Revocation of corrective labor and conversion to imprisonment for breach of workplace execution obligations under Penal Code Art. 869

R O M Â N I A

S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr.340 din 23 august 2002 a Curții de Apel Craiova.

S-a prezentat recurentul condamnat, asistat de avocat C.A., apărăror ales.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul condamnatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor, reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar ca modalitate de executare a ei, să se facă aplicarea prevederilor art.81 din Codul penal, referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere că recurentul condamnat are o situație materială precară și o situație familială grea, fiind singurul întreținător al familiei.

Procurorul a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, deoarece instanțele au dispus în mod temeinic și legal revocarea executării pedepsei la locul de muncă, conform art.869din Codul penal, întrucât condamnatul nu a respectat dispozițiile art.868 din Codul penal.

Condamnatul, în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.252 din 17 ianuarie 2002 la Tribunalul Gorj, petenta SC „m” solicitat revocarea restului, muncii corecționale, neexecutat, din pedeapsa la care a fost condamnat prin sentința penală nr.78 din 27 martie 2001 a Tribunalului Gorj, condamnatul C.I.

In motivarea cererii, petenta a arătat că, începând cu data de 10 octombrie 2001, condamnatul a părăsit locul de muncă unde trebuia să-și execute pedeapsa și cu toate demersurile făcute acesta a refuzat să-și reia activitatea.

De asemenea, s-a mai arătat că acesta a lipsit nemotivat de la locul de muncă, a avut, pe parcursul executării pedepsei, o comportare necivilizată față de colegii de muncă și a proferat amenințări la adresa conducerii.

In dovedirea celor arătate, petenta a depus la dosarul cauzei adresa nr.70 din 4 iunie 2001, copia mandatului de executare a pedepsei nr.84 din 10 aprilie 2001 și fișa zilnică de pontaj.

Tribunalul Gorj, analizând actele și lucrările de la dosar, a constatat că susținerile petentei sunt întemeiate și prin sentința penală nr.118 din 23 aprilie 2002 a admis cererea formulată de aceasta și în consecință a revocat executarea pedepsei la locul de muncă, respectiv 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.78 din 27 martie 2001 a Tribunalului Gorj și executarea restului rămas neexecutat, de 10 luni și 20 de zile prin privare de libertate.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal, în sensul că pe durata executării restului de pedeapsă amintit condamnatul va fi lipsit de exercițiul drepturilor arătat în art.64 Cod penal.

Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, în care se include și suma de 150.000 lei cuvenită pentru apărarea sa din oficiu, ce urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

In motivarea acestei hotărâri s-a arătat că din actele depuse la dosar rezultă că în mod nejustificat condamnatul nu s-a prezentat la locul de muncă și nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, refuzând fără temei continuarea executării pedepsei în această modalitate, în cauză fiind incidente prevederile art.869 Cod penal.

Impotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul pe care însă nu l-a motivat cu toate că în acest sens i s-a acordat mai multe termene de judecată.

Curtea de Apel Craiova, analizând din oficiu, apelul declarat de condamnat l-a respins prin decizia penală nr.340 din 23 august 2002, ca fiind nefondat.

In motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că „ In mod corect prima instanță a stabilit că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.869 Cod penal, fiind cert stabilit în cauză că în timpul executării muncii corecționale, condamnatul nu și-a îndeplinit îndatoririle de muncă, nu a avut o bună conduită, nu a fost disciplinat și stăruitor în muncă astfel că întreaga lui comportare a dovedit că nu a înțeles clemența instanței de judecată care a dispus executarea pedepsei la locul de muncă”, iar apărările făcute de acesta în sens contrar nu sunt susținute de nici o dovadă certă.

Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către condamnat, care prin apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei aplicată și suspendarea condiționată a executării acesteia, având în vedere faptul că acesta are o situație familială grea, fiind singurul întreținător al acesteia.

Recursul este nefondat.

Mai întâi este de arătat că motivele de casare invocate de condamnat nu au nici o legătură cu cauza de față, deoarece obiectul judecății îl formează revocarea executării pedepsei la locul de muncă ca urmare a nerespectării obligațiilor ce decurg din aceasta, situație în care nu se pot invoca motive de casare de natura celor susținute de condamnat ca eventuale greșeli făcute de instanțe legate de cererea de revocare a executării pedepsei în modalitatea arătată, deoarece în cauză ne aflăm în fața unei hotărâri judecătorești definitive, pusă în executare și care nu poate fi reformată nici sub aspectul vinovăției, al încadrării juridice, a pedepsei aplicate și nici a madalității de executare, acest lucru putând avea loc prin exercitarea altor căi de atac, respectiv cele extraordinare, permise de lege, ceea ce nu este cazul în speță.

Față de această situație instanța de recurs urmează să analizele recursul declarat de condamnat din oficiu și în legătură cu obiectul cauzei și anume dacă revocarea restului de pedeapsă și executarea acestuia prin privare de libertate, dispusă de instanța de fond și menținută de cea de apel este corectă.

In legătură cu acest aspect se constată că hotărârilor pronunțate de cele două instanțe nu li se pot aduce nici un fel de critici, deoarece acestea, pe baza materialului probator avut la dispoziție, și în acord cu dispozițiile legale în materie (art.869 Cod penal) în mod justificat a dispus revocarea executării prin muncă a restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată și dispusă a se executa la locul de muncă, din moment ce la această situație s-a ajuns din culpa exclusivă a condamnatului care nu a respectat obligațiile ce-i reveneau în legătură cu executarea pedepsei în această modalitate.

Prin urmare, recursul declarat de condamnat fiind nefondat urmează a fi respins ca atare, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.I. împotriva deciziei penale nr.340 din 23 august 2002 a Curții de Apel Craiova.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.