Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1359/2013 AI generated

Inadmissibility of criminal appeal against final prosecution refusal decision under amended Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 1359/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, ordering the appellant to pay state judicial expenses, thereby leaving the lower court's judgment rejecting the complaint upheld. The dispute concerned a criminal complaint filed by a limited liability company against attorneys for forgery and use of forged documents, alleging that a legal assistance contract submitted in court proceedings contained a court file number that was chronologically impossible at the time of signing; the prosecutor had refused to initiate criminal proceedings, and the Court of Appeal had subsequently rejected the complaint against that refusal. The decisive legal basis was Article 2781(10) of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 202/2010, which stipulated that judgments rendered in proceedings under Article 2781 are final and definitive, rendering the appeal inadmissible and precluding the examination of the raised unconstitutionality exception or the merits of the case.

Legislator headnote

AI generated

art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 228 alin. (6) C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 290 C. pen, art. 291 C. pen, art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012; Inadmissibility of criminal appeal against final prosecution refusal decision under amended Code of Criminal Procedure: The dispute concerned a criminal complaint filed by a limited liability company against attorneys for forgery and use of forged documents, alleging that a legal assistance contract submitted in court proceedings contained a court file number that was chronologically impossible at the time of signing; the prosecutor had refused to initiate criminal proceedings, and the Court of Appeal had subsequently rejected the complaint against that refusal. The decisive legal basis was Article 2781(10) of the Code of Criminal Procedure, as amended by Law No. 202/2010, which stipulated that judgments rendered in proceedings under Article 2781 are final and definitive, rendering the appeal inadmissible and precluding the examination of the raised unconstitutionality exception or the merits of the case.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure judicial law forgery proceedings objection of unconstitutionality appealability of remand decision examination of the merits

Cited Legislation

AI generated
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
449 din data de 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
art. 228 alin. (6) C. proc. pen
267/P/2012 din data de 9 mai 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art.
art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen
pen., cu aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii P.R.C., avocat în cadrul Baroului București, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.
art. 290 C. pen
art. 291 C. pen
de art. 291 C. pen., reținându-se că în cauză nu rezultă probe sau indicii temeinice cu privire la existența infracțiunilor sesizate.
art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012
Totodată, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012 care a modificat art.
art. 2781 alin. (10) C. proc. pen
202/2012 care a modificat art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificare contrară art.
art. 2781 C. proc. pen
(10) al art. 2781 C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen.

Serves as the main ground for dismissing the appeal as inadmissible.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Used to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 449 din data de 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată, plângerea împotriva rezoluției din data de 9 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din Dosarul nr. 267/P/2012 și a rezoluției din data de 29 iunie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din Dosarul nr. 1921/II/2/2012, formulată de petentul - persoană vătămată SC „O.G." S.R.L.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea penală formulată, petentul-persoană vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor avocați, care au încheiat cu Societatea Feroviară de Turism „S.T.F. - C.F.R." SA Contractul de asistență juridică nr. 244.883 din 10 noiembrie 2010, depus, în fotocopie, la fila 28 a dosarului de cercetare penală, nu pentru formularea și depunerea contestației la executare, după cum a susținut petentul-persoană vătămată, ci pentru reprezentarea și asistarea juridică, precum și pentru declararea căilor de atac în Dosarul nr. 9512/299/2010 al Judecătoriei Sectorului I, București, având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul Societatea Feroviară de Turism „S.T.F. - C.F.R." SA în contradictoriu cu intimatul SC „O.G." S.R.L., depusă pe aceeași dată, de 10 noiembrie 2010, la Judecătoria Sectorului I, București, după cum atestă rezoluția judecătorului, prin care, totodată, s-a dispus citarea contestatorului, cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a semnatarului contestației la executare. Prin precizarea nr. 1/1579.VII.2010, depusă la termenul de judecată din data de 13 iulie 2010, contestatorul Societatea Feroviară de Turism „S.T.F. - C.F.R." SA a declarat că-și însușește contestația la executare.

Curtea constată că, prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2010, din Dosarul nr. 9512/299/2010, Judecătoria Sectorului I, București a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității de reprezentant a SCA „P., B., T. și A.", având în vedere contractul de asistență juridică nr. 244.883 din 10 noiembrie 2010, care face dovada mandatului judiciar.

La data de 13 iulie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată plângerea, depusă prin serviciul poștal, la data de 12 iulie 2012, împotriva Rezoluției din data de 9 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din Dosarul nr. 267/P/2012 și a Rezoluției din data de 29 iunie 2012 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din Dosarul nr. 1921/II/2/2012, formulată de petentul-persoană vătămată SC „O.G." SRL.

În motivare, s-a arătat că cercetarea penală efectuată de procuror este superficială, atâta timp cât, în mod evident, contractul de asistență juridică încheiat de intimații-făptuitori, pentru formularea și semnarea contestației la executare, conține numărul de dosar de la Judecătoria Sectorului I, București, operațiune cronologic ulterioară.

Prin Rezoluția nr. 267/P/2012 din data de 9 mai 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii P.R.C., avocat în cadrul Baroului București, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. și T.B.A., avocat în cadrul Baroului București, pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., reținându-se că în cauză nu rezultă probe sau indicii temeinice cu privire la existența infracțiunilor sesizate.

Prin Rezoluția din data de 29 iunie 2012, din Dosarul nr. 1921/11/2/2012, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul-persoană vătămată SC „O.G." S.R.L.

Împotriva Sentinței penale nr. 449 din 12 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs petenta SC „O.G." S.R.L., arătând în motivele scrise depuse la dosar că se critică hotărârea pronunțată atât pe fondul cauzei, cât și în ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Astfel, sub aspectul cheltuielilor de judecata s-a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, operand în speță o greșită aplicare a legii, soluția fiind transpusă practic într-un titlu executoriu fără un minim motivațional.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este dată În baza unui probatoriu precar, abordat în mod neprofesionist de procuror și a lipsei unui rol activ al instanței.

Totodată, s-a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2012 care a modificat art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificare contrară art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește imperativitatea unui dublu grad de jurisdicție în materie penală.

La termenul de judecată din data de 18 aprilie 2013, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului.

Recursul este inadmisibil.

Analizând sentința recurată prin prisma excepției invocate din oficiu de instanță, Înalta Curte constată că din examinarea dispozițiilor Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010 se poate observa că alin. (10) al art. 2781 C. proc. pen. a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 în sensul că „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Ca atare, cum sentința recurată a fost pronunțată sub imperiul noii legii care prevede că hotărârea pronunțată de judecător în plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. este definitivă, cum de altfel era menționat și în dispozitivul hotărârii, Înalta Curte constată că aceasta nu mai putea fi atacată cu recurs.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate susținută în motivele scrise, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate fi examinată în cadrul prezentului recurs, întrucât excepția inadmisibilității căii de atac promovate, invocată de instanța din oficiu primează în soluționarea cauzei, așa încât nu se mai antamează fondul cauzei și nici alte chestiuni invocate.

Ca atare, în raport de argumentele expuse Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va respinge recursul ca inadmisibil, iar În baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara SC O.G. SRL împotriva Sentinței penale nr. 449 din data de 12 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM