Obligatoriness of health insurance contributions for magistrates despite entitlement to free medical assistance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal declared by the General Prosecutor, quashed the decisions of the lower courts, and dismissed both the plaintiff's action and the guarantee claim, thereby ruling in favor of the Ministry of Justice and the guarantee called-in party. The case involved a civil action filed by a magistrate against the Ministry of Justice and the local court seeking the restitution of 7% monthly salary deductions collected as contributions to the health insurance fund between January 2000 and March 2001, which the lower instances had initially admitted. The Supreme Court held that while magistrates and auxiliary personnel are entitled to free medical assistance under the Judicial Organization Law, this right is distinct from the obligation to pay health insurance contributions; applying the Health Insurance Law, the court determined that judges are not among the specific categories exempted from paying the mandatory 7% contribution on gross income, thereby finding that the lower courts erred in failing to apply the correct legal provisions regarding the mandatory nature of such contributions.
Legislator headnote
AI generatedart. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, art. 330 pct. 2 C. proc. civ, art. 55 din Legea nr. 145/1997; Obligatoriness of health insurance contributions for magistrates despite entitlement to free medical assistance: În conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecătorească republicată, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 3 iulie 2002 la Tribunalul Harghita, V.C. aprod, a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita solicitând obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate prin reținerea nelegală a procentului de 7% din salariul lunar cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 968 din 14 august 2002 Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamantei împotriva părților. A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. pe care a obligat-o să restituie reclamantei V.C. în locul pârâților, suma de 1.779.771 lei cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% lunar începând cu luna ianuarie 2000 – martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 9/2000 de la data reținerii lunare a sumei și până la data plății integrale a datoriei. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita.
Soluția pronunțată de tribunal a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 1006/R din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și de chemata în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
S-a susținut în esență, că prin hotărârile pronunțate, instanțele au încălcat prevederile Legii nr. 145/1997 a asigurărilor sociale de sănătate, respectiv art. 1 alin. (2), art. 4, art. 6, art. 52 și art. 55, texte din care rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, nu fac parte din categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Recursul în anulare este fondat.
În conformitate cu prevederile art. 99 din Legea nr. 92 din 4 august 1992 pentru organizarea judecătorească republicată, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Art. 141 alin. (2) din aceeași lege prevede că personalul auxiliar de specialitate beneficiază printre altele și de drepturile prevăzute de art. 99.
Gratuitatea asistenței medicale, a medicamentelor și a protezelor, nu echivalează și cu scutirea de plata contribuției bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, care constituie o obligație distinctă.
Aceste gratuități prevăzute de Legea nr. 92/1992 în art. 99 și respectiv art. 141 se acordă doar în condițiile cuprinse în Legea nr. 145/1997 care la art. 1 și art. 4 instituie regula generală a obligativității asigurării sociale de sănătate.
De la această regulă generală obligatorie există excepțiile privitoare la persoanele scutite de plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate cuprinse în art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997.
Art. 52 din lege stabilește obligația persoanelor asigurate, cu excepția categoriilor prevăzute la art. 6 și art. 55, de a plăti contribuția bănească lunară pentru asigurări sociale de sănătate, în cotă de 7% aplicată venitului brut.
Cum, magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt menționați printre persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că, numai prin greșita aplicare a prevederilor legale tribunalul a admis acțiunea reclamantei și cererea pârâtului Ministerul Justiției de chemare în garanție a Casei OPSNAJ, soluție confirmată de curtea de apel.
Față de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi admis, hotărârile pronunțate în cauză urmează a fi casate, iar acțiunea reclamantei V.C., precum și cererea pârâtului Ministerul Justiției de chemare în garanție a Casei OPSNAJ urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Casează decizia nr. 1006/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 968 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și respinge acțiunea reclamantei V.C. și cererea de chemare în garanție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.