Bribery in continuous form: validity of sting operation evidence and rejection of entrapment defense

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din 8 martie 2012, Tribunalul Bihor, în baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.N.S., fără antecedente penale, la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii condiționate în ce privește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca și a dispus ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa aplicată în cauză prin privare de libertate.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la 09 februarie 2011 până la 24 februarie 2011.

În baza art. 1605 alin. (6) C. proc. pen. a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură dispusă prin decizia penală nr. 141/R din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul S.N.S. să restituie denunțătorului I.C.N. echivalentul în RON a sumei de 1.100 euro la cursul oficial al zilei în care se efectuează plata.

A constatat că suma de 300 euro a fost restituită denunțătorului I.C.N. la data de 09 februarie 2011 conform procesului verbal.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) raportat la art. 163 C. proc. pen. a menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 15 februarie 2011 și procesul verbal de sechestru din 16 februarie 2011, asupra sumei de 873 RON consemnată la Banca C., la dispoziția D.N.A. - S.T. Oradea, conform recipisei de consemnare C1. din 15 februarie 2011.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 11.800 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel a reținut că, prin rechizitoriul D.N.A. - S.T. Oradea, înregistrat la instanță la data de 22 februarie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul S.N.S., pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în perioada în perioada iulie 2010 - februarie 2011, în calitate de comisar șef la A.N.P.C.- Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, a pretins, a acceptat și a primit, în cinci rânduri, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, suma totală de 1.400 euro, de la martorul denunțător I.C.N., pentru a-l proteja și favoriza pe acesta cu ocazia acțiunilor de control, pe linia comercializării produselor „etnobotanice", efectuate de comisarii din subordinea sa la punctul de lucru al întreprinderii Familiale „I.O.I.", situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, la care denunțătorul I.C.N. are calitatea de asociat, alături de fratele său, I.O.I., respectiv de a nu aplica amenzi contravenționale prea mari ori pentru a nu lua alte sancțiuni contravenționale complementare severe față de acesta. Audiat fiind în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, afirmând că nu a primit de la I.C.N. sume de bani în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu iar pe martorul denunțător precizează că l-a cunoscut în decembrie 2010, sau ianuarie 2011 când acesta s-a deplasat la sediul instituției cerând audiență și a reclamat desele controale la care a fost supus precum și severitatea ultimei măsuri luate, aceea a închiderii temporare a magazinului. După ultimul control din data de 8 februarie 2011, când s-a constatat nerespectarea sancțiunii închiderii temporare de către comisarul M., a doua zi a fost sunat de I., s-a întâlnit cu acesta la birou și martorul denunțător a insistat să primească plicul, după ce, în prealabil, l-a refuzat de mai multe ori, după care s-a realizat flagrantul.

În legătură cu conținutul plicului inculpatul a susținut că nu-și imagina că ar putea conține bani față de măsura drastică luată cu privire la magazinul administrat de I.C.N., a apreciat că în plic se găsea un favor respectiv fie o invitație la masă, la o serată, fie o bonificație pentru achiziționarea de marfă de la anumite magazine. A recunoscut că după prinderea sa în flagrant, în curtea instituției s-a speriat, a scos plicul din buzunarul interior al sacoului dar imediat, dându-și seama că face o prostie l-a pus înapoi iar după deschiderea plicului ce conținea 300 euro a afirmat că „sunt un prost" respectiv „pe un așa salariu mic, uite ce mi se întâmplă".

Prima instanță a reținut că inculpatul S.N.S. deținea funcția de comisar șef la Comisariatul Județean Pentru Protecția Consumatorilor Bihor din cadrul A.N.P.C. și potrivit fișei postului avea printre atribuțiile de serviciu coordonarea activității C.J.P.C. Bihor, întocmirea procedurilor privind activitățile specifice desfășurate de comisarii din subordine și urmărirea respectării acestora de către subordonați, exercitarea controlului privind activitatea personalului din subordine a pieței produselor și serviciilor din raza sa de competență, etc.

În cursul lunii mai 2010 martorul denunțător I.C.N., împreună cu fratele său I.O.I. au înființat întreprinderea Familială „I.O.I.", având sediul în localitatea R., județul Bihor, cu punct de lucru în Oradea, str. M. Obiectul principal de activitate declarat al firmei este „comerțul cu amănuntul al produselor cosmetice și de parfumerie în magazine specializate".

La data de 19 mai 2010 a avut loc o acțiune mixtă de control, la care au participat lucrători din cadrul B.C.C.O. Oradea și comisari din cadrul C.J.P.C. Bihor, la magazinele din mun. Oradea unde au existat informații că s-ar comercializa produse „etnobotanice". Astfel, s-au deplasat și la magazinul de pe str. M., aparținând Î.F. „I.O.I.", unde, în timpul controlului, comisarul M.O. a ridicat câte o mostră din flecare produs comercializat, fără a consemna aceasta în vreun act, lăsând o invitație numitului I.C.N. pentru a se prezenta a doua zi la sediul C.J.P.C. Bihor în vederea finalizării controlului și pentru aplicarea sancțiunilor legale pentru abaterile constatate.

Având în vedere invitația primită, în dimineața zilei de 20 mai 2010, martorul denunțător I.C.N., împreună cu fratele său, martorul I.O.I., s-au prezentat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde comisarul M.O. le-a comunicat că pentru abaterile constatate cu ocazia controlului efectuat în ziua precedentă ar putea să le aplice o amendă în sumă de 15.000 RON, însă „pentru o viitoare colaborare" le va aplica o amendă de doar 1.500 RON, precizându-le acestora că „puteți să vă faceți abonament la noi". Cu aceeași ocazie, comisarul M.O. a restituit în totalitate mostrele ridicate cu o zi înainte, fără a întocmi vreun document în acest sens, aplicându-le o amendă orientată spre minimum prevăzut de lege.

1. După o perioadă de timp, la data de 21 iulie 2010, a avut loc din nou o acțiune de control la punctul de lucru al întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea, pe linia protecției consumatorilor, la care au participat doi comisari din cadrul Comisariatului Județean Pentru Protecția Consumatorilor Bihor, însoțiți de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog.

Comisarii M.O. și L.N. din cadrul C.J.P.C. Bihor au ridicat, cu această ocazie, mostre din toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a le consemna într-un document, după care au lăsat o invitație reprezentanților firmei pentru a doua zi, în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

La data de 22 iulie 2010, potrivit invitației primite, martorul denunțător I.C.N. s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor la comisarul M.O., ocazie cu care acesta i-a spus denunțătorului că dorește să-l prezinte pe acesta la șeful instituției. Cei doi s-au deplasat în biroul inculpatului S.N.S., unde, după o scurtă discuție despre activitatea desfășurată, comisarul șef S.N.S. i-a comunicat martorului I.C.N. că va încearcă să-l sprijine pe viitor, în schimbul „recunoștinței" sale.

Cu această ocazie. în urma discuției avute cu comisarul șef S.N.S. și a aluziilor explicite ale acestuia, numitul I.C.N. i-a înmânat un plic în care se afla suma de 200 euro, pe care inculpatul S.N.S. l-a primit și fără să se uite ce sumă de bani se află în interior l-a pus într-un sertar de la biroul său, iar înainte ca martorul să părăsească biroul l-a asigurat pe acesta de tot sprijinul său, comisarul șef S.N.S. dându-i denunțătorului cartea sa de vizită.

Urmare a remiterii acestei sume de bani, comisarul M.O. a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției prin care i-a aplicat denunțătorului un avertisment, după care i-a restituit marfa ridicată cu ocazia controlului, fără a întocmi un document în acest sens.

2. La data de 20 septembrie 2010, la același magazin al întreprinderii Familiale "I.O.I." a avut loc o acțiune de control pe linia protecției consumatorilor, la care au participat comisarul M.O. din cadrul C.J.P.C. Bihor, însoțit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog.

În urma acestei acțiuni de control, comisarul M.O. a ridicat toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a întocmi niciun document de ridicare a bunurilor, comunicându-le totodată reprezentanților unității că le va închide magazinul pe o perioadă nedeterminată, după care a lăsat o invitație pentru data de 27 septembrie 2010, în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor. Dând curs invitației, martorul denunțător s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde s-a dus direct la comisarul șef S.N.S. în birou pentru a rezolva cu acesta să nu i se închidă magazinul și pentru a i se restitui marfa ridicată de către comisarul M.O. în urma acțiunii de control.

Întrucât, din unele discuții avute anterior cu comisarul M.O., denunțătorului i s-a sugerat de către acesta că suma de 200 euro remisă comisarului șef S.N.S. la data de 22 iulie 2010 ar fi „prea mică", acesta i-a dat inculpatului un plic în care se afla suma de 300 euro, pe care inculpatul l-a primit și fără să se uite în acesta, l-a pus în sertarul de la birou. Totodată, după ce a primit plicul, comisarul șef S.N.S. l-a asigurat pe I.C.N. că totul este în regulă și că a vorbit chiar și la Primăria Oradea pentru a rezolva ca magazinul acestuia să nu fie închis.

După aceste discuții numitul I.C.N. s-a deplasat în biroul comisarului M.O., care i-a aplicat o amendă minimă pentru una dintre faptele contravenționale constatate și avertisment pentru o altă faptă, după care i-a restituit marfa ridicată, fără a întocmi vreun înscris în acest sens, precizându-i că „avem mare noroc că suntem prieteni cu șeful S.N.S., că altfel am fi primit amendă de 5.000 RON". De asemenea, în urma „discuției" cu comisarul șef S.N.S., nu a mai fost aplicată sancțiunea complementară a închiderii temporare a punctului de lucru al întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea.

3. La data de 2 decembrie 2010, comisarul M.O. din cadrul C.J.P.C. Bihor, însoțit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog a efectuat din nou un control la magazinul întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea, tot pe linia comercializării produselor „etnobotanice" și procedând în aceeași modalitate a ridicat toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a întocmi vreun document de ridicare a mărfii, i-a avertizat pe reprezentanții unității că le va închide magazinul și a lăsat o invitație pentru săptămâna următoare în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

Fiind invitat pentru data de 6 decembrie 2010, numitul I.C.N. s-a prezentat la sediul C.J.P.C. Bihor, deplasându-se direct în biroul comisarului șef S.N.S., unde i-a remis un plic în care se afla suma de 300 euro, pe care acesta l-a acceptat și l-a introdus fără să verifice conținutul într-un sertar al biroului. După ce a primit banii, comisarul șef i-a spus lui I.C.N. să țină magazinul închis o perioadă de timp, până ce va fi anunțat de comisarul M.O., pentru „a nu fi bătător la ochi pentru celelalte organe de control", dându-i acestuia asigurări că îl va ajuta să deschidă cât mai repede.

După întrevederea cu inculpatul S.N.S., martorul denunțător I.C.N. s-a deplasat în biroul comisarului M.O., care a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției, aplicând o sancțiune minimă pentru abaterile constatate, dispunând închiderea temporară pe o perioadă de până la 6 luni a punctului de lucru și restituind, totodată, marfa ridicată cu ocazia controlului, fără însă a întocmi un document în acest sens. În timp ce aplica sancțiunea, comisarul M.O. i-a spus denunțătorului că îi dă acest cuantum minim al amenzii deoarece „suntem colaboratori", altfel sancțiunea ar fi fost între 5.000 și 10.000 RON.

La data de 15 decembrie 2010, în urma unei discuții telefonice cu comisarul M.O., numitul I.C.N. s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal nr. PV1. din 15 decembrie 2010, prin care s-a stabilit că „operatorul economic poate să își reia activitatea de comercializare a produselor menționate la cap. F al procesului verbal". În cuprinsul acestui proces-verbal a fost menționat de către învinuitul M.O. și comisarul Ș.D., care, potrivit declarației date în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței, nu a participat la întocmirea actului și nu a semnat respectivul proces-verbal.

4. În aceeași manieră s-a realizat și activitatea de control efectuată de comisarul M. la data de 19 ianuarie 2011, la punctul de lucru de pe str. M. al întreprinderii Familiale „I.O.I.", la care au participat lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog și comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secția Bihor, produsele „etnobotanice" fiind ridicate din magazin fără vreun document justificativ.

Dând curs invitației, la data de 25 ianuarie 2011, martorul I.C.N. s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, a fost primit în birou de către comisarul șef S.N.S., căruia i-a înmânat suma de 300 euro într-un plic, pe care acesta l-a acceptat și, ca de fiecare dată, l-a introdus în sertarul de la birou, fără a se uita ce conține. După primirea banilor comisarul șef S.N.S. i-a dat asigurări în continuare martorului I.C.N., spunându-i „să ne vedem liniștiți de treabă deoarece rezolvă el problemele care apar".

De la comisarul șef S.N.S., denunțătorul s-a deplasat în biroul comisarului M.O., care i-a aplicat o amendă minimă pentru abaterile constatate și sancțiunea complementară a închiderii temporare a activității pe o perioadă de până la 6 luni.

Important este faptul că pe perioada închiderii temporare a punctului de lucru, urmare a sancțiunii primite, în realitate magazinul a funcționat în continuare, însă cu preponderență seara (când vânzările erau mai mari la magazinele de acest profil), potrivit indicațiilor primite de la cei doi funcționari din cadrul C.J.P.C. Bihor.

5. La data de 08 februarie 2011, la magazinul martorului denunțător s-a prezentat din nou comisarul M., însoțit de lucrători de poliție din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog și din cadrul Poliției Municipiului Oradea tot pentru realizarea unei acțiuni de control pe linia protecției consumatorilor. Și cu această ocazie, comisarul M.O. a ridicat toate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare, fără a întocmi vreun document de ridicare a mărfii, i-a amenințat pe reprezentanții unității de față cu lucrătorii de poliție că le va închide definitiv magazinul și a lăsat o invitație pentru a doua zi în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

În aceste împrejurări, martorul I.C.N. a hotărât să denunțe fapta autorităților competente, astfel că în aceeași zi, 8 februarie 2011, s-a prezentat la sediul D.N.A. - S.T. Oradea, unde a formulat un autodenunț în care a menționat că a dat mită în mai multe rânduri comisarului șef S.N.S. pentru a-l favoriza cu ocazia efectuării acțiunilor de control pe linia comercializării produselor „etnobotanice", arătând totodată că pentru ziua de 9 februarie 2011 a fost invitat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde, potrivit „uzanțelor", urmează să dea suma de 300 euro comisarului șef S.N.S. și suma de 100 euro comisarului M.O., pentru a nu lua față de el sancțiuni contravenționale prea severe și pentru a-i fi restituite bunurile ridicate de către comisarul M.O. cu ocazia controlului din 8 februarie 2011.

Astfel, la data de 9 februarie 2011 s-a organizat activitatea de prindere în flagrant a comisarului șef S.N.S., sens în care organele de urmărire penală au procedat la înregistrarea seriilor bancnotelor ce au fost remise denunțătorului I.C.N., după care acesta s-a deplasat la sediul C.J.P.C. Bihor, unde, în jurul orelor 11:00, s-a întâlnit cu comisarul șef S.N.S., care l-a primit în biroul său, iar după o discuție de circa 15-20 de minute legată de acțiunea de control din seara zilei de 8 februarie 2011 și diferite posibilități de eludare a legii în acest domeniu, denunțătorul i-a remis comisarului șef S.N.S. un plic cu suma de 300 euro pentru a-l ajuta și favoriza în legătură cu controlul efectuat în seara zilei precedente, pe care acesta l-a acceptat, la fel ca și în celelalte rânduri, precizându-i însă lui I.C.N. că „ (...) Mie... Io numa' așa-ți iau asta, dacă tu-mi închizi mie până luni".

După ce a primit de la denunțător plicul în care se afla suma de 300 euro, inculpatul S.N.S. a intenționat să părăsească sediul C.J.P.C. Bihor, pe jos, fiind oprit în curtea instituției de organele de urmărire penală și condus în biroul său, declarând că deține suma de 873 RON, fiind banii săi personali. Fiind percheziționat biroul inculpatului, în sacoul pe care acesta îl pusese în momentul în care a intrat în birou pe spătarul de la scaunul de la birou, în buzunarul interior de la piept, organele de urmărire penală au găsit un plic alb de hârtie în care se aila suma de 300 euro, cu privire la care inculpatul a arătat ca l-a primit cu puțin timp în urmă de la numitul I.C.N., însă nu știe ce anume conține plicul respectiv.

Pe traseul parcurs din curtea instituției, unde inculpatul a fost oprit de organele de urmărire penală, până în biroul său de la etajul 1 al clădirii, inculpatul S.N.S. a încercat să arunce plicul cu bani care se afla în buzunarul interior de la sacoul său, însă văzând că organele de urmărire penală se aflau chiar lângă acesta și i-au observat gestul, a renunțat.

Organele de urmărire penală au procedat la verificarea seriilor de pe bancnotele având cupiura de 100 euro găsite în plicul din buzunarul de la piept al sacoului inculpatului cu seriile consemnate în procesul-verbal întocmit anterior, constatându-se că bancnotele găsite asupra inculpatului S.N.S. au aceleași serii cu cele ale bancnotelor înmânate de către organele de urmărire penală denunțătorului I.C.N.

Tot cu ocazia efectuării percheziției efectuate la sediul C.J.P.C. Bihor, a fost găsit în sertarul din mijloc din partea dreaptă a biroului inculpatului S.N.S. mai multe produse „aromaterapeutice", într-un plic de culoare albă, format A4, cu privire la care inculpatul S.N.S. a arătat că „acestea au fost ridicate de către comisarul M.O. de la numitul I.C.N. în urma acțiunii de control efectuată în seara zilei de 8 februarie 2011 la magazinul Î.F. I.O.I.", aceste produse fiind ridicate de către organele de urmărire penală.

S-a stabilit că produsele „etnobotanice" au fost ridicate cu ocazia acțiunii de control din data de 8 februarie 2011, de către comisarul M.O., prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, acesta ridicând produsele respective fără să aibă vreun temei legal și fără să întocmească vreun act (dovadă de ridicare) în acest sens. Din adresa nr. A1. din 18 februarie 2011 a C.J.P.C. Bihor a rezultat că produsele „etnobotanice" ridicate în data de 8 februarie 2011 de către comisarul M.O. de la Î.F. „I.O.I.", s-a făcut fără a exista o bază legală care să poată fi invocată și fără a exista un document de ridicare a acestora.

S-a reținut că, fapta inculpatului S.N.S. este dovedită de mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în etapa cercetării judecătorești, respectiv, autodenunțul formulat în cauză de I.C.N. confirmat ulterior de declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale și în fața instanței; declarațiile martorului I.O.I. care deși nu a participat efectiv la remiterea sumelor pretinse cu titlu de mită de către faptele său, a aflat de la acesta că i-a fost prezentat șeful C.J.P.C. Bihor, de către comisarul M., și îi dădea inculpatului S.N.S. suma de 300 euro de fiecare dată, doar la prima întâlnire i-a remis 200 euro însă i s-a comunicat că este prea puțin, cunoaște în mod direct modalitatea în care se realiza controlul de către comisarul M. și faptul că după ce fratele său da curs invitației și remitea banii inculpatului S.N.S., produsele etnobotanice le erau restituite iar sancțiunile contravenționale pe care le plăteau erau într-un cuantum mic, magazinul fiind închis temporar, dar în realitate acesta era deschis; declarația martorului P.V. care, de asemenea, confirmă modalitatea în care se desfășurau controalele de către comisarul M. și faptul că știa de la martorul denunțător I. că s-a înțeles cu reprezentanții C.J.P.C. Bihor cărora le dădeau suma de 300 euro la fiecare invitație și că marfa ridicată cu ocazia controlului le era restituită; declarațiile martorilor B.T., Ș.D. și L.N. angajați în cadrul C.J.P.C. Bihor care au arătat că pentru ridicarea mostrelor trebuia întocmit un proces-verbal tipizat pe care îl avea fiecare comisar când mergea în control, nu se ridica niciodată întreaga marfă și mostrele trebuiau predat la laboratoarele autorizate, unde se folosesc aceste mostre în totalitatea lor. De asemenea, martorul Ș.D. a menționat că la data de 11 februarie 2011 a constatat că în documentele întocmite de M.O. și ridicate cu ocazia flagrantului în procesul verbal datat 15 decembrie 2010 era menționat și numele său ca persoană ce a întocmit actul, prin care se permitea operatorului economic să comercializeze produse, dar, în realitate, nu cunoaște nimic în legătură cu procedura de închidere sau deschidere a magazinului.

S-a mai reținut ca fiind relevante sub aspect probator și declarațiile martorilor A.H.G. și S.C., din cadrul B.C.C.O. Oradea - Serviciul Antidrog care au arătat că, reprezentanții C.J.P.C. Bihor obișnuiau să ridice câteodată diferite produse pe care le introduceau în plicuri format A4 pe care le puneau la dispoziție chiar martorii, în care introduceau produsele etnobotanice ridicate; în legătură cu activitatea comisarului M. au arătat că acesta le comunica că a aplicat amenzi în cuantum foarte mare cuprinse între 10.000 RON și 25.000 RON iar cu ocazia controlului efectuat la data de 08 februarie 2011, după sosirea administratorului I.C.N., comisarul M. i-a reproșat acestuia faptul că magazinul este deschis, la care I. i-a replicat că și data trecută, după 10 zile a deschis magazinul, însă comisarul M. i-a spus că el nu i-a permis atâta vreme cât nu a întocmit un proces-verbal în acest sens. Cu această ocazie au fost ridicate fără documente justificative toate produsele etnobotanice care erau expuse în magazin, pe care M. le-a introdus într-un plic pe care nu l-a sigilat, închizându-l cu autocolante pentru prețuri. Modalitatea nelegală în care se efectuau controale de către comisarii din cadrul C.J.P.C. Bihor sunt confirmate și de martorii D.A.M. și L.I.D. Totodată, L.I.D. a arătat că inculpatul S.N.S. avea posibilitate reducerii cuantumului amenzilor aplicate de comisarii din subordine, fapt de care a beneficiat și martorul, căruia i-a redus cuantumul amenzii de la 4.000 RON la 100 RON, însă nu i-a solicitat nimic în schimb.

S-a mai reținut că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul S.N.S., astfel cum a fost susținută de martorul denunțător, este dovedită și de împrejurarea că imediat după efectuarea controlului, la data de 9 februarie 2011 a luat legătura cu martora B.A.A.M. căreia i-a solicitat să verifice dacă este posibilă aplicarea sancțiunii complementare a închiderii definitive a unui operator economic fără aplicarea unei amenzi, martora comunicându-i că acest lucru nu este posibil, de rezultatul percheziției efectuate la biroul inculpatului de unde au fost ridicate dintr-un sertar produsele aromoterapeutice ridicate de comisarul M. de la societatea martorului denunțător la data de 8 februarie 2011, al percheziției efectuate în biroul lui M.O., documente distruse de acesta dar reconstituite de organele judiciare, respectiv „proces-verbal de prelevare" utilizate de A.N.P.C., fiecare formular fiind în trei exemplare, unul necompletat ce avea aplicată ștampila întreprinderii Familiale I.O.I., C.U.I. C1. și semnătura indescifrabilă a reprezentantului acesteia, cel de-al doilea, cu nr. C2. din 21 iulie 2010, întocmit cu ocazia ridicării unor bunuri tot de la întreprinderea Familială I.O.I., invitația din 19 ianuarie 2011, ora 20:30 - 2 exemplare, a câte o filă fiecare, invitația din 8 februarie 2011, ora 19:30 - un exemplar, o filă, filă caiet dictando conținând 19 poziții cu diferite produse care au fost găsite în magazinul E. în data de 8 februarie 2011, procesul verbal de constatare a contravenției seria XX. nr. X1. din 9 februarie 2011, nefinalizat, - 3 exemplare, a câte două file fiecare și procesul verbal de constatare a contravenției seria XX. nr. X2. din 25 ianuarie 2011, referitor la întreprinderea Familială I.O.I. - un exemplar conține două file.

Mijloacele de probă enunțate se coroborează și cu procesul verbal de redare a discuțiilor în mediul ambiental, din care rezultă cum inculpatul S.N.S., în pofida calității sale de comisar șef al C.J.P.C. Bihor, îl „consiliază" pe denunțător în sensul că îi indică mecanismele de eludare a legii în domeniul comercializării produselor „etnobotanice", indicându-i, în concret, ce activități să întreprindă în acest sens. Această discuție are loc înainte de remiterea sumei de bani, constituindu-se astfel și într-o modalitate de a-l determina pe denunțător să îi dea sume de bani, în schimbul „protecției" și „consilierii" acordate.

Mai mult, pentru a sublinia riscurile la care se expune în cazul în care nu „colaborează", inculpatul îl amenință pe denunțător, în timpul acestor discuții, cu sesizarea organelor de urmărire penală, amenințându-l că îi poate face dosar penal, toate acestea în condițiile în care cu ocazia efectuării controlului din ziua anterioară nu au fost constatate fapte de natură penală: „Deci, eu, acuma, trebuie să-ți fac ție adresă, să te fac, către Parchet, dosar penal".

De asemenea, inculpatul se arată intrigat și de faptul că organele de poliție au obținut informații cu privire vânzările pe care numitul I.C.N. le-a realizat „de unde (...) știu ăștia de la poliție că tu, sâmbătă noaptea, ai avut vânzări de 80 de milioane?, atrăgându-i acestuia atenția că „înseamnă că și-ntre voi îs cârtițe! înțelegi?".

Relevant, sub aspectul modului în care comisarul șef S.N.S. a înțeles să-și exercite atribuțiile de serviciu, chiar sub aspectul „consilierii" pe care susține că i-ar fi acordat-o agentului economic în cauză este replica pe care i-a dat-o numitului I.C.N., chiar după ce a primit plicul cu bani de la acesta: „Mie, când îmi vine un audit și io nu iau o măsură, se interpretează! (...) vii la mine cu (...) (moment în care pe înregistrările audio-video se observă cum inculpatul îi arată denunțătorului plicul pe care cu câteva momente îl primise de la acesta). Astea-s chestii care după aia, pe mine, mă costă la procurori mii de euro. Deci, eu nu mă pot juca cu treburile astea".

Prima instanță a apreciat că se desprinde fără echivoc, din aceste discuții, faptul că inculpatul se cunoștea bine cu denunțătorul, nefiind prima dată când primește bani de la acesta pentru a-l favoriza, dar și faptul că a acceptat de la acesta suma de bani, pentru a-și încălca îndatoririle de serviciu.

Referitor la apărările formulate de inculpat privind caracterul nelegal al ordonanței procurorului din 09 februarie 2011, fiind interceptările convorbirilor telefonice și înregistrarea ambientală video, fapt ce ar atrage implicit nelegalitatea probelor obținute, a reținut că textul art. 912 alin. (2) C. proc. pen. stipulează ca în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizației motivate de la judecător ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor pe o durată de cel mult 48 ore.

A apreciat instanța de fond că ordonanța din 09 februarie 2011 emisă de procurorul din cadrul D.N.A. - S.T. Oradea este legală, fiind incidență acea situație de urgență reglementată de textul art. 912 alin. (2) C. proc. pen.

Deși, în memoriu se susține că ar ii existat timpul necesar pentru obținerea unei autorizații în acest sens de la judecător, atâta vreme cât, în aceeași zi, s-a obținut o autorizație de percheziție, a apreciat că obținerea autorizației de percheziție, respectiv a celei privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor se impun a fi tratate distinct în special prin prisma instituțiilor care își dau aportul la punerea concretă în aplicare a acestora. Dacă în cazul percheziției, textul art. 101 C. proc. pen. prevede că aceasta se efectuează de procuror, sau organul de cercetare penală însoțit de lucrători operativi, în cazul interceptărilor și înregistrărilor se solicită și se impune concursul tehnic al anumitor instituții specializate în astfel de proceduri, așadar, un întreg demers instituțional pentru punerea în executare a autorizației, operațiuni ce necesită în mod evident un timp mai îndelungat. Situația de urgență (care constituie premisa aplicării dispozițiilor art. 912 alin. (2) C. proc. pen.) este evident dovedită în cauză în condițiile în care urma a fi organizată prinderea în flagrant a învinuitului, context în care în mod corect procurorul a dispus emiterea ordonanței de autorizare provizorie.

În termenul reglementat de art. 912 alin. (3) C. proc. pen., procurorul a solicitat instanței confirmarea ordonanței din 09 februarie 2011 dispusă de Tribunalul Bihor prin încheierea dată în camera de consiliu din 10 februarie 2011. Deși s-a susținut că procurorul s-a adresat instanței pentru confirmare înainte de expirarea termenului de 48 ore, instanța a reținut că textul art. 912 alin. (3) C. proc. pen. instituie un termen de 48 ore care reprezintă un termen maxim limită până la care procurorul are obligația de a se prezenta la judecător, termen inserat tocmai pentru a se garanta imposibilitatea unor eventuale abuzuri care să aducă atingere drepturilor persoanelor.

În ceea ce privește susținerea inculpatului că organizarea flagrantului constituie o acțiune provocată, în sensul art. 68 C. proc. pen., inculpatul fiind sunat de martorul denunțător pentru a fi întrebat dacă mai vine la birou, a reținut că, în speță, remiterea sumelor bănești nu reprezintă altceva decât o acțiune care este parte integrantă a unității naturale a infracțiunii. Astfel, s-a reținut că din modul în care este reglementată infracțiunea prev. de art. 254 C. pen. rezultă că legiuitorul a pus pe același plan activitatea prin care s-a început executarea (pretinderea, acceptarea, nerespingerea promisiunii de mită) cu fapta în formă consumată (primirea mitei), context în care s-a apreciat că în momentul realizării flagrantului infracțiunea era deja una consumată.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei, s-a menționat că infracțiunea de luare de mită are conținuturi alternative, sub aspectul elementului material putându-se realiza fie printr-o acțiune, fie printr-o inacțiune. Astfel, acțiunea poate consta în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin făptuitorului, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, iar inacțiunea constă în nerespingerea de către acesta a unei astfel de promisiuni.

În concret, s-a arătat că, în prezenta cauză, modalitățile prin care inculpatul S.N.S. a săvârșit infracțiunea de luare de mită constau, în principal, în pretinderea, acceptarea ori primirea unor sume de bani de la agentul economic controlat, pentru a-l proteja și favoriza pe acesta cu ocazia acțiunilor de control, pe linia comercializării produselor „etnobotanice", respectiv de a nu aplica amenzi contravenționale prea mari ori pentru a nu lua alte sancțiuni contravenționale complementare severe față de acesta, precum și pentru a restitui marfa ridicată, de altfel în mod nelegal, de la întreprinderea familială „I.O.I.".

În legătură cu susținerile inculpatului privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de luare de mită, câtă vreme acțiunile de control erau efectuate exclusiv de comisarii din subordine, niciodată de inculpatul S.N.S., prima instanță a reținut că, printre altele, potrivit fișei postului, inculpatul răspundea de organizarea și funcționarea legală și eficientă a C.J.P.C. Bihor, exercitând controlul cu privire la activitatea desfășurată de personalul din subordine.

Din probele administrate în cauză rezultă că în urma controalelor din 21 iunie 2010, 20 septembrie 2010, 2 decembrie 2010, 19 ianuarie 2011, 8 februarie 2011 procesul verbal ele constatare a contravenției era întocmit de comisarul M.O. doar după ce, în prealabil, martorul denunțător se deplasa la biroul inculpatului căruia i-a predat prima dată 200 euro, apoi sume de câte 300 euro cu titlul de mită. Denunțătorul se deplasa apoi la biroul comisarului M.O. care nu uita să-i atragă atenția acestuia fie „că are noroc că este prieten cu inculpatul altfel ar fi primit o amendă de 5.000 RON", fie că „îi dă cuantumul minim al amenzii deoarece sunt colaboratori", restituindu-i de fiecare dată după caz mostrele ridicate, respectiv întreaga cantitate de marfă expusă în magazin. împrejurarea că inculpatul prin funcția pe care o exercita avea „un cuvânt de spus" în privința cuantumului amenzii contravenționale aplicată este probată și prin declarația martorului L.I.D. care, în urma unei audiențe la inculpat a obținut reducerea cuantumului amenzii pe care intenționa să i-o aplice comisarul M.O. de la 4.000 la 1.000 RON.

În sensul celor mai sus expuse, au fost apreciate ca având relevanță și rezultatele perchezițiilor efectuate la biroul comisarului M. și cel al inculpatului. Astfel, în geanta comisarului M.O. s-au găsit două formulare tipizate intitulate proces-verbal de prelevaie rupte având aplicată ștampila întreprinderii Familiale I.O.I. (cu privire la care M. declară că recunoaște și regretă că le-a distrus) precum și alte înscrisuri toate referitoare la același agent economic - invitație, proces-verbal de contravenție. Pe de altă parte, în biroul inculpatului, în sertar, s-au găsit toate produsele ridicate ilegal de la magazinul denunțătorului, cu prilejul controlului din 08 februarie 2011.

Contrar susținerilor inculpatului care a susținut că nu constituie infracțiune de luare de mită câtă vreme agentul economic avea posibilitatea de a achita în termen de 48 ore jumătate din minimul amenzii prevăzută de lege, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că din declarațiile angajaților C.J.P.C. Bihor rezultă că niciodată nu s-a pus în discuție și nu li s-a comunicat oficial vreo dispoziție privind aplicarea de amenzi minime operatorilor economici situați într-un cadru contravențional iar, pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat țin de punerea în executare a sancțiunii aplicate și nu de aplicabilitatea dispozițiilor cuprinse în legile ce reglementează contravențiile constatate la magazinul denunțătorului.

S-a apreciat că infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de către inculpat în formă continuată, în baza aceleiași rezoluții infracționale, fapt ce rezultă din materialitatea faptelor și din „modul de operare" al acestuia, fiecare act material întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită. Pentru existența unității de rezoluție nu este necesar ca reprezentarea activității infracționale ce urmează a fi desfășurată să implice o imagine exactă a acțiunilor sau inacțiunilor și a condițiilor în care ele vor fi săvârșite, fiind suficientă prevederea în linii generale a activității infracționale și a rezultatelor sale.

În concret, s-a reținut că inculpatul S.N.S. a avut de la început reprezentarea, în linii generale, a activității infracționale pe care o va desfășura, fiind conștient că, prin natura funcției deținute, poate condiționa îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau că poate primi ori accepta astfel de foloase pentru acte îndeplinite în exercitarea funcției sale.

S-a arătat că infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. se consumă în momentul în care autorul pretinde bani sau alte foloase, însă această infracțiune se realizează prin activitatea ilicită ulterioară, respectiv primirea banilor pretinși, situație în care avem de-a face cu o unitate infracțională naturală și, în consecință, cu o infracțiune unică. Rezultă că acțiunea finală (primirea), are caracter absorbant al primei acțiuni (pretinderea), în condițiile în care ambele acțiuni au fost comise în realizarea unei rezoluții infracționale unice.

În prezenta cauză, însă, inculpatul S.N.S. a primit, ori acceptat, în mai multe rânduri, după o acțiune inițială de pretindere, diferite sume de bani de la denunțător, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori de a face un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, fiecare act material întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, situație în care considerăm că suntem în prezența unei infracțiuni comisă în formă continuată.

În consecință, a apreciat că fapta inculpatului care, în perioada iulie 2010 - februarie 2011, în calitate de comisar șefia A.N.P.C.-Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, a pretins, a acceptat ori a primit, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, suma de 1.400 euro, în cinci rânduri (cinci acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni), de la martorul denunțător I.C.N., pentru a-l proteja și favoriza pe acesta cu ocazia acțiunilor de control, pe linia comercializării produselor „etnobotanice", efectuate de către comisarii din subordine la punctul de lucru al întreprinderii Familiale "I.O.I.", situat în Oradea, str. M., jud. Bihor, la care denunțătorul I.C.N. are calitatea de asociat, respectiv de a nu aplica amenzi contravenționale prea mari ori pentru a nu lua alte sancțiuni contravenționale complementare severe față de acesta, precum și pentru a restitui marfa ridicată de altfel nelegal, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu ref. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, prima instanță a reținut gravitatea incontestabilă a faptei de corupție a inculpatului, modul de săvârșire a acesteia, funcția deținută (inculpatul fiind comisar șef al C.J.P.C. Bihor) calitatea și atribuțiile de serviciu de care a profitat inculpatul pentru săvârșirea faptei, urmarea produsă, poziția nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, vis a vis de acuzațiile aduse, precum și antecedența sa penală.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta este cunoscut cu antecedente penale ce nu atrag însă starea de recidivă, fiind incidente dispozițiile art. 38 C. pen., potrivit cărora la stabilirea stării de recidivă nu se ține seamă de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiuni săvârșite din culpă.

Astfel, potrivit mențiunilor din fișa de cazier rezultă că inculpatul a fost condamnat, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R/18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, pedeapsă grațiată conform Legii nr. 543/2002. în condițiile în care în cadrul termenului prev. de art. 7 din lege inculpatul a comis prezenta infracțiune, instanța va proceda la revocarea beneficiul grațierii condiționate.

Ca urmare, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul grațierii condiționate în ce privește pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca și a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în cauză prin privare de libertate.

În baza art. 1605 alin. (6) C. proc. pen. a dispus încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, măsură dispusă prin decizia penală nr. 141/R/24 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea.

În temeiul art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul S.N.S. să restituie denunțătorului I.C.N. echivalentul în RON a sumei de 1.100 euro la cursul oficial al zilei în care se efectuează plata, constatând că suma de 300 euro a fost restituită denunțătorului I.C.N. la data de 09 februarie 2011, conform procesului verbal aflat la dosar.

A menținut măsura sechestrului asigurător luată prin ordonanța procurorului din 15 februarie 2011 și procesul-verbal de sechestru din 16 februarie 2011, asupra sumei de 873 RON consemnată la Banca C., la dispoziția D.N.A. - S.T. Oradea, conform recipisei de consemnare C1. din 15 februarie 2011.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul S.N.S. solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată din infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în două infracțiuni, respectiv o infracțiune de luare de mită în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - cele patru acte materiale anterioare flagrantului și o infracțiune de luare de mită în formă simplă, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - infracțiunea cu privire la care s-a organizat flagrantul.

Pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată s-a cerut achitarea, în principal, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În cauză fiind incident principiul in dubio pro reo.

S-a susținut că, de altfel, cu privire la această infracțiune de luare de mită în formă continuată există o oarecare autoritate de lucru judecat, deoarece, pe baza acelorași acuzații și probe, cu privire la învinuitul M.O., D.N.A. - S.T. Oradea, a dispus scoaterea de sub urmărire penală în Dosarul nr. 18/P/2011, cu referire la considerentele rezoluției, în care se reține că declarațiile martorului denunțător I.C.N. sunt susținute doar de declarațiile fratelui său, fără a se corobora și cu alte probe și cum nu s-a reușit prinderea în flagrant a acestuia, nu s-a probat comiterea faptei dar și la conținutul rezoluției de începere a urmăririi penale din 8 februarie 2011 în care se reține că frații I. au arătat că cel care a pretins și primit mită, în mod repetat, este comisarul M.O., iar nu inculpatul S.N.S.

Sub acest din urmă aspect s-a susținut că, împrejurarea că inculpatul apelant nu a primit nicio sumă de bani de la cei doi frați rezultă și din înregistrările ambientale, când cu ocazia înmânării plicului inculpatul apelant spune de 8 ori „Nu", iar denunțătorul I.C.N. spune „pentru viitor, io zic să avem o relație".

S-a arătat că inculpatul apelant a luat măsura închiderii firmei denunțătorului I.C.N., pe care a comunicat-o și comisarului M.O., aspect ce a fost confirmat și de martora B.A.A.M., cu ocazia audierii acesteia în fața instanței de apel.

S-a apreciat că, la o simplă analiză a declarațiilor denunțătorilor și a martorului P.V., se poate observa că cel indicat de către toți ca fiind cel care a pretins, a primit sume de bani, a efectuat controalele la societate și care a făcut presiuni permanente asupra celor doi frați I., a fost comisarul M.O., cel față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită în formă simplă s-a cerut să se dispună achitarea inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a susținut că, întreg flagrantul realizat și toate probele obținute cu ocazia realizării flagrantului sunt nelegale, infracțiunea fiind provocată de organele de urmărire penale și s-a arătat că, mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal.

S-a mai arătat că, potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau că continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe și că textul de lege nu distinge între provocarea polițienească și cea din partea oricărei alte persoane private. Determinarea de către organul de urmărire penală a unei persoane, după ce aceasta a denunțat autorității că un funcționar îi pretinde o sumă de bani în scopul îndeplinirii unui act privitoare la îndatoririle sale de serviciu să dea bani acelui funcționar, în scopul constatării acțiunii flagrante de luare de mită, constituie o încălcare a interdicției prevăzute de art. 68 alin. (2) C. proc. pen.

S-a făcut referire la cauzele C.E.D.O. Teixeira de Castro c/a Portugaliuei, Vanyan c/a Rusiei, Eamanuskas c/a Lituaniei, Doorson c/a Olandei și s-a mai arătat că, în această din urmă cauză s-a reținut că depozițiile unui martor în ședință publică și sub jurământ ar trebui întotdeauna să fie prioritare altor declarații făcute de același martor în cursul urmăririi penale.

S-a apreciat că, în speță, din coroborarea tuturor probelor se poate trage fără echivoc concluzia unei implicări active a organelor de urmărire penală în realizarea flagrantului și implicit a comiterii de către inculpatul apelant a infracțiunii de luare de mită, cu referire la suma de bani remisă în data de 9 februarie 2011, respectiv 300 euro.

S-a precizat că este neîndoielnic că cel care a pretins și primit, în mai multe rânduri, sume de bani este comisarul M., că acesta este cel care a participat la efectuarea controalelor la societatea celor doi denunțători și că, din declarația martorului denunțător I.C.N. dată în fața instanței de apel rezultă că acesta a primit două plicuri cu bani de la sediul D.N.A., unul cu suma de 100 euro, pe care trebuie să-l înmâneze comisarului M. și unul cu 300 euro, pe care trebuia să-l înmâneze inculpatului apelant. De asemenea, tot din declarația acestui martor rezultă că, după controlul din 8 februarie 2011, comisarul M. i-a cerut să se ducă a doua zi la sediul instituției și că nu avea nicio întâlnire cu inculpatul apelant. Totodată, rezultă clar că la sediul C.J.P.C. Bihor a fost prezent, conform discuției din ziua anterioară comisarul M.O., iar din înregistrările convorbirilor telefonice, care nu au fost depuse la dosarul cauzei și nici transcrise, rezultă fără echivoc că se putea remite plicul cu 100 euro comisarului M., dar că procurorul de caz nu i-a permis denunțătorului să facă acest lucru, deoarece dorea să realizeze flagrantul pentru „cel mare", adică pentru inculpatul apelant.

Din transcrierile discuțiilor dintre S.N.S. și martorul denunțător I.C.N. rezultă fără echivoc faptul că suma de bani a fost pusă într-un plic închis și remisă în acest fel, iar plicul nu a fost deschis decât în fața organelor de urmărire penală de către inculpatul apelant. Tot din înregistrări rezultă că, inițial, inculpatul apelant a refuzat plicul oferit de denunțător, spunând nu de mai puține ori „nu".

În subsidiar, s-a cerut să se rețină în favoarea inculpatului apelant circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută de inculpat anterior comiterii faptei, acesta fiind absolvent de studii superioare și ulterior divorțului s-a ocupat de copilul său minor în permanență.

De asemenea, s-a solicitat ridicarea controlului judiciar instituit față de inculpatul apelant în raport de împrejurarea că a fost finalizată atât faza de urmărire penală, cât și judecata în primă instanță.

Prin decizia penală nr. 127/A din 1 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis apelul penal declarat de inculpatul S.N.S. împotriva sentinței penale nr. 57/P din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a desființat, în parte, sentința atacată, în sensul că:

A fost înlăturată dispoziția privind condamnarea inculpatului S.N.S. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului S.N.S. din infracțiunea prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea arc. 41 alin. (2), 42 C. pen. în infracțiunea prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

A reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.N.S., la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86! C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la art. 863 lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A înlăturat dispoziția privind executarea pedepsei de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R/18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză prin privare de libertate și dispoziția privind încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului.

În baza art. 1603 C. proc. pen., a ridicat controlul judiciar instituit cu privire la inculpat prin decizia penală nr. 141 /R/24 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea.

A înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului S.N.S. la restituirea sumei de 1100 euro la cursul oficial la data plății în favoarea denunțătorului I.C.N.

A redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului de la 11.800 până la 6.000 RON.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, instanța de prim control judiciar a constatat că aceasta este parțial netemeinică și nelegală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Pornind de la situația de fapt reținută de către judecătorul fondului, a constatat că în declarația dată în fața acestei instanțe în ședința publică din 11 octombrie 2012, martorul denunțător I.C.N. deși a confirmat susținerile anterioare, în sensul că M.O. le-a sugerat să-și facă un „abonament" la instituție, respectiv că contribuie lunar cu o sumă de bani, pentru a beneficia de protecție, a susținut că aprecierea cuantumului sumei pe care urma să o plătească a fost lăsată la aprecierea sa. Martorul a mai arătat că prima sumă a plătit-o în vara anului 2010, respectiv că i-a dat comisarului M. suma de 300 euro și că, i-a mai dat acestuia de 4-5 ori sume de bani, apreciind că i-a dat în total comisarului M.O. suma de aproximativ 1.000 euro pe perioada în care magazinul funcționa și că, la fiecare control comisarul îi spunea că trebuie să treacă pe la biroul șefului, respectiv al inculpatului S.N.S.

A mai arătat că, anterior flagrantului, a fost de câteva ori în biroul inculpatului S.N.S. și că i-a dat acestuia aproximativ 7-800 euro, în afară de ultima „taxă", ce a constituit obiectul flagrantului iar la momnetul flagrantului avea asupra sa două plicuri, unul conținând suma de 300 euro, destinată lui S.N.S. și unul suma de 100 sau 200 euro, destinată comisarului M.O. dar, odată ajuns la sediul C.J.P.C. cei din D.N.A. l-au împiedicat să dea suma de bani destinată comisarului M., oprind procedura în ce-l privește pe acesta.

Tot în această declarație a arătat martorul denunțător că, întrucât inculpatul S.N.S. nu se afla la birou, la sugestia celor din D.N.A. a găsit un pretext pentru a-l determina să vină la birou și că nu poate preciza sumele de bani exacte pe care le-a dat drept mită inculpatului S.N.S., făcând referire la declarația pe care a dat-o în faza de urmărire penală, care era recentă și pe care a menținut-o.

De asemenea, martorul J.I. a arătat că știa despre o taxă pe care, la sugestia comisarului M.O., el și fratele său, trebuiau să o plătească, din discuțiile cu acesta înțelegând că această taxă ajungea și la comisarul șef S.N.S., despre care știau că este șeful C.J.P.C. Bihor.

A mai reținut instanța de apel că, prin rezoluția din 3 aprilie 2012 dată în Dosarul nr. 18/P/2011, D.N.A. - S.T. Oradea a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la învinuitul M.O. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive al infracțiunii, probele administrate nu au venit să răstoarne prezumția de nevinovăție și existând un dubiu ce profită inculpatului.

Tot în considerentele rezoluției s-a reținut că, așa cum rezultă din adresa nr. A1./18 februarie 2011 a C.J.P.C. Bihor, produsele etnobotanice ridicate de comisarul M.O. în data de 8 februarie 2011 de la Î-F. I.O.I. s-a făcut fără a exista o bază legală care să poată fi invocată și fără a exista un document de ridicare a acestora dar că, întrucât cu privire la acesta nu s-a reușit realizarea flagrantului, având în vedere poziția de nerecunoaștere a sa, precum și împrejurarea că declarațiile martorului denunțător I.C.N. sunt susținute doar de declarațiile fratelui său, I.O.I., care ar putea fi considerate subiective, fără a se corobora cu alte probe, nu s-a putut proba comiterea faptei, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura obiectivă a infracțiunii, situație în care acțiunea penală nu poate fi exercitată.

În ceea ce-l privește pe inculpatul S.N.S., prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, pentru care acesta a fost trimis în judecată este dovedită prin autodenunțul făcut în cauză, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de redare ale discuțiilor ambientale, declarațiile martorilor audiați în cauză și alte probe administrate de organele de urmărire penală.

Deși, prima instanță a apreciat că afirmația lui S.N.S. că „noi ne-am înțeles bine" demonstrează, fără putință de tăgadă, „relația de colaborare" deja existentă dintre inculpat și martor denunțător, aceasta nu poate fi însușită de către instanța de apel, în condițiile în care din procesul-verbal de redare în formă scrisă a dialogului ambiental purtat în data de 9 februarie 2011, începând cu ora 11:00, de către denunțătorul I.C.N. cu inculpatul S.N.S., rezultă că, într-adevăr inculpatul i-a reproșat denunțătorului că deși magazinul era închis temporar, au vândut în continuare produse etnobotanice și că, în aceste condiții, trebuie să ia măsura închiderii definitive a magazinul și să confiște toată marfa, aceasta fiind singura soluție pentru a nu-i „face dosar penal", respectiv a sesiza parchetul. În acest context, a arătat inculpatul că va lua măsura închiderii definitive a magazinului și a confiscării în întregime a mărfii și că nu va sesiza parchetul, pentru că „noi ne-am înțeles bine".

Tot în acest context, inculpatul S.N.S. l-a sfătuit pe denunțător să-și deschidă o altă firmă, urmând ca după deschiderea noii firme, când se vine din nou în control să se aplice o amendă de 500 RON, în acest caz a declarat inculpatul că și el are „acoperire", pentru că e vorba de o altă firmă, care nu a mai avut abateri.

Se constată că, din procesul-verbal de redare rezultă că la această discuție a asistat și comisarul M.O. care, își „ajută" șeful, precizând textul de lege în baza căruia, nu se poate dispune, dată fiind situația concretă, decât o amendă între 2.000 și 200 de milioane.

Însă, tot în acest context, inculpatul S.N.S. face următoarea afirmație: „Păi ce obligație am eu cu tine" Corect? Ce obligație am cu tine?", iar în momentul în care denunțătorul îi dă plicul cu bani are loc următorul dialog: I.C.N.: Am pentru dumneavoastră...; S.N.S.: Nu! Nu!, Nu, nu, nu, nu, nu! Nu!; I.C.N.: Vă rog io frumos!; S.N.S.: Băi! Și ce fac cu asta?!; I.C.N.: Nu, pentru...; S.N.S.: Și ce fac cu asta?! Ce fac cu asta?; I.C.N.: Pentru... Să mă simt io bine pentru...; S.N.S.: Io-ți dau amendă!; I.C.N.: Nu contează, pentru viitor.; S.N.S.: Mă, nu știu ce să-și zic, că atâta de... Nu-mi place treaba, înțelegi?; I.C.N.: Pentru viitor, io zic să avem o relație... să colaborăm în continuare.; S.N.S.: Și ce-am făcut? Mie... Io numa' așa-ți iau asta, dacă tu-mi închizi mie până luni."

Analizând acest dialog rezultă, fără putință de tăgadă, în opinia instanței de apel că, anterior acestei discuții, între cei doi nu a intervenit vreo înțelegere în sensul ca denunțătorul să-și asigure protecția prin plata către inculpatul S.N.S. a unor sume de bani.

Mai mult, se apreciază că în declarația dată în fața instanței de apel, martorul denunțător I.C.N. a arătat că, anterior flagrantului, a mai fost de câteva ori în biroul inculpatului S.N.S., „pentru a-și plăti abonamentul”, dându-i acestuia aproximativ 700-800 euro.

De asemenea, în declarația dată în fața instanței de fond, acesta a descris maniera în care se desfășura predarea banilor către inculpatul S.N.S., în sensul că martorul denunțător îl căuta pe acesta la birou, îi preda plicul cu bani, pe care inculpatul S.N.S. îl punea în sertarul biroului, fără să-l întrebe nimic despre bani.

Or, în aceste condiții, la data de 9 februarie 2012, momentul organizării flagrantului, inculpatul S.N.S. ar fi trebuit să se comporte în același mod, întrucât deja ar fi trebuit să fie „familiarizat" cu această procedură, care se susține că s-ar fi desfășurat chiar la cererea lui. Cu toate acestea, din conținutul dialogului purtat între cei doi cu privire la banii predați de martorul denunțător, rezultă că inițial inculpatul S.N.S. nu a vrut să primească plicul cu bani și doar la insistențele martorului denunțător a făcut acest lucru, nerefuzând practic suma de bani oferită de acesta.

Susținerea denunțătorului că dă plicul pentru ca pe viitor să aibă „o relație", să colaboreze în continuare, ar fi putut fi făcută în opinia instanței de control judiciar, în contextul în care inculpatul colaborează în acel moment cu denunțătorul, respectiv îl informează că nu va sesiza parchetul și îl îndrumă să-și facă o altă firmă, deci, acea susținere că plicul se dă pentru a colabora în continuare se poate să fi fost făcută în considerarea colaborării din acel moment.

Niciun alt pasaj al discuției dintre cei doi, la care a participat și comisarul M.O., nu demonstrează faptul că acea sumă de bani a fost dată ca „abonament" și că anterior se mai dăduseră sume de bani cu același titlu. Or, o discuție în acest sens ar fi putut fi în mod cert purtată, câtă vreme denunțătorul știa că acea convorbire se înregistrează.

În aceste condiții, a apreciat că principiul in dubio pro reo incident în cazul comisarului M.O., este aplicabil și în cazul inculpatului S.N.S. cu privire la actele materiale anterioare flagrantului, respectiv cele din 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010, respectiv 2 decembrie 2010 când, se reține că i s-ar fi dat suma de 200 euro și câte 300 euro.

Mai mult, a reținut că denunțul și declarația dată de martorul denunțător I.C.N. în faza de urmărire penală, menținută în parte în fața instanței de fond, nu sunt susținute decât parțial de declarațiile fratelui acestuia, I.O.I., care pot fi considerate ca fiind subiective.

De asemenea, în fața acestei instanțe, martorul denunțător s-a referit la alte sume, susținând că i-ar fi dat comisarului M.O. în total o sumă mai mare, de aproximativ 1000 euro, decât cea dată inculpatului S.N.S., de aproximativ 700-800 euro.

Chiar dacă denunțătorul a arătat că nu poate preciza sumele de bani exacte pe care le-a dat drept mită inculpatului S.N.S., făcând referire la prima declarație pe care a dat-o în fața organelor de urmărire penală și pe care a declarat că o menține, este greu de crezut, în opinia instanței de apel, că acesta nu și-ar aminti la nici 2 ani de la comiterea faptelor, dacă a dat o sumă mai mare unuia dintre cei doi.

Aceste oscilații ale martorului denunțător cu privire la sumele de bani ce ar fi fost date, respectiv la împrejurările concrete și persoanele cărora le-a remis, sunt de natură să susțină concluzia că în cauză nu sunt probe certe, care să înlăture orice îndoială cu privire la vinovăția inculpatului S.N.S. în ceea ce privește comiterea celor patru acte materiale de luare de mită mai sus arătate.

Cum în afara probelor la care s-a făcut referire, nici în faza de urmărire penală și nici în cea a cercetării judecătorești, nu s-au administrat alte probe care să se coroboreze cu acestea, a constatat că în ceea ce privește cele patru acte materiale de luare de mită la care s-a făcut referire anterior, reținute în sarcina inculpatul S.N.S. prin actul de sesizare a instanței, nu s-a putut dovedi cu probe certe; care să înlăture orice îndoială privind vinovăția acestuia.

Prezumția de nevinovăție face ca sarcina probei să revină organului de urmărire penală și instanței de judecată (eius inbumbit probatio qui dicit, non qui negat). Chiar dacă prezumția de nevinovăție este una relativă, în cauză, în urma administrării tuturor probelor necesare soluționării cauzei, s-a ajuns la o îndoială asupra vinovăției inculpatului, respectiv pe baza acestora nu se poate reține cu certitudine nici vinovăția nici nevinovăția acestuia.

Or, în acest caz, îndoiala care rămâne este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție, potrivit principiului in dubio pro reo.

Apreciind că cele patru acte materiale nu pot fi reținute în sarcina inculpatului, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul S.N.S. a fost trimis în judecată din infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (5 acte materiale) într-o singură infracțiune de luare de mită, în formă simplă (cea din 9 februarie 2011), prev. și ped. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

De asemenea, a înlăturat obligarea inculpatului S.N.S. la restituirea sumei de 1100 euro la cursul oficial la data plății în favoarea denunțătorului I.C.N.

În ceea ce privește actul material din 9 februarie 2011, din probele administrate în cauză, a rezultat în mod cert că inculpatul S.N.S. a acceptat suma de 300 de euro de la denunțătorul I.C.N.

A reținut că acest lucru rezultă cu certitudine din procesul-verbal de redare a discuție ambientale, precum și din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 9 februarie 2011, care se coroborează cu declarațiile martorului denunțător și, parțial cu declarațiile inculpatului apelant, acesta susținând că a acceptat plicul ce i-a fost înmânat, deși a apreciat că putea fi vorba despre invitație la masă sau cupoane de discount.

Nu a fost primită susținerea apărării în sensul că în cauză a existat o provocare a inculpatului în comiterea faptei din partea organelor de urmărire penală, respectiv a denunțătorului, la solicitarea acestora, chiar dacă este adevărat că inculpatul nu se găsea la sediul instituției în data de 9 februarie 2011, și s-a prezentat doar la solicitarea denunțătorului care a fost îndrumat de organele de urmărire să-l cheme. Acest aspect rezultă din înregistrările audiate în fața instanței, în care la un momentul dat denunțătorul purtând o discuție cu „C.", care îi cere denunțătorului să-l sune pe inculpatul S.N.S. și să-i spună că s-a prezentat cu actele și că ar dori ca inculpatul să-l primească în audiență.

Tot cu ocazia acestei discuții, denunțătorul i-a comunicat lui „C." că a mai vorbit odată la telefon cu inculpatul S.N.S.

Cu privire la activitatea de organizare a flagrantului, trebuie făcută delimitarea între procedura organizării flagrantului și provocarea săvârșirii infracțiunii de corupție în scopul obținerii de probe.

Potrivit art. 68 alin. (2) C. proc. pen., este oprit a determina o persoană să săvârșească sau că continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii de probe.

Textul de lege, întrucât nu distinge, are în vedere atât provocarea polițienească, din partea organelor de urmărire penală, a agenților statului, cât și din partea oricărei persoane private, de exemplu denunțător, în scopul obținerii de probe care să ducă la incriminarea făptuitorului.

Sintagma „a determina" presupune o instigare la comiterea infracțiunii în sensul reglementării formei de participația a instigării prevăzută de art. 25 C. pen., fiind reglementată totodată în dreptul român ca o formă de constrângere, aspect ce reiese din denumirea marginală a art. 68 C. proc. pen. „interzicerea mijloacelor de constrângere", text care interzice în alin. (1) obținerea de probe prin constrângere în formele prevăzute acolo, iar în alin. (2) se referă expres la determinarea săvârșirii sau continuării săvârșirii unei infracțiuni în scopul obținerii de probe.

Utilizarea procedurii flagrantului nu este însă incompatibilă cu dreptul la un proces echitabil, C.E.D.O. arătând că, utilizarea unor tehnici ascunse trebuie să aibă limite clare, iar când inculpatul susține că a fost instigat, se impune ca instanțele să verifice atent materialul probator de la dosar.

Legislația românească nu prevede o definiție a provocării, arătând că se comite o instigare ori de câte ori organele de urmărire penală nu se limitează la a cerceta în mod pasiv activitatea infracțională, ci exercită o asemenea influență asupra persoanelor vizate, încât să determine săvârșirea unei fapta penale care, fără această intervenție nu ar fi fost săvârșită, cu scopul de a constata o infracțiune, respectiv de a obține probe și a declanșa urmărirea penală.

Cu toate acestea, deși legislația română nu definește aceste provocări, în raport de dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. și de jurisprudența CEDO, se reține existenta acesteia dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: situația presupus infracțională tinde să fie probată prin solicitarea emanând de la o persoană ce avea sarcina să descopere infracțiunea sau când există o motivație directă a comiterii infracțiunii din partea unui denunțător sau martor anonim și lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție.

Raportat ia criteriile mai sus arătate, instanța de apel a constatat că, în momentul organizării flagrantului, organele de urmărire penală dețineau date și indicii din care rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul S.N.S. și comisarul M.O. au comis infracțiunea de luare de mită în formă continuată, împrejurare ce rezultă atât din procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare cât și din rezoluția de începere a urmăririi penale din 8 februarie 2011. Mai mult de atât, inculpatul S.N.S. a acceptat, pe baza unei simple chemări telefonice, să vină la sediul instituției pentru a purta o discuție cu denunțătorul, pe care l-a „consiliat".

Sub acest din urmă aspect, a fost înlăturată susținerea apărării în sensul că inculpatul a făcut această consiliere în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, neputându-se accepta ideea că un angajat al unei instituții îndrumă o persoană care evident încalcă normele legale, cum să le încalce pe mai departe, respectiv cum să le eludeze.

Tocmai în acest context nu se poate reține provocarea, inculpatul îndrumându-l pe denunțător, anterior primirii sumei de bani, cum să eludeze normele legale, subliniind totodată că va lua față de el cea mai blândă măsură, respectiv că va închide definitiv magazinul și va confisca marfa și nu va face sesizare la parchet. De asemenea, inculpatul îl îndrumă pe denunțător să-și facă o altă firmă, arătând că, în acest caz, la următoarele controale, se vor aplica amenzi minime, tocmai pentru că societatea nou înființată nu ar avea abateri.

Or, ulterior acestor manifestări ale inculpatului care, în niciun caz nu au fost provocate, în vreun fel, inculpatul a acceptat suma de bani oferită de denunțător. Prin urmare, este evident că nu ne găsim în prezența unei provocări din partea denunțătorului și nici din partea organelor de urmărire penală.

Față de aceste considerente, a apreciat că, în ceea ce privește comiterea acestei infracțiuni, vinovăția inculpatului apelant a fost dovedită dincolo de orice dubiu, considerent pentru care a dispus condamnarea sa pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Reținând că inculpatul a avut anterior comiterii acestei fapte un comportament bun, fiind integrat social, ocupându-se astfel cum rezultă din probele de la dosar, de creșterea și educarea copilului său minor, deși a divorțat de mama acestuia, iar ulterior comiterii faptei a avut o atitudine procesuală corectă, prezentându-se, după ce a fost pus în libertate, la toate termenele de judecată fixate în cauză, sunt aspecte care au fost apreciate ca circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, în condițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În aceste condiții, a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare pentru infracțiunea de luare de mită, în formă simplă, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, este îndestulătoare pentru realizarea scopului sancțiunii penale, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen. Pedeapsa aplicată își păstrează, în opinia instanței de control judiciar, caracterul de măsură coercitivă penală, iar perioada petrecută de inculpatul apelant în arest preventiv a fost în măsură să-l determine să conștientizeze consecințele faptei sale.

În raport de persoana inculpatului, de circumstanțele concrete în care a comis fapta, de cuantumul relativ mic al sumei primită cu titlul de mită - 300 euro -, a apreciat că nu este absolut necesară executarea pedepsei prin privare de libertate.

A mai reținut instanța de control judiciar că inculpatul a fost anterior condamnat prin sentința penală nr. 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pedeapsă care a fost grațiată conform Legii nr. 543/2000, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, găsindu-se astfel în situația prevăzută de art. 38 alin. (2) C. pen.

Infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă de către inculpatul S.N.S. în termenul de încercare al acestei pedepse ceea ce, în mod evident, trebuia să determine instanța de fond să dispună revocarea suspendării condiționate și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa din prezenta cauză.

Cu toate acestea, prin sentință, prima instanță a dispus, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocarea beneficiului grațierii condiționate în ce privește această pedeapsă și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză prin privare de libertate, nesocotind dispozițiile art. 120 alin. (2) C. pen.

Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002, persoanele grațiate care, în curs de 3 ani, săvârșesc cu intenție o infracțiune vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune, și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi.

În raport de dispozițiile legale mai sus arătate, efectul legii de grațiere în ceea ce privește pedeapsa de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, a fost acela al reducerii termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen. - 4 ani în speță, cu durata pedepsei grațiate - 2 ani, urmând ca, la împlinirea termenului de încercare astfel redus, inculpatul să fi fost reabilitat de drept dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 C. pen., așa cum s-a stabilit de altfel prin decizia nr. XIV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Câtă vreme infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă atât în termenul de încercare al grațierii (3 ani, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002), cât și cel al suspendării redus ca urmare a grațierii, trebuia mai întâi revocată grațierea, apoi revocată suspendarea condiționată și abia apoi se putea dispune ca pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să fie cumulată aritmetic cu pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

Ca urmare a revocării grațierii cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, s-a ajuns la situația anterioară aplicării legii de grațiere, respectiv la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Or, în mod nelegal, prima instanță a dispus executarea acestei pedepse de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 4 ani alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză fără a dispune revocarea suspendării condiționate a executării acestei pedepse, situație ce nu poate fi remediată de către instanța de prim control judiciar în raport de dispozițiile art. 372 C. proc. pen., întrucât s-ar încălca principiul non reformatio in pejus.

Referitor la dispoziția privind încetarea stării de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța de apel a înlăturat-o, constatând că, față de inculpatul apelant S.N.S. s-a instituit măsura liberării provizorii sub control judiciar ca urmare a admiterii cererii formulată de către acestea, prin decizia penală nr. 141/R din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea și în raport de stadiul procesului precum și de atitudinea procesuală a inculpatului a apreciat că nu se mai impune menținerea acestui control judiciar.

De asemenea, în raport de soluția pronunțată, a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului de la 11.800 RON la 6.000 RON.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Oradea și inculpatul S.N.S.

Prin recursul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Oradea a criticat decizia pe motive de nelegalitate și netemeinicie, respectiv eroarea gravă de fapt, ce a avut drept consecință greșita înlăturare din conținutul infracțiunii de luare de mită a patru acte materiale și condamnarea, inculpatului pentru un singur act material, critică circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. a criticat decizia sub aspectul greșitei aplicări a legii, în ceea ce privește dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Circumscris cazului de casare prev. de art. 385g pct. 14 C. proc. pen. a criticat decizia și sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, în sensul greșitei rețineri în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., pronunțarea unei pedepse în regim suspensiv de executare și a nereținerii dispozițiilor art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie.

Față de argumentele dezvoltate pe larg în conținutul încheierii de amânare a cauzei, a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței penale și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și a dispozițiilor art. 83 C. pen. și reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul înlăturării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și interzicerea exercițiului dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară și accesorie.

Inculpatul S.N.S. a criticat decizia pe motiv de nelegalitate și ne temeinicie, sub aspectul greșitei sale condamnări în condițiile în care din probele administrate rezultă că a fost provocat de către martorul denunțător I.C.N. cu ocazia realizării flagrantului ia data de 09 februarie 2012 deși anterior a mai respins cate va propuneri ale acestui martor. Prin urmare, probele obținute cu ocazia flagrantului sunt lovite de nulitate urmare a încălcării dispozițiilor art. 68 alin. (2) rap. la art. 64 - alin. (2) C. proc. pen., astfel trebuie înlăturate din ansamblu probator și cum alte probe nu susțin acuzația adusă inculpatului, a solicitat achitarea, întemeiat pe dispozițiile art. II pct. 2 lit. a) rap. al art. 10 lit. d) C. proc. pen. (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).

Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14, 172 și 18 C. proc. pen., cât și din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A ca fondat și al inculpatului ca nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Critica Parchetului privind greșita înlăturare de către instanța de apel a celor patru acte materiale din conținutul infracțiunii de luare de mică și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de luare de mită, în formă simplă, este întemeiată.

Înalta Curte constată că, instanța de fond în urma unei analize judicioase probatoriului administrat, a reținut în mod corect raportat la activitatea infracțională descrisă și reținută în actul de sesizare în sarcina inculpatului S.N.S., că în perioada iulie 2010 - februarie 2011, în calitate de comisar șef la A.N.P.C.- Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor, a pretins, acceptat și primit, în mai multe rânduri (5 acte materiale), în realizarea aceleași rezoluții infracționale, suma de 1.400 euro de la martorul denunțător I.C.N., pentru a nu se aplica amenzi contravenționale prea mari, a nu se lua alte sancțiuni complementare mai severe cu privire la societatea pe care acesta o administra și a i se restitui marfa ridicată de către comisarii din subordinea inculpatului, în urma actelor de control efectuate pe linia comercializării produselor etnobotanice.

Contrar celor reținute de către instanța de prim control judiciar, înalta Curte în baza propriei analize a materialului probator administrat în cauză, apreciază că susținerile martorului denunțător I.C.N. că la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010 și 2 decembrie 2010, a dat cu titlu de mită, suma de 200 euro și sumele de câte 300 euro la ultimele trei întâlniri, inculpatului S.N.S., se coroborează cu declarațiile martorilor I.O.I. și P.V.

Astfel, martorul I.O.I., fratele martorului denunțător, în declarațiile date în faza de urmărire penală și a judecății (fond și apel), confirmă împrejurarea că la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010 și 2 decembrie 2010, după efectuarea unor controale la magazinul întreprinderii Familiale „I.O.I." din Oradea, de către comisarul M.O. din cadrul C.J.P.C. Bihor însoțit, în unele situații și de organele de politie din cadru B.C.C.O.C. - Serviciul Antidrog din cadrul IPJ Oradea, erau ridicate produsele „etnobotanice" aflate la comercializare sau mostre din aceste produse, fără se întocmi documente de ridicare a mărfii, comisarul M. îi amenința cu închiderea magazinului și le lăsa o invitație pentru a se prezenta a doua zi în vederea finalizării controlului la sediul C.J.P.C. Bihor.

În acest context, I.C.N. se prezenta la sediul C.J.P.C. Bihor unde de fiecare dată a dat mită inculpatului S.N.S., respectiv, la prima invitație suma de 200 euro și ulterior, sumele de câte 300 euro întrucât i s-a transmis de către comisarul M. că suma de 200 euro este prea mică. Același martor a mai arătat că la data de 20 mai 2010 a mers împreună cu fratele său la sediul C.J.P.C. Bihor iar comisarul M. le-a dat de înțeles că pot colabora, în sensul că fie pot primi amenzi minime sau pot fi sancționați cu sume maxime de 15.000 RON.

Astfel, după fiecare control erau ridicate mostre din produsele comercializate, primeau o invitație și fratele său I.C.N. se prezenta la sediul C.J.P.C. Bihor unde i s-a făcut cunoștință cu șeful instituției, inculpatul S.N.S., căruia îi remitea plicul cu bani, primeau o amendă minimă și le erau restituite produsele ridicate cu ocazia controlului.

De asemenea, martorul P.V. în declarațiile date în faza de urmărire penală și a instanței de fond, confirmă împrejurarea că, în cursul anului 2010, când efectua diverse activități la magazinul fraților I., a asistat la mai multe controale din partea reprezentanților C.J.P.C. Bihor, la care erau ridicate produsele aflate la vânzare sau venituri din alte produse care, ulterior, le-au fost restituite și cunoaște de la frații I. că au reușit să se înțeleagă cu reprezentanții instituției de control, respectiv cu inculpatul căruia i-au dat suma de 300 euro.

Împrejurarea că martorul denunțător a pretins, primit și accepat sume de bani de la martorul denunțător I.C.N. la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010 și 2 decembrie 2010 este dovedită și de faptul că în virtutea atribuțiilor care îi reveneau în calitate de comisar șef al C.J.P.C. Bihor cunoștea roate activitățile de control ce erau desfășuarte de comisarii din subordine, deci și cele efectuate de comisarul M.O. ia firma martorului denunțător I.C.N., că erau ridicate produse etonobotanice fără documente justificative și ulterior erau restituite, având în vedere că la percheziția birorului inculpatului cu ocazia realizării activității de prindere în flagrant într-un sertar au fost găsite, într-un plic format A4, produse aromaterapeutice ridicate la data de 8 februarie 2011 de către comisarul M. de la firma denunțătorului din Oradea. Prin urmare, susținerile martorului denunțător referitor la acțiunile întreprinse de M. și recuperarea de către martor a produselor etnobotanice, ridicate cu ocazia controlului de comisarul C.J.P.C. Bihor, după remiterea sumelor de bani inculpatului S.N.S., dar și cuantumul redus al sancțiunilor contravenționale aplicate firmei sale sunt reale și susținute de probele administrate.

Relevante sub acest aspect sunt și depozițiile martorilor A.H.G. și S.C. care au arătat că au participat la mai multe controale cu M.O. la firma martorului denunțător și de fiecare dată erau ridicate produsele găsite la comercializare fără vreun document justificativ iar la data de 8 februarie 2011 au fost ridicate toate produsele găsite în magazin puse într-un plic format A4 ce nu a fost sigilat și fără a se elibera vreo dovadă pentru produsele ridicate.

Totodată, martorii B.T., Ș.D. și L.N., angajați ai C.J.P.C. Bihor, au relatat în declarațiile date în cursul procesului penal faptul că atunci când se prelevau probe ale produselor găsite la comercializare se întocmea un proces-verbal, în trei exemplare, pe care fiecare dintre comisari îl avea asupra sa, probele erau predate în vederea analizei de laborator, niciodată nu se ridica întreaga cantitate de produse și nici nu exista vreun formular tipizat pentru restituirea probelor prelevate.

Prin urmare, faptul că doar comisarul M.O. proceda în modalitatea descrisă de martorul denunțător și confirmată de lucrătorii B.C.C.O.C. Oradea, precum și de martorii A.H.G. și S.C., susține aprecierile instanței de fond, însușite de către instanța de recurs, că toate aceste produse era restituite martorului denunțător I.C.N. după ce acesta remitea sumele de bani către inculpatul S.N.S. care cunoștea acțiunile întreprinse de M. în efectuarea activității de control. în susținerea acestei concluzii sunt și demersurile efectate de inculpatul S.N.S. la data de 9 februarie 2011, pentru a afla de la martora B.A.A.M., comisar principal, dacă poate aplica sancțiunea complementară a închiderii definitive a unui operator economic, fără a aplica sancțiunea principală a amenzii contravenționale (în declamațiile date martora arată că i-a comunicat că acest lucru nu este posibil. Nu poate fi ignorată nici împrejurarea că la data 9 februarie 2011, în biroul lui M.O., au fost identificate formulare tipizate de prelevare probe ce avea aplicată ștampila societății martorului denunțător, o invitație pentru martorul denunțător pentru a se prezenta la C.J.P.C. Bihor și un proces-verbal de contravenție, distruse de către M. dar care au putut fi reconstituite, prin urmare, ele confirmă declarațiile martorului denunțător referitor la modalitatea în care se realiza activitatea infracțională a inculpatului S.N.S. care cunoaște despre activitățile lui M.

Mai mult, din conținutul convorbirii în mediu ambiental rezultă în mod evident că între martorul denunțător I. și inculpatul S.N.S. au mai existat colaborări anterioare, dialogul celor doi nu s-a rezumat doar la refuzul repetat al inculpatului S.N.S. de a nu primi de la I. plicul cu bani și a de a-l accepa, în final, pentru o viitoare colaborare, astfel cum reține instanța de apel, ci anterior acestui moment inculpatul îi reproșează lui I.C.N. că nu a fost diligent și a vândut cu plicul având multă marfă la vânzare, sugerându-i acestuia că ar fi trebuit să țină restul mărfii în mașină, după care îi comunică că singura modalitate în care îl poate ajuta este ca martorul să-și facă o nouă firmă pe care inculpatul îi poate aplica sancțiuni contravenționale, că nu îi va face dosar penal și să o închidă pe cea pe care și-a desfășurat activitatea, dând martorului chiar indicații în acest sens ce pași trebuie să urmeze. Faptul că între cei doi a existat o „colaborare" anterioară este dovedit și de împrejurarea că după ce este contactat telefonic de către martorul denunțător, inculpatul S.N.S. deși nu se afla la birou a accepat să vină la sediul C.J.P.C. Bihor deși a declarat că l-a primit o singură dată pe martorul denunțător într-o audiență atunci când i-a înmânat și cartea sa de vizită. Or, este greu de acceptat că inculpatul deși l-a întâlnit o singură dată pe martorul denunțător I. a acceptat să se întâlnescă cu acesta la birou dacă nu l-ar fi „cunoscut" din împrejurări similare și nu ar fi „colaboarat" cu acesta, având în vedere că în funcția deținută a mai primit în audiență și reprezenatntii altor operatori economici.

Împrejurarea că martorul denunțător și fratele acestuia nu și-au mai adus aminte ce sume de bani au remis efectiv inculpatului S.N.S. este datorată trecerii timpului și nu poate conduce în opinia instanței de recurs la concluzia că, anterior realizării activității de prindere în flagrant a inculpatului, acesta nu a mai primit sume de bani de la martorul denunțător în condițiile în care probatoriul administrat în cauză astfel cum a fost analizat în cele ce preced, dovedesc contarariul iar în depoziția din fața instanței de apel au mențioant că își menține declarațiile anterioare care s-au situat la un moment mai apropiat de data comiterii faptei.

Nici argumentul instanței de apel că pentru comisarul M.O. s-a dispus de către parchet o soluție de netrimitere în judecată nu poate justifica înlăurarea din conținutul infracțiunii de luare de mită a celor patru acte materiale anterioare realizării activității de prindere în flagrant, în condițiile în care activitățile infracționale desfășurate de cei doi sunt diferite.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că inculpatul S.N.S. în calitate de comisar șef la C.J.P.C. Bihor, a pretins, a acceptat și a primit, la datele de 22 iulie 2010, 20 septembrie 2010, 27 septembrie 2010, 2 decembrie 2010 și 9 februarie 2011, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, suma de 1400 euro de la martorul denunțător I.C.N., pentru a-l ajuta pe acesta să nu i se aplice sancțiuni contravenționale sau să i se aplice într-un cuantum mai mic, să-i fie restituite produsele etnobotanice ridicate de comisarii din subordinea inculpatului ce efectuau controale tematice la I.F. „I.O.I." Oradea, administrată de denunțător.

Ca atare, constatând că în cauză a fost dovedită întreaga activitate infracțională a inculpatului S.N.S. pentru cele cinci acte materiale, astfel curn au fost descrise în actul de sesizare și reținute de către instanța de fond, Înalta Curte va admite recursul parchetului sub acest aspect și va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu ref. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu ref. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 42 C. pen. (5 acte materiale).

În ceea ce privește criticile parchetului circumscrise cazului de casare pev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului cu referire la modalitatea de executare, reținerea greșită a circumstanețlor judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și neaplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate.

Astfel, reținând vinovăția inculpatului S.N.S. în comiterea infracțiunii de luare de mită, urmare schimbării încadrării juridice (5 acte materiale), Înalta Curte apreciază că raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., natura și gravitatea faptei (infracțiune de corupție), modalitatea de comitere a acesteia (folosindu-se de funcția de deținută și exercitând presiuni asupra martorului denunțător prin intermediul comisarului M.O.), caracterul continuat al activității sale infracționale, urmarea produsă, poziția procesuală a inculpatului care a negat constant comiterea faptei în pofida unui probatoriu care dovedește contrariul dar și la persoana inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, o persoană integrată în societate, cu un nivel de pregătire superior, un bun coleg potrivit caracterizărilor și actelor în circumstanțiere aflate la dosar) se justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum egal cu minimum special prevăzut de lege.

Prin urmare, va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond de la 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C. pen. la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

Faptul că inculpatul S.N.S. are studii superioare, un copil minor în întreținere, este integrat în societate, s-a prezentat de fiecare dată în fața instanței, nu sunt nici în opinia Înaltei Curți, elemente care să justifice reținerea în favoarea sa a circumstanțelor judiciare atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei sub minimum special prevăzut de lege, însă sunt împrejurări avute în vedere de către instanța de recurs în procesul de individualizare judiciară al pedepsei, fapt ce a determinat aplicarea unei sancțiuni egale cu minimum special prevăzut de lege.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte raportat la natura faptei, modalitatea de comitere, participația penală și circumstanțele reale și personale ale inculpatului S.N.S. care, nu a recunoscut comiterea faptei, este o persoană integrată în societate, are un copil minor în întreținere și nu este la primul conflict cu legea penală, apreciază că aplicarea unei pedepse cu suspendare sub supraveghere astfel cum a stabilit instanța de apel, nu ar permite inculpatului să-și schimbe atitudinea față de valorile sociale ocrotite de norma penală și să conștientizeze că nerespectarea obligațiilor impuse conduce le revocarea beneficiului acordat de instanță, în condițiile în care deși a mai fost condamnat, a perseverat în activitatea infracțională, astfel că, numai prin executarea pedepsei în regim de detenție s-ar realiza scopul preventiv educativ al pedepsei, cum este reglementat de prevederile art. 52 C. pen.

Având în vedere că inculpatul S.N.S. a săvârșit fapta în exercitarea atribuțiilor de serviciu și în virtutea funcție deținute, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica parchetului sub acest aspect și urmează să interzică inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. c) C. pen., de a ocupa o funcție de natura celei de care s-a folosit în comiterea faptei, cu titlu de pedeapsă accesorie, constatând că instanța de fond a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.

Totodată, Înalta Curte constatând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, în urma schimbării încadrării juridice dată faptei, în temeiul dispozițiilor art. 255 alin. (5) C. pen. îl va obliga pe inculpatul S.N.S. la restituirea sumei de 1100 euro la cursul oficial la data plății în favoarea denunțătorului I.C.N., dovedită ca fiind primită cu titlu de mită de la acesta.

Reținând vinovăția inculpatului pentru întreaga activitate infracțională în modalitatea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte va înlătura din decizia instanței de prim control judiciar dispoziția privind reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare de la 11.800 RON până la 6 001 RON, urmând ca inculpatul să rămână obligat la plata întregii sume stabilită de instanța de fond pentru cheltuielile judiciare.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contare prezentei decizii.

Circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., parchetul a criticat decizia instanței de apel și sub aspectul greșitei aplicări a legii, în ceea ce privește neaplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 și a dispozițiilor art. 83 C. pen.

Înalta Curte apreciază criticile parchetului ca neîntemeiate, sub acest aspect.

Se constată potrivit datelor menționate în fișa de cazier judiciar a inculpatului că, prin sentința penală nr. 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj - Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pedeapsă care a fost grațiată conform Legii nr. 543/2000, pentru o infracțiune săvârșită din culpă, condamnare ce nu atrage starea de recidivă potrivit dispozițiilor art, 38 alin. (2) C. pen.

Infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă de inculpat în cadrul termenului de încercare al pedepsei susmenționate, astfel că se impunea să se dispună de către instanța de fond revocarea suspendării condiționate și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa din prezenta cauză. Prima instanță, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat doar beneficiului grațierii condiționate în ce privește această pedeapsă și a dispus executarea ei alături de pedeapsa aplicată în cauză, prin privare de libertate, fără a dispune și revocarea suspendării condiționate, eludând astfel dispozițiile art. 120 alin. (2) C. pen. Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de apel că în raport de dispozițiile art. 7 Legea nr. 543/2002 și art. 120 alin. (2) C. pen., efectul legii de grațiere în ceea ce privește pedeapsa de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, a fost acela al reducerii termenului de încercare prevăzut în art. 82 C. pen. - 4 ani în speță, cu durata pedepsei grațiate - 2 ani, urmând ca, la împlinirea termenului de încercare astfel redus, inculpatul să poată fi reabilitat de drept dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 C. pen., invocând și decizia în interesul Legii nr. XIV/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Or, în condițiile în care infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă atât în cadrul termenului de încercare al grațierii (3 ani, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002), cât și cel al suspendării condiționate redus ca urmare a grațierii, se impunea ca mai întâi a se revoca beneficiul grațierii, apoi revocarea beneficiul suspendării condiționate și ulterior, se putea dispune ca pedeapsa a cărei executare a fost suspendată să fie executată alături de pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.

Deși, instanța de control judiciar a constatat nelegalitatea sentinței sub acest aspect, având în vedere că în cauză a declarat apel doar inculpatul, în raport de limitele apelului și cu respectarea dispozițiilor art. 372 C. proc. pen., care stabilesc că instanța de apei nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apelul, în mod corect a înlăturat dispoziția privind executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin nr. sentința penală 257 din 26 martie 2009 a Judecătoriei Cluj - Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, alături de pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză.

Nu pot fi primite argumentele parchetului având în vedere că prin revocarea doar a beneficiului grațierii condiționate prima instanță a stabilit doar situația anterioară aplicării grațierii condiționate și, prin urmare, nu putea dispune executarea pedepsei de 2 ani alături de pedeapsa de 3 ani și 6 luni aplicată prin sentință, or, dacă instanța de apel ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. în sensul revocării suspendării condiționate și ar fi dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză ar fi creat inculpatului o situație juridică mai grea, în condițiile în care singurul care a declarat apel în cauză a fost inculpatul.

Pentru toate aceste considerente Înalta Curte apreciază criticile parchetului ca neîntemeiate sub acest aspect.

2. Referitor la recursul formulat de recurentul intimat inculpat S.N.S., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat.

Și în opina Înaltei Curții, probele de la dosarul cauzei au fost obținute legal și sunt concludente sub aspectul vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu ref. la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., 42 C. pen. (5 acte materiale).

Analizând probele ce susțin vinovăția inculpatului și apărarea dezvoltată de acesta, Înalta Curte în acord cu cele două instanțe reține că, probațiunea infracțiunilor de corupție și, în special, a infracțiunilor de luare de mită implică dificultăți datorită naturii infracțiunilor care sunt corelative, aceasta implicând doi autori - mituitorul și denunțătorul mituit care nu are interesul să divulge fapta, când folosul este transmis pentru un lucru nelegal. Multitudinea elementelor de conspirare și a formelor atipice pe care le ia luarea de mită, mai ales în cazul corupției pasive a agenților publici - printre care se numără și funcționarii publici cu atribuții de control, în această materie, de multe ori împrejurările dovedite cu depozițiile martorilor sunt fapte probatorii sau indirecte.

Astfel, o importanță deosebită o au procedeele probatorii și în special interceptările în mediu ambiental care prezintă avantajul ascultării discuțiilor în timp real, cum a fost cazul în speță.

În acord cu prevederile Convenției penale cu privire la corupție (Strasbourg, 27 nov. 1993) ratificată de România prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 - art. 22 - Protecția colaboratorilor justiției și a martorilor - care impune luarea de măsuri legislative și alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecție convenabilă și eficientă persoanelor care furnizează informații referitoare la infracțiunile penale stabilite în virtutea art. de la 2 la 14 sau care colaborează, în alt mod, cu autoritățile responsabile cu cercetarea și urmărirea, martorilor care fac o depoziție referitoare la astfel de infracțiuni, sunt reglementate, prin Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, metode de investigație specială, folosirea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală, procedura de simulare a comportamentului infracțional [art. 261 alin. (7) C. pen.].

În același cadru se înscrie și cazul de impunitate a mituitorului, care denunță autorității fapta mai înainte ca organul de cercetare să fi fost sesizat pentru această infracțiune [prevăzut de art. 61 alin. (2) Legea nr. 78/2000].

Provocarea din partea agenților statului poate avea loc prin desfășurarea activităților investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, cu depășirea limitelor cadrului legal (art. 26- din Legea nr. 78/2000).

Totodată, organizarea flagrantului ca tehnică specială de investigație nu poate fi folosită pencru a provoca sau instiga la săvârșirea unei fapte penale căreia nu-i corespunde încă o rezoluție infracțională sau a instiga o persoană care a renunțat la planul de a comite o infracțiune. În cauza Ewards și Lewis c. Regatul Unit (hotărârea din 27 octombrie 2004), Curtea Europeană a stabilit criterii pe baza cărora judecătorul național trebuie să examineze dacă acuzatul a fost sau nu victima unei provocări ilicite din partea poliției, respectiv, motivul pentru care operațiunea poliției a fost organizată; natura și întinderea participării poliției la săvârșirea de infracțiuni și natura determinării sau presiunilor efectuate de poliție.

În jurisprudența recentă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul de provocare, distinct de folosirea legitimă a operațiunilor sub acoperire, subliniind încă o dată obligația instanțelor naționale de a proceda la o examinare atentă a materialului din dosar în cazul în care inculpatul invocă instigarea din partea poliției. De asemenea, a mai stabilit că nu se poate reține provocarea acuzatului de către organele judiciare, în măsura în care intenția infracțională era deja luată, existând predispoziția făptuitorului de a comite infracțiunea (și nu creată prin acțiunea organului judiciar), iar autoritățile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale persoanei respective.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor considerații teoretice și doctrinare, Înalta Curte constată că, în prealabil, se impune a fi făcută precizarea că, în sarcina inculpatului s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată, în modalitatea pretinderii, acceptării și primirii în mai multe rânduri a sumei totale de 1.400 euro de la martorul denunțător I., ultimul act materiala fiind constatat cu ocazia realizării activității de prindere în flagrant în data de 9 februarie 2011.

Revenind la susținerile apărării referitoare la împrejurarea că inculpatul S.N.S. ar fi fost provocat de către martorul denunțător la solicitarea organelor judiciare că infracțiunea de luare de mită nu ar fi fost săvârșită niciodată în lipsa intervenției acestora, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Referitor la prima condiție în raport de care instanțele naționale apreciază asupra existenței provocării în lumina jurisprudenței C.E.D.O. - situația infracțională tinde să fie probată prin solicitarea investigatorului sau colaboratului sau există o invitație expresă la comiterea faptei din partea unui denunțător sau a unui martor anonim -, se constată că, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul S.N.S. a fost sunat de către martorul denunțător, care venise la sediul C.J.P.C. Bihor la invitația comisarului M., după ce la data de 8 februarie 2011 i-a fost efectuat un control la societate pe care o administra și i-au fost ridicate produsele aflate la comercializare, or, contactarea telefonică a inculpatului de către martorul denunțător s-a realizat pentru a vedea dacă acesta mai trece pe la birou, în condițiile în care martorul a mai remis în alte patru rânduri sume de bani inculpatului în scopul restituirii mărfii ridicate de comisarul M.

Prin urmare, aspectele învederate de inculpat referitoare la nelegalitatea obținerii mijloacelor de probă de către organul de urmărire penală, prin îndemnul, provocarea directă, realizate de denunțător nu au un fundament legal, activitatea desfășurată de martorul denunțător respectă garanțiile dreptului la un proces echitabil și dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare în condițiile în care inculpatul, anterior, a mai primit sume de bani de la denunțător în aceleași împrejurări (în biroul său, după ce în prealabil comisarul M. a efectuat un control la societatea martorului denunțător și i-a ridicat fără vreun document justificativ produsele aflate la comercializare).

Nici cea de-a doua condiție a provocării nu este îndeplinită, respectiv, lipsa oricărui indiciu că fapta ar fi fost săvârșită fără această intervenție a martorului denunțător.

Astfel, din materialul probator administrat rezultă că, urmare a denunțului formulat de martorul I.C.N. din data de 8 februarie 2011 au fost demarate cercetările în prezenta cauză, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de luare de mită de către inculpatul S.N.S., sens în care s-a procedat la organizarea activității de prindere în flagrant.

De asemenea, împrejurarea că martorul denunțător l-a contactat la data de 9 februarie 2011 pe inculpat pentru a-i remite suma de 300 euro, nu constituie o încălcare a prevederilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că inculpatul a luat hotărârea să comită fapta de luare de mită anterior acestui moment și, ulterior, când a fost depistat de către organele de cercetare penală cu ocazia realizării acțiunii de prindere în flagrant. Or, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a întâlni persoane care încearcă în realitate să-l demaște (cauza Ludi c. Elveției). Față de toate aceste considerente, Înalta Curte reține că nu poate fi reținută provocarea inculpatului de către organele judiciare, în măsura în care intenția infracțională și predispoziția de a comite infracțiunea existau deja, intenția infracțională nefiind creată prin acțiunea organelor judiciare, inculpatul mai primise anterior alte sume de bani pentru a-și îndeplini necorespunzător atribuțiile de serviciu și a-l ajuta pe denunțător, operațiunea fiind realizată în vederea culegerii datelor și informațiilor privind activitatea infracțională a inculpatului și nu al obținerii de probe, în condițiile în care autoritățile judiciare aveau motive întemeiate să suspecteze activitățile ilicite ale acestuia, existând informații în acest sens, urmare denunțului formulat de I.C.N. la data de 8 februarie 2011.

Astfel, nu se poate reține că la săvârșirea faptei penale pentru care inculpatul S.N.S. a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, soluție menținută de instanța de recurs, a fost determinat in vreun fel de martorul denunțător ori organele judiciare, întrucât inculpatul a pretins și primit anterior și alte sume de bani, neavând nevoie de inducerea unui îndemn, de către altă persoană, de a realiza o activitate infracțională, prin urmare, criticile sunt nefondate sub acest aspect.

Raportat la aceste considerente și cele expuse pe larg la pct. 1, se constată existența infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, predispoziția inculpatului de a comite infracțiunea în modalitatea pretinderii, acceptării și primirii sumei de bani, intenția infracțională nefiind rezultatul acțiunii provocatoare a organelor judiciare, astfel că, probele fiind legal obținute fac dovada dincolo de orice dubiu a comiterii celor cinci acte materiale de către inculpat, ca atare, nu se poate dispune achitarea, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cum a solicitat recurentul, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată de ansamblul probelor administrate.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Oradea, va casa în parte, sentința penală și decizia pronunțată de instanța de prim control judiciar, în sensul celor arătate în considerente și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N.S., apreciind hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind nelegale și netemeinice.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - S.T. Oradea împotriva deciziei penale nr. 127/A din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 57 din 8 martie 2012 a Tribunalului Bihor, numai în ceea ce privește greșita schimbare a încadrării juridice, greșita individualizare judiciară a pedepsei, înlăturarea obligației de restituire a sumei de 1.100 euro către denunțător și reducerea cheltuielilor judiciare și, rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului S.N.S. din infracțiunea prev. și ped. De art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prev. și ped. De art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu referire la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. ( 5 acte materiale).

Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.N.S. de instanța de fond, de la 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

Menține dispoziția din decizie privind înlăturarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 257/2009 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 908/R din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, alături de pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispozițiilor art. 255 alin. (5) C. pen., obligă inculpatul S.N.S. la restituirea sumei de 1.100 euro la cursul oficial la data plății în favoarea denunțătorului I.C.N.

Înlătură din decizia atacacă dispozițiile art. 861, 862, 863 și 71 alin. (5) C. pen., precum și dispoziția privind reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul în favoarea statului, de la 11.800 până la 6.000 RON.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N.S. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2013.