Aggravated homicide: inapplicability of confession-based sentence reduction procedure to offenses punishable by life imprisonment

Deliberând asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Tribunalul Dâmbovița, secția penală prin Sentința penală nr. 413 din 28 noiembrie 2011, în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și art. 176 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.D.E., aflat în Penitenciarul Mărgineni, la 20 de ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.Ș.B., aflat în Penitenciarul Mărgineni, la 25 de ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive începând cu 16 martie 2011 la zi.

A menținut măsura arestării preventive a inculpaților în baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă M.R., fiind obligați inculpații în solidar la plata sumei de 50.000 de RON daune morale. În baza art. 14, 15, 346 C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către părțile civile D.M.L. și D.N.B., prin reprezentantul legal, Z.R., fiind obligați inculpații în solidar la plata sumei de câte 100.000 RON daune morale și câte 110 RON lunar, daune materiale reprezentând prestație periodică pentru minori începând cu luna august 2010 până la majorat.

În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (6) C. proc. pen. a menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 70/P/2011 asupra sumei de 10.219 RON indisponibilizată la CEC B - Sucursala Târgoviște pe numele inculpatului R.Ș.B.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpatul S.D.E. 2 pistoale cu gaze marca EJD model G cu seriile ............, respectiv ............ și 71 de cartușe cu gaze calibrul 9 mm cu capse repercutate, ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a confiscat cârligul de tractare și autoturismul marca K cu nr. de înmatriculare ............ proprietatea inculpatului R.Ș.B., folosite de către inculpați la comiterea faptei.

În baza art. 168 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea formulată în cursul judecății de către N.A.,de contestare a măsurii asigurătorii privind indisponibilizarea sumei de 10.219 RON prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 168 C. proc. pen. a respins cererea formulată în cursul judecății de inculpatul R.Ș.B. privind restituirea sumei de 10.219 RON (51 x 200 RON; 3 x 5 RON, 4 x 1 RON) indisponibilizată prin Ordonanța din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În baza art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea următoarelor bunuri ridicate cu ocazia introducerii în arest a inculpatului R.Ș.B.: card V, BT, pe numele lui R.Ș.B., nr. ............, card V, RB, pe numele lui R.Ș.B., nr. ............, permis de călătorie RATB, pe numele R.Ș.B., seria ............, certificat de înmatriculare nr. ............, ............, Polița Asigurare RCA seria ............ nr. ............, rovigneta, privind auto ............ și bon fiscal aferent, chitanța SC C.A. SA seria CHT ............, dovada DGPMBS seria CD nr. ............, pe numele R.Ș.B., cartelă SIM V nr. ............, carte alegător nr. ............, pe numele R.Ș.B., carte de vizită privind Y.C. SRL, BT SA, carte vizită RB, privind cont iban, bilet hârtie privind înscrisuri de mână cu pix negru, patru bonuri fiscale, 3 din ele privind alimentare de la SC OMV P și unul privind SC N.R.S., două chitanțe privind achitarea facturi R SA - client A.N., Siret culoare neagră pe care sunt două pandantive, unul în formă rotundă din metal de culoare galbenă, reprezentând un desen cu două păsări, iar celălalt în formă sferică din metal de culoare gri-argintiu, reprezentând însemne hieroglifice și portofel din piele, de culoare neagră Licemer IST, cu multiple spații de depozitare în care au fost găsite și introduse bunurile menționate, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpații la câte 3.000 de RON cheltuieli judiciare către stat.

Instanța fondului a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 70/P din 8 iunie 2011 consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și instituit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpaților S.D.E. și R.Ș.B. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 lit. a) C. pen., constând în esență, în aceea că în seara zilei de 16 august 2010 cei doi inculpați au lovit victima D.A. în mod repetat cu cârligul de remorcare al autoturismului în zona capului, au procedat la aruncarea sa din autoturismul cu care se deplasau și pentru a-și crea convingerea că a decedat, au trecut cu mașina peste corpul acesteia, fiecare dintre inculpați, pe rând, după care au abandonat-o pe câmp. Ulterior s-au întors la locul faptei au introdus victima în portbagaj și s-au îndreptat către orașul Giurgiu, iar în zona pădurii Comana, au coborât victima din mașină și au incendiat-o, părăsind apoi locul.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în urma administrării probelor strânse la urmărirea penală, a probelor noi - declarații părți, martori, înscrisuri - prima instanța a confirmat existența faptelor deduse judecății și vinovăția penală a autorilor acestora, sens în care a reținut următoarele, în plan probator.

Inculpatul S.D.E. a declarat în instanță că el și inculpatul R.Ș.B. s-au speriat întrucât victima i-a amenințat că o să-i denunțe pentru faptul că, folosindu-se de firma acestuia SC M.P. SRL București, emiteau bilete la ordin fără acoperire, inducând în eroare alte societăți comerciale; victima avea calitate de administrator al acestei societăți, iar activitățile despre care au făcut vorbire le făceau cu acordul său. În urma amenințării proferate de victima că-i va denunța organelor de politie, inculpații au încercat fără succes să o facă să se răzgândească. În seara respectivă au ieșit cu autoturismul marca KC de pe autostrada București - Pitești, șofer fiind inculpatul R.Ș.B., și ajungând pe un drum lăturalnic, titularul declarației a ținut victima, iar celălalt inculpat a lovit-o cu un cârlig de remorcare. Victima a rămas inconștientă, ambii trecând cu mașina peste corpul acesteia, după care au lăsat-o pe câmp și au mers la un supermarket R în București, de unde au cumpărat o sticlă de 5 litri de apă, saci de plastic, un satâr și o foarfecă, s-au întors și au luat victima în portbagaj deplasându-se în județul Giurgiu în căutarea unui loc unde să scape de cadavru. Au ajuns în zona pădurii Comana din Giurgiu, pe un drum forestier unde au scos victima din portbagaj, au stropit-o cu benzină și au incendiat-o, apoi, au revenit în zona domiciliului, pe șoseaua G. din B., unde au curățat autoturismul, între timp, făcându-se dimineață.

A mai declarat inculpatul că au trecut peste corpul victimei cu autoturismul pe rând, atât el cât și R.Ș.B., primul fiind R.Ș.B. Anterior lovirii victimei de către inculpatul R.Ș.B., el a ținut-o pe aceasta de gât cu un lanț. În timp ce încerca să stranguleze victima și aceasta se zbătea, făcându-l să scape lanțul, celălalt inculpat a mers la portbagaj de unde a luat cârligul de remorcare. În autoturism inculpatul S.D.E. a declarat că se afla în spate, la volan celălalt inculpat, iar victima în față dreapta. După ce a scăpat lanțul, a prins victima cu mâna de gât și apoi a intervenit celălalt inculpat, care a venit pe partea șoferului și a lovit victima în cap cu cârligul de remorcare; ambii inculpați au scos victima din mașină pe partea dreaptă. La momentul când au incendiat victima, cei doi nu știau că aceasta nu decedase.

În seara în care s-a comis fapta, victima i-a apelat inițial pe el și apoi pe inculpatul R.Ș.B. și le-a solicitat să meargă să o caute pe concubina sa. Victima le-a spus că dacă nu-și găsește concubina va merge la poliție, ocazie cu care se va autodenunța cu privire la înșelăciunile cu societăți, denunțul vizându-i și pe inculpați. În această împrejurare, s-au hotărât să comită fapta. Anterior întâlnirii cu victima, au mers la un magazin de unde celălalt inculpat a cumpărat un lanț. A apreciat inculpatul S.D.E. ca în ziua de 16 august 2010 nu a fost în domiciliul inculpatului R.Ș.B.

Inculpatul nu a putut preciza dacă pe parcursul derulării activităților pe care le-a menționat el sau celălalt inculpat au avut convorbiri telefonice cu alte persoane și nici dacă la momentul când telefonul victimei a fost oferit prietenei sale acesta avea cartelă SIM, bănuind că celălalt inculpat răspundea la SMS-urile pe care M.R. le adresa victimei, ulterior comiterii faptei.

Referitor la martora B.S., concubina inculpatului R.Ș.B., inculpatul S.D.E. a declarat că o cunoștea, mergând cu celălalt inculpat de mai multe ori la domiciliul acesteia, însă nu a purtat convorbiri telefonice cu aceasta.

În ceea ce privește activitatea comercială de natura celei relatate anterior, aceasta a continuat cu alte societăți, la una dintre firme mergând împreună cei doi inculpați, iar la alta a fost numai inculpatul R.Ș.B. Firma M. a fost înființată în martie 2010 de către victimă personal. Biletele la ordin despre care a făcut vorbire inculpatul S.D.E. erau semnate atât de el, de victimă, cât și de celălalt inculpat. Banii obținuți din activitățile comerciale erau luați de inculpatul R.Ș.B., din aceștia dându-le atât inculpatului S.D.E. cât și victimei câte o parte. La momentul 16 august 2010 inculpatul R.Ș.B. deși poseda două autoturisme, folosea mai mult autoturismul K, conform declarației inculpatului S.D.E., el conducând acest autoturism anterior săvârșirii faptei o singură dată, când au mers împreună la o firmă numită GM, cu sediul între București și Jilava, numai în parcarea firmei respective și, de asemenea, pe drumul de întoarcere după ce comiterea prezentei fapte. Inculpatul R.Ș.B. mai poseda un B pe care îl ținea la inculpatul S.D.E. și pe care cel din urma îl conducea. Nu i-a fost cedat spre folosință autoturismul K, B-ul folosindu-l deoarece era mai vechi.

Inculpatul a mai declarat că la momentul comiterii faptei avea un singur telefon, iar celălalt inculpat mai multe telefoane, de asemenea, pe firma M. fusese cumpărat un telefon, acesta presupunând că era folosit de către celălalt inculpat. Cu firmele țepuite se lua legătura telefonic de către inculpatul R.Ș.B. folosind telefoanele sale. Nu cunoaște inculpatul dacă după comiterea faptei a fost folosit telefonul victimei pentru a se lua legătura cu firmele înșelate. El nefăcând acest lucru, însă a mers împreună cu R.Ș.B. la tipografia E, acesta mergând și la o altă firmă de unde a luat niște plicuri, însă numele ei nu îl poate preciza. A mai fost împreună cu inculpatul R.Ș.B. la o firmă US P. însă nu poate preciza dacă ulterior sau anterior comiterii faptei. Cu reprezentanții acestor firme s-a luat legătura telefonic sau prin email de către celălalt inculpat. Inculpatul S.D.E. credea că victima avea un singur telefon.

Referitor la inculpatul R.Ș.B., inculpatul S.D.E. a declarat că în perioada cât s-a aflat în Penitenciarul Jilava, a încercat să ia legătura cu el, prin șeful de cameră, să îl convingă să-și schimbe declarație în schimbul sumei de 5.000 de euro. Șeful de cameră se numea S. sau S.D. Cât au fost în arest celălalt inculpat l-a amenințat cu moartea întrucât a recunoscut fapta, prin intermediul unui băiat al cărui nume nu-l poate preciza

Inculpatul R.Ș.B. a declarat în cadrul cercetării judecătorești ca nu a comis fapta de omor, ci doar pe cea de înșelăciune. Potrivit propriei declarații nu s-a întâlnit cu victima în data de 16 august 2010, fiind prezent când celălalt inculpat a discutat cu aceasta de pe cartela sa care a fost introdusă în telefonul lui, întrucât nu mai avea credit, discuția vizând lămurirea unei anumite probleme, fără să știe la ce se referea exact. Convorbirea dintre cei doi s-a purtat în fața blocului în care el locuia.

A mai arătat inculpatul audiat ca-n data de 16 august 2010 a ajuns la domiciliul său din B., unde locuia cu N.A., în jurul orei 21:00, iar în jurul orelor 22:00 - 22:30, la această adresă a venit un cunoscut M.M. pentru a-i cere două culori pentru tatuaj. În jurul orelor 24:00 l-a apelat telefonic inculpatul S.D.E., care i-a comunicat că-i lovise mașina K, pe care o folosea cu caracter de obișnuință acesta din urma în perioada iulie - septembrie, cât titularul declarației a avut permisul suspendat. A coborât în parcare, unde a văzut mașina lovită, iar celălalt inculpat i-a cerut să-l însoțească la un magazin pentru a face cumpărături și i-a solicitat și bani pentru aceasta. Au reveni la domiciliul său după circa o jumătate de oră, iar celălalt inculpat l-a însoțit pentru a-i da o sumă de bani să alimenteze cu combustibil autoturismul B. Celălalt inculpat nu a achiziționat vreun satâr sau vreo foarfecă, ci sare și niște saci.

Privitor la inculpatul S.D.E., a declarat ca îl cunoștea din copilărie și la inițiativa sa, pe numele victimei au înființat societatea M., ocupându-se de înșelarea altor societăți comerciale. Până la momentul 16 august 2010 au înșelat o singură societate G.M., la care a mers inculpatul S.D.E., întrucât pe el îl cunoșteau cei de la respectiva firma, iar ulterior, au mai fost înșelate încă 5 firme, la o parte din ele mergând și el să ridice plicuri. Obișnuia să-i dea bani inculpatului S.D.E. pentru comisioanele pe care i le făcea pentru firmele Y.C. și Y.P.

A mai precizat inculpatul ca a dat victimei mai multe telefoane și cartele anterior comiterii faptei din data de 16 august 2010, pentru a o putea contacta în vederea desfășurării activităților comerciale despre care a relatat. A aflat de dispariția victimei pe 16 martie 2011, când a fost arestat. Banii pentru activitățile comerciale îi dădea celuilalt inculpat, atât pentru el, cât și pentru victimă. Până la constituirea firmei despre care a declarat pretinde că nu cunoștea victima, iar apoi a văzut-o de câteva ori. A purtat cu acesta convorbiri telefonice numai legate de activitățile comerciale, convorbirile fiind succinte. Telefoanele i-au fost restituite de către celălalt inculpat. Din cele trei telefoane date victimei, două dintre ele i le-a restituit celălalt inculpat, atât anterior momentului 16 august 2010, cât și ulterior. Inculpatul S.D.E. discuta telefonic cu B.S., prietena sa, dar rar și în situații importante și el discuta foarte rar cu prietena celuilalt inculpat, când nu-l găsea. La locuința victimei a fost de trei, patru ori. Concubina victimei știa că el îi dăduse acesteia telefoane și, de asemenea, aceasta cunoștea că urma să constituie și o societate comercială. I-a dat victimei personal circa 3.000 RON, restul de 18.000 RON fiindu-i dat prin intermediul inculpatului S.D.E. După data de 16 august 2010 biletele la ordin și contractele cu diverse firme au fost semnate de către celălalt inculpat. Victima nu avea de ce să-l amenințe cu denunțul în legătură cu constituirea firmei întrucât era singura lui sursă de venit. Nu știa cine răspundea la SMS-urile trimise de către M.R. Nu a purtat nici o convorbire cu Z.Gh.. Nu a verificat autoturismul K în interior și l-a reparat după trei, patru zile. Nu-și explică existența petelor de sânge în interiorul autoturismului, însă dacă ar fi fost implicat în omor ar fi dus autoturismul la curățat. De la prietena sa știe că în seara respectivă, după ora 22:00, aceasta a fost sunată de numere private, fiind întrebată dacă a ajuns la ea.

Considera inculpatul R.Ș.B. că celălalt inculpat încearcă să-l acuze și pe el de comiterea faptei pentru a-și minimaliza contribuția. Crede că l-a acuzat și întrucât a aflat anul acesta că nu îi dădeam suficienți bani proveniți din țepele date diverselor societăți. Consideră că inculpatul S.D.E. putea comite singur fapta de omor.

Instanța a procedat la audierea pe situația de fapt a părții vătămate constituita parte civila M.R. și a martorilor din acte T.F., B.S., Z.Gh., S.I., D.F.I., N.A., S.F., G.V., A.D. precum și a martorilor P.C. și S.M.P. propuși în apărare de inculpatul R.Ș.B., administrând totodată probe cu înscrisuri în circumstanțiere la cererea inculpatului S.D.E.

Partea vătămata M.R. a declarat ca în ianuarie - februarie victima i-a spus că S.D.E. i-a făcut cunoștință cu o persoană cu bani care dorește să-l ajute, că această persoană este prieten din copilărie cu S.D.E. Victima și S.D.E. au fost colegi de muncă la firma P. I-a povestit victima că dorește să înființeze o firmă de vânzări on-line, el urmând să lucreze la domiciliu, iar S.D.E. și cealaltă persoană să aducă marfa din străinătate pe care să o vândă on-line. În mai victima i-a spus că firma nu a început activitatea întrucât S.D.E. și prietenul său doreau să cumpere o casă în Sălaj, unde el lucreze.

Partea vătămată i-a spus victimei că i se pare că promisiunile nu sunt serioase, însă el i-a relatat că S.D.E. l-a asigurat că poate avea încredere în cealaltă persoană. Din satul Gorneni, de la consăteni, a aflat că mașina roșie despre care credea că aparținea inculpatului R.Ș.B. s-a aflat de mai multe ori în fața domiciliului victimei. Un vecin numit N, care locuia lângă casa victimei i-a spus că i-a văzut pe inculpați venind la domiciliul acesteia la începutul anului 2010. Vecinul i-a spus că au venit cei doi inculpați cu o mașină roșie, fără a preciza cine a condus-o. Persoana respectivă i-a văzut la televizor și de aceea i-a recunoscut atunci. Ultima oară când victima a luat legătura cu partea civilă a fost în perioada 10 - 11 august 2011, nu-și amintește exact perioada, doar o singură dată au vorbit, deoarece ea era plecată din țară. În data de 16 august 2010 a revenit în țară și a încercat să-l contacteze telefonic zilnic, dar nu răspuns deoarece telefonul era închis. A fost sunată la 12 noiembrie 2010 de patronul la care victima lucra, numitul Z.Gh. În data de 12 noiembrie 2010 telefonul victimei a fost deschis, ea a sunat dar i se respingea apelul. Apoi a trimis niște mesaje neadevărate, pentru a vedea răspunsul celui ce deținea telefonul. I s-a răspuns la unele mesaje, în sensul că „ am bani, dacă vrei să mă ajuți dai lui R. și la copii și ai grijă de mama, când vin îți explic", în condițiile în care mama sa era decedată de 23 de ani. A încărcat periodic telefonul victimei pentru ca cel care îl deținea să-l poată folosi. Știu că victima avea o situație materială foarte proastă atunci, ea ajutându-l cu bani. Numărul de telefon al victimei este cu 195 la sfârșit, fără a-l putea preciza cu exactitate. În mai 2010, nu-și amintește exact, victima a folosit o perioadă foarte scurtă un număr de D. Victima a avut anterior un telefon pe care l-a pierdut, persoana care l-a găsit spunându-i că l-a găsit în metrou. Atât ea cât și martorul Z.Gh. au vorbit cu această persoană. De pe alt telefon victima nu a sunat, cu excepția celui cu 195 la sfârșit. După data de 16 august nu i s-a răspuns niciodată la telefonul victimei, acesta fiind permanent închis. Din data de 12 noiembrie telefonul a fost periodic deschis, însă niciodată nu a vorbit cu vreo persoană de pe acest număr, primind doar SMS-uri.

Martora T.F., concubina inculpatului S.D.E., a declarat că în vara anului trecut s-a împăcat cu inculpatul S.D.E., însă spre sfârșitul anului a observat o schimbare în atitudinea acestuia, în sensul că petrecea foarte mult timp cu celălalt inculpat, inculpatul R.Ș.B. înnoptând la concubinul ei. Nu poate preciza dacă este vorba de data de 16 august 2010, însă într-o seară în cursul lunii august, inculpatul R.Ș.B. l-a sunat pe concubinul ei, cerându-i să se întâlnească și deși acesta i-a promis martorei că va veni repede, s-a întors a doua zi târziu. Văzând că nu mai vine l-a apelat, dar telefonul era închis. Când l-a întrebat de ce a lipsit în cursul nopții, nu i-a răspuns, însă părea obosit și supărat. În seara despre care a făcut vorbire că a lipsit prietenul ei nu a reușit să-l contacteze telefonic pe acesta, deși îi spusese că va coborî în fața blocului pentru a se întâlni cu inculpatul R.Ș.B. S-a uitat pe geam, însă nu i-a văzut. Spre sfârșitul anului a primit un telefon N de la prietenul ei, însă nu știe de unde îl avea. Pe telefonul respectiv a primit un apel de la o femeie și un mesaj în care o întreba despre o persoană al cărei nume nu-l reține și îi cerea să ia legătura cu ea. A spus celor doi inculpați despre apelul și mesajele primite și atunci inculpatul R.Ș.B. văzând mesajul a scos cartela din telefon și a spus că o să-i dea foc, oferindu-se să-mi dea bani pentru altă cartelă, respectiv 20 RON. A răspuns apelului primit de la acea femeie și când a fost întrebată de numele unui bărbat i-a spus că este o greșeală. Este posibil ca în telefonul primit de la prietenul ei să fi introdus și alte cartele, dar respectivul telefon era V și ea avea C, fără a putea preciza dacă aceste cartele puteau fi folosite în acel telefon. Martora presupune că respectivul telefon funcționa numai în rețeaua V.

A mai declarat martora că are cunoștință despre faptul că inculpatul S.D.E. a avut un singur telefon despre care i-a spus că i-a căzut de la balcon și apoi știe că a primit un telefon de la unul dintre părinți. Crede martora că prietenul el a sunat-o și de pe numărul celuilalt inculpat, număr pe care îl cunoștea, din cauză că nu avea credit pe telefonul său. Inculpatul S.D.E. folosea doar în prezența celuilalt inculpat laptop-ul acestuia pentru a pune filme. Nu l-a văzut pe inculpatul S.D.E. conducând autoturismele marca K și B. În prezența martorei și a concubinului ei, inculpatul R.Ș.B. primea telefoane de la bunica și prietena sa, dar le cerea celor doi să facă liniște și vorbea din altă încăpere, spunându-le că se afla în alt loc. Nu-și amintește martora ce număr avea la telefonul primit de la inculpatul S.D.E., însă îl apela și pe inculpatul R.Ș.B. dacă nu reușea să dea de concubinul ei. Inculpatul S.D.E. locuia într-un apartament cu două camere iar în noaptea de care a făcut vorbire că ar fi rămas în apartamentul acestuia era și tatăl său în acel imobil, menționând încă o dată că nu știa dacă a fost vorba de noaptea comiterii faptei. Din câte cunoștea ea aceasta a fost singura noapte în care prietenul ei a lipsit de acasă, astfel încât nici nu prea a dormit, ci a stat și s-a uitat pe balcon. Menționează că a doua zi acesta a ajuns acasă spre seară. Apelul către prietenul ei când a constatat că telefonul acestuia era închis a fost făcut în jurul orei 21:00 - 22:00. Știa că inculpatul R.Ș.B. avea multe numere în V, nu și dacă avea și în alte rețele. Prin vara anului trecut nu rămânea noaptea la prietenul ei, dar se întâlneau seara, în luna august petrecând la domiciliul acestuia circa 2, 3 nopți.

Martora B.S., prietena inculpatului R.Ș.B., a declarat că acesta nu i-a dat nimic de bănuit, neobservând nici o schimbare la el, ulterior perioadei august 2010. În perioada august 2010 și ulterior inculpatul avea mai multe telefoane și o suna pe mobil de pe mai multe numere, cu precădere folosind un V și un C, însă numerele nu le poate preciza. Numărul de telefon .......... îl recunoaște ca fiind unul dintre numerele aparținând acestuia. Inculpatul S.D.E. nu obișnuia să-i telefoneze și să-i trimită SMS-uri. Inculpatul R.Ș.B. o suma foarte rar la locul de muncă - MD punct de lucru situat în supermarket-ul C, unde și-a desfășurat activitatea până în septembrie 2010. Inculpatul S.D.E. nu a sunat-o niciodată la serviciu sau cel puțin ea nu are cunoștință despre acest lucru. Inculpatul R.Ș.B. o suma pe mama ei foarte rar când nu reușea să ia legătura cu martora. De la diverse persoane știa martora că inculpații își împrumutau între ei telefoane sau laptop-uri, cu privire la B știa că prietenul ei îl împrumuta inculpatului S.D.E., însă cu privire la K nu poate confirma cu certitudine. Martora avea un telefon atât în rețeaua C, cât și în V, de cele mai multe ori inculpatul sunând-o pe numărul de C, determinat de împrejurarea că între cele două numere de C convorbirile erau gratuite.

A mai declarat martora că nu îl agrea pe inculpatul S.D.E. întrucât la prima întâlnire cu acesta, cu câțiva ani în urmă, acesta era agitat și purta asupra lui un pistol, cerându-i inculpatului R.Ș.B. să oprească prin păduri să împuște vulpi. Datorită faptului că avea pistol martora a fost timorată fără a putea preciza dacă acesta glumea sau vorbea serios, întrucât nu-l cunoștea, dar i-a produs temere. S-au întâlnit cu inculpatul S.D.E. și cu prietena acestuia, însă foarte rar, cam de cinci, șase ori în ultima perioadă a relației. Martora știa că inculpatul R.Ș.B. își lăsa peste noapte în mașina K telefoanele sau laptop-urile.

Cei doi nu aveau convorbiri telefonice scurte, ci convorbiri telefonice lungi, iar atunci când martora nu putea să-i răspunsă îi închidea, el știind acest lucru. Nu au fost situații în care să aibă cu acesta convorbiri telefonice de 1, 2 minute la interval de o oră, două ore. A fost sunată de diverse persoane care o întrebau de inculpatul R.Ș.B., parte din acestea fiind și de pe număr ascuns. Mama inculpatului R.Ș.B., N.A. îl căuta pe acesta la telefon dacă nu era acasă după ora 22:00 și cerea și confirmarea martorei dacă îi spunea că este cu ea. Una dintre persoanele care i-a spus că cei doi inculpați își împrumutau lucrurile era I.C.

Martorul Z.Gh. a declarat că nu obișnuia să sune victima după ora 21:00, este posibil să-i fi telefonat, însă rar, doar dacă avea să-i transmită ceva pentru a doua zi. Își amintește că în seara de 16 august 2010, victima urma să-și ia copii care se aflau în Târgoviște, la concubina sa și i-a oferit mașina firmei pentru a merge să-și rezolve problema, însă victima i-a spus că nu are nevoie de mașină întrucât se întâlnește cu cei doi băieți care îl ajută, R.Ș.B. și S.D.E., și că aceștia o să-l ducă să-și ia copii. De la victimă știa că cei doi R.Ș.B. și S.D.E. îl ajutau, și întrebând victima de ce o ajuta, aceasta i s-a spus că datorită situației materiale precare, având doi copii minori în întreținere.

Martorul își amintește că era seară, în jurul orei 21:30 când a purtat o convorbire telefonică cu victima, fără a putea preciza dacă o mai văzuse în stare de agitație, de obicei fiind un tip care își vedea de treaba lui, îndeplinea atribuțiile de serviciu. Până în august 2010 martorul nu știa dacă victima avea vreo altă firmă, însă după aprecierea sa dacă ar fi avut-o, nu ar fi avut situația precară de care a vorbit.

Întrucât victima nu s-a mai prezentat la serviciu după data de 16 august, prin octombrie - noiembrie, martorul a anunțat autoritățile, respectiv Poliția, la Persoane dispărute. În perioada cât a lucrat la martor, victima a avut o cameră la firmă unde locuia. Urmare demersului său făcut inițial la București, după care la Târgoviște, victima a fost dată în urmărire, iar după un timp martorul a fost chemat la Poliție la Târgoviște pentru a da declarație și pentru a încerca să identifice victima după fotografii, acolo fiind și verișoara victimei.

Martorul a declarat că a luat legătura telefonic cu S.D.E. despre care știa că lucrează la P, iar acesta i-a spus că nu l-au mai dus în seara respectivă pe D.A. la Târgoviște întrucât s-a stricat mașina prietenului său R.Ș.B. Inculpatul S.D.E. i-a spus că nu mai știe nimic de victimă atunci când a vorbit la telefon. Martorul nu i-a cunoscut personal pe inculpați anterior lunii august 2010, cunoscând de existența lor de la victimă. În seara de 16 august în discuția telefonică cu victima aceasta i-a spus că se află cu R.Ș.B. și cu S.D.E. în zona Sălaj. În seara respectivă după acest telefon nu a mai discutat cu victima. Martorul nu a putut preciza numărul de pe care victima îl suna, însă era un număr de O la care martorul a sunat căutând victima, i-a răspuns o fată care i-a spus că a găsit telefonul în metrou demult și să nu o mai deranjeze. A dat telefonul acesta anterior datei de 16 august, a sunat la numărul de O și după ce a vorbit cu S.D.E., a sunat din nou și a încercat să-i explice fetei de ce o sună însă i s-a închis telefonul. A sunat pe numărul de telefon al victimei în ziua în care a mers cu concubina acesteia la P, telefonul sunând, însă nu a răspuns nimeni. De la verișoara victimei M.R. știa martorul că în urma SMS-ului trimis pe telefonul victimei a primit răspuns în sensul că dacă dorește să-l ajute, să dea bani concubinei sale și copiilor și să aibă grijă de mama lui, despre care cunoștea că este decedată. I-a dat și el un SMS după ce a aflat despre SMS-ul primit de verișoara sa și i-a comunicat că are de ridicat o sumă de bani de la firmă și un scuter, spunând aceste lucruri deoarece și-a dat seama că ceva nu este în regulă, la acest SMS i s-a răspuns că nu mai înțelege nimic, „parcă era în filme polițiste", răspunsul adresându-se lui G., nume aparținând martorului. Acesta știa că victima avea un singur mobil, despre celelalte numere pe care le avea știa că nu mai sunt valabile, sau cel puțin așa îi spusese victima.

Martora S.I., a declarat că în calitate de director de vânzări la SC G.R.P.C.S. SRL Cluj cunoaște că în toamna anului trecut la firma sus-menționată s-a prezentat o persoană care s-a recomandat D.A. și a solicitat singurul produs pe care îl realiza - plicuri. Acea persoană a venit de trei ori la firmă. Martora a recunoscut acea persoană ca fiind inculpatul R.Ș.B. prezent în sală. Firma a pus la dispoziția acelei persoane produsele solicitate însă biletul la ordin depus la bancă a fost refuzat din lipsă de disponibil. În vara anului 2010, fără a putea preciza luna, aceeași persoană a venit la firmă însă atunci relațiile comerciale nu s-au finalizat. Nu se obișnuiește ca cei care vin la firmă pentru a solicita să cumpere produse să prezinte vreun act de identitate, fiind suficientă cartea de vizită. Persoana despre care martora a făcut vorbire a venit la firmă singură iar valoarea mărfii ridicate a fost de 44.000 RON; firma se numea M.P. SRL.

Numele Z.D. a apărut pe avizele de expediție la rubrica persoanei care a ridicat marfa, martorul fiind sigură că persoana despre care a afirmat că s-a prezentat cu numele de D.A. nu a spus că s-ar numi Z.D. și că-l însoțește pe D.A. La ridicarea mărfii martora nu știe cine s-a prezentat, întrucât depozitul era într-o altă locație decât cea la care se afla ea.

Martorul D.F.I. a declarat că în calitate de șef depozit la firma SC G.R.P.C.S. SRL Cluj cunoștea că în toamna anului trecut s-a prezentat la ridicarea mărfii o persoană care s-a semnat Z.D. Martorul a recunoscut această persoană ca fiind inculpatul R.Ș.B. prezent în sală. Această persoană a venit de două ori la depozit la interval de o săptămână și a ridicat plicuri. La momentul la care preda marfa nu era necesar ca cel care o ridica să prezinte un act de identitate. Marfa se ridica pe bază de factură și aviz de expediere, documente pe care nu se menționează date din cartea de identitate ale persoanei care ridică sau numărul mașinii cu care s-a ridicat marfa. Persoana pe care a recunoscut-o nu s-a prezentat niciodată ca fiind D.A.

Martora N.A., mătușa inculpatului R.Ș.B., cea care l-a crescut, a declarat că în data de 16 august 2010 își amintește cu exactitate că nepotul ei a venit acasă, apoi a sunat telefonul sau interfonul și a venit un băiat care i-a spus nepotului ei că mașina a fost lovită în parcare la bara din spate. Era vorba de o mașină roșie marca K. Nepotul mai avea un B care era dat vecinului din blocul de alături, acest vecin fiind S.D.E. Tot el l-a anunțat pe nepotul martorei că mașina este lovită în parcare. Acesta a coborât împreună cu S.D.E. să vadă mașina, a revenit după circa 30 - 45 de minute și i-a spus că a fost la cumpărături cu S.D.E., fără ca martora să știe cu ce mașină s-au dus cei doi la cumpărături. Dacă nu venea acasă la ora 22:00, ea obișnuia să-l sune pe nepot. Îi spunea unde se află și nu se culca până ce acesta nu ajungea la domiciliu. A mai precizat că nu i-a dat niciodată inculpatului cheile de la casă. Nepotul i-a spus că în seara respectivă și-a cumpărat țigări, iar celălalt inculpat mâncare pentru bunica lui. După ce a venit din nou acasă nu l-a mai întrebat pe nepot despre mașină dacă era avariată întrucât se supărase că întârziase. Nepotul avea mai multe telefoane mobile, obișnuia să le lase pe masă, acesta nu i-a dat nici un telefon, insa avea la dispoziție un astfel de telefon dar nu se pricepe să umble pe ele. De multe ori inculpatul venea acasă fără telefoane, laptop sau portofel și ii spunea că le uitase în mașină.

A mai declarat martora că nu mai ține minte dacă în seara respectivă după ce a plecat de acasă nepotul ei a sunat-o, însă a precizat că s-a supărat pe el pentru că întârziase.

Martora S.F., angajată la SC T.E. 2001 SRL a declarat că firma la care lucrează a avut relații contractuale cu SC M. SRL București, din partea acestei firme prezentându-se la sediul firmei unde lucrează două persoane, pe care martora le recunoaște ca fiind inculpații în cauză. Ea a întocmit contractul cu SC M. în baza datelor primite de la colega sa de birou G.V. A emis și factura de avans, factură care a fost trimisă pe mail. Reprezentanții SC M. s-au prezentat la 12 noiembrie 2010, au venit cu contractul semnat și ștampilat în original, au ridicat factura de la ea, ordinul de plată trimițându-l pe mail. Factura a fost completată în fața ei de persoana pe care o identifică ca fiind inculpatul S.D.E. Celălalt inculpat stătea lângă el și îi arăta unde să scrie și să aplice ștampila. Pe factură cel care a completat-o a menționat Z.D., însă nu a văzut nici un act de identitate al celor două persoane. A doua zi pe 13 noiembrie cei doi au venit la martoră la firmă, au ridicat factura fiscală și au completat biletul la ordin pentru suma aferentă, biletul a fost completat tot de S.D.E., acesta completând toate datele de pe document. Martora a declarat că i-a recunoscut din fotografiile judiciare prezentate pe cei doi inculpați, i-au fost prezentate câte două fotografii pentru cei doi inculpați. Celălalt inculpat nu și-a spus numele.

Martora G.V. a declarat că a primit o solicitare de ofertă pe mail din partea SC M. București, semnată de D.A., însoțită de un număr de mobil și o adresă de email. A purtat o corespondență pe mail, în urma căreia a încheiat contractul dintre firma la care martora este angajată și SC M. A primit contractul pe mail semnat și ștampilat. Ulterior, la 11 noiembrie 2010 s-a emis o factură pentru plata unui avans, pe mail s-a trimis un ordin de plată și s-a procedat la începerea producției, comunicându-i-se că va primi în ziua respectivă contractul în original și semnat. La sediul firmei s-au prezentat cei doi inculpați pentru a ridica factura în original și a depune contractul în original. Declară martora că niciodată nu a cunoscut persoana care figura ca administrator al SC M., adică D.A. După ce a fost ridicată marfa nu i s-a răspuns la telefonul comunicat pentru contact. A notat numărul de contact - .............. Având în vedere că nu i s-a răspuns la mail și la telefon, a trimis și un mesaj lui D.A. pe acest număr de telefon și i s-a răspuns că nu este în țară și urmează să vină luni și că se interesează de ce nu s-a făcut plata avansului. Inițial nu a recunoscut inculpații din planșele foto întrucât i-a văzut foarte puțin timp, ulterior i-a văzut în niște filmulețe postate pe internet, în prezent nu-și mai amintește cum arătau.

Martorul A.D. a declarat că fiind administrator al SC T.E. 2001 SRL, a avut relații contractuale cu SC M. București, însă nu a avut legătură directă cu reprezentanții acesteia. Angajații săi i-au spus că biletul la ordin emis de această societate nu a avut acoperire, aceasta după ce însă marfa a fost livrată către cei doi reprezentanți ai firmei SC M. București. A făcut plângere penală împotriva administratorului acestei firme, printr-o firmă de avocatură. În prezența sa angajata S.F. a recunoscut două persoane ca fiind cele care au semnat factura de primire și au completat datele în biletul la ordin, care era semnat de persoana autorizată. Firma al cărei administrator este martorul a încheiat un contract cu SC M. București, în care se menționa că lucrarea intră în producție după ce se plătea un avans, avans cu privire la care au fost induși în eroare că s-a plătit, iar atunci când se livrează marfa se emite un bilet la ordin de către beneficiar cu suma până la prețul total și cu termenul de plată. Angajatul de la firmă nu verifică identitatea celor care vin să ridice marfa, fiind întrebați doar despre datele de identitate pe care le trece pe factură. În speță, persoana care a semnat factura a trecut datele de identificare. La încheierea contractului nu se obișnuiește să se legitimeze reprezentantul firmei solicitante.

Martorii P.C. și S.M.P. audiați la propunerea inculpatului R.Ș.B. au declarat după cum urmează: cel dintâi că este vecin cu ambii inculpați pe care-i cunoaște din vedere, se salutau și a mai discutat cu aceștia diverse. Știa că amândoi au mașini, S.D.E. are un B vechi, iar R.Ș.B. o K roșie. A aflat pentru ce sunt cei doi judecați când a văzut organele de poliție și procuratură în fața blocului în care locuiesc. L-a văzut odată pe S.D.E. conducând autoturismul K, însă nu-și aduce aminte dacă pe celălalt inculpat l-a văzut conducând B-ul. Când l-a văzut conducând K era singur în mașină. La momentul la care a fost percheziționat B-ul a înțeles de la unui dintre anchetatori că urmele care se aflau pe portierele de pe partea stângă a autoturismului ar fi urme de gloanțe. Nu a văzut ce s-a ridicat din B la percheziție, dar din K a văzut că s-au ridicat niște hârtii despre care crede că erau acte. Nu a văzut să se fi ridicat din autoturism computere sau telefoane.

Cel de-al doilea martor a declarat că îl cunoaște pe inculpatul R.Ș.B. întrucât mama sa și mătușa lui N.A. sunt prietene. Își amintește că în data de 16 august 2010 cu o zi după ce fusese onomastica sa, l-a sunat mama lui în jurul orei 22:30 și l-a chemat să o ia de la domiciliul lui N.A. Când a ajuns a sunat la interfon să-i spună să coboare, însă aceasta a mai întârziat 15 - 20 de minute. Când a venit i-a spus că a rămas să stea de vorbă cu N.A. și cu R.Ș.B. Mama sa i-a spus că R.Ș.B. este un băiat cuminte, respectuos, muncitor.

La termenul de judecată din 14 noiembrie 2011 instanța a luat act că inculpatul R.Ș.B., prin apărător ales, a renunțat la audierea celui de-al treilea martor încuviințat pe situația de fapt.

La același termen s-au depus de către inculpatul S.D.E. încrisuri în circumstanțiere respectiv: caracterizare, adeverințe, convenție civilă de prestări servicii, nota de lichidare. Ulterior, s-a depus de către părțile civile la dosarul cauzei un înscris în cuprinsul căruia se arată că inculpatul S.D.E., prin mama sa a reușit să instituționalizase copii victimei și pe mama acestora la „Așezământul pentru Mame și Copii Vălenii de Munte", unde aceștia se bucură de confort și o educație potrivită. Prin avocatul său, S.D.E. a făcut demersuri pentru obținerea ajutoarelor financiare acordate victimelor infracțiunii.

Inculpatul R.Ș.B. a depus la dosarul cauzei un înscris privind lista firmelor din România, cu referire la SC M.P. SRL.

Față de actele și lucrările dosarului instanța, evaluând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, reține următoarele:

Inculpatul S.D.E. a recunoscut fapta, descriind modus operandi fără a oscila și fixând momentele care s-au succedat în noaptea de 16/17 august 2010 atât în cadrul procesului-verbal de reconstituire dar și în fiecare dintre declarațiile pe care le-a dat atât la urmărire penală cât și în instanță. Mobilul acestei fapte l-a constituit potrivit declarației sale, amenințarea pe care au perceput-o inculpații atunci când victima le-a comunicat că o să denunțe la politie înșelăciunile comise în dauna unor societăți comerciale de cei trei prin firma M.P. SRL București, înființata la data de 16 aprilie 2010, în cadrul căreia victima figura ca administrator, dovada fiind înscrisul depus la dosar.

În aceste condiții, inculpații au încercat să convingă victima să renunțe la intențiile sale, fără succes însă. În cadrul demersurilor întreprinse, au convenit telefonic cu aceasta să o transporte în comuna Șotânga sat Teiș județul Dâmbovița pentru a-și lua copii minori aflați la concubina sa, sub acest pretext luând-o de pe strada L din București, cu autoturismul KC de culoare vișinie în două uși, aceasta urcând pe scaunul dreapta față. De la un magazin situat pe Șoseaua Giurgiului, inculpații au achiziționat un lanț de 1 - 1,5m, cu care intenționau să-l sugrume pe D.A., după care și-au continuat deplasarea ieșind de pe A1 îndreptându-se în direcția localității „Corbii Mari" județul Dâmbovița, apoi pe un drum neamenajat unde inculpatul S.D.E., care a însoțit organele de ancheta și la reconstituire, aflându-se pe bancheta din spate în dreapta, a pus lanțul după gât lui D.A., încercând să-l sugrume, însă întrucât victima a scăpat, a încercat să o imobilizeze cu brațele;

între timp, inculpatul R.Ș.B. a coborât din autoturism și a luat din portbagaj un cârlig de remorcare, aplicând cu acesta victimei o lovitura în zona capului, aducând-o în stare de inconștiență. Ulterior, inculpații au abandonat victima și au revenit în București, pe str. NT unde se afla o cișmea, s-au spălat pe mâini și haine de sânge, după care s-au deplasat la un supermarket R din zona Obreja, de unde au cumpărat un satâr, o foarfecă tip guta-de-lup și un sul de saci plastic pentru izolarea portbagajului, intenționând a tăia victima pentru a nu putea fi identificat cadavrul.

În continuare, s-au oprit la ultima stație PM de pe Șoseaua Giurgiului, unde au umplut un bidon de 5 l cu benzină. S-au întors la locul unde lăsaseră victima, au băgat-o în portbagajul izolat între timp cu sacii din plastic, și și-au continuat deplasarea pe itinerariul Autostrada - București - comuna 1 Decembrie - comuna Călugăreni - comuna Izvoru-Oltenița - comuna Daia - Plopșoru - Daița - Băneasa - Pietrele - Podul Puieni iar din DN 41 - Daia - Oltenița au intrat pe un drum forestier ce leagă satul Țepeș de comuna Comana, unde au abandonat victima într-un șanț, au stropit-o cu benzina și au incendiat-o, după care au revenit în București pe Sos.

Giurgiului, în apropierea domiciliului unde au abandonat satârul într-un coș de gunoi stradal, au cumpărat de la magazinul „ MM" soluție de curățat, cârpe, bețișoare de urechi pe care le-au folosit pentru a curata autoturismul. Acest ultim aspect a fost confirmat de procesul-verbal de examinare criminalistică a autoturismului marca KC cu nr. de înmatriculare .......... din data de 28 martie 2011 din 28 martie 2011potrivit căruia după tratarea cu soluție luminol pe tetiera scaunului dreapta s-au găsit pete deschise la culoare (aspect albicios) cu aspect de ștergere, pata similară găsindu-se și în zona mediană a centurii de siguranță iar în portbagaj pe elementul din plastic s-a pus în evidență o pată cu aspect de scurgere albicioasă.

Recunoașterea inculpatului S.D.E. se coroborează cu celelalte probe ce urmează a fi detaliate mai jos, după cum urmează: faptul că în ziua de 16 august 2010, cei doi inculpați s-au întâlnit și s-au pus de acord cum să procedeze este confirmat de declarația martorei T.F., concubina inculpatului S.D.E., care a arătat că inculpatul R.Ș.B. l-a sunat pe concubinul său, cerându-i să se întâlnească în fața blocului, și deși inculpatul S.D.E. a promis martorei că se va întoarce repede, a revenit la domiciliu abia a doua zi, neputând fi contactat telefonic iar la întrebarea acesteia unde a fost, n-a răspuns exact, refuzând să-i explice.

Totodată, faptul că cei doi inculpați și victima s-au aflat împreună în noaptea de 16/17 august 20110 a fost confirmat de declarația martorului Z.Gh. așa cum aceasta se coroborează cu procesul-verbal din data de 14 decembrie 2010 întocmit de IPJ Dâmbovița dar și cu procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmbovița, care la fila 10 dosar urmărire penală plasează și pe inculpatul R.Ș.B., utilizator al postului telefonic (cartela SIM) cu nr. .......... în data de 16 august 2010 ora 12.28 PM pe șoseaua București - Pitești km 85.

Astfel, martorul Z.Gh. a declarat în fața instanței că în seara aceleiași zile de 16 august 2010 a vorbit la telefon cu victima, care i-a spus ca este cu R.Ș.B. și S.D.E., urmând să se deplaseze la Teiș, Dâmbovița pentru a-și lua copii minori de la concubina sa. Declarația martorului se coroborează sub acest aspect, cu procesul-verbal din data de 14 decembrie 2010 întocmit de IPJ Dâmbovița potrivit căruia din analiza listing-ului furnizat pentru nr. de tel al victimei - .......... rezultă că în ziua de 16 august 2010 ora 09:54 PM martorul l-a apelat pe D.A., aflat în celula geografică București, B-dul Păcii, convorbire având o durată de 42 secunde, iar la ora 09:58 PM același martor a apelat din nou victima, localizată de această dată în localitatea/celula geografică Ciorogârla, Centru SAI, convorbirea durând 55 de secunde. Din același proces-verbal, din punct de vedere al localizării celulei, rezultă că în ziua de 16 august 2010 utilizatorul postului telefonic aparținând lui D.A. a fost localizat la ultima celulă geografică în Ciorogârla, Centru SAI, și nu s-a aflat nici un moment de la data dispariției pe raza județul Dâmbovița, comuna Șotânga, sat Teiș.

Conform procesului-verbal de reconstituire întocmit la data de 17 martie 2011 de organele de cercetare ale poliției judiciare cei doi inculpați au luat victima de pe strada Lipova din București, cu autoturismul KC aparținând inculpatului R.Ș.B., au continuat deplasarea pe Șoseaua Giurgiului, oprind în fața unui magazin, după care s-au deplasat 44 de km pe autostrada București - Pitești, faptul că și inculpatul R.Ș.B. s-ar fi aflat în această zonă fiind probat, cu procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmbovița, care la fila 10 dosar urmărire penală localizează pe acest inculpat utilizator al postului telefonic (cartela SIM) cu nr. ............ în data de 16 august 2010 ora 12:28 PM pe șoseaua București - Pitești km 85.

Din procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmbovița în urma redării în forma scrisă a datelor relevante cauzei furnizate de operatorii de telefonie mobilă în perioada 1 august 2010 - 13 ianuarie 2011 pentru mai multe terminale mobile printre care și cel cu seria IMEI ............, rezultă că în acest terminal mobil a fost folosit postul telefonic (cartela SIM) cu nr. de tel. ............ aparținând lui D.A., acest terminal mobil fiind al victimei la momentul dispariției.

Din același proces-verbal, de data asta pentru utilizatorul postului telefonic (cartela SIM) cu nr. ............, aparținând inculpatului R.Ș.B., în perioada care interesează din noaptea de 16 august 2010 până în 17 august 2010, acesta s-a aflat în următoarele celule geografice : 16 august 2010, orele 03:12:06 PM - București, sector 5, Șos. Giurgiului nr. 123, bloc 4B, sc. 5, - unde se află până a orele 04:17:13 PM; 17 august 2010, Orele 03:51:27 AM - comuna Daia, județul Giurgiu, sat Plopșoru, până la orele 03:52:20, interval orar când primește 10 SMS-uri MT; 17 august 2010, orele 04:58:45 AM - până la orele 05:03:06 AM, se află în comuna Băneasa, județul Giurgiu; 17 august 2010, orele 06:09:56 AM - București; 17 august 2010, orele 06:20:02 AM - București; 17 august 2010, orele 08:13:08 AM - București.

Potrivit declarației martorei B.Ș., prietena inculpatului R.Ș.B. dată la Parchet în luna august 2010 inculpatul avea două numere de telefon de pe care o apela respectiv ............ și ............. Aceeași martoră a mai declarat că după știința sa inculpatul R.Ș.B. nu împrumuta inculpatului S.D.E. telefoanele sau cartelele sale spre folosință, infirmând, în acest fel susținerea inculpatului R.Ș.B. că lasă telefoanele sale la dispoziția inculpatului S.D.E.

Din procesul-verbal întocmit în data de 24 martie 2011 de IPJ Dâmbovița rezultă că de pe postul telefonic (cartela SIM) cu nr. ............ aparținând inculpatului R.Ș.B., localizat inițial în București, după ce victima îl apelase la ora 20:55 (poziție 188 listing), aceasta a fost apelată de mai multe ori în intervalul orar 21:11 - 21:34. Ulterior, postul telefonic aparținând inculpatului este localizat la ora 22:20, în comuna Corbii Mari, Județul Dâmbovița, de unde o apelează pe prietena sa, martora B.S. pentru ca apoi, la ora 23:43 același post telefonic să fie localizat în București, însă nu la adresa de domiciliu, de unde o apelează pe martora N.A. (poziția 194 în listing). Faptul că inculpatul R.Ș.B. o apela la ora 23:43 pe martora N.A. din altă locație decât domiciliul comun infirma susținerea acestei martore că în seara de 16 august 2010 inculpatul s-a aflat acasă.

Probele științifice administrate în faza de urmărire penală, cu referire la raportul de autopsie întocmit de SML Giurgiu coroborat cu raportul de expertiză genetică întocmit de INML București au confirmat identitatea cadavrului inițial cu identitate necunoscută descoperit în pădurea Comana din localitatea Prundu la data de 17 august 2010 ca fiind al lui D.A. dar și moartea violentă a acestuia, leziunile constatate confirmând susținerile inculpatului S.D.E. cu privire la modalitatea de suprimare a victimei.

Dispariția victimei a fost semnalată de partea civilă M.R., verișoara acesteia, în noiembrie 2010, când a depus plângere la IPJ Dâmbovița. După data sesizării până în luna februarie 2011, M.R. a mai comunicat prin mesaje tip SMS cu utilizatorul cartelei SIM cu nr. ............ ce a aparținut persoanei dispărute, în care utilizatorul făcea referiri neconforme cu realitatea la membrii familiei, mesaje redactate cu greșeli de ortografie (nespecifice victimei) ce a determinat-o pe autoarea sesizării să aprecieze că în realitate nu comunică cu vărul ei D.A.

Cartela victimei cu nr. ............ conform procesului-verbal din data de 14 decembrie 2010 întocmit de IPJ Dâmbovița s-a aflat după momentul 16 august 2010, mai precis în data de 25 august 2010 în terminalul mobil cu seria IMEI ............, în data de 1 octombrie 2010 în cel cu seria IMEI ............, în perioada 1 octombrie - 10 noiembrie 2010 în cel cu seria IMEI ............ iar în perioada 10 noiembrie - 7 decembrie 2010 în cel cu seria IMEI ............, toate terminalele mobile fiind ridicate la percheziție de la inculpatul R.Ș.B. potrivit procesului-verbal de percheziție domiciliară. Pe acestea s-au înregistrat în perioada sus-menționată apeluri de tip SMS. Acest proces-verbal se coroborează cu procesul-verbal încheiat la 6 ianuarie 2011 de IPJ Dâmbovița din care rezultă că nr. de telefon al victimei ............ a recepționat SMS-uri, fiind folosit în terminalul mobil cu seria IMEI ............, în perioada 4 ianuarie 2011 - 5 ianuarie 2011, localizarea geografică a acestuia fiind în celula București, Podul Giurgiului, zona în care locuia inculpatul R.Ș.B.

Totodată, potrivit declarației martorei T.F., în anul 2010 aceasta a primit de la inculpatul S.D.E., la cererea ei, un telefon N, pe care a recepționat un apel de la o femeie și un mesaj în care era întrebată de o anumită persoană și-i cerea să ia legătura cu ea; când a povestit inculpaților acest lucru, inculpatul R.Ș.B., văzând mesajul, a scos cartela din telefon și a spus că-i va da foc. Acest terminal mobil având seria IMEI nr. ............ identificat ca aparținând victimei a fost ridicat de la inculpatul S.D.E., conform procesului-verbal întocmit cu ocazia percheziției domiciliare.

Inculpații au continuat după momentul 16 august 2010 să desfășoare activități de „țepuire„ a unor societăți comerciale, folosind firma M.P. SRL, inculpatul R.Ș.B. atribuindu-și identitatea lui D.A., sau ambii prezentându-se ca fiind reprezentanți ai respectivei firme. Astfel, în octombrie 2010 la sediul firmei" SC G.R.P.C.S. SRL Cluj, inculpatul R.Ș.B. s-a recomandat ca fiind D.A., reprezentantul firmei M.P. SRL, conform declarației martorei S.I., solicitând producerea de plicuri în valoare de 44.000 RON, și depunând un bilet la ordin refuzat la plata ulterioară din lipsă de disponibil; marfa a fost ridicată de la depozit conform declarației martorului D.F.I., de către inculpatul R.Ș.B., care de această dată a semnat ca Z.D.

De asemenea, conform declarației martorei S.F., angajată a firmei SC T.E. 2001 SRL, respectiva firmă a avut relații comerciale cu SC M. București, în cadrul cărora în noiembrie 2010 inculpații s-au prezentat ca reprezentanți ai firmei M., inculpatul S.D.E. completând pe factura emisă de martoră numele Z.D., potrivit indicatorilor inculpatului R.Ș.B., și aplicând ștampila; cei doi au revenit a doua zi, de această dată inculpatul S.D.E. completând ordinul de plată cu suma aferentă mărfii ridicate. Prezența inculpaților la sediul firmei SC T.E. 2001 SRL a fost confirmată și de martora G.V.; potrivit declarației acesteia din urmă, relațiile comerciale cu firma SC T.E. au debutat în urma solicitării primite prin mail de aceasta de la firma M., semnată de D.A. iar în urma corespondenței purtate pe mail s-a încheiat contractul între cele două firme, numărul de contact comunicat fiind ........, acesta aparținând inculpatului R.Ș.B., așa cum rezultă din lucrările dosarului, număr la care nu s-a mai răspuns după ridicarea mărfii de către cei doi inculpați. Potrivit martorei, nu a cunoscut personal pe D.A., cel care figura ca administrator al firmei SC M. SRL.

Spre deosebire de inculpatul S.D.E., care a adoptat o poziție procesuală corectă, inculpatul R.Ș.B. a negat constant comiterea faptei de omor, încercând să explice de fiecare dată în alt mod motivele pentru care inculpatul S.D.E. îl incriminează. Astfel, în fața instanței a invocat intenția inculpatului S.D.E. de a-și minimaliza propria contribuție și totodată dorința de a se răzbuna pentru faptul că nu primise suficienți bani proveniți din „țepele„ date diverselor firme, în fața procurorului de caz a motivat faptul că inculpatul S.D.E. îl incriminează pentru că are o situație materială mai bună dar și întrucât îl bănuiește că ar fi de fapt tatăl copilului martorei T.F., pentru că în procesul-verbal de confruntare să afirme că inculpatul S.D.E. îl indica drept coautor pentru a acoperi altă persoană, probabil pe tatăl său, contrazicându-se din nou prin declarația dată în instanță când apreciază că inculpatul S.D.E. ar fi comis singur omorul.

Inculpatul R.Ș.B. a pretins în cuprinsul declarațiilor date pe parcursul procesului că în noaptea de 16/17 august 2010 s-ar fi aflat la domiciliu, împreună cu martora N.A., ruda sa, atunci când în jurul orei 24, ar fi venit inculpatul S.D.E. să-l anunțe că mașina marca KC este lovită în parcare. Această susținere a fost apreciată ca nesinceră, fiind infirmată de procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmbovița, care îl plasează pe inculpatul R.Ș.B., utilizator al postului telefonic (cartela SIM) cu nr. ........ în data de 16 august 2010 ora 12:28 PM pe șoseaua București - Pitești km 85. Acest ultim mijloc de probă înlătură și apărarea inculpatului R.Ș.B. în sensul că inculpatul S.D.E. ar fi avut în noaptea respectivă posesia telefoanelor sale lăsate în autoturismul K, aflat la dispoziția celui din urmă inculpat și le-ar fi folosi, ceea ce ar fi contribuit la incriminarea inculpatului R.Ș.B., dată fiind chiar afirmația acestui inculpat în sensul că în jurul orei 24 și inculpatul S.D.E. se afla în București, în zona în care locuiau ambii inculpați. Respectivul proces-verbal localizează pe inculpatul R.Ș.B. în noaptea de 16/17 august 2010 în alte zone din București și apoi în afara capitalei în județul Giurgiu au înlăturat și susținerea sa că ar fi coborât cu inculpatul S.D.E. în parcare să vadă mașina lovită apoi l-a însoțit pe acesta la cumpărături, revenind la domiciliu după jumătate de oră.

Lipsa de sinceritate a inculpatului R.Ș.B. în ceea ce privește aspecte ce interesează prezenta cauză rezidă și din declarația extrajudiciară a acestuia, date la 9 mai 2011 în dosarul de înșelăciune instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 2 București în care pretinde că în luna septembrie - octombrie 2010 ar fi solicitat verbal inculpatului S.D.E. și lui D.A. să cumpere plicuri personalizate, în condițiile în care anterior, la data la 21 ianuarie 2011 declarase ca l-a văzut pe D.A. ultima dată în luna august - septembrie 2010. Rezoluția de începere a urmăririi penale în cauza respectivă stabilește în urma actelor premergătoare că inculpatul R.Ș.B., în perioada 01 octombrie 2010 - 10 octombrie 2010 s-a prezentat sub identitatea falsă de D.A. și declinându-și în fals calitatea de administrator al SC M.P. SRL, i-a indus și menținut în eroare pe reprezentanții SC G.R.P.S. SRL, cu ocazia încheierii și executării unui contract. Acest aspect a rezultat și din declarația martorei S.I. audiată în prezenta cauză.

Analizând conținutul materialului probator administrat și declarațiile inculpatului date pe parcursul procesului penal a rezultat nesinceritatea acestuia și încercarea de a induce în eroare organele judiciare, susținerea sa că nu a comis fapta fiind infirmată de materialul probator așa cum a fost analizat anterior. Pe de altă parte, prin probele propuse în apărare constând în declarațiile martorilor P.C. și S.M.P., inculpatul nu a reușit să probeze că la momentul săvârșirii faptei s-ar fi aflat în alt loc, respectiv la domiciliul său. Astfel, declarația celui dintâi martor nu este relevantă, acesta susținând că, în calitate de vecin, cunoaște că inculpatul S.D.E. avea un B iar inculpatul R.Ș.B. o K, aspect nereal întrucât ambele autoturisme îi aparțineau celui din urmă inculpat și totodată, că a văzut o singură dată pe inculpatul S.D.E. conducând K, fapt recunoscut de acesta în declarația dată în cursul cercetării judecătorești.

Declarația martorului S.M.P. în sensul că în seara de 16 august 2010 în jurul orei 22:30 și-a așteptat mama care o vizita pe martora N.A. cca. 15 - 20 min., iar când a coborât aceasta i-a povestit că a discutat și cu inculpatul R.Ș.B. apare ca inexactă, în condițiile în care, așa cum s-a reținut anterior în considerente procesul-verbal întocmit la data de 24 ianuarie 2011 de IPJ Dâmbovița îl localizează pe inculpatul R.Ș.B. în cu totul alt loc decât la domiciliu.

Principiul liberei aprecieri a probelor, enunțat de art. 63 alin. (2) C. proc. pen., lasă instanței libertatea să aprecieze concludența tuturor dovezilor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate iar principiul aflării adevărului, consacrat prin art. 3 din același cod, impune instanței să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. Instanța are în vedere totodată că nu există criterii de ierarhizare a probelor și ca atare, pentru valorizarea corecta a dovezilor administrate, în raport și de scopul procesului penal, așa cum este reglementat prin art. 1 C. proc. pen., are obligația stabilirii situației de fapt reținând și înlăturând motivat probele, după cum acestea se coroborează sau nu cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Din perspectiva celor arătate, instanța urmează a înlătura ca nesincere declarațiile inculpatului R.Ș.B. și declarația martorei N.A., mătușa sa, ca fiind subiectivă, formându-și convingerea pe baza celorlalte dovezi așa cum au fost analizate anterior, situație de fapt stabilită în temeiul acestora fiind următoarea: în noaptea de 16/17 august 2010 inculpații S.D.E. și R.Ș.B. au cauzat decesul victimei D.A., prin loviri repetate, strangulare cu lanțul, strivire cu autoturismul marca KC pe un câmp pe raza comunei Corbii Mari din județul Dâmbovița, violențe urmate de incendierea victimei în pădurea Comana din localitatea Prundu, unde a survenit decesul victimei. Faptele inculpaților așa cum au fost expuse întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor calificat prin locul în care s-a comis - în public și omor deosebit de grav prin mijloacele folosite de inculpați pentru suprimarea vieții victimei, calificate ca și cruzimi, ceea ce va atrage condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea într-un cuantum orientat către maximul special prev. de art. 176 C. pen.

Deși inculpatul S.D.E. în cuprinsul notelor scrise a reiterat solicitarea sa privind aplicarea dispozițiilor art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce-l privește în condițiile în care și-a recunoscut fapta și condamnarea la o pedeapsă în limite reduse cu o treime, instanța a respins o astfel de cerere în cursul judecății întemeindu-se pe alin. (7) teza finală a art. 3201 care limitează incidența acestui text de lege în cazul infracțiunilor pedepsite cu detențiunea pe viață, omorul deosebit de grav fiind una dintre acestea.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților s-a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., cu referire deosebită la faptul că prin fapta comisă s-a adus atingere dreptului la viață al persoanei, drept absolut, indisponibil și opozabil erga omnes, ocrotit atât de legislația internă cât și art. 2 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, gradul de pericol social al faptei, comisă într-un mod deosebit de crud și persoana făptuitorilor, aflați la primul contact cu legea penală, însă numai inculpatul S.D.E. a dovedit sinceritate și regret, probat cu înscrisul depus de părțile civile din care rezultă faptul că a făcut demersuri finalizate cu instituționalizarea familiei victimei, respectiv a concubinei Z.R. și a celor doi minori, și în vederea obținerii de ajutoare financiare acordate acestora. În schimb, inculpatul R.Ș.B. a negat în ciuda evidenței probatorii contribuția sa și nu a manifestat nici o părere de rău față de cele comise. În aceste condiții, instanța apreciază că scopul coercitiv dar și educativ al pedepsei este atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai redus inculpatului S.D.E., orientat totuși către maximul special, iar inculpatului R.Ș.B. prin aplicarea închisorii în cuantum maxim prevăzut de textul de lege incriminator, art. 176 C. pen.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii și complementare, s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) și e) C. pen. pe perioada executării pedepsei principale, cât și ulterior, pe o perioadă de 3 ani în cazul inculpatului S.D.E. și 5 ani în cazul inculpatului R.Ș.B., pedeapsa complementară urmând a se executa după executarea pedepsei principale.

Totodată, s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, perioadele reținerii și arestării preventive, începând cu 16 martie 2011 la zi și se va menține măsura arestării preventive a acestora, întrucât se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv cele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constatat că părțile civile nu au probat prejudiciul material pretins, însă au fost prejudiciate moral prin comiterea faptei de către inculpați iar copii minori ai victimei și material, fiind îndreptățiți la prestație periodică începând cu data decesului până la majorat. Obligarea inculpaților la plata unor prestații periodice către minori are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor prin lipsirea acestora de contribuții pe care victima o avea la întreținerea lor.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, instanța a apreciat că suferința provocată părții civile M.R., rudă apropiată a victimei, prin decesul vărului său, având în vedere relațiile apropiate ale celor doi și modul în care decesul a survenit, permite acordarea a 50.000 RON cu titlu de daune morale acesteia. Totodată, o atare suferință cauzată copiilor minori ai victimei prin dispariția tatălui lor justifică acordarea de daune morale acestora în cuantum de câte 100 000 RON.

În baza art. 353 C. proc. pen. raportat la art. 163 alin. (6) C. proc. pen. s-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 70/P/2011 asupra sumei de 10.219 RON indisponibilizată la CEC B - Sucursala Târgoviște pe numele inculpatului R.Ș.B., sumă ce urmează a fi folosită la despăgubirea părții civile.

În baza art. 118 lit. f) C. pen. se va confisca de la inculpatul S.D.E. 2 pistoale cu gaze și 71 de cartușe cu gaze calibrul 9 mm cu capse repercutate, ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, în lipsa documentelor cerate de lege deținerea sa fiind interzisă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. se va confisca cârligul de tractare și autoturismul marca K cu nr. de înmatriculare .......... proprietatea inculpatului R.Ș.B., folosite de către inculpați la comiterea faptei.

În baza art. 168 C. proc. pen. se va respinge ca nefondată cererea formulată în cursul judecății de către N.A., de contestare a măsurii asigurătorii privind indisponibilizarea sumei de 10.219 RON prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, aceasta nedovedind că suma i-ar aparține, simpla sa susținere neavând valoare probatorie.

În baza art. 168 C. proc. pen. respinge cererea formulată în cursul judecății de inculpatul R.Ș.B. privind restituirea sumei de 10.219 RON (51 x 200 RON; 3 x 5 RON, 4 x 1 RON) indisponibilizată prin Ordonanța din 11 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, suma urmând a fi pusă la dispoziția părților civile pentru despăgubire, așa cum am precizat anterior.

În baza art. 169 C. proc. pen. se va dispune restituirea următoarelor bunuri ridicate cu ocazia introducerii în arest a inculpatului R.Ș.B.: card V, BT, pe numele lui R.Ș.B., nr. .........., card V, RB, pe numele lui R.Ș.B., nr. .........., permis de călătorie RATB, pe numele R.Ș.B., seria .........., certificat de înmatriculare nr. .........., .........., Poliția Asigurare RCA seria .......... nr. .........., rovigneta, privind auto .......... și bon fiscal aferent, chitanța SC CA SA seria .........., dovada DGPMBS seria CD nr. .........., pe numele R.Ș.B., cartelă SIM V nr. .........., carte alegător nr. .........., pe numele R.Ș.B., carte de vizită privind YC SRL, BT SA, carte vizită RB, privind cont iban, bilet hârtie privind înscrisuri de mână cu pix negru, patru bonuri fiscale, 3 din ele privind alimentare de la SC OP și unul privind SC N.R.S., două chitanțe privind achitarea facturi R. SA - client A.N., Siret culoare neagră pe care sunt două pandantive, unul în formă rotundă din metal de culoare galbenă, reprezentând un desen cu două păsări, iar celălalt în formă sferică din metal de culoare gri-argintiu, reprezentând însemne hieroglifice și portofel din piele, de culoare neagră Licemer IST, cu multiple spații de depozitare în care au fost găsite și introduse bunurile menționate, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

2. Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații S.D.E. și R.Ș.B. precum și părțile civile M.R. și Z.R. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul-apelant R.Ș.B., într-o cerere formulată înainte de dezbaterea cauzei a solicitat completarea probelor cu reexpertizarea criminalistică ADN a cârligului de remorcare presupus a fi folosit la comiterea omorului, solicitarea de lămuriri operatorilor de telefonie mobilă în privința mai multor aspecte: care este certitudinea localizării, dacă pot exista erori mai mari de o anumită distanță, precizia acestei localizări, erori ce pot interveni în aceste localizări și dacă există, într-adevăr, o certitudine a localizării terminalului respectiv sau a cartelei SIM, fără dubii pe acele locații.

O a treia solicitare se referea la efectuarea unei adrese către aceeași locatori de telefonie mobilă, dar care privește doar pe deținătorul a două cartele SIM, care au fost indicate instanței de fond de către inculpatul R.Ș.B. R.Ș.B., solicitând să se identifice și aceste cartele, unde sunt localizate în noaptea de 16 august 2010, sub susținerea că cele două cartele le-a avut asupra lui și le-a folosit, sens în care s-ar putea să se constate că este o altă locație și un alt listing de convorbiri telefonice pentru aceste două cartele care aparțineau inculpatului.

A mai solicitat și proba cu doi martori pe situația de fapt, respectiv martorul T.D., martor respins de instanța de fond, care a înmânat o declarație inculpatului R.Ș.B., acesta a trimis-o mătușii sale, declarație depusă la dosarul instanței de fond, sub aspectul că fiind încarcerat cu cei doi inculpați a auzit o discuție care s-a purtat între ei și pe care a arătat-o în scris în acea declarație, cu mențiunea că poate să vină să susțină ceea ce a scris acolo. Instanța de fond a respins nejustificat cererea și a martorei S.M., mama inculpatului S.P., martor audiat la instanța de fond, din depoziția căruia a reieșit că în noaptea respectivă se afla la domiciliul martorei N.O., unde se afla și inculpatul R.Ș.B., până la orele 23:00 - 23:30.

Pe fondul cauzei inculpatul a solicitat admiterea apelului și achitarea sa în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârșit fapta.

În esență s-a susținut că în privința sa, probele administrate în cauză, nu se coroborează, respectiv cele administrate la urmărirea penală nu se coroborează cu cele administrate în cazul judecării în fond a cauzei. Este vorba de recunoașterea săvârșirii infracțiunii de către inculpatul S.D.E., care, îl indică pe el drept coautor la săvârșirea infracțiunii. Încă de la începutul urmăririi penale și până în prezent, a avut aceeași poziție de negare a infracțiunii de omor. Inițial a negat și infracțiunile economice, pentru ca ulterior să le recunoască. Pentru a-l plasa pe inculpat la locul săvârșirii faptei s-au administrat probele cu locația terminalelor telefonice, a cartelelor SIM și a convorbirilor telefonice efectuate în noaptea respectivă.

Declarațiile martorei B.Ș., au fost interpretate forțat, în sensul în care s-a dorit să se arate că în noaptea respectivă a vorbit cu ea la telefon, la fel a fost obținută depoziția martorei T.F. care a vorbit cu el la telefon în noaptea respectivă și acesta i-a comunicat că se îndreaptă spre Ploiești, pentru ca la instanță să se constate că nu avea cum să-l sune pe inculpatul S.D.E. pentru că acesta nu mai avea cartela în telefon, așa cum reiese din locația cartelelor și telefoanelor, cartela telefonului lui R.Ș.B. era introdusă în telefonul lui S.D.E. Mai mult decât atât, martora B.Ș. a arătat că, convorbirile ei cu inculpatul niciodată nu s-au rezumat la un timp de 30 sec., 1 min. ci, durau de la o jumătate de oră în sus.

În acest context, tot această martoră, a arătat că de multe ori a primit apeluri de la telefoane cu număr ascuns, apeluri în care persoanele nu vorbeau, astfel că nu se poate dovedi că în seara respectivă acele telefoane au fost date de el. Este adevărat că, tot de pe același telefon, se referă la cartela SIM, a fost apelat numărul de telefonie fixă a martorei N.O. Același lucru îl spunea și inculpatul R.Ș.B. „am fost sunat la orele 10:30 de către S.D.E. care mi-a spus să cobor că a lovit mașina". Deci nu este o negație totală a acestor aspecte.

În ceea ce privește probele analizate biologic, și instanța a constatat că datorită perioadei lungi de timp scursă nu s-au mai putut preleva ADN-ul de pe obiectul presupus vulnerant, ci doar din mașina pe care el a spus că i-a împrumutat-o lui S.D.E. în noaptea respectivă. Cârligul respectiv se spune că a fost folosit în momentul în care a fost lovită victima în mod repetat și a țâșnit sângele în toată mașina. Este greu de crezut că nu au rămas pete de sânge pe acest cârlig. Martorii audiați la instanța de fond au arătat că inculpatul R.Ș.B. i-a împrumutat mașina lui S.D.E., pentru că l-au văzut conducând mașina K. La percheziția efectuată în mașină au fost găsite 7 - 8 telefoane mobile și 2 laptop-uri, ceea ce corespunde cu declarația dată de el, unde a arătat că seara își lăsa telefoanele cu care obișnuiau să păcălească societățile comerciale în mașină și deci, puteau fi folosite de către orice alte persoane. La fel, martorul Z.Gh. a vorbit cu victima la telefon și i-a spus că este în zona Sălaj cu cei doi în mașină, însă de la zona Sălaj și până la zona unde a fost lovită victima, unul din cei doi (și aici se referă la inculpatul R.Ș.B.) putea oricând să coboare din mașină. Ca atare nu există nicio certitudine pentru a-l amplasa la locul săvârșirii faptei.

Apelantul R.Ș.B. a mai susținut că declarațiile lui S.D.E. sfidează logica, dacă unul din cei doi inculpați nu posedă permis de conducere și mortul era în portbagaj dar celălalt posedă permis de conducere, logic ar fi că ar conduce cel care are permisul valabil, neriscând să fie oprit de organele de poliție și pe baza aceasta să-i fie verificat portbagajul și să fie descoperită victima în portbagaj. Culmea, la întoarcere, după ce victima fusese incendiată, conducea inculpatul S.D.E.

Probele administrate la urmărirea penală, parte din ele înlăturate prin declarațiile date la instanța de fond, nu au putut să înlăture prezumția de nevinovăție și să atragă o răspundere penală cu certitudine asupra sa ca și coautor la săvârșirea acestei fapte.

În subsidiar, acesta a solicitat ca în cazul în care se vor respinge solicitările formulate, să se constate că pedeapsa aplicată este prea mare, și nu este echitabil să fie sancționat mai aspru doar pentru faptul că nu a recunoscut săvârșirea faptei făcându-și apărările așa cum a crezut de cuviință, în condițiile în care cei doi au fost coautori. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, a solicitat reducerea cuantumului acesteia.

Inculpatul S.D.E. a criticat sentința pronunțată de instanța de fond întrucât, în opinia sa, nu s-a aplicat corect legea, în sensul că nu s-a ținut seama de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. care ar fi impus aplicarea unei pedepse sub maximul special de 16,6 ani, maxim calculat după o reducere a limitelor de pedeapsă cu 1/3.

S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat că în situația în care este vorba despre o infracțiune gravă care are ca alternativă sancțiunea detențiunii pe viață, alin. (7) nu se aplică, întrucât atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Constituțională analizând art. 3201 în ansamblul său au făcut anumite precizări.

Având în vedere scopul instituirii art. 3201 alin. (7), al încurajării recunoașterii faptei, aplicarea acestui alineat la infracțiunile grave este cu atât mai necesară, iar reverificarea probatoriului de către instanță, nu impietează asupra favorizării persoanei care recunoaște fapta, fiind două aspecte diferite, cu scop diferit și aplicate ca atare, simultan sau nu.

Analizând art. 3201 în integralitatea sa, Curtea Constituțională a arătat că „teza potrivit căreia producerea efectului în materia dreptului penal (art. 3201 alin. (7) este condiționată de îndeplinirea cerințelor de drept procesual penal (art. 3201 alin. (1) - (6) nu poate fi primită, deoarece principiul aplicării imediate a legii procesual penale nu poate înfrânge principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile". Aceasta nu se refera stricto-sensu la aplicarea legii penale în timp, ci și la modul în care se îmbina prevederile legii, în ansamblu.

Gravitatea faptei a fost avută în vedere de legiuitor la stabilirea limitelor de pedeapsă, motiv pentru care instanța nu are rolul de a aprecia altfel decât în aceste limite, cu aplicarea corectă și echitabilă a legii.

Orice altă interpretare a articolului enunțat încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6, teza 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a solicitat în consecință, admiterea apelului și coborârea pedepsei în limitele 7 - 16,6 ani.

Pe fond, având în vedere circumstanțele sale atenuante, că situația familiei victimei a fost reparată prin efortul său, faptul că regretă sincer fapta, are un copil în vârstă de un an, că el însuși are o vârstă care permite corijarea, ținând seama și de scopul societății de a educa, înainte de a pedepsi, de a da șanse mai ales infractorilor primari, a solicitat aplicarea unei pedepse orientate spre minim.

În final, acesta a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și pe fond, reducerea cuantumului pedepsei sub limita maximă de 16,6 ani închisoare.

Apelantele-părți civile M.R., Z.R.G., în calitate de reprezentant legal al minorilor D.M.L. și D.N.B. au solicitat, în latură penală, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare pentru inculpatul R.Ș.B., eventual pedeapsa detențiunii pe viață iar în latură civilă majorarea despăgubirilor morale și materiale acordate.

În ce privește latura penală a cauzei, acestea au susținut că pedeapsa aplicată inculpatului R.Ș.B. este prea blândă în raport cu natura, gravitatea faptei comise și cu atitudinea diabolică avută de acesta pe tot parcursul cercetării penale și a cercetării judecătorești, când nu a făcut altceva decât să încerce inducerea în eroare a organelor judiciare.

Referitor la rezolvarea laturii civile, au arătat că instanța de fond nu a acordat despăgubirile materiale reținându-se că nu s-au depus acte în dovedirea acestora, arătând că urmează să se efectueze cheltuieli cu deshumarea și reînhumarea victimei ce a fost îngropată ca persoană necunoscută, iar în ce privește despăgubirile morale, acestea au o valoare derizorie față de suferința pricinuită atât celor doi copii minori lăsați fără tată, ca și mamei acestora.

S-a mai susținut că minorului D.N.B., lunar i se efectuau transfuzii de sânge de la tatăl său iar în prezent a fost nevoie să se substituie acest procedeu cu un tratament costisitor cu fier și vitamine.

Examinând sentința apelată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, de criticile formulate în apelurile celor doi inculpați și ale părților civile și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că niciunul dintre apeluri nu este fondat.

Întrucât inculpatul R.Ș.B. a formulat atât o cerere de suplimentare a probelor, iar în motivele ce privesc fondul cauzei a contestat situația de fapt reținută de prima instanță și vinovăția sa, Curtea a analizat cu prioritate acest apel. 1. Apelul inculpatului R.Ș.B. în ce privește cererea de completare a probelor formulată de inculpat, asupra căreia curtea s-a pronunțat chiar în ședința publică din data de 06 martie 2012, apreciind că probele solicitate nu sunt utile soluționării cauzei, Curtea a considerat că sunt necesare câteva precizări:

Solicitările acestui apelant, de a se reexpertiza criminalistic cârligul de remorcare folosit la aplicarea de lovituri victimei pentru identificarea unor urme de sânge sau urme ADN și exprimarea unui punct de vedere dacă acesta a fost obiectul vulnerant, nu au nici un rost în condițiile în care cârligul respectiv a fost deja expertizat, concluzia fiind aceea că de pe acest obiect nu au putut fi decelate nici un fel de urme biologice (proces-verbal de examinare criminalistică). Cu privire la faptul dacă acest obiect a fost folosit sau nu la producerea leziunilor suferite de victimă, Curtea a constatat că din punct de vedere medico-legal nu s-a mai putut stabili acest lucru cu ocazia autopsierii victimei, datorită faptului că aceasta a fost și călcată cu autoturismul iar apoi i s-a dat foc.

Astfel, concluziile raportului medico-legal de autopsie au stabilit că „victima prezenta leziuni traumatice constatate extern și intern, ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și planuri dure și comprimare între corpuri dure și planuri dure, în condițiile unui politraumatism, produs cel mai probabil în cadrul unui accident rutier, urmat apoi de încercarea de disimulare-distrugerea dovezilor prin incendiere, constatându-se arsuri produse prin flacără pe 94% din suprafața corporală, cu caracter mixt, vital și postmortem".

În ce privește solicitarea de relații operatorilor de telefonie mobilă, nici acestea nu au fost necesare în condițiile în care aceștia au înaintat organelor de poliție datele privind atât folosirea terminalelor mobile ale victimei și inculpaților, cât și localizarea geografică a semnalelor, neexistând nici un motiv pentru care să fie puse la îndoială relațiile furnizate.

Curtea a considerat că nu este utilă nici audierea celor doi martori solicitați de inculpatul R.Ș.B., unul dintre aceștia fiind o persoană de o credibilitate îndoielnică - T.D. coleg de detenție cu inculpații, celălalt - S.M. chemat să confirme depoziția unui alt martor deja audiat - S.P.

Revenind la motivele de apel invocate de inculpatul R.Ș.B. prin care acesta contestă participarea sa la săvârșirea infracțiunii de omor, asupra victimei D.A., în calitate de coautor, alături de inculpatul S.D.E., Curtea a constatat că acestea nu sunt fondate.

În primul rând, inculpatul-apelant R.Ș.B. a prezentat mai multe versiuni atât asupra a ceea ce a făcut în noaptea de 16 august 2010, cât și ulterior acestei date, aspect evidențiat și de prima instanță. Astfel, inițial a negat orice întâlnire cu inculpatul S.D.E. în noaptea respectivă, apoi temându-se că s-ar putea să se fi păstrat filmările de la supermarket-ul unde cei doi inculpați au fost împreună să cumpere anumite obiecte pentru disimularea crimei a recunoscut doar această întâlnire și cumpărăturile efectuate împreună, susținând că restul nopții și l-a petrecut acasă. La fel a procedat și în ce privește activitatea de înșelăciune a unor societăți comerciale, făcută sub identitatea victimei, ce era deja decedată. Inițial a susținut că n-are nicio legătură cu țepuirea acestor societăți comerciale, după care, constatând că este recunoscut de martori ca fiind cel care s-a prezentat împreună cu S.D.E. la sediile societăților înșelate, a arătat că recunoaște această activitate nu însă și omorul.

Prima instanță a arătat pe larg și în amănunt probele care au condus-o la concluzia că inculpatul apelant R.Ș.B. a participat în egală măsură la suprimarea vieții victimei D.A., unindu-și eforturile cu cele ale inculpatului S.D.E.

În primul rând, sunt declarațiile inculpatului S.D.E. care a indicat de la început că cei doi au acționat împreună, a arătat și mobilul pentru care au procedat în acest fel și a descris pe larg evenimentele din noaptea de 16 august 2010.

În al doilea rând, martorul Z.Gh. - șeful victimei a arătat că în ziua respectivă a discutat cu victima și aceasta i-a relatat că se întâlnește cu cei doi inculpați, martorul relatând următoarele: „mi-amintesc că în seara de 16 august, știam că (victima - nn) trebuie să-și ia copii care se aflau în Târgoviște în urma unei altercații cu concubina și i-am oferit mașina firmei pentru a merge să-și rezolve problema însă mi-a spus că nu are nevoie întrucât se întâlnește cu cei doi băieți care îl ajută - R.Ș.B. și S.D.E. și că aceștia o să-l ducă să-și ia copii".

De asemenea, așa cum a remarcat și prima instanță, declarațiile date de inculpatul R.Ș.B. și pe care încearcă să le întărească cu depoziția mătușii sale N.A., în sensul că în noaptea respectivă s-ar fi aflat la domiciliu, când pe la orele 24 ar fi venit inculpatul S.D.E. să-l anunțe că autoturismul marca K este lovit în parcare, sunt infirmate de procesul-verbal întocmit de IJP Dâmbovița, pe baza relațiilor de la operatorul de telefonie mobilă, care îl plasează pe inculpatul R.Ș.B., utilizator al postului telefonic cartelă SIM cu numărul ............, în data de 16 august 2010, orele 12,28 PM, pe șoseaua București - Pitești, km 85 și nu acasă.

În plus, de pe telefonul respectiv a fost făcut un apel către prietena inculpatului R.Ș.B. - B.Ș., iar respectivul terminal telefonic s-a aflat în noaptea respectivă și în alte zone din București sau de pe traseul urmat de inculpați în județul Giurgiu.

De remarcat a fost și faptul că cei doi inculpați, deci inclusiv inculpatul R.Ș.B., au continuat din luna septembrie 2010 activitatea de înșelăciune a unor firme prin cumpărarea de mărfuri pe care nu le mai plăteau, cu documente false, iar inculpatul R.Ș.B. s-a prezentat cu identitatea D.A., tranzacțiile fiind efectuate în numele SC M. SRL (societatea victimei), ceea ce a demonstrat că nu avea nicio temere să folosească această identitate știind că victima nu avea cum să mai apară. Mai mult decât atât, reprezentanții SC G.P.V. R.P.S. SRL au relatat că, dintre cele două persoane care s-au prezentat la sediul societății pentru a comanda mărfuri, cea care s-a recomandat drept D.A. a fost inculpatul R.Ș.B. și că, acesta era cel care purta discuțiile (a se vedea declarațiile martorilor S.F., G.V. și A.I.) și mai mult decât atât, de pe postul său telefonic - numărul .......... a răspuns mai multor mesaje ale societăților păgubite, dându-se tot D.A.

La fel s-a întâmplat și în privința rudelor victimei, cărora li s-au transmis mesaje telefonice, ca și cum victima ar mai fi fost în viață (declarațiile părții civile M.R.). Deși inculpatul în motivele de apel a susținut că nu există suficiente probe care să-l incrimineze, Curtea a considerat că, analiza primei instanțe ca și probele indicate în prezenta decizie, demonstrează participația acestuia la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen., pentru care în mod justificat a fost condamnat de către prima instanță.

În ce privește susținerea făcută de acest apelant, în subsidiar, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate ca fiind prea aspră, Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată. Modul concret de comitere a faptelor, suferințele extreme la care a fost supusă victima (deși lovită cu un obiect de metal, apoi călcată cu autoturismul în mod repetat, decesul acestuia a survenit ca urmare a incendierii) și suferințele la care au fost supuși ulterior apropiații victimei prin menținerea iluziei că persoana respectivă s-ar mai fi aflat în viață, justifică, în opinia Curții, aplicarea unei pedepse cu închisoarea aflată la limita maximă prevăzută de textul legal incriminator.

Curtea a mai reținut și faptul că diferențierea de tratament sancționator între cei doi inculpați s-a datorat nu atât faptului că inculpatul R.Ș.B. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii ci, împrejurării că celălalt inculpat a colaborat cu organele de urmărire penală, ajutând la elucidarea modului concret în care s-au petrecut evenimentele din noaptea de 16/17 august 2010, în timp ce celălalt inculpat, prin versiunile schimbate în mod repetat a îngreunat aceste cercetări. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că, inculpații au avut atitudini diferite în raport cu familia victimei, deoarece numai familia inculpatului S.D.E. s-a interesat și a acordat ajutor copiilor victimei.

În ce privește ultima susținere a inculpatului R.Ș.B. privitoare la conținutul încheierii de îndreptare a omisiunii vădite, pronunțată de instanța de fond la 9 decembrie 2011, referitoare la restituirea autoturismului B către coinculpatul S.D.E. și nu către el, Curtea a constatat că, la dosarul de urmărire penală există cartea de identitate a acestui autovehicul, iar proprietar al acestui vehicul apare un terț și nu R.Ș.B.

Cum autoturismul a fost ridicat din posesia inculpatului S.D.E., în mod corect prima instanță a dispus ca acesta să fie restituit posesorului, neexistând vreo cerere din partea proprietarului de drept - C.V.D.

Pentru toate aceste considerente, apelul inculpatului R.Ș.B. a fost respins ca nefondat, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 pct. b) C. proc. pen.

2. Apelul inculpatului S.D.E. privea numai individualizarea pedepsei principale aplicate de către prima instanță, susținându-se în esență că, în mod greșit prima instanță nu a operat în cazul său reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, așa cum prevăd dispozițiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Chiar dacă acest inculpat a recunoscut integral faptele comise și colaborând cu organele judiciare a ajutat la elucidarea elementelor de fapt cu privire la omorul săvârșit de cei doi inculpați, întrucât în mod corect fapta comisă a primit încadrarea juridică de omor deosebit de grav (prin cruzimi), prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 lit. a) C. pen., ce se pedepsește cu detențiunea pe viață sau cu închisoare de la 15 - 25 ani, în cazul acestuia, în mod corect, prima instanța a arătat că judecata nu poate avea loc după procedura simplificată prev. de art. 3201 C. proc. pen. și inculpatul nu poate beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, așa cum prevăd dispozițiile alin. (7) din acest text legal.

Astfel, prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. prevăd că „instanța va pronunța condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii. Dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață".

Curtea a considerat că, ar fi un non sens ca persoanei căreia nu i se aplică dispozițiile alin. (1) - (6) din art. 3201 să i se aplice, totuși, prima teză a alin. (7), așa cum susține apelantul-inculpat iar reducerea de pedeapsă să opereze oricum, independent de procedura specială, simplificată, introdusă prin Legea nr. 202/2010.

Curtea a apreciat că nu se impune să se aplice acestui inculpat nici circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Chiar dacă inculpatul S.D.E. a recunoscut și și-a manifestat regretul pentru comiterea acestei fapte, prima instanță a reținut aceste împrejurări atunci când a diferențiat pedeapsa aplicată acestuia de cea a inculpatului R.Ș.B., cuantumul pedepsei fiind substanțial mai mic decât cel aplicat celuilalt inculpat.

După cum s-a arătat și mai sus, la analiza apelului inculpatului R.Ș.B., moartea victimei D.A. a survenit în condiții de o violență extremă, iar suferințele ce i-au fost cauzate acesteia sunt greu de imaginat. Bărbatul a fost călcat de mai multe ori cu mașina și după aceea, fiind încă în viață, i s-a dat foc, inculpații urmărind ca identitatea victimei să nu fie descoperită. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere și mobilul crimei, care a fost cel de a împiedica pe victimă să se prezinte la poliție pentru a da pe față activitatea de înșelare a societăților comerciale ce aveau loc pe seama societății al cărei administrator era el. Inculpații au continuat să săvârșească fapte de înșelăciune și după ce l-au omorât pe D.A., R.Ș.B. preluând chiar identitatea victimei.

Ca atare, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatul S.D.E. este justă și proporțională cu gravitatea faptei comisă în concret de acesta, dar mai mică decât a celuilalt inculpat datorită atitudinii sale sincere, regretului manifestat și a ajutorului pe care l-a dat familiei victimei, respectiv concubinei și celor doi copii minori.

Prin urmare, pentru considerentele prezentate și apelul acestui inculpat s-a considerat nefondat și a fost respins în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

3. Apelul părții civile Z.R., ca reprezentant legal al minorilor D.M.L. și D.N.B.

Fosta concubină a victimei și mama minorilor rezultați din relația cu victima D.A., s-a constituit parte civilă în numele celor doi copii, solicitând daune materiale în cuantum de 20.000 RON și despăgubiri morale în cuantum de 800.000 RON și o prestație periodică pentru cei doi minori până la împlinirea vârstei de 18 ani.

S-a reținut că prima instanță a acordat minorilor daune morale de câte 100.000 RON, reținând că aceștia au fost puternic afectați de pierderea tatălui lor și i-a considerat îndreptățiți la o prestație periodică, începând cu data decesului părintelui până la majorat, în sumă de câte 110 RON/lunar.

Curtea a constatat însă că apelul prin care reprezentantul legal al minorilor solicită majorarea acestor despăgubiri a fost declarat tardiv, cu depășirea termenului de 10 zile de la pronunțare, prevăzut de art. 363 C. proc. pen. Astfel, s-a constatat că Z.R. a fost prezentă în ședința de judecată 14 noiembrie 2011 când a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei, iar potrivit art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen. „pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare". Cum pronunțarea a avut loc la data de 28 noiembrie 2011, în cazul acestei părți civile, termenul de apel se împlinea pe 9 decembrie 2011, însă apelul a fost înaintat după expirarea termenului de apel, la 16 decembrie 2011.

Ca atare, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., apelul acestei părți civile a fost respins ca tardiv formulat, fără a se mai analiza pe fond.

4. Apelul părții civile M.R., verișoară a victimei și singura rudă de sânge care s-a interesat de situația victimei, a susținut în apelul formulat, că pedeapsa aplicată inculpatului R.Ș.B. este prea ușoară, impunându-se majorarea acesteia sau aplicarea pedepsei detențiunii pe viață, iar în latură civilă a solicitat acordarea despăgubirilor pe care le-a solicitat la instanța de fond, adică 30.000 RON despăgubiri materiale și 500.000 RON despăgubiri morale.

În ce privește latura penală a cauzei, Curtea a considerat, așa cum a arătat și la analiza apelurilor inculpaților, că pedepsele la care s-a orientat prima instanță au fost judicios individualizate iar hotărârea primei instanțe nu se impune reformată sub acest aspect. Faptul că moartea victimei a survenit în condiții deosebit de violente și tragice, a atras pentru inculpatul R.Ș.B. pedeapsa închisorii situată la limita maximă prevăzută de textul legal incriminator, ceea ce în opinia curții a reprezentat o sancționare adecvată a acestui inculpat.

Curtea, a mai considerat, de asemenea, că și daunele morale acordate acestei părți civile sunt bine stabilite, instanța de fond recunoscând prin acordarea acestora relația afectivă apropiată existentă între victimă și verișoară sa și contribuția acestei părți civile la descoperirea autorilor faptei prin insistența și perseverența pe care a manifestat-o pe lângă organele judiciare de a-l găsi pe vărul său, dispărut în mod inexplicabil.

În ce privește despăgubirile materiale pe care partea le solicită pentru viitoarea reînhumare a victimei, Curtea a apreciat că, fiind vorba de cheltuieli lipsite de certitudine, astfel de daune nu se pot acorda.

În concluzie, pentru considerentele prezentate pe larg mai sus, apelul părții civile M.R. a fost respins ca nefondat, în conformitate cu disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Totodată, ca urmare a respingerii apelurilor celor doi inculpați, așa cum s-a arătat mai sus, Curtea, a verificat starea de arest a acestora, considerând că, se impune menținerea măsurii preventive luate, așa cum prevăd dispozițiile art. 383 alin. (11) C. proc. pen. Natura deosebit de violentă a faptei comise de cei doi inculpați, limitele mari de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor deosebit de grav reținută în sarcina lor, ca și riscul serios, cel puțin pentru inculpatul R.Ș.B. de a se sustrage executării unei pedepse privative de libertate, au fost argumente puternice care au impus menținerea în continuare a arestării preventive a celor doi inculpați.

Nicio măsură alternativă, restrictivă de libertate nu putea fi considerată oportună, în cazul celor doi inculpați, datorită gravității faptei reținute în sarcina acestora și a stării de insecuritate pe care ar produce-o în comunitate punerea în libertate a unor persoane capabile să comită astfel de infracțiuni de omor, în condiții de cruzime și cu ascunderea faptei pe o perioadă lungă de timp, ceea ce a determinat îngreunarea cercetărilor și a provocat suferințe suplimentare familiei victimei.

În consecință, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza Deciziei penale nr. 41 din 9 martie 2012 a respins cererea de suplimentare a probatoriului formulată de către apelantul inculpat R.Ș.B., ca neutilă cauzei.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.D.E. și R.Ș.B. și de partea civilă M.R. împotriva Sentinței penale nr. 413 din 28 noiembrie 2011 a Tribunalului Dâmbovița și a fost respins ca tardiv apelul declarat de partea civilă Z.R. împotriva aceleiași sentințe.

Prin aceeași decizie penală, Curtea a menținut starea de arest a inculpaților și a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 16 martie 2011 la zi, dispunând obligarea apelanților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

3. Împotriva deciziei penale evocate au formulat recurs inculpații S.D.E. și R.Ș.B. și părțile civile M.R. și Z.R., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul inculpat S.D.E. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție casarea hotărârilor pronunțate în cauză fundamentat într-o primă critică pe neacordarea inculpatului beneficiului disp. art. 3201 C. proc. pen., în condițiile în care acesta a recunoscut faptele astfel cum le reținuse actul de inculpare.

Se susține în acest sens că reducerea pedepsei este un beneficiu al legii, și nu un atribut al aprecierii instanței de judecată, astfel încât alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. nu este menționat printre cele care nu se aplică în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, dispozițiile de favoare aplicându-se indiferent de gravitatea infracțiunii.

Drept urmare, în opinia apărării, în ipoteza în care instanța apreciază că pedeapsa aplicată este închisoarea și nu detențiunea pe viață, se impunea reducerea cu 1/3 a pedepsei aplicate inculpatului S.D.E.

În sprijinul celor susținute de recurentul inculpat prin apărătorul său a arătat că scopul alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. este încurajarea unei atitudini sincere a inculpatului, indiferent de gravitatea faptei, iar reverificarea cauzei de către instanță nu trebuie să aibă repercusiuni asupra beneficiului acordat de lege în cazul recunoașterii, normele prevăzute în art. 3201 alin. (1) - (6) C. proc. pen. fiind de natură procesual penală, ce au în vedere proceduri de constatare a existenței faptei, analiza aspectelor materiale legate de faptă, iar alin. (7) al aceluiași articol reprezentând o normă penală favorabilă celor care își recunosc fapta.

S-au invocat circumstanțe atenuante care fac necesară aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege, constând, în afara recunoașterii faptei, în interesul arătat de inculpat S.D.E. în a ajuta familia victimei, dar și în nașterea propriului copil, aspect ce poate reprezenta o motivație suficientă pentru corijare, reintegrare socială și întărirea respectului pentru viață, precum și regretul sincer ce reiese din întreaga atitudine manifestată de inculpat.

Recurentul inculpat R.Ș.B. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 171 și 18 C. proc. pen.

O altă critică a vizat neîncuviințarea de către instanță a unor probatorii - esențiale în opinia inculpatului - în înlăturarea prezumției create prin rechizitoriu potrivit căreia ar fi participat la săvârșirea faptei, ceea ce ar impune, sub incidența cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea audierii martorilor, solicitări la companiile de telefonie mobilă a unor precizări cu privire la localizarea inculpatului la data evenimentelor, în baza celor două cartele SIM, a identificării apelurilor și destinația convorbirilor efectuate de pe aceste cartele, precum și a solicitării Institutului Național de Criminalistică de a comunica informații în legătură cu posibilitatea îndepărtării petelor de sânge de pe un obiect metalic, prin spălare, în condițiile tratării cu luminol.

Într-o altă critică, inculpatul S.D.E. și-a susținut nevinovăția, în calitate de coautor la faptele ce au format obiectul judecății, arătând că probele administrate în cauză nu sunt de natură a înlătura orice incertitudine și a conduce la condamnarea sa, fără a ne afla în prezența unei grave erori judiciare.

Se susține, din această perspectivă, că instanțele în mod eronat au coroborat probele administrate la urmărirea penală cu cele administrate pe parcursul cercetării judecătorești, reținând doar aspecte ce îl incriminează pe inculpat, fără a aprecia probele plecând de la prezumția de nevinovăție în scopul aflării adevărului, înlăturând în mod nejustificat declarațiile martorilor P.C. și S.M.P., N.A., în împrejurările în care aceste declarații conturau o altă situație de fapt decât cea care a fundamentat acuzarea inculpatului R.Ș.B.

Se mai pretinde că faptul că inculpatul a manifestat inițial o poziție de nerecunoaștere a infracțiunii economice nu poate constitui pentru instanță o convingere în sensul în care acesta ar fi participat la infracțiunea de omor deosebit de grav.

În raport cu probatoriul ce a fundamentat trimiterea în judecată a inculpatului, apărarea susține că există dubii asupra interpretării acestor probe, în defavoarea inculpatului, încălcându-se astfel principiul in dubio pro reo.

Prin declarațiile sale, inculpatul S.D.E. a arătat că la săvârșirea faptei a participat și inculpatul R.Ș.B., descriind modalitatea participării acestuia, însă aspecte importante relatate de acesta nu se coroborează cu celelalte probe administrate, lăsând loc de alte interpretări decât cele făcute de organul de urmărire penală și lăsând neexplicate anumite momente și fapte din succesiunea evenimentelor.

Astfel, se arată că deși inculpatul S.D.E. descrie la un interval destul de mare de timp, în mod minuțios, faptele - discuții telefonice cu victima, orele când au avut loc, deplasările, participarea fiecărui inculpat la suprimarea vieții victimei, obiectul cu care a fost lovită, locul achiziționării acelor saci de plastic, transportarea și incendierea victimei - s-au ivit o serie de contradicții în cele declarate.

În concret, deși inculpatul S.D.E. a arătat inițial că pregătirea portbagajului autoturismului K prin izolarea cu saci de plastic s-a făcut la oprirea din fața stației de metrou Militari, ulterior a declarat că aceasta s-a produs la locul atacării victimei; deși inculpatul a declarat că telefonul victimei a fost preluat de cei doi inculpați, declarația sa nu se coroborează cu cea a martorei T.F. (concubina inculpatului S.D.E.).

Astfel, martora T.F. a arătat instanței că cei doi inculpați au plecat în jurul orelor prânzului și nu a avut posibilitatea să-l contacteze pe S.D.E., căci acesta avea telefonul închis, ceea ce se coroborează cu datele furnizate de operatorii de telefonie mobilă, din care reiese că în noaptea respectivă, în terminalul inculpatului S.D.E. fusese introdusă cartela inculpatului R.Ș.B. Pe acest aspect nu s-a admis nicio probă din care să rezulte de ce una din cartelele inculpatului R.Ș.B. (ce deținea mai multe terminate și cartele SIM) a fost introdusă în terminalul inculpatului S.D.E., fiind folosită la contactarea unor persoane apropiate inculpatului R.Ș.B.

În apărarea sa, recurentul inculpat R.Ș.B., prin apărătorul său, procedează în cuprinsul motivelor de recurs înfățișate în scris - la o analiză a declarațiilor martorilor T.F., Z.Gh., M.R., B.Ș., S.M.P., D.F.I., S.I., A.D., G.V., S.F., dar și a rapoartelor de expertiză medico-legală privind ADN-ul victimei, evidențiind elementele cu caracter controversat în plan probator care nu pot contura, în opinia sa, cu certitudine convingerea că inculpatul R.Ș.B., a participat la săvârșirea infracțiunii de care este acuzat.

În opinia recurentului inculpat R.Ș.B., nici declarațiile inculpatului S.D.E., nici cele ale martorilor evocați, nu susțin convingător teoria acuzării.

Declarațiile coinculpatului sfidează o logică normală în susținerea inculpatului R.Ș.B. și nu sunt confirmate de alte probe, în împrejurarea în care acesta arată că a încercat să stranguleze victima cu acel lanț cumpărat cu acest scop, însă nu a reușit, deși victima prezenta la momentul faptelor un grad ridicat de alcoolemie, împrejurare în care a fost necesară intervenția celuilalt coinculpat care s-ar fi deplasat la portbagajul mașinii pentru a aduce cuiul de remorcare pentru a ucide victima.

Un alt aspect controversat îl constituie, în viziunea inculpatului R.Ș.B., faptul că inculpatul S.D.E., nu-și amintește ce a făcut cu lanțul, cu care a încercat imobilizarea victimei, dar și susținerea acestuia, potrivit cu care inculpatul ar fi intenționat secționarea corpului victimei, îndepărtarea unor părți din corpul acesteia, în scopul neidentificării, prin decapitarea și tăierea degetelor, achiziționând pentru asta un satâr și foarfece în condițiile în care satârul era suficient.

De asemenea, explicația oferită de inculpatul S.D.E., cu referire la aruncarea satârului într-un coș de gunoi de lângă blocul unde locuia, cu precizarea că nu-și amintește ce a făcut cu foarfecă și lanțul, nu este plauzibilă. În plus, se susține de către recurentul inculpat R.Ș.B., că dacă coinculpatul S.D.E., nu a primit niciodată folosința autoturismului K și nu el a fost cel care a lovit victima cu cârligul de remorcare, este greu de explicat cum la reconstituirea efectuată de organele de urmărire penală inculpatul S.D.E. s-a dus cu siguranță la portiera autoturismului, a ridicat mocheta și a scos cârligul de remorcare de sub roata de rezervă, indicând organelor judiciare că acela era obiectul cu care victima fusese lovită.

În fine, recurentul inculpat R.Ș.B., susține că mobilul reținut de organele de urmărire penală, care ar fi condus la suprimarea vieții victimei D.A. s-a bazat considerabil pe declarațiile inculpatului S.D.E., fără a se ține seama că la data săvârșirii infracțiunii de omor nu exista vreo sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la nicio infracțiune economică, astfel încât teoria, potrivit căreia victima ar fi amenințat inculpatul că dacă nu vor rezolva situația, va anunța organele legale, poate fi pusă la îndoială, iar mobilul crimei ar putea fi cu totul altul.

Nici probele biologice recoltate din autoturismul K nu sunt, în opinia inculpatului, de necontestat în sensul prezenței inculpatului, în acea noapte la locul săvârșirii infracțiunii, în împrejurarea în care R.Ș.B. a împrumutat autoturismul coinculpatului, sens în care stă și declarațiile martorei S că a văzut pe inculpatul S.D.E., conducând acea mașină, nefiind însoțit de altă persoană.

Inculpatul R.Ș.B. a solicitat, pe cale de consecință, achitarea sa în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând greșita sa condamnare, urmare a comiterii unei grave erori de fapt, iar în plan subsidiar, sub incidența cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen., reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate în sensul reducerii cuantumului.

Recurentele părți civile M.R. și Z.R. nu au motivat recursurile formulate în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate, a criticilor aduse, dar și din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, expune:

În raport cu cazul de casare invocat de inculpatul R.Ș.B. - analizat în mod prioritar vizând neadministrarea de către instanța de control judiciar a unor probe cu caracter esențial în dezlegarea acțiunii penale, critici ce se circumscriu, în opinia apărării inculpatului disp. art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - efectuând propriul examen, Înalta Curte de Casație și Justiție constată susținerea nefondată.

Astfel solicitarea inculpatului cu privire la audierea unor martori, de reexpertizare criminalistică a acelui cârlig de remorcare folosit la agresiunea victimei, obținerea de informații, relații de la operatorii de telefonie mobilă - de altfel, cereri de completare a probatoriului cauzei - formulate în fața instanței de prim control judiciar - au fost respinse, fiind apreciate ca neutile motivându-se judicios respingerea acestor probatorii.

Cazul de casare invocat privește omisiunea instanței de a se pronunța, printre altele, asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile, libertățile și să influențeze soluția procesului.

Or, în prezenta cauză, instanța de apel s-a pronunțat, în mod motivat, asupra cererilor formulate de către apelantul inculpat, argumentând corespunzător de ce nu consideră necesară completarea materialului probator.

De altfel, examinând criticile avansate de același inculpat, critici subsumate cazului de casare reglementat în art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție observă că aspectele cu caracter controversat ce au rezultat în urma administrării probatoriului cauzei și care, în opinia recurentului inculpat R.Ș.B. ar fi putut fi lămurite, astfel cum pretinde inculpatul, în urma completării materialului probator al cauzei, conform solicitării acestuia, nu sunt de natură a pune la îndoială vinovăția inculpatului.

Inculpatul susține, că prin condamnarea sa s-a produs o eroare gravă de fapt, instanța stabilind o situație de fapt contrară probelor dosarului, pretinsa sa participare la săvârșirea în calitate de coautor a infracțiunii de omor deosebit de grav, nefiind reflectată cu certitudine în probele cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că în sprijinul susținerii nevinovăției sale, recurentul inculpat R.Ș.B., a dezvoltat, în detaliu, în cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris, în fața instanței de recurs o serie de inadvertențe ce ar rezulta din declarațiile coinculpatului, ale martorilor audiați, dar și a lipsei de certitudine a probelor cu caracter științific, ceea ce, în viziunea sa, ar fi trebuit să oblige instanțele să valorifice pe deplin principiul in dubio pro reo.

Efectuând propriul demers analitic asupra probatoriului administrat în cauză, în raport cu criticile avansate de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că starea de fapt, reținută de ambele instanțe, este conturată de materialul probator administrat, din analiza și coroborarea acestuia rezultând modalitatea concretă în are au acționat cei doi inculpați, la data de 16/17 august 2010 în a suprima viața victimei D.A., încadrarea juridică dată faptelor comise, fiind justă și corespunzător situației de fapt reținute.

Argumentele de ordin factual și legal aduse de instanțe în sprijinul și motivarea soluțiilor adoptate sunt convingătoare, astfel încât tragerea la răspundere penală a inculpatului întrunește pe deplin exigențele legii.

Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că, în timp ce inculpatul R.Ș.B., a recunoscut săvârșirea faptei, încă din cursul urmăririi penale, solicitând beneficiul dispozițiilor de favoare ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. - conduita procesuală manifestată constant și inclusiv în fața Instanței supreme - inculpatul R.Ș.B. a negat comiterea faptei pe parcursul întregului proces penal, încercând să dovedească nevinovăția sa în sensul neparticipării la fapta de omor deosebit de grav privind pe victima D.A.

Materialul probator strâns în cursul urmăririi penale, precum și cel rezultat în urma cercetării judecătorești - plângerea formulată de M.R. (concubina victimei), declarația inculpatului, procesul-verbal de confruntare, declarațiile martorilor T.F., B.Ș., Z.Gh., S.l., D.F.l., A.D., G.V, S.F., procesul-verbal de conducere în teren a inculpatului S.D.E., Raportul de expertiză medico-legală ADN nr. A15/1522 din 8 martie 2011, cel de autopsie a victimei, procesele-verbale de analiză a listingului telefonic, de percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică a Poliției Sector 2 București din care reiese că inculpatul R.Ș.B., a fost cel care a care a completat avizele de expediție, înscrisurile fiind folosite de același inculpat pentru ridicarea plicurilor personalizate de la societatea prejudiciată, dar și mijloacele materiale de probă fundamentează, fără vreun dubiu, vinovăția celor doi inculpați, în săvârșirea infracțiunii ce a făcut obiectul judecății.

Contrar celor învederate de recurentul inculpat R.Ș.B., Înalta Curte de Casație și Justiție reține, astfel cum instanțele au făcut-o, că mobilul acțiunii infracționale l-a constituit faptul că victima i-a amenințat pe cei doi inculpați că îi va denunța, întrucât folosindu-se de firma sa - SC M.P. SRL București, emiteau bilete la ordin fără acoperire, inducând în eroare societăți comerciale.

Din această perspectivă, aspectul că la data săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav nu ar fi existat vreo infracțiune economică înfăptuită sau sesizată organelor de urmărire penală, nu are relevanță și nu poate pune sub semnul îndoielii rațiunea pentru care cei doi inculpați ar fi hotărât suprimarea vieții lui D.A.

De altfel, probatoriul cauzei a evidențiat că în acea seară victima a apelat pe telefonul mobil pe inculpatul S.D.E., apoi pe inculpatul R.Ș.B., și le-a cerut să meargă să o caute pe concubina sa, pe care nu o găsește, precizând că va merge la poliție, ocazie cu care se va autodenunța cu privire la înșelăciunile comise acelor societăți comerciale, împrejurări în care inculpații au decis să comită fapta.

Pe de altă parte, prezența inculpatului R.Ș.B., la locul și în momentul săvârșirii infracțiunii de omor deosebit de grav asupra victimei, participarea acestui inculpat la comiterea unor acte de executare alături de celălalt inculpat a fost confirmată, în mod neîndoielnic, de probatoriul cauzei.

În concret, întâlnirea celor doi inculpați în data de 16 august 2010, este relevată de martora T.F. care declară că inculpatul R.Ș.B., l-a sunat pe concubinul său la acea dată cerându-i să se întâlnească în fața blocului și, deși, inculpatul S.D.E. a promis concubinei sale că va reveni curând în domiciliu, s-a întors abia a doua zi, timp în care nu a putut fi contactat telefonic, iar când a cerut explicații, inculpatul a refuzat să le dea.

Așa cum în mod just au reținut instanțele, probele cauzei au evidențiat, de asemenea, întâlnirea dintre cei doi inculpați și victimă, dovadă fiind în acest sens declarația martorului Z.Gh. care a arătat că în acea seară a vorbit la telefon cu victima care i-a relatat că era împreună cu cei doi inculpați, urmând a se deplasa la Teiș județul Dâmbovița, pentru a-și lua copiii minori de la concubina sa.

Într-adevăr, modalitatea în care inculpații au acționat în acea noapte în suprimarea vieții victimei D.A. a fost înfățișată de inculpatul S.D.E., acesta aducând detalii cu privire la evenimentele astfel cum s-au succedat, la contribuția fiecăruia dintre coinculpați, în pregătirea actelor și în executarea acestora, însă nu trebuie omis aspectul că susținerile acestui inculpat se înscriu în registrul probator al cauzei, conducând la concluzia vinovăției celor doi inculpați.

Inculpatul R.Ș.B. a negat constant comiterea faptei construindu-și apărarea prin încercarea de a demonta susținerile coinculpatului și încercând să demonstreze că altele ar fi rațiunile pentru care inculpatul S.D.E., îl incriminează, respectiv dorința de răzbunare a acestuia pentru faptul că nu primise suficienți bani proveniți din înșelăciunile comise în dauna diverselor firme, dar și pentru faptul că ar avea o situație materială mai bună, ori că S.D.E., l-ar bănui că el ar fi de fapt tatăl copilului martorei T.F.

Analizând apărările formulate, criticile ample aduse în contextul motivelor de recurs de către inculpatul R.Ș.B., Înalta Curte observă, așa cum instanțele au făcut-o, că atitudinea evident oscilantă a acestui inculpat, atitudine manifestată de-a lungul întregii procedurii judiciare, prezentarea diferitelor versiuni relevă lipsa sa de sinceritate și este infirmată de materialul probator al cauzei. Se impune precizarea că probele pe care inculpatul le-a propus în dovedirea nevinovăției sale nu au evidențiat lipsa inculpatului de la locul și în momentul săvârșirii infracțiunii ori prezența sa într-o altă locație.

Referitor la susținerile inculpatului cu privire la datele incomplete și incorecte furnizate de operatorii de telefonie mobilă vizând utilizatorul posturilor telefonice cartele SIM, aparținând inculpatului R.Ș.B. în perioada ce interesează - noaptea de 16 august 2010/17 august 2010, instanțele au apreciat în mod justificat că acestea sunt nefondate. S-a arătat în acest sens că informațiile furnizate cu referire la folosirea terminalelor mobile ale inculpatului și victimei, cât și la localizarea geografică a semnalelor nu pot fi puse la îndoială în planul veridicității informațiilor .

Revenind la participarea inculpatului R.Ș.B. la săvârșirea infracțiunii alături de inculpatul S.D.E., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în mod corect instanțele, în motivarea soluțiilor lor, au remarcat caracterul nereal al susținerilor acestuia în contextul unei conduite procesuale extrem de oscilante.

În concret, în explicațiile pe care le-a oferit organelor judiciare cu privire la ceea ce a făcut în noaptea de 16 august 2010, cât și ulterior, inculpatul a susținut inițial că nu s-a întâlnit cu celălalt inculpat, apoi a revenit, arătând că s-a întâlnit cu el, putându-se deduce că a procedat astfel întrucât filmările de la supermarket-ul unde cei doi fuseseră împreună să cumpere anumite obiecte pentru disimularea crimei i-ar fi creat reale dificultăți în construirea apărării.

În același registru se înscrie, printre altele, conduita inculpatului în a nega cu vehemență, inițial activitatea de înșelăciune a unor societăți comerciale, realizată prin folosirea identității victimei și cu știința acesteia, ca apoi să recunoască acele acțiuni ilicite, în împrejurările în care fusese recunoscut de martori ca fiind cel care se prezenta împreună cu S.D.E. la sediile societăților înșelate.

În consecință, contrar susținerilor recurentului inculpat R.Ș.B., și în deplin acord cu concluziile la care au ajuns instanțele, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că dincolo de orice dubiu, prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, iar exigențele în materia aprecierii probelor au fost respectate în cauză.

Astfel, instanțele au procedat la o completă și justă apreciere a probelor, verificând probele, administrând probe noi, înlăturând contradicțiile ivite între probe și ajungând în final la certitudine.

Aprecierea probatoriului cauzei s-a fundamentat pe o analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză rațională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor, înlăturându-se motivat acele probe ce nu se încadrau în ansamblul probator spre exemplificare, înlăturarea declarației martorului P.C. - martor propus în apărare de către inculpat - în împrejurările în care aceasta era irelevantă în cauză, în dovedirea aspectului că inculpatul s-ar fi aflat la momentul săvârșirii faptei în alt loc, respectiv la domiciliul său. În declarația sa, martorul pretindea că știa că inculpatul S.D.E. deținea un autoturism B, iar inculpatul R.Ș.B. o K, aspect nereal în condițiile în care ambele autoturisme erau proprietatea lui R.Ș.B.

În același sens a fost apreciată și declarația martorului S.M.P. (propus de asemenea în apărare) care relata că în acea seară, în jurul orelor 22:30 și-a așteptat mama care o vizita pe martora N.A., cca 15 - 20 min., iar când aceasta a sosit, i-a povestit că a discutat și cu inculpatul, aspect inexact însă, și contrar realității, în împrejurările în care procesul-verbal întocmit la 24 ianuarie 2011 de I.P.J. Dâmbovița îl localizează pe inculpat în cu totul alt loc decât la domiciliu.

Prin urmare, eliminarea din registrul probator al cauzei, a susținerilor inculpatului R.Ș.B., a unora dintre declarațiile martorilor (de ex.) N.A., mătușa inculpatului și formarea convingerii pe baza altor probe, în mod motivat, de către instanțe corespunde cerințelor în aprecierea probelor, atâta timp cât instanțele au înlăturat tot ce nu are legătură cu cauza, este vag sau nesigur și au ajuns, în cele din urmă, prin operațiuni de deducție, inducție, analiză și sinteză, la certitudine.

S-a stabilit așadar, cu valoare de certitudine, că în noaptea de 16/17 august 2010 inculpații S.D.E. și R.Ș.B. au cauzat decesul victimei D.A., prin aplicarea unor lovituri repetate, folosindu-se obiecte apte în scopul urmărit, dar și prin ștrangulare cu un lanț, precum și prin procedee de strivire prin trecerea în mod recurent cu autoturismul peste trupul victimei, violențe ce au culminat cu incendierea victimei în pădurea Comana din localitatea Prundu, unde a survenit decesul acesteia.

În considerarea situației de fapt reținute, instanțele au procedat la o corectă încadrare juridică a faptelor realizând tragerea la răspundere penală a celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) - art. 176 lit. a) C. pen., în contextul în care s-au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prin locul în care actele de executare s-au comis în public și omor deosebit de grav prin mijloacele folosite de inculpat pentru a reuși suprimarea vieții victimei, calificate ca și cruzimi.

O critică a celor doi inculpați având caracter comun a vizat, în plan subsidiar pentru inculpatul R.Ș.B., individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

Astfel, inculpatul R.Ș.B. a învederat Înaltei Curți de Casație și Justiție că, în ipoteza în care nu va constata incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., să procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepsei aplicate, pedeapsă care este mult prea aspră în opinia sa.

Aceleași critici a formulat și inculpatul S.D.E., invocând circumstanțele personale favorabile ce ar determina reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Inculpatul S.D.E. a reiterat, însă, în contextul individualizării judiciare a pedepsei, criticile formulate în fața instanței de prim control judiciar, susținând că în mod greșit instanțele nu au operat în cazul său reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 conform dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., în împrejurările în care a recunoscut integral faptele comise, a colaborat cu organele judiciare pentru aflarea adevărului privind activitatea infracțională a ambilor inculpați.

Referitor, pentru început, la operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată celor doi inculpați - pedeapsa de 25 ani închisoare pentru inculpatul R.Ș.B. și pedeapsa de 20 ani închisoare pentru inculpatul S.D.E., precum și a pedepsei complementare și accesorii astfel cum au fost stabilite de instanța fondului și menținute de instanța de prim control judiciar - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea corespund, prin natură, durata, modalitate de executare, scopurilor pedepsei, asigurând prevenția socială, dar și reinserția socială a inculpaților, reflectând totodată gravitatea deosebită extremă a infracțiunii săvârșite, gradul de pericol social foarte ridicat al faptei.

Nu poate fi omisă din registrul circumstanțelor reale ale cauzei modalitatea în care inculpații au acționat, nelăsând practic nicio șansă de supraviețuire victimei, omorul deosebit de grav fiind dat de maniera în care inculpații au înțeles să suprime viața victimei, prin cauzarea unor suferințe, puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoțesc moartea violentă.

Din această perspectivă solicitarea inculpatului S.D.E. privind reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare în favoarea sa, justificate prin recunoașterea faptei, regretul manifestat, în contextul art. 74 lit. c) C. pen., nu poate fi primită, iar instanțele au evaluat în mod just gravitatea extremă a faptei, mobilul crimei, concluzionând că prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum de 20 ani închisoare, față de pedeapsa aplicată celuilalt inculpat - care a manifestat o conduită procesuală contrară - s-a realizat o individualizare judiciară proporțională, valorificându-se atitudinea sinceră a lui S.D.E.

În raport cu critica distinctă adusă de inculpatul S.D.E. și care vizează neaplicarea dispozițiilor de favoare ale art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detenția pe viață.

Așadar, procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției nu este aplicabilă dacă acțiunea penală privește infracțiunea de omor deosebit de grav (fie ea în faza de tentativă și consumată) întrucât potrivit art. 176 C. pen., infracțiunea de omor deosebit de grav se pedepsește cu detențiunea pe viață.

Interpretarea logică a dispozițiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. impune concluzia că regula procedurii simplificate a judecății în cazul recunoașterii vinovăției - așa cum a prevăzut-o legiuitorul în cuprinsul dispozițiilor alin. (1) - (6) din același text de lege - nu este aplicabilă în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu închisoare sau detenție pe viață.

În adevăr, infracțiunea de omor deosebit de grav - art. 176 C. pen. - se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.

În mod evident, o asemenea infracțiune face excepție de la instituția reglementării art. 3201 C. proc. pen., iar susținerea recurentului inculpat, prin apărătorul său, potrivit căreia, deși într-o asemenea ipoteză nu ar fi aplicabile alin. (1) - (6) ale art. 3201 C. proc. pen., și-ar afla incidența prima teză a alin. (7), urmând a opera reducerea de pedeapsă - nu poate fi primită, fiind lipsită de logică juridică.

Este de observat că instituția introdusă de legiuitor prin Legea nr. 202/2010 - judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 3201 C. proc. pen. - cuprinde o serie de norme procesual penale cu valoare de atenuare a răspunderii penale, neputând fi contestat acestei instituții de drept procesual penal componența de drept substanțial, iar reglementarea se impune a fi interpretată în mod unitar în coeziunea alineatelor art. 3201 C. proc. pen., fiind de neconceput interpretarea unilaterală, trunchiată a textelor, prin înfrângerea voinței legiuitorului.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpați.

Referitor la recursurile formulate de recurentele părți civile Z.R., ca reprezentant legal al minorilor D.M.L. și D.N.B. (fiii victimei), recurs nemotivat - Înalta Curte de Casație și Justiție reține că într-o primă cale de atac (apelul) partea civilă a criticat cuantumul scăzut al despăgubirilor acordate de prima instanță solicitând majorarea acestora, însă Curtea a constatat tardivitatea apelului, respingându-l ca atare potrivit art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fără a mai proceda la analiza pe fond.

În fața Înaltei Curți de Casație și Justiție partea civilă nu a înțeles să expună motivele pentru care a înțeles să formuleze recurs, astfel încât controlul exercitat de Instanța supremă se limitează a evalua corecta respingere ca tardiv a apelului promovat cu depășirea termenului legal, context în care recursul va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul părții civile M.R., de asemenea nemotivat, se poate observa că în fața primei instanțe de control judiciar criticile acesteia au vizat soluționarea acțiunii penale, prin aplicarea unei pedepse prea blânde inculpatului R.Ș.B. impunându-se, în opinia părții civile, o pedeapsă mai aspră, chiar detenția pe viață.

În latura sa civilă, hotărârea instanței fondului a fost criticată în planul cuantumului scăzut al despăgubirilor materiale și morale.

Curtea, procedând la o analiză corectă a probatoriului cauzei, atât în latura sa penală, cât și în cea civilă, a respins apelul formulat însușindu-și în mod întemeiat concluziile primei instanțe.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate și recursul formulat de partea civilă M.R.

Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2011, la 31 mai 2012.

Va obliga pe fiecare dintre recurenții inculpați la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariul parțial apărător desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Va obliga recurentele părți civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile M.R. și Z.R. și de inculpații S.D.E. și R.Ș.B. împotriva Deciziei penale nr. 41 din 09 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2011 la 31 mai 2012.

Obligă pe fiecare dintre recurenții inculpați la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariul parțial apărător desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentele părți civile la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2012.

Procesat de GGC - LM