Securitate collaborator status action quashed for violation of right to defense due to improper service

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.T.D., constatarea calității acestuia de lucrător al Securității.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin cererea nr. 320 din 7 din 25 ianuarie 2007, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a solicitat, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, verificarea, sub aspectul constatării calității de agent sau colaborator al Securității, a persoanelor care dețin titlul de revoluționar, pârâtul fiind deținător al titlului de luptător pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989.

Reclamantul a arătat, astfel cum rezultă din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/l/253 din 28 ianuarie 2009, că pârâtul a fost recrutat în calitate de colaborator în anul 1982, de către Inspectoratul Județean de Securitate Timiș, "pentru supravegherea informativă în cadrul problemei legionare și pe linia problemei <E.>", iar potrivit Raportului privind modul în care s-a desfășurat recrutarea, pârâtul a semnat Angajament la data de 14 august 1982, preluând numele conspirativ <P.>, acest Angajament nepăstrându-se la dosar.

În concluzie, reclamantul a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008.

2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4384 din 9 noiembrie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile aduse de reclamant la cunoștința organelor de securitate privesc atitudini potrivnice regimului totalitar comunist - întreținerea de către o persoană de relații cu cetățeni români stabiliți în străinătate, respectiv manifestarea de păreri critice la adresa politicii interne și externe a statului comunist, și faptul că denunțarea acestei atitudini vizează în mod neechivoc îngrădirea dreptului la liberă exprimare a persoanelor denunțate, ducând la îngrădirea dreptului la viață privată a acestora.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.T.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9, precum și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că prima instanță a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin nerespectarea dreptului la apărare, întrucât a fost citat la o adresă unde nu a avut niciodată domiciliul sau reședința, astfel cum rezultă din cartea de identitate, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a arătat că nu a avut cunoștință de existența unei proceduri de verificare în ceea ce îl privește, iar prima instanță nu a verificat desfășurarea conform legii a procedurii prevăzute de art. 6 alin. (2), art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, precum și de art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (1) din Hotărârea nr. 2/2008.

În concluzie, a arătat că nu a fost citat niciodată în timpul procesului și nu i s-au comunicat cererea de chemare în judecată, actele atașate și hotărârea recurată, iar pe fondul cauzei a susținut că hotărârea primei instanței a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât nu a semnat niciodată vreun angajament, nu a avut calitatea de lucrător sau colaborator și nu a semnat vreodată un denunț sau un raport informativ, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Referitor la cererea de repunere în termenul de recurs a solicitat admiterea acesteia întrucât hotărârea atacată nu i-a fost comunicată niciodată, invocând prevederile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu privire la cererea de repunere în termen instanța de control judiciar a apreciat că este întemeiată în raport cu prevederile art. 103 C. proc. civ.

Examinând cauza prin prisma prevederilor art. 3041 din C. proc. civ. și a motivelor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2).

Potrivit art. 85 C. proc. civ.: "Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".

Conform art. 107 C. proc. civ.: "Președintele va amâna judecata pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității".

Verificând actele dosarului, instanța de control judiciar constată că în fața primei instanțe, pe tot parcursul procesului, recurentul-pârât a fost citat la adresa din Timișoara, județ Timiș, iar hotărârea atacată a fost comunicată la aceeași adresă.

În calea de atac exercitată în cauză, recurentul a susținut că locuiește în Satul Moșnița Veche nr. 354/A, județ Timiș, făcând dovada cu cartea de identitate depusă la dosar în fotocopie, dar și cu comunicarea transmisă la solicitarea părții de Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Moșnița Nouă, din care rezultă aceeași adresă de domiciliu, precum și împrejurarea că anterior a figurat și la alte adrese, printre care însă nu se regăsește și cea la care a fost citat în fața primei instanțe.

Așa fiind, cum recurentul-reclamant nu a fost citat deloc în cauza de față, se constată că, în speță, s-au încălcat principiile contradictorialității și dreptului la apărare, care se realizează prin mai multe dispoziții procedurale, dintre care amintim art. 85, 112, 115, 132, 156 C. proc. civ., precum și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la un proces echitabil, cu componenta sa dreptul la apărare.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea formelor de procedură sancționate cu nulitatea hotărârii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.T.D. împotriva Sentinței nr. 4384 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 martie 2013.

Procesat de GGC - CL