. 16/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12, și respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunii prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertate de voința și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore săvârșește infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

În cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafică persoane majore în acest scop, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I și II C. pen.

În situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Așa cum rezultă din probele administrate rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, respectiv minori, inculpații prin fraudă au recrutat părțile vătămate, iar prin folosirea amenințărilor, violențelor fizice, înșelăciune le-au obligat la practicarea prostituției în vederea obținerii de foloase materiale, astfel încât solicitarea acestora de schimbare a încadrării juridice este nefondată.

Încercarea de influențare ulterioară săvârșirii faptelor, prin corupere, a părții vătămate (care pe moment, pentru a-și primi banii, a scris o declarație astfel cum au dorit-o inculpatul și fratele său, C.I.A.), nu a reușit deoarece aceasta a explicat în completările de declarații din data de 10 mai 2006 și respectiv 8 august 2006 ce „activitate intensă” a desfășurat inculpatul C.O.C., prin intermediul fratelui său și a altor persoane, pentru a o influența pe partea vătămată să-și schimbe declarația.

Relevantă în ceea ce privește modul în care au acționat inculpații și edificatoare pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, respectiv minori este și declarația părții vătămate T.R.P., aceasta, în cursul anului 2003, s-a angajat ca barman la barul „V.” aparținând de SC „F.” SRL Beclean, fiind colegă de serviciu timp de 2 zile cu numita S.I.

Pe la sfârșitul anului 2003 - începutul anului 2004, în localul în care își desfășura activitatea partea vătămată, a ajuns inculpatul Z.A., zis „D.”, care, după ce a intrat în vorbă cu partea vătămată și a discutat cu aceasta referitor la salariul pe care-l obținea (situat la nivelul minimului pe economie), i-a propus să plece în Italia prin intermediul lui, unde să practice prostituția, inculpatul afirmând că în Italia are multe cunoștințe și o poate ajuta ca în acest fel să câștige mulți bani.

Întrucât partea vătămată nu i-a dat nici un răspuns inculpatului, după un timp acesta s-a deplasat din nou la barul în care lucra aceasta, însoțit fiind de verișoara părții vătămate, pe nume B.S.A., propunându-i din nou părții vătămate T.R.P. să plece prin intermediul lui în Italia pentru a practica prostituția.

Nici de această dată partea vătămată nu i-a dat un răspuns clar inculpatului.

Nefiind hotărâtă dacă să accepte sau nu propunerea făcută de inculpat, partea vătămată T.R.P. i-a povestit aceste împrejurări patroanei localului, martora G.L., care a sfătuit-o să nu aibă încredere în inculpat.

Fiind din nou căutată la barul unde lucra, în cursul lunii februarie 2004, de către inculpatul Z.A. zis „D.”, partea vătămată i-a răspuns clar, referitor la propunerea pe care acesta i-o făcuse, că nu dorește să plece în Italia pentru a se prostitua.

În vara anului 2004 partea vătămată T.R.P. a încetat să mai lucreze la barul „V.” din Beclean și s-a angajat tot ca barmană la un bar din satul Cristeștii Ciceului.

Cu ocazia unei ieșiri a inculpatului B.R. zis „R.” la acest bar, partea vătămată l-a cunoscut pe acesta.

Ulterior inculpatul B.R. a venit în mai multe rânduri la acest bar, împrietenindu-se cu partea vătămată.

După circa o lună de zile, cu ocazia unor discuții purtate cu inculpatul, partea vătămată i-a spus acestuia că intenționează să plece în Spania, la un văr de-al ei, care o poate ajuta să lucreze în agricultură. Atunci inculpatul i-a spus părții vătămate că ar fi mai bine să plece în Spania la o verișoară de-a lui, care îi va asigura un loc de muncă ca menajeră, să îngrijească niște bătrâni sau copii.

Despre propunerea făcută de inculpat, partea vătămată i-a spus mamei sale T.R.

Ulterior, inculpatul B.R. s-a dus și el la locuința mamei părții vătămate căreia i-a spus că intenționează să se căsătorească cu partea vătămată dar pentru a-și face bani de nuntă ar fi bine ca partea vătămată să plece în Spania unde el are două verișoare care o pot ajuta să-și găsească de lucru ca menajeră, să îngrijească o bătrână.

În cele din urmă, după discuțiile „convingătoare” purtate de inculpat cu partea vătămată și mama acesteia, în ziua de 6 octombrie 2004, partea vătămată a acceptat, motiv pentru care inculpatul a condus-o pe partea vătămată până la parcarea restaurantului „R.” din C., pentru a lua autocarul spre Spania, deplasarea făcând-o cu autoturismul condus de „B.” (inculpatul Ș.D.C.).

Partea vătămată a declarat expres că dacă ar fi știut că inculpatul o trimite pentru a practica prostituția nu ar fi fost de acord să plece în Spania.

Inculpatul B.R. i-a spus părții vătămate că la sosirea în orașul Tarancon va fi așteptată de verișoara lui, dând-o pe partea vătămată în grija ghidului de pe autocar, M.T.M. de la firma „B.”.

Inculpatul i-a dat părții vătămate banii pentru plata biletului de transport și cheltuiala de drum, respectiv suma de 200 sau 250 euro.

În aceeași zi partea vătămată a ieșit fără probleme din țară, călătorind cu autocarul respectiv până în Spania.

La sosirea autocarului în apropierea orașului Tarancon, la „P. km 91”, partea vătămată a constatat că nu o aștepta nimeni, motiv pentru care i-a cerut ghidului M.T.M. să îi permită să dea un telefon de pe celularul lui, inculpatului.

Când a aflat că partea vătămată nu a fost așteptată de nimeni, inculpatul i-a spus acesteia să nu-și facă probleme, să stea în locul respectiv că o va suna el pe verișoara lui și va veni să o preia. Astfel, partea vătămată a rămas la „P. km 91” unde după circa 30 minute au venit cu un taxi inculpata Ș.G., prietena inculpatului Ș.D.C., și martora S.I.

Inculpata i-a spus părții vătămate că a fost trimisă de B.R. după ea și i-a cerut să o însoțească.

Astfel partea vătămată a ajuns la clubul „MP” din satul Perales de Tahuna.

Ajunsă în club, partea vătămată a fost prezentată patronului pe nume F., de către inculpata Ș.G., după care a fost cazată în aceeași cameră cu inculpata Ș.G. și S.I. Aici, partea vătămată a aflat de la inculpata Ș.G. că va trebui să se prostitueze cu diferiți clienți ai clubului.

După sosirea în club inculpatul i-a telefonat părții vătămate și i-a spus că va trebui să se prostitueze, iar banii pe care-i va câștiga să i-i trimită lui prin sistemul „MG” căci el îi va ridica în Beclean și-i va păstra până când partea vătămată va reveni acasă.

Deși partea vătămată i-a spus inculpatului că nu este de acord cu acest mod de „a face bani” acesta a repezit-o și i-a spus că pentru a le merge bine în viitor va trebui să facă ceea ce fac și celelalte fete.

Astfel, pentru că nu cunoștea pe nimeni în Spania și nu avea nici un ban, partea vătămată a fost nevoită, potrivit declarației sale, să accepte să practice prostituția în acel club.

Timp de aproximativ 2 luni și jumătate partea vătămată T.R.P. a practicat prostituția în acest club, iar sumele de bani obținute i le-a trimis inculpatului în țară prin transfer bancar - sistemul „MG” - o singură dată trimițându-i banii, la cererea acestuia, pe numele inculpatului F.C.G., care, după ce a primit banii, i-a dat inculpatului B.R.

Potrivit declarației sale, partea vătămată i-a trimis în total inculpatului suma de aproximativ 6.000 euro, rămasă după acoperirea cheltuielilor de cazare și masă în clubul respectiv.

În acest interval de timp inculpatul i-a telefonat în mai multe rânduri părții vătămate, întrebând-o câți bani a produs și certând-o de ce nu a făcut mai mulți bani, dându-i-o ca exemplu pe inculpata Ș.G., care, prin prostituție, câștiga sume mari de bani și i le trimitea inculpatului Ș.D.C.

La data de 19 decembrie 2004 partea vătămată a revenit în țară.

În parcarea restaurantului „R.” din C., partea vătămată a fost așteptată de inculpat (care venise cu un autoturism marca VW, despre care a spus că l-a cumpărat din banii trimiși de ea din Spania, cu suma de 3.000 Euro).

Partea vătămată s-a deplasat împreună cu inculpatul la domiciliul acestuia, unde au purtat discuții referitoare la activitatea desfășurată de partea vătămată în club, precum și cu privire la sumele de bani câștigate de ea, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că, în comparație cu inculpata Ș.G., partea vătămată a produs mult mai puțini bani, deși, potrivit spuselor lui „era mai frumoasă decât aceasta și mai tânără” motiv pentru care el considera că ar fi putut obține mai mulți bani din prostituție.

Din banii obținuți de la partea vătămată inculpatul i-a cumpărat acesteia un lănțișor de aur cu prețul de 100 euro și i-a dat mamei părții vătămate o singură dată, tot suma de 100 euro.

Când partea vătămată a adus în discuție situația banilor pe care i-a trimis ea inculpatului, acesta a început să se certe cu ea, ajungând chiar să se bată, după care s-au despărțit, fără ca partea vătămată să primească vreo sumă de bani de la el.

Văzându-se fără nici un ban, la începutul lunii ianuarie 2005, partea vătămată a luat hotărârea de a pleca din nou în Spania și să lucreze în acel club denumit „MP” pe cont propriu, plecând din țară pe data de 5 ianuarie 2005.

După ce a ajuns în club, partea vătămată a primit telefon de la inculpat, care aflase probabil de la inculpata Ș.G. că partea vătămată s-a reîntors în club, și care i-a cerut, pentru a o lăsa în pace pe ea și familia ei, să-i trimită încă 2.000 euro.

Deși i-a promis inculpatului că-i va trimite acești bani, de teamă să nu li se întâmple ceva celor de-acasă, după circa 3 săptămâni în care s-a prostituat în club, partea vătămată i-a trimis inculpatului doar suma de 600 - 700 euro, după care a plecat din club.

Pe la sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2005, în timp ce se afla în orașul Arganda, partea vătămată s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul B.R. (care în luna februarie 2005 venise în Spania) ocazie cu care acesta i-a cerut diferența de bani până la suma de 2.000 euro. Partea vătămată i-a dat inculpatului 300 euro, promițându-i că dacă va reuși să mai câștige bani, îi va trimite diferența de circa 1.000 euro, ceea ce însă partea vătămată nu a mai făcut.

Edificatoare pentru dovedirea existenței infracțiunii de trafic de persoane este declarația părții vătămate B.A.A. care în anul 2003 s-a împrietenit cu inculpatul R.S., ajungând să aibă relații intime, relație ce s-a întins pe o perioadă de circa 3 - 4 luni.

În timpul verii care a urmat inculpatul R.S. i-a propus părții vătămate să plece împreună în Suedia, la sora lui mai mare, care ar putea să-i ajute să-și găsească de lucru în agricultură. Partea vătămată o cunoștea pe sora inculpatului și a luat în serios propunerea făcută de acesta, crezându-l bine intenționat.

După ce, la data de 12 mai 2003, partea vătămată și-a obținut pașaportul, folosind bani împrumutați de la fratele său, B.S., a mers împreună cu inculpatul la locuința fratelui, ocazie cu care inculpatul le-a spus fratelui și cumnatei părții vătămate că intenționează să plece împreună cu aceasta în Suedia, unde vor munci în agricultură și că vor fi găzduiți de sora lui mai mare, pe care, de asemenea, soții B. o cunoșteau.

Întrucât partea vătămată nu avea suficienți bani pentru o eventuală plecare în străinătate, deoarece la restaurantul la care lucra ea câștiga relativ puțini bani, partea vătămată le-a cerut împrumut soților B.S. și M. suma de 600 euro. Referitor la plecarea spre Suedia inculpatul a spus că au nevoie de acești bani deoarece o porțiune din drum vor merge cu mașina lui, după care vor lua vaporul.

Pe la începutul lunii iunie 2003 soții B. i-au dat părții vătămate suma de bani cerută împrumut, urmând ca, dacă aceasta câștiga în Suedia, să le restituie banii.

Inculpatul și partea vătămată au convenit ca data plecării să fie 6 iunie 2003.

La rândul său, inculpatul și-a pregătit pentru a avea de drum circa 800 euro.

În noaptea de 6/7 iunie 2003 inculpatul a luat-o pe partea vătămată de la locuința mamei ei, căreia inculpatul i-a spus că vrea să plece împreună cu A. în Suedia, unde spera să-i găsească de lucru la o pizzerie, prin intermediul surorii lui care le urma să le asigure și cazarea, plecând spre frontieră. Cei doi au ieșit din țară fără probleme prin PTF Borș, au traversat Ungaria și au intrat în Austria, de unde, inculpatul, în loc să conducă autoturismul în direcția Nord, s-a îndreptat spre Sud, spre Italia. Când partea vătămată și-a dat seama de acest lucru, l-a întrebat pe inculpat de ce nu merg spre Suedia, la care acesta i-a răspuns că vor merge mai întâi în Spania unde vor sta o lună și câteva zile, deoarece el are acolo un prieten pe nume L., care îi va ajuta să-și găsească de lucru, după care vor pleca în Suedia.

Pentru că partea vătămată ținea la inculpat, l-a crezut bine intenționat față de ea și a acceptat să meargă mai întâi cu el în Spania după care să plece în Suedia, fără să se gândească la faptul că inculpatul intenționa să o transporte în Spania pentru a o plasa într-un club în scopul exploatării ei prin obligarea la practicarea prostituției.

Inculpatul a transportat-o cu autoturismul marca SAAB, înscris în circulație sub numărul suedez ..........., până în orașul Denia (situat în relativa apropiere a Valenciei), iar de acolo până într-un sat cu numele de Cabo de la Noua.

Acolo s-au întâlnit cu numitul U.L., pe care partea vătămată îl știa din vedere, care i-a condus la casa în care el locuia cu chirie.

După ce în noaptea respectivă inculpatul și partea vătămată au dormit în acea casă, în ziua următoare inculpatul i-a spus părții vătămate „gata, mergem la lucru”.

Partea vătămată l-a întrebat pe inculpat unde o să lucreze, la care el i-a răspuns că „la un club, ca prostituată”. Partea vătămată a reacționat spunându-i că nu este de acord să facă acest lucru pentru că nici înainte de plecarea din țară și nici pe traseu el nu i-a spus că o va duce să se prostitueze. Inculpatul i-a replicat părții vătămate că nu are altă alternativă și că nu are ce face, că trebuie să meargă să lucreze în club pentru a câștiga bani, astfel încât la reîntoarcerea în țară să pună la punct apartamentul lui din Beclean, în care urmau să locuiască împreună.

În cele din urmă, văzând că nu are nici o cale de ieșire din situația în care se afla, partea vătămată i-a spus inculpatului că acceptă să meargă la club.

În seara aceleiași zile, inculpatul a transportat-o pe partea vătămată, tot cu autoturismul său, până la clubul „EQ”, situat la autostradă, între orașul Denia și satul Cabo de la Noua.

Inculpatul i-a explicat părții vătămate ce avea de făcut în club, respectiv că trebuia să meargă pe la mesele clienților din sala de bar a clubului și să-i determine să o aleagă pentru a urca pe cameră și a întreține cu ei relații sexuale contra cost, tarifele de urcare pe cameră fiind diferențiate funcție de durata de timp ce urma a fi petrecută cu clientul.

Potrivit declarației părții vătămate, inculpatul a intrat cu ea în club și a prezentat-o recepționerului, după care a plecat.

În acest club partea vătămată s-a prostituat, silită de împrejurări, timp de aproape o lună de zile, până la sfârșitul lunii iunie - începutul lunii iulie 2003, câștigând pe săptămână, în afara sumelor de bani necesare pentru plata cazării și întreținerii la club, câte 300 - 400 euro, bani pe care i-a predat săptămânal inculpatului.

Fiind nemulțumit de sumele de bani pe care partea vătămată le-a câștigat, inculpatul i-a spus părții vătămate că o mută la un alt club în care va putea câștiga mai bine.

Astfel inculpatul a transportat-o pe partea vătămată în orașul Castellon, situat în relativa apropiere a Valenciei, ducând-o până la clubul „LP”, spunându-i să intre în club și să solicite să fie primită să lucreze în club.

Inculpatul s-a cazat la un motel din oraș și periodic, la sfârșit de săptămână, a ridicat de la partea vătămată sumele de bani pe care aceasta le-a obținut prin practicarea prostituției.

După aproximativ două săptămâni de zile, în jurul datei de 28 iulie 2003, inculpatul a plecat cu autoturismul aparținând cumnatului său B.N.A. (soțul surorii sale, C.) spre România, intrând în țară la data de 30 iulie 2003.

Până să plece înapoi spre țară, inculpatul a primit de la partea vătămată, potrivit declarației acesteia, suma de aproximativ 1.500 euro obținută prin practicarea prostituției în clubul „LP”.

Între timp, în același club „LP” a venit și inculpata R.A. pentru a practica prostituția. Aceasta s-a cazat în aceeași cameră cu partea vătămată B.A.A.

Partea vătămată a continuat să practice prostituția în club până spre sfârșitul lunii august 2003, reîntorcându-se în țară la data de 1 septembrie 2003.

Până să revină în țară, partea vătămată, care ținea legătura telefonic cu inculpatul (care i-a spus că are nevoie de bani pentru a amenaja apartamentul), i-a trimis acestuia, potrivit declarației ei, suma de 1.200 euro printr-un șofer de la SC „E.D.T.” SRL Beclean, pe nume H.D., iar altă dată i-a trimis suma de 400 - 500 euro prin WU, astfel că la reîntoarcerea în țară partea vătămată a venit aproape fără bani, având doar 200 - 300 euro la ea.

La sosirea în țară partea vătămată a fost așteptată de inculpat, care a condus-o la apartamentul lui, în care nu făcuse nici o amenajare. I-a spus părții vătămate că nici bani nu mai are. În acel moment partea vătămată i-a spus inculpatului că nu mai vrea să lucreze în club și nici nu mai vrea să lucreze pentru el, la care inculpatul i-a precizat că dacă vrea să fie liberă, adică să nu mai aibă nici o treabă cu el, trebuia să-i dea 4.000 euro, pentru că altfel nu va scăpa de el.

Fiindu-i teamă de inculpat, partea vătămată i-a promis acestuia că se reîntoarce în Spania și-i dă banii pretinși de el și prin aceasta să se termine totul, s-o lase în pace.

Astfel, la data de 11 septembrie 2003, partea vătămată B.A.A. a ieșit din nou din țară prin P.T.F. Borș cu un autocar înmatriculat sub nr. ............. și s-a deplasat în Spania, mergând din nou la clubul „LP” din Castellon, unde a regăsit-o pe inculpata R.A. și pe o altă fată pe nume R.P., pe care o cunoștea pentru că-i fusese colegă de clasă la liceu și despre care a dedus că venise de câteva zile din România pentru a se prostitua tot în folosul inculpatului R.S., despre care sus-numita spunea că-l iubea.

După câteva zile partea vătămată a avut un incident cu aceasta din urmă, afirmând că a fost tăiată pe față cu un ciob de sticlă.

Partea vătămată i-a telefonat inculpatului și după i-a spus că a fost agresată de R.P. i-a spus că nu-i mai trimite nici un ban, la care inculpatul, potrivit declarației părții vătămate, a reacționat, amenințând-o că îi ia de pe stradă nepoata (fiica martorei B.M.) și i-o sechestrează.

Legat de acest aspect partea vătămată a declarat că a luat legătura telefonică cu cumnata sa B.M., căreia i-a povestit cele ce i s-au întâmplat, iar aceasta i-a confirmat că inculpatul R.S. a amenințat-o că dacă partea vătămată nu-i va da cei 4.000 de euro ceruți, îi va lua fetița și îi va face rău.

După alte câteva zile partea vătămată a cunoscut un cetățean spaniol care venea în club ca client.

După o scurtă perioadă de timp spaniolul i-a propus părții vătămate să plece din club acasă la el, propunere cu care partea vătămată a fost de acord și astfel a ieșit definitiv din club, fără să-i mai trimită inculpatului nici o sumă de bani.

În continuare inculpatul a sunat-o mereu și a pus-o și pe cumnata părții vătămate să o sune pe aceasta din urmă și să-i spună să-i dea inculpatului suma de 4.000 euro.

În luna decembrie 2004 partea vătămată s-a reîntors în țară împreună cu respectivul cetățean spaniol. Aceasta a fost căutată în piața din Beclean de către inculpat, care i-a cerut să-i dea 800 euro în locul celor 4.000 euro pretinși în septembrie 2003, spunând că aceia sunt banii pe care el îi datorează fratelui său J.A., zis „O.”, care răscumpărase aurul amanetat de inculpat pentru așa numita plecare în Suedia, dar partea vătămată a refuzat să-i dea vreo sumă de bani.

În aceste împrejurări și întrucât în zilele următoare inculpatul a urmărit-o cu mașina prin Beclean, partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului la poliție.

Partea vătămată a mai declarat că nu a depus plângere la autoritățile spaniole pentru că la început nu cunoștea limba spaniolă iar apoi, după întoarcerea inculpatului în România, nu a depus plângere la aceleași autorități spaniole pentru că i-a fost teamă de amenințările inculpatului la adresa membrilor familiei sale.

De asemenea, relevantă este și declarația martorei minore G.V.A. care, la sfârșitul lunii aprilie-începutul lunii mai 2004, aceasta lucra ca damă de companie la clubul de noapte „S” din localitatea Chiochiș, când, într-o seară, au venit acolo inculpații Z.A. zis „D.” și B.R. zis „R.”. Aceștia au stat la masă împreună cu martora și cu o colegă de-a ei de club, „C.” (identificată ca fiind N.C. din Sighetul Marmației), iar după un timp inculpatul B.R. i-a propus martorei G.V.A. să plece în străinătate să se prostitueze pentru el, urmând ca sumele câștigate să le împartă pe din două.

Aceeași propunere i-a făcut inculpatul Z.A. numitei N.C.

La propunerea făcută de inculpatul B.R., martora G.V.A. i-a răspuns că nu putea pleca pentru că era minoră și că de-abia peste o săptămână urma să împlinească 18 ani, adică pe data de 11 mai 2004. Inculpatul B.R. i-a spus martorei că nu era nici o problemă pentru că urma să stea la el până împlinea vârsta de 18 ani, după care urma s-o trimită în străinătate, precizându-i că urma să câștige mult mai mulți bani decât câștiga în clubul din Chiochiș.

Ca urmare a acestor argumente pe care cei doi inculpați le-au adus martorei minore și colegei sale N.C., ambele au acceptat propunerile făcute de inculpați.

A doua zi cei doi inculpați s-au deplasat cu autoturismul aparținând lui Z.A. la Chiochiș, de unde le-au luat pe martora minoră G.V.A. și pe N.C., transportându-le în Beclean la apartamentul de pe strada Z (aparținând soției inculpatului Z.A.) unde martora minoră și colega ei C. au fost găzduite.

În acest apartament cele două fete au fost găzduite aproximativ 2 săptămâni, până la data de 19 mai 2004, când martora G.V.A., împlinind deja 18 ani (singura care avea pașaport), a fost trimisă de cei doi inculpați cu un autocar în Spania, cheltuielile de transport fiind suportate de inculpați, deoarece martora nu avea nici un ban.

La sosirea în Spania, la benzinăria San Antonio din apropierea orașului Denia, martora a fost așteptată de inculpata R.A. zisă „A.”, care a condus-o la clubul „EQ”, în care se afla și partea vătămată C.M.

Înțelegerea a fost ca martora G.V.A. să se prostitueze în club până la sosirea numitei N.C. (după ce aceasta și-ar fi obținut pașaportul) iar banii obținuți să-i trimită inculpaților, care să-i împartă pe din două, între ei, deoarece înainte de plecarea martorei spre Spania, inculpatul Z.A. i-a dat inculpatului B.R. suma de 250 euro pentru a-i da martorei să-și plătească biletul de transport și să aibă de cheltuială pe drum.

După ce a început să se prostitueze în clubul „EQ” martora G.V.A. a fost apelată telefonic de către inculpatul Z.A., care a întrebat-o câți bani a făcut.

După circa 2 săptămâni, în care s-a prostituat în club, martora G.V.A. i-a spus inculpatului Z.A. la telefon că treaba nu prea mergea bine. Atunci inculpatul i-a spus să plece în Italia la un cunoscut de-al său pe nume „C.”, care urma să aibă grijă de ea (adică urma să fie „peștele” său) urmând ca din banii ce i-ar fi obținut acolo, jumătate să-i rămână acelui „C.”, iar cealaltă jumătate să-i trimită în țară lui și inculpatului B.R., pentru ca, apoi, el să-i dea o parte din bani martorei. Inculpatul Z.A. i-a dat martorei numărul de telefon al bărbatului cu numele de „C.” și după ce aceasta a vorbit la telefon cu acel bărbat, a plecat din club spre Italia, coborând aproape de orașul Florența, unde numitul „C.” a venit și a luat-o pe martoră, transportând-o la apartamentul lui din oraș.

Numitul „C.” a pus-o pe martoră să se prostitueze la stradă, în oraș, practicând un tarif de 40 euro pentru 15 minute.

Banii câștigați au fost luați de acel „C.”, care, la rândul lui, i-a trimis inculpatului Z.A. circa 500 euro.

Potrivit estimării făcute de martora G.V.A., cât timp a practicat prostituția în Italia, a obținut circa 40.000 euro, bani pe care i-a luat în totalitate „C.” și din care acesta trebuia să rețină jumătate iar cealaltă jumătate să o trimită inculpaților Z.A. și B.R.

După o lună și ceva de zile, respectiv la data de 9 iulie 2004, martora a fost depistată de Poliția italiană fără acte de ședere pe teritoriul Italiei și expulzată în România.

Întrucât martora a venit în țară fără nici un ban, din Aeroportul Otopeni i-a telefonat inculpatului Z.A., cerându-i să o ajute să revină în Beclean și astfel acesta a apelat la un prieten de-al său care a transportat-o în Gara de Nord și i-a cumpărat bilet de tren pentru a ajunge în Beclean. Aici inculpatul Z.A. i-a permis martorei să locuiască din nou în apartamentul ce-l deținea soția lui.

În timp ce martora G.V.A. locuia în acel apartament, inculpatul B.R. i-a propus să se prostitueze pentru el, la stradă, în parcarea de la intrarea în comuna Uriu, propunere cu care martora a fost de acord. Astfel, începând din luna august 2004 și până în octombrie 2004, martora G.V.A. s-a prostituat la stradă în locul mai sus arătat, iar banii astfel obținuți i-a predat inculpatului B.R., care i-a dat din ei doar bani de cheltuială.

Potrivit aprecierii martorei, în unele zile în care se prostitua la stradă „realiza” chiar și 4.000.000 ROL.

Potrivit declarației martorei R.A. (care, de asemenea, se prostitua în parcarea de la intrarea în comuna Uriu) martora G.V.A. obținea din prostituție (practica sex normal, oral și anal) între 600.000 și 1.000.000 ROL pe zi.

În cursul lunii octombrie 2004, pe motiv că inculpatul B.R. o tot certa că nu face bani destui, martora G.V.A. s-a hotărât să plece și atunci când i-a spus despre această intenție a sa inculpatului Z.A.

Acesta i-a cerut să nu plece ci să rămână să se prostitueze pentru el în același loc.

Astfel, acceptând propunerea inculpatului Z.A., din luna octombrie 2004 și până în luna februarie 2005 (când și-a găsit un prieten și s-a mutat la el) martora G.V.A. a practicat prostituția la stradă în același loc de la intrarea în comuna Uriu, iar banii obținuți i-a predat acestui inculpat.

Potrivit declarației martorei, după ce a început să practice prostituția în folosul inculpatului Z.A., „plecând” de la „R.” (inculpatul B.R.), a fost bătută de acesta din urmă cu ocazia unei întâlniri avute în localitatea Beclean.

Cu privire la inculpatul C.V., este dovedit faptul că prin înșelăciune a recrutat-o în vederea practicării prostituției pentru acesta, pe partea vătămată C.M., promițându-i în mod mincinos, „că dacă este cuminte, ascultătoare și trage tare să facă bani o va lua de soție”, partea vătămată reproșându-i ulterior inculpatului că nu s-a ținut de promisiune.

Astfel, solicitările inculpaților R.S., K.R. și C.V., de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de persoane, respectiv minori, în infracțiunea de proxenetism sunt nefondate.

Inculpatul C.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. în aceeași infracțiune, dar cu reținerea doar a alin. (1) al art. 329 C. pen., cu privire la inculpata B.D.C., solicitare pe care instanța o apreciază neîntemeiată.

Astfel, inculpatul C.V., după ce i-a rezervat un loc la autocarul firmei „B.”, ce avea stabilită plecarea spre Spania la data de 11 ianuarie 2006, și după ce inculpata a vorbit de pe telefonul inculpatului celular cu o fată pe nume „S.” (ce se afla atunci în clubul de noapte „MP” din Spania și practica prostituția) pentru a se asigura că în club există locuri, acesta a condus-o, în dimineața zilei de 11 ianuarie 2006, la autocar pentru a pleca spre Spania.

La sosirea în P.T.F. Borș, întrucât inculpata nu îndeplinea condițiile legale pentru a ieși din țară, nu i s-a permis să plece în străinătate.

Nici la a doua încercare a inculpatei de a ieși din țară prin P.T.F. Nădlac - Arad, făcută la propunerea și inițiativa inculpatului C.V., aceasta nu a reușit, astfel că a revenit până în municipiul Cluj-Napoca cu o mașină de ocazie, iar de aici până în Beclean a fost adusă cu autoturismul de inculpatul B.R.

Interesul inculpatului pentru plecarea inculpatei B.D.C. în Spania și acordul acesteia pentru a pleca în vederea practicării prostituției în același club în care a mai fost, rezultă cu claritate din convorbirile telefonice purtate de inculpat și inculpată în perioada de la începutul lunii ianuarie 2006 și până la jumătatea acestei luni, precum și din intenția inculpatului (exprimată ulterior eșuării încercării de a pleca din țară în 11 și 12 ianuarie 2006) de a o scoate din țară pe inculpată chiar și în mod nelegal, intenție care însă nu s-a mai transpus în practică.

Anterior, în cursul anului 2005, în perioada 24 august-15 noiembrie, inculpata B.D.C. a practicat prostituția în clubul „MP” din Spania, trimițându-i inculpatului C.V., la data de 12 septembrie 2005, suma de 2.900 euro.

Separat de aceasta, la data de 08 noiembrie 2005, inculpata B.D. i-a trimis inculpatului C.V., însă pe numele numitei P.L. suma de 900 euro.

Conform art. 329 alin. (2) C. pen. „Recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că, în mod corect, s-a reținut în sarcina inculpatului C.V. și alin. (2) al infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen., rezultând că inculpatul a recrutat-o pe inculpata B.D.C. pentru a o trimite în Spania să practice prostituția.

Recrutarea unei persoane pentru prostituție constă în atragerea de elemente și îndrumarea lor spre prostituție, descoperirea și determinarea unei persoane să accepte să practice prostituția.

În acest sens i-a rezervat un loc în autocarul firmei „B.” pentru 11 ianuarie 2006 când a condus-o pentru a pleca în Spania.

Relevante sunt convorbirile telefonice dintre cei doi inculpați, din care rezultă interesul inculpatului pentru plecarea inculpatei B.D.C. în Spania și acordul acesteia pentru a pleca în vederea practicării prostituției în același club în care mai fusese. Nu prezintă relevanță în reținerea infracțiunii dacă anterior partea vătămată se mai prostituase.

Deși inculpata B.D.C. nu a recunoscut că ar fi fost recrutată de inculpatul C. și ar fi practicat prostituția în favoarea acestuia, explicațiile acesteia privind trimiterea sumelor de bani provenite din prostituție către inculpatul C. sunt lipsite de credibilitate i-a trimis sume de bani pentru a le ține până la sosirea sa în țară, în condițiile în care existau și alte modalități de a păstra banii, mult mai sigure, iar declarațiile martorilor S.I. și D.I.G., confirmă faptul că inculpata se prostitua în favoarea inculpatului C.V.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut și alin. (2) al infracțiunii prevăzute de art. 329 C. pen., în ceea ce-l privește pe inculpatul C.V., din probele dosarului rezultând faptul că B.D. fost recrutată de către inculpatul C.V. să practice prostituția în folosul său, activitatea acestuia nu se circumscrie îndemnului la practicarea prostituției sau înlesnirii practicării prostituției, ci recrutarea în vederea practicării prostituției.

D. Cu privire la critica recurenților inculpați C.V., R.S., K. (B.) R. și C.O.C., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră nefondată.

Recurenții inculpați au învederat că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluțiile de condamnare, fiind practic nemotivată.

Înalta Curte, analizând conținutul hotărârii constată că aceasta cuprinde descrierea faptelor reținute în sarcina inculpaților, forma și gradul de vinovăție, analizează probele care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale și a celei civile, se face referire la temeiul de drept care a justificat rezolvarea ambelor acțiuni, analizează modul în care a individualizat pedepsele aplicate inculpaților, fiind puse în evidență datele concrete care, folosite ca premise, au îndreptățit instanța să formuleze concluzii logice și să pronunțe soluția în prezenta cauză.

Conform jurisprudenței CEDO, judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de către părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor prin raționamente logice, ceea ce în speță s-a realizat.

Instanța de apel a analizat cauza prin prisma probelor administrate, a răspuns argumentat criticilor și mijloacelor de apărare invocate de către părți, astfel încât nu se poate susține că hotărârea recurată este nemotivată.

Inculpatul C.V., în cadrul aceluiași caz de casare, a criticat hotărârea și prin prisma faptului că la baza condamnării sale au stat declarațiile părților vătămate audiate doar în faza de urmărire penală, deoarece în faza de cercetare judecătorească acestea nu au mai fost audiate în condiții de contradictorialitate și în mod nemijlocit de către instanță, încălcându-i-se astfel, dreptul la un proces echitabil.

Este adevărată susținerea inculpatului potrivit căreia o parte dintre părțile vătămate sau de dintre martori nu au mai fost audiați în fața instanței de judecată, însă acest lucru nu-i poate fi imputat instanței, care, tocmai în vederea garantării dreptul la apărare și respectării dreptului la un proces echitabil, conform dispozițiilor procedurale, a luat toate măsurile pentru ca acestea să fie audiate (citate în mod repetat cu mandate de aducere) (Sadas c.Turciei), însă, datorită faptului că acestea nu se aflau în țară și adresele de domiciliu din străinătate nu erau cunoscute a fost imposibilă audierea acestora.

Citarea și audierea oricărui martor nu constituie o obligație, dreptul de a audia martorii nefiind absolut, instanța dispunând de o putere suverană de apreciere, cu condiția ca principiul egalității armelor să fie respectat și că, în ansamblul, procedura în litigiu să fie echitabilă. În situația în care martorul nu poate fi audiat, această imposibilitate trebuie să denote un caracter obiectiv, instanța trebuie să se conformeze unei obligații de diligență în realizarea tuturor demersurilor procesuale posibile pentru a asigura prezența martorului în cadrul procesului. În speță, nu există nicio încălcare a dreptului la un proces echitabil în situația în care neprezentarea părților vătămate sau a martorilor s-a datorat unor cauze neimputabile instanței de judecată (părăsirea teritoriului țării, imposibilitatea obținerii adreselor la care aceștia locuiau) (cauza Halimi c. Italiei).

Însă, ceea ce omite inculpatul este faptul că la baza condamnării sale nu au stat doar declarațiile părților vătămate, luate în faza de urmărire penală, ci și alte probe (declarații martori, interceptări convorbiri telefonice, transferuri sume de bani) care confirmă cele învederate de către părțile vătămate cu privire la modul în care au fost exploatate sexual de către inculpatul C.V., conturându-se o stare de fapt certă, bazată pe o justă corelare a probelor, care reflectă rolul jucat de fiecare inculpat în recrutarea, transportarea, găzduirea, transferarea și tratamentul aplicat victimelor infracțiunilor, care au fost ademenite cu promisiuni mincinoase să accepte plecarea în străinătate, în absența cărora aceste persoane nu ar fi fost de acord cu plecarea, fiind obligate să se prostitueze, iar banii erau însușiți de către inculpați, punându-le într-o stare de invulnerabilitate.

E. Analizând hotărârea recurată și prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de către toți recurenții inculpați, Înalta Curte constată că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților sub aspectul cuantumului și modalității de executare, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele fiind perfect adaptate cazului individual concret, fiind menite a influența în mod pozitiv inculpaților conștiința, caracterul și deprinderile.

Astfel, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea în discuție, conduita nesinceră a inculpaților (cu excepția inculpatului C.O.C. care a recunoscut faptele în faza apelului), modul lor de acțiune, atingerea adusă uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei numărul actelor materiale care compun activitatea infracțională, impactul social deosebit al faptelor, aspectul că trecerea timpului datorită complexității cauzei nu a atenuant starea de insecuritate creată în rândul opiniei publice, fermitatea ripostei societății. Prin pedepsele aplicate acestora se păstrează o proporție între gravitatea deosebită a faptelor săvârșite de către inculpați, consecințele acestora și durata în timp necesară reeducării și reintegrării sociale a lor, iar prin executarea prin privare de libertate a pedepselor dispuse va fi atins scopul pedepsei, acela de a constitui un mijloc de constrângere și de reeducare în spiritul respectului pentru valorile sociale încălcate.

Astfel, pedepsele aplicate sunt juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din perspectiva nevoii de resocializare a inculpaților.

Reducerea pedepselor pentru autorii unor asemenea infracțiuni ar echivala cu încurajarea tacită a lor și a altora la săvârșirea unor fapte similare.

În cauză nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante raportat la caracterul laborios al activității infracționale desfășurate și al întinderii în timp, atitudinii nesincere avute de inculpați, în pofida probelor evidente de vinovăție.

Inculpatul C.V. a criticat hotărârea și sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile, apreciind că în mod greșit s-a dispus confiscarea sumelor de 15.000 euro, 3.800 euro și 6.350 euro, întrucât la baza acestei confiscări au stat doar declarațiile părților vătămate.

Înalta Curte nu poate primi critica inculpatului, întrucât, în mod legal s-a dispus confiscarea acestei sume pe baza înscrisurilor existente la dosar (plăți făcute prin WU, BCR, transfer bancar) a declarațiilor părților vătămate (500 euro - 7 decembrie 2004, 2.000 euro - 25 mai 2004, 3.750 euro - 5 iulie 2004), înregistrările convorbirilor telefonice (inculpatul într-una din convorbirile telefonice avute cu inculpata R.A. recunoaște că nu avea nicio sursă de venit „că eu, ce bani, că ei, n-am, am eu meserie) deși în aceste condiții în august 2008 și-a achiziționat un autoturism marca M CLK cu suma de 60.000 euro, iar într-o altă convorbire cu numita F. afirma că R.A. îi dădea câte 20.000- 30.000 de euro când venea în concediu).

Astfel, măsura de siguranță a confiscării speciale este temeinică și legală, sumele de bani rezultate din exploatarea victimelor fiind precizate de către acestea în declarațiile date în mod explicit în faza de urmărire penală, coroborându-se și cu alte probe administrate în cauză, în mod corect, reținându-se că inculpatul a profitat de pe urma activității infracționale comise, indisponibilizându-se în parte, sumele respective.

Ținând cont că în virtutea regulilor privind responsabilitatea civilă, persoana care a suferit un prejudiciu are dreptul la repararea lui integrală, în sensul că ea trebuie pusă într-o situație cât mai aproape de cea pe care a avut-o anterior producerii faptului prejudiciabil, Înalta Curte, apreciază, că în mod corect au fost acordate daune morale părților vătămate, având în vedere experiența traumatizantă prin care au trecut.

În acest sens, Comisia Europeană a subliniat importanța obținerii de despăgubiri de către victimele unor astfel de infracțiuni, ca o recunoaștere a experienței lor și ca o compensație pentru traumele suferite.

Examinând cauza și prin prisma motivelor de recurs care se iau în discuție din oficiu, Înalta Curte constată că nu este incident vreun alt motiv de reformare al hotărârii atacate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații I.P.D., Ș.D.C., C.O.C., R.S., C.V., Z.A. și K.R.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de către inculpata B.M. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 14 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia penală atacată și în parte Sentința penală nr. 8 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Mureș și rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raport la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei B.M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 328 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de către inculpații I.P.D., Ș.D.C., C.O.C., R.S., C.V., Z.A. și K.R. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții inculpații I.P.D., Ș.D.C. și C.O.C. la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpații R.S., C.V., Z.A. și K.R. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B.M. în sumă de 400 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimatele părți vătămate B.M., Ș.S.C., H.L.C., C.V., B.S., C.A., C.M.I., B.A.A., M.C.I., R. (fostă L.) M.E., M.L.I., T.R.P. și C.M., în sumă de câte 150 RON se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM