Competence to compel university degree issuance: classifying universities as local rather than central public authorities for administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul litigiului.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 05 iulie 2012, reclamanta D.A. a chemat în judecată pârâta Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie și Psihologie solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la eliberarea diplomei de licență pentru facultatea absolvită în 2009.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 2006 - 2009 a frecventat cursurile Facultății de Psihologie București, învățământ la distanță și a absolvit cu examen de licență în sesiunea iulie 2009. I s-a eliberat adeverința din 11 iunie 2012 cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de licență.

Reclamanta a solicitat daune morale în cuantum de 10.000 RON reprezentând disconfortul psihic creat pe perioada a doi ani de așteptare pentru eliberarea diplomei de licență, pierderea a trei locuri de muncă și imposibilitatea înscrierii la masterat.

De asemenea, a menționat că obligația trebuie impusă sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la eliberarea diplomei.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de 300 RON/zi de întârziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată pe cale separata.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința nr. 5756 de la 21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 9537/95/2012, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie și Psihologie în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că intimata este asimilată unei autorități publice centrale și este competentă să presteze un serviciu public, iar în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) și m) raportat la dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competentă în soluționarea cauzei de față fiind, secția contencios administrativ și fiscal, din cadrul Curții de Apel Craiova.

2.2. Prin Sentința nr. 63/2013 din data de 08 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova in Dosarul nr. 7/54/2013 s-a admis excepția necompetenței materiale; s-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanta D.A. și pe pârâta Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie și Psihologie, cu sediul în București, B-dul B., în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, in condițiile in care niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în discuție.

S-a apreciat in speță, că o asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale, astfel că tribunalul este competent a soluționa cauza.

Cu privire la cererea de chemare in garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a susținut că potrivit art. 17 din C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, astfel că va fi soluționată de către tribunal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Așa cum s-a arătat anterior, obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Pârâta Universitatea „S.H.” este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 554/2004.

Universitatea „S.H.” a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, potrivit art. 121 din Legea nr. 1/2011, Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului) este autoritate publică și este abilitat să urmărească, să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în domeniul învățământului superior , de asemenea, controlează modul în care universitățile își exercită autonomia universitară, își asumă misiunea generală și pe cea proprie și își exercită răspunderea publică.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H.” este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe D.A. și Universitatea S.H. - Facultatea de Sociologie și Psihologie în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.