Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4626/2013 AI generated

Jurisdictional competence over acts of a central public authority in administrative litigation

Case Number Decizia nr. 4626/2013
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, thereby confirming that the appellate court was competent to hear the dispute in the first instance. The underlying litigation involved a public employee challenging administrative acts issued by the national Court of Accounts (Central Department V) regarding the illegal grant of a confidentiality allowance and subsequent salary adjustments, which had been contested by the Bucharest Court of Appeal as falling under the material jurisdiction of the local County Courts, a position later rejected by the Bucharest Tribunal. Relying on Article 10(1) of Law No. 554/2004 and Article 1 of Law No. 94/1992, the decisive legal basis for the ruling was the classification of the Central Department of the Court of Accounts as a central public authority rather than a local one, which mandates that annulment actions against acts of central authorities be adjudicated by the Court of Appeal rather than the Tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (3) C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992; Jurisdictional competence over acts of a central public authority in administrative litigation: Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Keywords

AI generated
resolution of jurisdictional dispute administrative authority action for annulment assigned competence interpretation of the law local authority

Cited Legislation

AI generated
art. 22 alin. (3) C. proc. civ
(2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.
art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004
Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin.
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin.
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, rezultând caracterul său de instituție a administrației publice centrale.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3223 din 15 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T.M. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V, în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011, emise de Curtea de Conturi.

Reclamantul a arătat că este funcționar public angajat în cadrul Casei Județene de Pensii Dolj și că la data de 3 februarie 2012 i s-au comunicat Deciziile nr. 19 din 31 ianuarie 2012 și nr. 07 din 31 ianuarie 2012 emise de către Directorul executiv al C.J.P. Dolj, prin care s-a dispus modificarea deciziei de reîncadrare pe funcție începând cu anul 2010 și în continuare, precum și de imputare a unor drepturi salariale, respectiv sporul de confidențialitate inclus în salariul de bază conform Legii nr. 330/2009. La aceeași dată i s-au comunicat, în extras, Încheierea nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și Decizia Curții de Conturi a României Departamentul V nr. 11/V din 26 septembrie 2011 pe care se întemeiază deciziile de reîncadrare în funcție și de imputare a drepturilor salariale. Prin Decizia Curții de Conturi a României, Departamentul V nr. 11/V din 26 septembrie 2011, s-a reținut că sumele acordate consilierilor juridici ai caselor teritoriale de pensii, cu titlu de spor de confidențialitate, după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, au fost acordate fără temei legal și s-a dispus evidențierea în contabilitate a debitelor și recuperarea sumelor acordate necuvenit. Măsurile au fost mențiune prin Încheierea nr. V/113 din 8 decembrie 2011, prin care s-a soluționat contestația formulată de Președintele C.N.P.P. împotriva Deciziei nr. 11/2011. Reclamantul consideră că măsurile dispuse de Curtea de Conturi a României, Departamentul V, sunt nelegale și netemeinice deoarece încalcă prevederile Constituției și a legislației salarizării.

Chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare, este tot decizia emisă de Camera de Conturi a Municipiului București, care este o autoritate publică de nivel local.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 4174 din 26 octombrie 2012 a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă în cauza privind pe reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru judecarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, care sunt autorități publice locale, însă în cauză ambele acte contestate au fost emise de o structură centrală a Curții de Conturi, respectiv Departamentul V, niciunul din aceste acte nefiind emis de către Camera de Conturi a Municipiului București, astfel cum s-a reținut de Curtea de Apel București.

Prin urmare, având în vedere că actele administrative contestate au fost emise de o autoritate publică centrală, tribunalul a constatat că cererea de anulare a acestora se soluționează în primă instanță de curtea de apel.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parțială a Încheierii nr. V/113 din 5 decembrie 2011 și a Deciziei nr. 11/V din 26 septembrie 2011, ambele emise de Curtea de Conturi a României, Departamentul V.

Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, rezultând caracterul său de instituție a administrației publice centrale.

Potrivit art. 1 alin. (5) din aceeași lege, în unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, care sunt autorități publice locale. Înalta Curte constată că, în cauză, ambele acte contestate au fost emise de o structură centrală a Curții de Conturi, respectiv Departamentul V.

Având în vedere că obiectul litigiului îl reprezintă constatarea nulității unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, instanța competentă să soluționeze cauza, în primă instanță, este curtea de apel.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei privind pe reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V este de competența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul T.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul V, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat de GGC - AZ