Transfer of civil case jurisdiction from Bihor Tribunal denied for lack of grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the application for the transfer of jurisdiction, ruling against the applicants and upholding the original forum, with no appeal available. The case involved a civil dispute where the applicants sought to have the trial removed from the Bihor County Court of Appeal on grounds of bias or irregularity, a request opposed by the Public Prosecutor who argued the motion was unfounded. The Court denied the transfer, determining that the conditions for relocating the proceedings were not met, thereby leaving the case under the original jurisdiction for its scheduled hearing.
Legislator headnote
AI generatedTransfer of civil case jurisdiction from Bihor Tribunal denied for lack of grounds: Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 11 februarie 2014.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții S.E. și S.M., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 17091/271/2010 al Tribunalului Bihor.
La apelul nominal nu au răspuns petenții S.E., S.M. și intimatul K.L.
Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la data de 11 februarie 2014.
Se mai referă și că, prin serviciul registratură al instanței, la data de 13 decembrie 2013, intimatul K.L. a depus întâmpinare, iar Ia data de 8 ianuarie 2014 a fost depusă de către petenții S.E. și S.M. dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare formulate de petenți, ca neîntemeiată.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge cererea formulată de petenții S.E. și S.M., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 17091/271/2010 al Tribunalului Bihor.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.